INGRIJIREA SI HRANIREA CAINELUI DE SERVICIU POLITIE

ÎNGRIJIREA sI HRĂNIREA CÂINELUI DE SERVICIU

CUPRINS:

Capitolul 1

ÎNGRIJIREA sI ÎNTREŢINEREA CÂINELUI

1.1. IGIENA sI TOALETAREA CÂINELUI

1.1.1. Pansajul câinelui

1.1.2. Îngrijirea ochilor

1.1.3. Îngrijirea urechilor

1.1.4. Îngrijirea danturii

1.1.5. Îngrijirea unghiilor

1.1.6. Baia

1.1.7. Tunsul

1.2. ADĂPOSTIREA sI TRANSPORTUL CÂINELUI

1.2.1. Adapostirea câinelui

1.2.1.1. Boxa individuala cu padoc

1.2.1.2. Cusca

1.2.2. Transportul câinelui

1.2.2.1. Reguli ce trebuie respectate cu ocazia deplasarii cu câinii în teren

1.2.2.2. Transportul câinilor în autoturisme si alte autovehicule

1.2.2.3. Transportul câinilor pe calea ferata, nave, aeronave

1.3. REGULI DE IGIENĂ PERSONALĂ sI COLECTIVĂ

Capitolul 2

ALIMENTAŢIA CÂINELUI

2.1. PARTICULARITĂŢI ALE DIGESTIEI LA CÂINE sI ELEMENTELE DIN HRANA

CÎINELUI

2.1.1. Digestia la câine

2.1.2. Elementele din hrana câinelui

2.2. FURAJELE UTILIZATE ÎN ALIMENTAŢIA CÂINELUI

2.2.1. Furaje traditionale

2.2.2. Furaje concentrate

2.3. ADMINISTRAREA HRANEI sI RECOMANDĂRI ÎN HRANA CÂINELUI

2.3.1. Administrarea hranei

2.3.2. Recomandari în hranirea câinelui

2.3.3. Norme de hrana ale câinilor apartinând Ministerului Administratiei si Internelor

Capitolul 3

ASIGURAREA MATERIALĂ CU ECHIPAMENT sI HARNAsAMENT

3.1. MATERIALE sI ECHIPAMENTE CE SE UTILIZEAZĂ ÎN DRESAJ

3.2. DREPTURILE DE ECHIPAMENT sI HARNAsAMENT PREVĂZUTE PENTRU

POLIŢIsTII CARE AU ÎN DOTARE CÂINE DE SERVICIU

BIBLIOGRAFIE:

- O.M.I. nr. 440/2003 privind hranirea efectivelor M.I. în timp de pace

- O.M.I. nr. S/230/10.06.1992 privind aprobarea Regulamentului

uniformelor militare din M.I., a normelor privind echiparea efectivelor

si a

normelor de aprovizionare cu materiale de întretinere, gospodarie,

curatenie si alte materiale specifice, modificat prin O.M.I. nr.

S/359/2002 sI S/502/2003

- Instructiuni nr. 636/09.05.2005 privind producerea si folosirea animalelor de serviciu în structurile M.A.I.

- Sherley's Dog Book, Bosch & Keuning, Baarn, Olanda, 1996

- Police Dog Training And Care Manual, Lancashire Constabulary,

1999

BUD, I. - Tehnologia cresterii iepurilor, animalelor de blana si vânatului, Tipo

Agronomia, Cluj, 1991

BUD, I. - Totul despre câine, Editia 1993

BUD, I. - Ciobanescul german (Câinele lup) - crestere, educatie, dresaj, Ed. Ceres,

Bucuresti, 1995

BUD. I. - Mic tratat de chinologie, Ed. Promedia Plus, Cluj-Napoca, 1998

BIELFELD, H. - Catalog chinologic - Câini de rasa - origine, mod de viata, îngrijire, Ed. Aquila '93, Oradea, 1998

IVANA, F. I.

IVANA, S. - Câinele - mica enciclopedie, Ed. Venus, Bucuresti, 1997

FOGLE, B.  - Encyclopédie pratique des chiens, Ed. Sélection du Reader's Digest, Paris, 1996

GANIVET, A.  - Totul despre cel mai fidel prieten al omului, Ed. Lucman, Bucuresti, 2000

PETRESCU, D. - Igiena animalelor domestice, Editia 1985

COLECTIV - Culegere de lectii, 1997

SZINAK, J.

VERESS, I. - Ghid Canin, Ed. Unikom-Har s.r.l., Miercurea-Ciuc, 1998

TOMPA, M.

SAMOILESCU, A. - Cum crestem câinele de rasa, Editia 1993

Capitolul 1

1.1. IGIENA sI TOALETAREA CÂINELUI

Dupa cum este cunoscut, câinele este un animal putin pretentios, care se poate adapta la o paleta larga de conditii, fapt confirmat de raspândirea speciei în toate zonele si regiunile lumii.

Asemanator omului, câinele intra în contact cu o multitudine de factori din mediul înconjurator, care obliga stapânul sa acorde acestuia, pe lânga hranire si miscare, o mare atentie masurilor de întretinere a curateniei, bunei functionari a pielii si parului, labelor, organelor pentru vaz si auz, etc.

Câinilor, pe lânga faptul ca nu le pasa daca se murdaresc si, în general, nu evita locurile insalubre, au chiar o atractie spre astfel de zone si foarte greu pot fi opriti si dezvatati datorita caracterului lor voluntar.

Un câine care nu este supus unei toaletari zilnice reprezinta un rezervor de praf si impuritati ce exista în preajma omului. În plus, parul si praful ce ramâne în urma câinelui constituie si o sursa de îmbolnavire pentru om. Din acest motiv, zilnic trebuie alocat timp pentru îngrijirea si igienizare câinelui si a adapostului acestuia.

Igiena corporala are o deosebita importanta pentru toti câinii si, în special, pentru cei cu o pilozitate bogata. Toaletarea câinelui stimuleaza functionalitatea pielii si, indirect, toate functiile interioare, reprez 333d31d entând totodata si un mijloc eficient de a preveni afectiunile cutanate, parazitare si iritabile ale pielii, cauzate de diferiti factori externi.

Igiena corporala presupune un examen sumar al corpului, pentru a depista la timp eventualele zgârieturi sau rani, prezenta unor paraziti, a unor corpuri straine, urmata de o periere si pieptanare mai mult sau mai putin intense.

La intervale scurte de timp, este recomandabil sa se examineze si starea danturii, a unghiilor, ochilor si urechilor, iar la rasele cu urechi lungi, pandante (ce atârna), aceasta operatie trebuie sa constituie o obligatie permanenta.

Dupa întoarcerea din misiuni desfasurate pe vreme ploioasa, câinele va fi supus unei întretineri ce consta între altele în spalarea partilor murdare si apoi stergerea cu ajutorul unui prosop. Se va face de asemenea o verificare a spatiilor interdigitale, a unghiilor, pernitelor, pentru a îndeparta eventualele corpuri straine, reprezentate de pietricele, scaieti, cioburi de sticla, componente vegetale de plante cu toxicitate ridicata, vopsea, bitum, patrunse la acest nivel.

Masurile de îngrijire igienica a câinelui de serviciu sunt reprezentate de: pansaj, baie, tundere, întretinerea urechilor, ochilor, danturii si unghiilor.

1.1.1. Pansajul câinelui

Prin pansaj, se întelege curatirea pielii si parului de praf si alte impuritati ce se depun în timpul lucrului pe corpul animalului.

Câinele nepansat are o mâncarime continua a pielii, datorita particulelor de praf amestecate cu secretiile pielii care, fiind invadate de diversi microbi, se descompun, dând nastere la produsi ce irita pielea, obligând câinele la scarpinat.

Pansajul cuprinde pieptanatul si periatul.

A. Pieptanatul

Este de asemenea o masura de întretinere a igienei obligatorie, îndeosebi pentru rasele cu par mediu si lung si se executa cu ajutorul unor piepteni confectionati din diferite materiale (metal, os, plastic). Pieptenele trebuie sa fie suficient de solid, cu dintii lungi si rari, rotunjiti, a caror lungime sa fie de cca. 5 cm.

Pieptanatul începe asemanator periatului de la cap, partile superioare ale corpului, cele inferioare si, în final, membrele si coada.

Daca pieptanatul nu se executa zilnic, exista posibilitatea ca parul sa se încâlceasca, ceea ce, pe lânga aspectul inestetic, împiedica pielea sa-si exercite functiile în mod corespunzator.

La câinii cu parul lung, trebuie pieptanate în special pieptul si franjurii de la membre.

Atât pentru pieptanat, cât si pentru periat, se folosesc ustensile special destinate unor asemenea operatiuni, individuale, netransmisibile altor indivizi.

Perioada mai dificila în întretinerea câinelui din punct de vedere al perierii si pieptanarii este primavara si toamna, când, în general, napârleste.

B Periatul

Este operatiunea ce se executa zilnic în vederea îndepartarii prafului, a firelor de par moarte, a celulelor descuamate ale pielii, împiedicând totodata încâlcirea parului.

Sunt folosite perii din par natural des, cu o lungime de 1,5 cm, dând aspectul unei tesale, cu parul mai dur sau mai moale, în functie de grosimea blanii si desimea parului câinelui.

În prezent, sunt utilizate mai frecvent perii cu dinti de otel sau plastic, special curbati si cu flexibilitate ridicata, montati pe o placa de plastic, folositi cu succes la rasele Setter, Cocker, etc.

Periatul se face (cu exceptia a câteva rase de companie) întotdeauna în sensul cresterii parului, cu o atentie deosebita în regiunea urechilor, organelor genitale si încheieturilor. Periatul începe de la nivelul capului, urmat de gât, regiunea spinarii, pieptul, regiunile declive ale corpului, abdomenul si la urma membrele. Este recomandabil ca, dupa încheierea periatului, sa se execute un usor masaj corporal, fie cu ajutorul unei manusi destinate acestui scop, fie cu ajutorul mâinii, pentru activizarea circulatiei periferice, a tonusului muscular si a functionalitatii pielii.

Pentru câinii cu parul lung, periatul este mai dificil si este precedat de o descâlcire a parului împâslit.

1.1.2. Îngrijirea ochilor

Ochii vor fi curatati zilnic, dimineata, de secretiile adunate la comisura pleoapelor, cu ajutorul unor cârpe curate si moi, muiate în apa calduta. Daca ochii prezinta o secretie purulenta în fiecare dimineata, se va apela la un consult de specialitate.

1.1.3. Îngrijirea urechilor

Se impune acordarea unei mari atentii zonei urechii medii si externe, expuse de multe ori unor traumatisme. Curatirea acestora se va face cu ajutorul unei cârpe moi si uscate, iar cerumenul secretat în exces se va îndeparta cu un tampon de vata înmuiat în alcool. Neglijarea acestei operatii poate duce la formarea dopurilor de ceara, cu efecte negative asupra urechilor si a câinelui în general. Se vor evita solutiile care produc dureri sau iritatii, cum sunt cele pe baza de eter si spirt.

În situatiile în care la nivelul urechii patrund accidental corpuri straine, este bine sa se apeleze la un specialist, pentru a evita unele accidente datorate lipsei de cunostinte medicale si a utilizarii unor ustensile neadecvate.

Cockerii, Springerii si alte rase cu urechi lungi vor trebui sa fie protejate de murdarirea urechilor când se alimenteaza sau beau apa. În acest sens, se vor obisnui de mici sa manânce cu urechile prinse.

1.1.4. Îngrijirea danturii

Este obligatoriu lunar un examen al dintilor. Dupa vârsta de 4 ani, se depune un tartru dentar si acesta va fi înlaturat numai de medicul veterinar. Corpurile straine, bucatile de lemn, oasele ce ramân între dinti (gingie) trebuie si ele extrase de urgenta.

Îngrijirea dintilor se face usor daca se administreaza morcovi, pâine uscata si oase, care ajuta la curatirea si întretinerea acestora.

La câinii mai în vârsta se poate întâlni destul de frecvent prezenta unor infenctii ale dintilor si o degajare de miors neplacut al gurii. În acest caz, este necesar un consult efectuat la un specialist si eventual interventia chirurgicala ce se impune, de obicei, extractia dintelui.

1.1.5. Îngrijirea unghiilor

Este de asemenea o operatiune obligatorie, care trebuie sa fie permanent în atentia stapânului câinelui.

La câinii întretinuti în spatii ce le permit sa faca multa miscare, unghiile se mentin la o lungime relativ constanta. Daca tocirea nu este suficienta, se procedeaza la scurtarea lor, în caz contrar, deranjeaza câinele la mers. Controlul unghiilor se face la interval de 4 luni, iar scurtarea lor se face cu ajutorul unui cleste special.

Se va acorda o atentie deosebita modului de scurtare a unghiilor, deoarece la acest nivel, vascularizatia este foarte pronuntata si se pot produce hemoragii.

La unele rase, se practica amputarea pintenilor simpli sau dubli, de obicei în primele doua saptamâni de viata, pentru ca animalele sa nu sufere prea mult.

1.1.6. Baia

Îmbaierea frecventa (în general, minimum la un interval de doua luni) nu este recomandabila pentru sanatatea pielii si a parului, mai ales daca se foloseste un sapun (sampon) tare, cu toate ca astazi, baia nu mai prezinta o problema, deoarece exista o gama foarte diversificata de sampoane speciale pentru câini, cu rol în reglarea glandelor sebacee. Baia se face în special cu diferite ocazii cauzate de situatii neprevazute (murdarirea cu noroi, intrarea în zone cu praf, funingine, plasa de paianjeni, var, calatorii, etc.).

Când i se face baie, apa trebuie sa ajunga doar pâna la abdomenul câinelui si sa aiba cca. 35 C, ferind în acelasi timp ochii, nasul si urechile. Pe fundul vasului în care se face îmbaierea, se obisnuieste sa se puna un prosop sau o cârpa, pentru ca animalul sa nu alunece. Spalarea începe de la gât, împiedicând astfel trecerea unor paraziti de pe corp pe cap. În acest sens, se bace o bariera de clabuc pe gât care se lasa acolo pâna se spala corpul.

Dupa samponare, se freaca blana si apoi se clateste bine de cel putin doua ori (cu dusul). Dupa ce câinele s-a scuturat de apa, se sterge cu un prosop, dupa baie câinele fiind necesar sa ramâna 1-2 ore într-o încapere calda care sa nu fie expusa la curenti de aer. Odata încheiata uscarea, se trece la perierea parului.

Cateilor sub trei luni si femelelor dupa a doua luna de gestatie nu li se face baie generala. La rasele cu par lung, înainte de îmbaiere, li se va peria parul, pentru a scoate praful si eventualele corpuri straine din blana. La câinii cu parul scurt, baia se va face mai rar, deoarece perierea si stergerea cu ajutorul unei cârpe ude este chiar mai folositoare decât baia.

Baia nu trebuie confundata cu dusurile usoare facute vara, cu scaldatul în lac sau râu. În aceste situatii, dupa scaldat, câinele se tine la soare pâna la completa uscare.

1.1.7. Tunsul

Aceasta operatiune este mult controversata în rândul specialistilor si, nu de putine ori, s-a demonstrat stiintific inoportunitatea tunsului, cu exceptia cazurilor de forta majora (eczeme generalizate, scabie, etc.). Cei care sunt împotriva tunsului argumenteaza protectia pe care o confera parul prin stratul de aer dintre acesta si piele, care protejeaza animalul de factorii externi ai mediului înconjurator. Altii sunt adeptii tunsului, invocând o accentuare a tipului rasei, respectarea unor traditii, îmbunatatirea esteticului, o mai buna deparazitare, etc.

Parul dintre degete trebuie taiat iarna, pentru ca sa nu se lipeasca de el zapada care se aduna între pernite.

Sunt putine rasele în al caror standard este prevazuta tunsoarea, majoritatea necesitând doar aranjarea, ajustarea, scurtarea si corectarea îmbracamintii piloase sau numai perierea si pieptanarea acesteia.

Operatiunea de tuns este deseori asociata cu cea de trimare, care înseamna cu totul altceva si anume, aranjarea productiei piloase prin rarire, scurtare, potrivire sau ajustare. Trimajul este o operatiune obligatorie de toaletare a câinilor sârmosi (Fox-Terrier, Schnauzer, etc.), în vedrea eliminarii firelor de par moarte si pentru a evidentia sprâncenele, barba, "ciocul" sau "pantalonii" individului. Cu toate ca poate fi învatat relativ usor, trimajul trebuie efectuate de catre un specialist, deoarece necesita instrumente specifice.

1.2. ADĂPOSTIREA sI TRANSPORTUL CÂINELUI

1.2.1. Adapostirea câinelui

Desi, în general, câinele este un animal rezistent la intemperii, totusi el trebuie sa fie adapostit de gerurile prea mari, de vânt, umiditate crescuta, etc.

Întretinerea ideala a câinelui este într-un padoc, amplasat de obicei mai retras (nu lânga caile de acces), ce îi ofera liniste si conditii de odihna optime. Adapostul trebuie sa îndeplineasca o serie de conditii referitoare la amplasare, orientare, constructie, aerisire, luminozitate, dimensiuni.

De regula, adapostul se instaleaza pe un teren uscat, mai ridicat fata de nivelul solului, orientat spre sud, la o distanta semnificativa fata de depozitele de carburanti, garaje, WC-uri, gunoi, etc.

Trebuie sa permita o buna aerare fara a permite, totusi, formarea curentilor puternici de aer, o buna luminozitate, de dimensiuni ce permit o cazare confortabila a animalului.

Adapostul este format din boxa individuala, cu padoc si cusca, în unele situatii, existând posibilitatea amplasarii custilor fara boxa.

1.2.1.1. Boxa individuala cu padoc

Amplasarea adapostului câinelui se va face întotdeauna cu spatele pe directia vânturilor dominante.

Este un adapost fix, construit din zid, cu lungimea de 130-150 cm, latimea de 180-200 cm, cu suprafata de aproxomativ 3 m², care asigura fiecarui individ un spatiu bine delimitat si independent.

Podeaua este confectionata din caramida, asfalt sau betonata, iar acoperisul este construit în panta din material impermeabil cu scurgerea dinspre fata în spate.

Peretele dinspre nord va fi prevazut cu o usa cu deschiderea înspre afara.

În fata boxei se amenajaza padocul lung de 200 cm si lat de 180-200 cm, împrejmuit cu plasa de sârma zincata, înalta de 180-200 cm si betonat, asfaltat sau pavat cu asfalt ori pietris.

În conditiile în care trebuie adapostiti mai multi câini, se va adopta varianta bateriei de boxe, cu compartimente separate pentru fiecare exemplar. Între doua padocuri alaturate, plasa de sârma va fi acoperita pâna la înaltimea de aproximativ 70 cm cu tabla sau alt material rezistent, pentru a preveni ranirile provocate de disputele dintre vecini.

Vasele destinate hranirii si adaparii se vor amplasa fix la o anumita distanta de sol, pentru a preveni rasturnarea acestora.

În interiorul boxei se amplaseaza cusca individuala.

1.2.1.2. Cusca

Este adapostul individual al câinelui, construit din lemn, plastic, fibra de sticla sau alte materiale, cu peretii rezistenti si bine fixati, cu o suprafata care sa permita întoarcerea câinelui în interiorul ei.

Cusca trebuie sa fie amplasta la o înaltime de 15-20 cm de la sol, pentru a evita raceala acestuia, umezeala produsa de scurgerea apei din precipitatii, bine izolata de intemperii si cu deschiderea la exterior nu prea mare, pentru a mentine o temperatura corespunzatoare, îndeosebi în sezonul rece. Pe cât posibil, construirea custilor se va face cu pereti dubli, iar între ei, se va introduce un material izolant, care va mentine mai bine o temperatura relativ constanta.

Acoperisul adapostului este construit în panta si este de obicei detasabil, pentru a permite curatarea spatiului interior si este acoperit cu un material impermeabil.

Dimensiunile custilor variaza dupa talia animalelor, considerent pentru care este hazardanta o recomandare generala, dar se va avea în vedere ca animalul sa poata intra usor si sa aiba suficient spatiu pentru odihna. În functie de talie, la construirea custilor se pot utiliza orientativ urmatoarele dimensiuni, folosite în tara si strainatate:

Astfel, pentru un câine din rasa Ciobanesc german dimensiunile unei custi ar trebui sa fie aproximativ urmatoarele: lungime 120 cm, latime 90 cm, înaltime la coama 100 cm, înaltime la acoperis 80 cm, deschidere la intrare 65/45 cm.

În interior, cusca este prevazuta cu un pat de paie tocate sau fân, frunze de feriga sau nuc. Importanta asternutului este relevanta prin asigurarea unui confort optim si prin faptul ca protejeaza membrele de asa-zisele bataturi la coate, ce se produc ca urmare a contactului între organismul animalului si pardoseala.

Pentru a evita roaderea peretilor custii, care apare la unii câini adulti ca urmare a plictiselii, se recomanda sa i se puna la dispozitie animalului un os mare de bovine, o jucarie speciala din piele bruta, etc.

Zilnic, se curata si se ridica murdaria, praful si paiele tocate. Asternutul câinelui se schimba complet o data la sapte zile, iar paiele scoase se ard. Aceste operatiuni sunt obligatorii si necesare pentru a elimina praful si resturile de asternut ce constituie focare de infectii parazitare pentru câine.

Saptamânal, adapostul se spala cu apa clocotita, iar lunar, se executa dezinfectia si deparazitarea generala.

Dezinfectia este una din cele mai importante masuri de igiena care se iau în actiunea de prevenire si combatere a bolilor contagioase si parazitare. Se executa în mai multe etape:

curatenia mecanica, prin care se îndeparteaza resturile de paie, balegar, urina, praf;

curatenia sanitara, care consta în spalarea cu apa a adapostului;

dezinfectia propriu-zisa, care consta în aplicarea unei substante dezinfectante pe suprafetele pregatite în prealabil (solutie de soda caustica, clorura de var, var stins).

1.2.2. Transportul câinelui

1.2.2.1. Reguli ce trebuie respectate cu ocazia deplasarii cu câinii în teren

Deplasarea în teren cu câinii de serviciu apare ca o necesitate obiectiva pentru realizarea sarcinilor si misiunilor încredintate, precum si efectuarea dresajului sau antrenamentului.

Având în vedere exercitiile de predresaj ce trebuie executate precum si exercitiile de dezvoltare fizica, deplasarea pe jos cu câinele se face folosind un harnasament complet, functional si nedegradat.

Pentru tineretul canin pâna la vârsta de 6-7 luni nu este necesar aplicarea botnitei pe timpul deplasariii cu exceptia cazurilor când legea prevede altfel.

Deplasarea pe jos se face pe trotuare sau pe partea stânga a carosabilului cu câinele în lesa si în totdeauna în partea stânga a conductorului.

Deplasarile, în special pe asfalt, vor fi la început pe distante mici pentru a proteja pernitele, distante ce se vor mari treptat în functie de programul cu executarea predresajului si a dezvoltarii fizice.

Pe tot parcursul deplasarii conductorul trebuie sa fie atent la manifestarile câinelui provocate de aparitia unor excitanti mai puternici (trecerea unor autovehicule, grupuri de copii galagiosi, pisici, etc.) în vederea prevenirii unor accidente.

Acest lucru depinde în mare masura de ajustarea lesei în functie de zonele prin care se deplaseaza.

Astfel în locurile cu excitanti puternici noi, lesa va fi scurta, permitând controlul manifestarilor câinelui.

În zonele degajate cu excitanti slabi, cunoscuti, lesa va fi lunga permitând lejeritate în miscari si totodata înlesnindu-i cunoasterea mediului natural.

În general deplasarile în scopul dezvoltarii fizice a câinelui, precum si executarea unor exercitii din programul de dresaj se vor face în grupuri sau individuale, în localitati sau în afara acestora, în locuri sau pe trasee dinainte stabilite.

1.2.2.2. Transportul câinilor în autoturisme si alte autovehicule

În conformitate cu prevederile art. 79 din INSTRUCŢIUNI nr. 636 din 09.05.2005 "privind producerea si folosirea animalelor de serviciu în structurile Ministerului Internelor si Reformei Administrative" "Transportul câinilor de serviciu se efectueaza cu mijloace de transport special amenajate, prevazute cu spatii delimitate prin grilaj si sisteme de climatizare si protectie a animalului împotriva curentilor puternici de aer si mirosurilor iritante sau toxice, precum si împotriva zgomotelor puternice." În art.74 litera c) se prevede de asemenea ca "transportul la locul de serviciu se va efectua cu un vehicul adecvat al carui interior trebuie sa fie ferit de curenti de aer, gaze sau alte mirosuri iritante care îi pot afecta simtul olfactiv"iar la litera i) se arata : "câinii de serviciu, indiferent despecialitatea acestora, nu vor fi folositi atunci când temperaturile sunt sub -10 grade Celsius si peste 30 de grade Celsius".

Conform adresei Directiei Medicale Generala nr. 1562373 din 04.06.2007 "transportul câinilor de serviciu la Centrul Chinologic dr. Aurel Greblea Sibiu, se va face numai cu certificate sanitare veterinare de transport, eliberate de catre medicii veterinari inspectori de stat din reteaua MIRA, ce deservesc unitatile detinatoare de câini de serviciu, din care sa rezulte starea de sanatate a animalelor si tipul de mijloc de transport folosit; de asemenea "petoata durata transportului, personalul MIRA ce are în primire câini de serviciu, raspund der starea de sanatate a acestora"

Conform H.G. nr. 984/2005 modificata cu H.G. nr. 679/2006 art. 5, urmatoarele fapte privind neaplicarea si nerespectarea normelor sanitare veterinare referitoare la protectia, bunastarea, adapostirea, hranirea, îngrijirea, starea de sanatate si transportul animalelor, constituie contraventii la normele sanitare si se sanctioneaza cu amenda de la 300 lei la 600 lei pentru persoane fizice si cu 300 lei la 1000 lei pentru persoane juridice.

Pentru transportul câinilor (cateilor) în autovehicole sau alte mijloace de transport trebuie ca agentul de politie conductor sa cunoasca o serie de reguli în ceea ce priveste urcarea, coborârea si modul de comportare pe timpul transportului.

Sunt frecvente cazurile în care câinii a fost victimele nerespectarii acestor reguli de catre conductori, soldate cu entorse, luxatii, socuri termice, arsuri chimice, intoxicatii cu gaze de esapament si nu în putine cazuri, accidente mortale.

Pentru prevenirea unor asemenea accidente, conductorul trebuie sa verifice în primul rând locul în care intentioneaza sa transporte câinele si care trebuie sa aiba o aerisire corespunzatoare, fara a fi afectat de curenti puternici de aer substante toxice, caustice, acide, etc.

În cazul în care în dotarea unitatii de politie nu exista mijloace de transport special amenajate, transportul cîinilor de serviciu se va face cu autovehiculele disponibile respectându-se o seama de reguli pentru a preveni accidentarea acestora pe timpul transportului.

În autoturism câinele (catelul) poate fi transportat în portbagaj sau interiorul masinii.

Pentru urcarea câinelui în interiorul autoturismului, conductorul, dupa ce si-a ocupat locul respectiv, va trage usor de lesa, chemând si încurajând câinele.

Pozitia de transport a câinelui va fi în functie de spatiul avut la dispozitie si de vârsta acestuia.

Astfel cateii pâna la 4-5 luni pot fi transportati pe bancheta, în bratele conductorului sau pe podeaua autoturismului în pozitia culcat.

Câinii maturi vor fi pusi în pozitia "asezat" între picioarele conductorului cu sau fara botnita (ramâne la latitudinea conductorului) si tinuti de zgarda. Daca spatiul permite poate fi aleasa o alta pozitie mai comoda (culcat la picioarele conductorului sau pe bancheta lânga acesta) dar tinuti în lesa scurta.

Urcarea cateilor în portbagajele autoturismelor se va face de catre conductori cu bratele. Câinii maturi vor fi ajutati prin ridicarea de zgarda cu mâna stânga si împingerea înainte.Pe timpul transportului câinelui în portbagaj se va avea în vedere verivicarea frecventa a acestuia pentru a preveni producerea de accidente.

Coborârea se va face respectând aceleasi reguli ca si la urcare atât pentru catei cât si pentru câini.

Este interzis transportul câinilor de serviciu în portbagajul autoturismelor pe timp calduros, sau în care se afla substante petruliere, acide, toxice, etc. ce pot provoca arsuri ale pielii sau influenta nociv comportamentul câinelui.

Au fost întâlnite numeroase cazuri în care conductorii s-au deplasat la locurile stabilite pentru convocarila lunare de antrenament si verificare a câinilor din dotare cu autoturismele proprietate personala. La terminarea convocarii, avand în portbagaje câinii (cateii) din dotare si pe o vreme caniculara, politistii nu au respectat regulile esentiale cu privire la transportul în autoturisme, ceea ce a dus la moartea animalelor prin "soc termic".

În toate cazurile de transport pe distante lungi, câinii de serviciu trebuie pansati, pieptanati, iar în ziua deplasarii se vor reduce sau chiar sista hrana si apa.

Pentru prevenirea senzatiei de voma, se administreaza cu o ora înaintea urcarii în mijlocul de transport 1-3 pastile de "Emetiral" (în functie de greutatea exmplarului canin).

Trebuie retinut faptul ca în toate cazurile în care prin nerespectarea regulilor de transport se produc accidente ce duc la declasarea sau casarea câinilor de serviciu, conductorii vor fi supusi cercetarii administrative si vor raspunde material si disciplinar pentru pagubele produse.

1.3. REGULI DE IGIENĂ PERSONALĂ sI COLECTIVĂ

Pe timpul lucrului cu câinele de serviciu, trebuie respectate o serie de reguli de igiena personala si colectiva pentru a preveni transmiterea diverselor boli de la câine la om, asa-numitele zoonoze (turbarea, leptospiroza, toxoplasmoza, etc.).

Un numar însemnat de boli se pot transmite omului numai în conditiile în care câinele este bolnav sau purtator de germeni patologici.

Pe timpul cât desfasoara activitati cu câinele de serviciu, este necesar ca agentul de politie sa respecte o serie de reguli. Astfel, în timpul lucrului cu câinele este interzis sa fumeze, sa manânce, sa duca mâna la gura, nas, ochi, etc.

De asemenea este obligatorie purtarea echipamentului de protectie, tinuta de dresaj tinându-se într-un loc separat de celelalte haine, fiind îmbracata numai în timpul lucrului; aceasta trebuie sa fie întretinuta curata prin spalarea saptamânala.

Dupa terminarea lucrului cu animalul este obligatorie spalarea pe mâini cu apa si sapun.

Capitolul 2

În atentia chinotehniei s-au impus în ultimul timp observatii deosebit de importante asupra nutritiei canine, observatii referitoare la câinii semisalbatici. Acestia sunt animale carnivore care îsi ucid singure prada sau consuma cadavrele gasite, abandonate de alte carnivore. Datorita modului în care îsi procura hrana, mesele lor, desi abundente, sunt la intervale foarte mari, iar digestia se realizeaza mai bine în timpul somnului decât în timpul starii de activitate.

Câinii Dingo si câinii Paria se hranesc cu specii de animale mici si cu diverse reziduuri. Câinii nomazilor din Africa, pe jumatate salbatici, nu manânca nimic de la stapânii lor, ci consuma cadavre de vite, viermi, lacuste, balegar proaspat de cal, etc. Câinii din Ţara de Foc desprind cu o lovitura de laba scoicile lipite de stânci. În regiunile arctice, baza alimentatiei câinilor o constituie pestele, pe care îl prind ei însisi.

Când un carnivor si-a ucis prada - în general un ierbivor - consuma întâi viscerele abdominale si continutul lor, ingerând în acest fel si masa vegetala, în curs de digestie, existenta în intestine. De retinut însa ca, dintre carnivore, canidele sunt, în mod normal, cel mai putin exclusiv carnivore. Astfel, vulpile se hranesc frecvent cu fructe coapte, iar unii câini de vânatoare consuma importante cantitati de struguri.

De aici, concluzia ca un câine, fie el semisalbatic sau domestic, are un regim alimentar omnivor într-un sens foarte larg, deoarece aparatul digestiv, înzestrat cu o toleranta remarcabila, îi permite sa consume cele mai diverse alimente.

Este gresit când se spune ca specia canina a devenit omnivora sub influenta domesticirii, din moment ce câinii semisalbatici au acelasi regim alimentar nutritiv. De retinut însa ca un câine prefera în continuare alimentele ce i-au fost date în prima perioada a vietii sale. Din aceasta cauza, când se modifica brusc, fara precautii, regimul alimentar, apar tot felul de tulburari digestive.

Pentru câine, ca si pentru celelalte vietuitoare, alimentatia reprezinta o necesitate vitala, o cerinta absoluta în lipsa careia organismul nu s-ar putea mentine, dezvolta si perpetua. În acest sens, alimentatia câinelui trebuie sa fie tratata cu deosebita seriozitate si în corespondenta directa cu particularitatile morfofiziologice ale speciei. Pe lânga aceste caracteristici biologice, trebuie sa se aiba în vedere si necesitatile organismului determinate de vârsta, rasa, stare fiziologica, activitatea depusa si variatiile mediului înconjurator.

Progresele realizate pâna în prezent în domeniul alimentatiei câinilor sunt în masura sa asigure un bogat stoc de informatii stiintifice privind sursele, sortimentele de hrana si cele mai adecvate ratii de hranire.

2.1. PARTICULARITĂŢI ALE DIGESTIEI LA CÂINE sI ELEMENTELE DIN HRANA

CÎINELUI

2.1.1. Digestia la câine

Aventura fiziologica a alimentelor începe la extremitatea cefalica a aparatului digestiv - cavitatea bucala. Fiind un animal carnivor, gura câinelui are o comformatie tipica pentru a sfâsia, taia si sfarâma carnea si oasele. Masticatia este foarte sumara si rapida, care, datorita lipsei de miscari de lateralitate a maxilarului, executa numai miscari verticale, deci numai de sfâsiere si maruntire a hranei.

La câine, la nivelul cavitatii bucale, nu exista nici un fel de digestie a alimentelor ingerate, deoarece, la acest segment, saliva contine o cantitate foarte redusa din fermentul care ajuta la digestia amidonului, astfel, alimentele ce contin cantitati mari de amidon sunt practic aproape netransformate.

În cavitatea bucala, are loc doar o înmuiere a alimentelor, pe lânga procesele fizice si o acoperire a bolului alimentar cu un strat de mucus, care usureaza înghitirea ce se produce foarte rapid. Între cavitatea bucala si stomac, nu au loc transformari semnificative, astfel ca alimentele coboara în stomac.

Stomacul câinelui este unicompartimentat si are o capacitate ce reprezinta 9-30 din greutatea corpului (în functie de rasa), cu o secretie abundenta si concentrata de acid clorhidric si pepsina. Sucul gastric este bogat în fermenti hidrolitici care actioneaza specific asupra proteinelor.

Concentratia mare de acid clorhidric favorizeaza mineralizarea oaselor ajunse la acest segment, pH-ul (1-3) - foarte acid - face ca digestia proteinei animale sa fie aproape totala. Cu toate acestea, digestia la nivelul stomacului este lenta, dar foarte eficienta, ceea ce explica de ce un câine adult poate fi hranit o data sau de doua ori pe zi. Astfel, o ratie de 600-700g administrata unui câine este complet digerata abia dupa 10-12 ore (cca. 50g/ora), în functie de natura tesuturilor ingerate.

Daca digestia proteinei sub actiunea pepsinei se deruleaza în mod corespunzator, nu acelasi lucru se întâmpla cu grasimile si glucidele, care nu sufera la acest nivel transformari esentiale, ci doar o grupare a lor si apoi o trecere în urmatorul segment, intestinul subtire. Secretiile pancreasului si ale ficatului ce se varsa în intestin au rolul de a desavârsi actul digestiei.

Intestinul subtire la câine este scurt si cu capacitate limitata de prelucrare, considerent pentru care componentele alimentare trebuie sa aiba un volum redus si o valoare biologica ridicata pentru o valorificare eficienta.

Lungimea intestinului nu depaseste mai mult de 5 ori lungimea corpului, iar sub raportul volumului, acesta se situeaza doar la jumatatea capacitatii stomacului.

Toate aveste particularitati anatomo-fiziologice ale aparatului digestiv recomanda ca alimentatia câinelui sa se bazeze în principal pe carne si subprodusele acesteia.

2.1.2. Elementele din hrana câinelui

Ca si în cazul celorlalte specii de animale, elementele nutritive de baza, indispensabile câinelui, sunt urmatoarele: proteinele, lipidele si glucidele, la care se adauga sarurile minerale si vitaminele.

Întocmirea ratiei zilnice pentru un câine va fi armonios constituita si se va tine seama de proportia dintre aceste elemente nutritive. Astfel, între proteine si glucide, la un animal în curs de dezvoltare, raportul optim este de 1:3, iar între calciu si fosfor de 1:2.

De asemenea, este bine cunoscut ca necesitatile de calciu si fosfor ramân considerabile si permanente chiar si la animalul adult, fiind gresita parearea unora ca un schelet bine constituit nu mai are nevoie de aceste doua componente.

Vitaminele sunt indispensabile vietii, dar folosirea lor nu poate fi tratata empiric, îndeosebi în primele luni de viata. Astfe, la cateii tineri, cantitatea necesara de vitamina D este de patru ori mai mare decât cea care este în continuare utila ca doza de întretinere la un câine adult.

A. Proteinele

Comparativ cu celelalte grupe de substante nutritive, proteinele ocupa un rol deosebit în alimentatia câinelui, pentru ca nu pot fi înlocuite nici prin lipide si nici prin glucide. De asemenea, ele sunt importante pentru ca intra în componenta tuturor organelor si tesuturilor organismului animal, constituind de fapt substanta nutritiva indispensabila vietii.

Pentru hrana câinilor, sursa cea mai importanta de proteine cu continut complex de aminoacizi  este carnea (cu un continut proteinic de 17-21

B. Grasimile (lipidele)

Constituie o sursa importanta de energie, care, comparativ cu proteinele sau glucidele este de doua ori mai mare. Componentele alimentare bogate în grasimi asigura organismului animalelor o energie usor accesibila, acestea având o importanta deosebita în structura si în activitatea tuturor tesuturilor din organism.

În cazul în care hrana este saraca în grasimi, ea duce la reducerea unor vitamine (A, D, E, K) sau eliminarea lor.

C. Glucidele (hidratii de carbon)

Sunt substante ce reprezinta pentru animal surse de energie pentru diferitele procese fiziologice. Glucidele se gasesc în cantitati mai mari în componentele vegetale si constituie partea principala a substantei uscate. Dintre acestea, amidonul si zaharurile sunt bine asimilate, ele având o valoare nutritiva mare.

Hrana care se administreaza câinilor trebuie sa contina în cantitati optime alti doi compusi indispensabili vietii, vitaminele si sarurile minerale. Lipsa acestora din alimentatia câinelui duce la tulburari ale vederii, nervozitate, stare de epuizare, tulburari ale comportamentului, etc.

Vitamina A. Rolul acesteia este deosebit de însemnat în organismul câinelui în desfasurarea unor procese fiziologice de baza. Maresc rezistenta organismului la infectii, prevenind cheratinizarea epidermei si a mucoaselor. De asemenea, vitamina A are un rol deosebit în cresterea tineretului, la care se adauga stimularea formarii globulelor rosii, asigura functionalitatea normala a aparatului reproductiv si a fotoreceptorilor retinieni.

La un câine în crestere, în functie de rasa si greutate, sunt necesare cca. 3000-6000 U.I./cap/zi.

Vitaminele complexului B sunt vitamine ce intervin în metabolismul glucidelor, proteinelor si a fierului, influenteaza calitatea si sanatatea parului, contribuind totodata la buna functionare a sistemului nervos. Nevoile organismului în vitaminele complexului B sunt complet satisfacute daca în hrana câinelui se regasesc legume, ficat, carne, orez sau drojdie de bere deshidratata.

Vitamina C (numita si acid ascorbic) este indispensabila câinelui, actionând ca transportor de hidrogen la nivel intracelular, favorizând depunerea de calciu în oase, vindecarea fracturilor, marind rezistenta capilarelor la infectii si intervenind în metabolismul glucidelor, lipidelor si proteinelor.

Vitamina D. Actioneaza asupra metabolismului fosfo-calcic si reprezinta agentul esential în osificarea scheletului, fiind numita si vitamina antirahitica. Un câine de talia unui Ciobanesc german are nevoie de o cantitate de 3000-5000 U.I./zi. În perioada de crestere, cantitatea de vitamina D este de cca. 4 ori mai mare comparativ cu cea care reprezinta doza de întretinere pentru un câine adult.

Vitamina E. Necesarul de vitamina E, numita si vitamina fertilitatii sau antisterilitatii, este 2-5 mg/cap/zi si, în general, se asigura prin hrana administrata.

Vitamina K este denumita si vitamina antihemoragica.

Vitamina P sau vitamina permeabilitatii are rolul de a reduce permeabilitatea si de a spori rezistenta capilarelor sanguine.

Sarurile minerale. Mineralele reprezinta elemente de structura (fosfor - P si calciu - Ca), intra în compozitia vitaminelor ori a hormonilor sau participa în procesele vitale în calitate de activatori ai enzimelor.

Rolul principal al calciului si fosforului este de a pune la dispozitia organismului baza materiala pentru formarea tesutului osos. În acest sens, cele doua elemente se combina si confera forma si rigiditate oaselor pentru a sustine tesuturile moi, oferind legaturi pentru musculatura. Calciul si fosforul reprezinta cca. 67 din toate substantele minerale din organism, marea majoritate regasindu-se în oasele scheletului.

Aceste doua elemente trebuie administrate în hrana câinelui în cantitati suficiente si în proportii corespunzatoare, în functie de vârsta si strarea fiziologica a animalului.

Un rol esential în viata câinelui îl au si alte elemente cum ar fi fierul (în sinteza hemoglobinei, în procesul de reproductie, în stabilirea calitatii blanii), nichelul, zincul (în sinteza proteinelor), sodiul, potasiul si clorul (în reglarea continutului hidric din organism, permeabilitatii membranei celulare si bunei functionari a tesuturilor).

Carentele sau excesele de saruri minerale trebuie evitate prin stabilirea unei alimentatii perfect echilibrate. Uneori, pot fi observati unii câini care, în libertate, consuma tencuiala de pe zid, lemne, iarba, etc., fenomen ce indica ratii dezechilibrate în saruri minerale si vitamine sau prezenta unor paraziti intestinali.

Apa. Are o importanta deosebita în viata câinelui, deoarece reprezinta substratul tuturor reactiilor biochimice si, în acelasi timp, al modificarilor patologice ale mediului intern. Astfel, apa constituie solventul principal al substantelor din organism, are rolul de vehiculant al acestora, participând la unele reactii chimice din corpul animalului, etc.

Continutul în apa al organismului unui catel este de 84 din greutatea sa, iar o pierdere de o zecime din apa de constitutie poate duce la moartea animalului.

Ţinând cont de aceste considerente, se impune ca animalul sa dispuna permanent de apa potabila în vase igienizate periodic si schimbata la intervale cât mai scurte de timp.

2.2. FURAJELE UTILIZATE ÎN ALIMENTAŢIA CÂINELUI

Câinele, desi carnivor, datorita modificarilor ce au avut loc în timpul evolutiei sale, se preteaza la o alimentatie foarte diversificata, ce cuprinde o multitudine de produse de origine animala si vegetala.

Cu toate acestea, nutritia câinelui difera net de cea a omului. Astfel, ei digera perfect carnea cruda (nu de porc), chiar cantitati relativ mari, însa amidonul crud sau nepreparat corespunzator, ajuns în stomacul câinelui, în loc sa fie descompus de sucul gastric, face priza precum cimentul, nefiind absorbit de mucoasa.

2.2.1. Furaje traditionale

A. Furaje de origine animala

Carnea reprezinta componentul principal din hrana câinelui si, îndeosebi, a tineretului, la care necesarul proteinei de origine animala este foarte ridicat. În alimentatia câinelui, se poate utiliza carnea de taurine, de pasare, de cal, oaie si mai putin de porc, fiindca este greu asimilabila si foarte dificila pentru ficatul sensibil al câinelui.

Se mai poate administra:

carne de peste (indicata în hrana câinelui, dar numai dupa o prealabila desosare), faina de peste;

sânge, faina de sânge (bogate în proteine, fier si vitamine);

organe (deosebit de bogate în proteina, însa în cantitati mari, daunatoare organismului);

oase (contin mult calciu, ajuta la întretinerea dentitiei; în cantitati excesive provoaca constipatie, în special dupa vârsta de 5-6 ani);

oua (administrate crude, dupa îndepartarea albusului);

lapte (numai la tineret);

grasimi animale (se administreaza numai câinilor care îndeplinesc servicii grele si femelelor în gestatie).

Digestibilitatea cea mai ridicata o are carnea cruda si mai redusa cea fiarta, deoarece proteinele insolubile din carne prin fierbere se coaguleaza si sunt greu penetrate de sucul gastric, iar cele solubile si sarurile minerale trec în partea lichida, de unde, datorita tranzitului intestinal rapid, sunt în mare parte eliminate. Cercetarile recente au demonstrat ca valoarea nutritiva a carnii fierte este mai redusa cu 30 fata de cea cruda, iar asimilarea fosforului din carne este doar de 50 fata de situatia în care se consuma carne cruda.

B. Furaje de origine vegetala

Cercetarile au demonstrat ca în cazul utilizarii în cantitati mari a unor nutreturi de origine vegetala, animalele au rezistenta scazuta la boli, au putere de munca redusa, indici de reproductie scazuti si, în general, îmbatrânesc înainte de vreme si au o longevitate redusa. De aceea, alimentele de origine vegetala vor fi administrate în cantitati reduse, completate obligatoriu cu produse de origine animala, în special carne.

Dintre produsele de origine vegetala, care asigura un bogat continut glucidic hranei, cel mai des întâlnite în hrana câinelui sunt:

pastele fainoase;

pâinea;

porumbul, tarâtele si ovazul, sub forma de mamaliga;

orezul - reprezinta garnitura ideala la o ratie pe baza de carne; are o digestibilitate corespunzatoare si contribuie la reglarea tranzitului intestinal.

zarzavaturi (morcovi, salata, cartofi - se digera destul de greu, se administreaza numai fierti si maruntiti, sfecla, etc.).

În componenta ratiilor, se utilizeaza si uleiuri vegetale (de floarea-soarelui, porumb, soia), care sunt usor digestibile, însa administrate în cantitati mari, provoaca tulburari gastro-intestinale.

2.2.2. Furaje concentrate

Hranirea câinilor cu produse concentrate, brichetate, conservate constituie o forma moderna de alimentatie. În magazinele de specialitate, uneori chiar în magazine cu diferite profile, firme specializate desfac o gama variata de produse destinate hranirii câinilor.

Este important de retinut ca o alimentatie cu produse concentrate speciale pentru câini trebuie începuta tinând cont de recomandarile si cantitatile înscrise în prospectele produsului respectiv.

Desi literatura de specialitate si majoritatea producatorilor de astfel de produse recomanda metoda hranirii "la discretie" cu aceste concentrate, câinele având o mare capacitate de a se adapta rapid la diferite sisteme de hranire, alimentatia câinilor cu astfel de produse se va face respectând indicatiile producatorului de pe ambalajul respectiv.

Daca se adopta sistemul hranirii cu produse concentrate, trebuie sa se tina seama de doua principii:

1. Hrana concentrata pusa la dispozitia câinelui sa fie în termenul de garantie, sa prezinte toate caracteristicile organoleptice stabilite de producator si prezentate în certificatul de calitate al produsului, iar aceste calitati sa se mentina în conditiile concrete existente, pâna la consumare (respectiv, sa nu se altereze din cauza luminii, caldurii sau altor factori de mediu din adapost).

2. Sa i se asigure în mod permanent apa la discretie (într-un vas cu aceasta destinatie). Majoritatea producatorilor nu recomanda amestecarea produsului concentrat cu apa (calda sau rece) si nici combinarea sistemului de alimentatie clasica (cu produse de origine animala si vegetala pregatite de crescator) cu hranirea cu concentrate, desi în practica, majoritatea câinilor accepta acest sistem mixt. De asemenea, pe timpul dresajului, se utilizeaza ca recompensa hrana concentrata pentru stimularea executarii unor deprinderi.

Sunt prezentate în continuare câteva sortimente de hrana concentrata pentru câini si cantitatile recomandate în functie de greutatea câinelui:

PRODUS "DEN BONS"

PRODUS "PURINA Dog Chow"

PRODUS "BOSCH Profi X 1"

PRODUS "EUKANUBA Senior"

2.3. ADMINISTRAREA HRANEI sI RECOMANDĂRI ÎN HRANA CÂINELUI

2.3.1. Administrarea hranei

Având în vedere particularitatile digestive ale câinelui trebuie sa se alcatuiasca ratii diferentiate pe stari fiziologice si cât mai variate posibil, care sa solicite cât mai putin organismul acestuia.

Necesarul zilnic de hrana si energie al câinelui este determinat de dimensiunile corporale si solicitarea la care este supus. De exemplu, un Cocker spaniel de 10-15 kg are nevoie de 360 KJ, un Ciobanesc german de 40 kg de 7290 KJ, iar un Dog german de 80 kg necesita 12730 KJ.

Un câine adult manânca în general o data pe zi, dar ratia poate fi împartita într-o portie mai mica dimineata si restul seara, cu atentie, ca totalul sa nu depaseasca necesarul de calorii. Multi câini manânca necontrolat, de aceea este absoluta necesara portionarea hranei. Fiind un animal lacom, câinele, daca nu este alimentat corespunzator si este lasat la latitudinea lui sa consume cât vrea, se va îngrasa, va deveni lipsit de mobilitate si dorinta de lucru, obez, dizgratios si predispus la boli. În multe situatii, îngrasarea câinilor se face datorita alimentatiei supradimensionate sau meniului inadecvat (cu grasimi în exces), fapt ce denota uneori un consum energetic scazut datorat faptului ca este tinut închis, nu are posibilitate sa alerge, sa-si consume energia, iar pe acest fond apar o serie de afectiuni grave cum sunt: surmenajul cardiac, intoleranta la caldura, sensibilitate la infectii, reducerea mediei de viata.

În mod obisnuit, ora si locul de hranire vor fi respectate cu strictete, deoarece, în caz contrar, se va solicita stomacul la repetate secretii gastrice si, în plus, poate afecta comportamentul câinelui în aceasta privinta.

Orele de masa sunt stabilite în functie de programul de lucru, de activitatea câinelui. Se va evita administrarea hranei înainte de plecarea în misiune, pentru ca va deveni somnolent, molatec si mai putin receptiv la excitantii din jur.

Hranirea se va face în vase speciale, întotdeauna aceleasi, de preferat din metal, smaltuite. Forma si dimensiunile vaselor se vor alege în functie de talia si rasa câinelui. Astfel, pentru rasele de câini cu botul lung si urechile lasate (Bloodhound, Brac german), se vor alege vase mai înguste, în care sa poata intra doar botul, nu si urechile. Spalarea vaselor se va face dupa fiecare tain.

Hrana conventionala se administreaza conform normelor în vigoare, iar cea uscata se da conform specificatiilor producatorului de pe ambalajul produsului respectiv.

Hrana neconsumata nu se lasa la dispozitia câinelui, ci se pastreaza în conditii optime si se administreaza la urmatorul tain.

Apa se va schimba de 2-3 ori pe zi, nu va fi rece si se va administra la discretie.

2.3.2. Recomandari în hranirea câinelui

Consumul de hrana este în primul rând un fenomen biologic, care, pentru câine, reprezinta momentul cel mai important dintre evenimentele zilei si este bine sa-l respectam. În acest fel, se creaza reflexe conditionate, care, pe de o parte, vor evita stresul animalului si, pe de alta parte, permite acestuia sa fie relaxat între mese. Atât locul, cât si ora se vor respecta dupa un program bine stabilit, iar în functie de vârsta si starea fiziologica, vor fi administrate în 1-4 tainuri.

tAlimentatia câinelui trebuie sa fie monotona. Tubul digestiv al câinelui este dintre cele mai primitive si intestinele foarte specifice, astfel încât câinele se adapteaza greu variatiilor. În cazul schimbarii obligatorii a modului de alimentatie, aceasta se va face treptat si nu în mod brusc, pentru ca, nu de putine ori, intervine asa-numita "rutina fiziologica", mai ales la câinii care, timp de doua-patru generatii, au primit acelasi regim alimentar.

tAlimentele traditionale nu se administreaza împreuna cu cele industriale, riscul aparitiei unui dezechilibru alimentar fiind important.

t Dupa ce câinele se obisnuieste cu orele de masa, în afara hranei administrate cu acest prilej, acesta nu va mai primi nimic. Este contraidicat sa fie obisnuit cu eventualele suplimentari.

tDupa efort, câinii vor fi lasati sa se odihneasca aprox. o ora si numai dupa aceea vor primi hrana destinata. În cazul în care câinele urmeaza sa se deplaseze pe distante mari sau cu mijloacele de transport, nu i se va administra hrana cu cel putin doua ore înainte.

tObisnuit, câinele este hranit de catre o singura persoana si numai în cazuri extreme se va ocupa si altcineva.

tCarnea de porc cruda este total interzisa pentru câine, deoarece, pe lânga posibilitatea transmiterii unor viroze sau parazitoze, are influenta negativa asupra pielii si parului.

tCâinii de talie mica sau mijlocie (Cocker spaniel, Springer spaniel, Labrador retriever), fiind foarte mobili, necesita mai multe calorii pe kg corp decât cei de talie mare, dar mai calmi.

tNecesarul de hrana al catelului, raportat la greutatea acestuia, este mai mare decât cel al adultului. Organismul tânar întrebuinteaza hrana consumata pentru dezvoltarea corporala. Suplimentul necesar se refera în primul rând la proteine, saruri minerale si vitamine, plus asigurat de producatorii hranei concentrate uscate.

tLa vârsta de 7-9 luni, câinele ajunge la 3/4 din greutatea de la maturitate. De acea, necesita o cantitate la fel de mare de hrana ca si un exemplar adult.

tLa temperaturi foarte scazute, orice câine are nevoie de mai multa hrana pe care sa o transforme în mai multa energie.

tPe baza observatiilor privind alimentatia câinilor, s-a constatat ca acestia prefera mâncarea usor încalzita, a carei temperatura nu depaseste temperatura corpului. Nu prefera mâncarea firbinte si nici pe cea rece.

tCel mai bine pentru un câine este sa manânce singur, fara a fi deranjat sau mângâiat.

tExperientele cu cobai au demonstrat ca foamea este legata de efortul fizic, fapt de care s-a tinut cont si în dresajul câinilor. Animalul este mai activ si lucreaza cu elan pentru obtinerea recompensei. Exista si credinta ca dupa ce si-a potolit foamea, câinele are tendinta de a intra în repaus. Ţinând cont de aceste observatii, este recomandabil ca hranirea câinelui de serviciu sa se efectueze dupa programul de dresaj, antrenament ori folosirea în misiuni.

tOdata cu senzatia de foame, câinele nu simte si durere pâna când nu îsi epuizeaza rezervele de grasimi din organism. Experientele în acest sens arata ca rezista foarte bine la înfometare.

tÎn cadrul metabolismului, un rol foarte important îl are apa. Foamea este mult mai bine tolerata de câine decât setea. Necesarul de apa depinde direct de calitatea hranei, alimentele de tip concentrat imprimând un consum marit de apa.

2.3.3 Norme de hrana ale câinilor apartinând Ministerului Administratiei si Internelor

Hranirea efectivelor canine din dotarea unitatilor Ministerului Administratiei si Internelor se realizeaza în conformitate cu O.M.I. nr. S/56/28.05.2001 privind hranirea Ministerului Administratiei si Internelor în timp de pace, unde sunt stabilite normele de hrana ale câinilor de serviciu în functie de vârsta, categorie de serviciu si stare fiziologica.

Pentru hranirea cu hrana traditionala, la cateii cu vârsta cuprinsa între 4 si 8 luni, este stabilita Norma 2.D care prevede zilnic: carne - 500 g; pâine - 200 g; malai - 200 g; untura - 20 g; cartofi - 100 g; legume - 100 g; faina oase - 10 g; sare - 10 g si paie pentru asternut - 500 g; media zilnica a caloriilor: 2388

Pentru câinii de 8-18 luni (în care intra si câinii aflati în dresaj), este stabilita norma 2.G care prevede distribuirea zilnica a 700 g carne, 200 g pâine, 250 g malai, 20 g untura, 150 g cartofi, 150 g legume, 10 g faina de oase, 10 g sare si 500 g paie; media zilnica a caloriilor: 2930.

În sfârsit, pentru câinii dresati, aflati în serviciu, ratia zilnica este stabilita prin norma 2.F astfel: carne 500 g, pâine 300 g, malai 250 g, untura 25 g, cartofi 100 g, legume 150 g, faina de oase 10 g, sare 10 g si paie 500 g; media zilnica a caloriilor: 2783.

De asemenea, în aceste instructiuni, se prevede si urmatorul fapt: câinii de serviciu apartinând Ministerului Administratiei si Internelor pot fi hraniti cu alimente concentrate preambalate în functie de vârsta, greutate, efort si stare fiziologica.

Capitolul 3

3.1. MATERIALE sI ECHIPAMENTE CE SE UTILIZEAZĂ ÎN DRESAJ

La ora actuala, se folosesc numeroase materiale, mai mult sau mai putin sofisticate, ce au drept scop contetionarea si conducerea câinelui, dar si de protectie pentru animal si om, în complexa activitate desfasurata.

Zgarda - poate fi simpla sau de forta. Cea simpla este confectionata din piele, prevazuta la un capat cu o catarama, cu ajutorul careia se regleaza pe gâtul animalului, precum si un inel din metal, fix, de care se prinde lesa. Zgarda de forta este confectionata atât din piele, cât si din module de sârma nichelata si actioneaza asupra gâtului câinelui prin provocarea senzatiei de durere sau strangulare, direct proportionala cu forta cu care este întinsa lesa.

Lesa - sau cureaua de conducere se confectioneaza din piele sau din materiale sintetice, cu o lungime de 2-3 m, fixa sau semiautomata. Ea este prevazuta la un capat cu o carabiniera cu vârtej, ce se prinde de inelul zgârzii, iar la celalalt capat are un ochi sau un mâner în care conductorul îsi introduce mâna, pentru a nu scapa lesa atunci când animalul se smuceste.

Hamul - este folosit în dresaj îndeosebi pentru deplasarea pe urma, dar este folosit si la câinii pentru detectarea explozivilor, stupefiantelor sau descoperirea cadavrelor umane îngropate. Pentru a nu aluneca de pe corpul câinelui, hamul este fixat prin intermediul unor curele ce trec la nivelul pieptului si se fixeaza sub torace. La nivelul greabanului, hamul are un inel de metal de care se fixeaza sfoara de conducere sau lesa.

Sfoara de conducere - are o lungime de 8-10 m, este confectionata din fibre sintetice si ea trebuie sa fie usoara si rezistenta.

Botnita - este necesara pentru protectia câinilor, dar si a conductorului, se foloseste la unele exercitii de dresaj, precum si atunci când se face deplasarea dintr-un loc în altul, iar individul este mai agresiv. Botnitele sunt confectionate din materiale rezistente, dar în acelasi timp captusite spre partea de contact a animalului, pentru a nu produce raniri.

Butucelul de aport - este un obiect confectionat din material lemnos de esenta moale sau alte materiale ce nu sunt dure, cu o lungime de 20 cm si o grosime de 5 cm, de diferite modele. Aceasta piesa se utilizeaza în procesul de dresaj pentru a învata câinele sa execute la comanda aducerea obiectelor la conductor.

Mâneca de protectie - are rol în protectia celui care joaca rolul "infractorului" în exercitiile ce se executa pentru învatarea câinelui sa atace sau sa retina o persoana. Ea este confectionata din doua mansoane legate între ele, ce îmbraca bratul si antebratul omului. Pentru a nu jena animalul, partea exterioara este acoperita cu un material confectionat din postav, ce poate fi înlocuit dupa mai multe exercitii. De asemenea, partea libera este închisa pentru a proteja mâna celui care o îmbraca.

Pe lânga aceste mijloace de contentie si conducere, se folosesc pentru dresaj numeroase alte materiale, la care se adauga diferite obstacole specifice muncii pe care o vor desfasura si dificultatii misiunilor ce le vor fi încredintate.

3.2. DREPTURILE DE ECHIPAMENT sI HARNAsAMENT PREVĂZUTE PENTRU

POLIŢIsTII CARE AU ÎN DOTARE CÂINE DE SERVICIU

Agentii de politie care au în dotare câini de serviciu beneficiaza, conform Normei nr. 11, capitolul XVIII din Ordinul M.I. nr. S/230 din 10.06.1992, completat si modificat cu O.M.I. 460/1995 si O.M.I. 503/1995 de urmatoarele articole de echipament special si harnasament:

salopeta (1 buc./2 ani);

cizme scurte de cauciuc (1 per./2 ani) pentru agentii posturilor de politie Dispozitiile 561 si 182/2001;

capela de vara (1 buc./1 an);

capela de iarna ( 1 buc./2 ani);

camasa bluza (2 buc./1 an)

Pentru cei care participa la cercetari si investigatii:

costum vatuit (1 buc./5 ani);

sort din pânza cauciucata (1 buc./3 ani).

Pentru lucratorii care au în primire câini si executa îngrijirea lor:

sapun 1,8 Kg. pentru ecipament si 2,4 Kg. pentru igiena;

soda de rufe 0,6 Kg.;

unsoare speciala 0,05 Kg.;

botnita completa (1 buc./2 ani);

curea piele conducere câini (lesa) (1 buc./2 ani);

carabiniera tip "rac" pentru curea (obiect de inventar);

lant de 2 m. (1 buc./2 ani);

zgarda piele (1 buc./2 ani);

zgarda zale (1 buc./5 ani);

sfoara conducere de 10 m (1 buc./2 ani);

ham din piele (1 buc./4 ani);

geanta speciala.

Ultimele trei articole sunt pentru conductori câini urmarire.

Pentru efectuarea antrenamentului la locul de munca se distribuie geanta conductor câine (1 buc./3 ani - numai pentru conductorii câini urmarire), iar pentru dezvoltarea agresivitatii mâneci de protectie (1 buc./3 ani - pentru fiecare 5 câini de serviciu) si huse pentru mâneca de protectie (2 buc./1 an - pentru fiecrare mâneca de protectie).