Tesuturile - Tesuturile epiteliale, Tesuturile conjunctive, Tesutul muscular, Tesutul nervos

Tesuturile

Rezulta prin diferentierea si specializarea celulelor – proces numit histogeneza.

Reprezinta o grupare de celule diferentiate si interdependente cu aceeasi structura, functie/grup de functii.

Celulele sunt legate intre ele prin substanta intercelulara numita „substanta de ciment” cand este in cantitate mica si „substanta fundamentala” cand este in cantitate mare.

Dupa functie sunt: epiteliale, conjunctive, musculare, nervoase.

1. Tesuturile epiteliale

Au celule cubice, cilindrice, prismatice, pavimentoase sprijinite pe membrana bazala si lipite una de alta.

Nu contin vase de sange, sunt hranite de tesuturile conjunctive care le insotesc si dupa functie pot fi:

a. epitelii de acoperire - acopera corpul sau captusesc organe cavitare;

unistratificat – pavimentos (celule turtite) ex tunica interna a vaselor de sange; cubic ex mucoasa bronhiilor, canalele secretoare mici din glandele salivare; cilindric ex epiteliul stomacului, al intestinului subtire;

pseudostratificat (celule de inaltimi diferite, pe un strat) ex epiteliul din trahee;

pluristratificat – pavimentos cheratinizat ex epidermul; pavimentos necheratinizat ex epiteliul cavitatii bucale; cubic sau cilindric ex epiteliul din canalele glandelor exocrine; de tranzitie ex epiteliul ureterelor si al vezicii urinare;

b. epitelii glandulare – cu celule secretoare care asociate cu tesut conjunctiv, vase de sange si nervi formeaza:

glandele

exocrine – elimina produsii prin canale proprii; dupa forma canalelor sunt: tubuloase simple (sudoripare, intestinale Lieberkuhn), tubuloase ramificate (pilorice), acinoase simple (sebacee mici, lacrimale), acinoase compuse neramificate (Melbomius - pe marginea pleoapelor), acinoase compuse ramificate cu canalul ramificat, fiecare ramura se termina cu un acin; daca acinii au forma alungita sunt tubulo-acinoase (parotida si pancreas);

endocrine – produsii sunt varsati in sange; au celule in cordoane (hipofiza) sau foliculi (tiroida);

glande mixte – au o parte endocrina si una exocrina (pancreas, gonade);

c. epitelii senzoriale – intra in structura organelor de simt;

receptioneaza stimuli si sunt formate din celule senzoriale si celule de sustinere.

2. Tesuturile conjunctive

Au celule distantate, diferite de la un tesut la altul si fibre de colagen, reticulina si elastina.

Substanta fundamentala este fluida, moale, semidura sau dura.

a. Tesuturi conjunctive moi – au componentele in diferite proportii, substanta fundamentala moale si sunt:

lax – componentele sunt in proportii aproximativ egale; substanta fundamentala are aspect gelatinos; este inervat si bogat vascularizat; leaga unele organe; hraneste si insoteste alte tesuturi (ex. epitelial);

reticulat are fibre de reticulina dispuse ca o retea, in ochiurile retelei se afla substanta fundamentala si celule care prin diviziune formeaza elementele figurate ale sangelui; se gaseste in splina, ganglioni limfatici;

fibros – predomina fibrele de colagen si elastice; putine celule si substanta fundamentala; are rezistenta mecanica mare; se gaseste in tendoane, capsule ale organelor interne, fasciile muschilor, articulatii;

elastic predomina fibrele elastice; se gaseste in peretii arterelor si venelor, plamani;

adipos – celule globuloase cu citoplasma si nucleul impinse spre periferie, centrul celulei fiind ocupat de o picatura de grasime; se gaseste subcutanat (hipoderm) si in jurul unor organe;

b. Tesutul conjunctiv semidur (cartilaginos) – formeaza cartilajele;

este avascular, substanta fundamentala este semidura si are condrina (substante organice cu saruri de Ca, Na);

celulele cartilaginoase (condrocite) ovale sau sferice sunt asezate cate 2-3 in camarute numite condroplaste;

fibrele de colagen si elastice formeaza o impletitura densa;

in functie de cantitatea de substanta fundamentala si fibrele care predomina sunt:

cartilaginos hialin – are putine fibre fine, substanta fundamentala cu aspect omogen, translucid, albicios; formeaza cartilajele costale, traheale, laringiene, bronhice;

cartilaginos elastic – bogat in fibre elastice; formeaza epiglota, pavilionul urechii;

cartilaginos fibros – putine celule, multe fibre de colagen; rezistenta mare, formeaza discurile intervertebrale;

c. Tesutul conjunctiv dur – formeaza oasele

substanta fundamentala contine oseina impregnata cu saruri minerale (predomina sarurile de Ca si P);

celule osoase: tinere (osteoblaste) si adulte (osteocite – uninucleate si osteoclaste polinucleate -distrug osul);

celulele osoase sunt asezate in cavitati stelate (osteoplaste) care comunica prin canalicule foarte fine;

prin canalicule circula si lichidul interstitial ce hraneste osul;

substanta fundamentala este dispusa sub forma de lamele osoase, asezate in doua moduri:

in tesutul spongios lamelele osoase (trabecule) se intretaie delimitand mici cavitati (areole), pline cu maduva rosie; se gaseste in interiorul epifizelor si in centrul oaselor late si scurte;

in tesutul compact lamelele osoase sunt asezate concentric in jurul unui canal (Havers) si intre lamele se gasesc celule osoase; canalul are vase de sange, nervi, tesut conjunctiv lax; canalul, lamelele ce-l inconjoara si celulele osoase formeaza un osteon (sistem haversian); se gaseste in diafiza si in patura externa a oaselor late si scurte.

Rolul tesutului conjunctiv: leaga diferite organe, asigura rezistenta organismului, rol trofic, protectie, apara organismul prin fagocitoza si eliberare de anticorpi.

3. Tesutul muscular

Celula musculara este alungita (fibra musculara) si are miofibrilele.

Membrana se numeste sarcolema iar citoplasma – sarcoplasma.

Fibrele se grupeaza in fascicule iar acestea se grupeaza si formeaza muschii.

a. Tesutul muscular neted – formeaza musculatura viscerelor si muschiul multiunitar in iris

fibra musculara neteda este fusiforma, are un nucleu mare (central) si miofibrile omogene, fara striatii.

b. Tesutul muscular striat – este de doua feluri:

striat de tip scheletic – formeaza muschii scheletici (somatici), mai putin musculatura unor organe interne (limba, faringe laringe, prima parte a esofagului);

fibrele  au 10-12 cm lungime si 0,1mm diametru, sarcolema foarte subtire, miofibrile numeroase;

sunt polinucleate (nuclee periferice), au sarcoplasma redusa si asezata in straturi subtiri printre miofibrile;

miofibrilele au striatii transversale datorate alternantei de discuri clare si intunecate;

discurile intunecate sunt formate din miofilamente mai groase (miozina);

discurile clare contin miofilamente mai subtiri si lungi (actina) care patrund si in discurile intunecate;

spatiul din discul intunecat delimitat de capetele miofilamentelor de actina formeaza banda H;

discurile clare sunt strabatute membrana Z (intunecata) care uneste miofibrilele si se fixeaza pe sarcolema;

segmentul cuprins intre doua membrane Z se numeste sarcomer;

un miofilament de miozina este inconjurat de sase miofilamente de actina;

in discurile intunecate se afla o proteina necontractila – mioglobina.

striat de tip cardiac – intra in structura miocardului;

fibrele sunt striate, dispuse in retea (se leaga prin discuri intercalare, in  zig-zag) si au un nucleu central;

in structura miocardului intra si tesutul nodal (excito-conductor) care asigura automatismul inimii; este format din fibre musculare slab diferentiate (embrionare), cu multa sarcoplasma si putine miofibrile care trec din o celula in alta; aceste celule formeaza o retea prin care se transmite excitatia;

fibrele contin multa mioglobina, fibre de reticulina, colagen, putine fibre elastice si capilare sanguine.

4. Tesutul nervos

a. Celulele gliale – formeaza nevroglia

sunt mai numeroase decat neuronii (depasesc de 10 de ori numarul neuronilor);

nu au neurofibrile si nici corpii tigroizi;

in SNP sunt reprezentate prin: celulele Schwann, celulele satelite;

in SNC sunt reprezentate prin: oligodendrocite, microglie, celule ependimare, astrocite;

au rol multiplu: sustinere si hranire a neuronului, sinteza mielinei, fagocitoza neuronilor distrusi, in sinteza ARN si a altor substante pe care le cedeaza neuronului;

sunt singurele elemente care pot da nastere tumorilor din SNC (se divid intens).

b. Neuronul -  unitatea morfologica si functionala a sistemului nervos

Forma – stelata (coarnele anterioare ale maduvei), sferica sau ovala (ganglionii spinali), piramidala (zonele motorii din cortex), fusiforma (profunzimea cortexului).

Clasificare dupa numarul prelungirilor

unipolari - aspect globulos si o prelungire (axon), ex. celulele cu conuri si bastonase din retina;

bipolari – forma rotunda, fuziforma; au un axon si o dendrita; ex. neuronii din retina, mucoasa olfactiva;

multipolari – forma stelata, piramidala, fuziforma; un axon si mai multe dendrite; ex. coarnele anterioare ale maduvei, scoarta cerebeloasa;

pseudounipolari – au o prelungire in T, ex. in ganglionul spinal.

Clasificare dupa functie:

senzitivi (receptori, aferenti), somato si viscero-senzitivi, transmit impulsurile de la periferie la SNC;

motori (eferenti), somato si viscero-motori, transmit impulsurile nervoase de la SNC la efectori;

intercalari (de asociatie) – numerosi, localizati in nevrax, fac legatura intre neuronii senzitivi si cei motori;

Structura - neuronul este format din doua componente:

corp celular (pericarion) cu:

membrana plasmatica (neurilema) subtire, lipoproteica;

citoplasma cu organite comune (centrozomul lipseste) si specifice (corpii tigroizi si neurofibrile);

nucleu cu 1-2 nucleoli; neuronii senzitivi, motori si de asociatie au un nucleu central; cei vegetativi centrali sau periferici au deseori un nucleu excentric si uneori au nucleu dublu sau multiplu;

prelungiri – una sau mai multe reprezentate prin:

dendrite – prelungiri in care patrund corpusculii Nissl si neurofibrile; groase la baza apoi se subtiaza; scurte si ramificate arborescent; receptioneaza informatia si o conduc la corpul neuronului;

axon – prelungire lunga si subtire cu neurofibrile (fara corpusculi), mitocondrii, vezicule ale RE, citoplasma (axoplasma), membrana (axolema); axonul emite colaterale perpendiculare pe directia sa; terminal se ramifica, ultimele ramificatii au butoni cu mitocondrii, neurofibrile si vezicule cu mediatori chimici.

Structuri periferice ale axonului

Teaca de mielina - produsa de celulele Schwann in SNP, este discontinua, intreruperile (noduri Ranvier) reprezinta spatiul dintre doua celule Schwann.         

suprapusa axolemei, are rol trofic, de protectie si izolator electric, accelereaza conducerea impulsului nervos;

celulele Schwann se rasucesc in jurul axonului, citoplasma lor este expulzata spre exterior, rezultand o suprapunere de membrane ce formeaza teaca de mielina;

axonii cu diametrul mai mic de 2΅ si fibrele postganglionare nu au teaca de mielina (fibre amielinice);

fibrele care au teaca de mielina se numesc fibre mielinice;

Teaca Schwann - peste teaca de mielina si formata de celulele Schwann; o celula Schwann produce mielina pentru un singur neuron; un segment de mielina dintre doua strangulatii reprezinta o celula Schwann.

Teaca Henle – peste Schwann, pe care o separa de tesutul conjunctiv din jur; rol in permeabilitate si rezistenta.

In SNC mielina este produsa de oligodendrocite; o celula produce pentru mai multi axoni; neuronii din nevrax nu au teaca Schwann si nici teaca Henle.

Proprietatile neuronului. Sinapsa

a. Excitabilitatea – proprietatea de a reactiona specific la actiunea unor stimuli, prin depolarizarea membranei.

in neuroni in urma depolarizarii se formeaza potentiale de actiune (PA);

pentru a produce un raspuns excitantul trebuie sa atinga intensitatea prag si sa actioneze brusc un anumit timp;

membrana neuronului este polarizata electric: semipermeabilitatea membranei si existenta pompelor ionice determina o repartitie inegala, pe cele doua fete ale membranei, a sarcinilor electrice;

potentialul de membrana (PM) poate fi de repaus si de actiune.

Potentialul membranar de repaus (PR) este diferenta de potential dintre cele doua fete ale membranei cand asupra neuronului nu actioneaza nici un stimul;

PR al neuronului este de 0 - 100mV (al fibrei musculare scheletice este de – 70…-90 mV, al fibrei miocardice ventriculare este de – 90 mV, al fibrei musculare netede este de -50… - 60 mV).

la exterior predomina Na⁺, in interior K⁺ (pompa Na⁺/K⁺ -ATP dependenta, la 3 Na⁺ eliminati introduce 2K⁺);

fata externa ramane incarcata pozitiv  desi are si Cl^- respinsi de cei proteici;

fata interna ramane incarcata negativ desi are K⁺ (predomina anionii proteici);n

Potentialul de actiune (PA) este diferenta de potential dintre cele doua fete ale membranei  cand asupra neuronul actioneaza un stimul cu intensitate de prag.

PA al neuronului este de 30 - 40mV, al fibrei musculare scheletice este de 43 - 40 mV, al fibrei miocardice ventriculare este de 30 mV, al fibrei musculare netede este de 35 mV.

stimulul actioneaza asupra membranei, creste permeabilitatea membranei pentru Na⁺, acesta patrunde in celula prin canale ionice de scurgere si apar potentiale locale;

cand stimulul atinge intensitatea prag se deschid canale rapide de Na⁺;

potentialul devine PA, membrana este total permeabila pentru Na⁺;

are loc inversarea sarcinilor electrice pe cele doua fete ale membranei, interiorul celulei devine tot mai pozitiv, exteriorul tot mai negativ – depolarizarea; depolarizarea dureaza foarte putin (1ms);

scade rapid permeabilitatea membranei pentru Na⁺;

se deschid canalele ionice pentru K⁺ si are loc un eflux puternic;

pompa Na⁺/K⁺ reintra in functiune, se restabileste PR – repolarizarea;

potentialul de actiune se desfasoara in doua etape:

- depolarizarea – panta ascendenta – data de patrunderea Na⁺ in celula;

- repolarizarea – panta descendenta – data de inchiderea canalelor de Na⁺ si efluxul K⁺;

Parametrii excitabilitatii sunt:

intensitatea de prag sau reobaza – intensitatea minima necesara unui stimul pentru a  produce un raspuns;

stimulii cu intensitate inferioara pragului (subliminali) nu produc PA;

cei cu intensitate superioara pragului (supraliminali) produc PA de aceeasi amplitudine cu pragul;

aparitia si conducerea excitatiei (PA) se supun legii „tot sau nimic”;

odata pragul atins, depolarizarea este spontana;

timpul util – timpul necesar unui stimul sa actioneze pentru a produce un raspuns;

cronaxia timpul de necesar unui stimul cu intensitatea dubla fata de reobaza pentru a obtine un raspuns;

cu cat cronaxia este mai mica cu atat tesutul este mai excitabil;

perioada refractara intervalul de timp in care este dificil de obtinut un nou PA; sunt doua perioade refractare;

a. refractara absoluta – indiferent de intensitatea stimulului nu se obtine un nou PA;

corespunde partii ascendente si unei portiuni din partea descendenta a PA;

este determinata de inactivarea canalelor pentru Na⁺;

b. refractara relativa – corespunde ultimei portiuni din partea descendenta;

se poate initia un nou PA daca stimulul este suficient de puternic;

noul PA are viteza de aparitie a pantei ascendente mai mica si amplitudinea mai redusa decat normal;

bruschetea – rapiditatea cu care stimulul prag actioneaza;

ritmicitatea (automatismul) generarea de PA sau impulsuri electrice.

b. Conductibilitatea – proprietatea neuronului de a conduce impulsul nervos (depolarizarea) de la locul unde s-a produs excitatia pana la terminatiile acestuia si de a transmite influxul nervos altei celule prin sinapse.

PA se transmite in corpul neuronal din aproape in aproape („celuliped” celulipet? Intrebati fizicianul!), prin curenti locali (Hermann);

transmiterea PA de-a lungul fibrei nervoase se numeste impuls (influx) nervos;

in fibrele mielinice influxul nervos circula saltatoriu (celulifug), polarizarea si depolarizarea sunt posibile numai la nivelul strangulatiilor (viteza – peste 100 m/s);

in fibrele mielinice influxul nervos circula de 50 de ori mai repede decat in cele amielinice;

in fibrele amielinice circula din aproape in aproape (viteza – 0,5 m/s);

in neuron influxul este unidirectional datorita sinapselor.

c. Sinapsa – este legatura morfofunctionala de contiguitate dintre un neuron si o alta celula;

sinapsa neuro-neuronala (inter-neuronala) se compune din:

- componenta presinaptica – reprezentata de membrana butonului terminal;

- spatiul sinaptic – o fanta de 200-300 Ε, dintre cele doua componente;

- componenta postsinaptica – reprezentata de membrana celulei a doua.

Tipuri de sinapse dupa natura celulelor implicate

sinapse inter-neuronale: axo-dendritice, axo-somatice, axo-axonice, dendro-dendritice;

sinapse neuro-efectoare: neuro-musculare (placa motorie), neuro-glandulare;

sinapsa receptor - fibra nervoasa.

Tipuri de sinapse dupa natura mecanismului de transmitere

sinapse chimice – transmiterea se face prin mediatori chimici:

colinergice (prin acetil-colina) si adrenergice (prin adrenalina sau noradrenalina)

sinapse electrice – influxul nervos trece de la o celula la alta, bidirectional

se realizeaza prin jonctiuni comunicante - mici canale prin care trec ioni, molecule;

se intalnesc in miocard, muschi netezi, anumite regiuni din encefal;

se stabilesc intre celule de aceleasi dimensiuni, alipite in zonele de rezistenta electrica minima.

Etapele transmiterii sinaptice

sinteza mediatorului chimic si stocarea lui in vezicule sinaptice;

eliberarea mediatorului, in cuante, proportional cu frecventa impulsurilor;

actiunea mediatorului asupra membranei post-sinaptice (se leaga de receptori specifici);

aparitia potentialului post-sinaptic excitator (daca patrunde Na⁺care depolarizeaza), potential terminal de placa (daca este o fibra musculara) sau potential post-sinaptic inhibator (inhibitor? (daca patrunde Cl^- care hiperpolarizeaza);

inactivarea enzimatica a mediatorului chimic care se face prin;

reabsorbtia mediatorului neutilizat sau inactivat de catre componenta pre-sinaptica;

descompunere, ex. acetil-colina este descompusa de colinesteraza in acetat si colina;

Datorita desfasurarii acestor etape in transmiterea influxului apare o intarziere sinaptica de 0,5-1 ms.

Potentialul postsinaptic, excitator sau inhibator, are doua proprietati:

sumatia temporala - cumularea potentialelor venite de la aceeasi fibra nervoasa la intervale mici de timp:

sumatia spatiala - cumularea potentialelor venite simultan de la terminatii presinaptice vecine pe aceeasi membrana postsinaptica.

Oboseala transmiterii sinaptice – apare ca urmare a stimularii repetate si rapide a sinapselor excitatorii, urmata de descarcari numeroase ale neuronului postsinaptic; se epuizeaza depozitele de mediator chimic, de la nivelul componentei presinaptice; scad descarcarile de la nivelul neuronului postsinaptic.

Unele medicamente cresc excitabilitatea sinapselor (cofeina) altele o scad (unele anestezice).