OSTEOLOGIE SI ARTROLOGIE

OSTEOLOGIE sI ARTROLOGIE

ASPECTE GENERALE PRIVIND SISTEMUL OSOS

MORFOLOGIA OASELOR

Forma oaselor este adaptata functiei lor. Dupa dimensiuni, oasele se împart în 3 categorii:

Oase lungi - la care lungimea depaseste mult grosimea si latimea. Ele
formeaza în cea mai mare parte scheletul membrelor. Unui os lung i se descriu mai
multe parti: un corp sau diafiza (format din tesut osos compact) care prezinta în
interior canalul medular, ce adaposteste maduva osoasa, doua extremitati sau epifize
(formate din tesut osos spongios) si metafiza care este partea interpusa între diafiza
si epifiza ce corespunde cartilajului de crestere al osului.

Oase late - la care latimea este mai mare decât lungimea si grosimea.
Astfel de oase sunt oasele cutiei craniene, scapula, sternul, coxalul. Ele participa
la formarea cavitatilor de protectie (craniul, toracele, bazinul osos). La suprafata
sunt formate din tesut osos compact si în interior din tesut osos spongios.

Oase scurte - ce au toate cele 3 dimensiuni aproximativ egale (de exemplu
oase carpicnc, tarsicne, vertebre). Se gasesc în regiunile cu miscari variate.

Mftduva osoasa - se gaseste în interiorul canalului medular si în areolele |r .uiiilin c r.i r, spongios. Culoarea, structurasi functiile maduvei corespund vârstei «r.ulm. ,i .îl. l m- poate împarti în 3 varietati:

m,/,/im/ rosie sau hematogena - ce exista în oasele fatului si la adult în o.r.' |.   . mi< v,i late. Arc rol în formarea globulelor sângelui si în osteogeneza (se

in.n in ,^lr '.-i iniUluva osteogena);

w.i./m'i/ galbena - se gaseste în oasele lungi ale adultului si este formata din celule .idipoasc ce dau si culoarea caracteristica;

niii<ln\ ii cenusie - se gaseste în oasele batrânilor si contine mult tesut conjunctiv. IVi lostul - este o membrana conjunctiva ce înveleste suprafata osului, cu exceptia Miinafctclor articulare. Este alcatuit din fibre conjunctive si elastice si este Toarte bine vascularizat si inervat.

OSTEOGENEZĂ

Procesul de formare a osului se numeste osteogeneza. El începe în perioada embrionara si se termina în jurul vârstei de 25 de ani.

Osteogeneza are doua faze: faza de osificare primara, în care predomina procesele constructive, de formare a osului brut, nediferentiat, si faza secundara,

în care predomina procesele de distrugere si remaniere structurala, ajungându-se la osul functional. Dupa cum partile scheletului embrionului sunt cartilaginoase si conjunctive, exista o osteogeneza pe model cartilaginos, numita si osificare endo-condrala, si alta pe model conjunctiv, numita osificare desmala.

Osificarea endocondrala da nastere majoritatii oaselor lungi ale corpului. Ea determina cresterea în lungime a osului la locul cartilajului de crestere diafizo-cpifizar.

Osificarea desmala formeaza oasele late, numite si oase de membrana. Prin ea se osifica oasele boltii cutiei craniene, o parte din oasele fetei si formeaza calusul în cazul fracturilor.

Osteogeneza are loc sub influenta sistemului nervos, care coordoneaza actiunea mai multor factori: mecanici, endocrini (prin hormoni hipofizari, tiroidieni, paratiroidieni sexuali), vitamine (mai ales D si A) enzime si alti factori metabolici.

ROLURILE FUNCŢIONALE ALE OASELOR

Prin duritatea si rezistenta lor, oasele contribuie la determinarea formei corpului si reprezinta suportul partilor moi. Ele formeaza cavitatile de protectie, în care sunt adapostite organele, de exemplu: cutia craniana, canalul vertebral, cutia toracica si bazinul osos. Sunt organe ale miscarii, pentru ca iau parte la fonnarca articulatiilor si dau insertii muschiilor.

Osul este un organ hematopoietic prin maduva rosie din oasele lungi si late. Prin componenta lor minerala, oasele constituie un depozit de substante fosfocalcice, pe care organismul le poate mobiliza la nevoie.

CREsTEREA OASELOR

Procesul de crestere a osului are loc în lungime si în grosime. Cresterea în lungime se face la nivelul cartilajelor de crestere (metafiza) prin osificare endocondrala.

Cresterea osului este influentata de factori endocrini si vitamine, astfel intervin hormonul de crestere hipofizar, hormoni paratiroidieni si tiroidieni precum si hormoni sexuali. Alaturi de hormoni intervin si vitaminele A, B si în special vitamina D, ce favorizeaza depunerea calciului în oase.

SCHELETUL OMULUI sI ARTICULAŢIILE INTEROSOASE

SCHELETUL sI ARTICULAŢIILE TRUNCHIULUI

COLOANA VERTEBRALĂ

Coloana vertebrala reprezinta scheletul axial al trunchiului si este asezata p4 linia mediana, posterior. Este formata din 33-34 de vertebre, dispuse metamcric care, dupa regiunile în care se gasesc, se împart în: cervicale (7), toracele (12), lombare (5), sacrale (5) si coccigiene (4-5). Coloana vertebrala are aproximativ

73 cm, si prezinta anterior coloana corpurilor vertebrale, între care se gasesc discurile intervertebrale, posterior prezinta sirul proceselor spinoase, iar lateral sirurile proceselor transverse si articulare (fig. 3.1)

Coloana vertebrala prezinta pe toata lungimea sa curburi fiziologice, dispuse astfel:

A. în plan sagital (anteroposterior): 1. lordoza
cervicala, cu convexitate anterior, ce se accentueaza în
luna 3-4 dupa nastere; 2. cifoza toracala, cu con-
cavitatea anterior, ce este prezenta din viata intrauterina
(datorita pozitiei flectate a fatului în uter); 3. lordoza
lombara, cu convexitatea anterior, ce apare la vârsta
de 12-18 luni când copilul se ridica la pozitia verticala;
4. curbura sacrococcigiana, cu concavitatea anterior,
ce apare din viata intrauterina.

B. în plan frontal: scolioza toracica, ce are
convexitatea la dreapta datorita monodextriei drepte.

Caracterele generale ale vertebrelor

(Vertebra tip)

Vertebrele sunt formate din corpul vertebral si arcul vertebral, ce circumscriu gaura vertebrala.

Corpul vertebral (asezat în partea anterioara a vertebrei) este cilindic si prezinta: 2 fete (superioara si inferioara) si o circumferinta.

Arcul vertebral situat în partea posterolaterala) prezinta: Pediculul arcului vertebral ce leaga arcul de corp; procesele transverse sub forma a 2 prelungiri orientate lateral; procesele articulare (o pereche superioara si una inferioara) ce servesc la articulatia cu procesele articulare corespunzatoare ale vertebrelor adiacente si procesul spinos ce este o proeminenta osoasa posterioara si mediana. Gaura vertebrala, prin suprapunerea vertebrelor formeaza canalul vertebral, în care se afla maduva spinarii învelita de meninge

Caractere regionale ale vertebrelor

Vertebrele cervicale

Prezinta corpul vertebral cel mai mic si alungit transversal; procesele trans­verse au la baza gaura transversara iar pe fata lor superioara se afla santul pentru nervul spinal, procesul spinos este apropiat de orizontala, procesele articulare orien­tate între planul orizontal si frontal, iar gaura vertebrala este triunghiulara (fig. 3.2).

Fig. 3.2. Vertebra cervicala (Vedere superioara)

1. corp vertebral: 2. proces transvers bifid (tubercul

anterior/posterior); 3. procese articulare; 4. arcul

vertebral: 5. proces spinos; 6. canal vertebral;

7. orificiu transversal; 8. pedicul vertebral.

Fig. 3.3. Vertebra toracica (Vedere laterala)

/. corp vertebral; 2. fafa costala superioara;

3. fata costa/a inferioara; 4. proces articulai'

superior; 5. proces articular inferior, 6. nincts

transvers; 7. proces spinos.

Vertebrele toracice

Prezinta: corpul vertebral de aspect cilindric, pe care se afla câte 2 fatete articulare 717m124h costale superioare si 2 inferioare (pentru articulatia cu capul coastei) Procesul transvers prezinta fata costala transversala (pentru articulatia cu tuberculul coastei). Procesul spinos este lung si înclinat inferior. Procesele articulare suni dispuse în plan frontal. Gaura vertebrala este cilindrica (fig. 3.3).

Vertebrele lombare

Au corpul vertebral cel mai voluminos, procesele transverse mult reduse, iar anterior de ele se afla procesul costiform, rest al fostelor coaste lombare (dispa­rute în cursul evolutiei). Procesul spinos este scurt, patrulater dispus în plan orizontal. Gaura vertebrala este triunghiulara (fig 3.4).

Sacrul

Este un os impar, situat pe linia mediana, format din sudarea vertebrelor sacrale.

Orientare: cu fata concava antero-inferior si baza superior.

Prezinta fata anterioara, fata posteri-oara, 2 fete laterale, o baza si un vârf.

Fig. 3.5. Sacru (Fata anterioara) 1. ba:a sacrului: 2. aripioarele sacrului; 3. liniile Iransverse; 4. corpurile vertebre­lor sacrale; 5. gauri sacrale anterioare; 6. vârful sacrului.

Fig. 3.6. Sacru (Fata posterioara) /. canal sacral; 2. procese articulare superioare; 3. creasta sacrala mediana; 4. creasta sacrala intermediara; 5. gauri sacrale posterioare; 6. creasta sacrala laterala; 7. coarnele sacrale; 8. hiatusul sacral; 9. facies auricularis.

Fata anterioara prezinta pe linia mediana corpurile sudate ale celor 5 vertebre sacrale, separate prin 4 linii transversale. La extremitatile liniilor transverse se gasesc 4 perchi de gauri, numite gauri sacrale anterioare prin care se ies ramurile anterioare ale nervilor sacrali (fig. 3.5).

Fata posterioara prezinta pe linia mediana creasta sacrala mediana (formata de sudarea proceselor spinoase ale vertebrelor sacrale). De o parte si de alta a acestei creste, dinspre medial spre lateral, se gasesc: creasta sacrala intermediara (Iciniwtrt de sutlnrcji proceselor articulare), gaurile sacrale posterioare în numar de rechi si creasta sacrala laterala (formata prin sudarea proceselor transverse)

Vft).

mii/h sitcnilui Ibrmca/.S cu curpul ultimei vertebre lombare un unghi deschis ('"..irrior numit PROMONTORIU. Tot pe baza se afla (posterior de corpul ver-Irliici S,) intrarea în canalul sacral, ce reprezinta continuarea în sacru a canalului nu'dular (sau vertebral).

Fetele laterale (dreapta si stânga) prezinta superior câte o fateta articulara (numita fata auriculara) pentru articularea cu osul coxal.

Vârful sacrului se articuleaza inferior cu coccisul si posterior prezinta hiatusul sacral (ce este orificiul de iesire din canalul sacral).

Canalul sacral adaposteste filum terminale si coada de cal.

Coccisul

Este un os mic, rudimentar, format prin sudarea vertebrelor coccigiene. El se

articuleaza superior cu sacrul.

ARTICULAŢIILE COLOANEI VERTEBRALE

Sunt reprezentate de articulatiile dintre corpurile vertebrale si cele dintre elementele arcului vertebral.

Articulatiile între corpurile vertebrale

sunt amfiartroze ce prezinta: fete articulare (superioare si inferioare ale corpurilor verte­brale) si discuri intervertebrale situate între corpul a 2 vertebre vecine. Grosimea discurilor creste progresiv din regiunea cervicala spre cea lombara, înaltimea unui disc este mai mare anterior decât posterior. Tot aici exista si 2 ligamente: a) ligamentul longitudinal posterior situat pe fata posterioara a corpurilor verte­brale, ce se întinde inferior pâna la vertebra coccigiana l; b) ligamentul longitudinal ante­rior situat pe fata anterioara a corpurilor vertebrale ce se întinde inferior pâna la nivelul lui S₃ (fig. 3.7).

Articulatiile dintre arcurile vertebrale sunt reprezentate de: a) articulatiile proceselor articulare ce sunt diartroze. Unirea lor se realizeaza prin capsula articulara; b) ligam. interspinos ce uneste marginile a 2 procese spinoase; c) ligam. supraspinos aflat între vârfurile a 2 procese spinoase în regiunea cervicala el este mai gros si poarta numele de ligam. nucal; d) ligam. intertransverar, ce uneste procesele fransverse; e) ligam. galbene ce unesc lamele vertebrale.

Articulatia lombosacrala se realizeaza între L5 si baza sacrului pe baza elementelor enumerate mai sus.

Articulatia sacrococigiana se afla între coccis si vârful sacrului. Mijloacele de unire sunt ligamentele sacrococigiene: anterior, posterior, lateral si profund.

Articulatiile coloanei vertebrale cu craniul

Sunt reprezentate de: articulatia atlantooccipitala, articulatia atlantoaxoidi-ene-mediana si laterala.

Articulatia atlanto-occipitala este o articulatie bicondiliana ce prezinta urmatoarele componente: fete articulare superioare (ale atlasului) ce sunt elipsoidale si concave; condilul occipital (al bazei craniului) ce este convex si acoperit cu cartilaj hialin. Mijloace de unire sunt reprezentate de capsula articulara, mem­brana atlantooccipitala anterioara, si cea posterioara.

Articulatia atlanto-axoidiana mediana (articulatie trohoida) ce prezinta: Fata articulara anterioara a dintelui axisului si Foseta dintelui (fovea dentis) de pe fata posterioara a arcului anterior al atlasului. Astfel dintele axisului este cuprins într-un inel osteofibros format anterior de arcul anterior al atlasului (fovea dentis) si posterior de ligamentul transvers al atlasului. El trece pe fata posterioari l dintelui

5 - Anatomia si fiziologia omului - cd. 116

axisului si se insera pe fetele mediale ale maselor laterale ale atlasului. Mijloace de unire sunt reprezentate de capsula articulara, ligamentul cruciat si ligamentele alare. Articulatia atlantoaxoidiana laterala (diartroza planiforma) este formata de fetele articulare inferioare (de pe masele laterale ale atlasului) si fetele articulare superioare de pe axis.

SCHELETUL TORACELUI

Scheletul toracelui este alcatuit de stern, coaste si vertebre toracice.

Sternul

Este un os lat, alungit, situat în partea anterioara si mediana a toracelui. Orientare: cu baza superior si fata convexa anterior. El este format din 3 parti: a) baza sau manubriul sternal; b) corpul si c) vârful sau procesul xifoid. în ansamblu el prezinta o fata anterioara, una posterioara, doua margini laterale, o baza si un vârf. Fata anterioara este convexa si situata subcutanat. Pe ea se observa unghiul manubriosternal (deschis posterior) format între manubriu si corpul sternului. El corespunde lateral articulatiei între coasta a Il-a si stern. Fata posterioara, concava si neteda vine în raport cu viscerele toracelui. Baza, situata superior, prezinta pe linia mediana incizura jugulara, iar lateral de ea, incizura claviculara pentru articulatia cu clavicula. Vârful, numit proces xifoid, este mic, poate avea forme variate si poate sa ramâna cartilaginos, pâna la vârste înaintate. Marginile laterale sunt neregulate si pe ele se gasesc incizurile costale, dispuse astfel: prima pereche de coaste la nivelul manubriului, a Il-a pereche, la nivelul unghiului manubriosternal, perechile III pâna la VII (inclusiv) pe corpul sternului.

Coastele

Coastele sunt 12 perechi de arcuri osoase care unesc coloana vertebrala cu sternul. Ele sunt formate din osul costal si anterior, o mica parte, din cartilajul costal. Dupa modul cum se prind de stern, coastele se împart în: coaste adevarate, reprezentate de primele VII perchi (ce se articuleaza direct cu sternul); coastele false reprezentate de perechile VIII-X (ce se articuleaza cu sternul prin intermediul cartilajului coastei VII) si coaste flotante reprezentate de perechile XI si XII (ce nu se articuleaza cu sternul si ramân în peretele posterolateral al abdomenului).

Coasta prezinta: capul, colul si corpul coastei. Capul coastei se gaseste pos­terior, la nivelul discurilor intervertebrale si este împartit de creasta capului coastei în 2 fatete articulare (superioara si inferioara), prin care capul se articuleaza cu fetele costale corespunzatoare ale celor 2 vertebre vecine. Colul coastei face legatura între cap si corp. El prezinta o proeminenta osoasa numita tuberculul coastei ce are o fata articulara pentru fata costala de pe procesul transvers al vertebrelor toracale. Pe col se prind mai multe ligamente, între col si corpul coastei se formeaza un unghi numit unghiul coastei. Corpul coastei prezinta o fata externa (convexa), una

interna (concava), o margine inferioara ce prezinta în plus santul coastei în care se afla manunchiul vasculonervos intercostal.

Sternul, coastele si coloana toracala formeaza toracele osos, ce circumscrie cavi­tatea toracica. Aceasta comunica superior cu gâtul prin apertura toracica superioara iar inferior prezinta baza sau apertura toracica inferioara, închisa de muschiul diafragm (fig.3.8).

ARTICULAŢIILE TORACELUI

Articulatiile costovertebrale

Coastele se articuleaza cu vertebrele toracice prin capul si tuberculului coastei ce prezinta articulatia capului coastei si articulatia costotransversala.

Articulatia capului coastei este formata din fata articulara a capului ti
fetele costale corespunzatoare (superioara si inferioara) a 2 vertebre toracice vecine,
acoperite de cartilaj articular. Mijloace de unire:

capsula articulara, se insera la periferia fetelor articulare;

ligamentul radiat al capului coastei, ce se prinde cu un capat pe cnpul
coastei si cu altul pe cele 2 vertebre si discul intervertebral corespunzator;

ligamentul intraarticular al capului coastei ce uneste creasta capului coastei
cu discul intervertebral.

Articulatia costotransversala este o diartroza planiforma, ce prezinta fete
articulare situate pe procesul transvers al vertebrei si de pe tuberculul coastei.
Mijloace de unire:

capsula articulara - este subtire;

ligament costotransvers, ce uneste fata posterioara a colului coastei de
procesul transvers al vertebrei corespunzatoare;

ligam. costotransvers superior ce leaga colul coastei de procesul transvers
al vertebrei superioare.

lig. costotransvers lateral ce leaga vârful procesului transvers de tuberculul
coastei.

Articulatiile sternului cu coastele

Datorita interpunerii cartilajului costal între stern si coaste se disting 2 tipuri de articulatii: dintre cartilaj si coasta (costocondrale) si dintre cartilaj si stern (stemo-costale).

Sincondrozele sternale

Se realizeaza între manubriu si corpul sternului si între corp si procesul xifoid (se osifica la o vârsta înaintata).

SCHELTUL CAPULUI

Craniul

Totalitatea oaselor capului formeaza craniul. Acesta este alcatuit dintr-un etaj superior numit neurocraniu, ce adaposteste encefalul si un alt segment numit viscerocraniu, ce adaposteste orbitele, cavitatea nazala, gravitatea bucala, cu segmentele periferice ale analizatorilor (fig. 3.9; fig. 3.10).

Neurocraniul

Oasele neurocraniului formeaza cutia craniana. Aceasta are 2 portiuni: bolta craniana (calvaria) si baza craniului. La alcatuirea neurocraniului iau parte 8 oase: 4 neperchi (frontal, etmoid, sfenoid, si occipital) si 2 perechi (temporal si parietal).

Fig. 3.9. Craniul (Vedere fata) y m frontal; 1. tiditus orbitae; 3. os zigo-nuitic; 4, os maxilar: 5. ramura mandi-huM; 6. lubenailatea maseterina; 7. corpul mandibulei; H. aperlura piriforma; 9. scua-ma temporalului; 10. gaura mentala; 11. tuberozilalea mandibulei; 12. glabela; 13. orificiul supraorbilal; 14. orificiul infraorbital.

Fig. 3.10. Craniul (Profil)

1. os frontal; 2. orificiul supraorbital; 3. orbita; 4. os nazal; 5. maxilar; 6. orificiul intraorbitar; 7. corp mandibula; 8. gaura mentala; 9. tuberozitatea maseterina; 10. ramul mandibulei; U. proces coronoid mandibula; 12. condil mandibula; 13. proces stiloid; 14. mastoid; 15. por acustic extern; 16. linie nucala mijlocie; 17. linie nucala superioara; 18. occipital; 19. sutura lambodoida; 20. parietal; 21. scuama temporalului; 22. zigomatic; 23. aripa mare sfenuid.

Olul frontal eite un os neperche, format dintr-o parte verticala si una orizontala. Partea verticali (scuama frontalului) formeaza peretele anterior al cutiei craniene si corcipundc fruntii. Ea prezinta 2 tuberozitati frontale între care se afla o foscta denumita Glabela. De asemenea participa la delimitarea superioara a orbitei prin arcurile suprasprâncenoasc. Ea adaposteste în interior sinusului frontal. Partea orizontala a frontalului formeaza tavanul orbitei.

Osul etmold este un os neperche, situat în spatele frontalului si anterior de sfenoid. El arc 3 parti: 1) orizontala (formeaza lama, ciuruita a etmoidului prin care trec nervii olfactivi) 2) partea verticala ce participa la formarea septului nazal si a crestei de cocos (crista galii); 3) partea laterala ce participa la formarea peretelui medial al orbitei, în interiorul osului etmoid se gaseste sinusul etmoidal.

Osul sfenoid este un os neperche ce formeaza partea centrala a bazei craniului, situat între etmoid (anterior) si occipital (posterior). Sfenoidul prezinta un corp central si 4 aripi (2 mici si 2 mari) având aspectul asemanator cu al unui fluture. Corpul sfenoidului prezinta pe fata sa superioara o depresiune numita seaua turceasca în care se gaseste glanda hipofiza. în interiorul corpului se gaseste o cavitate pneumatica ce formeaza sinusul sfenoidal, iar fetele laterale vin în raport cu arterele cartoide interne. Aripile mici sunt situate anterior de cele mai mari si participa la formarea peretelui superior al orbitei. Aripile mari se întind lateral pe baza craniului pâna la osul parietal si scuama temporalului. Sfenoidul prezinta inferior si 2 apofize osoase denumite apofize pterigoidiene ce participa la delimitarea posterioara a deschiderii cavitatii nazale.

Osul occipital este un os neperche ce formeaza partea posterioara a bazei craniului si peretele posterior al cutiei craniene, în centrul sau se gaseste gura occipitala mare ce leaga canalul vertebral de cutia craniana. La acest nivel, maduva se continua cu trunchiul cerebral. Osul occipital este alcatuit dintr-o parte bazilara, din 2 parti laterale si din scuama occipitalului. Toate sunt centrate de gaura oc­cipitala mare.

Osul temporal este un os pereche care participa la formarea bazei craniului si a calotei craniene. El este alcatuit din: stânca temporalului, partea mastoidiana, partea hioidianâ, partea timpanica si scuama temporalului. Stânca temporalului participa la formarea bazei craniului si în ea se gasesc urecher. medie, cu cele 3 oscioare, si urechea interna. Este strabatuta de nervii facial si acusticovestibular. Partea mastoidiana este o parte proeminenta a bazei craniului, în interiorul careia se afla mici cavitati pneumatice denumite celule mastoidiene. Partea hioidiana este formata din apofizia stiloida pe care îsi au originea 3 muschi si 2 ligamente ce formeaza buchetul lui Riolan. Partea timpanica formeaza 2/3 din circumferinta conductului acustic extern. Scuama temporalului participa la formarea peretelui lateral al cutiei craniene pe fata sa inferioara se gaseste fosa mandibulara, în care patrunde condilul mandibulei, formând articulatia temporomandibulara.

Osul parietal este un os pereche si participa la formarea peretilor laterali si superior ai cutiei craniene. Prezinta o fata interna si una externa. Articulatia acestuia cu frontalul formeaza sutura coronala, iar articulatia cu occipitalul formeaza sutura lanibiloida. Articulatia mediosagitala între cele 2 parietale formeaza sutura sagitala.

Viscerocraniul ;{. .>

Viscerocraniul este alcatuit dintr-un masiv osos central în jurul osului maxilar si dintr-un os mobil numit mandibula, în total participa la formarea vicerocraniului 14 oase: 6 pereche si 2 neperchi (vomerul si mandibula)

Maxilarul este un os pereche ce se sudeaza cu cel de partea opusa pe linia mediana. Este format dintr-un corp central si mai multe apofize. Corpul central prezinta în interior sinusul maxilar, ce este o cavitate pneumatica de forma unui cub cu 6 pereti. El comunica cu cavitatea nazala prin deschiderea sa la nivelul meatului nazal mijlociu. Pe fata sa anterioara se gaseste gaura infraorbitala. Apofizele maxilarului' sunt: frontala, zigomatica, alveolara si palatina. Apofiza frontala participa la delimitarea peretelui medial al orbitei. Apofiza zigomatica se articuleaza cu osul zigomatic. Apofiza alveolara formeaza arcada alveolodentara, în care sunt fixati, prin intermediul alveolelor dentare, dintii superiori. Apofiza palatina participa la- formarea tavanului cavitatii bucale (bolta palatina).

Osul palatin este un os pereche situat posterior de maxilar. Are aspectul literei L, fiind format dintr-o lama verticala si una orizontala. Lama orizontala participa la formarea tavanului cavitatii bucale (palatul osos). Lama verticala participa la formarea peretelui lateral al cavitatii nazale.

Osul zigomatic este un os pereche ce bombeaza infero-lateral de orbite si corespunde pometilor obrajilor.

Osul lacrimal este un os pereche, ce participa la formarea peretelui medial al orbitei.

Osul nazal: os pereche ce participa la formarea piramidei nazale. Inferior, împreuna cu maxilarele delimiteaza apertura piriforma ce reprezinta deschiderea anterioara a cavitatii nazale.

Cornetul nazal inferior este un os pereche situat pe peretele lateral al cavitatii nazale, ce delimiteaza un spatiu numit meat nazal inferior în care se deschide canalul nazolacrimal.

Osul vomer este un os nepereche ce participa la formarea septului nazal osos.

Mandibula este singurul os mobil al craniului visceral, format dintr-un corp situat median si 2 ramuri cu directie ascendenta spre baza craniului. Corpul prezinta o fata externa pe care se gasesc dinspre medial spre lateral: protuberanta mentala, tuberculul mental si gura mentala, prin care ies nervii si vasele mentale. Fata interna a corpului prezinta o creasta numita linia milohioidiana pe care se insera muschiul omonim. Deasupra liniei se afla fosa glandei sublinguale, iar sub linie fosa glandei submandibulare. Marginea superioara a corpului mandibulei formeaza arcul alveolodentar în care se gasesc dintii inferiori. Ramurile mandibulei formeaza cu corpul acesteia un unghi de aproximativ 120 de grade, denumit unghiul mandibulei. Ele prezinta o fata laterala pe care se gasesc tuberozitatea maseterina (pentru insertia muschilui maseter), o fata interna pe care se gaseste gaura mandibulei.care se continua cu canalul mandibulei, prin care trec vasele si nervi alveolari inferiori. Extremitatea superioara a ramurilor mandibulei prezinta anterior apofiza coronoida pe care se insera muschiul temporal, iar posterior condilul mandibulei, care participa la formarea articulatiei temporomandibulare.

Osul hiold este un os nepereche situat în partea antero-superioara a gâtului, ,
sub mandibula si deasupra laringelui. Prezinta un corp si 4 coarne (2 mici si 2 mari).
Este singurul os ce nu se articuleaza cu alte oase, ci este sustinut la acest nivel
numai prin insertii musculare si ligamentare. _;

l!

Orbita

Are o forma de piramida cu 4 pereti, o baza si un vârf. Vârful este îndreptat postero-medial si corespunde fisurii orbitale superioare (prin care trec nervii cranieni in, IV si VI, venele oftalmice si nervul oftalmic), si canalul optic (prin care trec nervul optic si artera oftalmica). Prin vârf, orbita comunica cu etajul mijlociu al endobazei.

Peretele superior este format din lama orbitala a osului frontal si aripa mica a sfenoidului.

Peretele medial este format de procesul frontal al maxilarului, osul lacrimal si fata orbitala a osului etmoid.

Peretele inferior este format de fetele orbitale ale oaselor maxilar si zigomutic. Este despartit de peretele lateral prin fisura orbitala inferioara. Pe el se gasesc santul si canalul infraorbital prin care trece manunchiul vasculonervos cu acelasi nume.

Peretele lateral este format din fata orbitala a zigomaticului si aripa marc a sfenoidului.

Baza orbitei se numeste aditus orbitae. în unghiul superolateral al orbitei se afla fosa lacrimala cu glanda lacrimala ce secreta lichidul lacrimal. El umecteaza corneea si se aduna în unghiul infero-medial al orbitei. Aici se gasesc fosa si sacul lacrimal care se continua inferior cu canalul nazolacrimal. Canalul se deschide în meatul nazal inferior.

Cavitatea nazala

Prezinta 4 pereti si 2 orificii, unul anterior denumit apertura piriforma si altul posterior denumit choane nazale (ce se deschide în faringe).

Peretele medial sau septul osos al cavitatii nazale este format din osul vomer si lama perpendiculara a etmoidului.

Peretele superior este format dinspre anterior spre posterior de: oasele nazale, spina frontalului, lama ciuruita a etmoidului si fetele anterioara si inferioara ale corpului sfenoidului.

Peretele inferior reprezinta în acelasi timp tavanul cavitatii bucale si este format în 2/3 anterioare de lamele palatine ale maxilarului si în 1/3 posterioara de lamele ori/ontulc ale palatinului.

Peretele Interni este format din partea nazala a maxilarului, masele laterale ale etmoidului, huna verticala a palatinului, osul lacrimal si lama mediala a procesu­lui plcrigoidinn. l'c ticcsl perete se gasesc 3 proeminente osoase, numite cornete nti/ulc (superior, mijlociu si inferior). Primele 2 apartin etmoidului, iar cel inferior cslc un os aparte. Intre cornetele iia/.alc si peretele lateral, se formeaza 3 meaturi (supei un, nu jlociu interior) In meatul nu/al superior se deschide gaura sfenopalatina, în meniul mi/ni mijlociu, Iu nivelul lnatusului scmilunar, se deschid sinusurile maxilar si frontul, un in montul nn/nl interior nc deschide canalul nazolacrimal.

SCHELETUL sI ARTICULAŢIILE MEMBRULUI SUPERIOR

OASELE CENTURII SCAPULARE

Centura scapulara este formata din clavicula si scapula. Ea leaga membrul supcrioar de trunchi.

Clavicula

Este un os alungit, de forma literei S, asezat superior în partea antero-laterala a toracelui.

Orientare: cu extremitatea turtita lateral, cu concavitatea acestia anterior si fata neteda superior. Clavicula prezinta doua extremitati (sternala si acromiala) si un coip (fig. 3.11). Extremitatea sternala are forma de prisma si serveste la articulatia claviculei cu sternul. Extremitatea acromiala (sau laterala) este turtita superoinferior,

si se articuleaza cu acromionul (ce apartine scapulei). Corpulpre-zinta doua fete si doua margini. Fata superioara este neteda si superficiala, fiind palpabila pe toata lungimea. Fata inferioara este denivelata si prezinta mai multe formatiuni osoase, care dinspre medial spre lateral sunt: linia tra-pezoida, tuberculul conoid si santul muschiului subclavicular. Cele 2 margini (anterioara si posteriora) servesc la insertii musculare.

Scapula ^;

Scapula este un os lat, tri­unghiular si asezat pe fata postero-laterala a toracelui.

Orientare: cu fata concava anterior, cavitatea glenoida lateral si unghiul cel mai ascutit inferior. Scapula prezinta: doua fete (anteri­oara si posterioara), trei margini (superioara, mediala si laterala), si 3 unghiuri (inferior, lateral si superior) (fig. 3.12).

Fata anterioara este con­cava anterior si se numeste fosa subscapulara (pe care se prinde muschiul cu acelasi nume).

Fata posteriora este convexa si este strabatuta oblic, ascendent dinspre me­dial spre lateral, de spina scapulei. Aceasta creste progresiv în înaltime spre marginea laterala, pe care o depaseste sub forma unei apofize osoase numite ACROMION. Aceasta continua anterior spina scapulei. Prezinta o fata superioara rugoasa, palpabila, si una inferioara, iar pe marginea sa mediala se afla fata articulara acromiala, prin care se articuleaza cu clavicula. Spina scapulei împarte fata posterioara a scapulei în 2 fose: superior fosa supraspinoasa si inferior fosa infraspionoasa.

Marginea superioara prezinta doua elemente:

a) incizura scapulei, situata medial pe aceasta margine. Ea este transformata în canal de ligamentul transvers al scapulei (ce trece peste aceasta incizura). Prin canal trece nervul suprascapular iar deasupra ligamentului trece artera suprascapulara; b) procesul coracoid, o apofiza osoasa sub forma literei L, ce se îndreapta anterior si lateral.

Marginea mediala da insertie muschilor romboizi si dintat anterior.

Marginea laterala prezinta superior tuberculul infraglenoidal (pentru insertia capatului lung al tricepsului.) In rest, marginea laterala serveste la insertia muschilor rotunzi.

Unghiul superior este ascutit si da insertie muschiului ridicator al scapulei.

Unghiul inferior este si el ascutit.

Unghiul lateral prezinta o suprafata articulara, concava, numita cavitatea glenoida ce serveste la articulatia scapulei cu capul humeral.

ARTICULAŢIILE CENTURII SCAPULARE

Sunt reprezentate de articulatiile sternoclaviculara si acromioclaviculara.

Articulatia sternoclaviculara are fetele articulare formate de: a) fata articulara claviculara si b) incizura clâviculara a manubriului sternal. între ele se afla si discul articular ce ajuta la congruenta perfecta a celor doua fete.

Mijloace de unire: a) capsula articulara, ce are forma unui manson ce se insera pe marginile suprafetelor articulare; b) ligamentele stemoclavicular ante­rior, posterior si ligamentul costoclavicular.

Articulatia apromioclaviculara are fete articulare reprezentate de fata articulara acromiala si extremitatea laterala a claviculei, între ele se gaseste discul articular.

Mijloace de unire: a) capsula articulara; b) ligamentele: acromioclavicular si coracoclavicular.

SCHELETUL MEMBRULUI SUPERIOR

Scheletul bratului . ,

'.." ''< ' "

Este reprezentat de Humerus. Acesta este un os lung format din 2 extremitati (epifize) si un corp (diafiza).

Orientare: cu capul humeral supero-medial si santul intertubercular anterior (fig.3.13).

. : -

Extremitatea proximala (superioara) prezinta o formatiune cât 1/3 dintr-o sfera orientata superior, medial si posterior, numita capul humeral care inferior este marginit de un sant numit colul anatomic. Anterior de cap se afla o proeminenta osoasa numita tuberculul mic. Lateral de cap se afla tuberculul mare. între cei 2 tuberculi se afla santul intertubercu­lar. Extremitatea proximala se termina prin colul anatomic, ce face legatura între aceasta si diafiza humerala.

Dializa humerala are forma tri-unghiular-prismatica. Ea prezinta 3 fete: antero-mediala, antero-laterala (pe care se afla o proeminenta osoasa numita V-ul deltoidian) si fata posterioara (pe care se gaseste santul nervului radial).

Marginile în numar de 2 (antero-mediala si antero-laterala) servesc pentru insertia septurilor intermusculare.

Extremitatea distala (inferioara) se numeste condil humeral. El prezinta mai multe elemente, ce dinspre lateral spre medial sunt: epicondilul lateral (ce serveste la insertia mm. epicondilieni laterali ai antebratului), capitulum hu-

meral, ce este o formatiune de forma sferica, ce serveste la articulatia radiusului cu humerusul. Superior de aceasta se afla fosa radiala (în care intra în flexie circumferinta radiala). Medial de capitulum se afla trohleea humerala (de forma unui mosoras) ce se articuleaza cu ulna. Deasupra trohleei se afla fosa coronoidana, în care intra procesul coronoid al ulnei în flexie maxima. Lateral de trohlee se afla epicondilul medial pe care se insera mm. epicondilieni mediali ai antebratului. Posterior condilul humeral prezinta foseta olecraniana (în care intra în extensie olecranul ulnei).

SCHELETUL ANTEBRAŢULUI

Este format de radius si ulna.

Ulna este un os lung situat în partea mediala a antebratului (fig. 3.14). Ea este paralela cu radiusul numai în supinatie. Orientare: extremitatea voluminoasa proximal, incizura trohieara anterior si marginea ascutita a corpului lateral. Extremitatea proximala: prezinta anterior incizura trohieara ce se articuleaza cu trohleea humerala si este marginita posterior de fata anterioara a olecranului

Fig. 3.14. Ulna

7. olecran; 2. suprafata articulara troheala; 3. procesul coronoid; 4. tuberozitatea ulnei; 5. fata articulara pentru capul radiusului; 6. diafila ulnei; 7. proces stiloidal ulnei; 8. fata articulara carpiana.

Fig. 3. l S. Radiusul

/. capul radiusului; 2. circumftrinta capului radiat; 3. colul radiusului; 4. tubtrozilalca rudialâ; 5. diaflza radiala; 6. fata anterioara; 7. marginea anterioara; 8. procesul stiloid al radiusului; 9. suprafata articulata carpiana; 10. marginea inlerosoasa.

(ce reprezinta prelungirea posero-superioara a extremitatii proximale a ulnei) si inferior de procesul coronoidian) al ulnei. Inferior de acesta se gaseste tuberozitatea ulnara, iar pe fata laterala a acestuia se gaseste mcizura radiala (pentru articulatia cu circumferinta capului radial). '

Diafiza ulnara are forma prismatic-triunghiulara, cu 3 fete (anterioara, posterioara si mediala) ce servesc la originile si insertiile mm. antebrahiali, si 3 margini (anterioara, posterioara si interosoasa), pentru septurile intermusculare si membrana interosoasa (ce leaga între ele radiusul si ulna).

Extremitatea distala se numeste capul ulnei. Pe fata sa laterala se afla circum­ferinta articulara pentru epifiza distala a radiusului. Capul se prelungeste infero-medial cu procesul stiloid ulnar. Inferior capul ulnei se articuleaza cu osul piramidal.

Radiusul. Este un os lung al antebratului, situat lateral de ulna. Prin rotirea lui în jurul ulnei, determina miscarile de pronatie si supinatie.

Orientare: cu extremitatea voluminoasa distal, procesul stiloid al acesteia lateral si santurile acestei extremitati posterior (fig. 3.15).

Prezinta 2 extremitati si un corp. Extremitatea proximala se numeste capul radiusului si are forma de cilindru. Ea prezinta o circumferinta (ce se articuleaza cu fata radiala a ulnei), o concavitate situata superior (ce se articuleaza cu capitu-lum numeral) iar inferior se continua cu colul radiusului. Inferior de acesta se afla tuberozitatea radiala (pe care se insera tendonul bicepsului brahial).

Fig. 3.16. Oasele mâinii

/. proces stiloid radiat; 2. proces stiloid ulnar; 3. scafoid; 4. semilunar; 5. piramidal-pixiform; 6. trapez; 7. trape-zoid; B. osul mare; 9. osul cu cârlig; l II. metacarpiene; 11. falange proximale; 12. falange medii; 13. falange distale.

Corpul radiusului prezinta

curburi dispuse longitudinal:
una concava anterior iar alta con­
cava medial. Ambele alcatuiesc
curbura pronatorie (ce permite
miscarea de pronatie). Corpul
mai prezinta 3 fete: anterioara,
laterala si posterioara (pe care îsi .
au originea mm. antebrahiali) si

margini: anterioara, posteriora
si interosoasa.

Extremitatea distala are forma unui trunchi de piramida. Ea are o baza si 4 fete. Baza se numeste fata articulara carpiana si se articuleaza cu oasele scafoid si semilunar (ce sunt primele 2 oase carpiene). Fata laterala se prelungeste inferior cu procesul stiloid radial (o puternica apofiza osoasa). Fata mediala prezinta incizura ulnara a radiusului pentru articulatia cu extremitatea distala a ulnei. Fata anterioara este acoperita de tendoanele mm. flexori si cea-posterioara de tendoanele mm. extensori ai ante­bratului.

Scheletul mâinii

Este format din 27 de oase asezate în 3 grupe (dinspre superior spre inferior): CSp, mctnciirp si falange (fig. 3.16).

Carpul este format din 8 oase carpiene dispuse în 2 rânduri transversale (unul pioximal si altul distal). în primul rând dinspre lateral spre medial se gasesc: scafoldul, semilunarul, piramidalul si pe acesta se afla asezat pisiformul. In aceeasi ordine în rândul distal se afla: trapezul, trapezoidul, osul mare si osul cu cârlig.

Mctacarpul formeaza scheletul palmei si reprezinta primul rând de oase lungi ale mânii. Este format dinspre lateral spre medial din 5 oase metacarpiene numerotate de la I la V. între ele se gasesc spatiile interosoase. Ele se articuleaza superior cu rândul distal de carpiene, iar inferior cu baza falangei proximale.

Oasele degetelor se numesc falange si alcatuiesc partea distala a scheletului mâinii. Cu exceptia policelui (ce are numai 2 falange), restul degetelor au 3 falange: proximala, mijlocie si distala.

SUPERIOR LIBER

* t

'U.

' -^_rti_cui_atî_a umarului (articulatie sferoida)

Leaga extremitatea libera a membrului superior de centura scapulara (fig. 3.17). Fetele articulare sunt reprezentate de cavitatea glenoida si capul humeral.

Cavitatea glenoida a scapulei este concava. Ea este marginita de labrumul gle-noidal ce o mareste ca diametru. Pe fata externa a labrumului se insera capsula articulara, iar fata interna a acestuia priveste spre articulatie. Capul humeral este mai gros decât cavitatea glenoida a scapulei si este acoperit pe marginile circum­ferintei sale de labrumul glenoidal.

Mijloacele de unire sunt reprezentate de: a) capsula articulara ce înveleste articulatia si se insera pe circumferinta cavitatii glenoide, pe fata externa a labrumu­lui glenoidal si pe colul anatomic al humerusului; b) ligamentele gleno-humerale (ce întaresc capsula); c) ligamentul coracohumeral (ce limiteaza flexia umarului); d) sinoviala ce captuseste capsula pe interior.

Articulatia cotului    '' ..."*'

Este o articulatie complexa, între epifiza distala a humerusului si epifizele
proximale ale radiusului si ulnei, precum si între acestea doua din urma. Deci este
formata din 3 articulatii: 1) art. humeroulnara; 2) art. humeroradiala; 3) art.
radipulnara. Cele 3 cavitati articulare comunica între ele, capsula articulara fiind
comuna (fig. 3.18).

Fig. 3.17. Articulatia umarului /. clavicula; 2. acromion; 3. bursa subdeltoi-diana; 4. deltoid; 5. recesul axilar; 6. cavitatea glenoida; 7. capul humerusului; 8. diafiza

"' humeralâ.

Fig. 3.18. Articulatia cotului /. humerusul; 2. radius; 3. ulna; 4. olecran + bursa olecraniana; 5. membrana interosoasâ; 6. capsula articulara; 7. ligamentul colateral radiat; 8. ligamentul angular; 9. tendonul bicepsu­lui brahial,

Fetele articulare sunt reprezentate de: 1) humerus (prin trohlee si capitulum ce sunt acoperite de cartilaj hialin); 2) radius (prin capul radial) si 3) ulna (prin incizura trohleara). De asemenea, epifizele proximale ale radiusului si ulnei se articuleaza între ele.

Mijloace de unire: 1) capsula articulara, se prinde pe humerus superior de fosetele radiala si coronoida si olecraniana, pe ulna se insera pe marginile incizurii trohleare si apoi trece pe radius în dreptul colului anatomic al acestuia. Ea este întarita de mai multe" ligamente: 1) lig. colateral radial; 2) lig. colateral ulnar; 3) lig. inelar al radiusului si 4) lig. patrat.

Membrana interosoasa a antebratului

Uneste cele 2 oase ale antebratului în cele 2/3 inferioare ale marginilor interosoase ale radiusului si urnei.

Articulatia raioulnara distala

Este articulatia între cele 2 extremitati distale ale radiusului si ulnei.

Fetele articulare sunt incizura ulnara a radiusului si circumferinta articulara a ulnei.

Discul articular este un fibrocartilaj dispus transversal, intraarticular între capul ulne si oasele piramdial si semilunar.

Capsula articulara se insera pe marginile suprafetelor articulare si se continua cu cea a articulatiei radiocarpiene.

SCHELETUL BAZINULUI         -

t     j

'!

Este format prin articularea în partea anterioara a celor 2 oase coxale (la
nivelul simfizei pubiene), iar posterior prin articularea lor cu sacrul. Art/orma
unui trunchi de con cu baza situata superior. :

OSUL COXAL

Este un os lat, de forma patrulatere, comparat cu o elice (fig. 3.19). Orientare: posterior marginea ce prezinta o scobitura mai adânca, lateral fata ce prezinta acetabulul si inferior incizura de la nivelul acesteia. Fiecare coxal este format din 3 oase unite la nivelul acetabulului (sutura are aspectul literei Y). Astfel, superior se afla ilionul format dintr-un corp, ce superior si posterior se prelungeste cu aripa osului coxal. Infero-posterior se afla ischionul format din corp si ramura acestuia. Antero-inferior se afla pubisul, format din corp si 2 ramuri (superioara si inferioara). Osului coxal i se descriu 2 fete (laterala si mediala), 4 margini (superioara, inferioara, laterala si mediala).

Fata laterala prezinta dinspre superior spre inferior; a) partea externa a aripii osului iliac pe care se insera muschii fesieri; b) acetabulul ce este cavitatea ce serveste pentru articularea cu capul femural în articu­latia soldului; c) gaura obturatorie se afla în partea inferioara a fetei laterale si are forma ovalara. Este acoperita de membrana obtura­torie. Pe marginea superioara a gaurii se afla canalul obturator prin care trece manunchiul vasculonervos obturator în drumul sau spre membrul inferior.

Fata mediala prezinta dinspre superior spre inferior:

a)      partea interna a aripii osului iliac,
la nivelul caruia se gaseste fosa iliaca în care
se insera m. iliac. Fosa iliaca este delimitata
inferior de linia arcuata ce porneste poste­
rior de la promontoriu, traverseaza fata
interna a coxalului si se termina anterior la
nivelul crestei pectineale;

b)  sub linia arcuata se gaseste o supra­
fata patrulatera ce corespunde acetabuluhri.

Marginea superioara are forma literei S culcata si prezinta 2 buze (externa si interna), despartite de un interstitiu.

Marginea anterioara prezinta în sens superoinferior: spina iliaca antcro-superioara, spina iliaca antero-inferioara, eminenta ileopectinee, creasta pcctinealfl, tuberculul pubic si creasta pubica.

Marginea posterioara prezinta în sens superoinferior. spina iliaca postero-superioara, spina iliaca postero-inferioara, mare incizura ischiatica, spina ischiatica, mica incizura ischiatica si tuberculozitatea ischiatica.

Marginea inferioara este formata din ramurile inferioare ale ischionului si pubisului.

Coxalul prezinta si 4 unghiuri corespunzatoare spinei iliace antero-superioare, postero-superioare, tuberozitatii ischiaticc si tuberculului pubic.

Bazinul

Prin articularea în partea anterioara a oaselor coxale între ele la nivelul simfizei pubiene, iar în partea posterioara cu sacrul, cele 2 coxale delimiteaza bazinul sau pelvisul osos (fig. 3.20). Acesta are forma de trunchi de con cu baza mare situata superior; limita dintre bazinul mare si bazinul mic este Linia terminala, formata din linia arcuata, creasta pecineala, tuberculul si creasta pubica. Cele 2 linii terminale formeaza strâmtoarea superioara a bazinului. Marele bazin continua inferior

Fig. 3.20. Bazinul osos 1. canalul sacral; 2. corpul vertebrei SI; 3. articulatia sacmiliaca; 4. creasta ii iaca; 5. spina iliaca antero-superioara; 6. spina iliaca antero-inferioara; 7. eminenta ileo-pectinee; 8. gaura obturatorie; 9. simftza pubiana; 10. spina ischiadica; II. coccis; 12. sacru; 13. fosa iliaca.

io  9 ii :

Cavitatea abdominala. Bazinul mic este mai strâmt si este numit si bazin obstetrical datorita importantei ce o are în obstetrica. El are un perete anterior ce corespunde fetei posterioare a simfizei pubiene, 2 pereti laterali ce corespund fetelor mediale ale coxalelor situate sub linia terminala si un perete posterior format de fata anterioara a sacrului si coccisului. Bazinul mic se termina la nivelul strâmtorii inferioare formata posterior de coccis, lateral de ligamentele sacrotuberoase, tuberozitatile ischiatice, marginile inferioare ale ischionului si pubisului. Anterior se afla fata posterioara a simfizei pubiene. Pentru aprecierea evolutiei sarcinii dar mai ales a nasterii, medicul trebuie sa cunoasca diametrele strâmtorii superioare.

Strâmtoarea superioara are urmatoarele diametre:

Diametrele antero-posterioare (conjugate) în numar de 3: promonto-supra-
pubian cm (între promotoriu si marginea superioara a simfizei pubiene),
promonto-rclropubian = 10,5 cm (între promontoriu si punctul cel mai proeminent
de pe fa|a posterioara a simfizei) si promonto-subpubian = 12 cm (între promontoriu
si mintiile» inferioara a simfizei).

l )iiiinclrelc transvcrse ce poate fi: '

Irmisvcrs maxim = 13,5 cm (uneste punctele cele mai îndepartate de pe liniile mcuate);

tiiinsveis mediu = 13 cm (uneste liniile arcuate astfel încât intersecteaza diametrul nncro-postcrior la jumatate).

Diametrele oblice drept = 12 cm si stâng = 12,5 cm ce unesc eminenta
ileopubiana si articulatia sacroiliaca de partea opusa.

Strâmtoarea inferioara prezinta:

Diametrul antero-posterior (cocci-subpubian) = 9 cm. La nastere acest
diametru creste pâna la 11,5 cm datorita nutatiei (bascularea anterioara a bazei
sacrului si posterioara a vârfului coccisului.)

Diametrul transver (biischiatic) =12 cm.

Diametrul oblic = 11 cm (între ligam. sacrococigian si jumatatea ramurii
ischiopubiene).

SCHELETUL sI ARTICULAŢIILE MEMBRULUI INFERIOR

«f'OASlELE MEMBRULUI INFERIOR

.

i

Ui

Femurul este un os lung ce formeaza singur scheletul coapsei.

Orientare: extremitatea cu cap articular superior, suprafata emisferica a acesteia medial si marginea rugoasa a corpului-posterior (fig. 3.21).

Extremitateaproximala prezinta capul femural, ce reprezinta 2/3 dintr-o sfera. în centrul fetei sale articulare se gaseste foseta capului femural, unde se prinde ligamentul capului femural. Capul femural patrunde în acetabul unde se articuleaza cu fata lunata de pe acesta. Capul femural se continua cu colul femural, ce face cu diafiza un unghi de 120-130 grade. La locul de unire între colul femural si din fi/A (supero-lateral) se gaseste o proeminenta osoasa prismatica, numita.trohanterul mare. Pe fata superioara a trohanterului mare se afla o depresiune numita fosa trohanterica. Infero-medial de marginea inferioara a colului se afla alta proeminenta osoasa, numita trohanterul mic. Cele doua trohantere sunt unite anterior de o linie numita linia intertrohanteriana, iar posterior de o creasta numita creasta inter-trohanteriana.

Diafiza sau corpul femural are o forma triunghiular-prismatica ce prezinta 3 fete si 3 margini. Fata anterioara este neteda si pe ea se insera m. va'st intermediar. Fetele posterioare, laterala si mediala sunt si ele netede si sunt despartite între ele de marginea posterioara, numita linia aspra. Linia aspra este proeminenta si prezinta 2 buze, laterala si mediala, între care se afla un interstitiu. Superior linia aspra se trifurca, iar inferior se bifurca. Linia de trifurcatie laterala merge pe fata laterala a marelui trohanter si se termina prin niste rugozitati ce formeaza tuberozitatea fesiera (sau al 3-lea trohanter). Linia de trifurcatie mijlocie se numeste linie pectineala (pe ea se insera m. pectineu). Linia mediala (sau creasta m. vast medial) trece pe sub trohanterul mic si se continua cu linia inter-trohanterica. Ramurile bifiircatiei inferioare se termina pe cei 2 condili ai femurului si delimi­teaza între ele fatapoplitee a femurului.

Epifiza distala este mai voluminoasa si prezinta 2 proeminente numite condilii femurali, unul lateral si altul medial, în partea anterioara a epifizei se afla fata patelara (pentru articulatia cu patela). Cei 2 condili sunt despartiti poste­rior de o depresiune numita fata intercondiliana în care se prind ligam. încrucisate ale genunchiu­lui. Pe fetele externe ale celor 2 condili se afla câte o proeminenta numita epicondil.

Anatomia si fiziologia omului - cd. 116

Condilul medial este mai voluminos si mai coborât decât cel lateral. Datorita acestei dispozitii femurul formeaza cu tibia un unghi de 170-175 de grade. Când unghiul scade pâna la 145 grade apare genu valgum (picioare "în X"), în situatia în care condilul medial este egal sau mai mic decât cel lateral, apare deformatia numita genu varum (picioare în "o").

Tibia si fibula formeaza cele 2 oase ale scheletului gambei (fig. 3.22).

Tibia se orienteaza: anterior marginea cea mai ascutita a diafizei, inferior extremitatea cea mai putin voluminoasa, iar medial apofiza acestei extremitati. Tibia este un os lung asezat în partea mediala a gambei si prezinta ele­mentele expuse în continuare.

Epifiza proximala este voluminoasa si de forma patrulatera cu axul mare transversal. Ea este formata din cei 2 condili lateral si medial. Fiecare condil prezinta câte o fata articulara superioara (pentru condilii femurali), între cele 2 suprafete articulare se gaseste o proeminenta osoasa numita eminenta intercondiliana, for­mata din 2 tuberculi intercondilieni, unul medial si altul lateral. Anterior si posterior de eminenta, între suprafetele articulare se afla câte o depresiune: aria intercondiliana anterioara si aria intercondiliana posterioara, în care se insera ligam. încrucisate ale genunchiului. Pe fata laterala a condilului lateral se gaseste fata articulara pentru fibula. Fata anterioara a extremitatii superioare a tibiei prezinta o proeminenta numita tuberozitatea tibiei.

Corpul tibiei este de forma prismatica, cu 3 fete si 3 margini. Fata mediala este sub piele si se poate palpa în întregime. Fata laterala inferior este convexa si pe ea aluneca tendoanele mm. extensori. Fata posterioara prezinta superior o linie oblica numita linia m. solear. Inferior de aceasta, fata posterioara este împartita de o creasta verticala în 2 zone: mediala pentru insertia m. flexor lung al degetelor si alta laterala pentru m. tibial posterior. Marginile sunt: anterioara ce se poate palpa în întregime sub piele, mediala si laterala sau interosoasa.

Epifiza distala este mai putin voluminoasa si are forma prismatica. Fata anterioara este neteda si pe ea aluneca tendoanele mm. extensori ai degetelor. Fata posterioara prezinta un sant pentru muschiul flexor lung al halucelui. Fata laterala prezinta incizura fibulei (pentru articulatia cu extremitatea distala a fibulei). Pe fata inferioara se gaseste fata articulara inferioara pentru articulatia cu talusul. Fata mediala prezinta o apofiza osoasa numita maleola mediala ce se articuleaza cu talusul. Ea prezinta posterior santul maleolar prin care trec în planta tendoanele m. tibial posterior si m. flexor lung al degetelor.

Fibula este al 2-lea os al scheletului gambei, situat lateral de tibie. Orientare: inferior extremitatea turtita a osului, medial suprafata articulara a acesteia, iar posterior marginea cu un sant a acestei extremitati. Extermitatea proximala prezinta capul fibulei ce are forma piramidala si prezinta medial fata articulara a capului fibulei, pentru condilul lateral al tibiei. Capul prezinta o apofiza osoasa numita vârful capului fibulei. La limita inferioara a capu­lui fibulei se gaseste colul fibulei. Corpul fibulei prezinta 3 fete o laterala, mediala si posterioara) si 3 margini (anterioara, posterioara si interosoasa). Extremitatea distala se prelungeste lateral si inferior cu maleola laterala sau fibulara. Pe fata ei mediala se gaseste fata articulara maleolara (pentru talus).

ARTICULAŢIILE MEMBRULUI INFERIOR

Articulatiile membrului inferior, în comparatie cu cele ale membrului supe­rior, sunt mai solide si mai bine dezvoltate. Solicitarile deosebite apar datorita statiunii bipede, prin sustinere verticala a greutatii corpului împotriva gravitatiei, si duc la dezvoltarea mare a aparatului capsuloligamentar.

l

Fig. 3.24. Articulatia coxo-femurala

I. femur; 2. tmhanter mare; 3. ligamentul ilio-

femural; 4. ligamentul pubqfemural; 5. gaura

obturatorii.

Fig. 3.25. Articulatia coxo-femurala

1. femur; 2. tmhanter mare; 3. cap femural;

4. gaura obturatorie; 5. ligamentul capului

femural; 6. labrum acetabular; 7. capsula

articulatiei coxal.

Articulatiile centurii pelvine

Oasele centurii pelvine poseda articulatii cu mobilitate extrem de redusa. Cele doua coxale se apropie pe linia mediana, anterior formând simfiza pubiana, iar posterior se articuleaza cu fetele auriculare ale sacrului, formând articulatiile sacro-iliace drcupta si stânga.

Simli/.a pubiana -- este formata prin articularea fetelor simfizare ale pubelui, între cure se interpune un fibrocartilaj, numit discul interpubian, ce solidarizeaza cele dniifl oase.

Articulatia sacro-iliaca - este realizata între fetele auriculare ale sacrului si ai l e doufl oase iliace, unite între ele prin ligamente sacro-iliace interosoase. Capsula uilicuhirA este întarita la suprafata de ligamentele sacro-iliace anterioare si posterioare.

Articulatia soldului (art. coxo-femurala)

Este o articulatie de tip sferoidal situata la radacina membrului inferior. Ea se reali/.cn/a între capul femural si acetabul, fiind o articulatie cu conducere ligamentul fi (IIg. 3.24; fig. 3.25).

l'c|cle articulare sunt capul femural si acetabulul. în jurul acetabulului se afla un fibrocurlilaj inelar cu rol în a-i mari adâncimea pâna la 2/3 de sfera, numit labru acclabular.

Mijloace de unire sunt reprezentate de capsula articulara, ce are baza mare inserata pe circumferinta acetabulului, iar baza mica se insera pe linia inter-trohantcrica si pe fata posterioara a colului femural. Capsula articulara este întarita de urmatoarele ligamente: 1) ligam. iliofemural (pe fata anterioara a articulatiei în

forma de evantai). El limiteaza extensia coapsei pepelvis; 2) ligam. pubofemural, ce este inserat tot anterior de artic. soldului dar are insertie mai mare. Limiteaza adductia si rotatia laterala. 3) ligam. ischiofemural. El limiteaza rotatia laterala si adductia femurului. 4) zona orbicu-lara, numita si lig. inelar, este o condensare a fibrelor profunde ale capsulei; 5) ligamentul capului femural, ce este întins între fosa capului femural si fosa acetabulara.

Articulatia genunchiului

Este articulatia dintre condilii femurali, patela si condilii tibiali. Incongruenta dintre fetele articulare este completata de cele doua meniscuri, de forma literei C, unul medial si altul lateral. Meniscurile sunt soldiare cu condilii tibiali si aluneca pe fetele articulare ale condililor femurali. Articulatia este învelita de o capsula articulara, în interiorul careia se afla liga­mentele încrucisate anterior si posterior (fig. 3.26).

Anterior de capsula articulara se afla ligamentul rotulian, medial si lateral se afla retinaculele rotulei si ligamentele colaterale tibial si fibular, iar posterior liga­mentele poplitee oblic si arcuat. Articulatia genunchiului este un troho-gingliin cu conducere ligamentoasa. Miscarile principale sunt de flexie si extensie (ce au loc în jurul unui ax transversal ce trece pvin condilii femurali), rotatie interna si externa (în jurul unui ax vertical ce trece prin condilul medial) si înclinatia laterala minima.

Articulatia tibio-fibulara

între tibie si fibula exista doua articulatii: una superioara (între condilul Interni ni tibiei si capul fibulei) si una inferioara (între cele doua epifizc distale nlc libiei si fibulci). Diafizele celor doua oase sunt legate pe toata întinderea prin membrului mlcrosoiisrt,

Articulatia talo-crurala

Este articulatia dintre epifizele distale ale tibiei si fibulei eu Irohlee» osului talus. Maleola mediala (tibiala) si cea laterala (fibulara) formeaza tnlrc ele uit »p«|iu concav în care patrunde talusul. Articulatia prezinta capsula articulara, tnlAi Ilfl de ligamentele colaterale lateral, medial.

Articulatia talo-crurala, fiind un ginglim, are un singur griul de libertate, Miscarile posibile sunt de flexie dorsala (piciorul se apropie de gnmbfl) fi flexie plantara (piciorul se departeaza de gamba).

Articulatii intertarsiene

Formata de articulatia subtalara. Anatomic aceasta este formata de o articulatie anterioara talo-calcaneo-naviculara si alta posterioara talo-calcaneeana. Fiecare prezinta câte o capsula articulara. Functional ele formeaza o singura articulatie, numita articulatie subtalara, întarita de ligamente puternice. Miscarile posibile sunt de pronatie sau eversiune si supinatie sau inversiune a piciorului. De asemenea mai pot avea loc miscari de adductie si abductie ale piciorului.

La nivelul piciorului mai exista si articulatia mediotarsiana, tarso-meta-tarsiana, metatarsofalangiana si interfalangiana.

ASPECTE GENERALE PRIVIND SISTEMUL ARTICULAR

MORFOLOGIA ARTICULAŢIILOR. CLASIFICARE

Artrologia are ca obiect de studiu articulatiile.

Segmentele osoase sunt legate între ele, catre extermitati, prin parti moi, participând la formarea articulatiilor.

Dupa gradul de mobilitate articulatiile (juncturae ossium) se împart în:

articulatii mobile - diartroze;

articulatii semimobile - amfiartroze;
:   - articulatii fixe - sinartroze.

SINARTROZELE

Sunt articulatii fixe sau cu mobilitate extrem de redusa. Se întâlnesc la nivelul craniului. Ele se clasifica, în functie de procesul de osificare prin care s-au format oasele articulate, în:

Sincondroze - sunt rezultatul unei osificari cartilagionoase. Suprafetele
articulare sunt plane si contin între ele o lama de tesut cartilaginos aderenta la
ambele suprafete articulare. Lama cartilaginoasa fixeaza cele doua oase, iar periostul
trece de pe un os pe altul si întareste articulatia (exemplul articulatia sfeno-
occipitala).

Sindesmozele - contin la nivelul suprafetelor articulare tesut conjunctiv
fibros care a fost respectat în timpul osificarii. Periostul trece de pe un os pe altul
si întareste articulatia. Majoritatea sindesmozelor se întâlnesc la nivelul craniului
si poarta numele de suturi. Exista mai multe varietati de suturi:

a)     sutura serata (dintata) la care marginile articulare iau aspectul dintilor de
ferastrau si se întrepatrund (exemplu articulatia fronto-parietala);

b) sutura scuamoasa (solzoasa) în care o surafata este taiata oblic într-un
sens, cealalta este oblica în sens opus (exemplu articulatia temporo-parictala);.

c)     sutura plana (armonica) - suprafetele articulare sunt liniare (exemplu
articulatiile intemazale);

d)    sutura schindilezica - este o simfibroza realizata de o creasta osoasa care
patrunde într-un jgheab osos (exemplu articulatia sfeno-vomeriana);

e)  gomfoza - unul din oase este scobit, iar celalalt os patrunde în el ca un cui.
între cele doua oase exista un ligament de legatura (exemplu articulatia dintilor).

Suturile craniului

Existenta suturilor asigura craniului un oarecare grad de elasticitate. Modul lor de alcatuire explica de ce în traumatismele capului nu se produce desfacerea suturilor ci mai degraba se fractureaza oasele craniului. Cele mai importante suturi sunt:

sutura coronalis (frontoparietala) uneste scuama frontalului cu marginile
anterioare ale oaselor parietale;

sutura lambdoides (occipito-parietala) uneste scuama occipitalului cu
marginea posterioara a parietalelor;

-sutura sagitala (interparietala) uneste marginile superioare ale celor don.i oase parietale. Are o extremitate anterioara în contact cu sutura coronara si uliu posterioara în contact cu sutura lambdoida.

AI^lFIARTROZELE

(ARTICULAŢIILE SEMI-MOBILE)

Prezinta suprafete articulare si mijloace de unire.

Suprafetele articulare sunt plane sau usor excavate si tapetate de cartilaj ar­ticular. Ele nu au cavitate ariculara. Mijloacele de unire sunt:

a) ligamentul interosos, un fibrocartilaj care ocupa tot spatiul dintre suprafetele
articulare;

b) ligamentele externe sunt bezi conjunctive rezistente, care iau aspectul
unei capsule articulare care are portiuni mai îngrosate.

Varietati:

Sincondroze - sunt articulatii tranzitorii la care suprafetele articulare sunt
unite printr-un cartilaj hialin (exemplu sincondroza pieselor care acaltuiesc coxalul).

Simfize - între oase exista tesut fibro-cartilaginos de continuitate cu forma
de disc (exemplu articulatia între oasele pubiene).

DIARTROZELE

(ARTICULAŢII MOBILE)

Sunt articulatii complexe alcatuite din:

I: suprafete articulare;

II: mijloace de unire si

III: mijloace de alunecare.

I. Suprafata articulara - reprezinta acea portiune a osului care intra în con­
tact imediat cu alt os sau cu celelalte componente ale articulatiei. Suprafetele
articulare sunt netede si net delimitate, fie de santuri (exemplu capul humerusului),
fie de margini proeminente (exemplu acetabulum). Suprafetele articulare sunt
tapetate de cartilaj articular hialin care se muleaza pe ele, le apara de erodare si
atcnuca/.a socurile. Cartilajul articular este lipsit de vascularizatie. Portiunea lui
marginala primeste vase din vecinatate. Nu se cicatrizeaza si nu regenereaza. Rezista
mai bine decât tesutul osos la factorii agresivi. Atunci când articulatia este
imohili/ala, cartilajul hialin sufera un fenomen de fibrozare ca reactie la lipsa
excitatiilor mecanice din timpul miscarilor.

Atunci când suprafetele articulare nu concorda perfect, fie pentru ca una din suprafete este mai mica decât cealalta, fie pentru ca ele nu se muleaza perfect, stabilirea concordantei se realizeaza prin prezenta unui fibrocartilaj articular. Acesta poate fi:

a)      fibrocartilaj de marire - se dispune ca un cadru pe marginile suprafetelor
articulare mai mici, se ridica ca o margine proeminenta si permite o buna receptare
a suprafetei articulare opuse (exemplu fibrocartilajul cavitatii glenoide care mareste
si adânceste cavitatea glenoida a scapulei). Fibrocartilajul de marire are o forma
prismatic triunghiulara cu trei fete - una aderenta la suprafata articulara si o fata
care priveste spre cavitatea articulara.

b)     fibrocartilajul cu rol de restabilire a concordantei celor doua suprafete
articulare se prezinta sub doua forme:

discul intraarticular;

mcniscLil intraarticular;

Diacul intraarticular este o lama fibrocartilaginoasa. interpusa între doua suprafete articulare pe care le separa complet. Suprafetele articulare nu intra în conlacl nemijlocit (exemplu discul articulatiei temporo-mandibulare).

Mcnisail intraarticular este o lama firbocartilaginoasa incompleta, interpusa între doua suprafete articulare. Fibrocartilajul prezinta un orificiu, iar la nivelul ori finului cele doua suprafete tapetate de cartilaj articular intra în contact (exemplu ui l iruliitiii j.',numcliiului).Meniscurile se insera numai pe una din suprafetele articulare, prin i-xlmnilatilc lor si sunt, astfel, partial mobile. Sunt vascularizate si inervate.

II, Mijloacele de unire sunt reprezentate de:
n    capsula articulara;

li ligmcntc; muschi; presiune atmosferica.

a. Capsula articulara este o formatiune conjunctivo-fibroasa care se dispune ca un manson si înveleste suprafetele articulare. Daca capsula se insera pe marginea suprafetelor articulare, în acele articulatii sunt permise miscari cu amplitudine mica. Daca se insera la distanta de suprafetele articulare, atunci miscarile vor avea amplitudine mare. Capsula articulatiilor cu mobilitate mare-este subtire, în timp ce în articulatiile cu miscari reduse, este groasa. Capsulele sunt bogat vascularizate si inervate.

t,, i.**,i, i t   i . 'Oj11r* j,

b. Ligamentele artlcuUrc suni lu-n/i fibroase care se insera pe oasele

articulate între clc mentinând contactul înlrc supiafctele articulare. Dupa pozitia lor pot fi: ligamente cupxularc (se prc/inli'i c a îngrosati ale capsulei), ligamente interosoase (se întind între suprafetele artirulaie), ligamente la distanta (nu intra în contact cu capsula articulara).

c. Muschii sunt clemente active ale aparatului locomotor care, prin insertiile
lor pe oasele articulate între ele, mentin contactul dintre suprafetele articulare.

d. Presiunea atmosferica actionea/a prin diferenta de presiune pe suprafata
articulara si pe suprafata segmentului în care este ase/ata articulatia.

III. Mijloacele de alunecare sunt:

a)  membrana sinoviala;

b) lichidul sinovial.

a. Membrana sinoviala este o lama subtire, neteda si lucioasa care tapeteaza
intim suprafata interioara a capsulei de care adera, astfel încât cavitatea articulara
devine un spatiu virtual delimitat de membrana sinoviala. De pe fata externa a
sinovialei se desprind doua categorii de prelungiri:

fundurile de sac care herniaza printr-un orificiu mic al capsulei si se dispun
în jurul tendoanelor musculare favorizând alunecarea;

foliculii care se insinueaza între ligamentele articulare.

Prelungirile interne sunt ciucurii si vilozitatile sinoviale care umplu cavitatea articulara acolo unde ea nu este virtuala. Este bogat vascularizata si are putere redusa de absorbtie.

b. Lichidul sinovial se gaseste în cantitate redusa (1-3 ml) în cavitatea
articulara. Este direct responsabil de lubrifierea suprafetelor articulare. Se formeaza
din transsudatul de lichid plasmatic care ajunge în articulatie trecând prin peretii
capilarelor perisinoviale, cât si din produsele de descuamatie a sinovialei si a
cartilajelor articulare care se freaca în timpul miscarilor.      .. , ^;

Clasificarea diartrozelor

Se clasifica în functie de forma suprafetelor articulare care conditioneâzi variabilitatea, amplitudinea si directia miscarilor.

a)     Enartroze (articulatii sferoide) sunt cele mai mobile din cnranism. în ele
se executa miscari variate de amplitudine mare. Una din supralcirK ,n iinilure M6
forma unui segment de sfera, iar cealalta suprafata are forma um-i < .ivitflti Ctrt
receptioneaza segmentul de sfera (exemplu articulatia coxo-fcmmala i

b) Condilartroze (articulatii condilare) - permit executarea de miscari vari­
ate cu amplitudine mica. O suprafata articulara este reprezentata de un roiulil, Jur
cealalta de o cavitate care receptioneaza condilul (exemplu articulatia u-mpom-
mandibulara).

c)  Trohleartroze - permit miscari putin variate, dar cu amplitudine mure. O
suprafata articulara are forma unui scripete (trohlee), iar cealalta este o cavitM
care receptioneaza trohleea (exemplu articulatia tibio-astragaliana).

d) Trohoide - permit efectuarea doar a miscarilor de rotatie. O suprafata
articulara are forma unui cilindru gol, ostcofibros, iar cealalta forma unui cilindru
plin osos (exemplu articulatia radioulnara proximala).

e) Articulatiile prin îmbucatura reciproca (selaris) - permit miscari variate de
amplitudine redusa, cu exceptia rotatiilor. O suprafata articulara este concava într-un
plan si convexa în alt plan, iar cealalta suprafata articulara se muleaza pe aceasta.

MIsCĂRILE ARTICULAŢIILOR

CLASIFICAREA MIsCĂRILOR

Muschii, contractându-se, iau punct fix pe unul din oase si mobilizeaza celalalt os care se deplaseaza în jurul unor linii imaginare numite axe articulare. Axul de miscare reprezinta linia imaginara situata într-un anumit plan în jurul caruia unul din segmentele osoase se deplaseaza fata de celalalt. Axul articular însumeaza totalitatea punctelor care nu se deplaseaza în timpul miscarii si care reprezinta prin urmare centre de rotatie. Miscarile se clasifica în raport cu planul anatomic în care este dispus axul de miscare, în plan frontal se executa flexia si extensia, în plan sagital abductia si adductia. în mai multe planuri circumductia, iar în axul lung al segmentului, rotatia.

Flexia si extensia se executa în jurul unui ax transversal. Flexia reprezinta îndoirea fata de pozitia initiala ortostatica, iar extensia reprezinta revenirea la pozitia ortostatica. Flexia umarului se numeste anteproiectie sau anteductie, extensia umarului - retroproiectie sau retroductie.

Miscarile cu axul în plan sagital sunt abductia - segmentul se îndeparteaza de planul sagital al corpului, si adductia - segmentul se apropie de planul sagital al corpului.

Circumductia este miscarea care se executa concomitent în mai multe planuri. Segmentul descrie un con cu baza mai mare sau mai mica, vârful fiind reprezentat de axul articulatiei.

Rotatia se executa în jurul axului lung al segmentului mobil. La antebrat rotatia interna poarta numele de pronatie, rotatia externa - supinatie.

Grade normale de libertate a miscarilor

în raport cu celei trei planuri ale spatiului, o articulatie poate executa una sau mai multe tipuri de miscari. In functie de gradul de libertate a miscarilor, articulatiile se clasifica în:

Articulatii cu un singur grad de libertate (uniaxiale); sunt:

a)      articulatii plane, care permit numai miscari de alunecare;

b)  articulatii cilindroide, care permit doar miscarile de rotatie.

Articulatii cu doua grade de libertate; permit miscarile de flexie-extensie,
abductie-adductie. Sunt articulatiile elipsoidale si articulatiile selare.

3. Articulatii cu trei grade de libertate; permit miscarile de flexic-extensie, abductie-adductie, rotatie, circumductie. în aceasta categorie intra articulatiile sferoidale care sunt cele mai mobile.

sferoidale care sunt cele mai mobile.

Tipuri de miscari în articulatii i

Miscarile de flexie-extensie, abductie-adductie, rotatie se reduc în interiorul articulatiei la trei tipuri de miscari:

alunecare - prin care întelegem deplasarea prin translatie a unei suprafete
articulare peste alta (exemplu articulatiile intercarpiene);

rostogolire - una din suprafete se deplaseaza ca o roata pe cealalta suprafata
articulara (exemplu genunchiul);

învârtire - o suprafata articulara executa o miscare de rotire în jurul unui
ax (exemplu articulatia atlanto-axoidiana mediana).

BIOMECANICA PRINCIPALELOR ARTICULAŢII ALE CORPULUI

Biomecanica articulatiilor coloanei vertebrale

în articulatiile coloanei se pot executa miscarile de flexie-extensie, înclinatie laterala în jurul unei infinitati de axe orizontale. Pentru miscarea de flexie si extensie axul miscarii este dispus orizontal si transversal. Pentru miscarea de înclinare laterala sau axul miscarii este dispus orizontal si sagital. Rotatia se realizeaza în jurul unui ax vertical care trece prin centrul discului intervertebral. Circumductia este miscarea rezultata din executarea alternativa a miscarilor precedente.

Biomecanica articulatiei umarului

Articulatia umarului este o diartroza sferoidala. Suprafetele articulare sunt capul humeral si cavitatea glenoida a scapulei. Este cea mai mobila dintre articulatiile corpului, în articulatia umarului se pot face miscari de flexie (proiectia bratului înainte), extensie (proiectia bratului înapoi), adductie (apropierea bratului de corp), abductie (îndepartarea bratului de corp), rotatie (mediala si laterala) si circumductie.

Flexia si extensia se executa în jurul unui ax transversal care trece prin centrul cavitatii glenoide si tuberculul mare al humerusului. Flexia este efectuata de muschiul deltoid (cel mai puternic flexor), biceps si muschiul pectoral mare.

Extensia este efectuata de muschiul rotund mare, m. latissimus dorsi si m. triceps brahial.

Abductia si adductia se efectueaza în jurul unui ax sagital (anteroposterior) care trece prin capul humeral. Abductia este realizata pâna când bratul este dus în pozitia orizontala de muschiul deltoid si muschiul supraspinos. Peste orizontala

continuarea miscarii este posibila prin bascularea scapulei. Adductia se realizeaza
prin contractia muschiului pectoral mare, capatul lung al tricepsului, m. rotund
mare, m. latissimus dorsi. i

Rotatia se realizeaza în jurul unui ax vertical care trece prin centrul capului humeral.

Rotatia mediala este facuta de muschiul subscapular, muschiul pectoral mare, m. deltoid, m. rotund mare. Rotatia laterala este executata de m. infraspinos, m. rotund mic si fibrele posterioare ale deltoidului.

Circumductia însumeaza succesiv combinarea miscarilor de flexie-extensie, abductie-adductci, rotatie laterala-rotatie mediala; este o miscare conica cu vârful îndreptat spre cavitatea glenoida.

Biomecanica articulatiei cotului

în articulatia cotului se fac miscari de flexie-extensie a antebratului, rotatie laterala sau supinatie si rotatie mediala sau pronatie. Suprafetele articulare sunt pe de o parte trohleea humerala si capitulum humeral, iar pe de alta parte incizurea trohleara a ulnei si foseta capului radial. Articulatia cotului este alcatuita din articulatia dintre humerus si oasele antebratului (articulatia humero-antebrahiala) în care se fac miscari de flexie si extensie si din articulatia radioulnara superioara între radius si ulna, în care se executa miscari de rotatie.

Axul flcxiei si extensie este un ax transversal care trece prin cei d' >i epicondilii ai humcrusului. Muschii flexori ai antebratului pe brat sunt muschiul b :eps brahial, brahial si muschiul brahioradial. Extensia este realizata în principal de muschiul triceps brahial Se rnnsidcra ca miscarea de pronatie si suplinatie este o miscare de rolii|ic l'.ii se o.' nia în jurul unui ax vertical care trece prin mijlocul cupusoarei riidiuli¹, m- nuli i .'i>i .1 diagonal în jos si atinge stiloida ulnara. Supinatia - antebratul ui piiliuii umilii i.isuccstc în afara. Miscarea este executata de muschiul biceps liinliuil, siipiimloi iluluctor lung al policelui si extensor lung al policelui. Pronatia tliiNiil iiiiiiiiii iv.ir ioni spre înainte. Miscarea este efectuata în principal de muschiul pfllnil pionului, rotund pmiiiitor, flexor si extensor radial al carpului.

Hlomccanica articulatiei soldului

Ailiniln|ia soldului este o articulatia cu trei grade de libertate în care se pot efectua llc.xic, extensie, abductic, adductie, rotatie, circumductie.

Suprafetele articulare sunt capul femural si acetabulurn, cavitatea semisferica de pe lata Literala a coxalului.

l'lcxiu este miscarea prin care coapsa se apropie de peretele anterior al abdomenului. Extensia este miscarea prin care coapsa se îndeparteaza de peretele abdominal anterior. Flcxia si extensia se executa în jurul unui ax transversal care trece prin centrul de curbura al capului femural. Flexia este realizata de muschii Ilexori situati anterior de axul de miscare - m. iliopsoas, m. tensor al fasciei lata, m. sartorius, m. drept femural. Extensia este facuta de muschii extensori situati posterior de axul de miscare; m. fesier mare, m. adductor mare, m. semitendinos.

Abductia si adductia se fac înjurai unui ax sagital care trece prin centrul de curbura al capului femural. Miscarile se fac în plan frontal. Adductia este reali/nil de muschii situati medial sau inferior de axul de miscare - m. adductor marc. m. adductor lung, m. adductor scurt, m. fesier mare, m. gracilis, m. pcclincu.

Abductia este realizata de fesierul mijlociu, fesierul marc, m. Icnsor ni l'nciel lata, m. fesier mijlociu, m. priiform. Rotatia laterala si mediala se fac în jurul unui ax vertical care trece de sus în jos prin central de curbura al capului (cinului Miscarile se fac în plan transversal. Rotatia laterala este realizai! de m, l'eniPi mare, fesier mijlociu, m. obturator intern, mm. gemeni, m. iliopsons. RolH|ia ittetllniA este realizata de fibrele anterioare ale muschiului fesier mic, m. tensor ttl ftueisi lata, m. drept femural.

Circumductia este o miscare complexa care se realizeaza in planuri lueeeiivt Capul femurului se învârte în cavitatea acetabulara, cpifi/,H diitnlA ilenei le un etru, iar diafiza un con.

Biomecanica articulatiei genunchiului ^;

Este cea mai mare articulatie a corpului uman. Unejte epiflza inferioara l femurului cu epifiza superioara a tibiei. Este o candilartroza. tn articulatii) genunchiu­lui se fac miscari de flexie-extensie, rotatie mediala si laterala. Floxia si cxleniia se fac în jurai unui ax transversal care trece prin condilul femural. Flcxia eite miscarea prin care fata posterioara a gambei se apropie de fata posterioara a coapsei, Muschii flexori sunt: m. biceps femural, semitendinos, semimcmbranos, croitor, gracilis, gastrocnemian.

Extensia este miscarea prin care fata posterioara a gambei se departeaza de coapsa. Cel mai puternic extensor este muschiul cvadriceps femural apoi muschiul tensor al fasciei lata. Rotatia se realizeaza numai cu gamba flectata. Axul miscarii este vertical si trece prin eminenta intercondiliana. Rotatia laterala este efectuata de bicepsul femural, muschiul tensor al fasciei lata, m. gastrocnemian lateral. Rotatia mediala este efectuata de croitor, gracilis, semitendinos, semimebranos, popliteu, gastrocnemian medial. ~