GINDACII-CU-RIT (CURCULIOMDELE)

GĪNDACII-CU-RĪT (CURCULIOMDELE)[1]

Sīnt cei mai rai pentru economia omului. Marunti si numerosi aduc stricaciuni tot asa de rele ca si fluturii mici, ba poate mai multe. Pe cīnd la fluturi numai larva e stricatoare, la acesti gīndaci, parinti si 616h716g copii se pun de-a valma sa aduca pagube omului.

Caracteristica lor este prelungirea capului īntr-un rīt lung, subtire, la vīrful caruia se afla falcile, iar pe laturi antenele īn forma unor bice. Trupul e īmbracat īntr-o adevarata carapace, groasa mai ales spre cap si la piept. Punīndu-si ouale totdeauna īn fructe, īn scoarta arborilor, ori īntr-un loc īntunecos, larvele lor sīnt oarbe, albe, fara picioare, moi si numai capul negricios, e cu chitina tare, iar falcile ca niste ferestraiase. Mai toate sīnt stricatoare: devin adevarate plagi, īmpotriva carora se cheltuieste mult, fara sa le vie īn totul de hac.

Fig. 250. Gīndacul-de-mar. Bobocul de floare unde e depus oul; adultul (d. Gh. Fintescu).

Unul din cei mai obisnuiti la noi este gīndacul-de-mar (Anihonomus pomorum), nici de 1/2 cm de lung, cafeniu, cu 2 brīie negrii si unul alb pe aripi, cu picioarele si antenele ruginii. De cum da primavara, femeiusca e gata sa depuna ouale, iar cīnd marul īncepe sa īnfloreasca, ea se duce, gaureste bobocul si lasa un ou īn fiecare. Larva care iese, manīnca partile launtrice ale florii, se vīra īn ovar si floarea e pierduta, pare arsa. Cīnd e anul cu belsug si sīnt multe flori, calea-valea. Ba se poate spune ca gīndacul face un bine, de mai rareste din flori si da loc fructelor ramase sa se dezvolte mai bine. Īn anii rai īnsa e o pacoste īmpotriva caruia gradinarul īngrijat de recolta sa lupta cīt poate, punīnd inele de clei īn calea gīndacului, cīnd el se urca pe copac, din locul unde a iernat, īn pamīnt la radacina.

Asemenea gīndaci sīnt puzderie, caci familia celor cu trompa numara peste 10 000 de specii.

Altii se pun pe fructele care īncep sa creasca. Asa e prunarul (Involvulus cupreus), un gīndacei marunt ca de arama, care-si vīra oul īn pruna cruda, tocmai cīnd a crescut ca o aluna. si e siret lucru mare. Pe dinafara nici nu vezi unde e īntepatura, caci femeiusca are grija dupa ce a afundat bine oul, sa tipareasca pielita pe dinafara. Pruna se vestejeste, cade jos, tocmai cīnd si larva trebuie sa se schimbe īn nimfa.

Cum e prunarul sau burghiesul pentru pruni, este viarul pentru vita-de-vie (Byctiscus betulae)[2], gīndacul albastru, cu reflexe aurii, ce-l vezi zburīnd adesea īn roiuri rare prin vii. Primavara se tine de mesteacan, plop ori salcii, pīna ce da frunza de vie, pe care o suceste ca o tigara de foi. Īn cornetul astfel format pune 3 - 10 oua, dar are grija sa roada si codita frunzei. Aceasta se vestejeste si uscata cade la pamīnt. Din putrezirea ei, larva are ce mīnca, apoi se vīra īn pamīnt unde se transforma īn nimfa. Nu ataca numai vita-de-vie, ci si pomii, pīna si gutuii. Singurul leac nu e decīt de dat foc frunzelor rasucite.

Fig. 251. Prunarul (d. Gh. Fin-tescu).

Fig. 253. Cum taie frunza.

Fig. 252. Involvulus cupreus si tigara de frunza īn care pune ouale.

Byctiscus betulae pune īn practica reguli adīnci de geometrie, pentru ca sa aduca sucirea frunzelor. Iata cum procedeaza el cu frunza de mesteacan:

«Face mai īntīi o taietura de la marginea dreapta a frunzei pīna la nervura principala pe care o zgīrie numai putin. Pe urma apuca sa taie frunza pe partea cealalta, dupa un arc mai deschis, tot pīna la nervura. S-a stabilit īnsa ca aceste doua taieturi sīnt īn anumite raporturi geometrice fata de curbura marginii frunzei. Dupa stiute legi mecanice tocmai acest soiu de taieturi sīnt cele mai potrivite, pentru ca sucirea frunzei sa fie trainica, si fara multa bataie de cap din partea gīndacului» (Heymons).

Fig. 254. Tigīiul cu larva si canalele sapate pentru larva (B.).

Fig. 255.Alunarul.

Totul e gata īntr-un ceas. Nici cel mai bun mester n-ar īntrebuinta atīt de scurt timp. Īn cornet pune ouale, din care ies larvele; ele ispravesc uscarea frunzei. La o lovitura de vīnt e dezlipita si cade jos, la pamīnt.

Acestia ataca frunzele. Altii ataca lemnul si sīnt niste mesteri teslari, care īntrebuinteaza falcile lor ca o rindea minunata. Asa e tigīiul (Hylobius ahietis), un gīndac cu aripele pestrite. Pe fondul brun stau siraguri de pete ruginii īn curmezis legate prin dungi īn lung care-i dau un aspect dragut. Sta, de regula, toata ziua pe crengile de brad, avīnd cangi ascutite si putīndu-se catara ca si lucratorii pe stīlpi drepti, de telegraf. Numai cīnd īl apuca si pe el fierbintelile, atunci e mai vioi, zburīnd zanatec de colo-colo. Deosebit de ceilalti gīndaci, la acesta nu e stricator atīt larva cīt batrīnii. Femeia īsi pune ouale

Īn trunchiuri moarte, īn crengi rupte, iar larva manīnca din ele. Īn schimb gīndacii rod coaja si lemnul arborilor tineri, spre vīrf, necrutīnd nici mugurii. Lasa ca bietii copaci au aerul unor leprosi, caci rasina ce o dau se aduna īn ranile facute de gīndac, dar la urma se usuca tocmai dinspre vīrf.

Alunarul (Balaninus nucum), iarasi un gīndac cu aripele pestrite si cu rītul lung, nu gaseste alt loc unde sa-si puie ouale decīt īn aluna cruda. Face o gaura īngusta, pune un ou, īl īmpinge īn miez si gata. Gauricea nici nu se mai zareste cīnd aluna se coace. Īn schimb īnlauntru larva manīnca tot miezul si lasa īn loc necurateniile: a iesit apoi afara, si s-a transformat īn nimfa, īn pamīnt.

Fig. 256. Gargarite-de-pīine

Multa paguba aduce gargarita-de-pīne (Sitophilus granarius), un drac de gīndacei nici de 4 mm de lung, negru ca taciunele si cu chitina asa de tare, īncīt nici nu-l poti strivi cu degetul. Nu-si gaseste loc mai bun unde sa-si puie ouale decīt īn boabele de grīu din hambare, lovind tocmai īn inima bunului gospodar, bucuros ca si-a vazut rodul strīns acasa. si batrīnul si puiul se asaza pe mīncate. De cum a dat īn magazinele cu grīu, femeia se pune pe lucru si vīra cīte un ou īn fiecare bob de grīu. Nu pune 2 decīt īn firele roscate de porumb, caci nu ataca numai grīul, desi īi place mai mult pīnea alba, ci si ovazul, orzul, ba chiar si orezul. Larva, cum a iesit, roade tot continutul bobului, de nu ramīne decīt coaja. Partea rea e īnsa ca gīndacul iesit din larva, ca si batrīnii, se pune si el pe mīncate, ciupind cīnd de ici, cīnd de colo, asa īncīt strica o multime de bucate. Mai mult īnca. Larva netraind decīt 4 saptamīni, īn cursul unei veri pot iesi larve si din gīndacii proaspeti nascuti īn mijlocul grīului. S-a facut socoteala ca dintr-o pereche de gargarite, īn tot cursul verii, ies 600 - 10 000 de indivizi, asa īncīt īsi īnchipuie oricine ce stricaciuni aduc. Unde mai pui ca grīu atacat īsi pierde valoarea, caci ce a ramas nu e bun nici de macinat, dīnd o faina negrie, amestecata cu sfarīmiturile gīndacilor. Prin transporturile de grīu din o tara īn alta, acest gīndac s-a raspīndit peste toata fata pamīntului, asa īncīt combaterea lui a preocupat multa lume. Īn docurile mari, cum sīnt cele de la Braila ori Galati, mijlocul aerisirii si al necontenitei vīnturari a grīului e cel mai bun. Pe la tara se obisnuieste a se pune pnintre grīu boz, cīnepa proaspat taiata, sau līna cum e tunsa de pe oi ca sa nu i se duca usucul de pe dīnsa. Gīndacilor nu le place mirosul si fug. O ruda de aproape a gargaritei-de-pīne este mazarariul (Bruchus pisorum)[3], marunt, paros, cafeniu, cu brīie si puncte mai negre ori mai luminate. Primavara, cīnd mazarea da īn floare, femeiusca depune un ou īn floare. Larva se vīra īn pastaia frageda apoi īn bobul de mazare īnca crud. Sta ascunsa ca tīlharui si manīnca pe cīt mazarea creste. Acolo se schimba si īn nimfa. Īn hambar, din nimfa iese gīndacul, taindu-si o gaura mai mare, rotunda, īmpotriva lor se lupta prin sulfatarea boabelor īnainte de a fi depuse īn hambar.

Fig. 257. Mazarariul de M.s..