Procesul infectios este rezultatul interactiunii a doua componente: agentul infectios infectant cu factorii sai de patogenitate si organismul cu mijloacele sale de aparare. Se poate afirma ca fiecare infectie este o intrecere intre viteza de multiplicare a microorganismelor si cea de mobilizare a mecanismelor de aparare antiinfectioasa la care se adauga 444j96e influenta factorilor de mediu.
In orice infectie au loc urmatoarele evenimente:
contaminarea (intalnirea cu agentul infectios),
patrunderea si multiplicarea in organismul gazda prin eludarea rezistentei antiinfectioase,
producerea injuriilor morfologice si functionale, care se datoreaza in parte actiunii directe a agentului infectios si in mod paradoxal, cel mai frecvent, reactiilor de aparare ale organismului,
deznodamantul infectiei, care poate fi vindecarea cu sau fara sechele, exitusul sau coexistenta pe timp indelungat a celor doi parteneri ai infectiei: agentul infectios si organismul.
In majoritatea infectiilor, evenimentele descrise mai sus se petrec consecutiv, intr-o perioada limitata de timp. In infectiile produse de germenii conditionat si accidental patogeni, ce provin din flora normala a organismului, contaminarea, patrunderea si chiar si colonizarea (multiplicarea la locul de intrare) se petrec cu mult timp inainte ca infectia sa se declanseze. Durata intervalului pana la producerea acesteia depinde in mare masura de statusul imunitar ale gazdei care poate permite sau nu producerea unei infectii cu acesti germeni.
Aceste etape sunt insotite de mecanismele de aparare antiinfectioasa ale gazdei, ceea ce deosebeste agentii infectiosi fiind maniera in care sunt capabili sa eludeze aceste mecanisme.
Contaminarea poate fi endo si exogena.
Infectiile exogene sunt cele care rezulta in urma contactului cu agentul infectios din mediul inconjurator. Agentii infectiosi pot contamina organismul in cele mai variate imprejurari: pe cale alimentara, respiratorie, contact sexual, manevre medicale, promiscuitatea cu animalele, muscaturile de insecte etc.
Infectiile endogene rezulta in urma contaminarii cu germeni de pe suprafata mucoaselor si a pielii. Aceste microorgansime produc infectii daca traverseaza barierele anatomice si patrund in tesuturi. Astfel, bacilul coli face parte din flora normala a intestinului, dar daca patrunde in caile urinare, va determina aparitia unei infectii la acest nivel.
Pe de alta parte, agenti infectiosi din flora normala a organismului, care nu produc infectii la individul sanatos, le vor produce la indivizi cu deficiente imune (supusi unui tratament imunosupresor, cu deficiente imune genetice, cu deficiente imune dobandite).
Microorganismele patrund in organismul gazda:
in zone anatomice care sunt in relatie directa cu exteriorul, fara traversarea barierelor epiteliale, cum sunt tubul digestiv, caile respiratorii, caile urinare, caile genitale, conjunctiva etc.
in tesuturile profunde cu trecerea microorganismelor prin barierele anatomice reprezentate de piele si mucoase. Unele microorganisme pot trece direct prin pielea intacta cum sunt leptospirele
direct in sange sau in tesuturile profunde prin leziuni traumatice, muscatura unor animale (virusul rabic, Pasteurella multocida), intepaturile unor insecte (Plasmodium falciarum) sau prin diverse acte medicale efectuate fara respectarea normelor de asepsie (HIV, virusul .hepatitei B, rickettsii etc.).
Un aspect foarte important, determinant in evolutia infectiei, este sediul multiplicarii microorgansimelor: extra- sau intracelular. Microorgansimele cu habitat extraclelular sunt supuse actiunii complementului, lizozimului, anticorpilor, fagocitozei etc., pe cand cele cu habitat intracelular sunt protejate de acesti factori, inmultirea lor fiind protejata. Eliminarea lor din organism se face prin distrugerea celulelor in care se afla, ceea ce atrage dupa sine producerea unor leziuni tisulare.
Un proces infectios poate fi localizat atunci cand germenii se multiplica intr-o zona relativ limitata a organismului, sau se poate propaga de la poarta de intrare prin continguitate din aproape in aproape si prin diseminare la distanta pe cale sanguina sau/si limfatica. In cel din urma caz rezulta infectia sistemica sau generalizata. Dintr-un proces infectios localizat, germenii pot fi vehiculati de sange sau limfa la diferite organe initiind o localizare secundara.
Prezenta bacteriilor in sange se numeste bacteriemie iar multiplicarea lor in sange septicemie.
Toxemia este prezenta in sange a unei toxine secretate sau eliberate de microb fie in afara organismului (toxina botulinica prezenta in conserve), fie in organism (endotoxina bacteriilor gram-negative cand se produce o liza masiva a acestora in sange).
Infectiile au in general urmatoarele etape evolutive:
perioada de incubatie este intervalul de timp care trece de la patrunderea microbului in organism pana la aparitia primelor simptome. Durata ei depinde atat de microorganism cat si de rezistenta organismului. In functie de durata medie a perioadei de incubatie deosebim boli cu perioada de incubatie scurta de 1-7 zile (toxinfectii alimentare, meningite, difterie, gonoree etc.), cu incubatie medie de 8-21 de zile ( febra tifoida, tetanos etc.) si cu incubatie lunga de zeci de zile (hepatita B, 60-180 de zile) si foarte lunga de ani de zile (tuberculoza, SIDA, lepra etc.).
Bolile infectioase ciclice (cu evolutie regulata), ca de pilda rujeola, rubeola, varicela, variola etc., au o perioada fixa de incubatie.
debutul bolii reprezinta aparitia primelor simptome si poate fi brusc sau insidios.
perioada de stare. In aceasta perioada se manifesta semnele clinice si paraclinice caracteristice bolii.
perioada de convalescenta in care se refac leziuni si se restabilesc functiile perturbate. Aceasta perioada este importanta deoarece acum pot apare recaderi, complicatii sau cronicizarea infectiei. In cazul unei evolutii favorabile se produce vindecarea cu sau fara sechele. In cazuri nefavorabile, boala evolueaza spre exitus sau spre cronicizare.
Infectia nosocomiala (hospitalism, infectie interioara, infectie intraspitaliceasca) este o infectie pe care o persoana o contracteaza cursul spitalizarii. Agentii etiologici ai acestor infectii fac parte, in general, din flora conditionat patogena, fiind denumiti si "germeni oportunisti". Cel mai des sunt implicate bacterii care, in spital, devin multirezistente la antibiotice si isi cresc virulenta. Speciile mai frecvent intalnite sunt E.coli, Klebsiella, Enterobacter, Pseudomonas aeruginosa, S.aureus, stafilococi coagulazo negativi etc. Acestea pot produce infectii urinare, infectii ale plagilor postoperatorii, infectii ale tractului respirator inferior, septicemii etc.
Sursa de germeni poate fi endogena, din propria flora, sau exogena, cand provine de la personalul medical sau mediul inconjurator. Este cunoscut portajul ridicat de S.aureus la personalul din spital. Infectiile nosocomiale se pot produce si ca urmare a unor manevre medicale invazive, cum sunt bronhoscopiile, cistoscopiile, cateterismele, respiratia asistata etc. De asemenea, unele solutii medicamentoase se pot infecta cu germeni multirezistenti, ca, de pilda, colirele care se contamineaza foarte usor cu bacil piocianic.
Tulpinile microbiene izolate in spitale sunt un indicator valoros al respectarii regulilor de igiena, iar rezistenta lor la antibiotice reflecta in mod direct competenta personalului medical in chimioterapia antiinfectioasa.
|
