Senzatiile

Senzatiile

Legatura informationala cea mai simpla a omului cu realitatea este realizata prin intermediul senzatiilor. Toate celelalte raporturi mai complexe nu se pot constitui fara a avea o baza senzoriala.

Procese psihice cognitive elementare prin care se semnalizeaza, separat, sub forma imaginilor simple si primare insusirile concrete ale obiectelor si fenomenelor, in conditiile actiunii directe a stimulilor asupra organelor de simt.(analizatori)

Analizatorul- structura si functii

Analizatorul este un ansamblu care poseda o structura si functii specifice specializate in producerea senzatiilor.

Elemente componente:

1. Receptorul transforma energia fizica intr-o energie fiziologica numita influx(impuls) nervos. Orice receptor este format din celule specializate pentru detectarea unor stimuli specifici (vizuali,auditivi,tactili, termici etc.). Receptorii transforma de fapt informatia continuta de stimul intr-o informatie semnificativa pentru organism.
2. Calea de conducere (aferenta de la analizator la zona centrala) e 13413l118n ste un segment intermediar, alcatuit din celule si fibre nervoase care "transporta" influxul nervos spre centrii superiori.
3. Zona centrala reprezinta aria corticala in care se face analiza si sinteza informatiilor provenite de la analizatori. Aici se realizeaza decodificarea acestor informatii si transformarea lor in fapt psihic, adica in senzatie.
4. Conexiunea inversa este de fapt tot o cale de conducere, dar eferenta de la zona centrala spre un organ efector. Pe aceasta cale se transmit mesaje spre efectori pentru realizarea autoreglajului. (daca lumina este prea puternica avem tendinta sa inchidem ochii pentru receptarea unei parti mai mici de informatie externa)

rol de semnalizare a existentei unor obiecte;

au incarcatura energetica (rosu-cul. antrenanta, negrul/cenusiul- mohorate)

a.          contrastul succesiv consta in cresterea sensibilitatii pentru stimulul care urmeaza (un sunet inalt dupa unul jos);

b.          contrastul simultan se manifesta cand doi stimuli apar in acelasi timp si este intalnit cel mai frecvent in sensibilitatea vizuala (negru pe fond galben);

Adaptarea senzoriala

Simturile noastre poseda o proprietate numita adaptare, care apare in urma expunerii prelungite la aceeasi stimuli.

Cresterea sau scaderea sensibilitatii ca urmare a actiunii repetate a stimulilor sau a modificarii conditiilor de mediu poarta denumirea de adaptare senzoriala. Adaptarea joaca rolul de a ne proteja receptorii in cazul expunerii prelungite la stimulii de intensitate constanta.

Interactiunea analizatorilor consta in faptul ca o senzatie care se produce intr-un analizator influenteaza producerea senzatiilor in alti analizatori, intensificandu-le sau diminuandu-le.

Sinestezia este o forma specifica de interactiune si consta in faptul ca stimulare unui analizator produce si efecte senzoriale caracteristice unui alt analizator, desi acesta nu a fost stimulat. (sunete ascutite sau catifelate, culori dulci sau reci etc.).

Semnificatia mare a unui stimul face sa creasca sensibilitatea fata de el fiind contrazisa legea pragurilor absolute. Chiar daca stimulul este slab, dar semnificativ el este mai bine detectat si diferentiat.

Existenta pragurilor absolute perceptive dovedeste ca reactia unei persoane la diferiti stimuli senzoriali nu este intotdeauna o reprezentare obiectiva a calitatilor lor fizice. Aceasta explica de ce, expusi unor acelorasi realitati, unor acelorasi forme de energie, oamenii au senzatii diferite.