DIPLURELE, COLEMBOLELE, TIZANURELE

DIPLURELE, COLEMBOLELE, TIZANURELE[1]

Tot simple, ca si precedentele, poseda însa în întregime caracterele insectelor: antene, trei parechi de picioare si corpul împartit în trei. N-au aripi. Sînt si alte insecte nearipate, care însa au pierdut aripile; apterygotele nu le-au avut de la începutul lor. Sînt socotite drept strabunii celorlalte insecte; nu au nici ochi compusi.

Fig. 182. Campodea

Fig. 183. Colembole (Sminthurides) Barbatul (cel mic) sarind ca la joc fata de femeiusca (d. refacut de M.s.).

Comuna pe la noi, p 13213d320n rin frunzisul mare din padure e cam podea[2], lunga numai de cîtiva milimetri, cu corpul lungit, albicios si moale. La capatul dindarat al corpului se gasesc doua prelungiri subtiri, lungi, cu înfatisarea antenelor si cu care în adevar pipaie. Cele 6 picioare, destul de lungi, ajuta animalului sa se miste repede, sa se ascunda în frunzar de îndata ce sînt descoperite. Ca si proturele, pe cel dintîi inel abdominal au doua monturi cilindrice, picioare închircite.

Alta grupa (COLEMBOLE)[3] cuprinde foarte curioase insecte, poate dintre toate cele mai raspîndite pe fata pamîntului. Se gasesc pe ghetarii polari pîna-n ecuator, de pe înaltimile muntoase pîna lînga lacurile din lunca Dunarii. Multe se înfunda în întunerecul pesterilor. Regretatul C. Ionescu, conferentiar la Universitatea din Iasi, a descris numeroase Collembole din pesterile noastre.

Pe lînga altele sînt marunte. Unele n-au nici ¼ milimetru lungime. Au o particularitate care le face nu numai sa fie mai lesne recunoscute sau observate, dar le da un aer de ghidus marunt.

La capatul dindarat, pe fata inferioara a ultimului inel, poseda o prelungire sfîrsita ca o furculita cu 2 dinti pe care o tin obisnuit de-a lungul trupului. Cînd aceasta furculita îndreptata spre pamînt face ca animalul sa sara în sus, ca si unele jucarii mecanice, unele, mici de 1/4 mm, fac sarituri de 40 ori mai înalte decît trupul lor. Nu sar înainte ca un cosas, ci numai în sus, de 2-3-4 ori în sir, speriind o alta insecta ce s-ar apropia dusmanoasa de ea. La noi se întîlnesc destul de numeroase specii.

Într-o lucrare recenta C. Manolache[4] de la Institutul de cercetari agronomice, studiind fauna marunta gasita în frunzarul fie de zada de la Sinaia, fie de stejar de la Cascioare (Vlasca) , printre numeroasele si feluritele animale aflate într-un sfert de m.p. aproape 50% (43,8) erau Collembole la munte, 32% la Cascioare.

Una din cele mai raspîndite este podura acvatica[6] de pe lînga balti. E neagra ca taciunele, mimai picioarele si antenele sînt ruginii. Are un trup moale, pare ca ar fi mai degraba o larva, cu capul mare, cu antenele groase, marite. Aproape nu se deosebesc

inelele pieptului de ale pîntecului, decît doar ca cele dintîi poarta trei perechi de picioare umflate la baza, ascutite la vîrf. Stau puzderie pe malul apelor; pe frunze, pe trunchiuri pare ca ar fi presarat praf de mangal. Cînd

Fig. 184. Podura aquatica mult marita (B., refacut de M.s.).

Încep unele, iritate, sa sara, e un spectacol ce opreste în loc. În sariturile lor se pot împrastia si pe fata apei, formînd insulite negre. Se hranesc cu substante vegetale, cu sucul celor putrezite.

Unele (Entomobrya)se întîlnesc si iarna pe zapada, iar cele culese de la Isverna, Closani, din pesteri, au coloare albicioasa.

Fig. 185. Lepisma saccharina (R., refacut de M.s.).

Fig. 186. Alelura formicaria furînd nectarul tu care se hranesc 2 furnici (d. Janet).

Tot dintre Apterygote face parte si Lepisma saccharina[7], simpla la înfatisare, dar draguta. Se întîlneste mai adesea în gospodarii. Cînd se trage brusc un saltar din camara, în care se afla farîmituri de zahar, nu rar, surprinsa de lumina, aceasta insecta fuge iute sa se ascunda în vreo crapatura, unde de regula se tine la adapost.

Nu e mai lunga de 1 centimetru, cu pîntecele terminat cu trei fire subtiri. Corpul argintiu e acoperit cu solzi marunti ce se iau pe deget. Pe cît e de draguta, pe atît de stricatoare; nu se multumeste numai cu farîmiturile din mîncare, ospatate mai ales noaptea, ci, ca si moliile, ataca hainele de lîna, ba chiar si foile cartilor vechi.

Un neam al ei (Atclura formicaria) îsi duce viata în musuroaiele de furnici. A ramas taina convietuirea acestor doua soiuri de insecte atît de deosebite. Fapt e ca atunci cînd o furnica aduce în gura o picatura de miere si cînd se pregateste sa o dea unei larve, Alelura se amesteca, se ridica în sus si fura picatura de miere din gura furnicii. Nu se astîmpara pîna nu se satura de miere, iar cînd o furnica mînioasa pe tîlharul de ziua mare vrea sa o pedepseasca, mai iute decît furnica se face nevazuta. S-a dat numele acestui furtisag de miere myrmecocleptie, dar prin aceasta nu s-a limpezit taina.