FLUTURII DE ZI
Abia īsi trimite primavara pe cei mai iuti vornicei, care sa vesteasca lumii sosirea ei, si vazduhul putin īncalzit de soarele mai ridicat pe cer e sagetat de un fluture dragalas. Zboara zanatec, de colo-colo, ca ametit, de atīta lumina, abia iesit din īnchisoarea īntunecoasa de sub scoarta de copac, unde a iernat.
E galben ca fata lamīi... I s-ar putea spune de minune lamīita (Gonepteryx rhamni), dar poporul i-a zis fluture - galben. Ce gingase sīnt croite aripele lui, cele de dinainte mai lungi, cu colturi rotunjite, cele dindarat taiate ca o frunza latuta cu un zimt mai mare la vīrf! Doi stropi portocalii, cīte unul pe mijlocul, fiecarei aripi,. Īi pateaza haina, mīndra, ca de matasa. si capul e īnsemnat cu portocaliu, pe cīnd antenele lungi umflate la vīrf, sīnt rumenite, ca si crengutele tinere de rachita. Zboara de colo-colo, rar se pune pe un toporas ori o papadie de curīnd deschisa. N-are nevoie, de mīncare, caci zilele īi sīnt numarate.
De unde a iesit ? Ce cauta īn aerul caldut de primavara ? E trimis, oare numai ca sa ne mareasca speranta apropierii zilelor calde? N-are glas. Nu bīzīie ca albina abia dezmortita. S-a sculat īnaintea altora, de grija neamului. Iesit prea tīrziu asta-toamna, din nimfa, n-a mai avut vreme sa se oua; gerul de timpuriu l-a amortit. Abia a putut sa se ascunda īntr-o scorbura de copac ori īntr-un colt mai adapostit. A stat asa, ca mort, iarna-ntreaga. De cum l-a lovit boarea calduta a celor dintīi zile de primavara, a simtit īn el fiorii vietii. si-a īntors un picior, apoi altul, a dat de cīteva ori din aripioarele delicate sa vada daca sīnt īnca bine īntītīnate si, īntr-o buna zi, la bīzīitul mustei ce dormise līnga, el, si-a luat curajul de s-a avīnturat īn aerul proaspat, cam racoros, dar batut de blīndele raze de soare. «Repede! Repede!» īi soptea clopotelul ca 555y2417f re-si legana floarea-i alba ca omatul. «Nu e vreme de pierdut. Babele sīnt cu toane».
Femeiusca cauta grabita loc, unde sa-si puie ouale. Acesta-i rostul ei īn scurta-i viata de primavara. Dīnd fuga catre marginea padurii, se īndreapta spre un verigariu ori crusan, īi e tot una, si asaza cīteva oua īntr-o crapatura subtire a arbustului. Pe urma poate sa moara. si-a īndeplinit datoria.. Din omida, copilul ei, n-are de ce sa se īngrijeasca.
Aceasta, draguta, verzuie si cu cīte o dungulita albie pe coaste, īndata ce si-a scos capusorul din ou, se trage cum poate spre frunzulitele abia iesite din mugur si īncepe sa le foarfece.
Dupa ce s-a īngrasat si a napīrlit de cīteva ori, prin mijlocul verii se opreste īn loc, se īmbraca cu carapaca verzie, colturoasa, cu pete albii si ruginii pe laturi si se transforma īn nimfa. Din aceasta va iesi fluturele frumos, spre sfīrsitul toamnei. Perechi-perechi zboara printre florile īntīrziate, nuntind. Barbatul moare toamna; femeia se ascunde undeva la caldura. Asteapta primavara; aduce bucurie copiilor, cīnd nu si-a deschis bobocii nici floarea-pastelui, nici lacramioarele.
Tovarasie īn zburdalnicia-i primavarateca īi tine adesea si fluturele ros (Aglais urticae), mai oaches la coloare, avīnd aripele aproape caramizii, cu trei pete negre pe aripile de dinainte si altele mai marunte, albastrii, spre marginea celor dindarat. Este credinta īn popor ca cel care a vazut īntīi fluture-galben va fi bolnav toata Tara, pe cīnd daca a vazut fluture-ros va fi ruman, sanatos.
Omida, numita urzicar, traieste pe urzici. E neagra, cu dungi galbii īn lungul laturii corpului si manīnca frunzele de urzici.
Asupra acestei larve s-au facut frumoase experiente, care dovedesc ce influenta mare are mediul īnconjurator asupra īnfatisarii unor animale. Daca se cresc nimfe īntr-o atmosfera mai calda (34-38*C), fluturele care iese are mai putine pete negre pe el; dimpotriva, daca e crescuta la temperatura joasa (0 sau 10*C), iese fluture cu pete negrii mai multe, asa cum se gasesc prin tinuturile mai reci.
Unul din cei mai frumosi fluturi de la noi, care se vad cīteodata si primavara de timpuriu, dar mai adesea se arata cīnd podoaba florilor e īn toata mīndra ei dezvoltare, este un frate de cruce al fluturelui-ros. I se zice fluturele-de-zi-cu-ochi-de-paun (Inackis jo), caci atīt pe aripile de dinainte, mai spre margine, cīt si pe aripile dindarat, are cīte o pata cu multe colori, asemenea cu ochii de pe penele din coada paunului. Aripele de dinainte sīnt ruginii, cu marginea crestata, iar ochii de paun sīnt mai albastrii. Omida, neagra, cu stropituri albe, cu moturi de perisori aspri peste tot trupul, se tine tot de urzici sau pe hamei, iar nimfa, ca un fus scurt, sta spīnzurata cu capul īn jos, lipita de dosul frunzei numai prin vīrful cozii.
Dupa acesti vestitori ai primaverii prind a se arata alti fluturi, care mai de care mai frumosi si mai numerosi, iar toiul lor e la īnceputul verii cīnd si soarele bate cu putere, dar si florile se īntrec prin īmbracamintea lor īmpodobita cu tot soiul de colori.
Fig. 346. Nimfa fluturelui-ros (d. refacut de M.s.).
Printre acesti fluturi de vara, neamurile celor descrisi nu sīnt cei din urma īn frumusete. Fac podoaba florilor din pajisti, punīndu-se la īntrecere cu ele, prin mīndra lor īmbracaminte.
Desi mai toti ruginii, unii mai roscati, altii mai galbii, au īnsa desenuri atīt de felurit colorate si īncondeieri atīt de maiestrite, īncīt cei care aduna fluturi umbla dupa ei ca si botanistul dupa flori.
Asa e amiralul (Vanessa atalanta), unul din cei mai frumosi fluturi de pe la noi, care aduce aminte putin de mīndra īmbracaminte a celor de prin tinuturile ecuatoriale, raiul fluturilor frumosi. Amiralul are aripile ca de catifea, cafenii-īnchis, aproape negrii si cu niste dungi purpurii īn curmezisul aripioarelor de dinainte sau si pe marginea celor dindarat. Pete albe, unele mai late, altele mai īnguste, īmpodobesc vīrful aripilor de dinainte ori le tivesc marginea. Omizile lor tot pe urzici traiesc.
Mai toti fluturii din genul Vanessa sīnt īnsa schimbatori, īnce priveste amanuntele colorilor. Experiente frumoase, cum am pomenit, s-au facut cu ei. Colorile mai vii sau mai sterse, atīrna mult de conditiile temperaturii. Asa e cu Araschinio levana. Cei care ies mai īnspre primavara, din nimfe care au iernat, au mai multe pete albe ori galbene. Din ouale lor, mai īn vara, ies alti fluturi, care īnsa au haina īnchis colorata, īn care petele albe sīnt restrīnse. Asa de deosebite sīnt la īmbracaminte, īncīt au fost socotite drept specii diferite, pīna cīnd, facīndu-se culturi īn laboratoare, a rezultat ca e acelasi fluture, dar cu haina de sezon, mai vesela primavara, mai serioasa vara.
Īn haina lui de nevinovatie, albilita (Pieris brassicae) e unul din cei mai stricatori. Sīnt ani cīnd omida lui distruge toata munca omului, īn gradina de zarzavat.
De altfel e un fluture frumos, avīnd aripele ca varuite si cu vinisoare subtirele, rare. Vīrful aripelor de dinainte sīnt patate cu negru. Usor se poate cunoaste femeia de barbat, caci cea dintīi are pe mijlocul aripelor de dinainte doua pete rotunjoare, negre si o alta neregulata mai jos, alaturea de o petisoara de pe marginea aripei dindarat. Pe dedesubt aripioarele sīnt galbii, ca presarate cu praf de pucioasa.
Nu e vreme din an īn care sa nu vezi fluturi zburīnd, perechi-perechi, pare ca s-ar juca prin aer ca hulubii. Acum se īnalta, acum se scoboara, acum sīnt īmpreuna, pentru a se desparti ca mīniosi. E hīrjoana lor de dragoste.
Pe cīt sīnt de draguti, pe atīt larvele lor sīnt rele; de aceea e bine sa-i omori oriunde-i gasesti.
Īncep sa zboare de cum se īncalzeste. Restul lor pe lume īnsa nu e sa ne īnveseleasca prin gingasia miscarilor lor īn aer, ci alta: neamul. De aceea dupa ce se īmperecheaza īn mijlocul florilor si īn bataia soarelui, femeiusca, cea cu petele negre pe aripi, depune pe dosul frunzelor de curechi (varza) sau pe buruienile din apropiere cīte un ou razlet, galbiu, cīt un fir de mac, sau cel mult cīte 2-3 la un loc. Din ou, repede-repede iese o omizioara, micuta, care se pune pe mīncat frunza de varza taind-o tot pe margini. Cu cīt manīnca, lacoma, cu atīt se īngrasa, creste, ajungīnd la urma ca un viermisor cīt degetul cel mic de la un copil. Frumusele la īnfatisare, omizile au pielea lucie, verzuie, cu pete marunte negre si cu dungi albii īn lung. Nu stie altceva sa faca decīt sa manīnce, iar necurateniile ce ies din ele, gogolosi mici negre, se strīng la īncheietura frunzei cu trunchiul, de parca a plouat cu ei. Dupa ce au mīncat bine si s-au īngrasat, īsi īncetinesc miscarile, mai lenese se trag īncet pe o buruiana oarecare, pe Zaplaz ori gard, pe copaci, unde se opresc, se īmbraca apoi īntr-o camasa tare, se īncing cu o ata de matasa pe la mijloc si se lipesc de locul unde au poposit. Aceasta e nimfa, din care va iesi un fluture nou. Cele mai tīrzii, stau si peste iarna; de īndata ce se desprimavareaza din fiecare iese un nou fluture, care da alte omizi.
De aceea albilita se vede cīt tine caldura, iar omizile ei sīnt asa de multe īn unii ani, īncīt dau gata curechiul, ca lacustele, iar daca au mīntuit de mīncat, īntr-o bulgarie, se duc, ca o armata de dusmani, īn alta. E mīnia lui Dumnezeu. Are dreptate poporul sa creada ca sīnt facute din lacramile Dracului.
Goana īmpotriva albilitei si a copiilor lor lacomi este dar explicabila. Trebuie omorīti cu nemiluita, īn lipsa de alte cunostinte, femeile din unele tinuturi ale Romāniei pun o legatura cu samīnta de curechi īn calea preotului cīnd umbla, īn ajunul Bobotezei, cu aghiasma pe la case. Au credinta ca macar un strop de aghiasma daca ajunge pīna la seminte, curechiul iesit nu-l vor mīnca omizile.
Pe aiurea este un obicei mai bun. Se cauta un furnicar si se aduce īn cīmpul cu varza, unde s-au ivit omizile. Furnicile duc lupta cu acestea si le stīrpesc sau le alunga. Acest obicei e bun, caci face parte din politia naturii, īsi īnchipuie oricine unde s-ar ajunge daca omizile rele s-ar īnmulti din cale afara. Noroc ca si ele au dusmani si īnca multi. Īn primul rīnd sīnt pasarile. Vin apoi alte insecte.
Fig. 347. Albilita: larva si nimfa (d. refacut de M.s.).
Cel mai necrutator dusman a] albilitei e o viespe mica, nici cīt un tīntar. Ea īsi pune ouale īn trupul nimfei. O cauta, si īmpungīnd-o īn īncheieturile ei moi, lasa acolo cīteva oua; apoi zboara īn treaba ei. Din nimfa nu mai iese fluture, caci larvele marunte de viespe īi manīnca maruntaiele si grasimea, pīna ce nu mai ramīne decīt coaja. Dupa ce nu mai au nimic de mīncat, larvele de viespe ies, spargīnd coaja uscata, care cade praf.
si ca aceasta viespe sīnt altele si altele, asa īncīt se lamureste de ce dupa un an de belsug īn omizi, īn celalalt an sīnt putine.
Dusmanul cel mai neīmpacat al albilitei trebuie sa fie omul; si daca el de-a dreptul nu poate sa stīrpeasca omizile toate, trebuie sa cunoasca care sīat dusmanii lor si sa-i iea īn ajutor. Asa se face pe aiurea, unde lupta omului cu cei care rīvnesc la rodul muncii lui, se bizuie pe stiinta[1].
Iata un exemplu īntre altele multe. Īn o parte din Statele Unite ale Americii au invadat fluturi a caror omizi, mīncīnd frunzele copacilor, amenintau sa distruga padurile. Aflīndu-se ca aceste omizi sīnt atacate de niste paraziti, care traiesc prin Europa, Americanii au trimis īnvatati īn continentul nostru, au cumparat cīt mai multe cuiburi cu paraziti, le-au cultivat īn laboratoarele lor si apoi le-au dat drumul īn padurile atacate de fluturi. Ca prin minune, acestia au disparut, omorīti de parazitii importati din Europa.
Nalbarul (Aporia crataegi) seamana cu precedentul; sub haina-i alba ca omatul, aduce stricaciuni enorme, mai ales la noi, unde omul nu-si prea bate capul cu dusmanii muncii lui, ci se multumeste sa spui; e bataia lui Dumnezeu, ori asa vrea Dumnezeu. Te prinde jalea adesea, cīnd treci primavara, pe līnga gradini neīngrijite de pruni. Toate sīnt numai cuiburi de omozi. E drept ca ades gospodarii, mai mult din eres decīt din stiinta, aduna frunzarul mort si vreascurile din gradini si le dau foc īn ajunul Alexiilor, la 17 Martie [...]. Cred ei ca īn acest chip alunga nu numai omizile, dar si toate jivinele rele, stricatoare. E o credinta care nu ajunge. Stīrpirea omizilor din copaci trebuie sa fie o grija tot asa de mare ca si aratul cīmpului, daca gospodarul tine sa vada roade īn copaci. Īn cuibul de omizi, tesut cu matasa,. si-a pus nalbarul semintele de cu vara.
Fig. 348. Nalbarul.
Din oua ies omizi mici; au mīncat cīt au mīncat si apoi, cum a dat frigul, s-au ghemuit īn cuibul format din frunze strīnse gramada si īmpletite cu matasa stralucitoare, fabricata toi de ele. De īndata ce vine primavara si mugurii prind a plesni, omizile lunguiete, putin paroase, albastrii pe burta, cu dungi negre si cafenii pe spate, se itesc, se tīrasc ca niste tīlhari, pīna la muguri si frunzele fragede, si se pun sa le manīnce cu nesat. Copacul ramīne gol pe cīnd cei curatati sīnt ciucura de flori, el pare uscat, trist; abia mai tīrziu īncepe a da din nou frunze fara vlaga. Mugurii cu flori insa sīnt distrusi; copacul nu da roade.
Dupa ce s-au ghiftuit de mīncare, vreme de cīteva saptamīni, omizile se lenevesc, se raspīndesc pe unde pot, pe coaja copacilor, pe paretii caselor si se schimba īn nimfa. Sīnt si ele īncinse la mijloc cu un brīu de matasa si asteapta, nemiscate, iarasi cīteva saptamīni pīna cīnd se formeaza īn ele organele fluturelui, care iese, nevinovat, gingas, din coaja nimfei, plesnita īn lung.
Nalbarii se recunosc lesne. Se aduna cu sutele pe līnga baltoacele de la fīntīni, de crezi ca s-au scuturat petale de ciresi pe drum. Uneori roiurile sīnt atīt de mari, īncīt copacii pe care se asaza par īnfloriti.
Nalbarul seamana cu albilita, numai ca nu are pete negre pe aripi. Īn schimb vinisoarele, mai rare, sīnt mai negre, iar aripioarele nu sīnt stravezii. Cīnd pui mīna pe aripele nalbarului, īti ramīn pe degete solzisorii, marunti, subtiri, care acopera, ca si olanele de pe casa, aripioarele mai tuturor fluturilor, cu solzi. Fiecare solzisor are o codita cu care se īnfige, ca si pana, īn pielita subtire a aripioarei. Milioanele de solzi de pe aripi nu īngreuiaza zborul fluturelui, caci fiecare solzisor e ca un saculet turtit, plin cu aer. Dar īn pīnza solzisorilor sīnt depusi pigmenti diferiti, care picteaza aripele ca pe niste tablouri maiestrite, iar alipirea lor unii līnga altii produc fenomenele optice ale irizarii, farmecul multor fluturi.
De nalbar se mai leaga si alta minune. Cīnd prinzi un asemenea fluture, proaspat iesit din cojocul nimfei, si-l strīngi de capatul burtii, vezi cum iese o brobeaua portocalie, ca o picatura de sīnge. E urina īngramadita īn vremea cīt a stat īnchis īn nimfa. Īn anii cīnd sīnt multi fluturi, picaturile acestea roscate cad pe frunze, pe pamīnt si au dat nastere povestilor cu «ploaie de sīnge».
Fluturii de zi sunt si la noi foarte numerosi. Au comun antenele subtiri, delicate si umflate la vīrf, ca o maciucuta. Cīnd se pun pe o floare, ridica aripile īn sus, verticale, de arata si podoaba fetei de jos.
Usor atrage luarea-aminte fluturele-cu-coada de-rīndunica (Papilio machaon), nu numai prin frumoasa coloare delicata a aripelor, iar si prin zborul lui agitat, neegal. Cīnd bate repede din aripi, pare ca ar vrea sa apuce razna, cīnd se lasa lin, ca rīndunica, la fata pamīntului, cīnd abia da din aripi, adastīnd cu placere pe flori. E adevarat un fluture, īn īntelesul pe care poetii īl dau acestor insecte. Pare ca nu are nici o grija, iar viata lui fericita se scurge numai īn jocurile din aerul caldut, īmbalsamat cu mireasma florilor. Felul de viata e potrivit cu īmbracamintea lui, īn care se reflecta toate colorile florilor. Pīnza aripelor e galbena ca de pucioasa, peste tot. E tesuta īnsa si cu alte colori. De-a lungul marginii aripelor de dinainte pe līnga o bata larga e si o betita īngusta, neagra, iar īntre ele un sirag de margele galbii. Pe aripele dindarat sīnt benzi albastre ca floarea inului īntinse ca un abur, īntre dungulitele negre si suvite tot negre. Doua pete purpurii, ca doi ochi, se gasesc la capetele aripelor dindarat, prelungite ca si coada rīndunelei. si trupul e īmbracat īn catifea galbie, avīnd pe spate o esarfa neagra īn lung. E un fluture mai «simpatic» si prin aceea ca omida lui nu aduce mari stricaciuni, traind pe trunchiurile de morcov, pe patrunjel, care de obicei dau repede alte frunze īn locul celor mīncate. Larva e draguta. Aduce aminte de īmbracamintea tigrului. Grasuna si durdulie are pielea verzuie lucitoare, cu dungi negre pe coaste, patate cu alb, pare ca ar fi batuta cu pietre scumpe. Mai are o īnsusire, care face spaima copiilor. Cum sta ea lenesa si grasa, pe trunchiul verde de patrunjel, daca o atingi cu degetul sau cu un pai, deodata scoate de dupa ceafa doua cornite galbii din care īmproasca un suc ce raspīndeste un miros patrunzator. E chipul ei de a-si apara pielea.
Ceea ce e fluturele-cu-coada-de-rīndunica, prin locurile joase de la noi putīndu-1 prinde orisicine are ochi pentru frumusetile naturii, este fluturele care poarta frumosul nume de Parnassius apollo. Se recunoaste imediat dupa īnfatisarea aripelor. Cele de dinainte sīnt ca si ale albilitei, cele dindarat au īnsa marginile taiate rotund, ceva scobite īnspre partea trupului. si el are haina alba, dar marginea aripelor de dinainte stralucesc ca sticla, avīnd pete negre, iar cele de dinapoi au doua pete rosii ca sīngele īnconjurate de o tivi-tura neagra. Este atīt de cautat de catre colectionarii de fluturi, pentru podoaba colectiei lor, īncīt īn unele parti din Germania a devenit rar.
Daca ar fi sa se descrie toti fluturii de la noi, care zboara ziua īn plin soare si printre flori, n-ar ajunge nici cuprinsul volumului īntreg.
Nu poate īnsa ramīne nepomenita o grupa de fluturasi mai maruntei a caror īmbracaminte albastrie īi fac asa de draguti, īncīt fara sa vrei te opresti si-i privesti, cīnd se zbenguiesc deasupra covorului plin de flori boghioase din pajistea īnflorita.
E o grupa īntreaga; sīnt numiti īn nemteste fluturii-cerului, caci īn adevar unii dintre ei, cīnd se avīntura īn jocurile lor tineresti, ceva mai sus, īi confunzi, cu albastrul seninului. Asa e Licaena, cu diferite specii, dragalasa forma, adevarate petale zburatoare. Lysandra bellargus are aripioarele ca petalele de in, tivite cu o dunga neagra si alta alba īn lung, pe cīnd Maculinea arion, are pa ele toate gamele de la albastrul albicios pīna la albastrul siniliu, pictate cu puncte mai negre si tot mai īnchise pe dunga. La unii dintre ei, femeile au alta īmbracaminte decīt barbatii, mai vioi colorati.
O particularitate demna de pomenit a omizilor acestor fluturi e traiul lor īn tovarasia furnicilor. De īndata ce o larva de Lycaena se arata printre trunchiurile de trifoi ori lucerna, pe unde traiesc mai ales, e īnconjurata de furnici. Ai crede ca se repede sa o rupa, pe cīnd, de fapt, sīnt atrase printr-un miros particular, iar larva le da la urma, dupa multe rugaminti, īn care vreme e aparata, o picatura dintr-un suc dulce, dupa care mor furnicile. Pentru aceasta larva are pe spate un negelus, din care piciura sucul cautat de furnici.
Tot asa de frumusei sīnt si fluturii-de-sidef (Argynis) carora le plac mai mult poienile din padure, putīnd fi prinsi adesea cīnd īsi cauta loc sa puie ouale īn crapatura coajei de copaci, urcīndu-se tot īn spirala. Cīnd stau cu aripioarele ridicate, aripa dindarat pare ca e de sidef, asa lucesc niste pete dese pe fondul, ca de portocala.
Frumusetea acestor fluturi nu poate fi descrisa prin cuvinte, ci numai observata īn libertate sau cīnd fluturii sīnt cu īngrijire pastrati īn cutia colectionarilor.
|
