ENTOMOSTRACEE

ENTOMOSTRACEE[1]

E o grupa de crustacei marunti din ape dulci ori marine, care au corpul format dintr-un numar variabil de segmente īmpartite deosebit īn diferitele parti, ce formeaza trupul. Numarul segmentelor variaza īntre 10 - 50.

Copepodele. Cel mai cunoscut la noi este ciclopul (Cyclops pubens)[2] cu ochii atīt de apropiati de pare a fi numai unul ca la Ciclopii mitologici, cu care s-a luptat Ulysse.

Ciclopul are o carapace transparenta, provenita din unirea mai multor inele si apoi un sir de inele distincte, tot mai īnguste. Corpul se termina prin doua apendice, īmpodobite cu tot soiul de perisori. Antenele sīnt lungi si date īn laturi ca mustatile.

Fig. 401. Ciclopul (d. refacut de M.s.).

Animalul este colorat fel de fel, de la galben sters de lamīie pīna la galben roscat ori rubiniu. Femeia poarta sacii plini cu oua.

Īntr-un borcan cu apa din iaz prezenta ciclopilor se observa chiar fara lupa, prin chipul cum īnoata, cu batai ritmice ale picioruselor, ca si vīslele de la luntrile de īntrecere, conduse de mai multi vīslasi. Viata lui e atīt de rezistenta, īncīt īn stomacul pastravilor s-au gasit ciclopi īnghititi de 12 ore dīnd īnca din picioare.

Din neamul acestor raci se poate lua exemplu cīt de mult schimba felul de viata ferma trupului. Argulus foliaceus[3] numit si paduchele-crapului, fiindca e parazit de crap, are trupul latit; sta lipit de peste prin ajutorul a doua ventuze si-i suge sīngele. Cīnd e sa lepede ouale, se desprinde. Īnoata cu picioarele latute. La altul, Achteres , trupul s-a schimbat īntr-un tub, la capatul caruia se afla ventuza si organele de īntepat. Ca si la panglica, dezvoltate sīnt ovarele cu oua. Ca pui e liber. Ca adult, prins de branhiile pestilor n-are alta grija decīt sa suga hrana de-a gata si sa se īngrijeasca de īnmultirea speciei.

Ostracodele. Tovarasi īn apele dulci cu ciclopul sīnt racusori ce seamana cu un bob de fasole (Cilpris), caci trupul īntreg este īnchis īntr-un īnvelis chitinos, ca īntr-o manta. Numai cīnd īsi scoate piciorusele si antenele prin crapatura īnvelisului, īti dai seama ca face parte din neamul racilor. Constituie hrana marunta a pestilor si a celorlalte convietuitoare. Branhiopodele. Īn aceasta grupa intra cel mai neas-tīmparat racusor din borcanul cu apa de iaz. Poporul i-a zispuricele-de-balta (Daphnia). Se īntīmpla ani cīnd baltile sīnt atīt de pline de dafnii, īncīt apa pare laptoasa[5], iar dafniile foiesc mai des decīt furnicile īntr-un furnicar. Sīnt numeroase pentru ca se īnmultesc din cale afara si se īnmultesc asa ca o aparare a speciei, caci ele formeaza hrana de capetenie a pestilor. Cum e iarba pentru noi, asa sīnt dafniile pentru pesti. Multe chestiuni interesante de biologie se pot observa la acest animal mic. Trupul e din o singura bucata, īnvelit peste tot īntr-o carapaca transparenta . E cam burtos, iar capul cu doi ochi mari negri, mereu īn miscare, seamana cu un coif tras pe frunte. O pereche de picioare, despicate la vīrf si terminate printr-un pamatuf din cīteva, ramuri, ca penele, le tine ridicate īn sus, parca ar fi o podoaba a coifului.

Fig. 401. Puricele-de-balta  (d. refacut de M.s.).

Fig. 402. Paduchele-crapului (d. H. Herlwig.)

Trupul e atīt de transparent ca poti observa la microscop cum bate inima, cum se strīnge intestinul, cum circula globulele de sīnge.

La dafnii este dezvoltat fenomenul numit partenogeneza. Peste vara se īnmultesc cu oua nefecundate. Dau deci un soi de muguri launtrici, din care se dezvolta un animal la fel cu parintii, care la rīndul lui se īnmulteste si el. S-a facut socoteala ca o singura dafnie, īn doua luni, ar da īn acest chip o armata de 1 300 000 000 de copii, daca n-ar fi diferite īmprejurari care sa le stinghereasca īnmultirea. Multa vreme au fost socotite din aceasta pricina drept hermafrodite, pīna cīnd O. Muller a descoperit partea barbateasca si a observat īmperecherea.

Aceasta se īntīmpla, de regula, catre toamna, caci drept rezultat este formarea unui ou fecundat ce rezista la ger si īnlesneste continuarea speciei īn primavara. Nu e vorba ca asemenea oua rezistente pot sa se nasca si īn toiul verii, cīnd uscaciunea ameninta ochiul de apa. Īn acest chip specia nu piere, dar prin astfel de oua se raspīndeste din loc īn loc. Oul ,īnvelit cu o coaja rezistenta, e luat de vīnt ori se prinde de labele pasarilor de apa si e transportat aiurea.

Īn afara de partenogeneza. la dafnii se mai observa si fenomenul de diformism dupa anotimp[7]. Toate animalele chiar ale aceleiasi specii nu sīnt la fel īntotdeauna. Cīnd apele se īncalzesc si hrana e mai din belsug, trupul dafniilor este mai zvelt, mai lung. Ele sīnt deci sensibile la conditiunile fizice īn asa masura īncīt s-a putut artificial fie a capata modificari de forme prin schimbarea durii, fie a luminii.

Īn sfīrsit, de numarul mare al dafniilor se leaga una din cele mai interesante probleme de biologie care se traduc de minune prin proverbul romānesc: «Pestele mare īnghite pe cel mic.

Fig. 404. Schimbarea formei dupa mediu.

Dafniile fac parte din lumea marunta a animalelor care īngrasa pe cele mari. Traind mai mult la fata apelor, unde e lumina, aer si hrana, ele alcatuiesc pīnza vie a planctonului, stratul de vietuitoare de la fata lacurilor, dar mai ales a Oceanelor. Constituie īn primul rīnd nutrimentul pestilor. Nu numai ca unii dau iures īn stratul de plancton, īnghitind mii de indivizi cu o sorbitura de apa, dar cadavrele micilor animale, lasate spre fund, aduc mana cereasca monstrilor ce stau cu gura cascata, asteptīnd hrana.

E una din fetele multiple ale tragediei mute din lumea vietuitoarelor. De aceea animalele asemenea dafniei trebuie sa se īnmulteasca din cale afara pentru a asigura trainicia speciei. Omul adesea profita de asemenea īnnodari de viata din natura. Cīnd dafniile se īnmultesc prea tare. el le prinde cu vin ciorpac cu pīnza deasa si le da de mīncare pestilor crescuti īn helestee anumite, ori le usuca, le sareaza, ca sa le aiba oricīnd la īndemīna. Altii merg mai departe si fac crescatorii de dafnii īn poloboace cu apa, īn care pun fīn ori frunze putrezite amestecate cu baliga de vaca.

Phyllopodele cuprind numeroase specii mai ales īn apele dulci statatoare; se deosebesc prin picioarele lor latite, ca niste foi, de unde si numele[8].

Raspīndit adesea si īn ochiurile mici de apa formate din topirea zapezii este Branchipus stagnalis. La trup seamana ceva cu Gammarus, fiind format din multe inele si avīnd trupul latut. Se deosebeste prin picioarele late, prin ochii mari īn vīrful unor pedunculi. La cap are doua perechi de antene din care una, mai ales la barbat, mai lunga. La femeie o pereche de antene e ca un ou lungit. Trupul este subtiat la capat, lung si ssa de transparent de se vede intestinul.

Sīnt foarte variate la īnfatisare.

Asupra racusorului Artemia salina din lacurile sarate, s-au facut frumoase experiente si de P. Bujor[9], profesor la Universitatea din Iasi, asupra transformarii corpului īn raport cu salinitatea apei. Daca se mareste gradul de saramura al apei, bineīnteles observīnd mai multe generatii, īncetul cu īncetul se schimba mai ales spre coada de ajunge sa fie la fel cu o alta specie (A. muhlhausenii). E una din frumoasele experiente reusite care dovedesc ca speciile se pot schimba unele īn altele, dupa schimbarea factorilor din mediul īn care traiesc.

Fig. 405. Branclupus. K = branhii.

O īnfatisare diferita o are racusorul Triops cancriformis īntīlnit atīt īn īmprejurimile Iasilor, cīt si īn apele de pe līnga Comana de unde au fost descrise de regretatul zoolog de la Iasi, I. Borcea.

Fig. 406. Artemia salina. Schimbarile cozii dupa mediu.

Fig. 407. Triops cancriformis.

Are trupul dimpotriva lat la un capat, tot subtiindu-se la celalalt, unde se termina prin doua apendice subtiri, lungi. E cel mai lung (3 cm) dintre neamurile lui si e de o lacomie nemaipomenita, ajungīnd chiar canibal, cei mai mari mīncīnd pe cei mai marunti.

Cīnd balta seaca, pier. E de-ajuns o noua ploaie repede ca sa se vada altii la loc, caci ouale lor scufundate īn mīl sīnt foarte rezistente.

Dimpotriva, micii racusori Leptestheria, aflati īn tovarasia celorlalti, se recunosc printr-o subtire carapace formata din doua jumatati īncheiate la spate, de parca ar fi valvele unui micut lameli-branhiat.

Sīnt animale de altfel vechi, neamul lor tragīndu-se din acele care, prea putin schimbate, traiau si pe vremea paleozoica, cu cīteva zeci de milioane de ani īn urma.

Fig. 408. Leptestheria (d. 1. Borcea).

Ciripediile. Cei care s-au jucat īn valurile de pe la Mamaia ori Mangalia au putut gasi printre scoicile azvīrlite pe plaja, valve de midii pe dinafara carora stau lipite alte urme de animale. Cu atentie observate se vede ca acestea sīnt formate din mai multe placi lipite cu baza lor de midie, alcatuind la un loc ca un con, ca un mugure solzos de castan, cu un spatiu gol īnauntru. Este locul animalului, un racusor marunt, care sta acolo ca un copilas īn albie Piciorusele marunte le scoate din īnvelis, cīnd e īn apa, si le misca īntr-una ca niste pene, ca sa provoace un vīrtej de apa, īn care se cuprinde hrana si oxigenul.

Fig. 409. Balanus prins pe scoici de Midii (M. Neagra) (d. Bacescu si Carausii).

Fig. 410. Cum sta animalul de Balanus īn casuta lui (d. refacut de M.s.).