STRUCTURI CAPABILE SA PRELUCREZE INFORMATIE
Un punct de vedere Se admite astazi ca primele forme organizate de viata si deci, cap de serie al intregii lumi vii, sunt protozoarele, fiinte monocelulare, virusurile fiind c6nsiderate ca o forma intermediara, de trecere intre materia vie si cea nevie.
Structura lor rudimentara le permite o functionalitate mult simplificata fata de fiintele pluricelulare.
Respiratia se face prin difuziunea directa a oxigenului din atmosfera in citoplasma celulei; digestia, prin includerea hranei (a bacteriilor) in in invaginatiile citopla 333c23d smei si digerarea lor in vacuole digestive, iar excretia, prin deschiderea vacuolelor cu deseuri in afara celulei. Sa urmarim ce se intampla pe treptele imediat urmatoare de evolutie si organizare a viului, adica la organismele in structura carora apar mai multe celule. Pe masura ce inaintam pe scara filogenetica, constatam ca functionalitatea organismelor evolueaza, se amplifica, pentru a satisface cerintele unei structuri mereu mai complicate. La indeplinirea unei functii incep sa participe tot mai multe celule. Se ajunge astfel la structuri diferentiate, specializate - organe, sisteme de organe. Functia de respiratie prin difuziune a oxigenului la celula primitiva este preluata la organismele pluricelulare de organe specializate, care apoi, prin perfectionare, ajung la aparatul pulmonar al vertebratelor superioare. Functiile de digestie si excretie vor fi indeplinite de aparatul digestiv si excretor s.a.m.d.
Cine dirijeaza functionalitatea unui protozoar In acest ansamblu viu, format din mai multe celule, apare necesitatea unei structuri care sa preia comanda intregii colectivitati si s-o orienteze spre atingerea finalitatii sale: autoconservarea si reproducerea. Tesutul destinat acestei functii capitale pentru viata organismului va fi, dupa cum am mai spus, sistemul nervos.
Functia de coordonare si de integrare a sistemului nervos nu are insa nici un reprezentant in structurile anatomice ale protozoarelor. Primul element structural nervos apare (dupa Ramon y Cajal) la celenterate, fiind reprezentat printr-un singur neuron cu dublu circuit, receptor-efector. Pe treapta urmatoare de evolutie apar circuite nervoase alcatuite din doi neuroni - senzitivi si motorii -, pentru ca in stadiile ulterioare sa se adauge neuroni intermediari cu rol de asociatie intre fluxul de informatie primit si cel emis de organismul viu, adica intre neuronii receptori si detectori. In raport cu evolutia vietii, neuronii se vor aduna in formatiuni numite centri nervosi si ganglioni cerebroizi, apoi o parte din ganglioni vor suferi procesul de encefalizare, ajungandu-se la creierul pe care-1 cunoastem astazi la om. Acesta reprezinta insa numai un punct de vedere asupra dezvoltarii filogenetice a sistemului nervos. Inca din anii 1940, E. A. Pora descrie, ca rezultat al propriilor cercetari, primul reflex coordonat aparut pe scara filogenetica la celenterate, demonstrand ca originea sistemului nervos la acest nivel nu este asa de simpla si mai ales ca, indiferent de structura, functionalitatea sa corespunde perfect cerintelor organismului.
Sub raport functional se admite ca reglarea proceselor metabolice interne la fiintele unicelulare s-ar face exclusiv prin proteine cu activitate enzimatica. La acest nivel nu se cunoaste o structura nervoasa, dupa cum am mai mentionat. Pe trepte superioare de organizare a lumii vii apare o functie noua, dirijata de sistemul nervos al vietii de relatie, cu rol de integrare a organismului in mediul ambiant. Intervine acum o diferentiere functionala. O parte din sistemul nervos va prelua functiile vegetative, de importanta vitala pentru existenta individului si care, ca mod de desfasurare, au ramas in afara controlului rational. Constientei i s-au impus aceste functii doar ca trebuinte, individul fiind gratificat pentru satisfacerea lor. Credem ca ar fi fost un dezastru pentru biologie daca intreaga functionalitate a unui angrenaj de miliarde de celule ar fi trebuit sa fie condusa constient. Dar cum finalitatea speciei consta in autoconservarea si perpetuarea sa, nu era posibil sa se lase la discretia unui individ daca vrea sau nu sa-i continue lantul existentei. Pentru acest motiv interesele speciei sunt atat de pregnant reprezentate prin instincte, iar lupta cea mare a omului, constientizata, este purtata in domeniul lor.
Intre constienta si instinct O alta parte a sistemului nervos si-a asumat functia de intretinere a relatiilor individului cu mediul. Din reflectarea la nivelul creierului a mediului intern si extern rezulta procese psihice, adica fenomenul de constienta. Cu alte cuvinte, din integrarea la nivelul sistemului nervos a informatiilor primite din interiorul si din afara organismului apare un comportament adecvat. Cand sediul integrarii il constituie scoarta cerebrala, comportamentul este numit rational. Se ridica intrebarea: un comportament adecvat la niveluri de existenta inferioare omului nu este rational? Exista totusi o ratiune a speciei, de care am vorbit mai sus, iar specia este exprimata prin indivizi. Poate exista o populatie rationala formata din indivizi irationali?
Un graunte rational Activitatea tuturor organismelor vii nu se desfasoara la intamplare, ci are un sens bine determinat, o logica interna chiar si atunci cand comportamentul lor nu are justificare din punctul de vedere al ratiunii noastre. Toate actiunile lor sunt orientate spre rezolvarea scopului fundamental - auto-conservarea si perpetuarea. Este un comportament instinctiv, bazat pe programe fixe, innascute, expresie probabila a experientei acumulate de specie. in afara de aceasta conditionare, consideram ca trebuie sa existe si posibilitatea de elaborare a unei conduite in functie de experienta proprie a individului si nu numai a predecesorilor sai. Nimic din universul cunoscut de noi n-ar putea prevedea toti factorii fata de care un animal va trebui sa reactioneze de-a lungul vietii sale. De altfel, realitatea insasi o confirma: pana si plantele sunt capabile sa memoreze unele experiente la care sunt supuse de om. Daca ambele tipuri de conduita nu urmaresc decat realizarea unei finalitati 'rationale' - conservarea si perpetuarea individului si a speciei - inseamna ca fiecare individ poarta in sine un graunte rational, indiferent de locul sau in ierarhia filogenetica. Fara indoiala ca pe trepte inferioare de evolutie comportamentul instinctiv este prevalent.
La om, constienta ofera posibilitatea de a se elibera in mare parte de sub imperiul instinctelor. Fiziologia umana nu va mai Fi conditionata strict de mediul natu-ral. Gratie ratiunii constructive, omul isi imbunatateste conditiile de viata, isi diversifica si isi optimizeaza posibilitatile de satisfacere a cerintelor impuse de fiziologia sa. Conduita sa nu mai este dictata 'orbeste' de specie, ci constituie o rezultanta a conditionarii sale fiziologice, sociale, morale si culturale. Modalitatea in care apar aceste conduite o vom mai discuta. Sa ne oprim acum asupra unei alte fatete a dezvoltarii filogenetice a sistemului nervos.
Este sistemul nervos singura structura vie capabila sa prelucreze informatiile Functia de integrare in mediu, deci functia de decodificare a in formatiilor venite dinauntrul si din afara organismului, apare prin sistemul nervos abia la metazoare, ca organisme aflate pe o treapta mai inalta de dezvoltare. Dar aceasta functie nou aparuta filogenetic inseamna oare ca era total absenta la matca initiala a vietii, respectiv la celula primara? Aparent, da; logic, nu. Aparitia plamanilor nu inseamna absenta functiei de respiratie la protozoare si observatia este valabila si pentru alte functii. Ni s-ar putea replica prin aceea ca aparitia ulterioara a organelor pentru vedere, auz si gust nu implica prezenta lor la Paramaecium. Nu inseamna prezenta lor, dar ele sunt reprezentate prin functia cililor vibratili si prin proprietatea de excitabilitate a citoplasmei care, suntem de acord aici, nu necesita prezenta unei structuri nervoase.
Am discutat mai sus ca un sistem deschis - si viata este organizata pe acest principiu - implica un permanent schimb de substanta, energie si informatie cu mediul. Fara acest schimb nu poate exista viata. Dar viata exista si la nivel monocelular; fara posibilitatea de a percepe informatiile cu semnificatie favorabila sau nociva din mediul ambiant, un protozoar nu ar fi rezistat la competitia pentru viata. Aceeasi observatie este . valabila si pentru plante. O planta executa operatiuni chimice cu performante neatinse de om in laborator. Intreaga lume vie traieste pe seama plantelor, drumul de ia materia anorganica spre cea organica trecand prin frunzele lor. incepem sa fim confruntati cu observatii care par sa ateste la plante existenta unor proprietati ce nu le cunoastem decat la organismele inzestrate cu un sistem nervos.
Noi consideram ca sistemul nervos, asa cum il cunoastem, nu este singura structura capabila sa prelucreze informatie la nivelul organismelor vii. Aparitia si perfectionarea pe care le gasim la om nu reprezinta decat o necesitate a unui substrat capabil sa prelucreze informatii de o complexitate proportionala cu structura si fiziologia sa. Aceasta nu exclude posibilitatea ca pe trepte mai simple, prunare, de organizare a sistemelor biologice sa existe alt gen de formatiuni capabile sa prelucreze informatii cu un continut mai putin complex. De aceea, trebuie sa admitem ipotetic existenta la nivelul tuturor celulelor vii a unei structuri care suplineste functia sistemului nervos. Daca admitem aceasta ipoteza, obtinem un alt orizont in interpretarea lumii vii, cu consecinte pe multiple planuri, asa cum vom vedea mai tarziu.
Toate sistemele vii, indiferent de nivelul lor de organizare, ne apar, in aceasta viziune, capabile sa recepteze, sa prelucreze si sa emita informatii. in acest mod, toate sistemele vii apar dotate cu posibilitati care corespund trebuintelor lor. Cu alte cuvinte, fiecare fiinta isi ajunge siesi.
La concluziile prezentate mai sus am ajuns pe o cale absolut teoretica, constransi a interpreta o serie de fenomene din lumea vie care nu se incadrau in tiparele cunoscute.
Argumente Sub forma unor ipoteze asupra universului biologic, concluziile mentionate mai inainte le-am comunicat in 1974. Acestea reprezentau insa doar deductii logice, nesprijinite de argumente palpabile. Prin aparitia in anul 1978 a lucrarii Am intalnit animale cu obiceiuri curioase a lui E.A. Pora, am avut surpriza sa constat o serie de vederi apropiate, bazate de asta data de argumente vii, culese intr-o viata de biolog.
Prin baltile de pe la noi traiesc o multime de protozoare ca Paramaecium, Vorticella, Stentor, Balantidium etc. Paramecii sau infuzorii, cum li se mai spune, au miscari coordonate. isi misca cilii mai repede sau mai incet, in functie de 'interesele' lor, se intorc chiar din drum cand intalnesc un obstacol sau il ocolesc. Spre exemplu, nu includ ca pe o hrana picaturile de tus si nici alte obiecte inutile lor, dupa cum plantele carnivore, lipsite de asemenea de sistem nervos, nu digera pietre si metal daca li se ofera experimental, dar o fac la cea mai firava atingere cu o insecta. Atat la Paramaecium, cit si la Vorticella, cilii nu se misca la intamplare, ci 'bat metacorn, adica intr-o anumita succesiune', miscare comparata cu aceea a 'unui lan de grau batut de vant' (fig.3).
Fig.3 - Miscarea ordonata a cililor la un protozoar (dupa E. A. Pora)
In fata unui astfel de comportament adecvat, orientat, al fiintelor unicelulare lipsite de o structura care sa le orienteze, sa-1 lasam pe E. A. Pora sa ne spuna concluziile sale: 'inseamna ca exista un centru de reglaj al intregii miscari ciliare, care se gaseste undeva in interiorul celulei si care, primind anumite excitatii de mediu, determina miscarea ciliara adecvata'. Si mai departe: 'la orice nivel relatia dintre organism si factorii de mediu se realizeaza prin sistemul nervos, indiferent de starea lui de dezvoltare morfofunctionala. Asa se poate explica adaptarea perfecta a acestor animale inferioare la conditiile de mediu si persistenta lor in cursul timpurilor'.
In concluzie, se poate spune ca existenta vie(ii presupune un schimb obligatoriu de substanta, energie si informatie cu mediul. Acest schimb implica la randul sau un comportament orientat, adecvat - cautarea hranei, evitarea pericolelor. Functia de integrare a organismelor in mediu ii este atribuita numai sistemului nervos. Sistemul nervos nu este atestat insa ca structura la organismele monocelulare, care sunt primele forme de viata organic construite. Comportamentul lor studiat pe viu se dovedeste a fi adecvat cerintelor organismului intr-o maniera ce pare a fi expresia unui sistem nervos. Dispunem prin aceasta observa(ie de o confirmare practica a principiului teoretic ca la toate nivelurile viata presupune prelucrarea de informatie fi decizie adecvata. Dar cum nu cunoastem un sistem nervos pe treptele primare de organizare a vietii, pentru explicarea fenomenului propunem ipoteza, sustinuta de argumente teoretice si practice, a existentei unei structuri capabile sa prelucreze informatie la toate nivelurile de desfasurare a vietii, inclusiv la cel monocelular.
Consider ca trebuie sa existe in toate celulele vii, indiferent de nivelul evolutiv, ori o formatiune de tip nervos, ori alte formatiuni apte sa indeplineasca functia sistemului nervos. Acceptarea acestei ipoteze ne ofera o cale de interpretare stiintifica pentru fenomene ca perceptia primara, sensibilitatea la plante si altele dintre care unele vor fi prezentate in cele ce urmeaza.
|
