GINDACII-DE-BALTAA

Gîndacii-de-baltaA

Sînt gîndaci carnivori pe uscat; altii traiesc în apa dulce unde se hranesc, se înmultesc. Mediul schimbîndu-se, se întelege ca se schimba si obiceiurile lor, ca si înfatisarea trupului. Nu sînt multi, dar prea bine cunoscuti; se abat în fierbinteala zilelor de nunta, cînd si lor le trebuie spatiul liber al aerului pîna prin locuin 11111w2224l tele din orase.

Unul din ei, boul - de - balta (Hydrous piceus)[1] e mare uneori cît si radasca, masurata fara coarne. E învalit pe spate cu o chitina stralucitoare neagra ca smoala, batînd în verziu. Pe pîntece însa e argintiu din cauza numeroaselor besicute de aer prinse pe perii de pe trup. E un bun înotator, desi cam greoi. A 2-a si a 3-a pereche de picioare sînt mai latute, cu peri pe margine si servesc drept lopeti. Totusi gîndacului îi place mai mult sa stea pe fund, între plantele de apa cu care se hraneste. De respirat însa respira aerul de afara, într-un chip cu totul original. Se ridica la fata apei si-si scoate antenele, umflate la capat. Le îndoaie putin, asa încît aerul se prinde în Cîrja ce-o fac si aluneca de-a lungul perisorilor pe piept si pîntece. De aceea, pe fata de jos gîndacul e argintiu.

E interesant si chipul cum femeia îsi depune ouale, într-un soi de leagan de matase, lipit de fata inferioara a unei frunze slobode. Cum în acel balon e prins si aer printre ouale asezate vertical, frunza înoata cu ele si mereu sta în bataia soarelui.

Larvele sînt înzestrate cu 3 perechi de picioare, iar vîrful trupului e ascutit. În schimb capul chitinos are gura cu 2 falci taioase, neegale, cu care sfarma scoica culbecilor de apa si apoi îsi înfunda gura în carnea moale, sorbind-o. Cînd sa se transforme în nimfa, iese din apa, fixîndu-se printre buruienile de pe tarm.

Mai bun înotator este Dytiscus marginalis. Viata lui e mai legata de apa. E mai vioi, desi ca înfatisare e la fel, forma unui fund de covata, ovala. Coloarea e mai maslinie si cu niste tivituri galbii pe margine. E o placere sa-l vezi înotînd în acvariile din casa. Picioarele dindarat sînt schimbate în lopatele, cu suprafata marita prin doua siruri de peri. Pe cît înoata de bine, pe atîta se acatara usor de plantele de apa cu celelalte 2 perechi de picioare neschimbate; atîta doar ca cele de dinainte spre vîrf sînt transformate în ventuze ca sa se poata tinea pe spatele lucios al femeii. Respira tot aerul de a-fara, dar altfel decît boul-de-balta. Vine pîna la fata apei cu capatul dindarat al trupului; departeaza putin vîrful aripelor, unde se afla deschiderea pentru supt aerul. Cînd îsi da drumul îndarat în apa, a mai luat o provizie de aer sub forma unei besicute argintii.

Fig. 228. Dytiscus (D) si Cybister cu larva lui

Mare prapad printre animalele de balta o face larva acestui gîndac, mic ca un titirez si lacom fara pereche. De gura larvei sale, înzestrata cu doua cangi tari, nu scapa nici pestisorii mici, nici mormolocii. Cangile sînt gaurite la vîrf, pe unde se scurge un suc ce paralizeaza prada, dar în acelasi timp îi ataca partile moi. Larva nu mesteca, ci suge victima sa din care nu ramîne decît învelisul[2].

Alaturea de gîndaci mari de balta, în apele noastre se mai gaseste înca unul marunt (Gyrinus natator) a carui miscari iuti la fata apei, cînd soarele îl bate în plin, e o dragalasenie. Înoata ca sageata, iar trupul lui straluceste ca o bucata de metal luciat.

Grupati mai multi la un loc, îti fac impresia tineretului care patineaza iarna pe oglinda ghetii, facînd fel de fel de figuri, cu miscari iuti. Cînd e vremea rea, si cerul înnourat, parca au intrat în pamînt, tinîndu-se mai mult la fundul apei. Au o particularitate. Ochii lor compusi sînt împartiti în 2 cîmpuri, asa încît daca stau la fata apei pot. vedea si ce e deasupra ca si ce e în apa. Cînd le vine pofta, se acatara cu picioarele de dinainte pe buruienile de la tarm, se trag pe uscat si dupa oarecare sfortari îsi întind aripile si apuca razna prin aer, adesea dînd buzna în geamurile luminate de la locuintele departate de apa. Îi atrage lumina ca si pe tovarasii sai mai mari.

Numarul coleopterelor de apa este destul de mare. Numai în iezucul ce se gaseste în Gradina botanica din Bucuresti, d-ra Ecaterina Dobreanu a descris vreo 9 genuri, din care cei mai multi neam cu Dyliscus marginalis.

Fig. 229. Peltodytes coesus (B., refacut de M.s.).

Fig. 230. Acilius sulcalus din Gradina Botanica din Bucuresti (d. E. Dobreanu, refacut de M.s.).

Frumusel este Peitodtites coesus, galbui si cu punctisoare negre. Larva are un aspect cu totul deosebit, prin cele doua tuburi de la coada si 22 perechi de fire lungi pe tot corpul, care-i servesc drept branhii.

Ceva mai mic decît Dytiscus este Acilius sulcatus cu pieptul galbiu si cu picioarele de dinainte cu niste umflaturi. Îsi pune ouale la suprafata apei în bucatele de surcele, între radacini de plante. Larva tot atît de pradalnica se tine cu gura în fata apei si de multe ori se repede dupa mustele care se apropie prea mult de ea.