Insectele

Insectele sunt cele mai numeroase organisme de pe Terra, existand peste 1.000.000 de specii. Aceste animale sunt atat de diverse incat exista si o stiinta care le studiaza - entomologia.
Corpul insectelor este alcatuit din cap, torace si abdomen. Desi alcatuirea lor interna pare simpla, pentru niste nevertebrate insectele p 616d33g rezinta o structura destul de complexa. Majoritatea insectelor prezinta un creier rudimentar si organe de simt precise. Ochii insectelor sunt compusi dintr-un numar mare de ochi simpli (oceli). Antenele sunt organe de simt cu rol tactil. Prezinta sistem excretor reprezentat de tuburile lui Malpighi. Sistemul respirator este format din trahee, niste canale care comunica cu exteriorul si prin care aerul intra in organism. Prezinta sistem circulator alcatuit din inima si vase de sange. Majoritatea insectelor sunt unisexuate (prezinta organe de reproducere de un singur tip, fiind opuse hermafroditelor

Anatomia insectei
A- Cap; B- Torace; C- Abdomen.

Cu cele circa 250 000 de specii cunoscute in prezent, acest ordin este unul din grupele majore de insecte actuale. Datorita bogatiei extraordinare a formelor tropicale, ca si a intinselor zone slab explorate, numarul total de specii de lepidoptere s-ar putea sa fie mult mai mare. Resturile fosile de lepidoptere nu sunt atat de vechi comparativ cu alte grupe de insecte, datand abia din perioada tertiara. Insa, datorita faptului ca la acea data familiile actuale erau deja complet diferentiate (cu toate ca speciile fosile nu se mai regasesc in prezent), iar aceasta diferentiere necesita un timp indelungat, se poate presupune ca lepidopterele au aparut si s-au diversificat in decurscul jurasicului, in paralel cu flora de angiosperme, de care adultii si larvele sunt strans legati atat prin modul de viata cat si prin hranire. Lepidopterele se remarca fata de celelalte grupe de insecte prin aripile mari, acoperite cu solzi colorati (de unde vine si denumirea ordinului). Capul si corpul, inclusiv picioarele, snt de asemenea acoperite cu solzi – care au originea in peri tegumentari. Capul lepidopterelor este ortognat si se remarca prin cei doi ochi compusi foarte mari, plasati lateral, prin antenele divers conformate si prin aparatul bucal adaptat la suptul sucurilor dulci din corola florilor. Ca structura, acest aparat bucal este de tip maxilar – galeele fiind cele care se alungesc foarte mult si dau nastere trompei; celelalte piese ale aparatului bucal se atrofiaza, cu exceptia palpilor labiali, care protejeaza trompa in repaus (aceasta este mentinuta in spirala, sub cap). Ocelii sunt prezenti doar la unele forme – deasupra fiecaruia din cei doi ochi compusi aflandu-se cate un mic ocel. Exista insa si specii de lepidoptere care au aparat bucal adaptat la rupt si mestecat, cu madibule si maxile functionale – la micropterigide, care se hranesc cu polen si nu cu nectar. Eriocranioidele, alt grup primitv, au mandibulele atrofiate iar maxilele se alungesc, servind deja pentru supt. Toracele este caracterizat prin protoracele redus si mezo si metatorace sudate intre ele. Picioarele sunt de dimensiuni medii si au de cele mai multe ori articolele subtiri; ele servesc mai mult la agatat de diferite suporturi si mai rar la mers. Unele grupe de lepidoptere diurne au picioarele protoracice reduse, in stransa legatura cu reducerea primului segment toracic. Aripile lepidopterelor se remarca prin suprafata lor mare fata de marimea corpului, lepidopterele fiind insecte prin excelenta zburatoare. Aripa anterioara este mai mare comparativ cu cea posterioara si are de regula forma triunghiulara. Nervatiunea este redusa, caracteristica pentru diferitele grupe. In timpul zborului, aripile bat aerul in acelasi timp, aripa anterioara cuplandu-se de cea posterioara prin diferite mecanisme. In repaus, aripile anterioare le acopera pe cele posterioare la marea majoritate a speciilor; la formele diurne insa, aripile sunt tinute in repaus ridicate deasupra corpului, in acest fel fiind expusa fata inferioara a aripilor posterioare. Coloritul aripilor este divers, asigurand de obicei mascarea adultilor in timpul repausului. Solzii sunt dispusi pe aripi in siruri regulate, de soli alungiti fiind dublati de solzi scurti. La formele primitive din subordinul Homoneura, solzii sunt insa de regula imprastiati neuniform pe suprafata aripii, spre deosebire de speciile evoluate din subordinul Heteroneura. Solzii au o structura destul de complicata, fiind goi in interior si prezentand pe suprafata denivelari dispuse regulat, care permit reflectarea luminii sub diferite unghiuri si conferind aripii pe langa culorile chimice si culori fizice, de reflexie. La multe specii de lepidoptere se observa un dimorfism sexual, masculul fiind diferit de femela in privinta coloritului sau a taliei. Uneori, la unele specii femelele au aripile reduse sau sunt aptere. Abdomenul este alungit, format din zece segmente; la masculi, segmentele genitale sunt profund modificate, partile lor componente impreuna cu resturi ale unor foste apendice abdominale formand armatura genitala. Larvele lepidopterelor sunt caracterizate prin prezente picioarelor abdominale false – larve eruciforme. Regimul alimentar al larvelor este fitofag, aparatul bucal fiind de tip primitiv, adaptat pentru rupt si mestecat. Multe larve de lepidoptere au larve sericigene, fiind capabile sa teasa fire de matase folosite fie la construirea de adaposturi fie pentru protejarea nimfei. Nimfa este de tip crisalida, sau obtecta, apendicele fiind lipide de corp datorita unei secretii eliminate de larva inainte de impupare. La grupele primitive – micropterigide si eriocranioide – pupele sunt libere sau partial libere – la hepialide. Impuparea are loc fie in sol, in mici cavitati, fie pe sol, fie in vegetatie. Ecologie. Cele mai multe specii de lepidoptere sunt nocturne, in acest fel reusind sa ocupe o nisa trofica fara concurenta (de exemplu, din cele circa 4000 de specii mentionate in Romania, doar circa 100 sunt diurne). Adultii sunt buni zburatori, practicand atat zborul ramat cat si pe cel planat – acesta din urma fiind intalnit la speciile diurne, care pot beneficia astfel de curentii ascendenti de aer cald. Larvele sunt si ele in mare majoritate nocturne, solitare sau gregare. La multe specii de lepidoptere nocturne – mai ales la saturnide, noctuide, limantriide, mesculii sunt atrasi de femelele nefecundate cu ajutorul feromonilor sexuali emisi de aceasta. Antenele masculilor sunt din acest motiv la multe specii pectinate, complicate, permitand decelarea feromonilor de la distante foarte mari (o femela de Saturnia pyri poate atrage masculii de pe o raza de cativa km). La lepidopterele diurne din familiile Nymphalidae, Satyridae, Pieridae, Lycaenidae, Morphidae, s.a., solzii de pe aripi – sau de pe anumite portiuni ale aripilor – sunt capabili sa reflecte lumina ultravioleta, masculii semnalandu-si astfel prezenta intr-un mod pe care ochiul vertebratelor nu-l poate percepe. Sistematica grupului se bazeaza in mare masura pe nervatiune, chiar daca sunt si specialisti care opteaza pentru o clasificatie dupa tipul aparatului de cuplare al aripilor in timpul zborului, structura aparatului genital (la unele specii de lepidoptere exista doua orificii genitale femele, plasate pe segmente diferite – ditrysia in timp ce la altele exista un singur astfel de orificiu – monotrysia) sau a picioarelor abdominale ale larvelor, sau chiar elemente ale exoscheletului toracic (cazul clasificatiei propuse de lepidopterologul roman E.V. Niculescu, care imparte lepidopterele in Parasternia si Aparasternia). In ceea ce priveste grupele primitive, ca micropterigidele si eriocranioidele, au existat opinii pentru desprinderea lor de lepidoptere si crearea pentru ele a unui ordin separat, insa aceasta opinie nu a fost insusita de marea majoritate a specialistilor. In continuare optam pentru impartirea lepidopterelor in doua subordine – Homoneura si Heteroneura – in functie de tipul de nervatiune.

Corpul fluturelui matur este format dintr-o serie de inele intarite dintr-o substanta tare numita chitina. De un interes mai mare sunt probabil numerosii detectori pe care ii au lepidopterele pentru a le da informatii despre mediul lor.

In mare parte, structurile aflate pe capul lepidopterelor sunt asemanatoare, si sunt folosite pentru a detecta miscarile din jurul lor. Lepidopterele au un creier si ochi compusi bine dezvoltati, care sunt deosebit de sensibili la miscare: daca incercam sa ne apropiem de un fluture, acesta observa extrem de rapid miscarea. Pe cand toate lepidopterele au o vedere agera, multe specii de molii pot detecta si ultrasunetele emise de lilieci, care se hranesc cu molii de noapte. Unele chiar si-au dezvoltat un sunet special care bruiaza “radarul” si il face sa judece gresit pozitia moliei.

Antenele lungi de pe capul fluturilor sunt folosite pentru detectarea mirosului si a miscarilor aerului. Ele pot detecta urme minuscule ale mirosului sau al unei surse de hrana de la distanta foarte mare. Prin detectarea cresterii intensitatii mirosului pe masura ce inainteaza, fluturii il pot urmari si pot gasi sursa mirosului. Ei isi folosesc si picioarele pentru a “gusta” planta pe care se afla; aceasta proprietate poate fi folosita de femela odata cu alte simturi, pentru a identifica locul in care sa-si depuna ouale.

Limba incolacita, sau proboscida, de sub cap, pe care o pot intinde si incolaci in voie, este folosita la hranire. Lepidopterele se hranesc cu lichide pe care le sorb. Hrana lor principala, nectarul, se afla adesea in adancul florilor, iar proboscida poate sa se intinda si sa patrunda in ele. Totusi, nu toate lepidopterele au o proboscida dezvoltata, si multi fluturi maturi nu se hranesc deloc, traind din energia stocata in faza de larva.

Structurile folosite pentru imperechere se afla la capatul posterior. Cand masculul si femela se imperecheaza, ei sunt orientati in directii opuse ceea ce a dat nastere la povesti despre fluturi cu doua capete.

Lepidopterele sunt hrana multor animale printre care se numara si specii consumate de oameni, precum puii si ratele. Astfel, ele formeaza o parte din circuitul hranei de care depindem noi. Fluturii sunt sensibili la schimbari si faptul ca sunt atit de remarcabili si face indicatori ideali pentru sanatatea mediului. Cu cit exista mai multe specii si un numar mai mare de exemplare in cadrul fiecareia, cu atit mediul este mai sanatos.

Este important sa nu uitam o alta utilitate insemnata a lepidopterelor: toata matasea naturala pe care o folosim provine din pinza tesuta de omizile fluturilor de matase. Deci in aceasta epoca a ale fibrelor artificiale suntem mai putin dependenti de matase, ea este inca mult folosita pentru confectiile scumpe de lux.