Notiuni de anatomie.

1. Notiuni de anatomie.

Faringele are forma unui tub muscular cu dimensiunea de 12-13 cm la adulti, se îngusteaza progresiv dinspre superior spre inferior si este divizat în trei etaje principale: nazofaringele, orofaringele si hipofaringele (vezi figura 1).Toate cele trei etaje au o comunicare anterioara cu structuri învecinate. Faringele are o tunica muscular 939u202j 9; compusa din doua straturi, iar interior este tapetat de mucoasa.

Nazofaringele (numit si epifaringe, cavum si rinofaringe) se întinde de la baza craniului superior pâna la nivelul unui plan imaginar care trece prin palatul moale. Elemente anatomice importante de la nivelul acestui compartiment sunt: anterior - orificiile coanale pe unde comunica cu fosele nazale, superior plaseul sinusului sfenoidal. La nivelul peretelui lateral se deschide orificiul faringian al tubei auditive (trompa lui Eustachio) de forma triunghiulara iar posterior acestui ostium gasim o depresiune numita fosa lui Rosenmüller cu tonsila tubara. Acest reper anatomic prezinta importanta deoarece reprezinta locul de debut al neoplasmului de rinofaringe. La unirea peretelui superior cu cel posterior se afla tonsila faringiana. Mucoasa rinofaringelui este de tip respirator, cilindric-ciliata.

Orofaringele (bucofaringe sau mezofaringe) se întinde de la nivelul unui plan orizontal care trece prin platatul moale pâna la nivelul marginei superioare a epiglotei. Raporturile anatomice ale bucofaringelui sunt: anterior cu cavitatea bucala, comunicarea fiind realizata prin istmul bucofaringian, posterior cu fascia prevertebrala si corpurile vertebrelor cervicale 2 si 3; lateral intra în raport cu spatiul laterofaringian unde se gasesc arterele carotide, vena jugulara interna, noduri limfatice si nervii cranieni IX, X, XI si XII. La nivelul peretelui lateral al orofaringelui se afla tonsila palatina continuta în loja tonsilara formata dintr-un pilier anterior si unul posterior; superior tonsilei palatine se afla fosa supratonsilara cuprinsa între pilierul anterior si posterior. Mucoasa orofaringelui este de tip stratificat pavimentos necheratinizata.

Hipofaringele (sau laringofaringe) se întinde de la nivelul marginei superiore a epiglotei la nivelul limitei inferioare a cartilajului cricoid si comunica anterior cu laringele. Inferior, hipfaringele se continua cu esofagul, limita fiind reprezentata de sfincterul esofagian superior. Raporturile hipofaringelui sunt: anterior cu coroana laringiana si fata posterioara a laringelui, lateral cu artera carotida comuna, vena jugulara interna si nervul X, posterior cu fascia prevertebrala si corpurile vertebrelor cervicale III pâna la VI. La nivelul peretelui lateral se formeza doua santuri numite sinusuri piriforme. Mucoasa hipofaringelui este de tip stratificat pavimentos necheratinizata.

Vascularizatia faringelui. Artera carotida externa prin ramurile ei asigura aportul sanguin , iar drenajul venos este realizat de vena jugulara interna. Drenajul limfatic este asigurat de nodurile limfatice ale lantului jugular - grupurile jugular superior, mijlociu si inferior.

Inervatia faringelui. Motricitatea musculaturii faringiene se afla sub controlul nervilor cranieni glosofaringian (IX) si vag (X). Inervatia senzitiva este asigurata de trigemen pentru nazofaringe, de glosofaringian pentru orofaringe si vag pentru hipofaringe.

2. Notiuni de fiziologie.

Functiile principale ale faringelui sunt: deglutitia, functia senzoriala, functia imunologica, functia respiratorie, functia fonatorie.

Deglutitia este un act reflex, declansat de bolul alimentar ajuns la nivelul bazei limbii si care se desfasoara în mai multe etape:

• închiderea comunicarii cu nazofaringele prin ridicarea valului moale;
• laringele este deplasat antero-superior sub baza limbii, iar epiglota acoopera coroana laringiana;
• adductia corzilor vocale;
• în acest mod bolul alimentar trece prin sinusurile piriforme;
• sfincterul esofagian superior se relaxeaza iar muschii constrictori propulseaza bolul în esofag.

Functia respiratorie. Faringele constituie o raspântie la nivelul cailor aeriene si digestive superioare si participa alternativ la ambele functii: în timpul pasajului aerului inspirat sau expirat prin rino- si orofaringe deglutitia este inhibata.

Functia senzoriala, perceperea gustului se realizeaza atât la nivelul papilelor linguale gustative cât si prin receptori de la nivelul orofaringelui. Senzatiile gustative fundamentale sunt: dulce, sarat, acru (percepute la nivel lingual) si amar (perceput faringian). Senzatiile gustative din cele doua treimi anterioare ale limbii sunt culese de nervul coarda timpanului (ram din facial) care se anostomozeaza cu lingualul (ram din trigemen), iar cele din treimea posterioara sunt receptionate de IX si X. Aroma specifica a variatelor alimentelor este însa perceputa de catre filetele nervului olfactiv.

Functia imunologica este asigurata de tesutul limfoepitelial grupat în asa-numitul inel al lui Waldeyer si care cuprinde: tonsila faringiana, tonsilele palatine, tonsila tubara, tonsila linguala de la baza limbii. Functiile de supraveghere imunologica specifice tonsilelor sunt urmatoarele:

• tonsilele produc limfocite;
• la nivelul lor se realizeaza expunerea limfocitelor de tip B si T la antigenii uzuali si în acest mod se asigura productia de limfocite mesager si limfocite cu memorie;
• plasmocitele de la nivel tonsilar secreta toate tipurile de imunoglobuline;
• limfocitele imunoactive de la nivel tonsilar patrund în torentul sanguin si limfatic.

Functia fonatorie. Cavitatea bucala, faringele si limba sunt importante în vocea articulata si în realizarea timbrului specific al vocii prin modularea sunetului fundamental emis la nivelul corzilor vocale.