DIPLURELE, COLEMBOLELE, TIZANURELE

DIPLURELE, COLEMBOLELE, TIZANURELE[1]

Tot simple, ca si precedentele, poseda īnsa īn īntregime caracterele insectelor: antene, trei parechi de picioare si corpul īmpartit īn trei. N-au aripi. Sīnt si alte insecte nearipate, care īnsa au pierdut aripile; apterygotele nu le-au avut de la īnceputul lor. Sīnt socotite drept strabunii celorlalte insecte; nu au nici ochi compusi.

Fig. 182. Campodea

Fig. 183. Colembole (Sminthurides) Barbatul (cel mic) sarind ca la joc fata de femeiusca (d. refacut de M.s.).

Comuna pe la noi, p 13213d320n rin frunzisul mare din padure e cam podea[2], lunga numai de cītiva milimetri, cu corpul lungit, albicios si moale. La capatul dindarat al corpului se gasesc doua prelungiri subtiri, lungi, cu īnfatisarea antenelor si cu care īn adevar pipaie. Cele 6 picioare, destul de lungi, ajuta animalului sa se miste repede, sa se ascunda īn frunzar de īndata ce sīnt descoperite. Ca si proturele, pe cel dintīi inel abdominal au doua monturi cilindrice, picioare īnchircite.

Alta grupa (COLEMBOLE)[3] cuprinde foarte curioase insecte, poate dintre toate cele mai raspīndite pe fata pamīntului. Se gasesc pe ghetarii polari pīna-n ecuator, de pe īnaltimile muntoase pīna līnga lacurile din lunca Dunarii. Multe se īnfunda īn īntunerecul pesterilor. Regretatul C. Ionescu, conferentiar la Universitatea din Iasi, a descris numeroase Collembole din pesterile noastre.

Pe līnga altele sīnt marunte. Unele n-au nici ¼ milimetru lungime. Au o particularitate care le face nu numai sa fie mai lesne recunoscute sau observate, dar le da un aer de ghidus marunt.

La capatul dindarat, pe fata inferioara a ultimului inel, poseda o prelungire sfīrsita ca o furculita cu 2 dinti pe care o tin obisnuit de-a lungul trupului. Cīnd aceasta furculita īndreptata spre pamīnt face ca animalul sa sara īn sus, ca si unele jucarii mecanice, unele, mici de 1/4 mm, fac sarituri de 40 ori mai īnalte decīt trupul lor. Nu sar īnainte ca un cosas, ci numai īn sus, de 2-3-4 ori īn sir, speriind o alta insecta ce s-ar apropia dusmanoasa de ea. La noi se īntīlnesc destul de numeroase specii.

Īntr-o lucrare recenta C. Manolache[4] de la Institutul de cercetari agronomice, studiind fauna marunta gasita īn frunzarul fie de zada de la Sinaia, fie de stejar de la Cascioare (Vlasca) , printre numeroasele si feluritele animale aflate īntr-un sfert de m.p. aproape 50% (43,8) erau Collembole la munte, 32% la Cascioare.

Una din cele mai raspīndite este podura acvatica[6] de pe līnga balti. E neagra ca taciunele, mimai picioarele si antenele sīnt ruginii. Are un trup moale, pare ca ar fi mai degraba o larva, cu capul mare, cu antenele groase, marite. Aproape nu se deosebesc

inelele pieptului de ale pīntecului, decīt doar ca cele dintīi poarta trei perechi de picioare umflate la baza, ascutite la vīrf. Stau puzderie pe malul apelor; pe frunze, pe trunchiuri pare ca ar fi presarat praf de mangal. Cīnd

Fig. 184. Podura aquatica mult marita (B., refacut de M.s.).

Īncep unele, iritate, sa sara, e un spectacol ce opreste īn loc. Īn sariturile lor se pot īmprastia si pe fata apei, formīnd insulite negre. Se hranesc cu substante vegetale, cu sucul celor putrezite.

Unele (Entomobrya)se īntīlnesc si iarna pe zapada, iar cele culese de la Isverna, Closani, din pesteri, au coloare albicioasa.

Fig. 185. Lepisma saccharina (R., refacut de M.s.).

Fig. 186. Alelura formicaria furīnd nectarul tu care se hranesc 2 furnici (d. Janet).

Tot dintre Apterygote face parte si Lepisma saccharina[7], simpla la īnfatisare, dar draguta. Se īntīlneste mai adesea īn gospodarii. Cīnd se trage brusc un saltar din camara, īn care se afla farīmituri de zahar, nu rar, surprinsa de lumina, aceasta insecta fuge iute sa se ascunda īn vreo crapatura, unde de regula se tine la adapost.

Nu e mai lunga de 1 centimetru, cu pīntecele terminat cu trei fire subtiri. Corpul argintiu e acoperit cu solzi marunti ce se iau pe deget. Pe cīt e de draguta, pe atīt de stricatoare; nu se multumeste numai cu farīmiturile din mīncare, ospatate mai ales noaptea, ci, ca si moliile, ataca hainele de līna, ba chiar si foile cartilor vechi.

Un neam al ei (Atclura formicaria) īsi duce viata īn musuroaiele de furnici. A ramas taina convietuirea acestor doua soiuri de insecte atīt de deosebite. Fapt e ca atunci cīnd o furnica aduce īn gura o picatura de miere si cīnd se pregateste sa o dea unei larve, Alelura se amesteca, se ridica īn sus si fura picatura de miere din gura furnicii. Nu se astīmpara pīna nu se satura de miere, iar cīnd o furnica mīnioasa pe tīlharul de ziua mare vrea sa o pedepseasca, mai iute decīt furnica se face nevazuta. S-a dat numele acestui furtisag de miere myrmecocleptie, dar prin aceasta nu s-a limpezit taina.