EVOLUTIA PRODUCTIEI ANIMALE - EVOLUTIA CUNOSTINTELOR DE ZOOTEHNIE

Zootehnia este domeniul stiintific al unei preocupari umane foarte vechi: productia animalelor. Ea nu trebuie confundata, deci, nici cu preocuparea in sine, nici cu locul desfasurarii ei (ferma), nici cu rezultatele ei (productia). De altfel, in productia vegetala, 242h74c fitotehnia nu se confunda nici cu ferma, nici cu cerealele, de exemplu.

Exploatarea animalelor actuale necesita cunostinte referitoare la productii vizate, alimentatie, tehnologii de exploatare, facilitati (constructii, mecanizare), dar nu poate neglija reproducerea, pentru procurarea celor viitoare si cu acest prilej nu poate pierde ocazia modificarii intr-o directie dorita a animalelor viitoare, deci, ameliorarea (figura 1).

Ca domeniu stiintific al productiei animale, zootehnia, precum agronomia pentru productia vegetala, apare deci ca un complex de stiinte, cu componente statice (descrierea productiilor si a mijloacelor de productie in principal, animale, furaje, adaposturi, utilaje) si dinamice (descrierea mecanismelor de productie si dirijarea lor spre o eficienta superioara). Stiinta si practica productiei animale au evoluat impreuna, la inceput cu prioritati ale practicii, mai recent cu prioritati ale stiintei.

Se cere deci mai intai discutata evolutia practicii in productia animala. Ea a inceput cu domesticirea animalelor de catre om.

Fig. 1  Domeniile stiintifice ale productiilor din agricultura

DOMESTICIREA ANIMALELOR

Evenimentul domesticirii animalelor de catre om a devenit asa de important pentru evolutia ulterioara a societatii umane, incat a fost studiat si definit din mai multe puncte de vedere.

In viziunea sociologiei, domesticirea animalelor a insemnat trecerea omului de la stadiul de pradator la cel de producator.

Strict tehnologic, domesticirea animalelor a reprezentat trecerea sub controlul omului a alimentatiei, ingrijirii, dar mai ales a reproducerii si evolutiei lor.

In sfarsit, Darwin, facand mai mult filozofie a stiintei, a vazut in domesticirea animalelor cea mai mare experienta evolutionista facuta de catre om.

Cronologia domesticirii diferitelor specii se prezinta in tabelul 1.

Tabelul 1

Perioada de domesticire a principalelor specii de animale

In cartea sa 'Teoria oazelor', Childe (1966), considera ca inainte de prima domesticire, in paleolitic (50 000 - 1 000 i.e.n.), omul a trait intr-un fel de simbioza cu unele animale.

Constatarea ca in neolitic mai intai au fost luate in cultura cateva specii importante de plante, sprijina teoria lui Ratzel si Hahn (Grigg, 1977), conform careia domesticirea a fost facuta nu de vanatori sau culegatori (pradatori), ci de agricultori specializati (producatori). Separarea triburilor de pastori de cele de agricultori a avut loc la inceputul epocii bronzului.

Dispretul triburilor nomade, fata de cele sedentare si fata de speciile crescute prioritar de catre acestea a facut sa se raspandeasca mai degraba tehnica domesticirii, decat speciile in sine. Ca urmare au aparut mai multe centre de domesticire (tabelul 2).

Tabelul 2

Principalele centre de domesticire a animalelor

Din tabelul 2 se constata ca unele specii au fost domesticite intr-un singur loc, deci dintr-un singur stramos salbatic, iar altele in mai multe centre, implicit din stramosi diferiti. Despre primele se spune ca au origine monofiletica (gaina, curca, bibilica), despre celelalte ca au origine polifiletica (porcul, oaia, calul, vaca). Cat timp mecanismele si efectele evolutiei organice nu au fost intelese si acceptate, originea polifiletica se considera a fi principala cauza a variabilitatii speciilor.

Intre procedeele folosite pentru domesticire se numara captivitatea (mai ales a tineretu-lui), infometarea si uneori mutilarea.

Totdeauna in drumul spre domesticire s-a trecut prin etapa de imblanzire. La inceput imblanzirea era prezenta numai in generatia respectiva. Domesticirea, insa, are ca premiza obtinerea altor generatii din exemplarele imblanzite si ca masura gradul de controlare a reproductiei de catre om. Din acest punct de vedere, pisica este mai putin domestica decat cainele, de exemplu.

Sigur ca in procesul domesticirii au existat doi parteneri, dar succesul ei se pare ca nu a depins numai de eforturile si priceperea omului. Capata tot mai mult credit ideea ca si fondul genetic al speciei supusa domesticirii a avut un loc important, in sensul ca nu numai omul a ca-utat animalele utile lui, dar si unele specii deve-nite domestice l-au cautat pe om (cazul caine-lui, desi din simbioza la vanatoare a omului cu cainele avea avantaje si omul).

Un asemenea mod de a pune problema ar putea explica de ce omul nu a reusit sa domesticeasca unele specii pentru care nu se poate sa fi manifestat un interes deosebit, cum ar fi speciile care hiberneaza.

Temperamentul unor specii, controlat si el genetic, nu a permis domesticirea unor specii care prin productiile lor nu se poate sa nu fi trezit interesul omului ca si alte specii apropiate acestora (de exemplu, bivolul african, compara-tiv cu cel asiatic care este domesticit, elefantul african, comparativ cu cel asiatic, domesticit si el).

Unele specii, desi folosite de catre om, au ramas in stadiul imblanzirii pana de curand (albinele), pasul spre domesticire fiind facut o data cu insamantarea artificiala a matcii.

Consecintele domesticirii au fost provocate, in principiu, prin intensificarea actiunii unor factori ai evolutiei existenti si in natura si prin adaugarea altor factori ai evolutiei.

S-a intensificat in primul rand actiunea consangvinizarii, nu atat datorita vointei omului, desi este de asteptat sa fi existat si ea, cat datorita efectivelor mici imediat dupa domesticire. Imposibilitatea evitarii imperecherilor inrudite si erorile de esantionaj au impins in deriva genetica primele populatii dupa domesticire, cu consecinte de fixare sau de pierdere intamplatoare a unor gene, fie si utile omului sau necesare speciei salbatice.

Datorita antrenarii unor efective de animale domesticite in migratiile triburilor nomade, incrucisarea (imperecheri neinrudite) a devenit si ea mai prezenta decat la populatiile nedomesticite.

O importanta deosebita a avut adaugarea selectiei artificiale, facute de catre om in populatiile de animale domestice, la selectia naturala, facuta de catre mediu la populatiile nedomesticite.

Selectia artificiala a determinat nu numai favorizarea la reproductie a exemplarelor cu caractere mai utile omului, ci si eliminarea totala de la reproductie a exemplarelor nedorite. Faptul este dovedit de mentionarea castrarii cu 2000 - 500 i. e. n. (Codul lui Hamurabi).

Actiunea conjugata a acestor factori a grabit modificarea frecventei genelor si diversificarea aptitudinilor productive ale animalelor domestice, mai mult decat in natura.

Diversificarea fenotipica a fost fortata mai tarziu de catre om si in urma observatiei ca insusirile favorabile intr-un mediu, nu sunt favo-rabile si in altul.

Principalele productii fiind rod al unor functii, domesticirea a cauzat, in primul rand, in-tensificarea acestor functii. Trecerea sub ingrijirea omului a provocat animalelor domesticite si modificari morfostructurale, asociate cu pierderea unor arme de aparare impotriva mediului (imbracaminte piloasa, textura pielii, depozite de grasime).

1.2. SISTEME DE PRODUCTIE ANIMALA

Grigg (1977) considera ca au existat sistemele de exploatare agricola, in general, prezentate in tabelul 3.

Tabelul 3

Sistemele de exploatare agricola

Daca se extrag numai sistemele proprii productiei animale, legaturile dintre ele se prezinta in figura 2.

1.2.1. NOMADISMUL este o deplasare eratica dupa hrana si apa, fara asezari fixe. Exista un nomadism de tip asiatic, stiut din 3000 i.e.n. care dupa 500 i.e.n. a folosit pentru deplasare calul; ca urmare, acestui tip de nomadism ii sunt proprii distante si suprafete foarte mari. Nomadismul de tip arabic (si Africa de Nord) a folosit pentru deplasare camila si asinul, ca urmare se limiteaza la un areal ceva mai mic. Cel mai mic areal revine insa nomadismului practicat in Africa, la sud de Sahara,

Fig. 2 Sistemele de productie animala

intrucat deplasarea se face pe jos. Sunt antrenate si astazi in nomadism circa jumatate din efectivele de ovine, un sfert din cele de caprine si ceva efective de bovine.

1.2.2. TRANSHUMANTA este o pendulare sezoniera intre doua surse de hrana, cu asezari fixe, numai o parte dintre membrii familiei plecand cu animalele. Aproape generalizat in Europa pana in Evul Mediu, procedeul a rezistat partial pana in zilele noastre, intrucat a permis intretinerea unor efective mai mari decat suporta o ferma mixta. Printre deficiente i se mentioneaza si neintegrarea productiei vegetale (furaje) cu ingrasamintele naturale furnizate de catre animale.

1.2.3. FERMELE MIXTE au aparut in Evul Mediu in Europa si in America de Nord ca ferme sedentare autarhice (autarhie - politica unui stat prin care incearca sa-si produca singur toate bunurile de consum).

Prima revolutie industriala (cca 1850) le-a transformat in ferme comerciale de profit, iar ultima revolutie stiintifico-tehnica (cca 1950) le-a facut ineficiente.

Printre realizarile deosebite ale perioadei in care procedeul a fost larg raspandit se numara introducerea in cultura a plantelor furajere, in general, si a radacinoaselor, in special, introducerea asolamentelor cu 3 sole de cultura in productia vegetala, 242h74c introducerea adaposturilor in productia animala. Ca urmare, in aceasta perioada se inregistreaza o crestere a numarului de animale pe hectar, atribut al intensivizarii, mult accentuat mai tarziu.

1.2.4. RANCINGUL este o forma sedentara extensiva de productie animala. Desi mai exista si astazi in zone aride (America de Nord si de Sud) el ramane 'copilul primei revolutii industriale', cand dezvoltarea oraselor a sporit cererea de carne, dar au aparut si posibilitati de congelare si transport la distante mari. Vizand aproape exclusiv productia de carne, eventual si de lana, procedeul este, implicit un pas spre ferme specializate, dar extensive.

1.2.5. FERMELE SPECIALIZATE au aparut ca ferme comerciale de profit, in primul rand pentru productia de lapte de vaca, tot ca o consecinta a cererii de lapte si branzeturi in orasele ce s-au dezvoltat ca urmare a primei revolutii industriale. Au fost urmate de ferme de porci, de gaini pentru productiile de carne, oua. Sfarsitul dominatiei lor este marcat de declansarea revolutiei stiintifico-tehnica de la mijlocul secolului XX, dar mai pot fi intalnite unde aceasta revolutie nu si-a spus cuvantul.

1.2.6. FERMELE INDUSTRIALE aparute dupa actuala revolutie stiintifico-tehnica, isi merita numele de complexe industriale, intrucat sunt caracterizate de inalta specializare si concentrare, de integrare pe orizontala si pe verticala, cu tendinta ca marile companii internationale sa inglobeze si activitatile din 'amonte' (furaje, utilaje) si din 'aval' (industrializarea produselor).

1.3. EVOLUTIA PRINCIPALELOR PRODUCTII ANIMALE

1.3.1. PRODUCTIA DE LAPTE este aparuta o data cu mulsul in mileniul IV i.e.n., in Asia si Egipt. In mileniul III i.e.n. sunt deja semnalate productiile de unt si de branza. In Europa mulsul se pare ca a fost practicat incepand cu mileniul II i.e.n. La sud de Sahara devine o practica mult mai tarziu (dupa anul 1000 e.n.), iar in America a fost adus de catre europeni.

In Evul Mediu european, productia de lapte inca era legata de sezonul de vara, pentru iarna producandu-se doar branza. Productia medie pe vaca se estimeaza la 500 - 600 kg.

Producerea de furaje cultivate si aparitia adaposturilor au permis oprirea sezonialitatii si incepand cu secolul al XIX-lea se produce lapte si iarna. La inceputul secolului XIX productia medie a devenit circa 300 kg/vaca.

Prima revolutie industriala a facut sa apara in SUA primele fabrici de branzeturi (1840) si de unt (1860).

In 1862 este imaginata prima masina de muls, introdusa in practica dupa 1910 si generalizata dupa 1940. In 1870 devine posibil transportul in conditii de refrigerare, iar in 1880 este creat separatorul Laval - Nielson.

Procedeul pasteurizarii laptelui (Koch, 1882) si generalizarea dupa 1920 a distribuirii in ambalaje tipizate a laptelui pasteurizat a permis atingerea unui anumit apogeu al acestei productii.

Aparitia margarinei (1930), atingerea unor productii medii de peste 5000 - 000 kg/vaca pe efective foarte mari, dupa 1960 si chiar 000 - 1 000 kg/vaca dupa 1980, sunt cauze ale plafonarii acestei productii prin satisfacerea necesarului in tarile cu asemenea performante.

1.3.2. PRODUCTIA DE CARNE a fost primul scop al domesticirii animalelor. In mod neasteptat, calul a fost domesticit pentru carne, iar boul pentru munca.

In alte zone ale globului a fost preferat porcul (Europa) sau oaia (Asia).

Un imbold puternic pentru sporirea acestei productii a fost reprezentat de aparitia ranchurilor si a posibilitatii de congelare (sec. XIX).

1.3.3. PRODUCTIA DE OUA - a fost un lux pana in secolul XX, intrucat in mod traditional era sezoniera, iar performantele erau plafonate la 60 - 80 oua/an/gaina.

Desi incubatia artificiala era cunoscuta in China antica (secolul I i.e.n), incubatoarele de volum apar si castiga teren dupa 1920, o data cu existenta unor ferme de cca 000 de gaini. Dupa 1940 isi fac aparitia hibrizii, cei care vor permite ca in acest sfarsit de mileniu sa fie vizata o productie de aproape 300 oua/an/gaina.

1.3.4. PRODUCTIA DE LANA trebuie sa fie foarte veche, din moment ce inca din neolitic este acceptata existenta fusului, furcii si razboiului. Prima revolutie industriala a adus razboiul mecanic. Efectivele de ovine fiind mai mari decat la alte specii au permis supravietuirea unor variante de nomadism, transhumanta sau ranch. Ca urmare, exploatarea ovinelor este mai impregnata cu traditional decat celelalte specii mai avansate pe calea exploatarii industriale. Aparitia fibrelor sintetice i-a facut temporar o concurenta mai mare decat a plantelor textile, dar unele proprietati o fac de neinlocuit.

1.3.5. TRACTIUNEA ANIMALA - a inceput sa fie folosita din mileniul IV i.e.n. (boul). In mileniul III i.e.n sunt descoperite roata si carul. Tot in mileniul III i.e.n. este domesticit calul, mai intai pentru carne.

Inlocuirea boului cu calul pentru tractiune a fost mai inceata decat s-ar banui, desi calul era mai rapid, intrucat calul era si mai scump.

Prima larga utilizare calul si-o gaseste in armata ( 400 i.e.n. de catre razboinicii asirieni). Tarziu, in secolele VIII-IX e.n. isi fac aparitia hamul si potcoava, ceea ce sporeste foarte mult utilizarea calului.

Aparitia tractorului (1892), prima fabrica de tractoare (1907) si generalizarea folosirii tractorului dupa 1920 in America si dupa 1940 in Europa, i-au rezervat astazi calului un rol in sport si alte actiuni de agrement pentru om.

1.3.6. PRODUCTIA ANIMALA IN ROMANIA a fost din vechime importanta, pe de o parte datorita conditiilor geografice favorabile, pe de alta parte datorita domesticirii chiar in Europa a principalelor specii.

Geto-dacii, crescatori timpurii mai ales de oi si vite, erau numiti 'mancatori de lapte' in lumea elena si mai tarziu romanica.

Dintotdeauna practicata - niciodata nomadismul - transhumanta a ramas mai tarziu, chiar pana in secolul XX, proprie marilor crescatori, cu efective carora nu le puteau asigura furaje.

N. Filip (1909) considera ca productia animala a cunoscut o 'perioada de aur' pana la tratatul de la Adrianopol (1829).

Liberalizarea comertului dupa aceasta data a stimulat exportul de cereale. Ca urmare preturile cerealelor cresc, iar producatorii sunt interesati sa cultive cereale pentru export. Cultivarea cerealelor se extinde mult in detrimentul cresterii animalelor si suprafetelor intinse de pasuni si fanete sunt destelenite. Astfel asistam la trecerea de la agricultura pastorala la agricultura cerealiera extensiva.

Un alt factor care a dat o lovitura de gratie cresterii animalelor a fost politica vamala protectionista inaugurata de Austro-Ungaria si Germania, pentru a favoriza crescatorii lor. Dupa primul razboi mondial, politica agrara in Romania s-a schimbat in mica masura. Romania a continuat sa exporte cereale si alte produse agricole. In 1920 exportul produselor animale a reprezentat 1,26% din valoarea totala a exportului romanesc, ca sa ajunga in 1939 la 12,2%, in timp ce exportul productiei vegetale reprezenta 30% din exportul total al tarii.

Dupa 1960, in unitatile agricole de stat s-au facut investitii foarte mari, s-a trecut la concentrarea si specializarea productiei animale, au aparut complexe industriale de cresterea pasarilor si porcilor, a vacilor pentru lapte si complexe pentru cresterea si ingrasarea tinere-tului taurin si ovin.

Dupa 1989 se spera sa se gaseasca mijloacele pentru a stimula interesul taranilor, a specialistilor in zootehnie, pentru formarea de ferme mici si mijlocii de crestere a animalelor, eficiente biologic si economic.

EVOLUTIA STIINTELOR ZOOTEHNICE

Ca si alte stiinte, stiintele zootehnice au si ele la origine o practica. In evolutia lor de la practica la stiinta au parcurs mai multe etape:

1.4.1.DIN ANTICHITATE PANA IN EVUL MEDIU

In aceasta perioada a avut loc o acumulare empirica de cunostinte, reflectata in operele unor 'scriitori agricoli' precum Mago din Cartagina, Varro, Collumela. De exemplu, Varro in 'De rerum rusticarum' (37 i.e.n., citat de Lush) scrie: 'Daca vrem berbeci buni, trebuie sa facem doua lucruri: animalele sa fie apreciate dupa aspect si dupa descendenta'.

In ceea ce priveste tehnologia de exploatare, in aceasta perioada au aparut principalele unelte si tehnici traditionale.

Redusa la o practica empirica, ameliorarea era inconstienta, iar progresele mici o faceau sa ramana si inconsecventa pentru ca progresele ei nu se observau intr-o generatie. Cu participarea unui mare numar de generatii s-au format totusi unele rase locale.

1.4.2.DIN EVUL MEDIU PANA LA PRIMA REVOLUTIE INDUSTRIALA (1850)

In aceasta perioada, practica productiei animale este dominata de fermele mixte autarhice. Evenimentele importante sunt aparitia adaposturilor pentru animale, luarea in cultura a principalelor plante furajere. S-au perfectionat uneltele vechi si au aparut primele utilaje cu tractiune animala (cositoare, grebla, semanatoare), ceea ce a sporit considerabil productia de furaje, permitand constituirea de rezerve pentru sezonul de iarna.

Acum ameliorarea devine o arta, adica se rezuma la retete, dar cerea talent din partea crescatorului. Devine posibila creatia raselor artificiale. Primul om care a creat rase pe parcursul vietii sale a fost Robert Backwell (1725 - 1795), urmat de discipolii sai, fratii Collings, creatori ai celebrei rase de taurine Shorthon.

Printre retetele folosite de Backwell se numara si o ingenioasa folosire a selectiei pe descendenti, prin imprumutarea reproducatorilor lui altor crescatori, data fiind marimea redusa a fermelor din epoca. In aceasta perioada, pentru crearea de rase noi, s-a folosit curajos si consangvinizarea.

INTRE CELE DOUA REVOLUTII INDUSTRIALE (1850-1950)

Principala modificare in productia animala este transformarea fermelor mixte autarhice in ferme comerciale de profit, specializate pentru anumite productii. Alimentatia animalelor cunoaste unele noutati, cum ar fi folosirea turtelor de ulei (1840), a nutretului murat (1860), alaturi de noutati in exploatare (mulsul mecanic) si in reproductie (insamantari artificiale dupa 1920).

In ameliorare se consemneaza aparitia tuturor raselor culturale si a unor asociatii de crestere (prima in 1821 pentru rasa Shorthon), organizatii de tip sindical ce reunesc crescatorii aceleiasi rase, menite sa le apere interesele, dar care au avut importante implicatii si in tehnologia de ameliorare.

Prima dintre ele era introducerea registrelor genealogice, cu scopul de atestare a originii, dar care au devenit si principalul instrument de izolare reproductiva a raselor, premisa a evolutiei lor. Primul registru genealogic a fost infiintat in 1791 pentru rasa Pur Sange de Galop englez.

Tot o consecinta a activitatii asociatiilor de crestere, in interiorul fiecarei rase se instituie o 'piramida a ameliorarii', o stratificare functionala a fermelor in ferme de elita, ferme de multiplicare si ferme de productie. Fermele de elita fac progres genetic si isi procura venituri din vanzarea de reproducatori, urmatoarele il vehiculeaza prin fiii reproducatorilor, cumparati de la primele, spre fermele de productie, care isi procura veniturile din vanzarea de produse.

Aparitia controlului oficial al productiei (1895 la vaci, 1898 la gaini si 1905 la porci) este un alt pas inainte in tehnologia de ameliorare, facut tot datorita asociatiilor de crestere, care aveau nevoie de atestare neutra a performantelor reproducatorilor care circulau in piramida ameliorarii.

Tot asociatiile de crestere sunt organizatoare ale unor concursuri si expozitii de animale (primul concurs targ la Sussex in 1778), prilej cu care se va face publicitate nu numai animalelor castigatoare, cat si crescatorilor si metodelor utilizate de ei.

In aceeasi perioada, pentru coordonarea directiei de ameliorare a speciilor la nivel national, se consemneaza interventia statului in dirijarea importului si exportului de reproducatori si in controlarea montei publice, cu obligativitatea de castrare a masculilor neautorizati.

In sfarsit, tot in aceasta perioada apar primele institutii zootehnice si se contureaza primele discipline universitare.

PERIOADA DE DUPA DECLANSAREA ACTUALEI

REVOLUTII STIINTIFICO TEHNICE (1950)

Ultima revolutie stiintifico-tehnica a provocat o revolutie industriala si in productia animala. Asociatiile de crestere au disparut, cu tot cortegiul lor de metode de ameliorare. Isi face loc productia animala in ferme industriale, cu atribute de specializare, concentrare si integrare, pe orizontala si pe verticala.

Exploatarea animalelor devine si ea o stiinta, iar deciziile se iau prin cercetare operationala. In ameliorare apare optimizarea programelor de ameliorare prin modelare matematica si se generalizeaza incrucisarile industriale, pentru a exploata hibrizi care manifesta heterozis.

1.5.FILIATIA IDEILOR IN STIINTELE ZOOTEHNICE

Zootehnia a fost introdusa ca disciplina universitara separata in 1850, de catre Sanson (Franta). Din 1888, Settegast o face prezenta si in Germania. Tot in Franta, in 1897 are loc separarea in Zootehnie generala si Zootehnie speciala (Cornevin).

In anul 1900 apare Genetica (Johannsen), urmata in 1905 de Alimentatie (Kellner) si in 1945 de Ameliorare (J. Lush), una din principalele discipline din complexul stiintelor zootehnice. Ameliorarea este teorie evolutionista aplicata, deci este o stiinta proprie nivelului populational de organizare a materiei vii.

Fig. 3  Inaintasii zootehniei romanestisi principalele lor realizari

In zilele noastre tinde sa se consacre drept stiinta separata si Exploatarea animalelor, ca Ecologie aplicata.

Ca si in alte tari si in Romania primii zootehnisti s-au desprins fie dintre inginerii agronomi, fie dintre medicii veterinari, ca specialisti care si-au abandonat formatia de baza si chiar profesia, ocupandu-se de exploatarea si ameliorarea animalelor.

In figura 3 sunt prezentate cele doua filiatii de fondatori ai domeniului, cu principalele lor realizari, pana la aparitia Facultatii de Zootehnie.

LEGATURA STIINTELOR ZOOTEHNICE

CU ALTE STIINTE

In biologie, exista stiinte descriptive si stiinte dinamice. Stiintele descriptive pot descrie actuala stare de fapt a sistemelor vii sau pot descrie reproducerea starilor precedente pentru a se obtine cea actuala; stiintele dinamice explica functionarea actuala si transmiterea ereditara a informatiei spre generatiile viitoare.

Pentru fiecare nivel de organizare a materiei vii exista o stiinta din fiecare categorie amintita (tabelul 4).

Se constata ca disciplinele stiintifice inglobate domeniului medicinei veterinare privesc nivelele de organizare a materiei vii celular si individual; cele inglobate domeniului zootehniei privesc mai ales populatia si biocenoza, implicit ecosistemul, folosind numai unele stiinte ale nivelelor celular si individual (tabelul 5).

Adresandu-se populatiei, respectiv ecosistemului, disciplinele zootehnice de Ameliorare si de Exploatare au nevoie de o abordare statistica a problemelor proprii, de aceea sunt in esenta lor, dincolo de aspectele introductive, inalt matematizate.

Din tabelul 5 se intelege si faptul ca, la origine, Zootehnia generala ingloba foarte multe discipline, astazi de sine statatoare.

Actualmente, pentru medicii veterinari raman inglobate in disciplina de Zootehnie generala cunostiinte referitoare la: procesul de adaptare, procesul de crestere, sistematica, ameliorare si principii de exploatare.

Tabelul 4

Discipline biologice pe nivele de organizare a materiei vii

Tabelul 5

Legatura stiintelor zootehnice cu alte domenii stiintifice