GINDACII-CU-ELITRELE-PUTIN-MOI

GĪNDACII-CU-ELITRELE-PUŢIN-MOI

Toti gīndacii pomeniti pīna acum au trupul acoperit cu scutul tare al elitrelor, aripele pe deasupra. Sīnt īnsa si gīndaci cu aripele scurte, asa īncīt lasa descope 818t197i rita o buna parte din pīntece. Asemenea gīndaci ar fi prada altora, daca nu ar avea mijloace de aparare.

Cel mai cunoscut gīndac moale de la noi este mamornicul (Moloe proscarabaeus)[1].

Aiurea i se spune si gīndac-puturos, indicīndu-se astfel mijlocul lui de aparare.

Dar poporul e si mai fin observator. Numirile felurite pe care le da aceluiasi animal vin de la diferite particularitati, ce sar īn ochi pentru oricine are privire agera. Prin Moldova gīndacul e numit clabuc. E puturos pentru ca daca īl atingi, sloboade de la īncheieturi un suc galbui care ustura, cīnd ajunge cumva la o julitura. Clabuc īi zice Romānul pentru ca acest suc este gras si lipicios. El e apararea animalului. Sucul contine cantaridina, o substanta vezicatorie. Poporul cunoaste si aceasta particularitate, caci «zeama oleioasa o īntrebuinteaza o seama de Romāni, spre vindecarea bubelor rele sau a peningenii» (Marian). E īntrebuintarea pe care si Hippocrate o sfatuia. Unii īl folosesc si azi contra turbarii, ca si pe vremea lui Frederic cel Mare, cīnd mamornicul aruncat īn miere se dadea oamenilor muscati de cine turbat.

Gīndacul lesne se poate recunoaste de oricine. E negru ca smoala, gras si lenevos. Aripele sīnt scurte si la vīrf departate unele de altele, asa īncīt vīrful pīnteeului e dezgolit. Mai cu seama primavara, cīnd se īmperecheaza, se īntīlnesc adesea si ziua, caci nu se feresc de lumina, avīnd cu ei sucul aparator. Atunci se vad perechi-perechi; barbatul mai scurt e pe spinarea femeii cu pīntece mai umflat.

Fig. 232. Femela de mamornic.

Dupa īmperechere barbatul moare. Acum īncepe viata curioasa a larvei. Īn pīntecele femeii sīnt peste 1 200 de oua. Femeia le pune īn gropi pachete de cīte 2-300. Din fiecare iese o larva pe cīt de micuta, pe atīta de vioaie. Nu seamana nici cu o omida, nici cu larva de carabus, ci mai mult cu o insecta batrīna, dar fara aripi. Are trei perechi de picioare dezvoltate, sfīrsite cu niste cangi ascutite. La capatul pintecului are cītiva peri ca niste tepi lungi, iar pe pīntece tot paros e. De cum a iesit din ou, se urca iute īntr-o floare primavaratica, fie de brīndusa ori piciorul-cucosului si se ascunde printre numeroasele stamine. Nu manīnca nici polen, nici nectar, ci sta la pīnda. Florile primavaratice sīnt des vizitate de albine, dornice de hrana proaspata. Cum s-a apropiat o albina de floare si se īnfunda īn padurea staminelor, larva de mamornic zup! se arunca īn spinarea albinii si se prinde cu cangile de perii ei, ca sa nu cada. Asa de strīns lipita sta, īncīt cei dintīi naturalisti au luat-o drept un parazit al insectei si i-au dat numele de Pediculus melittae, paduche-de-albina. Tot Fabre a descurcat prezenta acestui straniu calaret. Albina, nebanuind ce poarta-n spate, zboara spre stup, ca sa verse ce a cules īn drum. Asa intra si larva īn īntunericul stupului si tot asa pe nesimtite se lasa īn celula īn care este un ou. Cea dintīi grija e sa manīnce oul de albina, caci prea multa vreme a postit. Dupa aceea sta pitulita īntr-un colt, ca nu cumva sa dea albinele peste dīnsa. Acestea vin, umplu butoiul cu miere, pun capacul si pleaca, bucuroase ca si-au īmplinit sfīnta datorie. Tīlharul, ascuns īn fundul celulei, atīta asteapta. Īntīi īsi azvīrle haina sub care a patruns. N-are ce face nici cu picioarele, nici de ochi n-are nevoie. Īn celula e īntuneric bezna, iar mīncarea o are de-a gata. Acum abia seamana cu o adevarata larva. Dupa ce s-a saturat cu miere, se schimba din nou, īn alta forma «ca» de nimfa si, sub aceasta īmbracaminte, iese neobservata din fagure. Cum? E īnca o taina. Destul ca a fost gasita īn apropierea stiubeilor, īn pamīnt, unde se transforma din nou, īn adevarata nimfa din care iese mamornicul adult. E cea mai complicata faza de dezvoltare la un gīndac, īn legatura cu felul vietii ce e silit sa o duca. Larva traieste ca un adult, iar adultul, pasnic, hranindu-se cu buruieni, pe care le tine cu picioarele de dinainte, ca o veverita, nu are decīt rostul sa de-puie oua.

Stricator īn prisaci este de altfel si lup u l-albinelor ( Trichodes apiarius)[2], un gīndacei care nu e moale; are culori vii. Īl gasesti adesea pe florile de morcov salbatec, pīndind insecte mai mici. E paros si īmbracat cu o zale albastrie, cu brīie rosii ca focul. Cīnd larva lui intra īntr-un stup de albine neīngrijit, cu greu mai poate fi scoasa afara. Se īnfige īn casutele de ceara, le gaureste facīndu-si cotloane prin fagure si manīnca larvele ori nimfele, slabind roiul cu totul.

Mai sīnt si alti gīndaci moi, avīnd curioase obiceiuri.

Asa e o īntreaga familie a Staphylinidelor, cu mii de specii raspīndite pe toata fata pamīntului.

Fig. 2 33. Lupul-albinelor (R.).

Fig. 234. Slaphylinus olens (B., refacut de M.s.).

Sliphylinus olens pare un vierme negru, moale, īngust, dar pe līnga ca are picioare, are si niste falci zdravene care spun, dimpotriva, ca sīnt niste carnivore feroce. Fuge iute, prin locurile uscate din preajma bradetului. De vrei sa-l prinzi. Īsi ridica dintr-odata jumatate?», dindarat a trupului, īmproscīnd un suc puturos. De-ti ajunge īn ochi produce o usturātura ca de piper. Unele insecte din aceasta familie se īntīlnesc la masa groparilor; altele sīnt gazduite de furnici, īn musuroaiele lor.

Myrmedonia, bunaoara, sta ascunsa īn fundul cotloanelor din furnicar si se multumeste cu cīte o furnica pe care o apuca de mijloc si repede o manīnca, pentru ca sa nu prinda de veste celelalte, caci atunci e rau de dīnsa.

Alta, Lomechusa, cu īnfatisarea mamornicului, e mai zvelta; īn acest chip aduce la īnfatisare cu gazda ei, furnica mare, cu care traieste īn bune raporturi. Pīna si la coloare se potrivesc, asa īncīt chiar privirea agera a unui naturalist nu poate deosebi gīndacul de furnici. Taina traiului īn pace īntre insecte asa de deosebite a fost gasita īn niste perisori aurii de pe marginea trupului gīndacelului. Din acesti peri ies stropi de lichid dulce, dupa care mor furnicile. Īn schimb acestea īl hranesc, caci gīndacul altfel ar muri de foame, avīnd organele din jurul gurii īnchircite. Dupa un observator, gīndacelul a prins si taina graiului furnicilor, caci īl vezi adesea īn convorbirile cu ele, īntelegīndu-se, ca adevarati muti ce sīnt, prin diferite miscari ale antenelor subtiri. Nerecunstinta īnsa se vede si īn lumea insectelor. Larvele gīn-dacului nu vor sa stie de grija data parintilor lor. si ele sīnt primite, e drept, īn musuroi, se lasa hranite de furnici, dar, cīnd le cade la īndemīna, nu se dau īn laturi de a gusta si din «ouale» de furnici, care, cum se stie, sīnt nimfele harnicelor insecte, pazite cu atīta grija[3].

Fig. 235. Muscariu

Pe līnga gīndaci cu trupul moale, ca al unui vierme, sīnt altii cu aripele pe jumatate moi, abia īntarite, ca de hīrtie. Dintre acestia, cel mai cunoscut la noi este muscariu (Cantharis fusca)[4]. E un gīndacei vioi cu un scut galben pe dosul pieptului, īn mijlocul caruia se alfa o pata neagra. Aripele scortoase sīnt negrii, catifelate. Umbla dupa musculite, caci e un rapitor lacom. si larva lui, paroasa, e vioaie. Se tine pe la radacina buruienilor si cu atīta lacomie īsi īnfige falcile ascutite īn pielea rīmei, īncīt nu lasa chiar daca ridici rīma-n sus.

Fig. 236. Catelul- de-frasin (d. refacut de-M-s.)

Nu se da īn laturi īnsa sa roada si coltii proaspat iesiti de grīu, caci aceasta larva e activa pīna toamna tīrziu, ba uneori īn zile de moleseag iese din culcusul ei si se avīntura pe omat. De aceea pe unele locuri i se spune si vierme de omat, iar cīnd iese īn mai mare numar stīrneste mare vīlva īn popor.

Catelul-de-frasin (Lytta vesicatoria)[5] aduce aminte la īnfatisare cu celalalt: se īntīlnesc puzderie pe frasini cri lilieci, īn toiul verii. Din frumosul arbore nu ramīn la urma decīt crengile si coditele frunzelor compuse; pare ca e ars. Asa de multi ce sīnt, īncīt nu auzi decīt pīrīiturile falcilor lor si ploaia necurateniilor, care cad din frunza-n frunza pīna jos. Pe ei nu-i observi de departe, caci trupul lungaret e verde de smaragd, cu un luciu metalic. Sīnt frumosi gīndaci, dar pu-turosi. Cīnd bate vīntul dinspre ei, īi simti de la mare distanta. De aceea sīnt lasati īn pace de dusmani, caci sucul care-l contin, cuprinzīnd cantaridina, nu-i fac gustosi la mīncat. Īn schimb din aceasta pricina sīnt prinsi, uscati, pisati, iar sfarīmaturile se īntrebuinteaza chiar īn farmacie, ca vezicatoare. Mai īnainte vreme īn medicina babeasca de la noi se īntrebuintau īmpotriva turbarii, spalīndu-se rana cu apa īn care au stat mai multa vreme gīnganiile acestea, numite din aceasta pricina si gīndac-de-turba. Prin alte parti se īntrebuinteaza "de dragoste". Uscati si pisati, se da īn rachiu, celui dorit, descīntīndu-se:

«Gīndac

Drag

Sa fii cu noroc

Cu soroc

Ca de nu, te pui īn foc!»

De multe ori īnsa acel care ia mai des din aceasta doctorie se lecuieste de toate zilele, caci apuca spre lumea cealalta.

Larva acestui gīndac are obiceiuri cam la fel cu ale mamornicului, adica se īmbraca īn chipuri felurite pīna ce se transforma īn primavara viitoare īn nimfa.

Ruda mai de aproape cu muscariul e licuriciul (Lampyris nociiluca). Cīte nume nu i-a dat Romānul acestui gīndac, care da farmec noptilor de vara? Faclies, īi spun unii; scīnteuta, altii, ba chiar gingasul nume de steluta i se da, desi nu-l prea tine poporul de bine, socotindu-l īn credintele lor drept ochiul dracului, ademenitor. Fetelor si flacailor īnsa le plac, caci le lumineaza calea dragostei. De aceea īl pun īn palarie sau īn pahare asezīndu-l prin ferestre, de lumineaza ca o candela.

Femeile dau lumina mai puternica. Sīnt ca niste viermisori, moi peste tot. Ziua stau ascunsi pe sub frunze, pe cīnd noaptea se urca pe ierburi, pe crengile de liliac. De aceea par ca niste stelute īn īntunerecul tufarisului. Lumina e produsa pe inelele de pe fata pāntecului. Cu toate cercetarile īnvatatilor nu s-a dat de rost cum se formeaza. Sīnt unii care au gasit luminii proprietati de ale razelor Roentgen sau chiar comune cu emanatiile radiului. Fapt e ca lumina se pastreaza īndelung; frecīnd pe perete cu partile din trup care o produc, poti trage dungi luminoase asemenea celor lasate de chibriturile cu fosfor. E semnul de dragoste si chemare pentru barbat. Cīnd se misca, insecta ridica pīntecele-n sus, ca lumina sa se vada mai departe. Barbatii, mai mici, au aripi si zboara. Lucesc si ei, dar mai slab, caci nu produc lumina decīt pe 2 inele de pe pīntece. Dupa ce s-au īmperecheat, lumina se stinge. Din ou iese o larva rapitoare, atacīnd animale mai mari decīt ea, amortindu-le cu un suc ce strabate coltii falcilor ascutite.

Licuriciul nostru e un opait fata de insectele lucitoare din tinuturile calde. Ca īncheiere a acestei īnsirari de gīndaci, care macar ca sīnt deosebiti īn aparenta, au multe apropieri, voi pomeni īnca doi, iarasi prea bine cunoscuti la noi.

Fig 237. Licuriciul (barbatul, femeia, larva) (D., refacut de M.s.).

Fig. 238. Puricele-dracului sarind pe spate.

Unul e faurul sau purecul - dracului (Agriotes lineatus), un gīndacei marunt; pare ca e format numai din doua bucati, deoarece capul mic e ascuns sub cozorocul scutului de pe piept. E cenusiu si cu vargaturi īn lung, pe aripi. Are o particularitate. Cīnd īl pui pe spate, deodata face, pic! si apoi urmeaza o tumba, ca si a celui mai mester saltimbanc. Daca e īn pericol, se face ca e mort. Īsi trage picioarele si antenele sub el si sta nemiscat pīna ce a trecut pericolul.

Buburuzul[6] dragut (Coccinella septernpunctata) e unul din putinii prieteni ai omului. Cine nu-l cunoaste? Cine nu i-a cīntat, lasīndu-l īn liniste pe palma:

«Buburuza

Uza

Īncotro-i zbura

Īntr-acolo m-oi īnsura»

Cīte numiri nu i-a mai dat Romānul! Mariuta, cucusor, boul-Domnului, paparuc si alte mai mult ori mai putin potrivite. E doar o gīnganie dragalasa, care o vezi, din primavara si pīna toamna tīrziu, pe boabele de struguri.

Ca un buburuz ros, cu 7 puncte negre, cu capusorul tot negru patat cu alb si cu un guleras tot albiu, e dragut. Alearga marunt, miscīndu-si iute piciorusele care abia se vad de sub streasina aripilor boltite. Cīnd īi vine sa zboare, se opreste īn loc, deschide de cīteva ori aripele si apoi desfasurīndu-si pe cele de dedesubt, mari, se face iute nevazut. Se muta dupa paduchit-de-plante, mīncarea lui favorita, ca si a larvelor. De aceea nici nu pune ouale īn pamīnt, ca alti gīndaci, ci le lipeste de dosul frunzelor īn apropierea celor acoperite cu paduchi-de-plante. Din ou iese o larva neagra, care se schimba cu vremea īn albastrie si cu puncte rosii. E lupul paduchilor-de-planta. Numai pielea ramīne din ei. Dupa ce se satura bine, se lipeste cu vīrful cozii de dosul frunzei si doarme ca liliecii cu capul īn jos. E nimfa, din care iese buburuzul, la īnceput moale si gingas.

E de mare ajutor omului. Īn California, un neam de-al lui a scapat plantatiile de lamīi si portocali, amenintate sa fie cu totul distruse de un paduche plodigios peste masura. Īn Hawaii, alt buburuz, importat anume, a scapat de la pieire plantatiile de cafea. Īn Italia s-au adus altii, anumiti, tocmai din Japonia si Australia, pentru a scapa duzii de un soi de paduche care īi dadeau gata. E politia naturii pe care omul stiutor de rostul fiintelor o foloseste pentru binele sau.

Spre norocul agriculturii, neamurile buburuzului sīnt destul de numeroase. Numai īn cuprinsul Bucovinei, prof. O. Marcu a gasit vreo 57 specii.

Fig .239

Pe līnga casa sau chiar prin casa se poate face recolta a doi gīndaci obisnuiti. Unul e stricator, dar interesant; altul e uricios si puturos[7].

Cel dintīi e morarul (Tenebrio molilor), gīndacul de faina, comun prin mori, brutarii; orbit de lumina vine adesea pe fereastra īn casa. Īl recunosti repede; e lung cīt un centimetru si e cam tot una de lat de la cap si pīna la coada. E acoperit cu chitina groasa, castanie negrie si are marunte dungi adīncite pe aripile tari. Zboara pe īnserate, iute. Dar nu el e cunoscut īn popor atīta cīt larva lui. zis vierme-de-faina, molete ori sfoiag, socotit ca cel mai spurcat vierme si jucīnd un rol īnsemnat īn descīntece, ca fiind īn egatura cu strigoii si moroii, cautīnd īn chip nevazut sa patrunda īn matele copiilor:

Voi Moletilor,

Voi Stoegilor,

Voi Cīnilor,

Voi strigoilor,

Voi Paduroilor,

Īncepe īnsirarea duhurilor rele din descīntecul vrajitoarei satului.

Care e vina acestei larve ca sa fie socotita atīt de rea? E drept ca e ca un sarpe mic. Trupul aproape rotund e solzos, cu chitina tare si cu inelele mari. E strasnic de vioaie. Cīnd dai s-o prinzi īntre degete, se zvīrcoleste, īncīt instinctiv o azvīrli cum ai apucat-o. Nu e crapatura cīt de īngusta īn care sa nu se strecoare, facīndu-se īntr-o clipa nevazuta. Se īntīlneste adesea īn faina statuta, dar si unde e pīne uscata, prin camara gospodinii. Pasarile mor dupa ea si e interesant tablou] cīnd larva se zbate īn pliscul pasaruicii, la īnceput speriata de zvīrcolirile pradei. Pasararii stiu aceasta predilectie mai ales a privighetorii, pentru viermele-de-faina si-l cauta ca si «ouale» de furnici.

Pentru cel ce vrea sa urmareasca dezvoltarea ei pīna la gīndac, larvele se pot foarte usor creste īn insectar. Nu sīnt ca altele, pretentioase. Le iei, le pui īntr-o oala de lut nesmaltuita, azvīrli īnauntru coji de pīne, resturi de fructe, avīnd grija de a pune si o petica sub care se ascund. si astfel traiesc īn captivitate, se schimba īn nimfa, din care ies gīndacii la īnceput plapīnzi, galbui. Celalalt musafir, pomenit, nepoftit vizitator prin casa, e negru ca un drac. E borza (Blaps mortisaga), zis pe aiurea gīndacul-mortilor, dupa credinta ca unde se arata trebuie sa moara cineva. E destul de mare greoi la mers, cu picioarele lungi. O particularitate deosebita de a celorlalti gīndaci e ca aripele-i sīnt lipite īn lungul lor, asa īncīt formeaza īn adevar ca o carapaca din care iese vīrful pīntecelui ascutit.

Fig. 240. Morarul si larva.

Īl vezi cum se arata dintr-un colt īntunecos al odaii si trece repede, uluit de lumina, sa se ascunda iarasi la īntunerecul care-i convine mai bine. Dai sa-l prinzi si-l azvīrli imediat cīt colo. Ţi-a lasat pe degete un miros asa de patrunzator ca nici spalīndu-te cu sapun, nu scapi repede de el. Barbatul e si mai puturos, cacj pe līnga ghindurile de la capatul pīntecelui mai are niste ghinduri si pe pīntece.