FLUTURII DE NOAPTE

FLUTURII DE NOAPTE

Nu zboara decīt dupa ce se īntuneca. Peste zi stau cum pot si unde pot, aproape nemiscati sau mutīndu-se greoi din loc īn loc, abia tīrīndu-si picioarele amortite. Lumina, ca si pe bufnita, pare ca-i īnspaimīnta. Stau cu aripele īn jos, acoperind trupul, avīnd cei mai multi colorile asa īmbinate, īncīt au tonalitatea īntunerecului, din care abia se pot deslusi. Antene 18318l1117s le, la barbati, sīnt ca niste pene fine. Fluturi mari. dar si marunti, mai toti sīnt atīt de stricatori, prin larvele lor lacome, īncīt se socot drept dusmanii cei mai rai ai muncii omului. Printre ei īnsa se afla si vinul care a dat loc la o industrie īntinsa.

Toata lumea cunoaste fluturele-de-matase (Bombyx mori) caci cresterea lui a īnceput sa se lateasca din nou la noi, o data cu reīnvierea borangicului de facut maramele, podoaba portului national.

De felul lui e din China. Chinezii, poporul care cunoastea busola si huila īnaintea europenilor, domesticisera si fluturii de matase, depanīnd firul pe care larva īl fabrica, cīnd se schimba īn nimfa. Īn vechime, cīnd matasa era tesuta numai de Chinezi, pīnza se cīntarea cu aur. De aceea si Chinezii īsi pazeau fluturii ca si o mina cu diamante. Strasnica lor paza a fost īnfrīnta, se spune, de siretenia unor calugari din veacul al 6-lea, care au ascuns cīteva fire de samīnta īn toiagul lor de pribegie, gaunos īn parte. Astfel s-au raspīndit viermii-de-matase si īn Europa.

Din samīnta cīt un fir de mac, alba-galbie, ies, prin luna Mai, cīnd dudul a īnceput sa deie frunze, larve, care īn adevar sīnt dragute. La īnceput cīt niste firicele de pai, foiesc ca viermii. Se urca īnsa īndata pe frunzele de dud, ce li se pun proaspete, la nas. Pe urma napīrlesc, cu cīt cresc, se īngrasa, devenind stralucitoare. Capusorul lor negru e numai falci. Cīnd te duci īn odaia īn care foiesc larvele pe lesele anume construite, īn linistea īncaperii putin luminata, nu auzi decīt o rontaiala, pare ca ar fi niste soricei ce rod. Excrementele lor, mici golomoate negrii, cad pe hīrtia īntinsa, ca niste picaturi de ploaie pe pamīntul uscat. Albe verzii, cu pielea īntinsa, lucitoare, cu desene fine pe spate, au niste pete rotunde pe laturile fiecarui inel. Cu un corn de carne la capatul de dinapoi, trīndavi si mīncaciosi, īti dau idee de ce īnseamna lacomia omizii, dar īn acelasi timp si de expresia de omida, data unei categorii de oameni, care nu stiu īn viata lor decīt sa se īngrase pe seama altora.

Fig. 354. Fluturele-de-matase. Femeia depunīnd ouale, omida si gogoasa (d. refacut de M.s.).

«Frunza verde palamida Plina-i tara de omida» cīnta taranul din Transilvania, īnnadusit de dragostea celor ce traiau pe seama lui.

Dupa vreo patru saptamīni «viermele-de-matase» se face si mai lenes dupa ce s-a īngrasat bine.

Se urca pe crengutele maturitei sau de stejar ce i se pun la īndemīna si acolo prinde a tese. Īn trupul ei, larva are doua ghinduri lungi, ca niste tuburi, aproape de la cap si pīna la coada. Fabrica un suc cleios, care iese prin niste gaurele de la capatul de dindarat al trupului. Īn atingere cu aerul, sucul se īntareste si astfel da matasea.

Viermele se pune pe depanat. Īntīi īsi īngradeste o curte din fire prinse de maturice. Mai pe urma, īncet-īncet se īnvaluie īn casuta de matasa a gogoaselor ce se vīnd. Ajunge nimfa. Toate aceste schimbari ce le sufera viermele-de-matasa, lamureste lacomia si īngrasarea lui. Omida nu e decīt o faza de īnmagazinare a materiei. Ea trebuie ca sa manīnce lacom, sa strīnga grasime cīt mai multa īn trup, caci altfel de unde va da matasa si mai ales de unde se va lua materia necesara pentru prefacerea ei īn fluture. Nu trebuie de nesocotit ca īn vremea cīt nimfa pare moarta, īn īnvelisul ei tare, si cīt sta nemiscata, īn interiorul paretilor rigizi, e viata cea mai intensa. Cīte organe noi nu iau nastere? Aripi acoperite cu milioane de solzisori, picioare lungi, antene, trompa si altele, care nu erau īn omida. Pentru toate aceste prefaceri se cere materie noua. De unde le-ar lua nimfa, īnchisa īn casa, daca omida nu s-ar fi harnicit sa o īngramadeasca sub forma de grasime? De aceea omida manīnca mereu, iar īnvalisu-i chitinos tot se primeneste (omida napīrleste), spre a se face altul la loc mai īncapator.

Pentru ca sa-si fabrice īnvalisul ei de matasa, omida are nevoie de vreo 4 zile. E o munca uriasa, cīnd te gīndesti ca numai patura mijlocie a gogosii, cea mai de pret, e un fir īnvalatucit, lung de vreo 300 m.

Cīnd nimfa s-a schimbat īn fluture, dupa 18 - 20 zile, acesta sparge gogoasa si iese.

Gospodina care creste viermi-de-matasa, acum intervine. Ea nu lasa sa se dezvolte nimfa, caci altfel firul de matase, oare e dintr-o bucata, e rupt de fluture, si nu īntelege nimic din osteneala ei de o luna. Azvīrlind gogosile īn apa clocotita, a oprit īn loc viata si i-a ramas neatinsa ata de matasa.

E drept ca lasa de samīnta cīteva gogosi mai mari, din care ies fluturi. Acestia de cum s-au vazut la lumina, se īmperechiaza si apoi femeia īncepe a semana semintele, pe hīrtia ce i se pune īn cale. Nici nu manīnca, nici nu zboara iute. Prin domesticire, viermele-de-matasa a pierdut din vioiciunea salbaticiei, dupa cum e deosebire si īntre capra de līnga casa si cea ce traieste sloboda pe vīrf de munte.

Fig. 355. Fluturele-de-noapte-cu-ochi-de-paun (d. refacut de M.s.).

Cum sīnt fluturii-de-matasa sīnt si celelalte neamuri apropiate ale lor, cu trupul paros, antenele ca niste pene.

Din neamul fluturilor-de-matasa fac parte si unul din cei mai mari de la noi, fluturele-de-noapte-cu-ochi-de-paun (Saturnia pari), care, ca si striga, da buzna pe fereastra deschisa, cīnd e lumina-n casa. E destul de atragator si el avīnd pe aripele castanii, ca de catifea, cīte o frumoasa pata albastrie, tivita cu alte colori, care aduc aminte de ochiul de pe penele de paun. Omida lui mare, groasa, verzuie, cu negei pe inele, i se zice īn unele parti din tara cīnele-babei, ca si larvei de carabus.

Pe cīt e fluturele-de-matasa de folositor, pe atīt de stricatori sīnt neamurile lui apropiate.

Fluturele-pinilor (Dendrolimus pini) e unul din cei mai vajnici dusmani ai padurilor de pini. Fluturele, cīt sta pe scoarta copacului, nici nu-l poti distinge de solzii acestuia. Pare mort. Din trup nu i se vad decīt aripele de dinainte, strīnse una līnga alta, lasīnd descoperita doar numai spinarea, īn dreptul pieptului, cu o tufa deasa de perisori cenusii. Cu cangile de la picioare se tine acatat de scoarta, ca sa nu cada. Īl recunosti repede, caci, pe aripele cenusii īnchis, are doua brīie cafenii īn curmezis si cīte o pata alba, ca o broboana de gheata. Adormit ziua, noaptea zboara chiar departe (fig. 356).

Larvele sīnt mīnia lui Dumnezeu. Ies din ou ceva mai tīrziu, catre sfīrsitul verii, asa īncīt pīna-n toamna nu manīnca decīt frunzele mai batrīne. Cum da frigul se lasa la pamīnt, se ascund īn tufele de muschi, la caldura. De cum īncepe sa se auda cīntecul cocosului-de-padure īnfierbāntat, omizile īsi scot capul si īncet-īncet se urca pe trunchi, catre lastarele tinere, crude. Atunci īncearca padurarii sa le atina calea, punīnd īn curmezisul drumului lor punti de pīnza unsa cu clei pentru ca sa le opreasca mersul. Unele se prind, altele ocolesc si ajung la frunzele tinere, pe care le manīnca lacom, oprind cresterea copacului pentru un an. Ca sa-si faca cineva o idee de cīte pagube pot aduce asemenea omizi, e de ajuns a spune ca o omida manīnca 800 de frunze īn viata ei, iar numarul lor e asa de mare īncīt īntr-o padure de pini, de 6 000 de hectare, din nordul Germaniei, īn timp de 7 ani s-au nimicit 229 milioane de omizi, iar īntr-un singur an s-au stīrpit 58 milioane de oua. Noroc de altfel si de politia naturii; multe viespi pun ouale īn trupul omidei, iar carabizii le socot un fel de bucate alese.

Fig. 356. Fluturele-pinilor. O tragedie īntr-un pin (d. refacut de M.s.).

Mare rau aduce pomilor din gradina si omizile inelarului (Malacosoma neus-Iria), cunoscut prin ouale depuse īn jurul crengutelor subtiri, īn forma de margele marunte. E stupitul-cucului[1] socotit de popor ca varsatura īntarita a pasarei pestrite, dupa ce a mīncat boabe de orz īn lapte. Fetele rup crenguta cu stupitul-cucului si o poarta ascunsa īn cingatoare, pentru ca sa atraga dragostea flacaului iubit.

Fig. 357. Inelarul: alaturi stupitul-cucului.

Īn realitate, stupitul-cucului e format din ouale unui fluturas, dragut īn īmbracamintea lui matasoasa, aproape aurie si cu dungi īn curmezis mai albicioase ori mai īnchise. Cum sīnt aripile e si trupul paros, mai latit ceva la capatul pīntecului. Ouale le lipeste femeia cam pe la sfīrsitul verii, īn spre seara. Din oua ies omizile abia īn primavara viitoare. Sīnt omizi frumoase, caci trupul lor neted e īndungat īn lung cu tot soiul de colori, galbii, cafenii, negrii ori albastrii. Se mai recunoaste lesne dupa doua pete negre pe capu-sorul albastru-cenusiu. Ce folos daca sīnt mīncacioase si taie frunza pomilor cu lacomie. Īsi lasa urma drumului prin un fir de matasa ramas īn dīra lui. Cīnd omida se schimba īn nimfa, īsi tese o gogoasa, dupa ce are grija sa lege doua frunze una de alta, adapostul nimfei.

Mare prapad aduce si mironosita (Lymantria monacha), pacoste grea peste padurile de brad. Īn unele parti din Polonia si Prusia rasariteana, poporul īnsemna anii dupa aparitia acestor lacuste ale bradului cum se numara la noi anii dupa ciuma cea mare de pe vremea lui Caragea. Īn 1892 s-a īntins peste 2 000 ha de padure din domeniul Bicaz, distrugīnd cu totul 200 ha. Fluturii sīnt frumosi, adevarate mironosite, nevinovate si sfioase. Cīt stau ziua nemiscati, par pete triunghiulare, aripele lor lungi fiind ca niste mantii albe cu īmpestritaturi cafenii, fel si chipuri. Spre seara īsi desfasoara aripele si zboara vioi, de se vad si aripioarele dindarat, matasoase, cenusii-albastrii. Partea barbateasca se recunoaste usor, dupa antenele ca niste pene stufoase, iar pīntecele trandafiriu se sfīrseste cu un smoc de perisori. Femeia are antenele subtiri, fire de ata, iar vīrful pīntecelui mai ascutit. Sīnt asa de multi, īncīt copacii par īnfloriti; seara formeaza nou-rasi alburii deasupra padurilor, ori pare ca ar ninge īncet cu fulgi mari de zapada. Asemenea nori, de fluturi tīrīti de un vīnt puternic spre Marea Baltica, au acoperit-o pe distanta de 70 km, cu un strat lat de 2 mm si gros de 15 cm.

Fig. 358. Mironosita (d. refacut de M.s.).

Omizile ies din ou prin luna Mai. Stau deodata līnga casuta lor, ca sa se dezmeticeasca. Numai dintr-o padure restrīnsa de la Stralsund[2] din nordul Cxermamei, s-au adunat īntr-o iarna 507 kilograme de oua, ceea ce face vreo 580 milioane de omizi.

Omizile se aduna īn cīrduri si īncep sa se urce spre cīmpul frunzelor. Sīnt prevazatoare. Cīnd au de trecut vreo parte mai lucie din coaja copacului ori cīnd dau peste inele de clei puse de padurari, repede tes o punte de matasa, peste care pasesc fara grija. Alteori se lasa īn jos, la capatul unui fir de ata, iar vīntul le leagana pīna ce se prind de crenguta altui copac sau se urca pe frīnghiuta lor īnapoi de unde s-au lasat. Sīnt mici, iar coloarea lor e ca pielea tigrului, cafenie si cu linii ori stropi mai galbii ori mai īnchise. Pe spate au o fīsie negrie asemenea dungii de la vipera, iar īn lungul trupului 6 siruri de negei, cu cīte un smoc de peri rari. Sīnt lacome. Nu manīnca atīta cīt strica, cum fac si lupii. Rod frunza de brad la radacina de cade jos; primavara manīnca si florile. Sub copacii cu omizi adesea e un strat gros de cadavre de fluturi, de piei de omizi napīrlite, amestecate cu frunze de brad si mai ales cu necurateniile ce rapaiesc, īn linistea noptii, cīnd omizile manīnca, ca o ploaie repede. Amestecul acesta constituie īn cele din urma un bun īngrasamīnt pentru pamīnt. Prin anul 1856, īn Germania de nord, venisera atītia fluturi, īncīt crengile de brad erau īndoite de greutatea omizilor ce mīncau. Paduri īntregi trebuie taiate, pentru ca lemnul sa nu putrezeasca, iar īn vremea din urma pīna si electricitatea a fost luata īn ajutor pentru stīrpirea fluturilor. Proiectoare mari se īndreapta asupra padurilor, spre a atrage catre lumina norii de fluturi, omorīti pe loc.

E curios īnsa ca pe cīt de repede apar īntr-un loc cete de fluturi spre spaima padurarilor, pe atīt dintr-odata dispar. Vine īn joc iarasi echilibrul naturii. Īntocmai precum cīrdurile de scrumbii, īn pribegia lor, se cunosc dupa sirurile nesfīrsite de pescarusi ce zboara īn dreptul lor, tot asa de cum s-au īnmultit īntr-o padure mironositele, se napustesc asupra lor pasarile, chiar daca nu pot dovedi sa le stīrpeasca pe toate. Viespi marunte fac ravagii punīnd ouale īn larve, dar mai ales o boala microbiana, molipsitoare, asemenea flaseriei de la viermii-de-matase, īi ucide īn chip fulgerator. Toate au o masura.

Un neam al mironositei aduce mari stricaciuni si arborilor din gradina. E Lymantria dispar. Se cunosc bine ouale lor, lipite de copaci īntr-un soi de scama galbuie, formīnd pete flocoase, pare ca ar fi iasca scarmanata. Copiii au placere sa rupa acesti bureti si sa le dea foc, caci plesniturile oualor sīnt asa de repezi, īncīt pare ca ar fi pocniturile unor mitraliere departate.

Nu rareori se poate prinde si femeiusca īn vremea cīt depune ouale, caci e asa de ocupata cu īndeplinirea menirii ei, īncīt abia da din aripi, cīnd o strapungi cu acul prin piept. si acest fluture e frumos īmbracat, īntr-o hlamida matasoasa albie, cu aburi galbii peste tot si cu putine pete cafenii, iar dosul» pieptului e ca o maciuca de peri albi, moi. Īn schimb barbatul este asa de felurit, īncīt nici nu ti-ar veni sa crezi ca face parte din aceeasi specie, daca nu i-ai gasi adesea īmperechiati. E cenusiu-cafeniu si cu brīie mai īnchise, dese, īn curmezisul aripioarelor de dinainte. Trupul e zvelt si pe cap are doua antene stufoase, īn contrast cu ale femeii, care sīnt subtiri si castanii. Pe cīt e femeia de lenesa, pe atīta barbatul e vioi, zburīnd chiar ziua.

Omizile ies primavara din ouale care rezista la frig, īn īmbracamintea ca de līna, īn care sīnt īnvaluite; se recunosc lesne, pentru ca sīnt mari, peste tot īmbracate cu o haina murdara, avīnd pe spate o dunga lata castanie, iar īn lungul trupului rīnduri de bumbi, albastrui pe jumatatea de dinainte a trupului, rosii pe partea dindarat. Pe fiecare bumb se afla un smoc de peri teposi, roscati.

Manīnca ce gasesc; nu aleg. Dupa ce au terminat frunzele copacilor, se dau si la cele de porumb. Iar cīnd e cald stau molatece la subsuoara umbroasa a frunzelor. Sīnt ani cīnd aduc mari stricaciuni, dar au īn schimb multi dusmani, mai ales niste paraziti, care īi dau gata. Īn America au facut adevaiate pustiiri, mai ales īn gradinile de pometuri bine īngrijite. Acolo īnsa se iau repede masuri hotarītoare. Statul nu se da īn laturi de la cheltuieli mari, caci pagubele cauzate sīnt si mai mari. si izbīnda stiintei s-a vazut tocmai la acesti fluturi, caci s-au adus parazitii lor din Europa. Cum s-ar lecui o boala cu medicamente sigure, tot asa s-au stīrpit stricaciunile aduse de acesti fluturi. Drept arma nu s-a folosit decīt dusmanii lor naturali.

Printre fluturii care aduc mari pierderi īn padurile de stejar e Cneiocampa pinivora. Adeseori vezi paduri īntregi de stejaris, desfrunzite īn toiul verii. Mai ales īn Dobrogea, unde e seceta mai mare, ciriteii marunti de stejari nu sīnt decīt vreascuri acoperite cu o pīnza rara de matasa, īn vīrf cu cuiburi de omizi.

Fluturele e marunt, paros, matasos, cu aripioarele de dinainte cafenii-galbii, avīnd dungi mai īnchise la femeie decīt la barbat.

Fig. 359. Lyimmiria dispar

Interesanta este īnsa omida, prin obiceiul ce are de a porni la drum, mai ales noaptea, īn cīrduri nenumarate, avīnd cīte una īn fruntea lor. Īncotro apuca aceasta, se duc si celelalte, ca oile. Fac drumul seara si dimineata, de la cuiburile lor spre vīrful ramurilor cu frunze. Cuibul, cīt pumnul de mare, e un tesut larg de fire; īn el omizile napīrlesc, īn el se transforma īn nimfa; la urma seamana cu un sac plin cu casutele de chitina īngramadite una peste alta.

Alteori merg si ziua.

«Īn Iunie 1887, la Comana, omizile au trecut sinele drumului de fier, spre a merge īn padurea de Est. Grosul coloanei era asa de mare, īncīt locomotiva a trecut cu greutate peste omizile zdrobite, din cauza lipsei de frecare a roatelor» (Knechtel).

Omiziile procesionare, numite asa dupa obiceiul lor de a merge la mīncare īn cīrduri, nu sīnt rele numai pentru copaci, ci si pentru oameni si vite. Īn lungul trupului lor cenusiu cu pete mai īnchise si cu capul negru se afla numerosi peri, ca de sticla, cu vīrful ascutit si cu un canal launtric īn care se gaseste un suc urzicator cam ca al urzicii. Pe fiecare omida se afla macar vreo 4 - 5 000 de perisori care se rup lesne si sīnt īmprastiati de vīnt, adesea ca niste nourasi de praf īn jurul copacilor. Sfarīmaturile, ca acele de ascutite, se īnfig lesne īn piele, īn mucoasa nasului, īn gītita, aducīnd mīncarime, infirmatiuni si chiar mici ulcere. Pentru vitele care pasc iarba din preajma stejarilor cu omizi e un pericol continuu, caci pot pieri cīnd īnghit multi peri. Aceasta e o rea arma de aparare a omizilor, caci si pasarile se feresc sa le atinga. Numai cucul le vine de hac; pentru ele e ea ariciul pentru vipere. Stomacul cucului, fiindca si el manīnca omizi multe, pare ca e captusit cu pīsla, de puzderia perilor īnfipti īn parete.

Fig. 360. Fluturele cu omida procesionala (d. refacut de M.s.).

Sīnt multe omizi care au drept aparare perii de pe corp. Dintre acestea cea mai cunoscuta este omida-urs, numita asa tocmai pentru īmbracamintea ei cu peri desi, lungi, ce-i da o īnfatisare stranie. Perii sīnt negri, cu vīrful cenusiu, īn contrast cu rosul deschis ca al blanii de vulpe, de pe piept si laturi. Se īntīlneste des prin gradini, prin buruieni sau tufisuri, caci nu alege frunza. Fluturele (Arena caja) si el e foarte frumos, avīnd aripele de dinainte mari ca de catifea, castani, cu dungi neregulate albe, pe cīnd aripele dindarat sīnt rosu ca caramida, dar cu pete negre. Frumos colorat e si trupul. Capul si pieptul sīnt castanii, batīnd īn ros, pe cīnd pīntecele ca si aripele dindarat rosietice. S-a constatat la el ca si hrana are influenta asupra coloratiunii, aceasta fiind mai vioaie sau mai stearsa, dupa felul frunzelor pe care le manīnca.

Fig. 361. Omida de Dicranura vinula īn pozitia de aparare (d. refacut de M.s.).

Fig. 362. Omida de Stauropus fagi īn pozitia de aparare (d. refacut de M.s.).

Perii omizii-urs servesc mai mult ca sa sperie. Sīnt unele omizi care īntrebuinteaza chiar anumite miscari, prin care sa īnfricoseze pe dusman. Fara sa vrei te dai cu un pas īndarat īn fata unei asemenea dihanii mīnioase, zborsite. Asa e cu omida fluturelui Dicranura vinula, omida care traieste pe plopi si salcii. Omizile ajung mari, groase, stralucitoare si verzii. Īnainte de a se schimba īn nimfa devin roscate si chiar violete. Au un cap mare, cafeniu, cu tivituri rosii si cu doua dungi negre, iar pe spate o dunga neagra ce se lateste pe mijlocul trupului. La coada are doua prelungiri, ca dintii de furculita, īndoite ceva īn sus. Cīnd e īn pericol, se sluteste rau. Īsi ridica amenintator partea de dinainte a trupului, se gheboseaza, īsi trage capul īn piept, asa īncīt petele negre par doi ochi īncruntati. si coada, cu furculita din vīrf, o ridica-n sus, iar din vīrful furculitei scoate doua fire roscate pe care le fīlfīie īntr-o parte si alta.

Schimbarea ce o ia dintr-o data sperie. Unde mai pui ca īn acelasi timp da un suc mirositor, dintre cap si piept, iar de la coada se raspīndeste un alt miros de acid salicilic. Pasarile, sopīrlele fug, iar viespile īmproscate cu suc pier. Pe cīt e omida de groaznica la īnfatisare, pe atīta fluturele e molau, abia miscīndu-se.

Neam cu fluturele, cu omida-urs este Zygaena filipendulae, bucuria colectionarilor, caci e usor de prins si are culori ca focul de vii. Se īntīlneste adesea fie pe florile de palamida, dar mai ales pe cele de sipica, din poienile noastre. E un fluture, pe cīt de zvelt la trup, pe atīt de lenes la zbor, ziua. Sta nemiscat pe flori si atrage atentia prin cele 6 pete de carmin pe fondul albastru cenusiu īnchis al aripelor de dinainte. S-ar parea ca aceasta culoare este spre raul lor, caci sīnt vazute de departe. Cīnd le atingi, īnsa, vezi ca are de la īncheietura picioarelor si a antenelor subtiri si lungi niste picaturi roscate si urīt mirositoare. Prin urmare, ca si salamīzdra cu petele ca focul, nu le pasa, caci pasarile stiu ca nu e o mīncare placuta si le lasa īn liniste sa doarma īn ^^ ^ miros de flori. Spre seara, īnsa, īsi iau si ele zborul.

Fig. 363. Zygaena.

Numarul fluturilor de noapte este mare de tot. Sīnt mai ales o grupa din carora li se spune buhe, care se deosebesc de neamurile viermelui-de-matase prin trupul asa de paros īncīt aduc aminte de cucuvaie. Se deosebesc si prin antenele subtiri si lungi. Cīnd stau ziua linistiti, au o coloare īnchisa, mai mult cafenie, dar cu atītea felurite ape, īncīt seamana cu pana de la unii uli. Īn schimb, cīnd zboara noaptea, īsi desfasoara si aripele dindarat, de regula vioi colorate.

Cel mai frumos si mai mare dintre ei este Catocala nupta, a carui aripi dindarat sīnt ca petalele de mac ros, cu doua dungi late, iar la margine cu subtiri tivituri albastrii si galbene. Cīnd sta ziua, pe coaja de plop ori salcie, nici nu-l poti distinge, deoarece, ca toti fluturii de noapte, aripele ca para focului sīnt acoperite de aripele de dinainte cafenii si cu ape īncretite īn curmezis. si larva prezinta o coloare asemenea crengilor de salcie. Īntinsa pe o asemenea creanga, nici n-o poti distinge.

Īn aceasta privinta poate cel mai frumos exemplu de mimetism la noi este fluturasul Moma alpium, care spre deosebire de rudele ei are o coloare albastra cenusie, pe aripele din fata cu pete negre si albe. Cīnd sta ziua pe lichenii de pe copaci, chiar cel mai fin observator cu greu īl desluseste, asa de bine ce se confunda cu cojile neregulate de licheni, de aceeasi coloare ca si fluturele.

Fig. 364. Catocala nupta (R, refacut de M.s.).

Des īntīlnit prin gradinile noastre de legume este bohociul (Mamestra brassicne) a carui omida verzie, subtire, manīnca inima capatīnii de curechi, facīnd mari stricaciuni īn bulgarii. Fluturele cu ochi holbati, negri, cu spinarea ghebosata, cu antenele paroase, are aripioarele de dinainte surii cu pete rosii si albe, cu dungi mai deschise; seara se zbate si prin prejurul lampii din casa.

Ca īncheiere a fluturilor de noapte voi pomeni fluturele aripa-gīstei (Aciptilia pentadactyla) cu o īnfatisare cu totul deosebita. Īn īntunerecul noptii straluceste, ca o pana luata de vīnt, caci aripele lui sīnt albe ca omatul. Numirea ce i-a dat-o poporul vine de acolo ca aripele lui nu sīnt īntregi, ca la ceilalti fluturi, ci rupte īn 2 si cea dindarat īn 3 fīsii, si cea dindarat īn 3 fīsii, parca ar fi penele resfirate de la o aripa de pasare. Se mai poate recunoaste dupa picioarele de dinapoi lungi si subtiri de altfel cum sīnt si antenele. Omizile lui se gasesc catre toamna pe volbura si rochita-rīndunelii, īn preajma carora se tine si fluturele.

Fig. 865. Aripa-gīsiei.