COLEOPTERELE ADEFAGE

COLEOPTERELE ADEFAGE[1]

Sînt gîndaci rapitori, care se hranesc cu carnea altor animale. Au toate însusirile de carnivor: iuti la miscari, zvelti, cu simturile agere, dar si 20520p152u cu falcile taioase si ascutite. Victimile lor sînt tot din lumea insectelor, asa

Încît devin niste auxiliari de pret pentru om. Adeseori hrapareti nu sînt numai adultii, ci si larvele.

Asa e, bunaoara, gîndacul numit în popor repedea (Cicindela campesiris). Prin Banat i se zice dragobete "pentru ca o seama de fete mari îsi fac de dragoste cu el". Numele îi vine de la aceea ca fuge ca spîrnelul.

E greu sa-l poti prinde cu una cu doua. Sînt aproape cei mai frumosi gîndaci de la noi, atît prin sveltetea corpului lungaret, ridicat pe picioarele lungi si naltute, cît si prin coloarea vie a spatelui. Repedea se arata chiar în zilele calduroase din primavara prin locurile mai nisipoase. Vrei sa-l prinzi? Alearga cît alearga, pe urma zboara o bucata, iar se pune pe fugit si tot asa de-ti curg sudorile pîna ce pui mîna pe el, daca nu ai sacusorul de retea cu care sa-i atii calea. E verde ca smaragdul, aramiu la baza mustetilor si pe picioare; pe marginea din afara a aripioarelor sînt însirate 5 pete albe, iar alta mai mare e pe mijlocul spatelui spre cap.

Îi place soarele si lumina. Cînd îsi înfige falcile ascutite în trupul unei insecte, nu mai scapa din gura lui.

Un obicei curios are larva. E mai tîlharoaica decît parintii. Sta la pînda într-un tub sapat în pamînt. O biata insecta mica, grabindu-se sa ajunga acasa, nebanuind nimic, trece pe lînga capcana vie pusa în calea ei. Ca fulgerul este apucata de doua falci cu niste cangi de otel, trasa la adînc. Supta, îi ramîne numai chitina. Larva se poate misca lesne în cotlonul ei, dupa cum se poate tinea nemiscata la capatul tubului, caci cam la mijlocul spatelui are o umflatura cu doua cangi, cu care se sprijina pe peretele locuintei sale.

Fig. 223. Repedea si larva ei (B.,trefacut de M.s.).

Fig. 224. Carabus dauralus.

Repedea este zvelta, cu aparenta delicata ca si toate neamurile ei din grupa Carabidelor. Trupul este proportionat. Capul e mic, cu partile gurii date înainte, zarindu-se lesne si amenintatoare doua falci ascutite ca niste colti. Ochii proeminenti arata vioiciunea vederii. Pieptul e zdravan cu pavaza groasa, iar pîntecele ca un fus este acoperit de doua elitre bombate, stralucitoare. Picioarele lungi si fine sînt forjate din numeroasele inele. Cît e ziua, se tin pe sub pietre ori la un loc adapostit; dar cum însereaza alearga dupa prada. Nu aleg. Se napustesc asupra carabusului ca si asupra rîmei ori a culbecului. Daca dau de un cîrd cu omizi, omoara cu nemiluita. Cînd ii prinzi, fii atent. Din gura dau un suc galben, mirositor, ce serveste desigur ca otrava pentru victime, dar si înspre coada au ghinduri ce secreta un lichid cu un miros patrunzator, se crede o secretie ce le ajuta sa se gaseasca lesne pe vremea împerecherii. Sînt numerosi, pretutindeni. Nu zboara, caci n-au nevoie. În schimb fug iute. Prin gradini traieste Carabus hortensis[2] cu îmbracamintea neagra; dar cu numeroase punctisoare aurii însirate pe elitre. Carabus auronitens, frumos gîndac, avînd elitrele cu vîrci în lung, este calaul omizilor. Iata cum descrie Fabre un atac al acestor fiare asupra unui cîrd de omizi procesionare.

«Cei care dormitau, se desteptara, simtind prada bogata, re defileaza înaintea lor. Unul se repede; altii 2 - 3 îl urmeaza, pîna ce tot Cîrdul de fiare s-a napustit asupra omizilor care-si cautau linistite de drum. Atunci se desfasura un spectacol neuitat. Lovituri de mandibule, ici, colo, înainte ori îndaratul cîrdului, în spate, în pîntece, la întîmplare. Pieile se rup, continutul se raspîndeste prinprejur, curgeri de mate înverzite de hrana; omizile se zvîrcolesc, lupta cum pot, se prind de picioarele fiarelor, dati din gura otrava, musca. Cele neatinse, în disperare, cauta un refugiu, fara însa sa ajunga sa scape. Daca omorul nu s-ar întîmpla într-o lume muta, am auzi înfricosatorul raget dintr-un abator din Chicago. E nevoie de urechea imaginatiei pentru a prinde urletele celor atacati. Posed acest dar si ma cuprinde remuscarea ca am provocat un atare macel».

Un dusman neîmpacat al omizilor este si Calosorna sycophanta, un gîndac negru peste tot, dar cu reflexe verzii-aurii pe elitrele cu rîglaituri în lung. Se deosebeste de un carabus ca e mai lat în pîntece, în afara de alte particularitati. E vînator bun; se tine de aceea numai pe copaci, urmarind omizile. Întrece în lacomie pe gîndacii pomeniti mai sus; manînca pîna ce se umfla burta, de se vad inelele, altfel ascunse de elitre. Cînd ajunge în cîrdul omizilor procesionare pe stejari sau între larvele de mironositi pe brazi, tabloul e acelasi în mic ca si în luptele legendare homerice, cînd cîte un viteaz dobora pe cei în mijlocul carora cadea ca o bomba. Uneori în graba de a ataca sau în lupta cu omizile, care se zvîrcolesc ca în gura de sarpe, cade jos de pe copac cu prada-n gura. O manînca tacticos, apoi se urca îndarat si iarasi începe macelul.

Fig. 225. Colosama sycophanta (B., refacut de M.s.).

Parintii sînt ajutati si de copii. Larva nu sta ascunsa, ci se urca si ea pe copac, avînd o îmbracaminte care seamana putin cu a omizilor de mironosite. Are în schimb niste falci ascutite, care baga spaima numai cînd le vezi.

Batrînii nu pier în vara în care s-au aratat, ci traiesc 2 - 3 veri, iernînd în pamînt. Îsi închipuie acum oricine ce prapad aduc printre omizi. Americanii, oameni practici înainte de toate, n-aveau în tara lor asemenea insecta, ci un var al ei, dar care ucide numai ce întîlneste pe pamînt; nu se acatara pe arbori. Ei au adus din Europa insecta asa de folositoare si i-au dat drumul pentru ca sa stîrpeasca mai ales omizile fluturelui cu ouale învalite ca în scama de iasca (Lymantria dispar).

Pîna si gazuri detunatoare fabrica unele din aceste rapitoare. Asa e cazul cu Brachynus crepitans, un gîndacei marunt, care sta ziua în tovarasia altora de seama lui pe sub pietrele batute de soare. Cînd e zgîndarit din culcus, acest gîndac castaniu, cu reflexe albastrii pe elitre, începe o canonada repetata, ceea ce a înspaimîntat si pe naturalistul care l-a studiat întîi. Prin anus împrosca un lichid, cu cuprins necunoscut, dupa unii acid butiric, secretat de o ghin-dura ce se deschide la capatul intestinului. Interesant e ca acest lichid de îndata ce vine în contact cu aerul se descompune, transformîndu-se în gaze: transformarea e însotita si de o detunatura. Exact principiul gazelor de razboi. Cît fuge împrosca gaze si împusca. Capatul pîntecului mobil face sa poata sa împuste îndarat, pe laturi si chiar înainte. Se întelege ca celelalte insecte din apropierea lui fug si ele, care încotro pot.

Din pacate familia aceasta de gîndaci atît de ajutatoare omului cuprinde si o grupa foarte stricatoare. E gîndacul-ghebos (Zabrus tenebrioides), care produce si pe la noi pagube simtitoare mai ales grîului.

Se recunoaste repede dupa trupul mai boltit în spate, ca un gheb lungaret. E negru ca smoala si marunt. Se urca pe spicele în lapte si manînca numai boabele. Partea rea e ca si larva este stricatoare, dînd tot spre spicele crude. Abatîndu-se în numar mare asupra lanurilor, aduce stricaciuni însemnate, pe care cu greu le poti înlatura. Cel mult anul viitor nu se mai seamana grîu pe terenurile infectate cu gîndacelul lacom.

Fig. 226. Gîndacul-ghebos.

Fig. 227. Harpalus.

Tot atît de stricatori pentru semintele de pe ogoare sînt gîndacii care fac parte din genul Harpalus. O specie (H. servus) a distrus, în Transilvania, o cultura de orz de 7 ha. H. distinguendus, gîndac de cel mult 11 mm, de coloare verde batînd în violet, mai rar în negru, cu antenele castanii, e o insecta stricatoare raspîndita în toata tara. Ziua sta ascuns sub pietre, cum începe amurgul iese la stricat. Ataca bobul de grîu; îl dezghioaca; îl sprijina de un bulgar tinîndu-1 cu labutele de dinainte, cele dinapoi servindu-i sa se întepeneasca locului. Începe a ataca bobul de grîu acolo unde este embrionul, fiind mai usor sa muste din învelis ca sa ajunga la miezul hranitor. Ataca mai anevoie boabele de orz cu învelisul mai gros, dar si boabele de porumb.