Balena albastra - sau balena uriasa

Balena albastra

Balena albastra sau balena uriasa (Balaenoptera musculus) este cel mai mare mamifer care a trait vreodata. Este cu atât mai surprinzator cu cat din multitudinea speciilor oferite hrana de ocean, aceasta se hraneste cu una dintre cele mai mici plante, planctonul.

Chiar daca vaneaza în apele adanci, balena este obligata sa iasa la suprafata pentru a lua aer.Aerul expirat îl elimina sub forma de presiune, ce determina aparitia unor jeturi de chiar sase metri înaltime.

Datorita dimensiunilor,balena albastra a devenit principala prada în timpul înflorii vanatorii de balene.Dupa ucidere,corpul lor era transformat în grasime folosita în industria alimentara, iar fanoanele erau fo 24224m1216y losite pe post de oase de peste.

Cercetari recente indica faptul ca balenele albastre ating maturitatea (la care pot face pui) la 6 - 10 ani sau cand masculul are 23 de metri lungime, iar femela, 24 de metri. Puii se nasc la intervale de 2 - 3 ani, avand de stat in burta "mamei" 12 luni.

Puiul are 7 - 8 metri lungime la nastere si aproximativ 3 tone greutate (cat 1.000 de bebelusi). Perioada de alaptare a acestuia este de 7-8 luni, rastimp in care ajunge la 16 metri lungime si 23 de tone greutate. In perioada de alaptare, puii consuma in total, zilnic, pana la 379 de litri din laptele mamei, bogat in grasimi.

În 1930-1931 au fost ucise 30.000 de balene albastre. De atunci,efectivul se reface treptat,cu toate aceastea,astazi traiesc numai 2.000 de balene albastre. Organizatii influente încearca protejarea balenelor albastre si reusesc.

Cel mai mare mascul descris vreodata a avut 31 de metri lungime.Conform masuraturilor bine documentate precis, cea mai grea balena a avut 178.000 de kilograme greutate.

În randul marinarilor englezi,balena albastra era cunoscuta sub denumirea de balena cu sulf, deoarece în apele nordice era acoperita de un strat subtire de vegetatie oceanica ce îi camufla culoarea.

Oasele de balena (oasele de peste) erau folosite în trecut, printre altele, si pe post de ace de par, de catre femei, în realitate erau fanoane.

BALENELE

Faimoase pentru salturile lor acrobatice si pentru cântecele tânguitoare, aceste balene dezvaluie, unul câte unul, secretele comportamentului lor subacvatic.

Mai tineti minte când cele mai mari animale din lume pareau a fi în pericol de disparitie? Era în anii 1960 si '70, când vânatoarea comerciala împutinase atât de considerabil multe dintre speciile de balene mari, încât parea ca lumea va fi jefuita de o întreaga dimensiune a minunii.

Dar nu a fost. Daca vizitati acum, iarna, Canalul 'Au'au, dintre insulele hawaiiene Maui si Lānai, veti descoperi ca oceanul s-a umplut de titani. Balene-cu-cocoasa care cântaresc 40 de tone sar si împroasca apa peste tot. Sar cu cozile stergând suprafata, în timp ce barbiile le ajung la 12 metri în aer, apoi cad cu un zgomot atât de puternic, încât e purtat la kilometri distanta.

Reduse la câteva mii de exemplare în toata lumea, balenele-cu-cocoasa încep sa-si revina dupa ce o interdictie internationala de a le ucide a intrat în vigoare în anii 1960. Un recensamânt de trei ani, ce va fi finalizat în curând, numit SPLASH, cel mai amplu si mai amanuntit studiu efectuat vreodata asupra balenei-cu-cocoasa, ar putea stabili ca numai populatia din Pacificul de Nord ar fi de peste 10.000, posibil chiar de 25.000 de exemplare.

Jumatate pâna la doua treimi din aceste balene se aduna în jurul Insulelor Hawaii de la sfârsitul lui noiembrie pâna în mai, în special aici, în canal, si în alte parti din cei 3.550 km² ai Refugiului Marin National pentru Balene-cu-Cocoasa, din Insulele Hawaii. Pentru fiecare balena-cu-cocoasa care atrage uralele ambarcatiunilor în timp ce se ridica împroscând apa în lumina soarelui, exista multe altele în adâncuri.

În mod obisnuit, balenele ies la vedere doar pentru scurt timp, când despica licarirea oceanului ca sa respire. Balenele-cu-cocoasa, desi mai active la suprafata decât cele mai multe specii, îsi petrec totusi cam 90% din viata sub apa. Oare ce fac acolo, jos? Colinda pe distante prea mari, prin mari agitate si îndepartate, pentru ca oamenii de stiinta sa le poata urmari; nu e de mirare ca obiceiurile balenelor, vietuitoarele cele mai mari de pe Pamânt, înca sunt cufundate în mister. Dar în largul apelor albastre si calde, minunat de limpezi, ale Canalului 'Au'au cercetatorii aduna noi indicii despre o parte esentiala din viata balenelor: ritualurile de curtare si nasterea.

Observatorii din cadrul Whale Trust, o fundatie de cercetare si educatie cu sediul în Maui, au descoperit ca unii dintre masculii scufundati intoneaza celebrul cântec al balenei-cu-cocoasa, umplând marile cu incantatii stranii, minunate. Unele femele îngrijesc noua generatie de pui, care acumuleaza zeci de kilograme pe zi si într-un an îsi dubleaza lungimea, datorita laptelui bogat al mamelor lor. Ceea ce nu a priceput nimeni pe deplin pâna de curând a fost ca multe alte balene-cu-cocoasa din adâncuri nu calatoresc, nu cânta si nu alapteaza, ci pur si simplu stau suspendate cu capul în jos. "Cu cât am cercetat mai atent, cu atât am gasit mai multe balene-cu-cocoasa care pur si simplu se lasau duse de curent, cu 2 sau 3 km/h, la adâncimi între 9 si 24 de metri - spune fotograful Flip Nicklin, de multa vreme observator al mamiferelor marine. Acum, când ma uit peste canal, îmi imaginez acest râu de balene curgând, ascunse vederii obisnuite."

Animalele nu par nici sa manânce, desi multe dintre ele au migrat 4.000 km sau mai mult de la locurile de hranire, din largul coastelor Alaskai si Columbiei Britanice, si le asteapta o lunga calatorie de întoarcere. Unii speculeaza ca balenele hoinaresc mai departe, în larg, pentru a lua macar câte o gustare, când si când, dar oamenii care urmaresc balenele-cu-cocoasa zi de zi nu vad nici macar o mâna de fecale. Se pare ca animalele traiesc consumând straturile de untura de sub pielea lor. Poti sa faci asa ceva daca esti enorm ca o balena-cu-cocoasa.

Balenele care stau suspendate sub apa nici macar nu se obosesc prea mult cu respiratul. În loc sa iasa la suprafata o data la fiecare 10 sau 15 minute, pentru o serie de respiratii, asa cum fac balenele-cu-cocoasa mai ocupate, ele stau sub apa aproximativ o jumatate de ora, abia clintindu-si vreun muschi. "Noi le zicem balenele care îsi tin respiratia" - spune Nicklin. Este posibil sa-si conserve energia pentru activitati mai importante pe durata iernii, mai exact pentru amor.

"Pozitia de crucifix" - observa Dan Salden, seful Fundatiei Hawaii pentru Cercetarea Balenelor, un alt grup, cu sediul în Maui, care studiaza comportamentul social al balenelor-cu-cocoasa. Sta la prora vasului sau, Deep Blue, si descrie un mascul care s-a ridicat vertical, iesind aproape pe jumatate din apa, si îsi întinde în lateral înotatoarele pectorale lungi, ca niste aripi, capatând forma unei cruci. Miscarea îl tine la distanta pe unul dintre cei 10 sau 11 masculi care se întrec în spatele lui sa se apropie cât mai mult de premiu: o femela care înoata chiar în fata grupului.

Lateral, la babordul lui Deep Blue, câtiva baieti solizi din fruntea grupului s-au tot fâtâit înainte si înapoi, împingându-se, îmbrâncindu-se, tamponându-se si lovindu-se unul pe altul cu înotatoarele, în timp ce navigheaza rapid prin Canalul 'Au'au. Acum un trio înoata în paralel, tinându-si capetele enorme ridicate mult, spargând valurile ca niste vase care se misca rapid. "Trei masculi barci cu motor" - spune Salden, în timp ce apa de mare se scurge în cascade din gurile partial deschise ale balenelor, iar volumul de aer care intra si iese rapid prin nari suiera ca niste sirene de fabrica.

Când în sfârsit trioul se scufunda, balenele elibereaza jeturi de aer pe gura. Una adauga si un jet continuu prin nara. "Dâra de bule -declara Salden. Probabil animalul dominant o foloseste ostentativ." Dintr-o singura miscare, spatele unui mascul se ridica tot mai sus si mai sus deasupra apei, fara niciun efort vizibil. Asta pentru ca un alt mascul s-a scufundat sub el si a început sa-l ridice. Ce termen va folosi pentru asta Salden, fostul titular al Catedrei de comunicare prin limbaj din cadrul Universitatii Southern Illinois, din Edwardsville?

Dupa ce le fotografiaza cozile pentru a identifica indivizii implicati - fiecare balena-cu-cocoasa are un model unic al pigmentului si cicatricelor de pe partea de dedesubt a cozii -, Salden se întoarce spre o asistenta, Peggy Stap, care a stat pâna acum rabdatoare, la pupa, îmbracata în costum de scafandru si cu niste labe de înot supradimensionate. "O.K. - spune el. Da-i drumul!" {i ea îsi da drumul peste bord, înotând spre derby-ul în plina desfasurare din Regatul Gigantilor, având într-o mâna camera cu care filmeaza cele câteva sute de mii de kilograme ale matahalelor agitate si tinând-o pe cealalta sus, deasupra apei, ca sa indice numarul si directia balenelor, dar si ca sa ne permita s-o urmarim mai usor de pe punte.

Cercetatorii au început sa denumeasca meleurile balenelor-cu-cocoasa care se miscau rapid "grupuri competitive", dupa ce Salden, Stap si altii au descoperit ca acestea sunt aproape întotdeauna alcatuite dintr-o femela urmarita de un detasament de masculi. Un petitor, numit escorta principala, tinde sa se mentina cât mai aproape. De obicei, este unul dintre cei mai mari masculi si e permanent ocupat sa-i tina la distanta pe ceilalti concurenti de categorie grea, escortele secundare. {i acestia, la rândul lor, se lupta cu masculii care încearca sa-i depaseasca. Actiunea se poate derula ore în sir, într-un ritm datorita caruia partile inferioare ale înotatoarelor pectorale si caudale, de obicei albe, devin roz, probabil inundate de sânge din cauza efortului.

Crestaturi, zgârieturi si scobituri proaspete atesta nivelul serios al competitiei. Totusi este posibil sa existe si o anumita cooperare, când doi sau trei masculi fac echipa în ceea ce pare a fi un efort de a bloca înaintarea unei femele sau de a o împinge afara din cursa pe una dintre escortele principale. "Am vazut si doi masculi facându-l sandvici pe un al treilea, blocându-l - spune Salden. Unul a venit pe sub el, iar celalalt i s-a aruncat pe spate." Sunt acestea oare aliante intentionate sau cazuri de cooperare egoista a indivizilor atunci când altii preiau initiativa? Sau poate simple accidente de sincronizare? Nimeni nu stie sigur.

Se stie ca balenele-cu-cocoasa colaboreaza - de pilda, când îsi îcoltesc prada în teritoriile unde se hranesc vara. Unele coopereaza pentru a mâna pestii spre coralii stralucitori formati chiar din bulele de aer provocate de balene; apoi se ridica împreuna printre bancurile argintii, cu gurile larg deschise. În alte momente, balenele par sa colaboreze pentru a mâna pestii sau krillul spre tarm sau spre desisuri de varec. Unii observatori au raportat ca mici grupuri se grabeau sa alunge balene-ucigase care hartuiau o balena-cu-cocoasa singuratica, de parca ar fi luat o decizie colectiva de a-i sari în ajutor. Din nou, nimeni nu e sigur ce anume se petrece de fapt în creierul mare si încretit al animalelor. Dar încercarea de a întelege mamiferele dintr-un mediu atât de diferit de al nostru face parte din atractia acestei frontiere oceanice. Balenele au un mod de a transforma întrebarile despre natura în întrebari despre natura cunoasterii si despre modul în care creierul omului interpreteaza lumea.

Megan Jones, de la Whale Trust, stie sigur un singur lucru despre balenele-cu-cocoasa: chiar daca vin pe lume cu o lungime de 4 pâna la 5 metri, cu înotatoare pectorale si caudale, nu fac exceptie de la regula ca puilor de mamifere le place grozav sa se catere pe mamicile lor. Un pui se tot agita pe deasupra si pe dedesubtul înotatoarelor mamei sale, aripioarele toracice - membrele ei anterioare modificate. Un nou-nascut care se fâtâie pe botul ei masiv, platforma lata formata de maxilarul superior, alungit, pare bucuros sa se cocoate acolo ca un amfibian colosal, care se simte la fel de bine în apa si în aer, în timp ce mama pe jumatate îsi împinge, pe jumatate îsi cara puiul dolofan. Unele balene-cu-cocoasa au fost vazute plimbând pe aceasta platforma delfini-mari saritori si ridicându-l uneori pe câte unul atât de sus, încât semana cu un pasager aflat pe puntea de observatie a unui iaht.

Jones se întreaba daca prezenta unui pui afecteaza comportamentul femelei. Ea a confirmat ca, în Hawaii, femelele interactioneaza rareori. Totusi majoritatea au cel putin un petitor, un mascul care le urmareste sau încearca din când în când sa le ademeneasca, din fata sau din spate, la mica distanta, parca pentru a le modifica traseul. De cele mai multe ori, este o cursa relativ lenta - cu un alt nivel de intensitate decât în grupurile competitive.

De obicei, femelele nasc o data la doi sau la trei ani, pentru ca gestatia dureaza 11 luni si este urmata de aproape un an în care mama îsi alapteaza si îsi îngrijeste puiul în crestere. Desi majoritatea femelelor cu pui nu participa neaparat la ritualurile de împerechere, cercetatorii din Maui descopera ca totusi unele participa si, ca urmare, masculii curteaza si femele cu pui, si femele solitare. Dar, cu toata atentia devotata a escortei, Jones rareori vede o femela care sa-i arate, la rândul ei, cea mai mica urma de interes. Aceste femele care se misca lent, deloc demonstrativ, pot fi subiecte de cercetare mai dificile decât grupurile care se balacesc, în care o femela este urmarita de o multime de masculi. Jones încearca sa stea ore în sir lânga o femela linistita (cu puiul si escorta ei, daca exista), notând fiecare miscare pe care o poate vedea.

Nu e deloc neobisnuit ca subiectii ei sa se faca nevazuti în albastrul nemarginit înainte ca ea sa poata stabili un tipar. De multe ori, ajunge la un pas de a-l asambla, când este întrerupta de sosirea unui nou mascul sau chiar a unui mic grup, care, în general, alunga femela. Oricum ar fi, Jones trebuie s-o ia de la început.

O zi obisnuita pentru Jones începe la scurta vreme dupa rasarit. Dupa câteva ore în bataia soarelui, toata lumea de la bord actioneaza cu creierul partial topit de caldura. Alizeele s-au întetit, iar mica ei ambarcatiune este spalata din belsug de valuri cu creste albe de spuma. E timpul sa se întoarca acasa, dar Jones spune: "Am fost asa de aproape înainte ca masculii aia care au aparut sa ne strice ultima sesiune! Hai sa mai încercam o singura tura de urmarire, de doua ore!" {i asa continua pâna când membrii echipei se retrag din nou în port, târziu, complet prajiti, împroscati cu apa sarata, facându-si planuri s-o ia de la capat în ziua urmatoare, mereu cu speranta ca va veni un moment luminos al revelatiei.

Într-o dupa-amiaza, la 15 metri adâncime în azurul orbitor, un pui de balena-cu-cocoasa se odihneste, vârât sub înotatoarea mamei lui, apoi se muta pentru a se cuibari în urmatorul lui loc preferat: sub gâtul ei. Un al doilea adult da târcoale prin apropiere. Pielea întunecata, plina de cicatrice si zgârieturi, sugereaza ca este un mascul.

Jones opreste motorul si îsi pozitioneaza ambarcatiunea deasupra balenelor si usor în lateral. Jason Sturgis, de la Whale Trust, îsi da drumul fara zgomot de pe platforma de la pupa, cu dispozitivul de snorkeling. La mai putin de jumatate de kilometru distanta, o a doua ambarcatiune coboara un difuzor în apa si începe sa emita o mostra de sunete foarte nemuzicale - grohaituri, huruituri, murmure, râsete sarcastice si smiorcaituri -, pe care le scot masculii în grupurile competitive. Sturgis înregistreaza reactia femelei cu o camera video.

Cum femelele fara pui prezinta cea mai mare probabilitate de a se împerechea, ele ar trebui sa reactioneze altfel decât femelele cu pui - teoretizeaza Jones. Pentru a proba acest lucru, ea va avea nevoie de o combinatie de ape linistite, echipament care sa functioneze silentios si balene de care sa se poata apropia, pentru multe astfel de experimente. În timpul celor câtorva la care asist si eu, niciun tip de femela nu pare interesata sa se apropie de sunete. Atunci, care sunt pasii prin care aceste femele care ramân nepasatoare ajung sa fie urmarite de o hoarda de petitori? {i unde anume, în oricare dintre aceste secvente sociale, are loc împerecherea propriu-zisa? Pentru moment, ritualul de împerechere al balenelor-cu-cocoasa ramâne o enigma - una aproape la fel de profunda ca si cântecul lor.

Jim Darling s-a straduit timp de 25 de ani sa descifreze codul cântecului balenei-cu-cocoasa. Aceste vocalize, emise numai de masculi, sunt probabil cele mai lungi si mai sofisticate cunoscute în rândul animalelor. Structura lor formala este alcatuita dintr-o succesiune de teme sau melodii care acopera o plaja uimitoare de tonuri, de la ciripituri de piculina la bubuituri joase, ca de corn de ceata. Unii oameni de stiinta spun ca pot detecta si rime. Având în vedere cât de multa energie si cât timp sunt necesare pentru producerea acestor arii submarine, cei mai multi oameni au presupus ca menirea lor trebuie sa fie sa atraga parteneri. Aceasta teorie a fost spulberata în 1997, când Darling, cercetator în cadrul Whale Trust, si Flip Nicklin au descoperit cum cântaretii din Canalul 'Au'au atrageau nu sexul opus, ci alti masculi.

Darling si restul echipei de la Whale Trust au folosit o boxa subacvatica pentru a emite înregistrari ale cântecului. Primele experimente par sa confirme ca femelele nu sunt atrase de cântec, pe când masculii par dornici sa cerceteze sursa acestuia. Poate ca menirea cântecului nu este sa curteze, ci sa lanseze o provocare, ca atunci când un elan mascul îsi trâmbiteaza mesajul peste versantii muntilor. Daca ar fi asa, ne-am astepta sa se declanseze o disputa când un alt mascul apare pentru a vedea care e sursa revendicarii. Totusi când un mascul nou se alatura unui cântaret, remarca Darling, cele doua balene îsi dau ocol fara o agresivitate evidenta. E posibil chiar sa se îndeparteze înot împreuna, ca doi amici holtei, adesea pentru a li se alatura altor balene. Poate cântaretii recruteaza aliati masculi care sa-i ajute sa gaseasca o femela si sa o înlature pe escorta ei principala. Daca femela încearca sa fuga, se poate forma atunci un grup competitiv care înoata rapid si loveste cu înotatoarele.

Sau poate cântecele sunt mult mai mult decât simple chemari catre aliati sau rivali. Niste analogii potrivite ar putea fi hiturile sau imnurile nationale, din câte stim noi. Toate balenele-cu-cocoasa dintr-o anumita regiune, de pilda din Pacificul de Nord, cânta acelasi cântec.

Numai un expert ca Darling poate detecta variatiunile minore din rândul subpopulatiilor, cum ar fi balenele-cu-cocoasa care îsi petrec iarna în largul coastelor Hawaiiului sau cele care stau în largul Filipinelor. Totusi cercetatorii au descoperit ca populatiile de balene din diverse parti ale lumii intoneaza cântece absolut diferite. De asemenea, cântecele se schimba în timp - de la un an la altul si chiar în cursul aceluiasi sezon de împerechere.

Cu un deceniu în urma, balenele-cu-cocoasa din canal îsi încheiau cântecul cu o serie de tipete ascendente, chiar înainte de a iesi la suprafata ca sa respire. Anul urmator, pasajul final s-a modificat într-o serie de oracaituri. Acum doi ani, cântecul avea doar patru teme, în scadere fata de anii anteriori, când avea pâna la opt teme, si chiar si un novice putea sa detecteze un ton nou, ca un mormait, care domina un anumit pasaj. Începând din 2006, erau sase teme, una cu o înfloritura proaspat adaugata - patru chitaituri puternice -, iar zgomotele finale, de dinaintea iesirii la suprafata, semanau mai mult cu un bâzâit.

Recent, cercetatorii care asculta balenele-cu-cocoasa de-a lungul teritoriilor lor de hranire din Nord au receptat cântece la sfârsitul toamnei si din nou primavara, ba chiar si la începutul verii. Hidrofoanele U.S. Navy, desfasurate pe fundul marii, detecteaza balenele-cu-cocoasa cântând si pe durata îndelungatei lor migratii. Oare ar fi posibil ca balenele sa cânte ca sa-si stabileasca identitatea ca grup sau, poate, ca indivizi? Ca sa le spuna altora cine sunt si de unde vin? Sau ca sa-si împartaseasca cunostintele despre curenti, pesti si poate despre stele?

Pe cercetatori îi asteapta ani multi de studii. "De ce fac asta? - se întreaba Darling cu glas tare. Oamenilor le plac enigmele. Eu vreau sa stiu. Simplu." Dar poate ca nevoia de a sti functioneaza în ambele sensuri. Nicklin îsi aminteste ca era cu dispozitivul de snorkeling la oarecare distanta de o balena-cu-cocoasa, când aceasta s-a apropiat la câtiva metri de el. Curiozitatea fata de oameni nu este deloc neobisnuita în rândul balenelor-cu-cocoasa, mai ales în rândul celor tinere. Dar acest exemplar adult l-a adus cu blândete pe Nicklin spre ochiul sau, cu o înotatoare. Cine poate sa spuna daca acesta nu a fost un caz în care un confrate mamifer cu creier mare si-a întins mâna din curiozitate si uimire, ca în acele momente electrizante în care un cimpanzeu sau o gorila a atins pentru prima data mâna cercetatorului?