GROPARII

GROPARII

Cu drept cuvînt multi adeseori se întreaba: «Pe fiecare zi pier atîtea animale marunte pe fata pamîntului: soareci, vrabir etc. Cum de cadavrele lor nu împutesc locurile cu miasmele iesite din putrezire? Ce se face cu ele?» Natura a îngrijit si de aceasta. Unele pier în gaurile lor adînci, unde ramîn înmormîntate ca si cadavr 23523p1518x ele oamenilor. Pentru multe altele, însa natura a creat ciocli, care îngrijesc de îngroparea lor.

Unul din acestia este groparul (Necrophorus vespillo)[1], un gîndac frumos în felul lui. E micut la trup si-l recunosti repede dupa cele 2 brîie latute, portocalii, pe aripile negre mai scurte decît pîntecele. Are si la gît o salba aurie, dupa cum si vîrful, ca o maciuca, al antenelor, tot galben e. Prin antene simte îndata mirosul de cadavru si se pun pe lucru, perechi-perechi sau în tovarasia altor gropari. În cîteva zile soricelul sau vrabia este îngropata. Asa de harnici ce sînt, încît doua perechi de gropari, în 5 zile, au îngropat 2 cîrtite, 4 broaste, 3 pasaruici, 2 cosasi si pe deasupra matele unei broaste si 2 bucati de ficat de vaca" (Brehm). Cum fac? Scormonesc pamîntul în jurul cadavrului, cu picioarele de dinainte, repede, repede, asa încît cadavrul tot se afunda, pîna ce nu se mai vede la fata. De altfel nici pe gropari nu-i gasesti decît cînd încep lucrul, caci sapa tot pe dedesubt, si rar barbatul mai iese sa controleze daca nu se vede cadavrul. Tot Fabre a facut numeroase experiente prin care se arata ca groparul cauta sa înlature piedicile ce i se pun în cale. El a aninat un soarece de un bat, legînd cadavrul cu o sfoara. Groparii s-au urcat, au ros sfoara; si-au luat astfel în primire cadavrul. Alteori au sapat pamîntul de la radacina batului de care era spînzurat cadavrul, facîndu-l sa se rostogoleasca la pamînt.

Fig. 231. Groparii la munca

Pentru ce savîrsesc ei toate acestea? Nu pentru ei, caci cît muncesc abia daca sug ceva din sucurile iesite din putrezire. O fac pentru puii lor. Dupa ce cadavrul e acoperit cu tarina, femeia pune sub el ouale din care ies larve; acestea gasesc mîncarea de-a gata. Groparul, la munca lui, nu-i e frica nici de dusmani, caci pe lînga ca împroasca un suc urît mirositor, dar scoate si un tîrîit, frecînd vîrful aripilor pe pîntecele scorojit. Dusmanii lui neîmpacati sînt însa niste acarieni marunti, un soi de rîie, care adesea le acopera trupul.

În societatea groparului se tin o sumedenie de alti gîndacei care se hranesc cu cadavre. E o masa îmbelsugata pentru toti. Dintre acestia mai mare e Phosphua atrata, un gîndac negru puturos: se recunoaste prin aripele care trec de marginea pîntecului, formînd un soi de streasina de jur împrejur.