Pasarile sunt, in general, expuse foarte multor pericole chiar in casele noastre. Aceasta situatie se datoreaza mai multor factori, cum ar fi: dimensiunile lor reduse, metabolismul foarte rapid, sensibilitatea sistemului respirator, curiozitatea excesiva etc. Un stapan responsabil va trebui deci sa aiba grija ca pasarea sa sa fie ferita de cat mai multe lucruri si situatii care ii pot pune sanatatea si viata in pericol. In cazul producerii unui accident apelati imediat la veterinar! In cele ce urmeaza vom incerca sa va prezentam potentialele pericole pentru pasari si cum sa le evitati.
1. Geamurile, usile, luminatoarele, oglinzile
Pasarile nu inteleg ce inseamna sticla geamurilor si vor incerca sa zboare prin ele. Accidentele petrecute astfel sunt foarte periculoase, putandu-se solda cu ranirea grava a pasarii. Acoperiti oglinzile mari, geamurile de la ferestre, usi si luminatoare cu perdele, draperii sau jaluzele atunci cand lasati pasarea libera prin casa. Aveti grija totusi si la materialele folosite pentru acestea, pasarea nu trebuie sa-si poata agata ghearele in textura panzelor, in orificiile acestora sau in snururi. Taierea marginilor aripilor, desi nu va impiedica pasarea sa zboare, ii va incetini zborul, reducand astfel putin pericolul. Nu lasati ferestre si usi deschise, pasarea poate evada!
2. Ventilatoarele, aparatele de aer conditionat, temperatura
Temperaturile prea scazute sau prea ridicate afecteaza sanatatea pasarilor. Colivia pasarii nu trebuie pozitionata in zone in care sa circule curenti de aer, in bataia aerului conditionat sau a ventilatorului. Partea mecanica a ventilatoarelor de tavan sau a celor obisnuite prezinta de asemenea riscuri pentru pasari care se pot rani fatal in palete. Inchideti aceste dispozitive inainte de a scoate pasarea din colivie!
3. Strivirea, sufocarea
Adesea pasarile se strecoara in diferite locsoare inguste, unde sunt greu observabile si pot fi astfel ranite accidental. Aveti grija pe unde calcati si unde va asezati atunci cand pasarea este in afara coliviei! nu inchideti usile dulapurilor, sertarele inainte de a va asigura ca pasarea nu s-a strecurat cumva inauntru.
Amorezi
In general, asigurati-va ca pasarea nu a intrat undeva unde sa poata fi inchisa sau ranita. Nu dormiti cu pasarea, riscati sa va rostogoliti in somn peste ea si sa o omorati!
4. Cablurile electrice
Cablurile electrice sunt foarte periculoase. O pasare care roade un cablu se poate arde sau electrocuta mortal. Pentru a evita aceste accidente va trebui sa mascati cablurile in materiale speciale sau in tevi PVC. Unele pasari pot incerca sa strapunga chiar si aceste aparatoare! Monitorizati cu atentie activitatea pasarii!
5. Copiii si musafirii
Copiii pot rani pasarile sau pot fi raniti de acestea. In functie de varsta, ei vor trebui instruiti cum sa se comporte cu pasarile, tinand cont si de temperamentul acestora. Copiii nu-si dau seama de forta manutelor lor si pot sufoca pasarea! Va trebui sa amenajati pasarii un loc unde sa se poate retrage oricand departe de interactiunea cu copiii.
Musafirii nu trebuie lasati sa manipuleze pasarea sau sa ii ofere de mancare fara acordul si instructiunile dumneavoastra.
6. Alte animale din casa
Va trebui sa fiti extrem de atenti atunci cand aveti in casa, pe langa pasari, si alte animale. Pasarile pot fi ranite sau pot rani la randul lor. Nu lasati niciodata pasarea singura in compania altui animal! Va trebui sa aveti grija chiar si la coabitarea diferitelor specii de pasari! Acoperiti acvariile pentru a evita inecarea pasarilor si ingerarea apei din acvariu, care poate contine microorganisme periculoase. Evitati expunerea pasarilor la lumina lampilor special concepute pentru reptile, acestea le pot cauza arsuri. Litiera pisicilor este periculoasa pentru pasari datorita prafului si mirosurilor emise. Nu folositi sprayuri contra puricilor in apropierea pasarilor si nu lasati la indemana acestora medicamentele folosite pentru alte animale de companie.
Canar
7. Pericolele din bucatarie
Bucataria este un loc foarte periculos pentru pasari, acestea nu trebuiesc nici gazduite acolo, nici lasate sa intre in bucatarie. Vesela din teflon emite gaze foarte toxice pentru pasari, de asemenea si alte ustensile folosite in bucatarie. Aragazul, cuptorul si alte aparate electrocasnice pot provoca arsuri grave si raniri pasarilor. Obiectele taioase si ascutite (cutite) sunt extrem de periculoase. Alimentele aflate in bucatarie pot fi ingerate de pasari cauzandu-le grave probleme de sanatate. Pasarile se pot ineca cu usurinta intr-o chiuveta in care se gaseste apa sau chiar intr-un pahar sau bol plin cu apa. Bucataria trebuie sa fie intotdeauna un loc interzis pasarilor!
8. Pericolele din baie
Baile sunt la fel de periculoase ca si bucatariile.
Pasarile se pot ineca in chiuvete, cazi si vase de toaleta.
Oglinzile mari sunt periculoase pentru ca pasarea
poate zbura direct in ele si se poate rani. Sprayurile si
lotiunile cosmetice sunt foarte periculoase, produsele folosite pentru
curatenie, medicamentele si detergentii de asmenea. Nu folositi in
prezenta pasarilor aparatele de ondulat parul sau fierul de calcat intrucat
acestea emit gaze foarte toxice pentru acestea. Tineti
9. Sursele de caldura
Arsurile accidentale sunt foarte frecvente. Nu lasati pasarea libera prin casa daca aveti lumanari aprinse, vase incalzite (de exemplu cele pentru arderea uleiurilor aromatice), seminee, radiatoare sau calorifere electrice puse in functiune. Atentie! Chibriturile sunt toxice pentru pasari! Becurile incalzite (in special halogenii) pot produce arsuri grave. Asigurati-va ca ele au fost stinse si s-au racit complet inainte de a scoate pasarea din colivie.
Amazona ochrocephala
10. Fumul, mirosul, gazele si alte emanatii
Sistemul respirator al pasarilor este foarte diferit de cel al mamiferelor si este mult mai afectat de mirosuri, fumuri, gaze si alte emanatii. Orice fel de fum este extrem de periculos, inclusiv fumul de tigara, marijuana sau cel de ulei de bucatarie ars. Mirosurile puternice pot fi fatale. Produsele petroliere (benzina, gaz etc.), cele pentru curatenie, produsele cosmetice (parfum, fixativ, oja etc.), lumanarile parfumate, betisoarele aromate, odorizantele de camera, uleiurile esentiale, alcoolul sunt de asemenea toxice. Uleiurile sunt periculoase nu numai daca sunt ingerate ci si daca se impregneaza in pene. Monoxidul de carbon este fatal pasarilor. Nu folositi in apropierea pasarilor adezivi, vopseluri, terebentina, acetona, markere permanente sau alte obiecte asemanatoare.
11. Metalele grele
Categoria metalelor periculoase pentru pasari include: zincul, mercurul, arsenicul iar acestea sunt surprinzator de mult folosite in alcatuirea diferitelor obiecte din casele noastre, putand fi folosite chiar la confectionarea unor accesorii destinate pasarilor. Aveti grija la continutul de metale grele al coliviilor, accesoriilor pentru colivii si jucariilor. Clemele de prindere a accesoriilor pot fi de asemenea periculoase. Iata o lista de obiecte care contin astfel de metale si care nu trebuiesc lasate la indemana pasarilor: cuie, capse, fermoare si accesorii metalice, monezi, vopseluri, medicamente, produse cosmetice, linoleum, obiecte decorative (in special antichitati), baterii, uleiuri, lubrifianti, insecticide, pesticide si multe altele.
12. Alte toxine si pericole
Exista multe plante toxice pentru pasari. Alte obiecte periculoase sunt: decoratiunile de Craciun, iarba artificiala, funditele si panglicile, baloanele, bijuteriile, acele, butonii, nasturii, diferite snururi si sfori, sarme si cabluri. Firele smulse din covoare de catre pasari sunt periculoase intrucat le pot bloca sistemul digestiv.
Multe pasari sunt foarte stresate de zgomotele puternice.
|