SISTEMUL DIGESTIV - Cavitatea bucala, Esofagul, Stomacul, Intestinul subtire, Intestinul gros, Fiziologia sistemului digestiv

SISTEMUL DIGESTIV

Sistemul digestiv  cuprinde: tubul digestiv si glande anexe.

Tubul digestiv este format din: cavitatea bucala, faringe, esofag, stomac, intestin subtire si intestin gros.

Este captusit pe toata lungimea sa de patru tunici:

mucoasa – in anumite segmente specializata in secretia sucurilor digestive si in absorbtia nutrimentelor;

submucoasa – formata din tesut lax bogat vascularizat si inervat;

musculara – cu tesut muscular striat (cavitatea bucala, faringe, treimea superioara a esofagului) si tesut muscular neted in restul tubului;

tunica externa (adventicea) – formata din tesut conjunctiv.

Cavitatea bucala

Comunica cu exteriorul prin orificiul bucal si posterior cu faringele.

Este separata de fosele nazale prin bolta palatina, formata din palatul dur, valul palatin (palatul moale) si o prelungire numita lueta (omusor).

De o parte si de alta a orificiului de comunicare cu faringele se afla 2 amigdale palatine.

Arcadele dentare impart cavitatea bucala in: vestibul bucal (intre obraji si arcade) si cavitatea bucala propriu-zisa (delimitata de arcade, bolta palatina si planseul bucal).

Buzele sunt prinse de arcade prin frenul buzei superioare si frenul buzei inferioare.

Contine limba, organ musculo - membranos cu rol in sensibilitatea gustativa, masticatie, deglutitie si vorbire..

Limba este formata din radacina (posterior), corp (prins de planseul bucal) si varf (liber, anterior); pe fata inferioara se gaseste frenul lingual (asigura legatura cu planseul).

Arcadele dentare sunt prevazute cu alveole dentare in care sunt infipti dintii.

Dentitia de lapte apare prima, are 20 dinti ( I 2/2, C1/1, M 2/2).

Dentitia definitiva are 32 de dinti (incisivi, canini, premolari, molari); ultimul molar - „masea de minte”.

Formula dentara pentru jumatate de arcada este: I 2/2, C 1/1, PM 2/2, M 3/3

Un dinte are: coroana, col (acoperit de gingie) si radacina (partea infipta in alveola dentara).

Dintele este solidarizat de alveola dentara printr-un ligament.

Dintii sunt organe cavitare formate din perete dintelui si cavitate dentara.

Peretele dintelui contine: dentina, smalt (la nivelul coroanei si al colului) si cement (la nivelul radacinii).

Cavitatea dentara se intinde la nivelul radacinii (canal dentar) si al coroanei si adaposteste pulpa dentara, care contine: vase de sange, nervi, tesut conjunctiv (patrund prin orificiul apical, de la varful radacinii).

In cavitatea bucala se varsa saliva produsa de glandele salivare.

Este captusita cu un epiteliu stratificat pavimentos - mucoasa bucala.

Faringele (nazo-oro si laringo-faringe)

Este organ cavitar musculo–membranos comun aero-digestiv, in forma de palnie cu deschiderea in sus.

Este situat inapoia foselor nazale, cavitatii bucale si laringelui.

Este captusit cu un epiteliu pluristratificat necheratinizat (mucoasa faringiana).

La comunicatia faringe-laringe se gaseste un capacel cartilaginos (epiglota) care astupa orificiul (glota) in momentul trecerii bolului alimentar.

Esofagul

Este un organ tubular lung de 20-25 cm care face legatura intre faringe si stomac.

Coboara printre cei doi plamani, strabate diafragma si se deschide in stomac prin orificiul cardia.

Mucoasa este pluristratificata; are la baza un strat generativ cu celule inalte, care se divid impingandu-le pe celelalte spre suprafata; cele ajunse la suprafata sunt turtite si se desprind, astfel ca mucoasa se reinnoieste permanent; mucoasa formeaza 5-6 pliuri longitudinale.

Are muschi longitudinali si circulari striati in treimea superioara si netezi in rest.

Musculatura circulara de la capatul terminal al esofagului (2-3 cm) este ingrosata - formeaza un sfincter.

Stomacul

Este organul cel mai dilatat al tubului digestiv si are forma literei „ J”.

Este asezat in cavitatea abdominala, sub diafragma, in partea stanga.

Are o fata anterioara, una posterioara si doua curburi: mica curbura si marea curbura.

Prezinta o portiune verticala si o portiune orizontala.

Portiunea verticala are fundul stomacului (camera cu aer) si corpul stomacului.

Orizontal are antrul piloric, mai larg si canalul piloric (comunica prin orificiul piloric cu duodenul).

Orificiul piloric are cu o valvula si un muschi sfincter format din fibre musculare netede dispuse circular.

Are din trei straturi de muschi; longitudinali (extern), circulari si oblici (intern).

Mucoasa gastrica prezinta cute dispuse longitudinal la nivelul corpului stomacului si transversal la nivelul antrului piloric; prezinta cute la nivelul micii curburi.

In grosimea mucoasei gastrice se gasesc glandele gastrice:

a. glande pilorice – in regiunea antrala si pilorica (celulele mucoase secreta mucus, celulele G  gastrina);

b. glande oxintice – la nivelul fundului (glande fundice) secreta pepsinogen si HCl) si la nivelul corpului (glande cardiale) secreta factorul intrinsec, necesar absorbtiei ileale a vitaminei B 12.

Intestinul subtire

Este cel mai lung organ al sistemului digestiv – peste 4 m.

Incepe de la pilor si este format din duoden si intestinul liber (jejun si ileon).

Duodenul este portiunea initiala, fixa, are 25-30 cm lungime si forma de potcoava, in concavitatea sa se afla capul pancreasului; in duoden se deschid canalele pancreatic principal – Wirsung si accesor Santorini, canalul coledoc printr-un orificiu comun cu Wirsung, strajuit de sfincterul Oddi.

Jejunul si ileonul reprezinta partile mobile ale intestinului subtire, formeaza 14-16 anse intestinale; ileonul se deschide in intestinul gros prin orificiul ileocecal, prevazut cu valvula ileocecala.

Tunica musculara are doua straturi: longitudinal extern si circular intern.

Mucoasa are numeroase cute transversale, perpendiculare pe suprafata sa (valvule conivente).

Pe suprafata valvulelor se gasesc ridicaturi conice numite vilozitati intestinale.

Vilozitatile au un epiteliu simplu, unistratificat, cu celule cilindrice cu microvili la polul apical.

Sub epiteliu se afla o arteriola, care se ramifica in capilare, o vena si un vas limfatic (chilifer central).

In grosime mucoasei intestinale se gasesc glandele intestinale care secreta sucul intestinal.

Intestinul gros

Are aproximativ 1,5-1,7m lungime si se intinde de la orificiul ileocecal pana la orificiul anal.

Este alcatuit din: cecum cu apendice vermiform, colon si rect.

Colonul are: colon ascendent – urca pe partea dreapta, colon transvers – traverseaza de pe partea dreapta pe stanga pe sub ficat si stomac, colon descendent – coboara stanga, colon sigmoid care se continua cu rectul.

Zona de trecere de la colonul transvers la colonul descendent se numeste flexura colica stanga.

Cele trei straturi musculare – longitudinal, circulat, oblic se uniformizeaza in peretii rectului.

Mucoasa prezinta plici semicirculare.

Intestinul gros are, la exterior, apendice epiploice (adipoase) si haustere, mici saci rezultati prin proiectia in afara a zonelor nestimulate ale peretelui, realizate prin contractia simultana a muschilor circulari si orizontali.

Intestinul gros si intestinul subtire sunt solidarizate prin mezenter.

Glandele anexe ale tubului digestiv

a. Glandele salivare - parotide, sublinguale, submaxilare

Sunt glande exocrine, pereche, mari, acinoase., si produc saliva ce se varsa in cavitatea bucala.

Sunt inervate de simpaticul cervical si de parasimpaticul cranial (nervii faciali si glosofaringieni).

b. Ficatul - cea mai mare glanda din organism (1500 g).

Este glanda exocrina de culoare rosie caramizie, ce secreta bila.

Este situat in cavitatea abdominala, in partea dreapta sub diafragm, in loja hepatica.

Fata inferioara are trei santuri: transversal, longitudinal drept, longitudinal stang.

In santul transversal se afla hilul hepatic (intra si ies vase de sange si limfatice, nervi, canale excretoare).

In santul longitudinal drept este vezica biliara (depoziteaza si concentreaza bila in perioade inter-digestive).

Cele trei santuri impart fata inferioara in patru lobi: drept, stang, anterior, posterior.

Ficatul are capsula conjunctiva ce trimite septuri la interior, care se intretaie, delimitand lobulii hepatici.

Lobulul hepatic, unitatea structurala si functionala a ficatului, este alcatuit din celule hepatice (hepatocite) asezate in cordoane radiare, capilare sanguine si canalicule biliare dispuse in jurul unei vene centrale.

Canaliculele biliare se unesc si formeaza canalele hepatice drept si stang; acestea se unesc si formeaza canalul hepatic comun care paraseste ficatul.

Din canalul hepatic comun se desprinde canalul cistic care merge la vezica biliara.

Din unirea canalului cistic cu canalul hepatic se formeaza canalul coledoc.

Canalul coledoc se intalneste cu canalul Wirsung si se deschid in duoden; aici se afla sfincterul Oddi.

Ficatul are o vascularizatie dubla:

vascularizatia nutritiva asigura nutritia ficatului si este reprezentata prin artera hepatica; aceasta da ramificatii si se capilarizeaza irigand spatiile interlobulare, formand o retea in jurul hepatocitelor.

vascularizatia functionala este reprezentata prin ramificatiile venei porta care aduce sange cu nutrimente de la intestin; ultimele ramificatii formeaza capilarele sinusoide care converg spre vena centrolobulara care trimite sangele prin venele suprahepatice in vena cava inferioara.

Sangele din cele doua circuite se amesteca la nivelul lobulilor.

Inervatia ficatului este realizata prin plexul celiac (simpatic) si prin nervii vagi (parasimpatic).

c. Pancreasul – glanda mixta

Situata in cavitatea abdominala, inapoia stomacului, in pozitie transversala, cu capul in curbura duodenului.

Are forma alungita, fiind formata din cap, corp si coada si contine celule endocrine, exocrine si ductale.

Celulele exocrine organizate in acini glandulari secreta enzime digestive, cele ductale sucul pancreatic.

Sucul pancreatic (si enzimele) este colectat de doua canale pancreatice: canalul principal, Wirsung (se varsa in duoden impreuna cu canalul coledoc) si canalul accesor Santorini (se varsa in duoden separat).

Inervatia pancreasului este realizata de SNV prin plexul celiac

Fiziologia sistemului digestiv

Sistemul digestiv indeplineste functiile de digestie si de absorbtie.

Digestia reprezinta totalitatea proceselor fizice, chimice si mecanice pe care le sufera alimentele ingerate in tubul digestiv, rezultand forme simple, usor absorbabile, lipsite de specificitate.

Tubul digestiv asigura aportul continuu de apa, electroliti si substante nutritive necesare organismului, prin:

deplasarea alimentelor, secretia sucurilor digestive si digestia alimentelor;

absorbtia produsilor de digestie, a apei si a electrolitilor.

Digestia mecanica presupune desfasurarea a trei categorii de fenomene:

transformarea alimentelor ingerate ca fragmente relativ mari si solide, in particule mici si moi;

amestecarea continutului tubului cu sucurile digestive, favorizand transformarile chimice si absorbtia;

progresia  (transportul) alimentelor de-a lungul tubului digestiv si eliminarea resturilor nedigerate.

Digestia chimica cuprinde transformarile chimice ale substantelor alimentare in timpul tranzitului prin tubul digestiv, transformari de tip hidrolitic datorate actiunii substantelor din sucurile digestive.

Digestia fizica – consta in impregnarea alimentelor si solubilizarea unor substante in sucurile digestive.

Digestia bucala

Masticatia - act reflex involuntar care se poate desfasura si sub control voluntar

reflexul masticatiei este sub controlul centrilor nervosi din punte;

la nou nascut sunt miscari de expulzare a alimentelor introduse in cavitatea bucala si nu de masticatie;

masticatia se realizeaza cu ajutorul dintilor, limbii si al muschilor masticatori si are rol in:

a. fragmentarea alimentelor, facilitand deglutitia si cresterea suprafetei de contact dintre alimente si enzime;

b. formarea, lubrifierea si inmuierea bolului alimentar;

c. asigura contactul cu receptorii gustativi si eliberarea substantelor odorante care vor stimula receptorii olfactivi, initiind secretia gastrica.

Secretia salivara - zilnic se secreta in jur de 800-1500 ml de saliva, cu un pH de 6-7.

saliva contine: apa 99,5 % si reziduu uscat 0,5 % din care substante anorganice 0,2 % si organice 0,3 %;

principalii electroliti din saliva sunt:

a. Na⁺, Cl^-, HCO₃^-, HPO₃^2-, Mg²⁺, Ca²⁺, in concentratie este mai mica decat in plasma sanguina;

b. K⁺, a carui concentratie este mai mare decat in plasma sanguina;

principalele substante organice din saliva sunt; mucina, lizozimul si amilaza salivara (ptialina);

Functiile salivei sunt:

a. protectie prin racirea alimentelor fierbinti, indepartarea unor bacterii si diluarea HCl, a bilei (regurgitare);

b. rol digestiv – saliva incepe digestia amidonului, cu ajutorul amilazei salivare;

c. inlesneste masticatia: lubrifiaza alimentele, usureaza deglutitia, favorizeaza vorbirea;

d. rol excretor – excreta substante endogene (uree, acid uric, creatinina), substante exogene (metale grele, agenti patogeni) si rol bactericid prin lizozim;

e. elaborarea senzatiei gustative prin dizolvarea substantelor cu gust specific pe receptorii gustativi;

f. mentinerea echilibrului electrolitic.

Digestia chimica - in cavitatea bucala incepe digestia chimica a glucidelor

amidonul copt sau fiert este descompus, prin hidroliza in trepte, de α amilaza salivara, in maltoza;

α amilaza salivara actioneaza in cavitatea bucala, faringe, esofag, stomac.

in urma digestiei in cavitatea bucala se formeaza bolul alimentar.

Deglutitia

Reprezinta toate activitatile motorii care asigura transportul bolului din cavitatea bucala in stomac; este un reflex somatic neconditionat, bulbar, care, devine ulterior conditionat; se desfasoara in trei timpi:

1.     timpul bucal – este voluntar

bolul este impins de limba spre bolta palatina, de unde este aruncat in faringe;

valul palatin se ridica si astupa comunicatia cu fosele nazale;

2.     timpul faringian – este voluntar, dureaza 1-2 secunde

bolul stimuleaza ariile receptoare din jurul intrarii in faringe, formandu-se impulsuri;

impulsurile ajung in trunchiul cerebral si initiaza contractii musculare faringiene automate;

laringele se ridica si epiglota astupa intrarea in laringe;

centrul deglutitiei inhiba centrul respirator bulbar, pe toata durata deglutitiei, oprind respiratia in orice punct al ciclului respirator si bolul alimentar se deplaseaza liber spre esofag;

3.     timpul esofagian – este automat, involuntar

bolul alimentar aluneca prin esofag pana in stomac;

esofagul are doua categorii de miscari (unde) peristaltice, sau peristaltism:

a. primar - declansat de deglutitie, incepe cand alimentele trec in esofag si este coordonat vagal;

b. secundar - datorat prezentei alimentelor in esofag; continua pana cand alimentele sunt propulsate in stomac si este coordonat de sistemul nervos enteric al esofagului;

pe masura ce unda de contractie se deplaseaza spre stomac o unda de relaxare, trimisa prin neuroni mienterici inhibitori, precede contractia; intreg stomacul si intr-o mica masura duodenul, se relaxeaza cand aceasta unda ajunge la nivelul esofagului inferior, pregatind cavitatile pentru receptia alimentelor;

sfincterul esofagian prezinta contractie tonica (previne refluxul gastro-esofagian);

prin relaxare receptiva, sfincterul este destins permitand bolului sa patrunda in stomacul relaxat.

Digestia gastrica

Motilitatea gastrica (activitatea motorie a stomacului) realizeaza:

stocarea alimentelor ca urmare a relaxarii receptive;

amestecul alimentelor cu secretiile gastrice si evacuarea continutului gastric in duoden.

a. Peristaltismul reprezinta contractii ritmice, automate, intr-un singur sens, ale musculaturii netede.

miscarile peristaltice iau nastere la granita dintre fundul si corpul stomacal;

se deplaseaza spre pilor, forta contractiilor este sub controlul acetilcolinei si gastrinei;

b. Retropulsia - miscari de dute-vino ale chimului gastric

este determinata de propulsia puternica a chimului, catre sfincterul piloric inchis;

are rol in amestecarea alimentelor cu secretiile gastrice.

Activitatea de secretie a stomacului

stomacul secreta zilnic circa 2 litri de lichid incolor, cu pH-ul de 1-2,5 (la adulti);

lichidul secretat contine apa (99%) si reziduu uscat cu substante anorganice 0,6 % si organice 0,4 %;

a. Substante anorganice sunt reprezentate prin HCl care:

in conditii bazale secretia sa este de 1-5 mEq/ora, liber sau combinat cu proteine (1,5 l in 24 ore);

este necesar digestiei proteinelor, activeaza pepsinogenul;

asigura un pH optim pentru actiunea pepsinei (1,5 pH);

oxideaza Fe²⁺ (neabsorbabil) la Fe ³⁺(absorbabil);

impiedica proliferarea intragastrica a unor bacterii patogene;

secretia de HCl este stimulata de acetilcolina, secretina, gastrina;

secretia de HCl este inhibata de somatostatina secretata de SN enteric;

alaturi de HCl se secreta cloruri, fosfati.

b. Substantele organice sunt reprezentate prin  enzime:

pepsinogenul (inactiv) secretat de glandele fundice, transformat in pepsina (forma activa) de HCl sau de pepsina anterior formata, este activ la pH 1,8-3,5; hidrolizeza proteinele – le scindeaza la peptide sau aminoacizi;

labfermentul – secretat numai la sugari; are rol in coagularea laptelui, pregatindu-l pentru digestia ulterioara; in prezenta Ca²⁺ labfermentul transforma cazeinogenul solubil in cazeinat de calciu insolubil;

lipaza gastrica – enzima lipolitica cu activitate slaba; hidrolizeaza numai lipidele emulsionate, pe care le transforma in acizi grasi si glicerina (glicerol);

gelatinaza - hidrolizeza gelatina si o transforma in gelatina hidrolizata;

mucina – (mucusul) glicoproteina secretata de celulele mucoase, are rol in protectia mucoase gastrice, atat mecanic cat si chimic, fata de actiunea autodigestiva a HCl si pepsinei.

La nivel gastric se absorb substante, ca cele foarte solubile in lipide, etanol, apa; in cantitati extrem de mici se absorb: Na⁺, K⁺, glucoza, aminoacizi; in urma digestiei gastrice se formeaza o pasta omogena - chimul gastric.

Digestia la nivelul intestinului subtire

Activitatea motorie la nivelul intestinului subtire se realizeaza prin:

a. contractii de amestec (contractii segmentare) - fragmenteaza chimul de 8-12 ori pe minut si determina amestecarea progresiva a alimentelor solide cu secretiile intestinului subtire;

b. contractii propulsive – miscari de propulsie:

sunt unde peristaltice care apar in orice parte a intestinului subtire;

continutul intestinal se deplaseaza in directie anala cu viteza de 0,5 – 2 cm / secunda;

viteza este mai mica in intestinul terminal si mult mai mare in cel proximal;

continutul intestinal ajunge de la pilor la valvula ileocecala in 3-5 ore.

Secretia pancreatica – produsa de pancreasul exocrin

este un lichid incolor, inodor, cu pH de 8,5 si continut in apa de 99%;

in 24 ore celulele ductale secreta 1,2-1,5 litri suc pancreatic ce contine electroliti:

a. Na⁺ si K⁺ se gasesc in aceeasi concentratie ca in plasma;

b. HCO₃^- se gaseste in cantitate mult mai mare;

electrolitii neutralizeaza aciditatea sucului gastric, regleaza pH-ul in intestinul superior;

acinii pancreatici secreta enzimele pancreatice, reprezentate prin:

a. amilaze - α amilaza pancreatica - este secretata in forma sa activa;

hidrolizeaza glicogen, amidon si alte glucide pana la dizaharide, cu exceptia celulozei;

b. lipaze – lipaza, colesterol-lipaza, fosfo-lipaza - secretate in forma lor activa

enzimele care hidrolizeaza esteri insolubili in apa, necesita prezenta sarurilor biliare;

hidrolizeaza lipidele pana la acizi grasi si glicerol;

c. proteaze – tripsina, chimotripsina, nucleaza, elastaza, carbopeptidaze

sunt secretate in forma lor inactiva – tripsinogen si chimotripsinogen (proenzime);

tripsinogenul este transformat in tripsina de catre enterokinaza si de tripsina anterioara;

chimotripsinogenul este transformat in forma lui activa de catre tripsina;

inhibitorul tripsinei este secretat de celulele exocrine in acelasi timp cu proenzimele;

hidrolizeaza proteinele nedigerate in stomac si peptidele, cu formare de tripeptide, dipeptide si aminoacizi;

tripsina scindeaza nucleoproteidele in holoproteide si acizi nucleici, holoproteidele in albumoze si peptone, acestea in polipeptide cu catena mai scurta (di - tri – tetra - peptide), sau aminoacizi;

chimotripsina are actiune similara tripsinei si coaguleaza laptele, degradeaza cazeina in polipeptide solubile;

nucleaza - descompune acizii nucleici in nucleotizi;

elastaza - transforma proteinele fibroase in proteine hidrolizate;

carbopeptidaze - transforma peptidele in aminoacizi.

Secretia biliara – bila - produsa de hepatocite si celulele ductale ce marginesc ductele biliare.

in 24 ore se secreta 250 - 1100 ml bila, are pH 7-8 si 97% apa;

este un lichid amarui de culoare aurie cea hepatica si verde inchis cea colecistica;

serveste si la excretia unor substante insolubile in apa – colesterol, bilirubina;

bila este secretata continuu si depozitata in vezica biliara in perioadele interdigestive;

se elibereaza din vezica biliara in perioadele digestive, dupa ce chimul determina secretia de colecistokinina, care relaxeaza sfincterul Oddi;

bila nu contine enzime, dar are:

a. acizi biliari – sintetizati in hepatocite din colesterol prin combinare cu diferiti aminoacizi si Na⁺; se formeaza sarurile biliare secretate activ in canaliculele biliare;

b. sarurile biliare - insolubile in apa, raman in intestin pana in ileon, unde se absorb activ;

c. pigmenti biliari – bilirubina si biliverdina, dau culoare materiilor fecale; sunt metaboliti ai hemoglobinei care ajunsi in hepatocite sunt excretati biliar; confera bilei culoare galbena;

d. colesterol si lecitina care ajuta la emulsionarea lipidelor impreuna cu sarurile biliare;

e. electroliti - bicarbonat de Na si de K.

circuitul enterohepatic asigura intoarcerea sarurilor biliare din intestinul subtire la ficat, prin vena porta;

sarurile biliare indeplinesc doua functii importante:

1. emulsioneaza lipidele - reduc tensiunea superficiala si le fragmenteaza si permit actiunea lipazei pancreatice;

2. absorbtia acizilor grasi, a monogliceridelor, a colesterolului, alte lipide, cu care formeaza chilomicroni.

lipsa sarurilor biliare duce la pierderea a 40% din lipidele ingerate;

sarurile biliare au rol si in stimularea motilitatii intestinale si rol bacteriostatic;

evacuarea bilei se face prin doua mecanisme:

a. nervos: prin ramificatii vagale determina contractia musculaturii veziculare si relaxarea sfincteriana si pe cale simpatica determina efecte antagonice;

b. umoral prin secretia de colecistokinina, de catre celulele mucoasei duodenale, ca raspuns la patrunderea in duoden a produsilor digestiei lipidelor.

Secretiile intestinului subtire - in cantitate de 2-3 l in 24 ore

formeaza un lichid incolor in prima portiune, tulbure in ultima si contine:

a. mucus – secretat in duoden de glandele Brunner si in epiteliu intestinal de celule speciale (mucoase) si criptele Lieberkόhn; are rol de protectie a mucoasei intestinale impotriva agresiunii HCl;

b. enzime – peptidaze, dizaharidaze (maltaza, izomaltaza, zaharaza, lactaza) si lipaza;

enzimele nu sunt secretate in lumenul intestinal si actioneaza in timpul absorbtiei;

sunt asociate cu microvilii celulelor epiteliale intestinale;

maltaza hidrolizeaza maltoza la glucoza;

izomaltaza hidrolizeaza izomaltoza la glucoza;

zaharaza hidrolizeaza zaharoza la glucoza si fructoza;

lactaza hidrolizeaza lactoza la glucoza si galactoza;

lipaza hidrolizeaza lipidele emulsionate la acizi grasi si glicerol;

peptidazele hidrolizeaza tripeptidele si dipeptidele la aminoacizi;

c. apa si electroliti –secretati de celulele epiteliale intestinale

sarurile minerale sunt reprezentate in special prin NaHCO₃ si neutralizeaza chimul gastric;

Prin digestie unele substante din alimente sunt descompuse, cu ajutorul enzimelor, in produsi absorbabili, numiti nutrimente (principii alimentare): aminoacizi, monozaharide (glucoza, fructoza, galactoza), acizi grasi si glicerol; in urma digestiei intestinale se formeaza chilul intestinal, de consistenta lichida.

Absorbtia intestinala la nivelul intestinului subtire

Este procesul prin care nutrimentele trec din intestinul subtire in sange sau limfa, fiind favorizat de:

suprafata mare de contact (peste250 m²), datorita prezentei cutelor, vilozitatilor si microvililor;

distanta mica pe care o au de parcurs, grosimea peretelui este minima la acest nivel;

vilozitatile sunt bogat vascularizate si in timpul digestiei cantitatea de sange poate creste la acest nivel;

miscarile contractile ale cililor inlesnesc tranzitul substantelor;

90 % din procesele de absorbtie se desfasoara la nivelul intestinului subtire.

Absorbtia se face prin mecanisme active, selective, impotriva gradientului de concentratie, sau pasive, de la presiune sau concentratie mare spre presiune sau concentratie mica (difuziune, osmoza) sau prin pinocitoza.

Absorbtia glucidelor

glucidele majore din dieta sunt dizaharidele (sucroza si lactoza) si polizaharidul amidon;

celuloza – nu poate fi digerata, in tractul gastrointestinal, nu sunt enzime specifice pentru celuloza;

aportul zilnic de glucide este de 250-800 g si reprezinta 50-60 % din dieta;

produsii de digestie ai glucidelor sunt monozaharidele: fructoza, glucoza si galactoza;

absorbtia se realizeaza la nivelul jejunului, pasiv pentru pentoze si activ pentru hexoze;

glucoza si galactoza se absorb printr-un mecanism comun, un sistem de transport activ Na-dependent;

fructoza se absoarbe prin difuziune facilitata;

prin absorbtie glucidele trec din lumenul intestinal in enterocite;

din enterocite trec prin membrana bazo-laterala, prin difuziune facilitata, in interstitiul intestinal si de aici in capilarele din vilozitati, apoi in vena porta care le transporta la ficat.

Absorbtia proteinelor

in dieta zilnica a adultului sunt necesare 0,5-0,7 g pe kg corp;

sunt absorbite sub forma de aminoacizi si oligopeptide (tripeptide si dipeptide) si trec in enterocite;

absorbtia se face prin mai multe sisteme de transport activ Na – dependente;

aminoacizii sunt absorbiti in prima parte a intestinului subtire, activ, la polul intern al enterocitelor (cu microvili) si de aici, pe la polul extern (bazal), pasiv, trec in capilare sanguine si de aici ajung in vena porta;

din enterocite, oligopeptidele trec in limfa;

toata cantitatea de proteine din intestin este absorbita;

proteinele identificate in scaun provin din detritusuri celulare sau bacterii din colon;

la sugari, proteinele si anticorpii din colostru pot fi absorbite nedigerate, prin pinocitoza.

Absorbtia lipidelor

aportul zilnic de lipide variaza intre 25 - 160 g;

se absorb pasiv, sub trei forme si trec in enterocite;

a. prin pinocitoza – se absorb micile picaturi de grasimi nedigerate;

b. prin difuziune – pasiv, se absoarbe glicerolul, care este hidrosolubil si trece in vena porta;

c. prin pinocitoza, sub forma de complexe de micelii hidrosolubile (chilomicroni);

in enterocite chilomicronii se desfac, acizii grasi refac trigliceridele (se unesc acizii grasi cu glicerolul), iar sarurile biliare se reintorc la ficat prin circuitul hepato-entero-hepatic;

trigliceridele trec in limfa, prin pinocitoza, acizii grasi cu lant scurt trec prin difuziune in sange.

Absorbtia apei si a electrolitilor (solutie ionica)

apa se absoarbe pasiv, izo-osmotic, (apare un gradient osmotic prin absorbtia electrolitilor si a nutrientilor);

absorbtia Na⁺ se face printr-un mecanism activ, Cl^- urmeaza pasiv sodiul;

Ca²⁺ si P³⁺ se absorb activ, sub influenta vitaminei D si a parathormonului;

Fe se absoarbe activ in jejun si ileon, Fe²⁺ mai usor decat Fe³⁺, stimulat de vitamina C.

Absorbtia vitaminelor si a sarurilor minerale

cele liposolubile (A, D, K, E) intra in alcatuire miceliilor si se absorb cu lipidele in intestinul proximal;

cele hidrosolubile se absorb prin transport facilitat sau mecanism Na-dependent, in intestinul proximal.

Digestia, absorbtia si secretia la nivelul intestinului gros

Colonul indeplineste doua roluri principale:

absorbtia apei si a electrolitilor – in jumatatea proximala;

depozitarea materiilor fecale pana la eliminarea lor, in jumatatea distala.

Datorita acestor roluri miscarile sunt lente si reprezentate prin:

1.  miscari de amestec – haustratii

sunt determinate prin contractii combinate ale musculaturii circulare si longitudinale care determina proiectia in afara a zonelor nestimulate ale peretelui colic, sub forma unor saci numiti haustere;

hausterele se deplaseaza lent, in directie anala, in timpul perioadei lor de contractie;

continutul colic inainteaza progresiv spre colonul sigmoid;

2. miscari propulsive – miscari in masa

miscarile in masa si haustratiile in directie anala determina propulsia ;

miscarile in masa apar de obicei de cateva ori pe zi; cele mai numeroase dureaza 15 min, in prima ora de la micul dejun si sunt un tip de peristaltism modificat.

Absorbtia si secretia la nivelul intestinului gros

activitatea de secretie se reduce la producerea de mucus si secretia de K;

se absoarbe cea mai mare cantitate de apa - nu mai mult de 2-3 l de apa pe zi;

colonul absoarbe cea mai mare cantitate a Na⁺ si a Cl^- neabsorbite in intestinul subtire;

aceste procese sunt controlate de catre aldosteron.

Au loc procese de fermentatie sub actiunea florei bacteriene nepatogene, in prima parte a intestinului gros:

au loc sub actiunea florei aerobe formata in principal din bacili coli si lactici;

glucidele nedigerate (celuloza) sunt scindate la monozaharide  si apoi la acizi organici (lactic, butiric);

acizii organici ajung prin vena porta la ficat;

gazele rezultate din fermentatie (CO₂, CH₄, H₂, ajung prin eructatie in mediul extern;

aceasta flora sintetizeaza si unele vitamine indispensabile (K, complexul B).

Au loc si procese de putrefactie sub actiunea florei bacteriene nepatogene:

se desfasoara in partea a doua a colonului transvers si in colonul sigmoid;

au loc sub actiunea florei bacteriene anaerobe asupra compusilor proteici nedigerati;

sub control cortical compusii proteici sunt decarboxilati si dezaminati;

rezulta amoniac, amine si substante toxice;

amoniacul este absorbit in sange, dus la ficat unde, este neutralizat sub forma de uree;

unele amine (putrescina, cadaverina), substante toxice (indol, scatol, crezoli, H₂S) dau miros fecalelor;

aminele biogene – histamina, tiramina – absorbite, ajung la ficat prin vena porta.

Materiile fecale contin 90% resturi alimentare si 10 % mucus, epitelii descuamate, leucocite, corpuri ale bacteriilor de fermentatie si de putrefactie.

Din 1 litru de chil intestinal se formeaza circa 150 g materii fecale.

Defecatia este procesul de eliminare a materiilor fecale din intestin.

unele miscari in masa propulseaza materiile fecale in rect, initiind dorinta de defecatie;

urmeaza contractia musculaturii netede a colonului distal si a rectului, propulsand fecalele in canalul anal;

sfincterul anal intern (neted) si a cel extern (striat) aflate sub control voluntar se relaxeaza;

la defecatie participa si grupe de muschi striati aflati sub control cortical;

reflexul medular, neconditionat, al defecatiei este mediat de nervii pelvici (relaxeaza sfincterul anal intern);

reflexul conditionat al defecatiei se inchide la nivel cortical, impulsurile ajung la maduva si de aici prin nervii rusinosi, la sfincterul anal extern.

Notiuni elementare de igiena si patologie

Caria dentara – leziune a dintilor care duce la formarea unor cavitati

cauze de origine microbiana, chimica, mecanica;

simptome leziuni ale smaltului dentar, formarea placii dentare,

dureri locale atunci cand leziunea ajunge la pulpa dentara;

distrugerea progresiva a substantelor dure ale dintilor;

prevenire – respectarea regulilor de igiena, control stomatologic periodic

- evitarea consumului de alimente si bauturi prea reci sau prea fierbinti.

Stomatita – inflamatie a mucoasei bucale

cauze infectioase, alergice, toxice, hormonale, avitaminoze;

- stomatita herpetica este produsa de virusul herpes simplex;

- stomatita candidozica este produsa de fungi (Candidas);

simptome roseata, leziuni dureroase, greutati in masticatie si deglutitie, stare generala alterata;

prevenire – respectarea regulilor de igiena a alimentatiei.

Faringita – inflamare a mucoasei faringiene

cauze microbiene sau virotice;

simptome durere si roseata in gat, raguseala, greutati la inghitire;

prevenire evitarea frigului, curentului si umezelii.

Enterocolite – inflamatii ale intestinului subtire si gros

cauze bacteriene, parazite, alergice, administrare necontrolata de antibiotice;

simptome – colici (dureri abdominale), diaree, febra, scadere in greutate;

prevenire – respectarea regulilor de igiena;

- evitarea consumului de apa nepotabila si a alimentelor alterate.

Ocluzie intestinala –blocarea lumenului intestinal

cauze - mecanice (obturarea cu un corp strain);

- nervoase (dereglarea SNV, paralizii, spasme), viermi intestinali;

simptome – oprirea tranzitului intestinal, febra, zgomote intestinale;

- dureri abdominale locale si apoi generalizate, stare generala alterata.

Ciroza hepatica – boala cronica a ficatului

cauze frecvent hepatita epidemica, alcoolism, malarie;

simptome – distrugerea treptata a celulelor hepatice, marirea ficatului, icter;

- alterarea functiilor hepatice, a circulatiei sangvine si a bilei, tulburari digestive;

prevenire – ocluzie intestinala, ciroza hepatica;

- conservarea si prepararea corecta a alimentelor, spalarea pe dinti dupa fiecare masa;

- respectarea orarului meselor, spalarea pe maini inainte de masa si dupa folosirea toaletei;

- spalarea fructelor si legumelor consumate in stare proaspata;

- evitarea consumului exagerat de alcool, cafea, tutun, condimente.

Litiaza biliara – formarea de calculi in canalele si vezica biliara

cauze – cresterea concentratiei de saruri in bila secretata sau depozitata;

simptome – colica biliara, icter, greturi, varsaturi, frisoane, febra;

prevenire – reducerea consumului de grasimi;

Pancreatita – inflamatie acuta sau cronica a pancreasului

cauze – urmare a unor infectii sau intoxicatii;

- consecinta a litiazei biliare, a ulcerului duodenal, a alcoolismului cronic;

simptome – dureri abdominale continue si violente, cu iradieri in spate;

- varsaturi, slabire, tulburari intestinale, dureri abdominale;

- stare de soc la forma acuta, uneori, diabet la forma cronica.

Diareea – stare patologica sau simptom al unor boli

cresterea frecventei sau a cantitatii zilnice a scaunelor moi sau lichide;

apare in enterocolite, dizenterie, boli contagioase, intoxicatii;

poate fi prezenta si in boli endocrine sau in cazul unor excese alimentare.

Constipatia - stare patologica sau simptom al unor boli

eliminarea cu dificultate a materiilor fecale, datorita incetinirii peristaltismului intestinal;

apare in boli digestive, stari febrile, excese alimentare, obstructii intestinale datorate unor tumori.

Sistemul nervos enteric (intrinsec)

Sistem ce cuprinde milioanele de fibre nervoase de la nivelul tractului digestiv, dispuse in plexurile nervoase submucos (Meissner) si mienteric (Auerbach).

Plexul submucos Meissner controleaza secretia gastrointestinala si fluxul sangvin local.

Plexul mienteric Auerbach controleaza miscarile intestinale.

Este conectat la SNC prin fibre nervoase simpatice si parasimpatice, insa poate functiona si independent.

SN extrinsec este reprezentat de nervii parasimpatici – cranian (vag) intins de la esofag la jumatatea superioara a colonului si sacrat (nervii rusinosi si pelvici) - restul colonului, important pentru defecatie.