CLASA PASARILOR

Vertebratele adaptate la zbor; au corpul acoperit cu pene, iar membrele de dinainte transformate în aripi.

Din cauza felului de viata, trupul lor este mult modificat. De altfel în planul alcatuirii scheletului lor, se constata multe asemanari cu rept 16316f522q ilele din care au derivat.

Cea mai veche pasare cunoscuta din vremea jurasica (era mezozoica) numita Archaeopteryx, avea o coada lunga ca o sopîrla, gheare atît la degetele de la aripi, cît si la cele de la picioare. Este o marturie deplin doveditoare a legaturii strînse ce exista între reptile si pasari.

Cum însa pasarile sînt adaptate mai mult la zbor, schimbari mari s-au facut în schelet. Membrele de dinainte, transformate în aripi, au degetele cu totul reduse si învalite, la adulti, de piele în care sînt împlîntate penele, ce pot forma o suprafata larga. În legatura cu aripele s-au schimbat si alte oase. Cele doua clavicule, libere la mamifere, s-au unit (iadesul) ca sa deie mai puternic sprijin aripelor. Tot asa osul pieptului a capatat o creasta în lung, pentru ca muschii a-ripelor sa aiba loc îndeajuns pentru ca sa se fixeze.

Fig. 40. Prima pasare (Archaeopleryx) (din I. Simionescu "Elemente de paleontologie").

Unele pasari prind hrana din zbor. Cele mai multe o cauta pe pamînt, în diferite feluri. În acest scop degetele de la picioare au orînduire diferita (fig. 41).

Ca si reptilele, pasarile se înmultesc prin oua. Pentru clocit au nevoie de cuib. Unele ajung mestere neîntrecute în arta de a-l construi.

Puii, îmbracati deodata cu tuleie si puf, stau în paza clostii. Repede se zburatacesc, despartindu-se de parinti ori marind cîrdul lor.

Numarul pasarilor de la noi este mare. Mai amanuntit au fost descrise într-o însemnata lucrare «Ornis Romaniae» de Dombrowski, fost naturalist la Muzeul de zoologie din Bucuresti[1]. Importante contributii pentru cunoasterea pasarilor din România au adus prof. D. Lintia, I. Catuneanu, C.S. Antonescu s.a.[2]

Fig 41

La noi ea se datoreste faptului ca pe lînga putinele care nu ne parasesc peste tot anul, se adauga altele numai în trecere primavara si toamna, poposind mai îndelung pe lînga baltile dobrogene spre a se întrema. Mai multe sînt acele care petrec iarna în tinuturile calde, dar vin la noi de cum se împrimavareaza ca sa cloceasca.

Datorita marii varietati de forme, atractiei penelor frumoase, exista si la noi numeroase colectii de pasari. Cea mai completa, cum e de asteptat, este aceea din «Muzeul de st. Naturale dr. Gr. Antipa» din Bucuresti, unde pe lînga pasari izolat împaiate se afla minunate diorame, animalele fiind asezate în mediul lor natural.

Alte colectii se afla în principalele muzee din lungul Dunarii (T. Severin[3], Galati, Tulcea), în lungul tarmului Marii (Constanta), ca si în muzeele din Sibiu, Iasi [.] etc.