CRESTEREA CHINCHILLEI PENTRU
BLANA
CHINCHILA. PREZENTARE GENERALA
Chinchila face parte din familia rozatoarelor. Ea este originara din tari cum ar fi Argentina, Bolivia, Chile.
Este un animal acoperit cu blana traind libera pe vârfurile muntilor pâna la înaltimii de aproape de 3000 m. Chinchila s-a adaptat bine la diferente mari de temperatura, zi - noapte, umiditate mica, ceea ce face ca ea sa reziste o mare perioada de timp fara apa. Fiind rozatoare ea se hraneste cu ierburi, seminte, radacini, tulpini, frunze ale unor arbusti.
Chinchila poate fi confundata cu veverita, deoarece are coada lunga, membrele din fata scurte prevazute cu 5 degete, iar cele din spate lungi prevazute cu 4 degete. Membrele sunt folosite atât pentru deplasare cât si pentru apucarea hranei.
Chinchilele au greutati variabile în functie de vârsta si de sex. Astfel masculii sunt mai usori decât femelele ei având greutati între 250 - 500 grame.
De asemenea atât temperatura corpului cât si activitatea cardiaca si respiratorie depind de vârsta animalului.
Chinchila este valoroasa prin blana ei dar si prin carne. Astfel cine se hotaraste sa creasca chinchile, pe lânga blana, va avea un profit ce nu este de neglijat prin vânzarea carnii cu care se hranesc alte animale cu blana cu o importanta deosebita la rândul lor. Chinchila este un animal nocturn care se hraneste numai cu nutreturi. Ea se adapteaza foarte usor cresterii în captivitate nefiind deloc pretentioasa. Ea este blânda si cu ea se poate lucra foarte bine. Daca este prinsa ea nu musca, nu zgârie, nu se zbate. Îi place sa fie mângâiata, tinuta în brate.
IMPORTANT! În cazul în care este speriata, chinchila sufera un fenomen ciudat. Rezultatul acestei actiuni îl constituie caderea parului si împrastie un miros puternic de migdale. De asemenea elimina un puternic miros de urina.
Din punct de vedere economic, acest lucru este negativ, deoarece blana se reface foarte greu (dupa câteva luni) si poate sa nu mai ajunga la calitatea dorita. De aceea trebuie sa lucram prudent si cu blândete cu ele.
Chinchila se hraneste numai noaptea.
Numele îi parvine de la indienii "chincha" pe care spaniolii i-au gasit în America de Sud, atunci când au ocupat-o în secolul al VI-lea.
Firul de chinchila este foarte subtire, de aproximativ de 200 ori mai subtire decât la om. El fiind foarte subtire si foarte des blana nu face "carari" atunci când trecem cu mâna prin ea.
Exista trei specii de chinchila:
chinchila laniger
chinchila brevicaudata
chinchila rex
Prima dintre ele ( chinchila laniger ) este cea mai des folosita în crescatorii. Seamana cu veverita, are o greutate medie de 400 g si o lungime a corpului de 28 - 30 cm. Urechile sunt lungi, acoperite de par, are botul ascutit si capul mic. Lungimea parului este de 2,5 cm. Coada este lunga si are par mai gros si mai lung. Culoarea este gri-deschis si alb-murdar pe abdomen. Culoarea gri este data de alternanta culorilor pe traiectul firelor de par.
Chinchila brevicaudata este mai mare decât chinchila laniger lungimea fiind de 32 cm sau putin mai mare. Are coada si urechile mai mici. Blana este alb-galbuie pe abdomen si gri-albastrui pe spate, rezultând din îmbinarea mai multor zone de culoare ce se gasesc în lungul firelor de par
gri-albastrui la baza
gri-galbui la mijloc
albastrui închis la vârf
Blana animalului este una valoroasa, costul ei putând ajunge pâna la 10000 euro. 1 cm2 de blana este foarte valoros. Blana poate atinge maturitatea la 8 - 9 luni. De regula blana de chinchila atinge trei stadii:
blana de pui care este rara iar firele cresc;
blana tânara care apare dupa 5 luni de la nastere când lungimea firelor de par este ajunsa la maturitate;
blana matura în care firele au lungimea uniforma iar pielea animalului devine alba;
Dupa aceasta prima perioada de maturitate firele pot cadea, iar pielea îsi schimba culoarea de la alba spre albastru - deschis. În aceasta situatie blana a ajuns la supra - maturitate, dupa care începe un nou ciclu ce dureaza 4 luni.
Blana la animal apare din perioada intrauterina, astfel ca la nastere puiul are blana.
Blana este formata din puf si parul de directie. De regula puful este în trei culori având de la vârf spre radacina urmatoarele nuante:
albastra sau chiar neagra;
alba sau albastru pal;
albastra;
Aparitia altor culori la blana, în locul celor enuntate arata defecte ale blanii, iar animalele ce le poseda nu se tin pentru reproducere, ci se sacrifica.
Corespunzator celor trei zone de culoare ale pufului avem trei zone de producere a lui:
voalul;
banda;
subculoarea
Puful chinchilei se dezvolta pe partile laterale ale corpului si pe spate. Puful care se gaseste pe abdomen este în doua culori si anume la radacina albastru închis iar la vârf alba.
Parul de directie este mai lung si mai gros decât puful.
Blana de chinchila este cu atât mai valoroasa cu cât sunt îndepliniti anumiti indici de calitate. Îi vom enumera mai jos pe cei mai importanti si implicatiile lor asupra calitatii blanii de chinchila.
Dimensiunea blanii are importanta asupra calitatii pentru valorificare. Dimensiunea optima se atinge la maturitatea animalului. Sunt preferate pentru o blana de calitate acele exemplare ce au trunchiul cilindric si nu fusiform cu umerii largi si gâtul scurt si gros.
Luciul blanii este dat de structura stratului solzos de secretia glandelor sebacee. De regula blana are un luciu mai pronuntat în perioada anotimpului rece, scaderea temperaturii având un efect benefic.
Textura blanii de chinchila este data de starea firelor de par. Acestea pot avea un aspect de blana fina, elastica, deasa.
IMPORTANT! Daca la trecerea mâinii prin blana observam un par aspru uscat care nu poseda elasticitate si are aspect de cânepa, avem de-a face cu o blana defecta iar aparitia unui astfel de exemplar în comunitatea de chinchile reprezinta un real pericol pentru comunitatea respectiva. Exemplarul trebuie scos din comunitate si sacrificat iar deficientele ce au dus la acest incident trebuie înlaturate.
Culoarea este un criteriu deosebit de important în stabilirea valorii comerciale a blanii de chinchila. Chinchilele standard pot avea culoarea da la o tenta pala pâna la aproape neagra. În general pot fi 5 nuante:
închisa;
mediu - închisa;
medie;
mediu - clara;
clara;
Astfel cele trei zone ale pufului pot avea culorile:
subculoarea este de albastru închis. Se accepta pentru comercializare si subculoarea albastru deschis, aparitia culorii gri este considerata un defect iar animalul este supus sacrificarii;
banda trebuie sa posede culoarea alba sau albastru - slab. Aparitia unei culori a blanii de galben sau maro este considerata un defect;
voalul este considerat perfect când poseda culoarea albastra sau negru lucios. Voalul trebuie sa ocupe tot corpul cu exceptia abdomenului.
Daca accidental voalul prezinta nuante roscate acesta este considerat un defect iar exemplarul se sacrifica;
Elasticitatea blanii este data de revenirea perilor la forma initiala atunci când se trece cu mâna prin el. Firul de blana elastic revine imediat la forma initiala;
Finetea reprezinta rezistenta pe care o opune parul atunci când se trece cu mâna prin el în sens contrar de la vârf spre radacina. Aceasta marime se masoara în microni. În functie de aceasta, parul blanii de chinchila poate fi usor aspru, foarte fin si extrafin. Finetea firului este cuprinsa între 2 - 6 microni, pentru puf si de 10 - 16 microni pentru parul de directie;
7. Densitatea blanii nu se masoara ci se determina la pipait sau se apreciaza din ochi. Daca densitatea este mai mica blana este mai deschisa la culoare. Daca se executa "suflarea" deasupra blanii si cantitatea de piele vizibila este mica, avem o blana cu densitate mare.
Se poate trage concluzia urmatoare: calitatea unei blani este cu atât mai buna cu cât animalul creste, deoarece blana puietului sau a tineretului juvenil este de calitate inferioara. Calitatea difera de la exemplar la exemplar. Din cauza ca caracteristicile unui animal se transmit genetic sunt acceptate pentru înmultire acele exemplare ce corespund scopului urmarit. De asemenea calitatea blanii difera de anotimp, perioada iernii fiind propice pentru obtinerea blanurilor de calitate iar primavara se obtine o blana cu potential mic de valorificare.
Blana de chinchila poate contine si defecte. Acestea se pot evidentia astfel:
blana ciupita datorita custilor deteriorate, a agatarii blanii în bucati de sârma, cuie;
decolorarea blanii datorita expunerii la soare a chinchilei în cusca;
muscaturi pe blanita datorate încaierarilor cu ocazia montei;
caderea parului datorita folosirii hranei cu carente alimentare sau sacrificarea si depozitarea necorespunzatoare a blanii;
împâslirea parului caracterizata prin încurcarea firelor si scaderea rezistentei parului sau micsorarea pufului. Ea apare datorita unei îngrijiri si alimentari necorespunzatoare. Aceste exemplare nu sunt folosite pentru reproducere;
par lipit datorita murdaririi de secretii, fecale sau urina. Acesta apare datorita îngrijirii necorespunzatoare sau a conditiilor necorespunzatoare de igienizare a custii;
Schimbarile ( mutatile ) de culoare ale blanii chinchilei
Piata blanurilor este într-o continua transformare. Se cauta si se cer blanuri cu o coloristica cât mai variata, de o calitate foarte buna si calduroase. Mergând în întâmpinarea pietii crescatorii de chinchila au obtinut prin încrucisari mutatii de culoare din care cele mai importante sunt
culoarea alba
culoarea neagra
culoarea bej
culoarea safir
culoarea pastel
culoarea voalat
Culoarea standard a chinchilei este aceea a animalului salbatic, aflat în libertate, în Anzii Cordilieri în America de Sud. Ea este gri-albastrui pe spate si alba pe abdomen. Culoarea gri este data de trei zone colorate diferit un vârf întunecat, o zona intermediara de culoare deschisa si o zona inferioara întunecata. Mutatia reprezinta o transformare brusca în ereditatea unui animal dintr-o anumita specie. Mutatiile sunt foarte rare. În literatura de specialitate se spune ca o mutatie apare la un milion de nasteri. Ele pot aparea atât prin modificarea în sens pozitiv a microclimatului dar si prin accidente sau fenomene negative ( radiatiile ). Datorita acestor cauze numarul animalelor cu mutatii de culoare este foarte restrâns, iar preturile lor sunt de-a dreptul exorbitante.
Pe lânga mutatiile accidentale oamenii de stiinta au încercat genetic crearea unor astfel de animale. De exemplu albul dominant ( Wilson White ) a aparut în anul 1950 într-o crescatorie din California. Blana acestei specii este alba iar urechile sunt gri. Este o blana foarte cautata fiind o blana mutanta. Ea prezinta dezavantajul ca datorita culorii albe poate fi usor confundata cu alte blanuri ceea ce deranjeaza în special cumparatorul. O alta mutatie o reprezinta culoarea negru care a aparut în crescatoria lui Robert Gunning, ea poarta numele de Gunning Black. Spre deosebire de alte mutatii accidentale ea a fost în parte creata. Blana are culoare neagra, o densitate mare si luciu deosebit. Dezavantajul acestei mutatii îl reprezinta agresivitatea mai mare a chinchilei negre si prolificitatea scazuta. Femelele nasc un pui cel mult doi. O alta mutatie o reprezinta negru de carbune care a aparut în S.U.A. si apoi s-a raspândit în întreaga Europa. Animalele din aceasta mutatie au culoarea pornind de la un negru intens pâna la un maro deschis sau gri. Dominantele bej, safir sau voalat. Sunt mutatii recente aparute tot S.U.A., care nu s-au raspândit foarte mult în Europa si desi foarte valoroase prezinta o mai mica importanta în lucrarea noastra.
Adapostul pentru chinchile este modest la fel ca si chinchila, care este un animal foarte putin pretentios, în functie de temperatura mediului înconjurator. Chinchilele au fost crescute în voliere acoperite cu plasa de sârma. Chinchilele erau în custi plasate direct pe sol. Daca temperatura este ridicata putem folosi cu succes sopronul. În zonele cu temperatura mai scazuta adaposturile de chinchile sunt construite din caramida, beton subtire sau chiar din scândura. Practic se poate folosi ce aveti la îndemâna deoarece chinchilele pot sa traiasca la temperaturi de la -20 grade C la +25 grade C, conditia care se impune este ca adapostul sa fie curat, uscat si închis ( lipsit de curenti puternici ).
În ultimul timp s-a observat ca chinchilele prefera mai bine frigul decât caldura. La temperaturi mai mari de 25 grade C au probleme cu respiratia, iar peste 30 grade C pot chiar muri. În mod normal în adaposturile de chinchila trebuie sa fie o temperatura cuprinsa între 13-18 grade C. O temperatura mai ridicata trebuie mentinuta ( aproape de 18 grade C ) la fatare si în primele saptamâni dupa aceasta deoarece puii sunt mai sensibili. La temperaturi de sub 12 grade C puii sunt pusi în pericol, iar masculilor le scade virilitatea. În cazul sacrificarii chinchilele se tin la temperaturi mai scazute 3-8 grade C. Umiditatea relativa este în jur de 70%. Ceea ce este foarte important din punct de vedere la cresterea chinchilei este ca cresterea nu trebuie facuta într-o cladire noua special amenajata decât daca nu avem absolut nimic la îndemâna. Prin folosirea soproanelor, magaziilor, volierelor se reduce mult investitia initiala. Acoperisul acestora poate fi facut din placi ondulate de tabla, azbociment sau hârtie gudronata. Pentru mentinerea unei temperaturi ideale este necesar introducerea unei încalziri centrale în adapostul de chinchile dar care va fi folosita doar pentru corectarea temperaturii. Oscilatiile bruste de temperatura fac rau animalului, de aceea cresterea sau scaderea temperaturii trebuie facuta lent. Chiar daca iesim pentru putin de timp din domeniul temperaturilor ideale. În cazul în care umiditatea este mai mare se observa scaderea apetitului animalelor, precum si aparitia primelor boli. De asemenea nutreturile mucegaiesc si exista pericolul aparitiei ciupercilor.
Important. Principala regula de microclimat care trebuie respectata este lipsa curentilor de aer. Chinchila este foarte sensibila la cel mai mic curent de aer. Pentru a preveni îmbolnavirea luati masuri în acest sens. Desi chinchilele pot trai în adaposturi diferite, totusi un adapost iluminat natural este de preferat. Un alt factor important în cresterea chinchilei este, pe cât posibil, lipsa zgomotului. Adapostul va trebui construit într-un loc izolat, linistit si retras. Pe interior adaposturile se finiseaza în scopul mentinerii curateniei. Peretii, plafonul, pardoseala trebuie sa fie netede fara gauri, fara crapaturi astfel încât sa nu intre praful, mizeria si curentii de aer. Pe o pardoseala din beton va trebui sa punem un linoleum pentru a atenua zgomotul pasilor. Adaposturile pentru chinchile nu trebuie sa fie mari deoarece chinchilele traiesc în custi de dimensiuni mici pe care foarte usor le putem supraetaja cu ajutorul unor stelaje sau rafturi. Nu putem spune care este numarul optim de animale crescute pe mp deoarece conditiile difera mult de la un tip de adapost la altul. Important este sa mentinem conditiile minime de microclimat scrise mai sus, sa existe alei de circulatie ( spatii ) între custi astfel încât îngrijitorul sa poate observa animalele.
Sunt confectionate din plasa de sârma cu diametrul între 1 - 1,5 mm. Se recomanda ca plasa pardoselii sa aiba ochiurile 13x25 mm, pentru pereti 19x19 mm, pentru reproducatori 25x25 mm, pentru tineret si animale destinate sacrificarii. În crescatorii se folosesc doua tipuri de custi
pentru tineret si animale destinate sacrificarii
pentru reproducatori
Custile au câte un sertar de zinc care poate fi situat ori în cusca, ori sub aceasta. În primul caz se pune talas care tine cald chinchilei si care absoarbe urina. Dezavantajul acestui mod de crestere îl constituie manopera în plus la curatarea custilor. Sertarul pus sub plasa de sârma permite o mai buna îndepartare a dejectiilor, a murdariilor însa chinchila sta mai putin confortabil si îi este mai frig. În plus în momentul în care tragem sertarul producem zgomot lucru care deranjeaza chinchila. Pe peretele sin fata a fiecarei custi exista o usa, un mic jgheab pentru administrarea furajelor concentrate, un jgheab pentru administrarea furajelor fibroase si o sticla pusa cu gura în jos, prevazuta cu suzeta pentru adapare. Chinchilelor le place foarte mult sa se tavaleasca în nisip, acest lucru nu este numai o placere dar si o necesitate pentru ca blana acestora sa ramâna curata si cu un aspect frumos. ,,Baia de nisip,, se face într-o ladita mobila fixata pe perete care se afla în interiorul custii mari. Din când în când ea se scoate si se înlocuieste nisipul. Datorita acestei placeri în crescatoriile mari se ridica praf iar acest lucru impune curatirea lui cu un aspirator silentios. De asemenea presupune o aerisire corecta. Nisipul nu trebuie sa contina cuart care are o granulatie mare si care zgârie blana chinchilelor. Refuzul de a face baie în nisip este foarte grav deoarece înseamna ca chinchilele sunt bolnave.
Custile pentru tineret si animalele pentru sacrificare au dimensiuni standardizate de 40x40x40 cm. Bineînteles ca aceste dimensiuni nu sunt absolut obligatorii, totusi insistam în respectarea lor. Desi unii specialisti sunt împotriva suprapunerii custilor, aducând ca argument faptul ca animalele trebuie mereu observate atent, iar în cazul suprapunerii pentru acest lucru trebuie folosite scari, care complica munca îngrijitorilor. Noi va recomandam, totusi suprapunerea pe 4-5 nivele ajungându-se astfel sa se creasca un numar mare de chinchile ( aproximativ 80 - 90 ) pe o suprafata de aproximativ 10 mp. Va reamintim faptul ca cresterea chinchilei poate fi o afacere de apartament. Chinchila fiind singurul animal crescut pentru blana care nu degaja. Într-o camera obisnuita de bloc 12 - 15 mp, amenajata optim se pot creste aproximativ 100 de exemplare de chinchila, ceea ce ar putea aduce un profit substantial tinând cont ca investitiile sunt foarte mici ( o cusca poate costa în jur de 8 dolari, hrana dupa cum se va vedea este formata din fân si nutreturi, deci foarte ieftina, iar camera de apartament constituie climatul perfect pentru cresterea chinchilei. Exista multe cazuri în tara de persoane care au închiriat ( cumparat ) apartamente cu 4 camere si au facut în ele o crescatorii uriasa de chinchile. Pretul unui exemplar este între 30 - 100 de euro, în functie de calitatea blanii, iar numarul chinchilelor crescute într-o camera aproximativ 100, va lasam pe dumneavoastra sa faceti un mic calcul despre profitul câstigat de pe urma acestei afaceri. Nu trebuie sa uitati însa si de greutatile acestei afaceri, de faptul ca avem nevoie de 1-2 îngrijitori, de atentia sporita pe care trebuie sa o acordam în momentul cumpararii animalelor ( exemplarele trebuie sa fie cât mai valoroase ), de pretul acestora, de faptul ca numai exemplarele cu o bonitate mare se pot vinde la un pret bun si de boli ale chinchilelor etc.
Custile pentru reproducatori sunt construite din mai multe compartimente care se intersecteaza într-un culoar asezat în mijlocul custii. Dimensiunile acestora variaza în functie de numarul de compartimente. Va putem recomanda urmatoarele dimensiuni 80 - 140 x80x40. Culoarul comunica cu compartimentele în care sunt femelele prin orificii astfel încât masculul sa poata trece de la una la alta. Femelele în mod normal nu-si pot parasi locul. Acest lucru se realizeaza prin mai multe metode, cea mai importanta fiind fixarea pe gâtul femelei a unui obiect ( colier ) care sa fie mai mare decât gaura de iesire. Dupa împerechere compartimentul femelelor se izoleaza.
Culoarul reprezinta spatiul dintre doua rânduri de custi. În legatura cu acesta exista o dilema deoarece unii crescatori îl considera spatiul pierdut si fac acest culoar cât mai mic, iar altii îl considera absolut necesar iar latimea acestuia este mai mare de 1,5 m. În cazul în care veti crea o crescatorie de amploare va recomandam sa pastrati dimensiunea de 1,3 - 1,5 pentru culoarul de acces deoarece exista numeroase operatii pe care trebuie sa le faca îngrijitorul legate de cresterea si hrana animalelor, curatenie, supraveghere etc. care necesita spatiu.
Chinchila este un animal erbivor care are un aparat digestiv mare. Ea are douazeci de dinti care cresc tot timpul vietii. În conditii normale de sanatate cresterea si uzura dintilor este aproape egala. De aici rezultând ideea ca dinti ramân de aceeasi marime. Incisivii de culoare galbuie trebuie deosebiti de cei de culoare alba care au o lipsa mare de calciu si pot fi întâlniti la femele în perioada lactatiei sau în cazul unei hraniri gresite. În ideea tocirii incisivilor chinchilelor li se administreaza lemn de diferite esente cel mai bun fiind lemnul de salcâm cu coaja. În cazul în care nu au materiale de ros dintii chinchilelor capata modificari si se rup, ceea ce va afecta hranirea acestora si va avea o influenta directa asupra cresterii, dezvoltarii si calitatii blanii. Hrana principala a chinchilelor este formata din fân si concentrate. Fânul asigura celuloza si mentine echilibrul intestinal. El trebuie sa aiba anumite proprietati
sa fie recoltat în zile fara precipitatii
uscat la umbra pentru a-si pastra culoarea verde
miros placut
fara plante toxice
Foarte important este ca fânul sa fie tinut în locuri special amenajate acoperite cu o aerisire buna, sa fie întors din când în când cu furca, pentru a nu prinde miros sau a mucegai. De asemenea locul în care se pastreaza trebuie sa fie ferit de praf. Terenurile de pe care se recolteaza trebuie sa fie îngrasate numai natural fara insecticide sau îngrasaminte chimice.
Se foloseste fânul de lucerna sau trifoi. Fânul serveste ca o completare a ratiei de mâncare si are rol de umplutura. El nu trebuie sa aiba o culoare negricioasa deoarece înseamna un început de fermentare care poate produce boli digestive la chinchile. Un fân aparte îl constituie fânul de graminee care îsi pastreaza mai mult timp calitatile pozitive si care fermenteaza sau mucegaieste foarte greu. În alimentatie trebuie sa tinem seama ca chinchilele manânca cu placere vreji de fasole sau de mazare. În fiecare dimineata îngrijitorul trebuie sa introduca în jgheabul de pe peretele din fata a custii o mâna de fân. El este rontait de animal cu pauze fiind la discretie. Chinchila are obiceiul de a risipi fânul, de a-l da pe jos si astfel foarte mult din fân se pierde. A doua zi daca mai gasim fân în jgheab nu-l vom înlocui îl vom lasa tot pe cel vechi încercând sa facem economie. Fânul cazut pe jos se matura si se arunca. El nu va mai fi folosit la hrana animalelor. Concentratele sunt consumate de chinchila sub forma de boabe. Acestea sunt ovazul, orzul, porumbul, grâul. Cantitatea de concentrat variaza de la 15 grame la 30 de grame în functie de stadiul în care se afla, astfel femela gestanta si puii manânca mai mult. Foarte importanta este distributia zilnica a acestei cantitati pentru fiecare chinchila, chiar daca necesita un volum mai mare de munca prin administrarea zilnica se poate urmari si supraveghea starea de sanatate a animalului. Daca nu dorim sa facem acest lucru zilnic atunci putem pune cantitati mai mari pentru aproximativ 10 zile situatie în care controlul si supravegherea animalului este diminuata.
În ultimul timp în locul furajelor brute se folosesc granule. Nutreturile granulate se prepara dupa anumite retete. Acestea se distribuie chinchilelor la discretie astfel încât ele sa manânce cât au nevoie. Diametrul granulelor poate fi de 2 - 3 mm, 5 - 6 mm sau chiar de 12 mm. Ca si în cazul celorlalte ( fân si concentrate ) cel mai mult manânca femelele în perioada de alaptare cât si puii în perioada de crestere. Diametrele granulelor sunt diferite deoarece exista avantaje si dezavantaje. La diametre mici exista o risipa foarte mare deoarece este chinchila este jucausa, se misca mult si multe dintre ele ajung pe jos. La diametru mare se poate produce fenomenul de fermentare deoarece la mijloc ele pot fi umede si riscam sa producem boli digestie chinchilelor. Trebuie sa luam masuri precise si corecte în mentinerea sacilor de granule în conditii de aerisire, umiditate scazuta pentru a evita mucegairea. De dorit este ca perioada în care granulele sunt depozitate în saci sa fie cât mai scurta.
VITAMINE sI MINERALE NECESARE CREsTERII CHINCHILELOR
Pentru cresterea si dezvoltarea animalului este necesara o alimentatie completa, bogata în principii nutritive, precum si în vitamine si substante minerale.
Astfel existenta grasimilor în hrana trebuie sa fie de 2 - 3%, deoarece folosirea lor în hrana are o influenta benefica asupra blanii. Lipsa lipidelor duce la aparitia unor pete galbene pe corp. Din alimentatia chinchilelor nu trebuie sa lipseasca hrana bogata în continut celulozic, acesta având efect benefic atât asupra sistemului digestiv cât si asupra cantitatii de energie pe care o dezvolta. S-a constatat ca cantitatea de celuloza necesara difera în functie de starea de maturitate a animalului. Daca puii au nevoie de o cantitate de pâna la 5% din hrana, aceasta cantitate creste de 4 ori, pentru exemplarele adulte. Proteinele au rol de echilibrare energetica atât la oameni cât si la animale. Dezechilibrul proteic poate avea consecinte negative asupra metabolismului putând da nastere la diverse boli. De aceea este foarte important ca în hrana chinchilelor sa se gaseasca un aport proteic important.
Literatura de specialitate nu prezinta date specifice chinchilelor, însa este clar ca lipsa proteinelor are acelasi efect ca la toate animalele crescute pentru blana.
Ele trebuie sa fie prezente în ratiile de mâncare în proportie de 15 - 16% pentru adulti si în cantitate mai mare pentru pui si femele ce alapteaza.
Datorita conditiilor de crestere în captivitate si folosirii aceluiasi tip de mâncare, chinchilele din ferme spre deosebire de cele din habitat natural, trebuie sa aiba în alimentatie un aport mai mare de vitamine ce au rol hotarâtor în dezvoltarea ulterioara, precum si în valoarea blanurilor comercializate.
Va prezentam mai jos vitaminele esentiale din hrana animalului si influenta lor asupra valorificarii.
Vitamina A are un rol deosebit în cresterea oaselor si mentine imunitatea corpului având un rol direct în profilaxia diferitelor boli.
Complexul de vitamine B, format în special din vitamina B1 si hipovitamina B2, are efecte deosebite asupra sistemului nervos si pentru reglarea metabolismului. Vitamina B1 poate fi luata pe cale naturala din boabele de cereale, fânuri de leguminoase. Lipsa ei duce boli deosebit de grave cum ar fi paralizia, pierderea echilibrului.
În mod obisnuit organismul animal îsi asigura mineralele din hrana si apa în conditiile în care aceasta este echilibrata si contine toate elementele necesare. În anumite cazuri se simte necesitatea suplimentarii lor mai ales pentru calciu si fosfor. Calciul dezvolta oasele, îndeosebi dintii care sunt absolut necesari rozatoarelor pentru masticarea hranei. Carenta de calciu poate fi pusa pe seama unei alimentatii gresite, sarace si a lipsei vitaminei D. Un consum mai mare de calciu are loc la femelele aflate în perioada de lactatie. Sursele de calciu sunt:
frunzele;
legumele;
- laptele;
Alaturi de o alimentatie corecta si bogata indivizii trebuie sa consume apa. Lipsa acesteia sau un consum insuficient face ca animalul sa se deshidrateze si sa moara. Necesarul de apa pentru un exemplar este de 80 ml pe zi, acesta datorându-se faptului ca chinchila consuma hrana uscata sau nutreturi concentrate.
Pentru adaparea chinchilei se foloseste apa care îndeplineste conditiile apei potabile.
Astfel aceasta trebuie sa fie fara culoare, fara gust, miros, lipsita de microorganisme sau germeni patogeni si sa aiba temperatura de 15o C.
Se poate folosi pentru adapat apa de robinet lipsita de clor sau saruri de fier, sau apa din puturi sau fântâni. Aceasta din urma trebuie analizata din timp în timp pentru ca nu cumva în ea sa patrunda corpuri straine sau eventual germeni patogeni care ar putea pune în pericol sanatatea si viata chinchilei.
Aceasta se adapa prin folosirea sticlelor tip biberon corect spalate si dezinfectate asezate cu gâtul în jos în cusca si ancorate de peretii custii sau prin folosirea de jgheaburi de adapare asemanatoare celor pentru hrana.
IMPORTANT! Nu recomandam cel de-al doilea mod de adapare, deoarece accidental aceasta apa se poate infecta.
Un sistem modern de adapare al chinchilelor consta în folosirea unui rezervor legat la o sursa de alimentare. Acest sistem implica animalul în deschiderea unei supape pentru alimentarea cu apa.
IMPORTANT! Se stie ca la o scadere a continutului de apa din organism sub 20%, animalul moare, el trebuie supravegheat atent de îngrijitor pentru ca el sa învete sa se adape singur. Se limiteaza implicarea efectiva a îngrijitorului în proces dar rolul lui de supraveghere creste foarte mult. Îngrijitorul trebuie sa dea dovada de interes si constiinciozitate, ba chiar sa noteze corect în fisa animalului când s-a adapat acesta. Daca el refuza sa deschida sistemul de alimentare se trece pe sistemul clasic înainte ca firul de par sa se usuce si sa capete un aspect nedorit.
Înmultirea chinchilelor este un factor deosebit de important pentru obtinerea de exemplare viguroase cu blana de o înalta calitate.
Chinchila femela poseda un aparat de reproductie, format din:
organele esentiale;
caile genitale;
vulva;
Chinchila poseda trei perechi de mamele, plasate în zona abdominala si pectorala.
Chinchila mascul are aparatul de reproductie, format din:
testicule;
cai genitale;
organ copulator;
glande anexe;
Chinchilele sunt gata de reproducere, când ajung la 7 - 9 luni, ele manifestând calduri tot timpul anului, dar cea mai propice perioada este între lunile decembrie si februarie.
Femela în calduri sta în pozitie de împerechere, devine agitata, expulzeaza un dop de secretii care în contact cu aerul se întareste.
Pentru femele prima monta are loc la 10 luni, iar pentru masculi la 12 luni. Deoarece chinchila este un animal cu durata de viata mare, ea poate da nastere puilor pâna la vârsta de 15 ani.
ATENŢIE! Nu se împerecheaza femele sub vârsta de 8 luni, cu masculi prea tineri, deoarece dau nastere puilor cu putine sanse de supravietuire.
Chinchilele în general au un ciclu sexual de 27 - 28 de zile, dar specialistii au constatat ca sunt si exemplare care au ciclul sexual neregulat.
Chinchila este un animal nocturn si de aceea ea se împerecheaza seara sau noaptea. În cazuri foarte rare chinchila se poate împerechea si ziua. Împerecherea este urmata de un preludiu, în care masculul se agita, fugareste femela si o hartuieste. Actul sexual în sine dureaza pâna la un minut iar acesta se poate repeta în timpul noptii. La sfârsitul actului sexual se formeaza dopul de monta. Dupa aceasta femela se culca dar nu înainte de a-si face toaleta. Daca dupa perioada de o luna, vaginul chinchilei ramâne închis, se poate spune ca aceasta este gestanta.
Monta chinchilelor se poate realiza în mai multe feluri si anume:
monta în perechi;
monta consecutiv depistarii caldurilor;
monta prin rotatie,
monta în colonie;
În primul caz, partenerii pentru monta se introduc într-o cusca, pentru a se obisnui si a convietui împreuna.
La aceasta metoda trebuie sa folosim un numar egal de exemplare femela - masculi.
De regula se folosesc pentru aceasta femele linistite, adica mai batrâne cu masculi tineri, dar femele nu trebuie sa fie mai mari de 7 - 8 ani, deoarece peste aceasta vârsta fecunditatea scade.
În cazul perechilor formate din masculi mai în vârsta si femele tinere, acestea pot deveni agresive si pot sari la bataie. Pentru a preveni aceste incidente, ce ar afecta calitatea blanii, se amplaseaza în cusca o ladita mai mica de refugiu în care femelele se pot linisti si chiar adormi iar monta se poate realiza în liniste.
Literatura de specialitate semnaleaza cazuri în care masculii tineri pot omorî femelele daca acestea se opun dorintei lor de a le monta. Ei sunt imediat sacrificati, deoarece transmiterea genetica a caracteristicilor lui, nu ar fi benefica pentru crescatorul de chinchile.
Masculii se pot folosi pentru reproductie pâna la vârsta de 20 de ani, dar tinerea unui astfel de exemplar pâna la o asemenea vârsta, nu are efecte pozitive din punct de vedere economic, cu toate ca acesti masculi au foarte bine dezvoltate instinctele paterne si manifesta si o grija speciala pentru paterna.
Metoda de monta în perechi foloseste un numar mare de masculi si nu întotdeauna se aleg cei mai buni.
Metoda de monta în perechi este la ora actuala depasita, deoarece daca animalele pentru monta nu sunt valoroase, nu se obtin pui cu rezultate bune.
De asemenea, crescatorul trebuie sa posede un numar mare de masculi, ceea ce face ca metoda sa fie ineficienta si scumpa.
Metoda de monta consecutiva depistarii caldurilor, este o metoda superioara, care creste fecunditatea. În realizarea acesteia intervine crescatorul care trebuie sa urmareasca de câte ori femela este în calduri. Când observa aceasta el introduce masculul în cusca femelei pentru monta. Masculul este plasat într-un culoar dispus în fata custilor femelelor. Acesta sta câteva zile în cusca femelei în calduri, dupa care este scos si introdus în cusca altei femele. Se poate întâmpla ca îngrijitorul sa nu observe o femela în calduri si sa se rateze o monta.
Monta în rotatie este o monta cu rezultate slabe la care s-a renuntat si care nu prezinta importanta din punct de vedere economic. Explicatia acestui fapt rezulta din faptul ca monta consta în repartizarea unui mascul unui numar de cinci femele aflate în aceeasi cusca. Pe lânga faptul ca acestea se pot lua la bataie, lucru ce are implicatii negative asupra blanii, nu toate femelele intra în calduri în acelasi timp. Deci se poate trage concluzia ca de fapt masculul monteaza o singura femela din cele cinci.
În cazul montei în colonie, trebuie folosita o cusca cu pâna la 10 compartimente unite între ele printr-un culoar. În fiecare compartiment se plaseaza câte o femela, iar masculul le poate monta pe rând odata cu intrarea acestora în calduri. Dupa ce femela a ramas gestanta, crescatorul o înlocuieste cu alta femela, gata de monta. Metoda are o eficienta foarte ridicata, din punct de vedere economic, deoarece se foloseste un singur mascul la un numar mare de femele, iar interventia omului în selectionarea femelelor în calduri, este înlaturata deoarece masculul alege din cele 10 femele pe cea care trebuie montata. Masculul este introdus în cusca cu câteva zile înaintea femelelor, pentru a se obisnui cu mediul. De asemenea se foloseste un mascul bine selectionat, cu caracteristici bine puse în evidenta, pentru ca puii ce se nasc sa posede caracteristici bune, iar blana lor sa fie valoroasa. Masculul trebuie sa fie de aceeasi vârsta cu femela, dar sa nu fie înrudita cu aceasta, dar trebuie sa posede calitati net superioare acesteia.
În cele mai multe crescatorii de chinchile aceasta metoda este folosita deoarece implica spatiu mic, costuri putine putându-se obtine exemplare de o înalta calitate.
În literatura de specialitate este prezentata însamântarea artificiala ca metoda de reproducere a chinchilelor. Aceasta consta în:
recoltarea spermei de la masculi, ce se poate face manual sau electric;
însamântarea;
Metoda are destule dezavantaje, deoarece sperma recoltata poate fi impurificata cu urina, iar exemplarele atât femele cât si masculi pot avea tulburari de comportament.
Masculii folositi sunt mai întâi testati prin metodele clasice pentru a fi siguri ca ei sunt buni de monta si nu sterili.
Femelelor li se produc calduri artificial dar nu este obligatoriu dupa însamântare sa ramâna gestante.
Masculii carora li se recolteaza sperma prin procedeul electric, care elimina impurificarea spermei cu urina, sunt asezati cu penisul într-un dispozitiv, iar în anus li se introduce un stimul sub forma unui electrod legat la un curent de intensitate redusa.
Rezultatul operatiei, se dilueaza si se introduce în frigider pentru conservare pâna la 12 zile. Când femela este gata de însamântare sperma este adusa la temperatura corpului mamiferului. Femela de chinchila este însamântata a doua zi dupa fatare.
Blana chinchilelor obtinute prin aceasta metoda este superioara din punct de vedere valoric, iar blana reproducatorilor nu este afectata, deoarece numai exista încaierari ca în timpul montei clasice.
Chinchilele gestante se pun în evidenta prin cresterea în greutate în timp, modificarea abdomenului si a glandelor mamare.
Femelele gestante de chinchila consuma cantitati mari de hrana si de apa. Daca nu au fost supuse la batai, sau muscaturi din partea masculului în timpul montei, ele devin linistite si se odihnesc foarte mult. Daca din contra au avut parte de rele tratamente din partea masculului în timpul montei, chinchilele pot pierde puii.
Dupa monta, când femela a ramas gestanta si formarea embrionului trec 4 zile, timp în care femela se odihneste.
Femela bine hranita si îngrijita, ia în greutate cu câte 50 grame în fiecare luna. Ea se alimenteaza cu deosebire seara, de aceea masuratorile de greutate aplicate chinchilelor pentru a vedea cât au crescut în perioada de gestatie se aplica înainte de a li se da de mâncare.
Existenta puilor poate fi pusa în evidenta, pe lânga cresterea în greutate si de operatia de palpare a abdomenului, aplicata animalului.
Spre sfârsitul perioadei de gestatie nu se mai cântareste chinchila nici nu se mai palpeaza.
Starea de gestatie se manifesta si dupa marimea si forma glandelor mamare. Se stie ca chinchila poseda trei perechi de glande, dar pe cele amplasate în zona membrelor posterioare puii nu le folosesc. La femelele gestante mamelele secreta lapte slab, la doua luni dupa fecundare.
Gestatia dureaza aproximativ 111 zile, dupa care femela poate da nastere pâna la 4 pui.
Fatarea are loc de regula dimineata iar perioada de fatare poate dura câteva ore în cazul în care femela naste mai mult de un pui. În momentul fatarii, puii sunt acoperiti cu niste învelitori pe care femela le rupe cu dintii, la fel cum procedeaza si cu cordonul ombilical.
În momentul fatarii pot aparea si situatii limita, si anume:
femela îsi manânca puii, odata cu placenta. Daca acest lucru se repeta la mai multe generatii de pui, femela se sacrifica;
puii sunt prea mari. Se extrag din corpul mamei dupa aparitia capului, dar ei sunt sacrificati, deoarece se salveaza numai mama;
puii sunt morti, ceea ce duce si la decesul mamei;
puii nu sunt asezati corect în corpul mamei. Se intervine prin repozitionarea puiului, prin asezarea femelei în pozitia sezând;
femela este prea obosita, caz în care femela este injectata cu oxitocina, pentru reluarea contractiilor;
puii sunt neanimati, caz în care trebuie animati si nu declarati morti. Aceasta se realizeaza prin masarea toracelui puiului, dupa ce a fost scos din cusca, pâna când bataile inimii si respiratia revin la normal;
puii nu deschid ochii din cauza ca au pleoapele lipite. Se intervine asupra acestora prin spalare cu ceai de musetel si eventual se poate folosi si alifie oftalmica;
Femela de chinchila îngrijeste puii, nelasându-i prea mult timp singuri. Daca femela are mai multi pui si nu-i poate îngriji singura, i se ia un pui care este trecut unei mama - doica. Daca mama moare la nastere, puii sunt trecuti la o mama-doica, ce în prealabil a fost scoasa din cusca, pentru ca acestia sa se obisnuiasca cu noua locuinta, iar mama-doica sa nu-i respinga.
IMPORTANT! Se poate preîntâmpina fenomenul de respingere prin stropirea atât a femelei - doica cât si puilor cu apa de colonie, astfel încât toti au acelasi miros.
HRĂNIREA sI CREsTEREA PUILOR
Puii de chinchila sunt hraniti de catre mama cu lapte pâna la vârsta de o luna. La început acestia sug laptele de la mama. Dupa procesul de alaptare puii se odihnesc împreuna cu mama lor.
Se observa femela daca-si hraneste puii. Daca acest lucru nu se întâmpla se cauta cauzele. Acestea pot fi:
femela are sfârcurile înfundate. Acestea se ung cu unguent cu penicilina;
femela are prea multi pui si nu-i poate hrani pe toti. Se ia un pui si se duce la o alta femela pentru alaptare. De regula se aleg femele ce au fatat cu o saptamâna în urma;
femela are sfârcurile inflamate, din cauza dintilor puilor. Se ung sfârcurile cu o unsoare sau chiar cu untura;
femela este agresiva si îsi respinge puii, din cauza relelor tratamente la care a fost supusa în timpul montei. I se iau puii ce sunt dusi la o femela - doica, iar exemplarul se sacrifica.
Masculul poate fi introdus în cusca la o zi dupa fatare si sta împreuna cu femela si puii. Daca acesta este mai experimentat el are grija de toti. El o lasa pe femela prima sa consume hrana sau apa, ocroteste puii.
Daca puii nu sunt hraniti corespunzator acestia sunt agitati, plâng, cauta hrana sau chiar mor.
Pentru reducerea la minim a acestui lucru, pe lânga folosirea femelelor - doici, pentru hranirea puilor se foloseste metoda de hranire artificiala. Aceasta consta în hranirea puilor cu pipeta din tei în trei ore. Puiul de chinchila este scos din cusca si pus într-o cutie de dimensiuni mici, ce în prealabil este captusita cu molton. Aici el este învelit pâna la gât într-un bandaj de pânza lat de 4 - 5 cm si lung de 10 - 15 cm, cu membrele anterioare strânse în pozitie ghemuita. El este hranit cu pipeta cu un amestec de lapte si ceai aflat la temperatura corpului chinchilei, în pozitie verticala cu capul în sus pentru a nu se îneca.
IMPORTANT! Este de preferat ca pipeta cu care se face hranirea sa fie confectionata din material plastic pentru ca puiul sa nu o poata rupe cu dintii. În cazul folosirii pipetelor confectionate din sticla, introducerea acesteia în gura puiului se face din partea laterala a gurii si nu direct, pentru ca dintii puiului ce sunt destul de puternici de la nastere sa nu o rupa, iar puiul sa nu se raneasca. Daca accidental acest lucru s-a produs se scoate cu grija restul de pipeta din gura puiului si cu grija sa nu-l speriem se cauta urmele de cioburi folosindu-ne de o penseta si o lumina puternica. Dupa ce acestea au fost îndepartate cu grija si în totalitate se dezinfecteaza gura animalului cu ceai de musetel.
Hranirea puiului se face picatura, cu picatura, observându-se pozitia capului ce trebuie sa nu se încline, iar amestecul de lapte - ceai sa ajunga în fosele nazale si sa-i provoace actul reflex de stranut. Dupa ce puiul s-a obisnuit cu modul de alimentare si sta linistit sau chiar asteapta cu placere momentul hranirii, numai este obligatorie imobilizarea lui, hranirea efectuându-se cu puiul lasat liber.
Puii de chinchila ce sunt hraniti în mod artificial nu se întorc în custile în care au fost fatati, ci sunt depusi în cutii separate, câte una pentru fiecare pui. Lor li se asigura conditii microclimatice bune, asigurându-li-se o temperatura optima de 250C, sunt lipsiti de curenti iar asternutul se schimba zilnic. La câteva zile i se diversifica hranirea, prin administrarea puiului un amestec de lapte slab amestecat cu fulgi de cereale, iar dupa o saptamâna i se da sa manânce fân, iar sa bea apa proaspata. Laptele se îndoieste cu ceai de musetel în proportie de 1 : 1. hranirea are loc din 3 în 3 ore de dimineata pâna seara.
Dupa aproximativ doua saptamâni de la nastere si mai ales daca puiul este viguros, el este dus într-o cusca proprie unde hranirea si-o va face singur prin sistemul biberon. Biberonul va fi pus alaturi de apa, concentrate si fân, dupa ce în prealabil a fost fixat cu gura în jos de peretele custii, iar puiul îsi alege felul de mâncare dorit.
Pentru a vedea dezvoltarea armonioasa a puilor ca si bebelusii acestia se cântaresc iar rezultatele observarii se trec în registrul de observatii. Aceasta operatie se efectueaza atât pentru puii hraniti artificial cât si pentru puii hraniti natural de femela - mama sau femela - doica.
IMPORTANT! Daca un pui nu ia în greutate, el trebuie hranit suplimentar, i se administreaza vitamine sau se consulta cu atentie se nu posede vreo boala. În cazul puilor hraniti natural care nu iau în greutate, acestia sunt scosi din cusca si sunt imediat trecuti la hranire artificiala.
Toata perioada de la o saptamâna pâna la o luna, o luna jumatate când puii sunt întarcati, puilor li se asigura o temperatura constanta ce nu trebuie sa depaseasca 18 oC. Înainte de a fi întarcati puii sunt separati de femela - mama sau cea doica, ce este scoasa din cusca. Puii stau în cusca în care au fost fatati pâna la vârsta de 3 - 4 luni, dupa care ei sunt trecuti unii în cusca de masculi iar ceilalti în cusca de femele. Înainte de a fi separati puii, acestia se individualizeaza si se cântaresc, masuratorile fiind trecute în registrul de observatii, în care în mod normal fiecare exemplar trebuie sa poseda o fisa, în care sunt trecute toate observatiile si toate masuratorile exemplarului de la nastere pâna la valorificare sau sacrificare, daca individul nu corespunde cerintelor.
IMPORTANT! Acest registru trebuie completat de personal cu multa constiinciozitate si corectitudine, pentru ca el ne poate ajuta imediat în cazul în care din diferite motive, apar exemplare necalitative pentru valorificare, apar boli sau decese atât în rândul puilor de chinchila cât si al adultilor.
Dupa întarcarea puilor acestia sunt hraniti în continuare cu acea hrana cu care au fost obisnuiti. Hrana li se asigura din abundenta, ea trebuind sa fie de calitate, sa posede vitamine, sa nu fie stricata sau mucegaita. De asemenea pentru baut apa folosita trebuie sa fie potabila, proaspata de la robinet, puturi sau izvoare. Pe cât posibil în cazul folosirii apei de la robinet aceasta nu trebuie sa contina o cantitate mare de clor sau saruri de fier depuse din cauza folosirii unor instalatii sanitare defecte sau ruginite.
Custile folosite pentru puii în crestere trebuie sa fie curate, dezinfectate, sa posede asternuturi noi, sa fie calde si sa nu fie asezate între usa si fereastra pentru ca puii sa nu fie afectati de curenti de aer.
Dupa trecerea puilor diferiti pe sexe în custi pentru a nu aparea încaierari ce ar duce la deteriorarea blanii, acestia sunt stropiti cu apa de colonie pentru a se accepta mai usor între ei, fiecare având acelasi miros.
În momentul atingerii vârstei de maturare chinchila se sacrifica. Exista mai multe metode de omorâre a chinchilelor dintre care amintim cloroformizarea. Se introduce chinchila într-un spatiu închis care se închide ermetic si care are dimensiuni mai mare decât aceasta. Pe podeaua recipientului se introduce o tavita cu cloroform se etanseaza si în câteva minute chinchila moare. Recipientul cel mai des utilizat este un borcan cu capac. Dezavantajul acestei metode este ca la finalizarea ei carnea nu mai poate fi consumata.
Rasucirea capului este o a doua metoda de sacrificare a chinchilei, care se foloseste cel mai des în crescatorii. În urma rasucirii se rupe maduva spinarii. Miscarea se realizeaza brusc în sus sau în lateral stânga sau dreapta.
Metoda tensionarii. Prin aceasta metoda animalul este prins si de cap si de coada. Prin îndepartarea brusca a mâinilor se realizeaza sectionarea maduvei în lungul coloanei vertebrale.
Metoda prin injectare. Se injecteaza un cm cub de nembutal direct în inima
JUPUIREA CHINCHILEI
Se stie ca jupuirea se face mult mai usor când animalul este cald, de aceea imediat dupa sacrificare se trece la jupuire. Exista doua metode de jupuire a chinchilei
jupuirea prin despicare ( deschidere )
metoda în burduf
Jupuirea prin despicare ( deschidere ) se face prin sectionarea ( taierea ) blanitei pe partea ventrala începând de la coada pâna la bot. Se taie cu un corp ascutit membrele anterioare de la nivelul genunchiului iar cele posterioare de la nivelul jaretului. Se îndeparteaza coada. Se îndeparteaza blana de pe abdomen, de pe partile laterale ale corpului si apoi de pe spate. Urmatoarea operatie o reprezinta tragerea blanii peste cap. Dupa ce blana se îndeparteaza de pe animal, se îndeparteaza resturile de carne si grasimi si apoi se întinde pentru uscare. Jupuirea se realizeaza în camera destinata special pentru aceasta operatie pe o masa cu faianta foarte curata si având la dispozitie în tot timpul acestui proces apa curenta. Blana pusa la uscare pe un suport de lemn de aproximativ 40 de cm se bate în cuie la nivelul mustatilor.
Jupuirea în burduf se realizeaza prin agatarea animalului omorât cu capul în jos. Prinderea se realizeaza cu ajutorul unor cârlige de membrele posterioare. Se practica incizii în jurul cozii anusului si longitudinal la membrele posterioare se apuca marginile pielii cu mâna si se trage pielea de pe trunchi si cap. Dupa jupuirea si curatarea blanii are loc operatiunea de spalare. Aceasta se realizeaza în camere speciale dotate corespunzator. Blanurile sunt întinse pe suporturi din lemn la o temperatura în jur de 21 grade C si o umezeala relativa sub 60 %. Mentinerea se realizeaza câteva zile pâna când blana se usuca. Dupa uscare blana se curata din nou si i se ataseaza o fisa în care se specifica numarul matricol al animalului, dimensiunea blanii si clasa de calitate în care se încadreaza.
Aspectul exterior al chinchilei
Chinchila se analizeaza dupa împlinirea vârstei de 7 - 8 luni. În cazul în care încercam sa apreciem mai devreme calitatile chinchilei, ne putem însela pentru ca la o vârsta mai mica însusirile acesteia nu se pot pune în evidenta.
În acest caz foarte importanta este observarea chinchilei, dar mai ales a aspectului exterior al acesteia.
Exista anumite caractere de exterior care ne furnizeaza informatii în privinta chinchilei.
Astfel din acest punct de vedere, blana chinchilei se apreciaza atât din punct de vedere estetic cât si economic.
Blana difera ca aspect pe diferitele regiuni ale corpului. Pentru ca aprecierea animalelor sa fie corecta, evaluarea acestora se face prin mai multe metode dintre care mentionam:
metoda libera;
metoda masurarii corporale;
Corpul chinchilei cuprinde:
cap
gât
trunchi
membre, ce pot fi anterioare si posterioare
coada;
Capul chinchilei nu prezinta importanta din punct de vedere al evaluarii exterioare. Marimea lui cât si forma ne da anumite informatii privind diferentierea sexuala. Astfel dupa cap, un cunoscator poate spune care exemplar este femela si care este mascul.
Gâtul este foarte scurt (unii specialisti nici nu-l pun în evidenta), iar trecerea de la cap la corp se face treptat, el având forma trapezoidala.
Trunchiul chinchilei are forma cilindrica având doua caracteristici foarte importante:
spinarea
salele
La animalele de elita spinarea si salele trebuie sa fie lungi, cât mai largi, deoarece este o zona importanta pentru blana.
O alta zona foarte importanta pentru blana este toracele ce trebuie sa fie larg, lung si cât mai adânc.
Abdomenul de obicei acoperit cu o blana alba trebuie sa fie cât mai îngust.
Coada este lunga, acoperita cu par mai lung si nu are nici-un fel de importanta din punct de vedere al aspectului blanii.
Membrele anterioare si posterioare nu au nici ele o importanta deosebita în evidentierea chinchilelor, ele având doar rol anatomic de deplasare, de hranire, catarare.
SELECŢIA CHINCHILELOR
Ca si la oameni si în cazul animalelor este valabil un principiu. Nu toti suntem la fel. Nu toti avem aceeasi valoare. La chinchile acest lucru are o importanta si mai mare. Fiecare animal se deosebeste de altul prin potentialul biologic.
Pentru a nu avea pagube, prin cresterea de animale de valoare mica, fiecare crescator trebuie sa faca o selectie.
Pentru a îmbunatati însusirile chinchilelor, la selectie trebuie sa avem informatii privind cresterea si reproductia acestora.
Sunt mai multe criterii de selectionare a chinchilelor, însa
principalele criterii sunt:
- cresterea în ansamblu a chinchilei,
blana chinchilei (calitatea parului, culoare, densitate);
starea de sanatate;
reproductia pentru femele este important numarul de pui iar pentru masculi virilitatea;
Astfel de criterii se pot face de fiecare crescator în functie de specia de chinchila crescuta si de culoarea blanitei.
IMPORTANT! Desi dimensiunile chinchilei reprezinta un criteriu important, trebuie sa avem în vedere în primul rând valoarea blanii si coloritul acesteia.
Selectia chinchilelor se face în cursul a patru etape:
A ) alegerea reproducatorilor;
B) potrivirea perechilor;
C) selectia tineretului;
D ) bonitatea;
A) Dupa mai multi ani de reproductie se face încadrarea chinchilelor în clase de productie si nucleul de elita. Aceasta împartire se bazeaza pe anumite criterii:
ascendenti (parintii);
descendenti;
fenotipul (bonitatea);
Prima conditiei pe care trebuie sa o îndeplineasca animalele este sanatatea. Astfel se renunta la animalele bolnave, nedezvoltate conform vârstei, sau cu defecte ale blanii.
Selectionarea chinchilelor se face si dupa însusirile si caracteristicile parintilor. Astfel, cel putin teoretic, un pui nascut din parinti cu ascendenta ridicata trebuie sa fie un exemplar cel putin la fel de valoros ca si parintii.
În functie de numarul puilor nascuti în ultimii 3 ani, femelele se împart în:
8 pui = acceptabil;
9 - 11 pui = bine;
peste 10 - 11 pui = excelent;
Pentru a face un clasament al însusirilor unui exemplar, acestuia i se atribuie puncte. De exemplu, pentru fiecare pui nascut în ultimii trei ani, femela primeste 10 puncte.
Pentru masculi criteriul cel mai important este virilitatea. De obicei masculii se împerecheaza cu 4 femele si primeste 10 puncte pentru fiecare pui nascut. În clasa superioara de productie se vor introduce exemplarele ce au clasa de productie cea mai mare (120, dupa unii, 150 dupa alti cercetatori).
Se vede foarte clar ca împartirea pe clase se face în functie de rezultatele obtinute de-a lungul mai multor ani iar calitatea si frumusetea blanii (acest lucru ne intereseaza în primul rând) se obtine din producatori de clasa înalta (cu punctajul cât mai mare).
Încadrarea în nucleul de elita se face dupa aceeasi perioada ca si încadrarea în clase de productie (de obicei 3 ani), pe baza unui punctaj acordat descendentilor.
B) În functie de sistemul de reproductie, potrivirea poate sa fie:
potrivire personala (individuala);
potrivire de grup;
La potrivire trebuie respectate anumite principii si anume:
cunoasterea ascendentilor chinchilei;
fenotipul;
la potrivire masculul repartizat pentru un grup de femele, trebuie sa fie superior acestora;
între femele si masculi nu trebuie sa existe grad de rudenie;
Potrivirea personala consta în alegerea nominala a fiecarei femele sau a fiecarui mascul.
La potrivirea de grup, reproducerea consta în repartizarea unui mascul unui numar de 4 - 5 femele.
În ambele cazuri, pentru a obtine chinchile de calitate, trebuie tinut cont de principiile enumerate mai sus.
C) Selectia tineretului - La vârsta de 45 - 50 zile puii sunt întarcati si sunt separati de femela - mama sau doica si trecuti în custi speciale pentru tineret de reproductie. De obicei se trec câte doua exemplare într-o cusca si numai în conditii exceptionale date de lipsa spatiului câte trei. Aceasta se face numai pentru un timp relativ scurt. Dupa perioada de întarcare puii vor fi masurati si cântariti. Se vor elimina de la reproductie acei pui care prezinta urmatoarele caracteristici:
ascendenta necunoscuta;
indivizi cu semne de îmbolnavire;
indivizi cu malformatii congenitale;
indivizi insuficient dezvoltati;
indivizi cu au abateri de culoare;
Dupa vârsta de 4 luni chinchilele sunt crescute în custi individuale dupa ce au fost tatuate conform NCBA. La aceasta vârsta se va mai face o înca selectie, tinând cont de aceleasi criterii scrise mai sus. Vor fi de asemenea eliminate acele exemplare ce prezinta blana rupta din cauza luptelor, muscaturilor sau a altor agresiuni fizice sau accidente.
D) Bonitatea se realizeaza o singura data în momentul atingerii vârstei ideale (7 - 8 ani). Scopul principal al cresterii chinchilei îi reprezinta productia de blana Prin bonitate se întelege atribuirea de puncte chinchilei în urma unei examinari generale ce se realizeaza în conditii bine stabilite. Astfel se ia în considerare si se puncteaza fiecare caracter al chinchilei în parte. Pe baza punctelor obtinute, chinchilele se clasifica astfel:
clasa superioara (elita), 96 - 100 puncte;
clasa întâi, 90 - 95 puncte;
clasa a doua, 85 - 89 puncte;
Bonitatea se executa în doua metode:
la lumina zilei;
folosind iluminare cu becuri de neon, de culoare naturala;
În primul caz, bonitatea se efectueaza numai în zilele însorite, fara ca razele soarelui sa cada direct pe animal. Într-o zi mohorâta culoarea blanii poate sa fie alta. Examinarea se face dimineata dupa ora 9. Animalul se aseaza pe o masa de culoare alb mat sau de culoare albastru deschis. Lumina trebuie sa cada uniform pe suprafata blanii.
Bonitatea se efectueaza de catre oameni cu experienta ce pot aprecia cu ochiul liber aspectul chinchilelor.
Spatiul în care se realizeaza bonitatea trebuie sa fie echipat cu apa curenta si cântar.
Se puncteaza mai bine chinchilele de dimensiuni mari care au blana cât mai închisa cu par des, elastic, lucios si reflexe puternice.
În acest caz chinchilele se cântaresc.
Masculii cu o greutate mare si cu blana deosebita vor fi opriti pentru împerechere.
În cazul în care exista dubii privind acordarea punctajului, procedeul se poate repeta 2 - 3 zile la rând.
În cazul în care bonitatea se realizeaza la lumina artificiala regulile sunt aceleasi, culoarea mesei este albastru deschis, lumina neonului trebuie sa cada perpendicular pe blana (fara umbre).
criteriile principale pentru care se acorda puncte sunt:
dezvoltare corporala,
armonie de ansamblu,
culoare,
aspectul voalului,
lungimea voalului,
lungimea si uniformitatea benzii,
culoarea firului de par,
uniformitatea culorii,
structura blanii
Desi chinchila este un animal ce s-a adaptat bine la cresterea în captivitate sunt situatii în care aceasta se îmbolnaveste. Îmbolnavirea sau aparitia decesului în colonia de chinchile este un fenomen nedorit, de aceea trebuie sa cunoastem bolile ce pot aparea si masurile ce trebuiesc luate pentru preîntâmpinarea lor.
Aceste neajunsuri por aparea atât la exteriorul exemplarul cât si în interiorul lui.
Astfel pot aparea afectiuni ale:
pielii si parului;
tractului gastrointestinal;
- aparatului respirator
aparatului reproducator;
Blana animalului de chinchila este cel mai important lucru pentru care se cresc exemplarele. De aceea o blana afectata de alopecie nu poate fi considerata o blana valoroasa. Boala poate aparea datorita hranirii necorespunzatoare a animalului prin folosirea unui singur tip de hrana fara vitamine. Caderea parului se poate manifesta pe anumite portiuni ale pielii, dar în stadii avansate ea se poate manifesta pe zone întinse ce pot acoperi tot corpul. Animalul este extrem de agitat lovindu-se de peretii custii, sarind la bataie sau chiar smulgându-si blana. Sunt situatii când pe lânga caderea parului pe pielea animalului pot aparea eczeme, ulceratii, iar unghiile animalului por crapa.
Pentru ameliorarea acestui fapt animalul este alimentat cu seminte de cânepa sau in bogate în uleiuri minerale iar blana i se maseaza usor. În cazul ulceratiilor sau al eczemelor pielea se unge cu un stat subtire de unguente bogate în uleiuri minerale.
Daca nu sunt hranite corespunzator, daca apar deficiente de administrare a complexului de vitamine B, sau daca conditiile de microclimat nu sunt îndeplinite (umiditate relativa mai mica de 60% si temperaturi mai mari de 18 oC, lipsa luminii), chinchilele încep sa manânce parul propriu sau al colegilor de cusca. Acest fenomen poate fi cauzat si de starea de stres a animalului ca urmare a zgomotelor, animalul fiind deosebit de agitat si având miscari imprevizibile.
Blana animalului arata ca si cum ar fi o "iarba pascuta", iar pe piele apar eczeme sau edeme.
Pentru înlaturarea acestui fenomen nedorit si deosebit de grav animalele bolnave sunt îndepartate din cusca fiind tinute la lumina soarelui la o temperatura de 18 oC. Ele sunt hranite cu alimente suculente si bogate în vitamine cum ar fi fructe si morcov, dar li se poate administra si vitamine de sinteza cum ar fi cele din complexul B, vitamina A, acid pantotenic.
IMPORTANT! Exemplarele dupa ce sunt salvate sunt sacrificate, fiind interzisa folosirea lor pentru a da nastere la pui.
Pielea animalului bolnav este îngrijita prin folosirea de solutii dezinfectante, urmata de unguente.
Dar blana chinchilei poate fi atacata si de ciuperci ce cresc atât pe suprafata pielii cât si pe firul de par, ele având aceleasi efecte nedorite ca si celelalte boli ce ataca blana animalului. Dezvoltarea ciupercilor are drept cauze principale tot defectele de alimentare a animalului împreuna cu conditiile neigenice în care acesta este tinut. Un asternut murdar de excremente, urina, placenta, mucozitati sau care a fost în contact cu alte animale bolnave face transmisibila boala atât de la asternut la animalul sanatos cât si de la animalul bolnav la alt animal sanatos.
Aceasta se manifesta timp luna de la infestare, prin aparitia unor pe corp a unor pete mici, de pe care firele de par se rup. Primele pete apar pe organele genitale, labe, bot, dar apoi se extind putând deveni purulente.
IMPORTANT! Blana capata aspectul unei blani mâncate de molii ceea ce face ca boala sa se poata observa din timp.
În cazul aparitiei acest fenomen extrem de grav ce ar duce la o adevarata epidemie în crescatoria de chinchile se iau de urgenta masuri. Acestea constau în:
izolarea animalului bolnav într-o cusca ce are temperatura de 20 grade C;
dezinfectarea custii ce a adapostit animalul bolnav prin spalare cu solutie dezinfectanta sau prin folosirea lampii de benzina;
folosirea de asternuturi neinfectate, curate, uscate, fara urme de rozatoare sau alte deficiente;
folosirea de îngrijitori ce lucreaza în conditii sterile, cu halate si care nu au fost contaminati;
Exemplarul de chinchila contaminat este supus unui examen clinic, dupa ce înainte a fost curatat de firele de par afectate sau de crustele aparute pe piele, dupa care este dezinfectat si i se aplica unguent. Tratamentul se face de mai multe ori pe zi, pâna când pielea îsi revine la normal si îi creste parul, dupa care se mai fac doua - trei dezinfectari, la intervale de o saptamâna.
Daca aspectul exterior al chinchilei este deosebit de important pentru crescatori, nu trebuie neglijate nici organele interne ce pot fi afectate de diferite boli si care fac ca animalul sa nu mai fie unul valoros nici pentru blana, nici pentru reproductie.
Administrarea de hrana necorespunzatoare nu are efect numai asupra blanii animalului ci si înrautateste starea de sanatate interna a chinchilei prin afectarea intestinului subtire si a colonului.
Administrarea de fân sau nutreturi mucegaite, alterate, cu semne de descompunere fac ca animalele sa slabeasca, sa se ghemuiasca. În acest caz aspectul blanii este unul caracteristic de "zburlit". Administrarea hranei necorespunzatoare la nivelul intestinului subtire duce la aparitia unor scaune moi si dese însotite de degajari de gaze. Aceste degajari de gaze pot nelinisti chinchilele ce pot ave o respiratie accelerata, putându-se observa si o crestere a batailor inimii si a pulsului. De regula animalul se izoleaza pentru a nu afecta si alte animale si i se administreaza zeama de orez fiert în loc de apa, orez prajit sau morcovi fierti.
În cazul în care datorita alimentarii defectuoase, cum ar fi eliminarea alimentelor bogate în celuloza, animalul s-a constipat, acestuia nu i se mai da hrana solida iar în plus i se da câtiva mililitri de ulei de parafina pentru golirea tractului intestinal.
IMPORTANT! Daca acest tratament nu are efectul dorit i se poate face o clisma animalului cu o solutie de apa si sapun. Operatia se efectueaza cu o deosebita grija si cu blândete, pentru ca animalul sa nu ramâna cu traume psihice, ce-i pot afecta dezvoltarea ulterioara.
Chinchila poate fi afectata si de virusi sau de microbi. Acestia pot avea drept efect cresterea exagerata a temperaturii corpului chinchilei.
IMPORTANT! O temperatura de sub 350C este la fel de periculoasa pentru viata animalului ca si una de 400 C. Temperatura extrem de scazuta duce în 90 % din cazuri la decesul animalului.
În cazul cresterii temperaturii corpului chinchila nu mai manânca, este posaca si sta culcata într-un colt al custii. Animalului i se administreaza antibiotice deoarece acesta poate deceda în timp scurt daca nu se iau masuri de tratament.
Prevenirea bolilor respiratorii cauzate de virusi se face prin mentinerea constanta o temperaturii în custi de 180C si ferirea animalelor de curenti puternici de aer. De asemenea pot aparea semne de boala sub forma de tuse sau stranut daca animalele sunt trecute brusc de la cald la rece.
În cazul aparatului de reproducere poate aparea sterilitatea femelei ca urmarea alimentatiei defectuoase, lipsei de miscare sau chiar a unor anormalitati anatomo-fiziologice. Aceasta este definitiva iar femela care ajunge la starea de maturitate este sacrificata deoarece nu poate îndeplini functia de reproducere.
În cazul masculului daca apar fenomene de infertilitate acestora li se administreaza vitamine si hormoni iar daca aceasta problema nu se rezolva au aceeasi soarta ca si femelele sterile.
În procesul de reproducere a chinchilelor poate aparea un moment total nedorit si anume expulzarea fatului mort de catre mama, datorita aparitiei fenomenul de avortare. Aceasta se datoreaza fie cauzelor de natura organica sau datorita unor cauze externe. Cauzele ce apar din punct de vedere organic se datoreaza anomaliilor anatomice sau endocrine ce apar la femela sau la fat sau starilor de infectie ale organismului celor doi indivizi. De asemenea starile stresante la care a fost pus animalul la monta, din cauza lovirilor sau zgârieturilor contribuie la expulzarea fatului de catre femela. Ca si în cazul tuturor bolilor si infectiilor descrise anterior, lipsa unei hrane igienic prezentate, conservate sau lipsita de vitamine si minerale face ca atât fatul cât si mama sa nu se dezvolte normal. În cele mai multe cazuri femela avorteaza dar pot exista si situatii în care sa fie pusa în pericol viata ambilor indivizi.
ALEGEREA ( SORTAREA ) BLĂNURILOR DE CHINCHILA
Dupa operatia de prelucrare a blanilor acestea se sorteaza dupa mai multe criterii în functie de valoarea comerciala a fiecareia din ele. Principalele criterii sunt
culoarea
densitatea
dimensiunea
defecte
Densitatea este apreciata dupa numarul de fire de par pe cm patrat de piele. Pentru o densitate buna trebuie ca numarul acestora sa fie peste 20.000 de fire pe cm patrat. Un rol important în calitatea blanurilor îl reprezinta vârsta animalului de la care a provenit. De obicei blanurile provenite de la pui sunt inferioare blanurilor animalelor mature. De asemenea calitatea blanurilor este influentata de anotimpul în care a fost sacrificat animalul. Asa cum am aratat pâna acum în documentatie exista momente optime în care animalul este sacrificat iar blana comercializata. De exemplu blana obtinuta vara este mult mai putin deasa decât blana obtinuta în cursul iernii. Exista cazuri când din diverse motive suntem obligati sa sacrificam animalele în momente neprielnice datorita unor boli, înmultirii peste masura iar în acest caz calitatea blanii este mult diminuata. Totusi vom comercializa aceste blanuri la o grupa de calitate inferioara si la un pret mai mic.
Un rol important la sortarea blanurilor de chinchila îl au defectele. Acestea pot fi diferite si cauze multiple. Dintre acestea amintim
defecte datorate ereditatii;
defecte datorate cresterii defectuoase;
defecte datorate jupuirii necorespunzatoare;
În tarile dezvoltate din punct de vedere al cresterii chinchilelor exista anumite standarde care în functie de numarul de defecte si de tipul acestuia împarte blanurile în mai multe categorii. Diferentele dintre aceste categorii de traduc prin preturi diferite. Între categoria I si categoria II exista o mare diferenta de valoare comerciala.
Dupa sortare blanurile se depoziteaza. Depozitarea se realizeaza în camere special amenajate, care au fost prezentate în documentatie, agatate în niste cârlige de nas. Depozitarea se poate face pe o perioada scurta ( pâna în doua luni ) într-un spatiu racoros. Daca dorim sa o depozitam pe o perioada mai lunga de vreme, atunci ele trebuie tinute într-o camera frigorifica la -15 grade C.
Factorii care influenteaza calitatea blanurilor
În cresterea chinchilelor se urmareste în primul rând valorificarea blanii. Încercam sa obtinem blanuri cât mai valoroase la un pret de cost cât mai scazut pentru a mari profitul. Primul aspect de care trebuie sa tinem seama este ereditatea. Se stie ca puii de chinchila preiau de la parinti calitatea si frumusetea blanii, mai mult printr-o atenta selectionare puiul trebuie în mod normal sa fie superior parintilor. Atunci când pornim la drum pentru înfiintarea unei crescatorii de chinchila cel mai important pas îl reprezinta alegerea acestora. Se stie ca chinchilele au registre de evidenta în care se trec toate informatiile de care avem nevoie. Sa nu cumparati niciodata chinchile care nu sunt însotite de actele doveditoare sau la care banuiti ca acestea nu sunt corecte. Numarul femelelor trebuie sa fie mai mare decât numarul masculilor. Se stie de la reproducere ca un mascul corect selectionat monteaza un numar de patru sau mai multe chinchile. Raportul minim între sexe atunci când cumparam chinchilele trebuie sa fie unu la cinci ( exemplu un mascul la cinci femele ). În perioada de crestere în ferme trebuie sa fim atenti la doua probleme:
selectia corecta a reproducatorilor;
potrivirea perechilor;
În privinta conditiilor de crestere ele au fost descrise pe larg în documentatie si daca respectam un numar minim de cerinte cresterea chinchilelor nu trebuie sa ne puna probleme.
Influenta luminii si a altor factori de microclimat în ridicarea productiei de chinchile
Dilema oricarui crescator de chinchile este legata în principal de urmatoarele doua aspecte:
folosirea intensiva a spatiului ce-l are la dispozitie pentru cresterea chinchilelor în sensul obtinerii unui numar cât mai mare de exemplare si a obtinerii unui profit pe masura;
asigurarea de conditii cât mai bune pentru cresterea chinchilelor;
În legatura cu primul aspect omul a crescut chinchilele în captivitate, în custi de dimensiuni din ce în ce mai mici, pentru ca sa încapa cât mai multe în adapost. Supraetajarea se face pe cât mai multe nivele tot în scopul maririi numarului de exemplare. Culoarele de circulatie au fost reduse la minimum posibil în scopul maririi suprafetei destinate custilor de chinchila. Toate aceste masuri au fost luate fara o baza stiintifica si de cele mai multe ori în detrimentul animalului crescut. Norocul a surâs crescatorilor deoarece chinchila este un animal nepretentios si care se adapteaza rapid unor conditii din ce în mai vitrege, totusi lipsa de miscare si de spatiu, de aer dar mai ales de lumina influenteaza în mod negativ modul de viata al chinchilei, iar acestea se rasfrâng în mod direct asupra calitatii si frumusetii blani de chinchila. De aceea trebuie sa facem un compromis între dorinta de a creste cât mai multe exemplare si asigurarea unor conditii mai bune cresterii animalelor. Aparitia unei densitati prea mari de chinchile pe mp duce la stresarea animalelor. Ele devin agitate, nervoase si uneori chiar agresive, desi se stie clar ca chinchila este un animal foarte blând si iubitor. În urma cresterii stresului chinchilele se musca una pe alta ceea ce influenteaza în mod direct calitatea blanii. O blana muscata, mai ales în perioada de maturare este o blana compromisa deoarece ea se reface mai târziu decât perioada optima pentru sacrificare.
IMPORTANŢA ECONOMICA A CHINCHILEI
Chinchila este crescuta pentru valoarea deosebita a blanii. Datorita blanii crescatorii de chinchila realizeaza profituri foarte mari. Mai putini cunosc ca si carnea chinchilei se poate valorifica, bineînteles cu profituri mult mai mici. Carnea de chinchila este comestibila. Maturizarea blanii are loc atunci când parul si-a terminat cresterea. Pigmentii din piele trec în blana realizând un colorit frumos variat în functie de morfologia animalului. Blana devine moale, elastica, densa si cu un luciu foarte frumos. Foarte important în acest sens este determinarea precisa a momentului în care blana poate fi comercializata. Maturizarea se realizeaza în jurul vârstei de 8-9 luni, dar nu este obligatoriu ca aceasta sa fie perioada de sacrificare. În dezvoltarea ei chinchila prezinta din punctul de vedere al blanii mai multe etape. Astfel la nastere corpul puiului este complet acoperit de par. Aceasta acoperire se realizeaza datorita doar unei parti (o treime din foliculi pilosi ai animalului ). Numai o parte dintre radacini sunt dezvoltate în aceasta perioada. Pe masura ce înainteaza în vârsta mai ales în timpul calduros distanta dintre foliculi devine mai mare, deoarece puiul trebuie sa suporte caldura. Dupa întarcat blana este rara, dar se vor dezvolta o alta treime din radacinile de par (foliculi ). La vârsta de cinci luni, aproximativ 60 - 65 % dintre radacini produc peri. În acest moment blana pare deasa deoarece parul este scurt dar mai sunt cel putin o treime din foliculi care nu au crescut par. Pentru puii nascuti primavara, toamna târziu si iarna, blana se îngroasa, astfel încât si celelalte radacini (aproximativ 33 %) care nu produsesera par pâna în acest moment îl cresc datorita frigului. Astfel se ajunge la o situatie propice numit primul moment de maturare a blanii care dureaza foarte putin (o saptamâna, cel mult doua). Daca dorim sa sacrificam animalul acesta este momentul potrivit deoarece blana este pe deplin dezvoltata si poate fi valorificata la maxim. Daca animalul nu este sacrificat în aceasta perioada parul nu cade (deoarece este frig) însa blana îsi pierde din calitati. În continuare cu cât înaintam spre primavara o mare parte din firele de par ale chinchilelor cad parul îsi pierde luciul si vârful lui se îndoaie (animalul se pregateste de anotimpul calduros). Ciclul descris mai sus se repeta astfel încât în timpul iernii blana ajunge din nou la maturare si animalul poate fi sacrificat. Acesta este iarasi un moment optim pentru valorificarea blanii însa de aceasta data blana este formata atât din par vechi, cât si din par proaspat crescut, ceea ce îi scade din valoarea comerciala. În concluzie în momentul în care veti avea propria dumneavoastra crescatorie va sfatuim ca animalele pe care doriti sa le sacrificati în scopul vânzarii blanii sa se faca iarna în momentul primei maturari a blanii. S-a constatat pe baza de experimente stiintifice ca exista o legatura puternica între temperatura si fenomenul de maturare a blanii. Relatia este simpla, în momentul în care temperatura scade pentru a rezista frigului blana de chinchila se îndeseste obligând radacinile de par care pâna în acel moment erau inactive sa produca. La cresterea temperaturii pentru a o suporta mai bine chinchilele sunt obligate sa-si lase parul sa cada. Ţinând cont de toate acestea anumiti crescatori de chinchile au început sa-si aleaga ei momentul de maturare a blanii fortând chinchilele prin variatia de temperatura. Alegerea artificiala de catre crescator a perioadei de maturare nu este de toti acceptata deoarece pot induce anumite boli chinchilelor. Totusi daca doriti sa faceti acest lucru trebuie ca în ferma de chinchile sa aveti mai mult încaperi între care exista diferente de temperatura. Toamna când temperatura este racoroasa dar nu atât de scazuta încât sa produca maturarea chinchilelor acestea se introduc pe rând în trei încaperi, în prima încapere temperatura este cuprinsa între 2 - 6 grade C si se lasa un anumit timp pentru a se obisnui cu aceasta temperatura, apoi vor fi trecute în a doua încapere cu temperatura de 0 grade C si vor ramâne aici un anumit timp si apoi vor fi introduse în ultima încapere cu temperaturi cuprinse între -10 pâna la -15 grade C unde datorita frigului blana de chinchila se îndeseste rapid si apare momentul optim pentru valorificare. Se observa ca folosirea acestor metode complica mult crescatoria de chinchila, creste mult costurile ( prin folosirea aparaturii frigorifice ) iar afacerea devine nerentabila. Aplicarea acestei metode se face doar în cazul respectarii unor conditii contractuale, a unor comenzi foarte urgente.
Documentatia prezenta constituie un ghid corect realizat, dar are numai un caracter informativ. Succesul afacerii dumneavoastra depinde de aplicarea corecta în practica a acestor informatii, de talentul dumneavoastra managerial, dar si de o preocupare continua pentru tot ce este nou din punct de vedere al informatiei în acest domeniu.
Documentatia are doar un caracter informativ si nu poate fi folosita ca o tehnologie de crestere a chinchilelor. Ea nu reprezinta o reteta a succesului garantat. Rezultatele ulterioare depind numai de dvs.
VĂ DORIM SUCCES ÎN AFACEREA DUMNEAVOASTRĂ!!!
|
