RELATIILE DINTRE MORFOGENEZA, SPECIATIE SI EVOLUTIE
Morfogeneza este procesul ontogenetic de structurare si integrare adaptativa a organelor individului in functie de variatiile mediului si conform necesitatii de a pastra printr - o structura, forma si functii corespunzatoare, echilibrul dinamic dintre organism si mediu ( prin intermediul metabolismului ).
La plantele superioare ( embriofite ), in procesul de diferentiere a embrionului ( embriogeneza ) apar proprietati de organizare ca :
polariatatea fiziologica ( radacina este bazala si geotropic pozitiva iar tulpina este terminala si geotropic negativa );
spiralitatea succesiunii tesuturilor si subansamblurilor organelor ( pe baza carora apar proto - si meta - tesuturile conducatoare, ramificarea etc. );
simetria de integrare atesuturilor in organe ( nervurile frunzei, ramificatiile fasciculelor conducatoare,, partile florale etc. );
succesiunea intr - o ordine determinata a organogenezei ( radacina se formeaza prima, florile, semintele si fructele sunt ultimele in morfogeneza );
corelatia organelor care exprima gradul de integrare a partilor in intreg ( radacinile apar intotdeauna pe tulpini, semintele pe carpele).
Aceste legi arhitectonice reprezinta programul de organizare al nivelului individual, program prin care in timpul dezvoltarii individuale se realizeaza morfogeneza ( formarea organelor ).
Abaterile de la acest program se acumuleaza in decursul mai multor generatii si daca reprezinta modificari adaptative ( adaptari ) transmisibile la descendenti, apar in populatiile viitoare ca diferentieri ale vechii specii intr - o noua specie (sau in mai multe specii noi ).Aceste probabilitati, sortate de catre selectia naturala depend de potrivirea noilor caractere cu noile conditii de mediu. In acest mod se concepe trecerea de la procesul de morfogeneza ( de nivel individual ) la procesul de speciatie ( de nivel populational ) sub actiunea selectiei natural care constituie factorul director al evolutiei.
Se observa ca in timp ce morfogeneza ( deci ontogeneza ) este un process biocibernetic programat, speciatia ( si evolutia ) reprezinta un process biocibernetic statistic ( probabilistic ), programat, care rezulta din confruntarea mutatiilor ( variatii ereditare ), intamplatoare, cu factorii intamplatori ( de mediu ) ai selectiei naturale.
Prin urmare, speciatia ( microevolutia ) este etapa intermediara intre ontogeneza (morfogeneza ) si filogeneza ( macroevolutie ).
Variabilitatea, desi se manifesta ca un fenomen individual, de esenta biochimica si morfofiziologica ( deoarece modificarile caracterelor se petrec in ontogeneza si prin intermediul metabolismului ), prin universalitatea ei afecteaza intreaga colectivitate de indivizi, devenind un fenomen de nivel populational.
Limitele intre care o populatie poate varia, sub influenta schimbarilor mediului, constituie norma de reactie a speciei,care nu este identica cu a fiecarui individ in parte.Limitele normei de reactive sunt minimul ecologic si maximul ecologic intre care populatia poate rezista; intre aceste limite se afla optimul ecologic la care populatia este cel mai bine adaptata.
Daca mediul variaza peste limitele de toleranta, indivizii nu se pot acomoda deci nu mai pot reactiona prin caractere de adaptare la mediu si populatia piere.Totalitatea caracterelor de variabilitate manifestata de un individ constituie fenotipul sau iar intreaga gama de variatie a caracterelor unei populatii reprezinta polimorfismul specific.
Limitele de variabilitate ale unui individ depind de constitutia sa genetica - genotip, care reprezinta totalitatea caracterelor ereditare mostenite de la genitori si transmisibile la descendenti. Genotipul determina fenotipul prin aceea ca fiecare caracter exprimat in ontogeneza este determinat de una sau mai multe gene, in procesul de morfogeneza. Totalitatea genelor exprimate intr - o populatie constituie genofondul.
De acest genofond depinde norma de reactie a unei specii intre ale carei limite se manifesta polimorfismul populational.In acest fel , abaterile de la norma de reactie care se manifesta prin caractere noi ( se transmit la descendenti si devin ereditare ) sunt mutatii. Prin intermediul reproducerii sexuate, genele mutante difuzeaza in populatie si, daca mutatiile sunt adecvate ( in concordant cu schimbarile mediului ) populatia se adapteaza la noile conditii, datorita noilor caractere determinate genotipic, pe cale mutationala.Cu cat vor apare mai multe mutatii adecvate,cu atat populatia va fi mai variabila, se va adapta mai usor si va evolua mai repede( populatie macroaromorfica ).
Daca mutatiile sunt neadecvate purtatorii acestora pier, populatia nu -si schimba genofondul in perspectiva ( populatie microaromorfica ).
Uneori, factorii de mediu produc variatii in morfogeneza fara sa afecteze genotipul; aceste caractere variabile neinscrise in genotip si care nu sunt ereditare se numesc modificatii si totalitatea lor constituie polifenismul populational.Se constata a ca variabilitatea fenotipica este rezultatul interactiunii dintre genotip si factorii de mediu.
DISPARITIA SPECIILOR
Nu este un proces brusc, catastrofal ( decat pe teritorii restranse - insule scufundate, regiuni invadate de ape ). Extinctia unei specii (stingerea ) nu se datoreste unor cause interne, de "imbatranire " filogenetica, deoarece numai moartea indivizilor este inevitabil inscrisa in programul ontogenezei, in timp ce evolutia este un proces probabilistic, neprogramat si cu sens de progres biologic prin adaprtari de perfectionare. Dovada acestui fapt incontestatbil este existent "fosilelor vii" - Ginkgo, Psilotum care au dainuit de - a lungul erelor geologice.
Disparitia speciilor de pe scena evolutiei s - a petrecut treptat prin rarirea densitatii lor, in special, datorita competitiei dintre ele, supravietuind numai cele bine adaptate, ocupand arealul speciilor mai slabe in competitive.
Angiospermele, aparute in Cretacic, au eliminat treptat gimnospermele mezozoice, reducand numarul lor de la 10 000 fosile la 600 plante actuale, dupa cum, ferigile evoluate si gimnospermele mezozoice inlocuisera ferigile primitive paleozoice.
In concluzie, factorul decisiv in expansiunea si disparitia speciilor si in succesiunea florelor a fost si ramane presiunea selectiei naturale datorita variatiilor ample si continue ale conditiilor de mediu.
|
