Cresterea Melcilor

Introducere

Helicicultura - procesul de crestere a mecilor, implica investitii considerabile în timp, echipamente si resurse. De aceea, cei interesati trebuie sa ia în calcul toti factorii, mai cu seama daca doresc sa devina furnizori de baza pentru acest tip de comert. Oricare om care intentioneaza sa creasca melci va experimenta la început pâna când va descoperi singur ce este mai bun pentru propria sa situatie (metoda de crestere cea mai adecvata

Istoric: Cochilii prajite de melci au fost descoperite în urma escavarilor arheologice, semn al consumului de melci în scop nutritiv, din vremuri preistorice. În Roma antica, melcii erau îngrasati în gradini "cochleare" înainte de a fi preparati. "A Virginia Farmer" (1) descria despre pastrarea melcilor într-un mediu racoros, umed & 17317w221r #351;i umbros, unde li se asigura roua artificiala la nevoie, într-un loc ca o insula, înconjurat de apa pentru a preîntâmpina fuga melcilor, hrana fiind reprezentata de vegetatie si ca îngrasaminte fiind folosite cerealele (porumb). Pliniu cel Batrân, care era un naturalist prin excelenta, a vorbit despre gradinile cu melci ale lui Fulvius Hirpinus, datând cu 2.000 de ani în urma, gradini ce erau împartite pe sectoare separate pentru fiecare specie de melc în parte. Acesta îsi hranea melcii cu mâncare si vin.

În 1995, importurile de melci ale SUA au însumat mai bine de 4,5 milioane $ si au provenit din 24 de tari. Aici sunt incluse toate tipurile de melci pregatiti sau preparati fie vii, proaspeti, raciti sau congelati. Dintre marii exportatori ai SUA se remarca Franta, Indonezia, Grecia si China. În acelasi timp, SUA a exportat melci în suma de 55.000 $ în 13 tari, dintre care: Japonia, Olanda si Marea Britanie. Statistici individuale se pot gasi la Departamentul de Comert al SUA, nefiind incluse în aceste date exporturile de melci prelucrati.

Specii comestibile

Melcii de pamânt comestibili difera ca marime de la 1 mm lungime, culminând cu marele melc african care poate atinge 312 mm (1 picior) lungime. "Escargot" denumeste în mod comun fie specia Helix aspersa, fie Helix pomatia, desi sunt consumate si alte specii de melci. Achatina fulica, un melc gigantic din Africa, se feliaza si se pregateste în conserva, fiind comercializat pe unele piete drept escargot. Termenii de "melc de gradina" sau "melcul maro de gradina" nu sunt prea specifici, fiind o denumire generica care se refera în principal la Helix aspersa.

Helix aspersa Muller este cunoscut în Franta si ca "micutul gri", "micul melc gri", "escargot changrine", "La Zingrinata". Cochilia unui adult are 4-5 spirale, având un diametru între 30 si 45 mm. Este o specie nativa pentru tarmul mediteranean si pâna la coastele Spaniei si Frantei. Durata de viata a H. aspersa este între 2 si 5 ani, fiind o specie mult mai adaptabila diferitelor climate si conditii de mediu din paduri, câmpuri, dune de nisip sau gradini, decât orice alta specie de melci. Aceasta adaptabilitate a speciei nu creste doar cota pentru H. aspersa, ci înlesneste mult cresterea lor în ferme, care nu prezinta astfel un grad de risc prea ridicat.

Helix pomatia Linne are un diametru al cochiliei de 45 mm. Mai este cunoscut sub denumirea de "melc roman", "melc de mar", "lunar", "La Vignaiola", "escargot de Burgogne", "melcul de Burgundy" sau "marele alb" în Franta. Este originar din Europa, fiind întâlnit în zone împadurite de deal sau pe vai, pâna la o altitudine de 2.000 m, precum si în podgorii sau în gradini

Otala lactea sau Helix lactea mai este denumit si "melcul de vie", "melcul de lapte" sau "melcul spaniol". Cochilia sa este alba având câteva bande spiralate de culoare maro-roscat si un diamteru între 26 si 35 mm. Pentru multi consumatori acesta are un gust mai placut decât cel al H. aspersa.

epaea hortensis sau Helix hortensis, "melcul de gradina", masoara cam 20 mm în diametru, purtând ca element distinctiv câteva dungi de culoare închisa. Este originar din zona de centru si de nord a Europei. A fost introdus în Maine, Massachusetts si New Hampshire din perioada coloniala, neacomodându-se însa cu aceste locuri. Habitatul sau difera, la fel ca si cel al C. nemoralis, însa C. hortensis este regasit în locuri mai reci si mai umede. Marimea sa redusa, împreuna cu parerea unora cum ca melcii cu cochilia dungata nu au gustul la fel de bun cu al celorlalte specii, face sa scada din popularitatea speciilor C. hortensis si C. nemoralis.

Helix lucornum - masoara cam 45 mm în diametru si poate fi întâlnit în zona centrala a Italiei si din Iugoslavia prin Crimeea pâna în Turcia, în jurul tarmului Marii Negre.

Helix adanensis - se trage din zona Turciei.

Helix aperta - masoara cam 25 mm si este foarte apreciat ca hrana. Apare în Franta, Italia si tarile mediteraneene de unde a fost transportat în California si Louisiana. Cunoscut ca melcul de vizuina acesta se întâlneste sub pamânt în perioadele ploioase.

Achatina fulica este unul dintre melcii gigantici regasiti în Africa, atingând pâna la 326 mm (1 picior) lungime. Este originar din sudul Saharei, din estul Africii. Se presupune ca a fost adus în India în 1847. încercari de a naturaliza specia în Japonia au esuat în 1925. Se considera ca a fost transportat accidental în diferite zone din Pacific de unde a ajuns, dupa al doilea razboi mondial în California, în Hawaii si mai apoi în nordul Floridei, în Miami, în jurul anilor 1970. În multe zone constituie o pacoste pentru culturile agricole, producând pagube mari. Datorita marimii sale, materiile fecale si clisa pe care o elimina creeaza probleme mari, la fel ca si mirosul provocat prin moartea acestuia datorita raspândirii de otrava. În SUA s-au depus eforutri considerabile pentru eradicarea Achatinei. Departamentul de Agricultura al SUA interzice importurile si pedepseste detinerea de melci africani gigantici în stare vie.

Împerecherea si depunerea pontei

Melcii sunt hermafroditi. Desi detin organe de reproducere atât feminine cât si masculine, acestia trebuie sa se împerecheze între indivizi din aceiasi specie pentru a depune oua. Unii melci pot functiona ca masculi pentru un sezon si apoi sa devina femele. Altii îndeplinesc cele doua roluri deodata, fertilizându-se unul pe altul simultan. Atunci când melcul ajunge la maturitate si atinge o anumita marime, aceasta dezvoltare necesitând câtiva ani de viata, acesta se împerecheaza în perioada de sfârsit de primavara - început de vara, în urma câtorva ore de petit. Uneori se petrece o a doua împerechere vara. În zonele tropicale, melcii ajung sa se împerecheze de câteva ori în perioada unui an. În unele zone climatice, melcii se împerecheaza în luna octombrie, dupa care mai poate surveni o împerechere la distanta de 2 saptamâni.

Dupa împerechere, melcul poate stoca sperma colectata pe o perioada de pâna la 1 an, dar de obicei ouale se depun la diferenta de câteva saptamâni. Melcii pot refuza împerecherea cu indivizi chiar din aceiasi specie daca acestia provin din alta zona decât cea locuita de acesta (un individ de H. aspersa din sudul Frantei poate refuza un individ de H. aspersa ce provine din nordul tarii).

Pamântul pe care melcul îsi depune ouale trebuie sa aiba grosimea de minim 2 inci. În cazul H. pomatia, individul depune oua în strat de minim 3 inci grosime. Trebuie ferita zona de furnici, urechelnite, etc. Un sol uscat nu e adecvat pentru realizarea unui cuib, ca dealtfel nici un teren prea greu. În pamânt argilos, care devine greu, rata de reproducere sufera prin scadere deoarece indivizii nu reusesc sa-si ascunda ouale si larvele întâmpinreutati când sa iasa din cuib. Iesirea din gaoace depinde de temperatura solului, de umiditatea si compozitia acestuia, etc. Acel teren ce contine între 20 si 40 % material organic este potrivit pentru melci. Pamântul trebuie mentinut la o temperatura între 65 F si 80 F, de preferat ar fi 70 F, umiditatea în sol de 80 %. Un cercetator va preleva de îndata ouale dupa ce au fost depuse, le numara si le pastreaza pe bumbac umed pâna când oul se deschide si micuta creatura ajunge sa se hraneasca. Melcii pierd mult în greutate atunci când depun ouale, dintre acestia unii nu-si mai revin apoi. Cam 1/3 dintre melci vor muri dupa sezonul în care depun oua.

Oul de H. pomatia masoara 3 mm în diametru si prezinta o cochilie calcaroasa cu un continut de galbenus. Acesta depune ouale în iulie sau august, dupa 2 pâna la 8 saptamâni de la împerechere, în gauri facute în pamânt. Melcul îsi baga capul în gaura sau intra în ea pâna doar o mica parte din cochilie mai ramâne vizibila; apoi depune ouale din orificiul genital aflat în dosul capului. Dureaza 1-2 zile pentru depunerea a 30 pâna la 50 de oua. Se poate întâmpla ca melcul sa mai depuna înca câteva duzini de oua la interval de câteva saptamâni. Melcul acopera gaura din pamânt cu un amestec de clisa si praf. Aceasta clisa este de fapt eliminata de melc atunci când se târaste în pamânt, permitându-i acestuia mentinerea umiditatii în interiorul corpului sau moale. Substanta secretata în clisa este o glicoproteina similara albusului de ou.

Puiul bine dezvoltat de H. pomatia apare din ou la 3-4 saptamâni de la depunere, în functie de temperatura si umiditate. Pasarile, insectele, soarecii, broastele râioase si alti pradatori dau iama în tinerii melcusori. Melcii se hranesc si cresc pâna când vremea se raceste. Apoi îsi realizeaza gauri adânci, uneori chiar de adâncimea unui picior, în care se autoizoleaza în propria cochilie pentru a hiberna în timpul iernii. Aceasta este un raspuns pe care îl au melcii pentru scaderea temperaturii si pentru zilele mai scurte. Atunci când primavara pamântul se încalzeste, melcul apare din pamânt si cauta sa-si recupereze umiditatea din corp si sa se hraneasca.

Ouale de H. aspersa au culoare alba, de forma sferica, cu un diametru de 3 mm si ajung sa fie depuse într-o perioada de la 5 zile la 3 saptamâni de la împerechere. Datele difera mult functie de diferentele de clima si de variatiile în habitatul melcilor care se modifica cu zona. H. aspersa depune în medie 85 de oua într-un cuib de adâncime între 1 - 1 ˝ inci

În zone cu clima calda si umeda, H. aspersa depune oua chiar 1 data pe luna din februarie pâna în octombrie, functie de vreme si regiunea geografica. Împerecherea si depunerea oualelor se petrec atunci când exista minimum 8 ore de lumina într-o zi si se întrerup când ziua se scurteaza Daca este suficient de cald, puii ies din oua în cam 2 saptamâni, perioada ajungând la 4 saptamâni daca vremea e mai rece. Melcusorului nou-venit îi vor mai trebui câteva zile pentru a iesi din cuibul sigilat pâna sa ajunga la suprafata. Într-un climat similar celui din California, H. aspersa ajunge la maturitate în 2 ani de viata. În zona din centrul Italiei, puii de H. aspersa ies din ou si ajung pe pamânt cel mai adesea toamna. Daca sunt hraniti, acei melcusori care apar la începutul sezonului ating marimea adulta si formeaza o buza la marginea cochiliei lor pâna în iunie urmator. Daca sunt influentate conditiile din mediu, astfel încât puii sa apara mai repede, marimea si numarul melcilor care vor atinge maturitatea în urmatorul an, cunoaste o crestere. În Africa de Sud, unii indivizi de H. aspersa se maturizeaza în decursul a 10 luni, dar în condtii ideale obtinute în laborator, s-au obtinut exemplare maturizate în 6 sau 8 luni de zile. Predominant, activitatea de reproducere la H. aspersa se desfasoara în cel de-al doilea lor an din viata.

Ouale pot fi depuse în pamânt, la fel ca si H. pomatia sau la suprafata unor terenuri accidentate în substante organice sau la radacina plantelor. În 10 pâna la 30 de zile, puii ies din gaoace având cam 4 mm lungime. Acesti melci cresc cam 10 mm într-o luna, asa încât dupa 6 luni ajung la 35 mm, fiind chiar maturi din punct de vedere sexual. Atingerea maturitatii sexuale dureaza între 6 si 16 luni, în functie de vreme si de disponibilitatea calciului. Acest tip de melc traieste 5 - 6 ani, ajungând în unele cazuri chiar pâna la 9 ani.

Cresterea indivizilor

În cadrul aceleiasi populatii de melci si în aceleasi conditii, unii melci se vor dezvolta mai repede decât altii, chiar de 2 ori mai rapid. Aceasta face ca diferitele specii sa supravietuiasca în conditii grele, în salbaticie. Un crescator de melci va trebui sa selecteze si sa pastreze melcii cei mai mari si care se maturizeaza rapid pentru fondul de reproducere. Doar melcii mici trebuie vânduti. Prin alegerea doar a celor mai mari, marimea medie a melcilor poate creste în decursul catorva generatii. Cele mai multe diferente în dezvoltare sunt de ordin genetic, asa încât vor trebui împerecheati indivizii mari si cu maturizare rapida în detrimentul acelora mici si nedezvoltati.

Dintre factorii cu potential urias de influentare a cresterii melcilor amintim: densitatea de populatie, stressul - melcii sunt sensibili la zgomote, lumina, vibratii, conditii neigienice, hrana neregulata, atingeri, etc.-, hrana, temparatura si umiditatea si tehnologia de înmultire.

H. aspersa necesita prezenta în sol a calciului în proportie de 3 - 4 % sau a unei surse de calciu, care sa sustina o dezvoltare sanatoasa. Alti melci necesita cantitati mai mari de calciu în sol decât specia H. aspersa. Prezenta calciului în proportie mai mica va conduce la încetinirea ratei de crestere, determinând dezvoltarea unei cochilii subtiri. Calciul poate fi dispus într-o farfurie de mâncare asa încât melcul se va hrani la nevoie. Mâncarea reprezinta însa doar o sursa de procurare a calciului. Melcii se pot hrani cu vopsea sau pot ataca peretii constructiilor în cautare de calciu, precum se vor hrani si cu praf. O cochilie noua depinde de marimea oului de vreme ce aceasta apare din transformarea suprafetei membranei. Cum melcul creste, cochilia se dezvolta si ea. Uneori, ca semn al maturitatii, în cochilie apare o umflatura sau o buza întaritoare atunci când melcul se deschide. Din acel moment, acea cochilie nu va mai suferi alte modificari de marime. Cresterea se masoara prin intermediul marimii cochiliei, deoarece greutatea corpului variaza si fluctueaza, chiar la o umiditate de 100 %. Rata de crestere variaza mult între indivizii apartinând unor grupuri de populatie. Ouale ce provin de la melcii mari, sanatosi tind sa se dezvolte mai repede si sa fie mai mari.

Seceta inhiba procesul de crestere putând chiar sa o stopeze. Atunci când vara este prea calduroasa si secetoasa, melcul se retrage în stare latenta, sigilându-si cochilia si asteptând întoarcerea vremii mai reci si umede. Unii melci se retrag în grupuri în scorburi de copaci, pe stâlpi sau pe ziduri. Se prind de suprafete prin sigilarea propriei cochilii si a deschiderii acesteia.

Cresterea în ferme a melcilor

Succesul unei culturi de melci depinde de utilizarea unui echipament adecvat si a unor provizii: custi pentru melci, instrumente de masurare a umiditatii (higrometru), a temperaturii (termometru), a umiditatii din sol si a luminii, o scara de greutati si un instrument de determinare a marimii melcilor, un set de constatare a componentei solului si o lupa pentru observarea oualelor. Mai este necesar si un echipament de control al climatului (temperatura + umiditate), de reglare a apei (un sistem de sprinklere pentru realizarea permanenta a umiditatii si unul de drenuri), asigurarea cu lumina si umbra si ferirea suprafetei de daunatori. Unele sisteme pentru horticultura precum cele de luminat artificial si de sprinklere pentru apa pot fi adaptate pentru cultura melcilor. Se vor obtine rezultate mai bune daca se vor folosi melci de acelasi tip si din aceeasi generatie. Unele recomandari sustin dispunerea puilor proaspat iesiti din gaoace în spatii distincte.

Patru sisteme: fermele de melci pot fi plasate în aer liber, în cladiri climatizate, în sisteme etanse de tip casa tunel din plastic sau case ecologice. În plus, melcii se pot înmulti si pot sa se nasca într-un mediu controlat strict dupa care, la 6 - 8 saptamâni pot fi mutati în spatii deschise pentru a se maturiza.

Climatul: un climat moderat (59 - 75 F) cu umiditate ridicata (75 - 95 %) reprezinta cele mai bune conditii pentru crescatoriile de melci, desi cele mai multe specii suporta o diferenta mai mare a acestor valori. Temperatura optima pentru cele mai multe specii este de 70 F. Atunci când temperatura scade sub 45 F, melcul se retrage în hibernare. Dincolo de 54 F melcul devine inactiv si sub 50 F întregul proces de crestere este stopat. Atuni când temperatura depaseste 80 F sau daca este o perioada foarte secetoasa, melcii hiberneaza. Vântul nu le prieste melcilor deoarece accelereaza pierderea apei, iar acestia trebuie sa retina umiditatea.

Umiditatea: melcilor le este necesar un mediu umed, dar nu ud. Desi trebuie sa le fie oferita umiditate, terenul ud trebuie drenat pentru a le fi prielnic melcilor.si apa de ploaie trebuie drenata din zona cu melci. Melcii respira aer si se pot îneca daca în jur zona este plina de apa. Un continut de umiditate în sol de 80 % este foarte potrivit. În perioadele de întuneric, umiditatea de 80 % în atmosfera duce la o activitate propice a melcilor si la crestere.

99 % din activitatea melcilor, inclusiv hranirea, se realizeaza în decursul noptii, în întuneric si racoare, vârful de sarcina petrecându-se la 2 -3 ore dupa lasarea întunericului. Temperatura scazuta stimuleaza activitatea si roua noptii ajuta melcul în deplasarea sa. Melcii se ascund la adapost în cea mai mare parte a zilei. Daca este nevoie, se vor folosi sprayuri de ceata, asemeni acelora utilizate în dezvoltarea plantelorîn zone secetoase pentru a mentine umiditatea si nivelul de umezeala.

Terenul: trebuie folosit un pamânt mediu care nu contine prea mult nisip, dar nici prea multa argila. Melcii nu se pot târâ în argila tare si uscata. Solurile nisipoase nu au continutul necesar de apa. Doar pamântul ce contine între 20 si 40 % materie organica trebuie folosit, adica acela utilizat si pentru plantele de gradina verzi si cu multe frunze. Daca în crescatoria de melci exista si plante, acestea trebuie mentinute umede si trebuie întretinute cu grija, fiind îndepartate buruienile. Solul acid trebuie neutralizat cu ajutorul unui lamâi (scaderea ph-ului la nivelul de 7).dincolo de valoarea pH-ului din sol, este necesara mentinerea nivelului de calciu fie din sol, fie dintr-o sursa, deoarece cochilia melcului contine în proportie de 97 - 98 % carbonat de calciu. Daca nu se cunoaste compozitia exacta se poate adauga putin calcar. Un cercetator trateaza solul cu amida poliacrilica în proportie de 12.5 cm³ la 160 g M. A. / o preparare la 250 cm³ de apa la 1 kg de sol uscat. Acest tratament de stabilizare ajuta structurii solului pentru a rezista spalarilor, permitând curatirea regulata fara afectarea structurii fine a solului atât de necesara în depunerea oualelor.

Melcii sapa în solul pe care apoi îl ingereaza. Un teren bun favorizeaza cresterea melcilor chiar daca acestuia îi este administrata o mâncare foarte echilibrata. Dezvoltarea melcilor poate fi frânata fata de nivelul la care ajung indivizii ce beneficiaza de un sol propice. Dupa ce consuma mâncare, melcii se înfrupta cu praf. Alteori acestia consuma fie mâncare, fie praf. Acesta poate consitui un motiv pentru care melcii nu trebuie înghesuiti într-un spatiu mic. Pamântul, daca nu este schimbat cu regularitate, se va umple de mucus si de scurgeri, putând interveni în compozitia sa schimbari chimice. Un teren bun este un amestec între turba, argila, compost, CaCO₃, la un nivel de pH 7. Humusul de frunze la pH 7 are aproape aceleasi proprietati. Substantele organice din sol joaca acelasi rol precum carbonatii. Acel pamânt bogat în calciu si magneziu stimuleaza cel mai bine cresterea melcilor. Carbonatii si calciul total sunt elemente foarte importante. În sol se poate adauga calciu în proportie de 10 pounds la o suprafata de 100 de picioare². de asemenea calciul mai poate fi administrat si întins pe o farfurie din care sa-l consume melcii.

Spatii pentru crescatorie

Suprafetele pe care sunt crescuti melcii au de regula o lungime mare de latime mica, nefiind patrate. Aceasta aranjare permite deplasarea îngrijitorului fara a calca pe melci, cu atingerea tuturor punctelor din perimetru. Zona poate fi un canal realizat din lemn, pietre, bucati din fibra de ciment sau otel galvanizat. Se acopera cu un ecran sau cu o plasa, pentru a proteja melcii de pasari sau alti daunatori. Gardurile sau zidurile au înaltimea de 2 picioare si o adâncime în pamânt de minim 5 inci. Gardurile realizate din metal galvanizat sau bucati din plastic gros împiedica unii pradatori. Un acoperis asigura protectia împotriva ploilor. Umbrarul (care poate fi realizat dintr-un ecran subtire) destinat zilelor de iarna calduroase, asigura starea latenta a melcilor. Se foloseste plasa de 5 mm sau mai subtire pentru ecrane subtiri sau garduri. Pentru acele suprafete ce adapostesc puii de melci se va folosi o plasa mai deasa.

Melcilor le plac ascunzatorile, mai cu seama în timpul zilelor calduroase. Procurati tevi de plastic pentru drenaj în sol, care la taiati pe lungime. Le asezati una în sus, alta în jos, asa încât se va crea un adapost, crescând totodata cu 50 numarul melcilor ce pot fi dispusi în acea arie.

Un sistem de sprnklere va asigura la nevoie umezeala.acesta functioneaza doar în timpul zilei. Daca este pornit devreme dimineata, poate face ca melcii sa iasa la suprafata ramânând expusi în soare. Trebuie monitorizata temperatura si umiditatea cu ajutorul unui termometru si al unui higrometru.

Desi se executa un gard pentru împrejmuire, clturiletrebuie realizate din matrial mult mai dur decât ecranul de acoperire, pentru ca un melc aflat într-un colt al plasei se va târa în cautarea unui teren mai bun.

Prevenirea evadarilor din amplasament: într-o împrejmuire, partea de deasupra a gardului se curbeaza realizându-se un semicerc care opreste evadarea melcilor. Dar H. aspersa ar putea evada si de aici, motiv pentru care artrebui utilizat un gard electric. Plasa de deasupra se realizeaza din cel putin 2 sârme plasate la distanta de 2 - 4 mm între ele, fiecare fiind strabatuta în sens opus de curentul electric. Se leaga o baterie sau un transformator între 4 si 12 volti pe fiecare sârma. Melcul va fi usor piscat si se va retrage de pe o sârma pe alta.

O alta tehnica de prevenire a evadarii melcilor consta din realizarea gardului de acoperire a împrejmuirii în forma literei V, obtinând un unghi ascutit de 20°. Cochilia melcului se va lovi de îndoitura înainte sa ajunga în vârf, se va bloca si ecranul în unghi va compensa automat marimea melcului.

O alta aletrnativa, foarte potrivita împrejmuirilor din pereti duri, rezistenti, este de a amplasa pe pereti un ecran orizontal care proiecteaza melcul în interior la o distanta de câtiva inci de zid. În deplasarea sa, melcul se leagana pe o ata de pe care cade deoarece nu este suficient de mare ca sa-i permita înaintarea.

Suprafete cu gradina: o metoda alternativa propune realizarea unui perimetru de forma patrata care sa contina o gradina de 10 picioare². În gradina se vor planta 6 culturi, urzica si anghinare, de exemplu. Astfel melcii îsi pot alege singuri hrana. Daca nu ploua, sprinklerele se pun în functiune pentru 15 min. în amurg. Un dezavantaj al metodei este acela ca daca melcii nu au atins maturitatea la sfârsitul anului, este greu de plantat în gradina cultura viitoare.

Tunelele din plastic creeaza perimetre ieftine si rapide pentru melci, singurul neajuns fiind imposibilitatea regularizarii temperaturii si a umiditatii. În tunel temperatura va fi cu 10 - 20 grade mai mare decât în mediu, iar melcii la temperaturi de 80 F trec în stare latenta.

Suprafete închise: melcii crescuti în interior în conditii controlate se vor înmulti conform originii geografice a fondului de reproducere folosit. Astfel s-a observat ca unii indivizi de H. aspersa provenind din Anglia se dezvolta mai bine în spatii închise. Înmultirea melcilor în astfel de conditii se realizeaza prin mentinerea temperaturii la 70 F si a umiditatii între 80 si 90 %, unele surse afirmând chiar 95 %. În unele locuri se recomanda o umiditate de 75 % în timpul zilei si de 95 % în perioada noptii. Centrul de Helicicultura a indicat la un moment dat ca necesara o umiditate de 65 - 75 % ziua si 85 - 95 % noptea, pentru temperatura de 68 F. În orice situatie însa, va trebui evitata o umiditate superioara de 95 % chiar pentru un scurt rastimp. Umiditatea excesiva poate omorî melcii. Temperatura optima si umiditatea relativa depind de mai multi factori cum ar fi specia de melc si provenienta fondului Diferitele specii de melci reactioneaza distinct la durata în ore a zilei. Rata de iluminare pâna la lasarea întunericului influenteaza activitatea, hranirea, împerecherea si chiar depunerea de oua. Se pare ca un interval de 18 ore de lumina stimuleaza dezvoltarea H. aspersa, în timp ce mai putin de 12 ore inhiba procesul. Unele specii de melci pot asocia orele sporite de lumina cu debutul verii, adica cu perioada de vârf în dezvoltarea indivizilor. 18 ore de lumina reprezinta optimul pentru reproducere, desi aceasta functie se îndeplineste în timpul întunericului.

Cutii si custi pentru reproducere: melcii se pot reproduce în cutii sau în custi dispuse unele deasupra celorlalte. Se foloseste un sistem automatizat de sprinklere pentru mentinerea umiditatii. Aceste cutii trebuie sa aiba un orificiu pentru hrana si un altul pentru apa. Tavitele de plastic de adâncimea câtorva inci sunt adecvate. Orifii adânci pentru apa sporesc sansa ca melcii sa se înece în ele. Aceste tavi ar trebui dispuse pe un pat de pietris marunt. Micile boluri din plastic (de ex. cele pentru flori având on înaltime de 3 inci) se vor umple cu praf sterilizat sau cu un pamânt argilos cu pH neutru, care se va dispune pe pietris pentru a face loc de depunere a oualelor. Fiecare bol se va îndeparta si se va ilocui dupa ce mlcuii depun ouale. Se pot dispune aceste boluri concentric, unele în celelalte, astfel încât pietrisul nu va trebui schimbat la excluderea unei cutiute.

Dupa ce melcii si-au depus ouale, bolurile se vor muta în incubator pentru a se dezvolta. Puii de melc abia iesiti din ou se vor retine aici pentru 6 saptamâni. Apoi vor fi mutati într-o zona distincta, deoarece dzvoltarea este mai accentuata daca melcii de aceiasi marime se afla în acelasi grup. Pentru melcisori este optim un interval de iluminare de 8 ore.

Sisteme combinate: melcilor li se poate permite sa îsi depuna oualele într-un spatiu deschis, dupa care acestea vor fi transferate în cutii, urmarindu-se acelasi algoritm. În amplasament trebuie cautati acei melci care au sapat deja orificii în care îsi depun ouale. Acestia pot fi identificati prin partea din cochilie care nu e îngropata. Se va marca locul de depunere a oualelor printr-un semn plasat în vecinatate. Dupa ce melcul si-a îndeplinit acest rol si paraseste zona, se va utiliza o sapaliga pentru gasirea oualelor si mutarea lor. Aceasta etapa e dificila, deoarece ouale pot fi distruse sau acoperite de praf.

Exemplu: 5 etape în cresterea melcilor

Unii crescatori disting 5 etape în cresterea melcilor: reproducerea, clocirea, tineretea, îngrasarea si maturizare (îngrasarea finala). Într-un exemplu simplu, cutia este realizata din pereti de beton, având un pamânt bogat în viermi ce curata solul pe laturi, vegetatie, zone curbate pentru adapostire, spatii pentru hrana. Plasa împotriva tântarilor sau ecranele constituie acoperisul. Aceste cutii pot fi plasate în exterior sau pot fi mentinute în spatii închise unde temeratura nu oscileaza între extreme (prea cald sau prea frig). Un cercetator a indicat ca un melc obtine în conditii de spatiu deschis, în medie, 7 pui, în timp ce în spatiu închis se obtin 9 pâna la 12 pui. Însa daca conditiile de clima sunt favorabile, un melc poate aduce pe lume chair 15 pui.

Suprafetele de reproducere pot fi aranjate asemanator celor de îngrasare, fie se vor folosi chiar acestea pentru reproducere dupa ce exemplarele mature au fost recoltate. Unii melci vor constitui recolta, ceilalti vor fi retinuti pentru reproducere.

Canibalismul în perioada de dupa iesirea din oua

Primul melcusor iesit din gaoace îsi va mânca învelisul, asigurându-si astfel nivelul de calciu necesar pentru cochilie. Apoi pot ajunge sa manânce chiar oua neclocite. Daca ouale sunt pastrate la o temperatura iptima, 68 F pentru unele specii, si daca nici un ou nu-si pierde din continutul de umiditate, majoritatea oualelor vor cloci la distanta de 1 - 3 zile între ele. Astfel va scadea si rata de canibalism. Unele oua care vor fi mâncate nu sunt fertile sau nu au cunoscut o dezvoltare adecvata, desi exita situatii în care sunt devorati embrioni maturi. O densitate mare de oua creste rata de canibalism, datorita apropierii dintre acestea. Oul de melc contine un nivel de proteine de 12 - 20 de ori mai mare decât cel regasit în salata. Aceste proteine ajuta melcusorii sa se dezvolte rapid si sanatos. Astfel, oul de melc reprezinta hrana ideala pentru melcusorii care vor consuma doar ouale din aceiasi specie.

Colectarea melcilor

În afara de cresterea lor în ferme, melcii mai pot fi procurati dintre culturile de zarzavaturi si livezi. Crescatorii pot obtine astfel, în schimbul unei sume, câteva exemplare

Indivizii preluati din salbaticie si adusi sa constituie exemplarele unei crescatorii ating o rata crescuta a mortalitatii datorata necesitatii adaptarii la noile conditii. Acesti melci au putut consuma otravuri, chimicale agricole sau plante otravitoare si de aceea nu pot fi consumati imediat. Acestia trebuie plasati într-o suprafata unde se vor retine pentru minim 3 zile în scopul curatirii organismului de toxine sau chiar pentru a deceda daca au ingerat o doza letala. Daca traiesc dupa 3 - 4 zile, melcii pot fi pastrati. Acestora li se va opri accesul la hrana, dar nu si la apa, pentru 1 - 2 zile.

Hranirea

Perioada de hranire se intinde din aprilie pâna în octombrie, cu un interval de repaus în timpul caldurii excesive din vara. Hrana nu trebuie lasata într-un singur loc pentru ca melcii nu vor avea acces la aceasta. Melcii consuma hrana solida pe care o mesteca cu limba. Functia de hranire depinde de vreme, asa încât melcii pot sa nu manânce chiar în fiecare zi. Irigarea de seara atunci când vremea e secetoasa poate încuraja hranirea datorita înlesnirii miscarilor catre zona cu mâncare.

Melcii care se vor reproduce se vor dispune în suprafata special destinata acestei functii, începând cu luna aprilie sau mai. Melcii din anumite specii colectati din diferite regiuni, au obiceiuri de hrana diferite. Dintre mâncarile consumate de melci sunt: Alyssum, fructul si frunzele de mar, caisele, anghinarea, ochiul boului, orzul, fasolea, merisorul californian, orice varietate de varza, musetel, garoafa, conopida, sfecla rosie, telina, cirese coapte, lamâi, trifoi, castravete (preferatul melcilor), loboda, papadie, hibiscus, nalba, cala, nemtisor, praz, salata verde, crin, magnolie, duda, condurul doamnei, urzica, coacaze, stejar, ceapa verde, panselute, piersica, pere coapte, mazare, petunie, pruna, cartof (crud sau preparat), dovleac, ridiche, rapita, trandafir, macris, spanac, mazare dulce, ciulin, rosie, gulie, grâu, cârciumareasa. Melcii evita consumarea plantelor care produc substante chimice defensive, cele cu tulpini defensive, etc.

Melcii prefera frunzele suculente si verdeturile. Daca hraniti melcii cu resturi vegetale, fructe sparte sau cartofi copti, aceasta hrana în exces trebuie îndepartata imediat pentru a nu se deteriora. Li se pot administra tarâte uscate sau umezite deasupra frunzelor verzi. Dieta poate contine 20% tarâte de grâu, restul de 80 % fiind fructe si verdeturi. Unii crescatori folosesc ovaz, cereale, soia sau terci pentru a asigura necesarul de calciu, asemeni cochiliilor de stridie. Melcii mai consuma si carton. În decursul a 24 de ore, melcii pot consuma o cantitate de hrana echivalenta cu 10 - 20 % din greutatea propriului corp. Calciul trebuie administrat cel putin 1 data pe saptamâna daca solul nu-l contine. Pamântul nu trebuie sa contina saruri sau substante alcaline care pot arde melcii. Calciul se amesteca cu tarâte ude sau cu cartofi sfarmati si astfel acesta nu se va infiltra în pamânt daca nu este consumat imediat.

Doua feluri preferate de mâncare pentru melci si care asigura o dezvoltare sanatoasa sunt: (a) terciul fiert ce contine 58% grâu, 16 % soia, 18% sorg, 7% faina de calcar (40% calciu) si (b) pelete pentru puii de gaina ce contin 5% concentrat, 10% grâu, 15% soia, 20% sorg, 44% orz, 6% faina de calcar (40 % calciu). Peletele sunt potrivite melcilor mari, în timp ce terciul este o hrana adecvata puilor. Peletele trebuie zbrobite daca sunt administrate melcisorilor. Melcii prefera o hrana umeda. Daca acestora li se administreaza terci uscat, atunci trebuie înlesnit accesul la surse de apa.

Spatiile de depozitare a hranei si a apei trebuie curatite regulat. Cantitatea de hrana consumata de un melc depinde mult de umiditatea din aer si de accesul la apa. Apa curata poate fi dispusa într-un vas plat pentru a înlatura riscul de înec al melcilor. Factori precum temperatura, intensitatea luminoasa, preferinta de hrana în comparatie cu hrana administrata au un impact asupra hranirii. Pâna se ajunge la o compozitie optima a mâncarii se poate recurge la un compromis în sensul administrarii unui amestec: ˝ hrana din verdeturi si ˝ proteine animale.

Boli si daunatori

Igiena cotidiana poate contracara raspândirea bolilor si astfel se poate îmbunatati starea de sanatate si rata de crestere a melcilor. Hrana trebuie schimbata si evacuata zilnic pentru a evita deteriorarea ei. Daca în pamântul pe care stau melcii exista viermisori, acesta vor realiza igiena si mentinerea curateniei pe amplasament.

Parazitii, fungiile, microartropodele pot ataca melcii si problemele de acest gen se pot raspândi rapid daca populatia de melci este foarte densa. Bacteriile Pseudomonas aeruginosa genereaza infectii intestinale ce se pot transmite rapid daca amplasamentul este aglomerat.

Crescatoria de melci trebuie ferita de daunatori ca: soareci, sobolani, cârtite, sconcsi, nevastuici, pasari, broaste si broaste râioase, insecte (varietati de gândaci si greieri), specii de muste, chiar unele specii canibale de melci (Strangesta capillacea).

Transportul

Pentru conservarea, procesare sau transport se vor alege doar melci activi. Un melc inactiv poate fi bolnav sau pe moarte. Este de preferat sa se transporte melcii vii, daca legea permite, în timpul perioadei de latenta, între lasarea toamnei si pâna la începutul lunii martie, desi atuni este greu de determinat care individ este înca activ. Trebuie inspectat fiecare exemplar pentru a se asigura ca acesta este sanatos. Melcii se vor pune într-un container ambalat în gheata pentru a se mentine temperatura în jurul valorii, dar nu sub punctul de înghet, astfel ca melcii sa hiberneze. Când vremea se încalzeste si melcii se trezesc devenind activi, nu se reuseste ambalarea acestora optima în cartoane. Deoarece sunt creaturi vii, containerele ce contin melcii trebuie manipulate cu grija. Unele indicatii prevad sa nu se transporte exemplare vii de H. pomatia dupa începutul lunii iunie, deoarece atunci acestia nu mai au un gust placut. H. aspersa poseda o cochilie fragila pâna când se maturizeaza si formeaza o buza, asa încât pâna în acel moment exemplarele imature nu sunt recomandate a fi comercializate.

Transformarea melcilor în escargot

Melcii sunt considerati maturi atunci când formeaza o buza la deschiderea cochiliei. Înainte de maturizare, cochiliile lor sunt mai casante, facându-i astfel neinteresanti pentru comert. Greutatea comerciala necesara pentru un individ de H. aspersa este de minim 8 grame.

Compozitia nutritiva a melcilor vii (calculata la o portie comestibila de 100 g), conform bazei de date cu elemente nutritive aflata în Franta, este de:

Melcii sunt spalati, fierti, despartiti de cochilie si apoi spalati în otet sau în suc de lamâie si solutie apoasa înainte de a fi conservati. Producerea unei conserve de calitate este un proces înselator, trebuind a fi luate în seama aspecte care sa nu duca la otravirea hranei. Pregatirea pentru mâncare a melcilor vii, implica înlaturarea membranei pâna la deschiderea cochiliei. Melcii trebuie cufundati în apa în care se adauga ˝ cana de sare sau Ľ cana de otet la fiecare 50 de melci. Mucusul secretat va determina culoarea alba a apei. Apa trebuie schimbata de câteva ori în decursul unei înmuieri de 3 - 4 ore. Se clatesc de câteva ori în apa curgatoare pâna când este îndepartat mucusul. Apoi melcii se transfera în apa rece care se pune la fiert. Trebuie lasata sa fiarba 8 minute, dupa care se strecoara si se curata melcii în apa rece. Se strecoara înca o data. Cu un ac sau cu o furculita mica se extrag melcii din cochilie. Li se îndeparteaza intestinele si sunt taiate toate partile negre. Unele retete prevad chiar taierea capului, a cozii si a tuturor cartilajelor si a zgârciurilor. Se urmeaza apoi indicatiile diferitelor retete.

O metoda alternativa prevede: spalarea temeinica a melcilor în apa curata. Turnarea acestora în apa fiarta sarata în care se poate adauga suc de lamâie si/sau ierburi, se lasa la foc înca 10 - 15 minute pâna când melcii se pot îndeparta cu usurinta de cochilie. Se strecoara si se clatesc.

Melcul urias african se prepara prin zbrobirea cochiliei si taierea piciorelor de la corp. clisa se elimina în mod obisnuit prin frecarea melcilor cu aschii de lemn, dupa care se spala în apa curgatoare, repetându-se procesul pâna la eliminarea totala a secretiei. Aschiile pot fi înlocuite de faina în care se adauga sare si otet. Piciorul se taie în bucati de marime normala. Masa viscerala se poate deshidrata, se zbrobeste laolalta cu cochilia si se amesteca cu mâncare de pasari pentru a se obtine 10 % din hrana necesara unui melc. Datele cunoscute indica o proportie între 28 si 46% din greutatea unui melc Achatina ca fiind reprezentata de cochilie.

Restrictii si reglementari

Melcii pe care unii oameni îi cresc si îi porcura pentru hrana personala sunt considerati drept daunatori ai culturilor agricole. Introducerea diferitelor varietati si derivatilor de la o specie devin daunatori mai periculosi decât specia originara, deoarece asupra noilor creaturi nu se poate exercita un control natural. Melcii daunatori ataca culturile de frunze verzi, fructele ce cresc pe sol (capsuni, rosii), dar si citricele ce cresc în arbusti.

Actul Federal asupra Daunatorilor Plantelor defineste ca daunator orice stadiu de viata (chiar formele de hibernare sau de latenta) ale insectelor, gâzelor, nematodelor, limaxurilor, melcilor, protozoarelor si a a ltor nevertebrate, bacterii, fungi sau plante parazite ori partile reproductive ale acestora, virusi sau orice organisme asemanatoare cu cele mentionate, orice substante infectioase ce pot afecta în mod direct sau indirect plante sau parti ale acestora, deteriorându-le sau îmbolnavindu-le, chiar si orice produs din plante procesat, trecut prin procse de fabricatie.

Deoarece infestarea pe scara larga a melcilor poate avea consecinte foarte importante, se instaureaza carantina împotriva produselor incubate provenite din zone infestate. Este ilegal importul melcilor sau al limaxurilor pe teritoriul SUA fara permisiunea Diviziei de Carantina si de Protectie a Plantelor, a Serviciului de Sanatate Animala si de Inspectii si a Departamentului american pentru Agricultura. Pentru transferul de melci între statele apartinând tritoriului SUA sau pentru importuri se completeaza diferite documente pe baza carora conducerea statului respectiv va adresa o recomandare Serviciului abilitat care va adopta o decizie.

Conservarea neadecvata a hranei slab acida creste riscul raspândirii botulismului. La pregatirea conservelor de melci destinate consumului cansic, vor trebui urmate cu atentie instructiunile pentru hrana slab acida pentru a preveni otravirea acesteia.

Regulamentele federale si statale se aplica si importurilor si cresterii melcilor. În unele state americane unitatea producatoare va trebui sa obtina aprobari si sa fie inspectata.

Importurile si exporturile SUA

Informatii generale privind importul produselor agricole în SUA se regasesc la adresa:

Departamentului American pentru Agricultura, Serviciului de Sanatate Animala si de Inspectie, Centrului de înformatii privind Comertul, Administratiei Comertului International, Departamentului de Comert al SUA, Administratiei SUA a Alimentatiei si Medicamentelor, Oficiului de Afaceri si Centrului pentru Securitate Alimentara si Nutritie Aplicata ce ofera în acest sens brosura "Începutul unei afaceri alimentare".