Cacadu manios 
Pasarile sunt fiinte foarte inteligente care si-au dezvoltat un sistem complex si specializat de comunicare, compus din posturi corporale, miscari si vocalizari. Invatarea limbajului corporal al papagalilor ne va ajuta sa recunoastem cu usurinta momentele in care pasarea noastra se simte bine sau cand este bolnava, in care doreste atentie sau se pregateste sa ne "atace". Observarea papagalului si a comportamentelor lui ne va transforma in stapani mai responsabili, care-si vor putea da seama imediat de starea emotionala si fizica a companionului lor, acest lucru avand efecte extrem de pozitive asupra relatiei om-animal. In acest articol ne vom concentra asupra acelor componente ale limbajului care ne indica agresivitate. Manifestarile de agresivitate sunt normale intr-o oarecare masura. Multe dintre ele sunt doar "de parada" insa va trebui sa aveti grija sa nu le subestimati. Nu loviti pasarea niciodata si nu tipati la ea, chiar daca a fost agresiva!
Creasta foarte ridicata sau foarte lipita de cap (la speciile care au creasta) indica un papagal foarte speriat sau foarte agitat. Acest semnal trebuie interpretat ca o avertizare si poate fi insotit de suieraturi si de o pozitie ghemuita.
Ciocul deschis insotit de suieraturi sau tipete si o pozitie ghemuita reprezinta un semn clar ca pasarea va musca. Acest comportament este manifestat de papagalii speriati sau care fac parada.
Ciocnirea sau scrasnirea ciocului in mod repetat semnifica o avertizare de agresivitate. Acest comportament se intalneste in special la nimfe si la papagalii cacadu si poate fi insotit de intinderea gatului spre inainte si ridicarea unui picior. Pasarea nu trebuie atinsa sau manipulata in aceste situatii.
Maraitul si suieratul reprezinta vocalizari agresive. Acestea nu se intalnesc la toate speciile de papagali si pot fi insotite de ridicarea penelor de pe ceafa si de dilatarea/contractarea succesiva a pupilelor. Daca pasarea manifesta un astfel de comportament nu trebuie sa o atingeti. Va trebui sa inspectati imprejurimile intrucat este posibil ca ceva din mediul inconjurator sa o deranjeze.
Dilatarea/contractarea succesiva si rapida a pupilelor, mai ales daca este insotita de alte semne de agresivitate, ne atentioneaza ca pasarea este nervoasa sau speriata si nu trebuie atinsa sau manipulata.
Muscatura semnifica faptul ca pasarea este speriata sau se simte amenintata. Totusi, papagalii pui trec printr-o perioada in care isi folosesc, precum bebelusii, ciocul pentru a explora mediul, muscand astfel si degetele stapanilor.
Papagal gri african in postura de atac 
Miscarea aripilor in sus si in jos poate indica agresiune, frustrare sau dorinta de atentie.
Tremurarea/frematarea aripilor si/sau a corpului semnifica de obicei nervozitate. Acest comportament poate fi intalnit si daca pasarea este foarte agitata sau in perioada de imperechere. Tremurarea aripilor insotita de aplecarea corpului spre inainte precede lansarea in zbor.
Umflarea penelor, mai ales a celor de pe cap, gat si a crestei (la speciile care au creasta) este o strategie folosita de pasari pentru a parea mai mari in fata adversarilor, atunci cand se simti amenintate.
Rasfirarea penelor din coada acompaniaza deseori alte comportamente pentru a semnifica agresivitate sau manie. Desfacerea penelor din coada reprezinta o modalitate a papagalului de a face parada de forta si vitalitatea sa.
Batutul din picior, intalnit in special la papagalii cacadu, reprezinta o modalitate de exprimare a dominantei asupra teritoriului si poate aparea atunci cand pasarea isi simte pozitia amenintata.
Marsul cu capul in jos catre cineva este un comportament agresiv, menit sa intimideze. Daca marsul este facut cu capul sus reprezinta o invitatie la joaca.
Postura de atac este reprezentata de o combinatie de semne: rigidizarea corpului, aplecarea capului, desfacerea penelor din coada, ghemuirea sau inaltarea, leganarea dintr-o parte in alta, lipirea crestei de cap, infoierea penelor de pe spate, suierarea, ciocul deschis, dilatarea/contractarea pupilelor. Daca pasarea isi insoteste postura de atac de marsul rapid catre dumneavoastra cel mai bine este sa va indepartati din raza ei si s 525h71f a asteptati sa se linisteasca.
Un papagal foarte speriat va incerca deseori sa se faca invizibil, adica isi va inalta si subtia corpul, fara a face vreo miscare, tinand privirea fixa, dar cu pupilele dilatate. In natura acest comportament ajuta pasarile sa treaca neobservate de catre atacator. Daca papagalul se afla in aceasta pozitie nu va apropiati pentru ca va va ataca. Asteptati intai sa se linisteasca.
Retineti ca unii papagali, in special papagalii cacadu, amazonieni si gri africani se pot amuza jucand tot felul de farse stapanilor sau musafirilor. Ei fie se prefac prietenosi urmand sa atace din senin, fie invers, se prefac nervosi pentru a speria oamenii.
Monogamia : la numerosi papagali alegerea
partenerului se face de la o varste frageda si ii ramane fidel toata viata. In
cazul in care sunt mai multi indivizi de acelasi sex intr-un areal, alegerea
partenerului poate provoca un duel, care poate afecta profund pasarea, mai ales
daca este in captivitate si nu are posibilitatea de a gasi un alt companion.
Este posibil sa moara.
Formarea cuplului : ideal
este sa ii puneti in grup si sa observati formarea cuplului. Astfel, o pasare
izolata va cauta un partener si se va apropia de cel care ii convine. Daca nu
este rapus de altii mai puternici, va continua sa se apropie pana isi va
intinde aripile si cuplulu va fi format. De la acest moment, toate activitatile
le vor face impreuna : vor cauta mancare impreuna, vor sta pe aceeasi creanga,
vor dormi impreuna, se vor influenta in tot ceea ce fac.
Pasari de acelasi sex : In
libertate, papagalulu isi gaseste intotdeauna un partener de sex opus, ceea ce
nu e cazul in captivitate, unde uneori sint pasari numai de acelasi sex. In
acest caz, unul din ei va lua rolul si comportamentul sexului absent.
Oua de nimfa 
Femela nimfa va putea incepe sa depuna oua chiar si la 2 saptamani de la prima imperechere. Exista cateva semne care ne indica faptul ca momentul depunerii oualor se apropie:
femela isi va petrece din ce in ce mai mult timp in cuib si se va hrani mult din osul de sepie si blocul de minerale (nutrienti de care are nevoie pentru formarea cojii oului);
cu 1-2 zile inainte de depunerea primului ou, fecalele expulzate de femela vor avea dimensiuni enorme. Acest tip de fecale vor fi excretate pe toata perioada depunerii intrucat femela se va abtine si va defeca doar o singura data la 12 ore;
cu 12-24 de ore inainte de depunerea oului cloaca femelei va fi vizibil umflata.
In perioada premergatoare depunerii, ca si in perioada incubatiei este foarte important sa oferiti femelei posibilitatea de a se imbaia, umiditatea este extrem de importanta atat in "prepararea" oualor cat si in procesul de incubatie (cand ouale din cuib trebuie sa aiba diferite niveluri de umiditate pentru a se dezvolta normal). Dieta femelei este foarte importanta, oferiti-i neaparat suplimente de calciu si minerale (os de sepie, blocuri de minerale) si legume proaspete precum: spanac, andive, patrunjel, frunze de nap, frunze de mustar etc.
In general, femela nimfa va depune in medie circa 4-6 oua mici si albe (desi este posibil sa depuna chiar si 8), cate unul la fiecare a doua zi, desi nu este total neobisnuit sa depuna chiar si unul pe zi. Daca nimfa se afla la prima depunere, este posibil ca primul ou sa prezinte urme de sange si sa fie usor alungit. Nu va alarmati, acest lucru este normal, iar puiul dinauntru are totusi sanse sa se dezvolte normal. Procesul de incubatie incepe abia dupa depunerea celui de-al doilea sau al treilea ou. Ouale fertile raman viabile pana la 7 zile la temperatura camerei daca procesul de incubare nu a inceput, asa ca nu aveti motive de ingrijorare.
Verificarea fertilitatii 
De aceea, este foarte util sa va notati intr-o agenda datele exacte ale depunerii si ale inceperii incubatiei pentru a putea tine un calendar corect al reproducerii.
Nu neaparat toate ouale depuse sunt fertile, se estimeaza ca doar circa 90% din ele vor dezvolta pui. Dupa 7-10 zile de la inceperea incubatiei ouale pot fi verificate pentru a evalua fertilitatea lor si dezvoltarea embrionului dinauntru. Pentru aceasta va trebui sa folositi o mini lanterna (sau sa adaptati o lanterna mai mare) al carei fascicul de lumina sa nu fie foarte puternic (expunerea la caldura puternica omoara embrionul). Spalati-va intotdeauna pe maini inainte sa manipulati ouale, coaja lor este poroasa si bacteriile de pe maini pot omori embrionii! Luati oul si, intr-o camera unde este intuneric, expuneti fundul acestuia (capatul mai lat) la fascicolul de lumina provenit de la lanterna. Daca oul este fertil va trebui sa vedeti imediat sub coaja o retea fina de capilare distincte si rosii, iar embrionul apare ca o pata inchisa la culoare in mijlocul acestei retele. Veti vedea de asemenea si o bula de aer in interiorul cojii. Daca embrionul este mort va aparea ca o pata de culoare inchisa, uscata in interiorul cojii. Daca oul este infertil sau nu este incubat va permite trecerea luminii prin el. Incercati sa limitati pe cat posibil atat durata procedurii de verificare a fertilitatii oualor, cat si durata expunerii oului la fascicolul de lumina pentru a nu afecta embrionii. Manipulati ouale cu mare grija intrucat sunt foarte fragile! Nu zgaltaiti ouale, nu le intoarceti de pe o parte pe alta pentru ca omorati embrionii! Ouale infertile sau cu embrioni morti trebuiesc indepartate din cuib.
Incubarea oualor este facuta de ambii parinti. Daca unul din parinti iese afara din cuib pentru a manca, bea sau face baie, celalalt se va aseza pe oua. Nu este neobisnuit nici ca parintii sa cloceasca impreuna, in acelasi timp, fiecare sezand pe o parte din oua.
Nimfa cu oua 
De obicei, femela incubeaza mai mult noaptea, cand masculul sta langa cuib, pazindu-l. In timpul incubatiei, atat ziua cat si noaptea, parintii intorc ouale de pe o parte pe alta in cuib, pentru a preveni aderarea embrionilor de coaja oului. Intreruperea procesului de incubatie se soldeaza intotdeauna cu moartea embrionilor.
Este bine sa verificati cuibul nimfelor din cand in cand (chiar si de cateva ori pe zi, insa fara sa exagerati) pentru a vedea starea oualor. Pasarile se pot speria daca le deschideti cuibul fara a le preveni si pot sparge din greseala unul sau mai multe oua. Pentru a evita acest lucru este bine sa ciocaniti usor in cuib de fiecare data inainte de a-l deschide. Dupa ce il deschideti, in general pasarile vor alege sa iasa din el si va vor lasa sa inspectati ouale. Daca acest lucru nu se intampla, puteti folosi o revista sau o bucata de carton pentru a indeparta cu atentie si gentilete pasarea din cuib. Manipulati cuibul si ouale cu mare grija, sunt foarte fragile!
Eclozarea oualor va avea loc la circa 18-21 zile masurate de la inceputul procesului de incubatie. In zilele premergatoare eclozarii oferiti mai multe alimente moi parintilor pentru a-i obisnui bine cu acest tip de mancare pe care-l vor oferi si puilor. Nu va grabiti sa inlaturati ouale daca nu au eclozat dupa trecerea celor 21 de zile, mai asteptati pana se implinesc 28 de zile. Uneori procesul de incubatie incepe mai tarziu decat crede stapanul datorita faptului ca unele conditii necesare nu au fost indeplinite decat mai tarziu. Inainte de eclozare puiul poate incepe sa piuie din interiorul oului. Puiul reuseste sa sparga coaja oului cu ajutorul unui dinte si acest proces de eclozare poate dura de la cateva ore pana la 2 zile chiar, in functie de forta si vigoarea puiului, dar si de grosimea cojii. Dupa aceasta "munca" obositoare puii se "odihnesc" de obicei sezand pe spate, cu burtile in sus, nefiind suficient de puternici ca sa stea pe picioruse. Nu va alarmati, aceasta pozitie este perfect normala. Detaliile referitoare la viata si cresterea puilor dupa momentul eclozarii vor face obiectul unui alt articol.
Papagal nimfa
In mod normal, fiecare pasare pe care o achizitionati ar trebui sa poarte un inel de identificare. Acesta ar trebui sa aiba inscriptionat, pe langa alte informatii si anul nasterii pasarii. In cazul in care nimfa dumneavoastra nu poarta un astfel de inel, crescatorul sau petshopul de unde ati cumparat-o ar trebui sa va informeze asupra varstei. Daca nici acest lucru nu se intampla sau daca informatiile primite nu sunt credibile, va fi destul de greu sau chiar imposibil sa determinati varsta pasarii achizitionate. Este usor sa distingem puii foarte tineri de nimfele adulte, insa varsta unui papagal care a naparlit deja o data sau de doua ori este foarte greu de stabilit. In cele ce urmeaza va vom oferi cateva indicii ajutatoare, dar, din pacate, acestea nu sunt sigure si nici valabile in toate cazurile.
Unii pui foarte tineri ar putea sa aiba pete maro inchis sau negre pe cioc. Aceste coloratii dispar dupa implinirea varstei de 2-4 luni insa nu reprezinta un indiciu cert intrucat la unii pui nu apar deloc.
Prima naparlire la nimfe se produce in general la varsta de 6-9 luni si abia atunci putem spune ca incepe formarea penajului adult. Penajul puilor are un colorit mai putin intens decat al adultilor, masculii nimfe definindu-si obrajii portocalii aprins abia dupa 2-3 naparliri. Pana la prima naparlire atat femela cat si masculul au pe partea de dedesubt a penelor din coada un model dungat iar penele de pe aripi prezinta un desen cu puncte. Dupa prima naparlire penele mascululului isi vor pierde aceste aspecte, ramanand de culoare gri inchis. Femela isi va pastra aspectul dungat al penelor din coada si cel punctat al penelor de pe aripi si dupa naparlire.
Puii de nimfa au creasta si coada mai scurte decat ale adultilor, o fizionomie extrem de dulce, conferita de ochii mari si pot fi asemanati cu niste mingi de puf.
Pentru determinarea varstei papagalului nimfa va puteti orienta si in functie de comportamentul acestuia. De exemplu, puii trec printr-o perioada in care isi folosesc, precum bebelusii, ciocul pentru a explora mediul, muscand astfel chiar si degetele stapanilor. Puii de nimfa pot avea miscari si comportamente oarecum stangace. De asemenea, nimfele vor incepe sa emita primele "triluri" de obicei dupa implinirea varstei de 6-9 luni (dupa prima naparlire).
Pe de alta parte, o nimfa "batrana" ar putea avea probleme de sanatate. Dintre cele mai frecvente amintim: musculatura deficienta, miscari limitate, puncte de depigmentare pe pielea picioarelor, penaj mat, obezitate sau scadere in greutate, cataracta sau alte modificari oftalmologice degenerative etc. Totusi, va trebui sa aveti in vedere ca bolile nu sunt numai apanajul batranetii ci ele pot aparea si la papagalii tineri.
Psittacula
krameri 
Multi oameni achizitioneaza un papagal doar pentru ca doresc sa-l invete sa vorbeasca. Aceasta este insa o motivatie gresita pentru ca un papagal este mult mai mult decat o "jucarie care vorbeste" si abilitatile de imitator sau vorbitor nu trebuie in nici un caz sa afecteze dragostea pe care stapanul o daruieste pasarii sale. Fiecare papagal are propria sa personalitate, propriile capacitati si aptitudini si, uneori, chiar si exemplare din speciile renumite pentru abilitatile lor de reproducere a limbajului uman, se dovedesc a fi complet "mute". Papagalii invata sa vorbeasca datorita faptului ca isi considera stapanii ca fiind semenii lor, cu care doresc sa interactioneze si a caror atentie o doresc. De aceea, un papagal fara companion, ar putea sa vorbeasca mai mult decat un papagal care are un partener si deci, beneficiaza de atentia necesara de la un membru al aceleiasi specii.
Papagalii Micul Alexander se numara printre speciile care vorbesc foarte bine si care pot invata un vocabular bogat (de chiar pana la 250 de cuvinte), fiind depasiti in aceste capabilitati doar de papagalul gri african si, poate, de papagalii amazonieni. Ei pot pronunta cuvinte cu o claritate uimitoare, sunt buni imitatori, sunt foarte inteligenti si pot invata chiar si diverse trucuri. De asemenea, Micii Alexanderi vor imita cu usurinta cele mai diverse tipuri de zgomote, de la soneria telefonului pana la ciripitul altor pasarele. Micii Alexanderi pot incepe sa vorbeasca in jurul varstei de 1 an sau chiar 7-8 luni. Atat masculul cat si femela pot fi antrenati sa vorbeasca la fel de bine. Cu cat papagalul este antrenat la varste mai fragede, cu atat sansele de succes sunt mai mari. De asemenea, chiar si un Mic Alexander neimblanzit poate vorbi, desi papagalii dresati sunt mult mai usor de "convertit" la vorbirea umana. Unii papagali vor invata sa vorbeasca in cateva saptamani, altii vor avea nevoie de luni sau chiar ani de antrenamente sustinute.
Micul Alexander 
Pentru a va invata papagalul sa vorbeasca aveti nevoie de foarte multa rabdare, devotament si afectiune. Ca si in cazul oamenilor, si in cazul papagalilor este valabila zicala "repetitia este mama invataturii". In cele ce urmeaza va vom prezenta cateva sfaturi de urmat in cazul in care v-ati decis sa va antrenati Micul Alexander sa vorbeasca:
1. Incercati sa stabiliti o rutina zilnica, ideal este sa desfasurati 2 sedinte a cate 10 minute fiecare, una dimineata si una dupa-amiaza sau chiar inainte de culcare. Sedintele trebuie sa fie amuzante si suficient de stimulative pentru inteligenta ridicata a Micului Alexander.
2. Scoateti papagalul din colivie in timpul sedintelor de antrenament, pentru a-i da posibilitatea sa-si focuseze atentia numai asupra dumneavoastra. Creati un mediu inconjurator linistit, fara zgomote sau evenimente care sa-i distraga pasarii atentia de la lectia de vorbire. Asigurati-va ca papagalul va poate vedea miscarea buzelor si va poate auzi cuvintele.
3. Incepeti prin a repeta un cuvant simplu si scurt, eventual format dintr-o singura silaba, o formula de salut sau chiar un nume: "buna", "coco", "iubi" etc. Lungiti silabele cuvantului pentru a va asigura ca Micul Alexander il retine corect (papagalii accelereaza rostirea cuvintelor): "buuuunnnnnaaaa", "cooocooo". Repetati cuvantul clar, pe aceeasi tonalitate, dar nu tare, pentru a evita astfel ca papagalul sa vocalizeze prea puternic in viitor. Repetati cuvantul ales pe durata intregii sedinte. In cazul in care cuvantul ales reprezinta un obiect, aratati-l papagalului in timp ce-l denumiti. Micul Alexandru va invata usor sa faca asocieri intre cuvinte si obiecte sau cuvinte si diverse actiuni. Purtati-va cu papagalul dumneavoastra exact asa cum va purtati cu un copil care abia invata sa vorbeasca.
Micul Alexandru 
4. Nu incercati sa va invatati companionul mai multe cuvinte odata, alegeti unul singur si treceti la urmatorul abia dupa ce papagalul il pronunta suficient de bine pe primul ales.
5. Recompensati papagalul cu o mica tratatie si o mangaiere de fiecare data cand este atent si reuseste sa invete ceva. Recompensa are rol de incurajare si va ajuta Micul Alexander sa fie atent in continuare.
6. Inarmati-va cu foarte multa rabdare si blandete!
7. Nu pedepsiti niciodata papagalul daca nu reuseste sa invete sa vorbeasca! Nu tipati la el si nu il loviti! Fiecare pasare are personalitatea sa proprie si nu toate sunt interesate in a imita limbajul uman.
8. Puteti incerca sa utilizati CD-uri sau casete inregistrate cu cuvantul sau cuvintele pe care doriti ca Micul Alexander sa le invete. Cand plecati de acasa lasati sa mearga CD-ul sau caseta, repetitia este unul dintre cei mai importanti factori de succes. Puteti lasa si radioul sau televizorul deschis atunci cand plecati de acasa. Totusi, Micul Alexander este un papagal prea inteligent si el va avea nevoie de interactiuni cu omul pentru a invata sa vorbeasca.
9. Puteti repeta cuvantul care doriti sa fie invatat si in afara sedintelor, atunci cand va aflati in preajma papagalului dumneavoastra.
Uneori papagalul va prefera sa vorbeasca intai cand nu sunteti prezent, pentru a-si perfectiona talentul inainte sa vi-l prezinte si dumneavoastra. Nu va mirati daca papagalul dumneavoastra va incepe sa pronunte diverse cuvinte pe care le va auzi dumneavoastra si in afara sesiunilor de "lucru". Primele cuvinte sunt cel mai greu de invatat, dupa aceea totul va merge mult mai usor si s-ar putea chiar sa fie nevoie sa aveti grija ce vorbiti in prezenta papagalului pentru a evita situatii jenante in care acesta ar putea sa repete cuvinte nu tocmai placute auzite de la dumneavoastra!
Nu fiti dezamagiti daca papagalul dumneavoastra nu vorbeste! Iubiti-l in continuare la fel de mult si descoperiti impreuna cu el alte modalitati de distractie si de interactiune!
Papagal Kakariki 
Vestit pentru dragalasenia, inteligenta si veselia sa, dar si pentru capacitatea masculilor de imitare a limbajului uman, papagalul Kakariki (capra) - Cyanoramphus - este o pasare de companie des intalnita si indragita. Sunt cunoscute 2 subspecii: Cyanoramphus auriceps (kakariki cu coroana galbena) si Cyanoramphus novaezelandiae (kakariki cu coroana rosie), ambele originare din Noua Zeelanda. In captivitate se intalnesc adesea si hibrizi obtinuti din incrucisarea celor doua specii. Aceasta practica de hibridizare nu trebuie insa incurajata.
In dialectul Maori "kakariki" inseamna "papagal mic". Papagalul Kakariki se distinge prin corpul sau suplu si coada lunga. Penajul este verde, iar aripile sunt tivite cu albastru. Kakariki cu coroana rosie prezinta o pata rosie pe cap, iar kakariki cu coroana galbena o pata galbena pe cap. Au picioare si degete lungi cu care le place foarte mult sa scormoneasca in pamant, precum gainile. Deseori isi folosesc un picior pentru a apuca mancarea si a o introduce in cioc, asemenea papagalilor mari. Papagalii Kakariki ating lungimi de 23-28cm (inclusiv coada), greutati de 40-80g si traiesc aproximativ 12-15 de ani. Specia cu coroana galbena este mai mica si are penajul mai intens colorat decat specia cu coroana rosie. De-a lungul timpului s-au selectionat cateva varietati coloristice ale papagalului Kakariki: lutino, pied, cinnamon insa acestea sunt foarte rare si foarte scumpe.
In habitatul lor natural papagalii Kakariki traiesc de obicei in mici grupuri familiale, in zone impadurite, dar si in zone de coasta cu vegetatie mai arida: arbusti, tufarisuri. Datorita zonei sub-arctice in care traiesc, penajul lor este special adaptat pentru supravietuirea la temperaturi scazute. Semintele, fructele, grauntele, vegetalele si chiar micile insecte alcatuiesc dieta lor in natura. Papagalul Kakariki este monogam formand legaturi stranse cu partenera sa, fara a prezenta totusi manifestarile afectuoase specifice nimfelor, de exemplu. Ambii parinti se vor ocupa de hranirea si cresterea puilor.
Papagal Kakariki 
In salbaticie papagalii Kakariki sunt foarte rari, fiind o specie protejata. In trecut numarul lor era foarte mare, dar, odata cu introducerea in habitatul lor, de catre om, a pisicilor, vulpilor si altor pradatori, populatia de Kakariki a scazut dramatic, unele specii de Cyanoramphus disparand cu totul.
Diferentierea vizuala a sexului unui Kakariki nu este dificila, mai ales daca avem la dispozitie exemplare din ambele sexe. Masculii Kakariki sunt in general cu circa 15g mai grei decat femelele si au o aparenta mai masiva. Capul lor este mai mare si mai rotund iar ciocul mai lat. Masculii sunt buni vorbitori, dar sunt mai agresivi si musca mai tare. Femelele sunt mai blande si mai dulci si au o aparenta mai gratioasa.
Ca pasari de companie, papagalii Kakariki sunt cautati pentru inteligenta si voiosia lor. Totusi, ei nu sunt pasari foarte afectuoase si sunt destul de independente, desi apreciaza compania omului si vor veni sa se aseze pe umarul dumneavoastra sau sa va salute. Papagalul Kakariki este cel mai activ si mai energic papagal, el nu poate sta o clipa locului, este foarte curios si intotdeauna va fi "ocupat", va gasi ceva de facut. Kakariki nu este zgomotos, nu tipa ci are o voce placuta, ciripitoare. Este un papagal care are cerinte speciale de ingrijire, pentru mai multe detalii click aici. Iubesc sa zboare si aceasta placere nu trebuie sa le fie rapita caci ii va face nefericiti. Poate ca papagalul dumneavoastra nu va sta sa-l mangaiati ca pe o pisica, dar va va delecta cu veselia lui si cu giumbuslucurile comice pe care le va face mereu, comportamentul sau fiind fascinant de observat.
Angajamentul de crestere al unuia sau mai multor papagali Kakariki nu trebuie luat cu usuratate, odata achizitionat, animalul va trebui ingrijit cu responsabilitate.
Papagalul Kakariki nu este indicat sa fie gazduit in colivii sau voliere impreuna cu alte specii de papagali deoarece este foarte activ si poate fi agresiv, in special in sezonul de imperechere. Ideal este sa aveti o pereche de Kakariki pe care sa o gazduiti intr-o colivie foarte mare sau intr-o voliera.
Platycercus eximius 
Vestit pentru penajul sau de un colorit fascinant, papagalul Rosella - Platycercus eximius - este o pasare de companie des intalnita si indragita. Originara din Australia si Tazmania, Rosella se distinge prin capul si pieptul rosii, cu pete albe pe obraji. Penele de pe spate sunt negre marginite cu galben, abdomenul este galben, aripile si penele laterale din coada sunt albastre iar restul cozii este de culoare verde inchis. Ciocul este alb-gri. Papagalii Rosella ating dimensiuni de 25-38cm si traiesc aproximativ 15ani (uneori mai mult).
In habitatul lor natural papagalii Rosella, zburatori excelenti, traiesc in stoluri de 8-20 de indivizi si prefera spatiile deschise, campurile, lanurile si regiunile cu tufisuri. Semintele, mugurii, florile, nectarul, fructele si insectele alcatuiesc dieta lor in natura. Acesti papagali obisnuiesc sa "atace" lanurile si livezile de fructe ale fermierilor. Papagalul Rosella este monogam, femela construind cuibul si clocind ouale, masculul fiind cel care ii aduce de mancare.
Diferentierea sexului unui Rosella este dificila. In general femelele au coloritul mai putin intens, ciocul si capul mai mici decat masculii si prezinta o dunga alba sub aripi. Totusi, aceste indicii nu sunt valabile in toate cazurile, singurele metode complet eficiente de determinare a sexului fiind metoda chirurgicala si analiza ADN. Si stabilirea varstei unui Rosella este dificila. In general, puii sunt asemanatori cu femelele si au ciocul galben sau orange.
Ca pasari de companie, papagalii Rosella sunt cautati pentru penajul lor spectaculos, pentru trilurile melodioase si pentru inteligenta lor. Totusi, ei nu sunt pasari usor de imblanzit si daca nu au fost obisnuiti de mici cu omul le va fi greu sa se adapteze. Nu sunt pasari foarte afectuoase si pot manifesta comportamente agresive. Au o personalitate foarte puternica, iubesc sa zboare si sunt ideal de tinut in voliere, unde isi pot exersa aptitudinile fara a avea contacte umane foarte frecvente. Zborul lor este deosebit de frumos si fascinant de urmarit. Rosella scoate triluri melodioase (in special masculul) si poate fi invatata sa vorbeasca sau sa imite diferite sunete (totusi, acest lucru nu este o certitudine, depinde de fiecare pasare in parte). Papagalul Rosella isi va pastra intotdeauna o latura putin salbatica insa, cu rabdare, dragoste si dresaj constant veti putea descoperi in el un animal de companie deosebit de inteligent si fascinant. Angajamentul de crestere al unuia sau mai multor papagali Rosella nu trebuie luat cu usuratate, odata achizitionat, animalul va trebui ingrijit cu responsabilitate.
De-a lungul timpului s-au selectionat mai multe varietati ale papagalului Rosella: lutino (penaj galben), lutino-scortiosoara (penaj galben-scortisoara), rubino, pastel, albastru, galben, argintiu etc.
Papagalul Rosella nu trebuie gazduit in colivii sau voliere impreuna cu alte specii de papagali deoarece este agresiv. Nu asezati colivia sa nici macar alaturi de colivia altei specii, Rosella va ciupi chiar si printre gratii. El poate deveni agresiv chiar si cu alte exemplare de Rosella. Ideal este sa aveti o pereche pe care sa o gazduiti intr-o colivie foarte mare sau intr-o voliera. Nu este recomandat sa imperecheati subspeciile si varietatile intre ele intrucat puii care rezulta pot fi neviabili sau pot dezvolta un colorit urat.
Moartea si doliul la papagali
Perus tanar 
Poate ca, din nefericire, multi dintre noi am fost nevoiti sa trecem prin situatii tragice de moarte a papagalului iubit. In cazul in care detineti o pereche de papagali problema este si mai complicata intrucat, pe langa suferinta proprie, trebuie sa ajutati si papagalul ramas in viata sa-si depaseasca suferinta.
Papagalii sunt monogami si formeaza perechi ce dureaza intreaga viata. Astfel, cu atat mai greu este depasit momentul mortii partenerului. Nimfele, perusii, amorezii, dar si alte specii de papagali "poarta doliu" si isi jelesc partenerii pierduti. Multi stapani de papagali sunt coplesiti de intensitatea trairilor de durere pe care le observa la papagalul ramas singur si sunt oarecum dezorientati, nestiind ce sa faca sa-si ajute companionul. Ca si la oameni, perioada de doliu variaza de la un individ la altul, atat in ceea ce priveste tipul de manifestari cat si in durata. Ea este influentata si de factori ca: timpul pe care perechea l-a petrecut impreuna pana in momentul mortii unuia dintre parteneri, intensitatea legaturii stabilite intre acestia si modul in care s-a format perechea (pasarile s-au ales singure sau perechea a fost formata de catre stapani).
Doliul se poate manifesta in multe feluri, fiecare papagal exprimandu-se conform personalitatii sale. Astfel, unii papagali vor refuza mancarea, isi vor smulge penele, isi vor chema continuu partenerul disparut cu sunete sfasietoare, vor fi morocanosi, suparati sau chiar agresivi. In aceasta perioada papagalul va avea nevoie de mai multa atentie si grija din partea dumneavoastra. Nu-i schimbati rutina obisnuita si cautati sa-l supravegheati mai mult.
In astfel de situatii aveti doua optiuni pentru a va ajuta papagalul:
Aduceti un nou partener pentru companionul dumneavoastra. Ideal este sa cautati un papagal cam de aceeasi varsta cu cel pe care il detineti, pentru a le facilita relatia. Unii papagali isi vor accepta imediat noul partener, altii vor avea nevoie de mai mult timp si poate de o perioada introductiva, in care sa-i tineti in colivii separate, dar apropiate una de alta. S-au inregistrat si cazuri in care papagalul in doliu si-a atacat noul partener. In cele din urma perechea se va forma, viata isi va relua cursul stabilit de natura si va veti putea vedea din nou papagalul vesel si fericit. In cazul in care, dupa o perioada de timp, cele doua pasari nu se accepta deloc, va trebui sa le despartiti si sa incercati cu alt partener.
Dedicati mult mai multa atentie companionului dumneavoastra. Daca alegeti sa nu aduceti un nou partener va trebui sa petreceti mult mai mult timp cu papagalul pentru a putea suplini lipsa partenerului. Astfel veti putea intari legatura dintre dumneavoastra si papagal si veti deveni centrul atentiei sale. Insa, daca nu aveti suficient timp liber sau rabdare, aceasta nu este o idee buna, intrucat papagalul lasat singur va deveni nefericit si se va putea imbolnavi. In special perusii, nimfele si amorezii au nevoie de dedicare si atentie constanta intrucat sunt pasari care in natura traiesc in stoluri si nu sunt obisnuite cu singuratatea.
|
