SISTEMUL VASCULAR LIMFATIC

SISTEMUL VASCULAR LIMFATIC

Sistemul vascular limfatic este un alt sistem de vase care transporta fluidele în tot organismul. Vasele limfatice realizeaza transportul excesului de lichid, particulelor straine si alte materiale de la tesuturile si celulele corpului. De aceea acest sistem este implicat în vehicularea reziduurilor si a particulelor cu potential daunator. Pentru aceasta conlucreaza îndeaproape cu sângelesi, în special, cu globulele albe, cunoscute sub numele de limfocite, care sunt atât de esentiale pentru apararea organismului împotriva înbolnavirii.

Vasele limfative:

Sistemul vascular limfatic sau sistemul limfatic este compus din vase limfatice, organe si tesuturi limfoide foarte specializate, incluzând timusul, splina si amigdalele.

Vasele limfatice mici - cele mai mici denumite capilare limfatice 11311h75l - urmeaza traiectul arterelor si venelor corpului. Ele colecteaza surplusul de lichid denumit limfa de la tesuturi. Peretii capilarelor limfatice sunt foarte subtiri si permeabili, astfel încât moleculele mari si alte particule, incluzând bacteriile, care nu pot patrunde în capilarele sanguine, sunt de asemenea îndepartate prin limfa.

Unele vase limfatice contin un muschi involuntar, care se contracta ritmic într-o singura directie, determinând circulatia limfei. De asemenea, ele au valve pentru a preveni refluxul limfei.

Vasele limfatice se gasesc în toate regiunile corpului, cu exceptia sistemului nervos central, al oaselor, cartilajelor si dintilor. Compozitia limfei din vasele limfatice este dependenta de localizarea acestora. De exemplu, vasele care dreneaza membrele contin surplusul de fluid fata de necesitatile organismului, care paraseste celulele si vasele sanguine; limfa este, de aceea, bogata în proteine. Totusi, limfa din intestine contine multe grasimi sub forma de chil, care au fost absorbite din intestin în timpul digestiei. Aceasta limfa are un aspect laptos.

În diferite puncte pe traseul lor, vasele limfatice se unesc cu o formatiune nodulara de tesut denumita ganglion limfatic. Acesta este locul în care limfocitele ajung în tot organismul atât prin circulatia sanguina, cât si prin cea limfatica. Ganglionii limfatici sunt situati în jurul arterelor mari si pot fi palpati în punctele în care acestea sunt situate superficial sub piele.

Toate vasele limfatice se unesc, formând doua ducte principale, ductul toracic si ductul limfatic drept, care dreneaza în venele brahiocefalice stânga si dreapta. În consecinta, limfa este drenata de la tesuturi în sânge prin sistemul limfatic.

Organe si tesuturi:

Splina este o parte integranta a sistemului limfatic. Functia ei principala este de a filtra sângele si de a produce anticorpi. În plus, o splina marita, care poate fi simtita la palparea abdomenului, reprezinta frecvent o indicatie a unei afectiuni undeva în organism si necesita teste suplimentare.

Splina este situata imediat sub diafragm, în partea stânga superioara a abdomenului. În conditii normale, ea este de aproximativ 13 cm lungime si se întinde de-a lungul coastei a zecea. Splina are o greutate de aproximativ 200 g la adulti, dar an cazul în care este marita poate ajunge la o greutate de pâna la 2 kg sau mai mult.

Daca splina este examinata cu ochiul liber, ea va aparea ca o capsula fibroasa ce înconjoara o masa amorfa de pulpa rosie. Este posibila chiar distrugerea unor mici granulatii denumite corpusculi Malpighi; acestea sunt aglomerari de limfocite.

Aportul sanguin la acest organ se realizeaza prin artera splenica, care se divide în artere mai mici si apoi în arteriole. Arteriolele splenice au particularitatea de a fi înconjurate de tesut limfatic pe masura ce trec prin pulpa splinei. Arteriolele mai prezinta o caracteristica unica: în loc de a fi conectate cu o retea de capilare, ele par sa se goleasca direct în parenchimul splinei.

Caracterele particulare ale circulatiei splenice fac posibila îndeplinirea a doua functii fundamentale. Mai întâi, faptul ca arteriolele sunt înconjurate de tesut limfoid implica faptul ca limfa intra imediat în contact cu orice proteina anormala din sânge si produce anticorpi împotriva acesteia. În al doilea rând, modul în care sângele se varsa direct în pulpa splinei permite celuleor reticulare ale acesteia sa vina în contact direct cu sângele care ar trebui sa fie filtrat. În acelasi timp, asigura eliminarea din sânge a oricaror celule îmbatrânite sau uzate ale acestuia.

Functiile splinei:

Splina reprezinta unul din principalele organe care filtreaza sângele. Celulele reticulare nu numai ca îndeparteaza celulele sanguine îmbatrânite sau uzate, dar ele pot îndeparta, de asemenea, orice celule anormale. Acest lucru este valabil în special în cazul globulelor rosii, dar globulele albe si plachetele sunt filtrate selectiv catre splina atunci când acest lucru este necesar.

Splina va elimina, de asemenea, particulele straine din fluxul sanguin, de aceea ea joaca rol major în eliminarea bacteriilor din organism, pentru a da doar un exemplu. De asemenea, are o functie în producerea anticorpilor - proteine sanguine circulante care se leaga de o proteina straina si o imobilizeaza, astfel încât globulele albe denumite fagocite o pot distruge. Corpusculii Malpighi produc anticorpi. În anumite circumstante, splina are un rol foarte important în producerea unor noi celule sanguine. Acest lucru nu se întâmpla la adultul normal, dar la persoanele cu afectiuni ale maduvei osoase, splina si ficatul sunt sediile principale de producere a globulelor rosoii. În plus, splina produce o mare parte din celulele sanguine ale fatului, când acesta se gaseste în uter în cursul sarcinii.

Timusul:

În ultimele doua decenii, a devenit clar ca timusul se gaseste în centrul remarcabilei retele de organe si tesuturi aflate în interconexiune pentru a constitui sistemul limfatic si care sunt implicate în raspunsul imun - adica apararea noastra în fata surselor de infectie. Mecanismul exact prin care timusul îsi exercita actiunea este înca incomplet cunoscut, dar se stie acum ca este esential pentru o dezvoltare optima a sistemului limfatic si ca functia sa este îndeplinita în primii ani de viata.

Timusul este situat în partea superioara a toracelui, imediat în spatele sternului. Timusul contine multe din limfocitele care au un rol important în apararea organismului împotriva îmbolnavirilor. Aceste celule se gasesc în sânge, maduva osoasa, ganglionii limfatici si splina si migratia lor catre tesuturi poate fi observata în cazul unei reactii inflamatorii. Stratul extern al timusului, denumit cortex, contine multe limfocite. În interiorul glandei se gaseste o zona numita medulara care contine limfocite si alte tipuri de celule timice.

Există doua tipuri de celule imune în corp, ele fiind doua tipuri de limfocite. Limfocitele T (derivate din timus) sunt sub controlul timusului si sunt responsabile pentru recunoasterea antigenului si pentru multe din caile prin care organismul le distruge. Celalalt tip de celule imune - limfocitele B - este responsabil de producerea efectiva a anticorpilor fata de antigene.

Mecanismele exacte prin care timusul realizeaza controlul limfocitelor T nu este cunoscut, dar un mecanism important a fost identificat.

Se pare ca aproximativ 95% din noile tipuri de limfocite produse de timus sunt, de fapt, distruse aici, înainte de a avea prilejul de a ajunge în organism. Motivul probabil pentru aceasta este ca ele ar putea avea un potential autoimun (posibilitatea de a ataca structurile organismului) si singurele celule carora timusul le permite dezvoltarea sunt cele care vor ataca substantele straine.

Amigdalele:

Amigdalele fac parte dintr-un inel de tesut (inelul Waldeyer), care circumscrie intrarea spre caile aeriene si alimentare. Desi sunt prezente înca de la nastere, ele sunt relativ mici, dar cresc rapid în cursul primilor ani de viata, pentru a involua dupa pubertate. Totusi, ele nu dispar complet.

Functia exacta a amigdalelor nu este cunoscuta, dar s-a sugerat ca ele joaca un rol seminficativ în mentinerea apararii organismului împotriva bolilor. Ele au o pozitie ideala pentru a depista substantele care reprezinta o amenintare pentru organism. Aceasta proprietate este conferita de limfocitele care se gasesc la acest nivel. Amigdalele produc si anticorpi cu rol în apararea împotriva infectiilor locale.

Amigdalele faringiene (adenoizi) sunt organele limfoide situate posterior de cavitatile nazale, exact în locul în care caile aeriene se deschid în faringe. Amigdalele faringiene sunt astfel plasate încât orice infectie cu poarta de intrare nazala este filtrata si, cu putina sansa, ucisa. Amigadalele faringiene sunt prezente de la nastere, dar, în genere, dispar înainte de pubertate. Ele sunt evidente între unu si patru ani. De aceea, între aceste vârste, copilul este expus continuu la noi infectii cu diferite tipuri de bacterii si virusuri. Nu se cunoaste prea mult despre modul în care amigdalele faringiene se infecteaza, dar orice germen cu poarta de intrare respiratorie le poate afecta. Daca infectia este recurenta, amigdalele tind sa se umfle si aceasta poate fi simptomatica.