COTARII (GEOMETRIDE)
Sînt o grupa de fluturi a caror omizi se misca într-un chip cu totul deosebit. Au trupul lungaret si subtire. În afara celor trei perechi adevarate de picioare din apropierea capului, larvele fluturilor mai au un numar diferit de picioare false, mai carnoase. La cele mai multe omizi acestea se afla pe inelele de pe mijlocul trupului, asa încît merge cu trupul întins. La cotari, picioarele false sînt date spre 535o1424f capatul dindarat. Cînd merg îsi îngheboseaza mijlocul si seamana cu un compas, parca ar masura drumul. Dupa ce s-au prins cu picioarele de dinainte, îsi îndoaie trupul si vine cu capatul de dinapoi, lînga cel de dinainte, ca lipitoarea. Altadata, prins cu picioarele de dindarat, sta drept; ai crede ca e o bucata de creanga uscata.
Unul din cei mai mari cotari, dar si din cei mai frumosi fluturi de la noi, este otarul-mesteacanului (Biston betularia). Aripele lui sînt albe ca varul, cu o împestritatura asa de felurita de puncte si linii negre, încît pare ca e cioplit în marmora. Cînd sta ziua cu aripele pe jumatate întinse, pe coaja albicioasa de mesteacan, ades abia se cunoaste, ceea ce iarasi e un caz de mimetism. si omida îsi schimba coloarea dupa arborele pe care sta, cînd mai verde, cînd mai galbie. Mai are particularitatea de a sta ca teapana pe crengi, de o confunzi cu o crenguta.
Fig. 367. Cotarul-de-toamna.
Fig 366. Larva cotarului-de-mesteacan
Interesant e cotarul-de-toamna (Erannis defoliaria), unul din pacostele gradinilor de pomi, împotriva caruia gradinarul, cu grija de munca lui, are de dus lupta grea. Cînd toate celelalte insecte îsi cauta adapost de iarna, iar fluturii au intrat ca-n pamînt, acesta se mai arata înca seara, spre uimirea tuturora. Se vede chiar pîna pe la sfîrsitul lui Octombrie si începutul lui Noiembrie. Ca o amintire a podoabei de vara a celorlalti fluturi si el e îmbracat cu o haina frumoasa galbena-roseata. Dar numai barbatul este astfel gatit de nunta. Ceva deosebit, femeia acestui fluture nu zboara, are aripele închircite si seamana mai mult cu un paianjen galben cu dungi negre, avînd picioarele lungi si pîntecele doldora de oua. Se tine pe coaja copacilor, asteptîndu-si mirele. Dupa împerechere, barbatul îsi ia ramas bun de la viata. Femeia se urca în graba pe copac, caci bruma a ars frunzele, facîndu-le sa cada cîte una-una. Ea se duce drept la muguri, speranta arborelui si acolo îsi depune ouale. De cum se încalzeste, din ou iese o omida, care se napusteste deodata asupra mugurelui abia plesnit si fraged. Dupa ce a mai crescut, se îmbraca în haina mîndra ruginie, galben pe pîntece si cu cîte un brîulet roscat pe fiecare inel si manînca frunzele tinere, proaspat desfasurate. Astfel slabeste puterea arborelui, care îsi vede zadarnicita bucuria de peste an. Dupa ce s-a saturat si si-a îndeplinit stricatoarea-i menire, se lasa la pamînt, ca un acrobat, spînzurat în vîrful unui fir de matase pe care-l fabrica anume pentru aceasta.
Fig. 368. Cotarul-agrisului.
Tot asa de stricator este si cotarul-agrisului (Abraxas grossulariata), iarasi unul din frumosii nostri fluturi, avînd aripele albe, cu pete negre catifelate, însirate ca doua dungi late, pe cînd pe aripele dindarat sînt razlete. O dunga galbie e azvîrlita în curmezisul aripelor de dinainte ca un brîu. E neastîmparat chiar ziua, dar mai ales de cum se însereaza. Nu sta în loc o clipa; tinînd aripele în sus, seamana cu un fluture de zi. Omizile ies cam tîrziu din oua, asa încît abia a dat de gustul frunzelor de agris ori pomusoara si sînt silite sa se lase în lungul unei frînghiute de matase, la pamînt. Cum da primavara se trezesc, se urca pe arbust si se pun sa-l desfrunzeasca. si înfatisarea lor seamana cu a fluturelui, caci sînt îmbracate în haina alba, cu pete negre pe spate. D-apoi cotarul-pinului ! Aproape nici sa nu cunosti omizile dintre frunzele de pin. Ca si ele subtiri, lunguiete, au dungi de la cap si pîna la coada. Ca si alte rude de ale lor mai au un obicei, care le face adesea sa nu poata fi zarite dintre frunze. Stau te-pane, întinse, lipite de creanga de crezi ca sînt frunze. Sînt neamuri de ale lor, cotarul stejarului bunaoara, care are si culoarea potrivita cu creanga, asa încît îti arunci ochii asupra lui dar nu-l bagi în seama, socotindu-1 o crenguta uscata. Daca scuturi zdravan copacul, cade jos si numai atunci vezi cît sînt de multi.
Fig. 309. Cotarul-pinului
|
