Povestea e una comuna. Multi dintre voi ati trecut cu siguranta prin ea, daca ati apucat sa copilariti la bunici. Tuturor ne placea sa hranim porcul din ograda, sa îl scarpinam, sa îi ducem apa, sa povestim cu el. si porcul, cu inteligenta lui iesita din comun, era recunoscator pentru fiecare gest. Apoi venea iarna si bunicul înfigea un cutit în jugulara porcului, cu o satisfactie si nerabdare absolut de neînteles pentru mintea copilului, care plângea uneori zile întregi dupa prietenul lui cu patru picioare. Cu trecerea anilor, relationarea cu porcul era tot mai rara, pâna când obiceiul ucisului, al "sacrificarii", devenea o rutina cu semnificatie de traditie. O traditie nenorocita, ce reuseste sa abrutizeze lent, dar implacabil, sufletul inocent al copilului.
Pe nesimtite, am fost dresati sa vedem si sa privim ca niste zombie câinele în lant, calul biciuit la caruta si vaca dusa la abator când nu mai da suficient lapte. Ceea ce nu se vede e însa mult mai tragic. Sub semnul anonimitatii, al încuviintarii si finantarii generale, animalele sunt ucise cu bestialitate, în cele mai oribile locuri de pe aceasta planeta, în abatoare. Metodele sunt cele mai diverse: electrocutare, lovituri în cap cu ciocanul, împuscare sau înjunghiere. E cumplit! Priviti imaginile fotografului american Jason Heller, cu rechinii ucisi pentru distractie în cadrul unui concurs de pescuit. Ochii rechinilor exprima perplexitate. Ochii oricarui animal ucis de oameni exprima perplexitate. Nu le vine sa creada care e rasplata pentru încrederea si curiozitatea lor. Pentru animale, odata cu aparitia omului, pamântul a devenit exact acel spatiu de care noua ne e cel mai frica: iadul. La fel ca într-un tablou de Hieronymus Bosch, animalele sunt jupuite, chinuite, înghitite si exterminate.
Ceea ce uitam cu desavârsire e ca fiecare animal ucis în acest moment e de fapt câinele vostru personal. Suna fara sens? Am avut pâna în acest moment trei câini. I-am iubit pe fiecare teribil de mult si as fi facut orice pentru oricare dintre ei. Între ei si oricare alt animal din lumea aceasta, fie vaca, fie porc, fie vitel, nu exista nicio diferenta. Daca va iubiti câinele, sunteti capabili de aceeasi iubire pentru oricare din aceste animale. E pur si simplu o chestiune de constienta. Darul cel mai mare pe care animalele l-au primit de la Dumnezeu este încrederea totala în oameni. Cum rasplatim noi aceasta încredere? Nu vad niciun fel de superioritate a omului asupra animalului. Dimpotriva. Încercati sa nu hraniti un animal timp de trei zile. În a patra zi când veti face acest lucru, va va fi pe deplin recunoscator. Un om o sa va blesteme dupa o jumatate de zi si nu va obosi niciodata. Nu vreau sa stric nimanui pofta de mâncare, dar fiecare decizie de a comanda un gratar sau de a cumpara un pui sau un cotlet, înseamna decizia de a ucide un animal. La fel ca si cumpararea unei haine de piele sau blana.
Pusi în fata realitatii crude, a modului în care ucidem, mâncam, vânam, ne folosim de animale pentru distractie, le luam pielea si blana, sunt absolut sigur ca cei mai multi dintre noi ne-am schimba obiceiurile. Nu se poate altfel. O astfel de încercare s-a realizat si în cel mai impresionant documentar vazut de mine vreodata, "Earthlings". Îl puteti viziona online la adresa https://veg-tv.info/Earthlings, inclusiv cu subtitrare în româneste. E cea mai frumoasa oda închinata animalelor si cea mai necrutatoare oglinda pentru fiecare dintre noi. Cred si sper ca va veni o vreme în viitor în care copiii si nepotii nostri îsi vor povesti cu groaza despre stramosii lor barbari, care masacrau animale pentru hrana, îmbracaminte si distractie, cocotati pe vârful lantului trofic, calibani debili încântati de superioritatea lor.
|
