EXTERIORUL ANIMALELOR SI PROCESUL DE CRESTERE

2.1. EXTERIORUL ANIMALELOR

Exteriorul animalelor este prezent pentru prima data sub forma unui studiu stiintific in lucrarea lui Bourgelat intitulata 'Exteriorul calului' (1768). In sec. XIX, Settegast dezvolta aceste studii si introduce notiunea de 'exterior comparativ', pentru specii, rase si specializari productive.

Examinarea exteriorului se face individual, de aceea de regula, este necesara in prealabil marcarea animalelor.

2.1.1. MARCAREA ANIMALELOR

Marcarea animalelor poate fi 'de grup' si individuala, caz in care se numeste 'individualizare'.

Marcarea mai poate fi provizorie si permanenta. Marcarea provizorie se face dupa nastere 535g65f , inainte de marcarea definitiva, la pasune, in experimente, in perioada montei etc. Aceasta poate fi facuta cu vopsea, cu medalioane colorate sau prin tunderea parului intr-un fel distinct.

Marcarea permanenta se face prin dangalizare (infierare), preducire, tatuaj, crotaliere, inelare, criomarcare.

Dangalizare (infierare) acest procedeu se foloseste mai ales pentru marcarea cabalinelor. Semnul dorit (numarul) se aplica cu ajutorul unui fier de cauterizat, numit fierdanga. Infierarea se face pe laturile gatului, pe coapsa sau pe locul seii.

Preducire - acest procedeu consta in crestarea si perforarea urechilor cu un cleste special numit preducea, dupa un sistem conventional. Fiecare crestatura si perforare reprezinta un numar conventional dupa locul unde se aplica, adica daca este la urechea dreapta sau stanga, pe marginea inferioara sau superioara. Numarul matricol al animalului rezulta din insumarea tuturor numerelor reprezentate prin crestaturi sau perforari aplicate pe ambele urechi ale animalului. Acest sistem este folosit la porci, mai ales la cei cu pielea pigmentata la care nu se poate aplica tatuajul.

Tatuaj - tatuajul este un sistem de marcare folosit la taurine, ovine, caprine, iepuri si animale de blana. Prin tatuaj se imprima numarul dat pe piele, de obicei pe fata interna a pavilionului urechii; se mai poate aplica si la pliul ei, pe fata interna a coapsei, acest sistem dand rezultate bune, de regula, la animalele cu pielea nepigmentata.

Crotaliere - prin acest sistem individualizarea este mai sigura, mai durabila un timp indelungat. Marcarea cu crotalii se face la urechea animalelor, acestea fiind de regula metalice. Dimensiunile crotaliei variaza dupa specia la care se aplica. Aceasta marcare se executa de regula la taurine, porcine, ovine si caprine.

Inelare - acest sistem de marcare presupune aplicarea de marci tip inel la picioarele pasarilor. Inelele pot fi confectionate din material inoxidabil flexibil. Acest procedeu se foloseste la marcarea gainilor, ratelor, gastelor si curcilor, atat la tineret, cat si la adulte; se mai foloseste si la marcarea porumbeilor voiajori.

Criomarcare - este un procedeu care se foloseste la taurine, similar infierarii. Spre deosebire de infierare, dangalele se introduc in azot lichid, la -196°C, dupa care se aplica pe suprafata pielii unde parul este pigmentat, de obicei pe crupa. In zona de contact, ca urmare a temperaturii foarte scazute, parul care creste se depigmenteaza astfel ca numarul matricol imprimat este vizibil chiar si de la distanta.

In concluzie, conditiile care trebuie indeplinite de o buna marcare sunt:

sa fie ieftina, simpla, usor de aplicat;

sa fie usor de citit, eventual si de la distanta, fara contentionarea animalelor;

sa fie durabila si greu de falsificat;

sa cuprinda cat mai multe informatii despre animal (pe langa numarul matricol, cel putin varsta si sexul, eventual si originea);

sa fie nedureroasa si sa nu afecteze pielea.

Evident ca nici unul dintre procedeele amintite nu satisface singur toate aceste criterii. De aceea, in fermele de elita, unde individualizarea corecta are mare importanta, se aplica fiecarui animal doua procedee de individualizare.

EXAMENUL ANALITIC AL EXTERIORULUI

Prima etapa in examinarea exteriorului unui animal consta in aprecierea somatoscopica a fiecarei regiuni corporale. Cu acest prilej se fac precizari cu privire la: baza anatomica, delimitare, mod de atasare, forma, profil, directie, marime, frumusete, defecte, tare, boli si vicii.

Frumusetea sau defectul unei regiuni se bucura de relativitate, adica se judeca in functie de rasa si specializarea ei: ceea ce la o rasa este frumusete, la alta ar putea fi defect. Tarele, bolile si viciile sunt insa defecte absolute.

La examenul analitic trebuie sa avem in vedere faptul ca nici un organ, sau aparat nu lucreaza independent, ca toate partile constitutive ale corpului se gasesc intr-o stransa legatura, ca dezvoltarii unui organ sau regiuni trebuie sa-i corespunda o dezvoltare proportionala a tuturor partilor cu care ea se gaseste in legatura morfologica si fiziologica.

EXAMENUL SINTETIC AL EXTERIORULUI

In a doua etapa a examinarii exteriorului se apreciaza: dezvoltarea corporala, conformatia, constitutia, conditia, aplomburile si roba.

Dezvoltarea corporala imparte animalele in hipermetreice (mari), eumetrice (mijlocii) si elipometrice (mici). Criteriul de categorisire este reprezentat de greutatea corporala sau de talie. Dezvoltarea corporala este un indicator al capacitatii productive; exista o corelatie intre capacitatea productiva si dezvoltarea corporala in cazul majoritatii productiilor.

Conformatia se refera la armonia de ansamblu a exteriorului animalului, reiesita din proportionalitatea regiunilor corporale. Conformatia poate fi apreciata pentru intregul corp al animalului sau cu referire la torace, cap, crupa.

Conformatia generala cunoaste urmatoarele tipuri: dolicomorf (forme alungite, regiuni cu dimensiuni de lungime mai dezvoltate decat largimile), mezomorf (forme intermediare) si brevimorf (largimi mai dezvoltate decat lungimile).

Conformatia toracelui se afla in stransa legatura cu tipul metabolic. Exista doua tipuri de conformatie a toracelui:

- Tipul respirator, cu torace lung si turtit, coaste orientate oblicinapoi pe colona vertebrala, stern drept, osatura fina, piele subtire, metabolism orientat spre catabolism, dolicomorfism, format corporal lateral trepezoidal sau chiar triunghiular, propriu animalelor de viteza si cu mari productii de lapte (figura 4).

Tipul digestiv, cu torace lung si scurt, stern curbat in sus in partea lui anterioara

coaste orientate perpendicular pe coloana vertebrala si foarte curbate, osatura puternica, piele groasa, metabolism cu inclintie spre anabolism, brevimorfe sau cel mult mezomorfe, format corporal paralelipipedic, propriu animalelor de carne (figura 5).

Fig. 4 Tipul respirator

Fig. 5 Tipul digestiv

Conformatia corpului imparte animalele in dolicocefale, mezocefale si brevicefale.

Constitutia (alcatuirea) reuneste informatii de exterior (morfologie) si de interior (fiziologie) pentru a sugera aptitudini productive si sanse de reusita a animalelor in confruntarea lor cu mediul.

Constitutia este determinata de factori interni, care depind de organismul animal si factori externi sau de mediu.

Printre factorii interni determinanti ai constitutiei animalelor amintim metabolismul si complexul neurohormonal.

Asimilarea si depunerea substantelor fenomen denumit anabolism, poate sa fie mai intensa, dupa cum degradarea anumitor substante - catabolism - determina un raport intre aceste procese. Acest raport intre anabolism si catabolism determina tipul de constitutie. Astfel, daca domina catabolismul, se determina tipul de constitutie fina, aceasta arata ca fiziologicul se reflecta in cel morfologic.

Metabolismul este un proces determinat genetic si este guvernat de sistemul neuroendocrin.

Dintre glandele cu secretie interna, tiroida controleaza desfasurarea oxidarilor celulare adica fenomenele de metabolism si influenteaza in cel mai inalt grad caracterul constitutiei. O activitate scazuta a tiroidei va determina un metabolism scazut, care va reflecta tipul de constitutie robusta. Dimpotriva, o activitate tiroidiana intensa, va da nastere unor fenomene opuse (constitutie fina).

Glandele suprarenale, prin hormonii corticoizi si adrenalina, influenteaza direct rezistenta organismului. La randul ei hipofiza, prin hormonii tireotrop si adenocorticotrop, coordoneaza activitatea tiroidei, paratiroidelor, suprarenalelor, astfel incat este de la sine inteles rolul ei in determinarea tipului constitutional.

Dar si activitatea hipofizei este dirijata de nucleii vegetativi din hipotalamus, iar acesta la randul sau este controlat de sistemul nervos central.

Timusul este prezent numai la tineret. In cazurile de insuficienta a functiilor acestei glande se produc dereglari in crestere si ca urmare si tipul de constitutie se modifica, fata de ceea ce s-a mostenit pe cale ereditara.

Factorii externi de mediu, naturali (pedoclimatici) si artificiali (hranire, ingrijire) determina ca tipul constitutional transmis ereditar sa se manifeste intr-un grad mai inalt sau mai scazut, in functie de gradul de asigurare a acestor factori. Hranirea dezechilibrata pe timp indelungat a animalelor determina modificarea constitutiei.

Exista urmatoarele tipuri de constitutie:

Constitutie fina

Este caracteristica animalelor carora le corespunde tipul fiziologic respirator si tipul morfologic dolicomorf, animale cu: musculatura putin dezvoltata in grosime, insa densa, cu muschii prelungi, organe interne dezvoltate, schelet fin, pielea este fina, elastica, parul fin, lucios, tesutul conjunctiv subcutanat slab reprezentat.

Acest tip se intalneste la taurinele specializate pentru lapte, la caii de viteza si gainile ouatoare (figura 6).

Fig. 6 Constitutie fina

Constitutia robusta este reprezentata prin animale cu schelet mai putin dens, cu musculatura bine dezvoltata, mai ales la animalele din rase de carne si mixte. Tesutul conjunctiv este abundent si bine repartizat sub piele, acesta insa nu se depune in cantitati mari la nivelul articulatiilor. Pielea este mai groasa si mai putin densa decat la tipul precedent, iar parul este fin, lucios, suficient de des, insa ceva mai gros ca la animalele cu constitutie fina. Din punct de vedere fiziologic se inregistreaza o predominare a proceselor anabolice fata de cele catabolice si ca urmare se inregistreaza depuneri de grasimi. Acestui tip de constitutie ii corespunde deci tipul fiziologic digestiv si tipul morfologic brevimorf sau chiar mezomorf (figura 7).

Fig. 7  Constitutie robusta

Constitutia debila reprezinta un tip de constitutie nedorit, reflectand stari organice anormale si fiind o exagerare a constitutiei fine. Animalele cu constitutie debila au scheletul slab dezvoltat, masa musculara redusa, pielea fina, detasabila, dar lipsita de consistenta si elasticitate. Sunt lipsite de rezistenta, au un temperament supravioi sau lipsit de vioiciune. Asemenea animale au vitalitate scazuta, se intretin greu si au productivitate scazuta.

Constitutia grosolana este o exagerare a constitutiei robuste si cuprinde animale cu capul mare, grosolan, cu mult tesut conjuctiv la articulatii, oasele groase, masa musculara lipsita de tonicitate, parul aspru si lipsit de luciu. Caracterele sexuale secundare sunt slab dezvoltate, indeosebi la femele, care pot prezenta expresie masculina. Temperamentul este limfatic, fiind animale putin rezistente si cu productie scazuta.

In practica se intalnesc frecvent situatii intermediare, adica animale care se incadreaza in constitutia finarobusta ori robustafina etc.

Slabirea constitutiei

Reprezinta o cauza importanta de scadere a productiei animalelor domestice si de pierderi economice. Intrucat o data aparuta nu putem sa o mai indreptam, este important sa prevenim aparitia unor indivizi cu constitutie necorespunzatoare.

Factorii care determina slabirea constitutiei sunt atat interni, legati de baza ereditara, cat si externi, dependenti de mediu.

Factorii interni, cei mai importanti sunt: folosirea la reproductie a unor animale cu defecte constitutionale, imperecheri necontrolate, practicarea imperecherilor inrudite un timp indelungat etc.

Factorii externi, cei mai importanti, sunt: lipsa conditiilor corespunzatoare de hranire si microclimat in perioada de crestere, tineretul hranit necorespunzator, folosirea tineretului animal prea devreme la reproductie, mai ales daca la mai multe generatii nu se respecta varsta optima a primei monte.

Conditia

Conditia descrie starea de intretinere a animalului in raport cu scopul exploatarii sale.

Se mentioneaza urmatoarele conditii: de reproductie, de antrenament, de ingrasare, de extenuare, de expozitie.

- Conditia de reproductie este starea morfofiziologica normala a unui animal reproducator, la un moment dat. Animalele in aceasta conditie au un temperament vioi, sunt sanatoase, au vigoare sexuala, corpul este bine imbracat in muschi. Aceasta stare se obtine printr-o hranire si ingrijire atenta si printr-o exploatare corespunzatoare a reproducatorilor.

- Conditia de antrenament se obtine prin supunerea animalului la eforturi sistematice timp indelungat. Antrenamentul metodic contribuie si la eliminarea unei anumite cantitati de apa din muschi, astfel ca animalul are un tonus muscular ridicat. Aceasta stare o au cabalinele de pe hipodrom, la animalele in antrenamente.

- Conditia de ingrasare

Aceasta conditie nu este favorabila aprecierii corecte a exteriorului, intrucat o serie de defecte de conformatie pot fi ascunse sub stratul de grasime. Animalele din aceasta conditie fac miscari limitate, iar alimentatia lor se face cu alimente bogate in amidon. In felul acesta vor predomina procesele de asimilatie si in consecinta animalele se vor ingrasa.

- Conditia de extenuare

Este opusa conditiei de ingrasare, aceasta stare nu se realizeaza prin vointa crescatorului, ci este cauzata de subalimentatie, astfel ca, masa musculara este foarte redusa, unghiurile osoase si apofizele coloanei vertebrale devin evidente. In consecinta, animalele au un aspect morfologic putin agreabil, starea de vioiciune este mult diminuata, animalul manifestand semne de oboseala, extenuare.

- Conditia de expozitie este starea speciala in care sunt aduse animalele cu un anumit timp inainte de a le prezenta la expozitie. Pentru a face o impresie placuta vizitatorului, animalele trebuie sa aiba forme pline, sa fie mijlociu de grase, pentru care motiv vor fi hranite si ingrijite in mod exemplar.

Aplomburi

Aplomburile reprezinta directia membrelor in statiune plasata in raport cu verticala imaginara care trebuie sa uneasca punctul de suspensie cu punctul de sprijin (solul).

Aplomburile pot fi studiate din fata si din profil in cazul membrelor anterioare, din profil si din spate in cazul celor posterioare.

Pentru membrele anterioare, studiate din fata, linia imaginara de referinta porneste din punctul spetei si cade in fata copitei.

Ca defecte totale de aplomb exista: 'inchis dinainte' si 'deschis dinainte'.

Ca defecte partiale pot fi intalnite, la nivelul genunchiului, 'cambrat' si 'genunchi de bou', iar la nivelul extremitatilor, 'panard' si 'canios'.

Pentru studiul din profil a aplomburilor membrelor anterioare linia imaginara uneste tuberozitatea externa a radiusului cu calcaiul, trecand prin jumatatea genunchiului.

Defecte totale: 'campat dinainte' si 'sub el dinainte'. Defecte partiale: 'genunchi arcat' si 'genunchi sters'.

Aplomburile membrelor posterioare sunt judecate atat in studiul din profil, cat si in studiul din spate, fata de aceeasi linie imaginara care uneste punctul fesei cu varful jaretului, cazand inapoia calcaiului.

La studiul din profil, defectele totale pot fi: 'sub el dinapoi' si 'campat dinapoi', iar defectele partiale posibile sunt: 'jaret sabiat' si 'jaret deschis'.

Studiate din spate, membrele posterioare ar putea arata urmatoarele defecte totale: 'inchis dinapoi' si 'deschis dinapoi', iar partiale: 'coate de vaca', 'jaret cambrat', 'panard' si 'canios'.

Roba

Prin roba se apreciaza culoarea pielii, parului, penelor, lanii etc.

Culorile la animalele domestice sunt foarte variate si sunt o consecinta a prezentei in straturile pielii, lanii, parului, penelor a unor pigmenti care dau diferite nuante.

La unele specii de animale, culoarea este un caracter de rasa si diferentiaza populatiile de animale intre ele. In perioada dintre cele doua revolutii stiintifice (1850-1950), culoarea era un caracter de baza in admiterea sau eliminarea de la prasila a unor animale care nu se incadrau in standardul de culoare al rasei respective.

Astazi, acest caracter a trecut pe planul secund, pe prim plan fiind caracterele economic utile.

Exista insa specii de animale cu rase a caror culoare prezinta interes economic. Astfel, la rasa de oi Karakul, pielicelele au culori diferite: negru, maro, brumariu etc. Tot la ovine conteaza daca lana este alba sau neagra, de diferite nuante. Exista rase de porci cu pielea neagra de la care nu se poate obtine un bacon de calitate.

La speciile de animale de blana: vulpe, nutrie, nurca, iepure de casa, culoarea blanii reprezinta un caracter economic.

Culorile la cabaline

La aceasta specie se intalnesc culori simple, culori compuse uniforme, culori compuse baltate.

Culorile simple sunt: negru, roib, izabel si alb.

Culoarea neagra. La nastere culoarea este cenusie, neagra diluata, la 4 - 5 luni prin naparlire devine neagra. Culoarea neagra poate fi de mai multe feluri: negru mat (fara luciu), negru corb (lucios), degradat (buciu), nins (cu mici stropituri albe, ca fulgii de zapada).

Culoarea roiba, determinata de pigmentul brunroscat. Intreg corpul este pigmentat cu rosu, inclusiv coama, coada si extremitatile. Pot exista diferite nuante de roib: roib deschis, castaniu, visiniu, aramiu, caramiziu.

Culoarea izabela e galbena (inclusiv coama si coada). Izabelul poate fi: galben pai, galben inchis, galben deschis.

Culoarea alba se mai numeste popular balana. La nastere manjii sunt de culoarea vanata, la 7 - 8 ani culoarea este alba. Exista si cai care sunt albi din nastere, insa acestia sunt foarte rari. Ei au botul si irisul pigmentat cu negru.

Culorile compuse uniforme: murg, sarg, vanat, deres, piersiciu, soriciu si lupiu.

Culoarea murga este o asociatie de pigment rosu si negru, dintre care rosul este repartizat uniform pe tot corpul, iar negrul este limitat la coama, coada si extremitatile membrelor.

Culoarea sarga se aseamana cu cea murga, cu diferenta ca in loc de rosu corpul este pigmentat cu galben. Este deci un izabel cu coama, coada si extremitatile membrelor negre.

Culoarea vanata provine dintr-o asociatie de peri albi cu negri. Unii cai vineti devin cu varsta balani, pe cand altii raman vineti toata viata.

Culoarea soricie consta dintr-un negru diluat pe corp, iar coama, coada si extremitatile membrelor sunt negre.

Culoarea piersicie este o asociatie de peri albi si rosii. E o culoare rara.

Culoarea lupie este caracterizata prin aceea ca pe fiecare fir de par intalnim doua culori: parul este inchis la o extremitate si deschis la cealalta. Este culoarea parului de lup.

Culoarea deresa consta in trei feluri de fire de par, dar fiecare fir are o singura culoare: exista fire de par albe, rosii si negre, raspandite mai mult sau mai putin uniform pe toata suprafata corpului, inclusiv coada, coama si extremitatile membrelor.

Culorile compuse baltate constau din pete mari colorate, peste fondul alb. Uneori baltaturile sunt foarte intinse si conflueaza intre ele, asa ca par mai degraba pete albe pe fond colorat. Culorile baltate sunt de mai multe feluri: baltat cu negru, cu rosu, cu galben, cu soriciu, cu lupiu.

2.1.4. METODE PENTRU EXAMINAREA SINTETICA

A EXTERIORULUI

Examinarea sintetica a exteriorului se face prin somatoscopie si somatometrie.

Examenul somatoscopic este mai degraba individual si se poate face prin metoda libera, metoda punctelor si metoda grafica.

Metoda libera rezuma examinarea analitica si examinarea sintetica intr-un singur calificativ sau printr-o singura nota. Pe langa faptul ca este foarte subiectiva are si dezavantajul ca nu se stie ulterior motivul penalizarii.

Metoda punctelor reprezinta un examen mai amanuntit al exteriorului animalului si elimina subiectivismul aprecierii prin faptul ca se acorda fiecarei regiuni o nota in scara 1 - 5, dupa care notele sunt multiplicate prin coeficienti in scara 1 - 4, diferentiati de la o regiune la alta in functie de importanta regiunii in contextul specializarii rasei respective. Suma tuturor notelor multiplicate prin coeficientii specifici este 100, in cazul exemplarelor cu un exterior perfect pentru rasa si specializarea respectiva. Motivul penalizarii ramane insa necunoscut mai tarziu.

Metoda grafica

Metoda punctelor este insotita de metoda grafica. Pentru aceasta pe un dreptunghi care sugereaza formatul lateral al animalului sunt adaugate conform unui cod, semne care precizeaza motivele depunctarii sau calitatile deosebite.

Examenul somatometric

Examenul somatometric este util mai ales in studiul populatiei, intrucat rezultatele masuratorilor pot face obiectul unor prelucrari statistice.

Efectuarea masuratorilor necesita un instrumentar adecvat: zoometru (pentru lungimi, largimi si adancimi mari), compas (pentru lungimi, largimi si adancimi mici), panglica (pentru perimetre) si cantar.

Principalele masuratori de lungime sunt:

lungimea oblica a trunchiului (de la umar la punctul fesei)

lungimea toracelui numita si profunzime (de la umar la curbura ultimei coaste)

lungimea crupei (de la sold la punctul fesei)

lungimea capului (de la tabla incisivilor la protuberanta occipitalului)

Principalele masurari de largime sunt:

largimea pieptului (intre umeri)

largimea toracelui (la curbura maxima a coastelor)

largimea capului (la orbite)

largimea crupei (la solduri si la ischii)

Principalele masurari de adancimi sau inaltimi sunt:

talia (de la greban la sol)

adancimea toracelui (de la greban la stern)

inaltimea la crupa (de la crupa la sol)

Principalele masurari de perimetre sunt:

perimetrul toracelui (in spatele spetelor)

perimetrul fluierului (in treimea mijlocie)

Greutatea poate fi apreciata gravimetric (cantarire) sau barimetric, adica dedusa din alte masurari. De exemplu, la cabaline, G = 80 x P³, unde P este perimetrul toracic exprimat in metri. Desigur, formulele pentru barimetrie difera de la o specie si de la o rasa la alta.

Rezultatele masurarilor pot fi folosite ca valori absolute, ca valori relative si ca indici corporali.

Valorile absolute nu ofera indicii cu privire la proportionalitatea ansamblului corporal, de aceea de regula stau la baza obtinerii valorilor relative si a indicilor corporali.

Valorile relative se obtin prin raportarea oricarei dimensiuni la talie. Nu toate regiunile corporale se afla intr-o corelatie organica directa cu talia.

Indicii corporali se obtin prin raportarea acelor dimensiuni care se afla intr-o legatura morfofunctionala evidenta.

Exista indici corporali de format, constitutionali si mecanici.

Principalii indici de format sunt:

- indicele formatului corporal lateral (I.F.L.)

- indicele formatului corporal transversal (I.F.T.)

- indicele formatului crupei (I.F.C.)

- indicele ascutimii crupei (I.A.C.)

Principalii indici constitutionali sunt:

- indicele masivitatii (I.M.)

- indicele compactitatii (I.C.)

- indicele osaturii (I.O.)

- indicele dactilo-toracic (I.D.T.)

- indicele toracic (I.T.)

- indicele adancimii toracelui (I.A.T.)

- indicele bazino-toracic (I.B.T.)

- indicele cefalic (I.C.)

Principalii indici mecanici sunt:

- indicele diferentei de inaltime (I.D.I.)

- indicele vidului substernal (I.V.S.)

2.2. PROCESUL DE CRESTERE

Expresia cea mai elocventa a procesului de crestere altceva decat procesul de dezvoltare, care inseamna diferentiere calitativa, nu acumulare cantitativa se afla in evolutia greutatii corporale.

FACTORII CARE INFLUENTEAZA PROCESUL DE CRESTERE

Procesul de crestere este influentat de o serie de factori, care actioneaza atat in privinta cantitatii de crestere, cat si in privinta intensitatii cu care se desfasoara acest proces in diferite perioade de viata. De exemplu, conditiile nefavorabile de intretinere determina o incetinire sau chiar o stagnare a procesului de crestere. Este deosebit de important sa se cunoasca factorii care influenteaza procesul de crestere pentru ca numai cunoscand modul cum acestia actioneaza, se pot asigura cele mai bune conditii pentru realizarea unui proces corespunzator si se pot inlatura conditiile nefavorabile. In al doilea rand, cunoscand factorii care influenteaza procesele de crestere si asigurandu-i in mod diferentiat, se poate realiza cresterea dirijata a organismelor.

Factorii care influenteaza procesul de crestere pot fi grupati in doua categorii: interni (care tin de individ) si externi.

Factorii interni se refera in special la complexul neurohormonal care are in aceasta directie un rol hotarator.

Sistemul nervos actioneaza in doua moduri: direct (local sau general) si indirect, determinand activitatea glandelor endocrine.

In ceea ce priveste actiunea directa, diferitele experimente au aratat ca sectionarea unor nervi determina modificari fundamentale in procesul de crestere al regiunii inervate de acestia, in sensul stagnarii procesului de crestere, insotita chiar si de o degenerare a tesuturilor din zona inervata.

In ceea ce priveste actiunea indirecta, aceasta se realizeaza prin coordonarea sistemului endocrin, sistemul nervos influentand functionarea glandelor cu secretie interna.

Hipofiza este principala glanda cu secretie interna care actioneaza in procesul de crestere. Ca si sistemul nervos si hipofiza are o dubla actiune asupra acestui proces: directa si indirecta. Actiunea directa este legata de activitatea lobului anterior care secreta hormonul somatotrop, care actioneaza asupra metabolismului proteinelor. Experimental s-a constatat ca hipofizectomia determina o stagnare a procesului de crestere, animalele respective nemaiajungand la pubertate. Din contra, animalele supuse unui tratament cu extrase de anterohipofiza prezinta o intensificare a cresterii si chiar o depasire a limitelor normale.

In ceea ce priveste actiunea indirecta a hipofizei, aceasta se manifesta prin coordonarea activitatii tuturor celorlalte glande cu secretie interna.

Tiroida are o deosebita importanta in procesul de crestere. Tiroidectomia experimentala a dovedit oprirea cresterii, intarzierea activitatii sexuale, intarzierea osificarii cartilagiilor.

Tratamentul cu hormoni tiroidieni produc o crestere in greutate bazata pe depunerile de grasime. Folosirea hormonilor tiroidieni in cantitate mare, duce insa la o pierdere in greutate printr-un catabolism marit, tiroida fiind prin excelenta o glanda a catabolismului.

Glandele sexuale prin hormonii estrogeni secretati joaca un rol deosebit in desfasurarea procesului de crestere si dezvoltare. Hormonii estrogeni, in general, sunt inhibitori ai cresterii oaselor lungi, grabind osificarea cartilagiilor epifizare.

Experimentele au aratat ca actiunea estrogenilor este in general indirecta, acestia inhiband formarea hormonului somatotrop hipofizar. Unele cercetari au aratat ca folosirea hormonilor sexuali (foliculina, stilbestrolul) la tineretul de rumegatoare determina o marire a sporului zilnic in greutate si de asemenea o marire a eficientei folosirii hranei.

Paratiroidele influenteaza procesul de crestere prin reglarea metabolismului sarurilor minerale si in special al echilibrului fosfocalcic.

Timusul are de asemenea influenta asupra procesului de crestere. Extirparea timusului determina o oprire a cresterii si o incetinire a dezvoltarii glandelor sexuale.

Factorii externi prezinta cea mai mare importanta, datorita faptului ca se poate actiona mai usor asupra lor.

Temperatura joaca un rol important in procesul de crestere. In general organismele crescute la temperaturi scazute manifesta o incetinire a acestui proces datorita faptului ca o parte din substantele nutritive din hrana sunt folosite pentru satisfacerea metabolismului general al organismului, care in aceste conditii este destul de ridicat. Daca hranirea este necorespunzatoare in conditii de temperatura scazuta, procesul de crestere poate fi chiar oprit.

Lumina si in special lumina solara constituie un alt factor de mediu natural care influenteaza procesul de crestere. Aceasta actiune favorabila se manifesta printr-o intensificare a circulatiei periferice si mai ales prin actiunea de transformare a ergosterolului care se gaseste in tesuturile subcutanate, in vitamina D, care joaca un rol deosebit in procesul de crestere, prin reglarea metabolismului calciului si fosforului.

Hranirea este cel mai important factor care influenteaza crestera atat in stadiul uterin, cat si postuterin. Influenta hranei este mult mai mare in perioada postuterina.

Conditiile de hranire influenteaza procesul de crestere atat prin cantitatea nutreturilor administrate, cat si prin calitatea acestora.

Cantitatile reduse de nutreturi, precum si lipsa unor substante nutritive din ratie, provoaca tulburari in dezvoltarea organismului, scazand vitalitatea si rezistenta fata de boli, fapt care duce la cresterea procentului de mortalitate.

In ceea ce priveste calitatea hranei, este necesar ca din ratie sa nu lipseasca substantele proteice, sarurile minerale si vitaminele. Din intregul complex vitaminic, o importanta deosebita pentru buna desfasurare a procesului de crestere o au vitaminele A, C, D, E si complexul B.

Igiena adaposturilor - influenteaza procesul de crestere in sensul ca neasigurarea unor conditii de intretinere igienica in adaposturi franeaza in buna masura procesul de crestere.

Astfel, aglomerarea prea mare de indivizi, umiditatea din adaposturi prea ridicata sau prea scazuta, ventilatia necorespunzatoare etc, produc modificari in buna functionare a proceselor vitale.

Igiena corporala favorizeaza procesul de crestere, in sensul ca mentinerea curateniei corporale a animalelor favorizeaza schimburile la nivelul pielii, intensifica circulatia periferica etc.

Miscarea animalelor, fara a fi exagerata, influenteaza favorabil procesul de crestere prin faptul ca o serie de aparate si sisteme functionale sunt stimulate in activitatea lor, constatandu-se o buna desfasurare a tuturor proceselor vitale.

Starea fiziologica a reproducatorilor in momentul montei. Cercetarile lui M.M. Aslanian (citat de St. PopescuVifor, 1976) arata ca regimul de hranire al reproducatorilor influenteaza nu numai numarul si calitatea produsilor, ci si intensitatea cresterii lor atat in perioada uterina, cat si in cea postuterina.

INDICATORII PROCESULUI DE CRESTERE

Urmarirea procesului de crestere corporala se poate face in general pe doua cai:

Determinarea periodica a greutatii corporale

Determinarea periodica a dimensiunilor corporale.

De obicei se considera ca intrucat intre greutatea unui animal si volumul lui exista un raport direct, inseamna ca dinamica greutatii lui va indica in buna masura si dinamica dimensiunilor. Determinarea numai a greutatii nu poate da insa intotdeauna imaginea cea mai clara asupra evolutiei procesului de crestere, deoarece se poate intampla ca greutatea sa ramana aceeasi intre doua determinari, in schimb dimensiunile corporale sa se modifice.

Cresterea organismului ca intreg are mai multi indicatori:

Energia de crestere (E), reprezentata de greutatea corporala atinsa la o anumita varsta. In general exista variatii in privinta manifestarii energiei de crestere de la specie la specie, de la rasa la rasa, de la individ la individ. Energia de crestere este o insusire care tine mai mult de baza ereditara (are o heritabilitate mare), totusi ea nu se poate realiza decat in prezenta unor conditii de mediu corespunzatoare.

Energia de crestere nu este aceeasi pe toata perioada de crestere. Ea este mica in prima parte a perioadei de crestere, este foarte mare in partea centrala a perioadei de crestere, pentru a scadea apoi catre terminarea perioadei de crestere. Aceasta face ca aspectul curbei care reprezinta grafic energia de crestere sa fie sub forma unui ²S² (figura 8).

Viteza absoluta de crestere (V_A) reprezinta sporul pe care il inregistreaza un organism in crestere intre doua determinari, raportat la timp (zile, saptamani, decade, luni etc.).

Viteza absoluta se exprima deci in cantitatea de spor pe unitatea de timp.

Viteza absoluta are la inceputul perioadei de crestere valori mai mici, se mareste treptat pana atinge o valoare maxima, dupa care incepe sa scada iarasi treptat pana la maturitatea corporala, cand devine nula.

In expresie grafica, curba vitezei absolute de crestere are aspectul unei parabole (figura 8).

E - energia de crestere; I - intensitatea de crestere; V_A - viteza absoluta de crestere;

C - coeficientul de crestere; V_R - viteza relativa de crestere;

Fig. 8 Evolutia indicatorilor procesului de crestere in functie de varsta

Viteza relativa de crestere (V_R). Viteza relativa de crestere ofera informatii mai exacte asupra cresterii din perioada studiata, comparativ cu viteza absoluta de crestere, intrucat tine cont si de influenta greutatii initiale. Ea reprezinta deci, procentele pe care le reprezinta sporul fata de energia initiala.

Determinarea vitezei relative de crestere prezinta importanta deoarece in practica nu este indiferent daca acelasi spor se realizeaza pornind de la o greutate corporala mai mare sau mai mica. Cu cat sporul este mai mare sau cu cat greutatea initiala este mai mica, cu atat si viteza relativa de crestere va fi mai mare. O viteza relativa mai mare indica fara indoiala o mai buna desfasurare a procesului de crestere.

Viteza relativa de crestere inregistreaza valori maxime la inceputul perioadei de crestere, aceste valori scazand treptat pana la maturitatea corporala cand viteza relativa devine nula. Reprezentata grafic, curba vitezei relative de crestere se prezinta sub forma unei hiperbole (figura 8).

Intensitatea de crestere este un element important al procesului de crestere, ea reprezentand procentual sporul realizat intro anumita perioada fata de greutatea corporala, care se modifica de la un moment la altul.

S-ar parea ca intensitatea de crestere ar putea fi exprimata prin viteza relativa de crestere. Datorita insa faptului ca organismul este intr-o continua crestere, raportarea sporului numai la o anumita valoare considerata fixa pentru o anumita perioada de timp, nu da imaginea fidela a cresterii intregului organism sau a unor parti ale lui, precum si daca acestea cresc mai mult sau mai putin, deci daca cresc cu o intensitate mai mare sau mica.

Intensitatea de crestere inregistreaza valori mai mari in prima parte a perioadei de crestere, valorile scazand treptat pana la maturitatea corporala cand intensitatea se reduce la 0.

Curba intensitatii de crestere se prezinta ca cea a vitezei relative de crestere, sub forma unei hiperbole (figura 8).

Coeficientul de crestere arata proportia pe care, la o anumita varsta, greutatea corporala o detine din greutatea maxima a adultului, deci:

Reprezentarea grafica a coeficientului de crestere se poate face prin sistemul coloanelor (figura 9). In general, coeficientul de crestere, este direct proportional cu energia, viteza si intensitatea de crestere.

PARTICULARITATI DE CRESTERE LA ANIMALELE DOMESTICE

In primul rand, trebuie subliniat faptul ca procesul de crestere al mamiferelor si pasarilor, in cadrul ontogenezei, se desfasoara cu viteze diferite. Urmarind acest aspect cele doua stadii cunoscute (uterin si postuterin) se poate constata ca intensitatea cresterii in primul stadiu este mult mai mare decat in cel de-al doileasau ca intensitatea de crestere este invers proportionala cu varsta.

In al doilea rand trebuie subliniat faptul ca schimbarea intensitatii de crestere nu este caracteristica numai organismului in intregime, ci fiecarui organ, aparat sau sistem functional. Aceasta crestere cu intensitati diferite a diferitelor parti ale organismului atrage dupa sine si modificarea conformatiei corporale la diferite varste.

Dupa cum se vede din tabelul 6, pielea si muschii au intensitate de crestere mai mare in ambele perioade (uterina si postuterina). Testiculele au intensitate de crestere redusa in perioada uterina, in schimb foarte mare in perioada postuterina. Creierul, in ambele perioade are o intensitate de crestere redusa. Rinichii in ambele perioade au o intensitate de crestere mijlocie.

In studiul procesului de crestere, de un real folos este intelegerea teoriei gradientelor.

Fig. 9  Prezentarea grafica a coeficientului de crestere la taurine

Prin gradient, trebuie inteleasa orice modificare a unei parti a organismului suferita in procesul de crestere, luata in raport cu celelalte parti ale organismului sau cu organismul intreg. Partea organismului cu gradientul cel mai ridicat este denumita ²dominanta² si joaca rolul principal in determinarea unei anumite conformatii corporale. Folosind aceasta teorie, V.I.

Tabelul 6

Intensitatea de crestere in perioadele uterina si postuterina (dupa St. Popescu-Vifor)

Brovar (citat de St. Popescu-Vifor, 1974) a constatat ca in perioada postuterina la unele specii creste mai mult scheletul axial, la altele scheletul periferic. De exemplu la taurine gradientul maxim la scheletul axial este la sacrum, gradientele scazand catre cap si coada. La scheletul periferic, gradientul maxim se observa la nivelul centurilor (scapulara si pelvina), gradientele scazand spre falange.

Determinarea diferitelor gradiente se poate face folosind formula cresterii diferentiate:

unde:

Y - greutatea regiunii sau a organului in momentul studiului

x - greutatea intregului organism in momentul studiului

a - greutatea regiunii (a organului) / greutatea organismului (ambele la adult)

b = a b

a - viteza relativa de crestere a regiunii (organului)

b - viteza relativa de crestere a intregului organism (ambele pe tot procesul de crestere pana la adult)

In concluzie, in general, se accepta existenta unei cresteri compensatoare. Avand in vedere cresterea secventiala a diferitelor dimensiuni, derivata dintr-o crestere secventiala a organelor si tesuturilor, cresterea compensatoare poate fi compromisa mai mult de momentul declansarii ei, decat de gradul ramanerii in urma a cresterii.

Folosirea constienta si inteligenta a cresterii compensatoare poate sta la baza unor tehnologii de exploatare speciale, eficiente in anumite conjuncturii.