Documente online.
Zona de administrare documente. Fisierele tale
Am uitat parola x Creaza cont nou
 HomeExploreaza
upload
Upload




GINDACII-CU-ELITRELE-PUTIN-MOI

Animale


GÎNDACII-CU-ELITRELE-PUŢIN-MOI

Toti gîndacii pomeniti pîna acum au trupul acoperit cu scutul tare al elitrelor, aripele pe deasupra. Sînt însa si gîndaci cu aripele scurte, asa încît lasa descope 818t197i rita o buna parte din pîntece. Asemenea gîndaci ar fi prada altora, daca nu ar avea mijloace de aparare.



Cel mai cunoscut gîndac moale de la noi este mamornicul (Moloe proscarabaeus)[1].

Aiurea i se spune si gîndac-puturos, indicîndu-se astfel mijlocul lui de aparare.

Dar poporul e si mai fin observator. Numirile felurite pe care le da aceluiasi animal vin de la diferite particularitati, ce sar în ochi pentru oricine are privire agera. Prin Moldova gîndacul e numit clabuc. E puturos pentru ca daca îl atingi, sloboade de la încheieturi un suc galbui care ustura, cînd ajunge cumva la o julitura. Clabuc îi zice Românul pentru ca acest suc este gras si lipicios. El e apararea animalului. Sucul contine cantaridina, o substanta vezicatorie. Poporul cunoaste si aceasta particularitate, caci «zeama oleioasa o întrebuinteaza o seama de Români, spre vindecarea bubelor rele sau a peningenii» (Marian). E întrebuintarea pe care si Hippocrate o sfatuia. Unii îl folosesc si azi contra turbarii, ca si pe vremea lui Frederic cel Mare, cînd mamornicul aruncat în miere se dadea oamenilor muscati de cine turbat.

Gîndacul lesne se poate recunoaste de oricine. E negru ca smoala, gras si lenevos. Aripele sînt scurte si la vîrf departate unele de altele, asa încît vîrful pînteeului e dezgolit. Mai cu seama primavara, cînd se împerecheaza, se întîlnesc adesea si ziua, caci nu se feresc de lumina, avînd cu ei sucul aparator. Atunci se vad perechi-perechi; barbatul mai scurt e pe spinarea femeii cu pîntece mai umflat.

Fig. 232. Femela de mamornic.

Dupa împerechere barbatul moare. Acum începe viata curioasa a larvei. În pîntecele femeii sînt peste 1 200 de oua. Femeia le pune în gropi pachete de cîte 2-300. Din fiecare iese o larva pe cît de micuta, pe atîta de vioaie. Nu seamana nici cu o omida, nici cu larva de carabus, ci mai mult cu o insecta batrîna, dar fara aripi. Are trei perechi de picioare dezvoltate, sfîrsite cu niste cangi ascutite. La capatul pintecului are cîtiva peri ca niste tepi lungi, iar pe pîntece tot paros e. De cum a iesit din ou, se urca iute într-o floare primavaratica, fie de brîndusa ori piciorul-cucosului si se ascunde printre numeroasele stamine. Nu manînca nici polen, nici nectar, ci sta la pînda. Florile primavaratice sînt des vizitate de albine, dornice de hrana proaspata. Cum s-a apropiat o albina de floare si se înfunda în padurea staminelor, larva de mamornic zup! se arunca în spinarea albinii si se prinde cu cangile de perii ei, ca sa nu cada. Asa de strîns lipita sta, încît cei dintîi naturalisti au luat-o drept un parazit al insectei si i-au dat numele de Pediculus melittae, paduche-de-albina. Tot Fabre a descurcat prezenta acestui straniu calaret. Albina, nebanuind ce poarta-n spate, zboara spre stup, ca sa verse ce a cules în drum. Asa intra si larva în întunericul stupului si tot asa pe nesimtite se lasa în celula în care este un ou. Cea dintîi grija e sa manînce oul de albina, caci prea multa vreme a postit. Dupa aceea sta pitulita într-un colt, ca nu cumva sa dea albinele peste dînsa. Acestea vin, umplu butoiul cu miere, pun capacul si pleaca, bucuroase ca si-au împlinit sfînta datorie. Tîlharul, ascuns în fundul celulei, atîta asteapta. Întîi îsi azvîrle haina sub care a patruns. N-are ce face nici cu picioarele, nici de ochi n-are nevoie. În celula e întuneric bezna, iar mîncarea o are de-a gata. Acum abia seamana cu o adevarata larva. Dupa ce s-a saturat cu miere, se schimba din nou, în alta forma «ca» de nimfa si, sub aceasta îmbracaminte, iese neobservata din fagure. Cum? E înca o taina. Destul ca a fost gasita în apropierea stiubeilor, în pamînt, unde se transforma din nou, în adevarata nimfa din care iese mamornicul adult. E cea mai complicata faza de dezvoltare la un gîndac, în legatura cu felul vietii ce e silit sa o duca. Larva traieste ca un adult, iar adultul, pasnic, hranindu-se cu buruieni, pe care le tine cu picioarele de dinainte, ca o veverita, nu are decît rostul sa de-puie oua.

Stricator în prisaci este de altfel si lup u l-albinelor ( Trichodes apiarius)[2], un gîndacei care nu e moale; are culori vii. Îl gasesti adesea pe florile de morcov salbatec, pîndind insecte mai mici. E paros si îmbracat cu o zale albastrie, cu brîie rosii ca focul. Cînd larva lui intra într-un stup de albine neîngrijit, cu greu mai poate fi scoasa afara. Se înfige în casutele de ceara, le gaureste facîndu-si cotloane prin fagure si manînca larvele ori nimfele, slabind roiul cu totul.

Mai sînt si alti gîndaci moi, avînd curioase obiceiuri.

Asa e o întreaga familie a Staphylinidelor, cu mii de specii raspîndite pe toata fata pamîntului.

Fig. 2 33. Lupul-albinelor (R.).

Fig. 234. Slaphylinus olens (B., refacut de M.s.).

Sliphylinus olens pare un vierme negru, moale, îngust, dar pe lînga ca are picioare, are si niste falci zdravene care spun, dimpotriva, ca sînt niste carnivore feroce. Fuge iute, prin locurile uscate din preajma bradetului. De vrei sa-l prinzi. Îsi ridica dintr-odata jumatate?», dindarat a trupului, împroscînd un suc puturos. De-ti ajunge în ochi produce o usturâtura ca de piper. Unele insecte din aceasta familie se întîlnesc la masa groparilor; altele sînt gazduite de furnici, în musuroaiele lor.

Myrmedonia, bunaoara, sta ascunsa în fundul cotloanelor din furnicar si se multumeste cu cîte o furnica pe care o apuca de mijloc si repede o manînca, pentru ca sa nu prinda de veste celelalte, caci atunci e rau de dînsa.

Alta, Lomechusa, cu înfatisarea mamornicului, e mai zvelta; în acest chip aduce la înfatisare cu gazda ei, furnica mare, cu care traieste în bune raporturi. Pîna si la coloare se potrivesc, asa încît chiar privirea agera a unui naturalist nu poate deosebi gîndacul de furnici. Taina traiului în pace între insecte asa de deosebite a fost gasita în niste perisori aurii de pe marginea trupului gîndacelului. Din acesti peri ies stropi de lichid dulce, dupa care mor furnicile. În schimb acestea îl hranesc, caci gîndacul altfel ar muri de foame, avînd organele din jurul gurii închircite. Dupa un observator, gîndacelul a prins si taina graiului furnicilor, caci îl vezi adesea în convorbirile cu ele, întelegîndu-se, ca adevarati muti ce sînt, prin diferite miscari ale antenelor subtiri. Nerecunstinta însa se vede si în lumea insectelor. Larvele gîn-dacului nu vor sa stie de grija data parintilor lor. si ele sînt primite, e drept, în musuroi, se lasa hranite de furnici, dar, cînd le cade la îndemîna, nu se dau în laturi de a gusta si din «ouale» de furnici, care, cum se stie, sînt nimfele harnicelor insecte, pazite cu atîta grija[3].



Fig. 235. Muscariu

Pe lînga gîndaci cu trupul moale, ca al unui vierme, sînt altii cu aripele pe jumatate moi, abia întarite, ca de hîrtie. Dintre acestia, cel mai cunoscut la noi este muscariu (Cantharis fusca)[4]. E un gîndacei vioi cu un scut galben pe dosul pieptului, în mijlocul caruia se alfa o pata neagra. Aripele scortoase sînt negrii, catifelate. Umbla dupa musculite, caci e un rapitor lacom. si larva lui, paroasa, e vioaie. Se tine pe la radacina buruienilor si cu atîta lacomie îsi înfige falcile ascutite în pielea rîmei, încît nu lasa chiar daca ridici rîma-n sus.

Fig. 236. Catelul- de-frasin (d. refacut de-M-s.)

Nu se da în laturi însa sa roada si coltii proaspat iesiti de grîu, caci aceasta larva e activa pîna toamna tîrziu, ba uneori în zile de moleseag iese din culcusul ei si se avîntura pe omat. De aceea pe unele locuri i se spune si vierme de omat, iar cînd iese în mai mare numar stîrneste mare vîlva în popor.

Catelul-de-frasin (Lytta vesicatoria)[5] aduce aminte la înfatisare cu celalalt: se întîlnesc puzderie pe frasini cri lilieci, în toiul verii. Din frumosul arbore nu ramîn la urma decît crengile si coditele frunzelor compuse; pare ca e ars. Asa de multi ce sînt, încît nu auzi decît pîrîiturile falcilor lor si ploaia necurateniilor, care cad din frunza-n frunza pîna jos. Pe ei nu-i observi de departe, caci trupul lungaret e verde de smaragd, cu un luciu metalic. Sînt frumosi gîndaci, dar pu-turosi. Cînd bate vîntul dinspre ei, îi simti de la mare distanta. De aceea sînt lasati în pace de dusmani, caci sucul care-l contin, cuprinzînd cantaridina, nu-i fac gustosi la mîncat. În schimb din aceasta pricina sînt prinsi, uscati, pisati, iar sfarîmaturile se întrebuinteaza chiar în farmacie, ca vezicatoare. Mai înainte vreme în medicina babeasca de la noi se întrebuintau împotriva turbarii, spalîndu-se rana cu apa în care au stat mai multa vreme gînganiile acestea, numite din aceasta pricina si gîndac-de-turba. Prin alte parti se întrebuinteaza "de dragoste". Uscati si pisati, se da în rachiu, celui dorit, descîntîndu-se:

«Gîndac

Drag

Sa fii cu noroc

Cu soroc

Ca de nu, te pui în foc!»

De multe ori însa acel care ia mai des din aceasta doctorie se lecuieste de toate zilele, caci apuca spre lumea cealalta.

Larva acestui gîndac are obiceiuri cam la fel cu ale mamornicului, adica se îmbraca în chipuri felurite pîna ce se transforma în primavara viitoare în nimfa.

Ruda mai de aproape cu muscariul e licuriciul (Lampyris nociiluca). Cîte nume nu i-a dat Românul acestui gîndac, care da farmec noptilor de vara? Faclies, îi spun unii; scînteuta, altii, ba chiar gingasul nume de steluta i se da, desi nu-l prea tine poporul de bine, socotindu-l în credintele lor drept ochiul dracului, ademenitor. Fetelor si flacailor însa le plac, caci le lumineaza calea dragostei. De aceea îl pun în palarie sau în pahare asezîndu-l prin ferestre, de lumineaza ca o candela.

Femeile dau lumina mai puternica. Sînt ca niste viermisori, moi peste tot. Ziua stau ascunsi pe sub frunze, pe cînd noaptea se urca pe ierburi, pe crengile de liliac. De aceea par ca niste stelute în întunerecul tufarisului. Lumina e produsa pe inelele de pe fata pântecului. Cu toate cercetarile învatatilor nu s-a dat de rost cum se formeaza. Sînt unii care au gasit luminii proprietati de ale razelor Roentgen sau chiar comune cu emanatiile radiului. Fapt e ca lumina se pastreaza îndelung; frecînd pe perete cu partile din trup care o produc, poti trage dungi luminoase asemenea celor lasate de chibriturile cu fosfor. E semnul de dragoste si chemare pentru barbat. Cînd se misca, insecta ridica pîntecele-n sus, ca lumina sa se vada mai departe. Barbatii, mai mici, au aripi si zboara. Lucesc si ei, dar mai slab, caci nu produc lumina decît pe 2 inele de pe pîntece. Dupa ce s-au împerecheat, lumina se stinge. Din ou iese o larva rapitoare, atacînd animale mai mari decît ea, amortindu-le cu un suc ce strabate coltii falcilor ascutite.



Licuriciul nostru e un opait fata de insectele lucitoare din tinuturile calde. Ca încheiere a acestei însirari de gîndaci, care macar ca sînt deosebiti în aparenta, au multe apropieri, voi pomeni înca doi, iarasi prea bine cunoscuti la noi.

Fig 237. Licuriciul (barbatul, femeia, larva) (D., refacut de M.s.).

Fig. 238. Puricele-dracului sarind pe spate.

Unul e faurul sau purecul - dracului (Agriotes lineatus), un gîndacei marunt; pare ca e format numai din doua bucati, deoarece capul mic e ascuns sub cozorocul scutului de pe piept. E cenusiu si cu vargaturi în lung, pe aripi. Are o particularitate. Cînd îl pui pe spate, deodata face, pic! si apoi urmeaza o tumba, ca si a celui mai mester saltimbanc. Daca e în pericol, se face ca e mort. Îsi trage picioarele si antenele sub el si sta nemiscat pîna ce a trecut pericolul.

Buburuzul[6] dragut (Coccinella septernpunctata) e unul din putinii prieteni ai omului. Cine nu-l cunoaste? Cine nu i-a cîntat, lasîndu-l în liniste pe palma:

«Buburuza

Uza

Încotro-i zbura

Într-acolo m-oi însura»

Cîte numiri nu i-a mai dat Românul! Mariuta, cucusor, boul-Domnului, paparuc si alte mai mult ori mai putin potrivite. E doar o gînganie dragalasa, care o vezi, din primavara si pîna toamna tîrziu, pe boabele de struguri.

Ca un buburuz ros, cu 7 puncte negre, cu capusorul tot negru patat cu alb si cu un guleras tot albiu, e dragut. Alearga marunt, miscîndu-si iute piciorusele care abia se vad de sub streasina aripilor boltite. Cînd îi vine sa zboare, se opreste în loc, deschide de cîteva ori aripele si apoi desfasurîndu-si pe cele de dedesubt, mari, se face iute nevazut. Se muta dupa paduchit-de-plante, mîncarea lui favorita, ca si a larvelor. De aceea nici nu pune ouale în pamînt, ca alti gîndaci, ci le lipeste de dosul frunzelor în apropierea celor acoperite cu paduchi-de-plante. Din ou iese o larva neagra, care se schimba cu vremea în albastrie si cu puncte rosii. E lupul paduchilor-de-planta. Numai pielea ramîne din ei. Dupa ce se satura bine, se lipeste cu vîrful cozii de dosul frunzei si doarme ca liliecii cu capul în jos. E nimfa, din care iese buburuzul, la început moale si gingas.

E de mare ajutor omului. În California, un neam de-al lui a scapat plantatiile de lamîi si portocali, amenintate sa fie cu totul distruse de un paduche plodigios peste masura. În Hawaii, alt buburuz, importat anume, a scapat de la pieire plantatiile de cafea. În Italia s-au adus altii, anumiti, tocmai din Japonia si Australia, pentru a scapa duzii de un soi de paduche care îi dadeau gata. E politia naturii pe care omul stiutor de rostul fiintelor o foloseste pentru binele sau.

Spre norocul agriculturii, neamurile buburuzului sînt destul de numeroase. Numai în cuprinsul Bucovinei, prof. O. Marcu a gasit vreo 57 specii.

Fig .239

Pe lînga casa sau chiar prin casa se poate face recolta a doi gîndaci obisnuiti. Unul e stricator, dar interesant; altul e uricios si puturos[7].

Cel dintîi e morarul (Tenebrio molilor), gîndacul de faina, comun prin mori, brutarii; orbit de lumina vine adesea pe fereastra în casa. Îl recunosti repede; e lung cît un centimetru si e cam tot una de lat de la cap si pîna la coada. E acoperit cu chitina groasa, castanie negrie si are marunte dungi adîncite pe aripile tari. Zboara pe înserate, iute. Dar nu el e cunoscut în popor atîta cît larva lui. zis vierme-de-faina, molete ori sfoiag, socotit ca cel mai spurcat vierme si jucînd un rol însemnat în descîntece, ca fiind în egatura cu strigoii si moroii, cautînd în chip nevazut sa patrunda în matele copiilor:

Voi Moletilor,

Voi Stoegilor,

Voi Cînilor,

Voi strigoilor,

Voi Paduroilor,

Începe însirarea duhurilor rele din descîntecul vrajitoarei satului.

Care e vina acestei larve ca sa fie socotita atît de rea? E drept ca e ca un sarpe mic. Trupul aproape rotund e solzos, cu chitina tare si cu inelele mari. E strasnic de vioaie. Cînd dai s-o prinzi între degete, se zvîrcoleste, încît instinctiv o azvîrli cum ai apucat-o. Nu e crapatura cît de îngusta în care sa nu se strecoare, facîndu-se într-o clipa nevazuta. Se întîlneste adesea în faina statuta, dar si unde e pîne uscata, prin camara gospodinii. Pasarile mor dupa ea si e interesant tablou] cînd larva se zbate în pliscul pasaruicii, la început speriata de zvîrcolirile pradei. Pasararii stiu aceasta predilectie mai ales a privighetorii, pentru viermele-de-faina si-l cauta ca si «ouale» de furnici.



Pentru cel ce vrea sa urmareasca dezvoltarea ei pîna la gîndac, larvele se pot foarte usor creste în insectar. Nu sînt ca altele, pretentioase. Le iei, le pui într-o oala de lut nesmaltuita, azvîrli înauntru coji de pîne, resturi de fructe, avînd grija de a pune si o petica sub care se ascund. si astfel traiesc în captivitate, se schimba în nimfa, din care ies gîndacii la început plapînzi, galbui. Celalalt musafir, pomenit, nepoftit vizitator prin casa, e negru ca un drac. E borza (Blaps mortisaga), zis pe aiurea gîndacul-mortilor, dupa credinta ca unde se arata trebuie sa moara cineva. E destul de mare greoi la mers, cu picioarele lungi. O particularitate deosebita de a celorlalti gîndaci e ca aripele-i sînt lipite în lungul lor, asa încît formeaza în adevar ca o carapaca din care iese vîrful pîntecelui ascutit.

Fig. 240. Morarul si larva.

Îl vezi cum se arata dintr-un colt întunecos al odaii si trece repede, uluit de lumina, sa se ascunda iarasi la întunerecul care-i convine mai bine. Dai sa-l prinzi si-l azvîrli imediat cît colo. Ţi-a lasat pe degete un miros asa de patrunzator ca nici spalîndu-te cu sapun, nu scapi repede de el. Barbatul e si mai puturos, cacj pe lînga ghindurile de la capatul pîntecelui mai are niste ghinduri si pe pîntece.



Face parte din fam. Meloidae, ord. COLEOPTERA; elitrele sînt mai scurte decît abdomenul (N.G.).

Face parte din fam. Cleridae. ord. COLEOPTERA. Larva traieste în cuiburile diferitelor specii de albine; adultul traieste pe flori (N.G.).

Este vorba de o relatie foarte complexa stabilita între coleopterul Lomerhusa si furnici din genul Formica; coleopterul semnalizeaza cu antenele si furnicile il hranesc cu hrana regurgitata. La rîndul sau, coleopterul elimina o secretie pe care o consuma furnicile. Furnicile îngrijesc ouale si larvele de Lompchusa si chiar le acorda prioritate fata de propriile lor progenituri (N.G.).

Face parte din familia Cantliaridae, ord. COLEOPTERA (N.G.).

Face parte din fam. Meloidae (N.G.).

Face parte din fam. Coccinellidae, ord. COLEOPTERA. Sînt insecte folositoare omului, hranindu-se atît în stadiul larvar, cît si ca adulti cu paduchi-de-plante (afide) (N.G.).

Face parte din fam. Tenebrionidae, ord. COLEOPTERA (N.G.).




Document Info


Accesari: 4746
Apreciat: hand-up

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site


in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate | Termenii si conditii de utilizare




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2025 )