PROCESE BIOLOGICE CARE MENŢIN CAPACITATEA INFESTANTĂ A PARAZIŢILOR
Pentu a putea contamina o gazda, parazitii sufera modificari ale stadiilor de viata obligatorii. Fazele libere parazitare -exogene- pot contamina astfel si alte gazde.
Urmare a unor multiple procese biologice, biochimice, au aparut modificari ale ciclurilor biologice ale parazitilor, pentru a rezista la conditii vitrege ale mediului. Aceste procese sunt de altfel aparute ca o necesitate adaptativa întâlnite la multe specii de animale, nu numai printre paraziti. (suteu, 1992). Dintre acestea, sunt mentionate:
închistarea;
sporogeneza;
embriogeneza;
anabioza;
hibernarea;
estivatia;
napârlirea.
1. Închistarea este un proces biologic prin care parazitii se izoleaza de mediul exterior, creîndu-si o forma de rezistenta - chistul.
La protozoare - fenomenul se petrece prin îngrosarea ectoplasmei si constituirea unui învelis dublu, rezistent, ce confera prelungirea duratei de supravietuire, ex. Balantidium coli, Giardia, se închisteaza în timpul tranzitului prin intestinul gros sau în primele ore dupa eliminarea odata cu materiile fecale în mediu. Se deduce ca, pot interveni la realizarea acestui proces atât factorii interni (microbiocenoza intestinala a gazdei) cât si factorii externi: temperatura, umiditatea, oxigenarea etc.
La trematode, cercarii se pot închista fie în corpul melcilor (G.I.), fie în mediul extern - acvatic. Acest proces este realizat datorita hiperfunctiei unor celule chistogene ale cercarilor si ale unor modificari biochimice care vor transforma larvele în metacercari. Pocesul se realizeaza prin resorbtia coditei cercarilor urmata de formarea unei membrane rezistente cu doua straturi, cel extern adeziv, favorizând fixarea metacercarului de plante. Odata cu închistarea, se produc - la toate grupele sistematice unde apare fenomenul - mari procese metabolice, schimbari enzimatice. Se reduc schimburile (transferul) de substante între paraziti - gazda (suteu, 1992
2. Sporogeneza este un proces biologic întâlnit la protozoare caracterizat prin diviziuni mitotice ale celulei - ou (oochist), cu formarea unui numar variabil de elemente infestante, în urma parcurgerii unor faze sporogene. Fenomenul acesta este semnalat obligatoriu la sporozoare.
În oochist, prin diviziuni succesive se formeaza 2 - 4 sporoblasti în care se vor forma 4 - 2 sporozoizi, functie de specie.
Sporochistul sau oochistul de Eimeria are 4 sporochisti si 8 sporozoizi. Dupa exchistarea acestui spor cu elemente infestante, sporozoizii cresc, se rotunjesc, se hranesc, transformându-se în trofozoizi, schizonti, merozoizi.
În urma diviziunii schizogonice, merozoizii reiau aceasta faza multiplicându- se, mai multe generatii.
În anumite circumstante neelucidate, din merozoizi se diferentiaza la un moment dat macrogametocitii ♀ si microgametociti ♂ cu flagel care divizându-se reductional în aceasta faza de diviziune sporogonica, formând zigotul care în urma unor procese secretorii îsi dubleaza membrana externa devenind oochist.
Sporochistii sau oochistii evolueaza cu fazele de diviziune schizogonica si sporogonica pâna au calitatea de a fi infestant (Rommel,1989, Knauss si col., cit. de suteu, 1992
a) la nivelul tubului intestinal al gazdei si partial în mediul exterior, cum este cazul pentru genurile Isospora si Toxoplasma;
b) În mediul exterior au loc toate fazele de dezvoltare - cazul la Eimeria;
c) În interior în totalitate la Sarcocystis.
3. Embriogeneza este un proces biologic caracteristic organismelor metazoarelor. Parazitii femeli pot avea din punct de vedere al pontei progenituri ovipare, ovivipare, vivipare (larvipare) sau pupipare.
Ouale în momentul pontei se gasesc în diferite faze de dezvoltare, având sau nu capacitate infestanta din primul moment al contactului cu mediul extern, pentru gazda.
Daca ecloziunea are o faza endogena pentru unii paraziti (exemplu: Protostongylus, Dictyocaulus) pentru alti paraziti are o faza exogena obligatorie, (exemplu: Strongilidae, Ixodidae) (suteu, 1992
Dezvoltarea larvara se produce:
a) fie în corpul gazdelor (exemplu la Fam. Oestridae - muste parazite în stadiul larvar;
b) fie în mediul extern, la nematode, cu L1 - L2 si L3 = infestanta, când, dupa fazele L1 - L2 de hranire, miscare, în L3 mobilitatea înceteaza odata cu oprirea nutritiei. Se diminueaza astfel toate pocesele metabolice pentru ca L3 sa poata rezista ca si parazit în copul gazdei, în conditii de anabioza.
4. Anabioza - este un proces biologic caracteristic al parazitilor care au faze exogene constând în diminuarea proceselor metabolice, ontogenetic caracterizat prin, limitarea schimburilor de substante si energie cu mediul, determinate de conditiile nefavorabile. Acest proces este caracterizat de reversibilitate. Denumit înca si hipobioza ori diapauza, fenomenul este conditionat de unii factori de mediu nefavorabili ca: temperatura scazuta, uscaciune, fotoperiodism.
Anabioza ori diapauza poate avea loc la artropode -pentru nimfare si pentru napârlire -la viermi.
Nimfarea artropodelor parazite se produce fie pe pielea gazdei fie în mediul înconjurator: exemplul capuselor din Fam. Ixodidae, sau insectelor din Fam. Oestridae: sub stratul cuticular al parazitului se metamorfozeaza foma adulta. Conditiile nefavorabile care survin pot fi suportate un timp prin reducerea ad extremis a functiilor biologice, dupa care îsi reiau activitatea, printr-o crestere progresiva a functiilor metabolice (suteu, 1992
5. Hibernarea - definita ca o "încetinire a vietii pe timpul iernii" (Picos, 1976, cit. de suteu, 1992) acest proces biologic este întâlnit la mai multe specii de poikiloterme si unele homeoterme. Un complex de transformari ale gazdei, induc fenomenul hibernarii propriilor paraziti, supravietuind si acestia la conditiile neprielnice. De exemplu, în corpul unor gazde intermediare, ca gasteropodele, artropodele, formele larvare ale viermilor paraziti se adapteaza conditiilor specifice sezonului de iarna. În hepatopancreasul melcului Galba truncatula, pot exista sporochisti, redii, cercari ale unor trematode, care în primavara se vor dezvolta obisnuit poluând timpuriu ecosistemele. Pe lilieci deasemeni, în aceasta perioada de hibernare, ramân multe specii de trematode în aceeasi faza de la începutul hibernarii.
Oddvar,1970, Krupcier si col.1988, cit de suteu, 1992
6. Estivatia - este un proces biologic adaptativ, periodic similar hibernarii dar care apare în sezonul cald. Apare deopotriva la poikiloterme si homeoterme, dar si la unii paraziti ai acestora, cum ar fi chistii unor potozoare, larvele L1 - L2 ale unor nematode, metacercarii de Fasciola sau ai altor trematode. În estivatia unor gasteropode, artropode, pesti, unele mamifere, parazitii ramân în stare hipobiotica, supravietuind (fomele larvare de trematode în copul gasteropodelor acvatice sau larvele cisticercoide din fam. Anoplocephalidae în oribatide-acarieni de pasune).
Pentru unele specii de paraziti, cum ar fi de exemplu la trematodul Fasciola sunt posibile atât estivarea cât si hibernarea formelor larvare din corpul gazdelor intermediare - melcii (suteu, 1992
7. Napârlirea - este un proces biologic care favorizeaza cresterea. Se desfasoara la unii paraziti în forma larvara, - de exemplu, la nematode ca strongilii, prin diminuarea mobilitatii urmata de procese metabolice variate ce conduc la schimbarea învelisului cuticular, (ca si la unele forme libere cum ar fi crustaceele decapode -astacidele, la care mecanismul napârlirii este coordonat de hormonul numit ecdyson), ori conservarea învelisului -tot la unele nematode- care are rol protector.
Capacitatea infestanta a parazitilor este conditionata de virulenta speciei de paraziti.
La rândul ei virulenta este dependenta de influentele mediului înconjurator. Mediul poate avea efect atât asupra parazitului cât si asupra gazdei.
Capacitatea infestanta a parazitului este dependenta si de specificitatea lor, de echipamentul enzimatic, precum si de capacitatea de aparare a gazdei, starea fiziologica a acesteia. În fazele ce se desfasoara în organismul gazda, parazitii localizati în tubul digestiv, aparatul respirator, s.a., traiesc alaturi de comunitati virale, bacteriene fungice, influentându-se reciproc, constituind o biocenoza în interiorul gazdei.
Cresterea animalelor în mod extensiv este un factor care detemina marirea proportiei indivizilor dintr-o populatie de paraziti supusi actiunii antiparazitarelor.
Sa luam cazul antihelminticelor utilizate pentru ovine: când turma tratata se trece pe o "parcela sanatoasa" (necontaminata) pentru o perioada ce depaseste minimul timpului necesar atingerii stadiului infestant, animalele vor ingera numai sau aproape numai larve provenite de la helminti ce au rezistat la antihelminticul folosit. Se va constitui o populatie formata în cea mai mare parte din helminti rezistenti.
Tratamentele obisnuite, efectuate primavara înainte de iesirea la pasunat survin când larvele (ca populatie) sunt aproape inexistente pe pasune. Rezulta ca în lunile de primavara si vara ce urmeaza, oile tinere si adulte vor achizitiona larve provenite de la helmintii ce au rezistat la tratament, deoarece în cadrul oricarei populatii sensibile exista întotdeauna indivizi rezistenti.
Perspectivele luptei contra rezistentei la aceste benzimidazolice: vaccinul împotriva lui Dyctiocaulus viviparus constând din L3 iradiate a încurajat cercetarile si pentru crearea altor vaccinuri. Din cauza slabei si mozaicatei imunogenitati, rezultatele au fost însa descurajante.
Selectia de ovine rezistente la parazitarea cu nematozi localizati în tubul digestiv este o directie atragatoare, dar prezinta inconvenientul ca restrânge variabilitatea genetica a animalelor.
Sinteza unor noi medicamente antihelmintice desi se deruleaza intens s-a limitat la aceleasi clase chimice: benzimidazoli, invermectine si levamisol - morantel.
Noile formulari galenice reprezina o alta cale de urmat din motive de accesibilitate practica: formulari medicamentoase cu eliberare lenta în rumen: boluri cu eliberare continua sau secventiala. Daca intervalul între eliberarea principiului activ este egala cu perioada prepatenta, aceste tratamente prelungite sporesc riscul aparitiei rezistentei la Haemonchus, Ostertagia, Trichostrongylus.
Rezistenta la antihelmintice este intens studiata ca urmare a extinderii ei în întreaga lume.
Definita ca o modificare ereditara a capacitatii anumitor helminti de a rezista la doze ce în mod normal sunt eficace asupra majoritatii indivizilor dintr-o populatie normala a aceleiasi specii, rezistenta poate fi de natura chimica, încrucisata si multipla.
Fenomenul este observabil mai ales în cazul trichostrongilidelor parazite la ovine fata de compusii benzimidazolici utilizati mai frecvent.
Chimiorezistenta este un fenomen determinat pe de o parte de parazit, iar pe de alta parte de antihelmintic, animalul gazda si mediul înconjurator.
|
