MALACOSTRACEE1

MALACOSTRACEE¹

Amphipode. Din aceasta grupa face parte un racusor iarasi foarte obisnuit īn apele dulci de la noi.

Fig. 411. Lataus

Poporul īi zice 1ataus (Gammarus pulex), caci are trupul lungaret, turtit lateral, ca si cīnd l-ar fi strīns cineva usor īntre degete. Trupul e facut din inele cam toate tot una ca marime. Picioarele de dinainte au branhii; picioarele dindarat, trei perechi, sīnt lungi, ca ale unui cosas. Vīsleste bine, se misca vioi, īn zvīcnituri, īnotīnd pe spate. Chiar cīnd e īn afara de apa nu e astīmparat, zbatīndu-se de picioarele dindarat.

Īi place mai mult apa limpede, stīnd ascuns sub lespegioare. Se hraneste cu ierburi; numai cīnd nu le are la īndemīna se repede si la alte animale mai mici decīt el. Peste iarna se īnfunda īn mīl, pentru ca īn primavara sa dea oua. Puisorii, ca si cei de rac, la pericol repede se pun sub paza mamei.

Neamurile lui sīnt numeroase mai ales īn mari. Se gasesc īnsa si īn apele dulci. Astfel este racusorul Niphargus, aflat la noi īn apele de munte, apoi Synurella, gasit īn lacuri (Herastrau), dar si īn puturi[1].

Izopodele sīnt crustacei care pot trai si īn afara de apa. Cel mai cunoscut este molia-de-casa (Oniscus asellus), des musafir prin casele īntunecoase, urcīndu-se cu numeroasele 15415p1520p ei picioruse prin colturile umbrite si mai umede.

Are forma unei covatele castanii, cu dungulite albe īn curmezis, iar pe sub margini ies vīrfurile picioruselor marunte. Covatica nu e dintr-o singura bucata, iar dungulitele albe arata īncheietura dintre inelele care o formeaza. La cap are doua antene subtiri si lungi, pe care mereu le poarta īncolo si īn-cof ce, ca orbul care cearca drumul cu batul lung. De cauti sa pui mīna pe ea, deodata se strīnge ghem si se rostogoleste la pamīnt facīndu-se apoi repede nevazuta. Macar ca e ratacita pe uscat, respira tot prin branhii; de aceea cauta tot locurile umede si fuge de soare. Prin chipul cum se apara, aduce aminte de neamurile ei stravechi: Trilobitii vremurilor primare. si acestia aveau trupul tot ca al moliei si se aparau strīngīndu-se ghem, ca sa aiba corpul peste tot acoperit cu partea chitinoasa, mai groasa.

Fig. 412. Niphargus (d. Dobreanu si Mihalache, refacut de M.s.).

Fig. 413. Molie-de-casa.

Prin frunzarul padurilor, tot la īntunerec mai mult si umezeala, mai traieste un alt izopod terestru, Porcellio[2], asemanator moliei, numai ca are taieturile dintre inele mai adīnci, iar la partea dindarat o codita cu 2 prelungiri .

Schizopodele[4] sīnt racusori marini, cu oarecare caractere primitive. La ei abia īncepe sa se formeze o carapace (cefalotorax) ca la racul de rīu. Primitive sīnt de altfel si unele apendice formate din doua ramuri, de unde si numele ( = picioare despicate).

Desi traiesc mai toate īn apa marii, unele din ele trec si īn lacurile sarate pe līnga mare si īncetul cu īncetul se adapteaza si la viata de apa dulce. Asa, bunaoara, la noi C. Chirica mai īntīi, M. Bacescu, mai de curīnd, ambii de la Universitatea din Iasi, au aratat prezenta cītorva raci din aceasta grupa, apartinīnd la genul Mysis[5], nu numai īn Marea Neagra, dar si īn apele dulci departe de ea. Cea mai raspīndita, asemenea cu Mysis relicta, cu un īnsemnat di-morfism sexual, s-a gasit īn Razelm; traiesc īn Brates, Prut ori lacul Cīrja līnga Falciu. Pe Dunare s-au īntīlnit pīna la lacul Potel, iar pe Prut mai la Nord de Falciu. Sīnt cu atīt mai numeroase ca specii, cu cīt traiesc mai aproape de Marea Neagra. Decapodele. Sīnt Crustaceii cei mai complet organizati. Īntre ei intra si formele mai cunoscute de cei multi, racul din apele dulci, homarul, crabul din oceane.

Fig. 414. Porcellio (d.refacut de M.s.).

Fig. 415. Mesomysis koivnlewsld din Dunare, la Corabia (d. orig. M. Bacescu).

Se recunosc dupa carapacea de pe jumatatea de dinainte a trupului (cefalotorace); iar cealalta jumatate formeaza pīntecele. Pentru miscat au 5 perechi de picioare (Decapode)[6].

Mult raspīndit īnca īn apele dulci de la noi este racul (Astacus aslacusp). Nu traieste numai īn apele statatoare, ci si īn rīurile iuti; acestia se recunosc prin carapacea mai groasa, zgrumturoasa, prin foarfece mai zdravene, caci n-au de luptat numai pentru capatat hrana, ca racii din apele linistite, ci si īmpotriva curentului repede al valurilor.

Racii formau odata la noi o adevarata bogatie. Dovada e si marca judetului Dorohoi, īn care se gasesc īnsa azi prea putini. Īmputinarea lor se datoreste secarii iazurilor īn primul rīnd. Iezerul-Mare de līnga Dorohoi nu mai exista. E cīmp cu semanaturi. Mai vine īn joc si nestiinta oamenilor. Nu cruta racii. Scot din apa si racusorii mici, dar si racoaicele cu oua.

Racii cresc īncet; traiesc īn schimb si 20 -30 ani. Īn anul īntīi abia ajung de 5 cm; īn al doilea cresc de 8 cm si abia īn al 4-lea an capata deplina lor marime, putīndu-se īnmulti.

Femeia poarta pe fata de jos a pīntecelui. gresit numit de popor "gīt", 150 - 200 de oua lipite ca niste struguri pe piciorusele dindarat. Cīnd se prind spre toamna cu nemiluita, se īntelege ca se secatuiesc apele de raci, stīrpindu-se ouale. Pe līnga toate, puii au si ei multi dusmani.

Mai dau si bolile īn raci. Īn 1861 a dat īn ei o molima, ciuma racilor, care a stīrpit aproape toti racii din Lombardia, īn nordul Italiei. De acolo s-a propagat boala an cu an īn tot restul Europei, ajungīnd prin 1902 prin Silezia si Polonia. Numai Scandinavia a ramas neatinsa.

Toate acestea adunate la un loc, adaugīndu-se prin unele parti si otravirea apelor cu necurateniile scurse de la diferite industrii, se vede ca racii se tot īmputineaza si nu e departe vremea cīnd vor disparea cu totul, spre regretul celor carora le place carnea de rac.

Fig. 416. Racul (d. Schmeil, refacut de M.s.)

si acestia sīnt multi, caci nu e mīncare mai gustoasa decīt racii fierti, cīnd se adauga īn apa si ceva mirodenii ori usturoi. Pretutindeni sīnt cautati. Dupa aproape totala lor stīrpire din Franta, se aduceau raci tocmai din Rusia, pentru ca sa īmpodobeasca masa gastronomilor. Germania exporta fie din apele ei, fie ca intermediara negotului din Rusia, de aproape 2 milioane marci-aur, īn 1908, trimitīnd īn Franta, Belgia, Anglia si Elvetia.

Īn afara anului 1938 s-au exportat raci si din Romānia, transportīndu-se cu aeroplanul, ca sa ajunga proaspeti, macar ca racii ramīn īn viata īndelunga vreme, pusi īntre muschi uzi.

E un animal carnivor si hraparet. Nu cruta nici chiar pestii marunti, dar la nevoie manīnca si buruieni de balta. E īndoielnic daca īi place sa guste din mortaciuni. E drept ca pare a avea un miros foarte ager, caci unele mijloace de a-1 prinde cu bucatele de carne «facuta», adica cu ceva miros, sīnt foarte īntrebuintate la noi. Īn baltile Dunarii pescarii asaza bucatele de carne īn capetele despicate ale unei vergi. Le cearca din cīnd īn cīnd, le scot cu fereala la fata apei si apuca repede racul cu mīna. Alt mijloc afara de acesta e descris de M. Sadoveanu īn «īmparatia apelor». La capatul unor undite, legate de niste trestioare subtiri, se īnnoada bucati de carne.

«Acu, dupa ce zvīrlim īn apa bucatile de carne, stam putin pīna ce dihaniile dau de ele si le pipaie cu mustatile. Pīna atunci pregatim meredeul o cupa de sīrma īmpletita, īntarita la capatul unui bat. Cum au dat de carne, o apuca īn cleste si prind a se trage īndarat spre coltun. Ata de sīrma se īntinde si tremura. Pui mina pe farga si tragi catinel. Racul se tine de bucala de carne si suie īn sus ca o umbra. La fata apei īsi da drumul. Dar mai īnainte de a-si da el drumul, eu i-am si pus dedesubt cupa meredeului si l-am prins. Il aduc la mine, īl apuc usor cu doua degete si-l azvīrl īn traista. Gata! Sa stii ca toate pieirile sīnt numai din lacomie.»

Pe vremurile mai vechi, cīnd pe līnga fiecare mīnastire era si cīte un iaz cu pesti si raci, un chip de a-i prinde era si acesta. Un calugar mai voinic se vīra īn apa de nu-i ramīne afara decīt capul. Īn spate are un cojoc mitos, īntors pe dos. Sta nemiscat, deoarece racul este foarte banuitor si prinde īndata cu simturile lui agere orice miscare din apa. Atragīndu-l mirosul de seu al cojocului iese din bīrlogul lui si da sa muste din cojoc. Se īncīlceste cu clestele de la picioare īn mitele cojocului si, cīnd socoate ca e vremea, calugarul iesea din iaz cu cojocul ciucura de raci.

Racul are nevoie de hrana multa, caci viata lui de prada cere desfasurare de energie, iar necontenitele napīrliri multa mīncare.

Dupa cum e stiut de toata lumea, racul are corpul īmbracat pe partea de dinainte a trupului īntr-o pavaza, o carapace, īn care chilina este īntarita prin piatra de var ori fosfat de calciu. De aceea carapaca e tare; n-o poti taia decīt cu foarfeci solide. Cīnd napīrleste - de doua ori pe an la racul batrīn, īn Iulie si Septembrie - e un groaznic chin pentru el. Īn vremea napīrlirii e nervos lucru mare. Nu-si gaseste loc, e hartagos. Mereu poarta foarfecele īncolo si īncoace, se da pe spate, da din picioare ca apucat. Pīna ce-si scoate fiecare picior din teaca ce-l īnvaluie, trece vreme de zbucium la mijloc. Īn sfīrsit chinul s-a terminat, iar racul iese numai īn haina-i moale; pe cea veche o manīnca, spre a face economie de piatra de var, ce-i trebuie pentru ca sa-si formeze carapace la Joc. De altfel se īngrijeste din vreme sa adune din apa piatra de var. Īnainte de napīrlire, se gasesc de o porte si alta a stomacului doua boturi alburii de piatra, ca niste cultucele de pīne. Poporul le spune «ochi de rac», numire gresita. Crede ca sīnt bune de friguri, desi nu pot fi bune decīt pentru īntarirea oaselor, cum e si coaja de ou.

Cīt e cu haina moale, racul sta pitit īn ascunzisuri sigure. Nici mīncare nu-i trebuie, caci īsi teme pielea. Noroc ca nu tine mult. Peste o saptamīna «ochii de rac» sīnt mistuiti, cazīnd īn stomac; piatra de var, dusa de sīnge, īntareste pielea racului. Hamisit de foame, scapa, vesel, din nou la libertate dupa prada.

Credinta e ca racul nu e bun de mīncat decīt īn lunile fara r. Judecata spune altfel. Napīrīirea are loc, dupa cum am spus mai sus, īn lunile Iulie si Septembrie. E drept ca īnainte de napīrlire racii trebuie sa fie grasi. Ei īsi fac o provizie de grasime din care sa se hraneasca vremea cīt se muncesc cu napīrlitul. Dar tot atīt de adevarat e ca si dupa Septembrie ei se īngrasa; īsi fac provizia de iarna, cīnd mīncarea e pe sponci[7]. Īn schimb cīnd ies din iarna sīnt slabiti, cu carnea tare si mai putin gustoasa. Sīnt buni de mīncat si īn lunile cu r ca si īn cele fara r (Iulie, August, dar si Octombrie-Noiembrie).

Cīnd vine vorba de mīncat raci, oricui i se prezinta īn minte frumoasa coloare stacojie a racilor, fierti, adusi pe masa. Explicarea schimbarii coloarei prin fiertura e lesne de dat. Īn pielea racilor se gasesc mai multe soiuri de pigmenti: albastri, negri, verzi, printre care sīnt si pigmenti rosii. Īn mediul īn care traiesc, cei dintīi prepondereaza, acoperind pe cei din urma. Se formeaza astfel o coloare bruna, pamīntoasa, la fel cu a mīlului prin care se misca racul. E haina lui de aparare. Cīnd se pun īn apa clocotita, prin caldura, toti ceilalti pigmenti dispar ramīnīnd numai cei rosii. De altfel chiar īn viata cīteodata, īn anumit mediu, se īntīmpla la fel. Sīnt raci trandafirii, albinosi ori albastri ca cerul.

Spuneam ca racul este un animal de prada. Totul la el arata aceasta. Are simturile agere. Ochii sīnt pe niste ridicaturi de la capatul carapacei, pare ca ar fi niste telescoape. Pipaie cu o pereche de mustati lungi ca niste sfichiuri de bice. Chiar cīnd sta pitit īn viziune, mustatile nu si le pune pe spate, ci le clatina īncoace si īncolo, drept nada. Alta pereche de antene, fiecare din cīt doua fire, mai scurte, iarasi sīnt sensibile. La baza lor se afla o gropita cu perisori fini atinsi de niste marunte petricele, ori de cīte ori undele din apa le pune īn tremurare. Sīnt organele de auz sau mai bine de simtit undele din apa. O īmpuscatura de pistol nu pune racul īn miscare; un dupait pe mal īl face sa se ascunda. Se deduce de aici ca nu aude atīt īn sensul auzului la om, cīt simte undele provocate īn apa.

Are simturile agere; e iute la miscari, mai ales la īnotat. Vorba «a merge īnapoi ca racul» nu e tocmai potrivita cu realitatea. Racul merge ca toate dihaniile cu capul īnainte si destul de iute. Dar racul īnoata īndarat, «da īndarat» si īnoata mai iute decīt fuge. Pīntecele, «gītul», partea īngusta din trup, e o vīsla minunata. E formata din inele, fiecare cu cīte o pereche de picioare scurte. Ultima pereche cu ultimul inel sīnt latite ca o lopata. Racul loveste apa cu pīntecele īndoit; facīnd un curent īnainte, el e īmpins īndarat. Prin alt mecanism, e miscarea sepiei cīnd vrea sa scape de dusmani.

Dupa picioarele de pe pīntece se poate lesne cunoaste partea barbateasca de cea femeiasca, cīnd aceasta n-are oua. La barbat prima pereche de picioare de pe pīntece este mai lunga, mai albicioasa si cu un jgheab. La femeie sīnt toate picioarele tot una.

Racul are si arme puternice pentru ca prada sa nu-i scape din gheare. Sīnt foarfecele temute de gospodine, sfīrsite cu doua cangi. Zdravene, musculoase, ce a apucat cu ele nu mai scapa.

Īmperecherea e cu cīntec. Mai īntīi barbatii, īntotdeauna mai numerosi, se bat ca cerbii. Furiosi, nu se cruta. La urma īnvinsul se alege cu cīte un picior rupt sau chiar cu o foarfeca ciuntita care creste la loc, dar īncet.

Īnvingatorul se poarta cam brutal cu femeia, se vede cam necajit de lupta. Cīnd leapada ouale, racoaica secreta si un suc care lipeste ouale de piciorusele mamei, pīna īn primavara; din fiecare iese cīte un racusor micut, nici de 1 cm de lung. Puii nu se īncumeta sa se avīnture prin domnia apelor, caci prea sīnt firavi si ochii dusmanilor pretutindeni īi pīndesc. De aceea stau fixati cu clestele de picioarele mamei pīna la prima napīrlire, dupa vreo 10 zile. Atunci abia īsi īncearca destoinicia de a prinde animale mai mici, dar tot «īn poalele mamei» se reped la cea dintīi primejdie, fie si īnchipuita. Numai dupa a doua napīrlire lucreaza pe cont propriu, īmprastiindu-se care īncotro, nu de alta dar si mama, redevenita fiara, poate sa greseasca ospatīndu-se cu unul din copiii ei.

Racul este urias pe līnga neamurile lui marunte din iaz. E drept ca abia se pot cunoaste ca fac parte din acelasi grup de animale. Cel mult au asemanator faptul ca orice crustaceu are doua perechi de antene si ca trupul e format din mai multe inele, niciodata la fel ca la miriapode; fiecare inel poarta pe fata-i ventrala cīte o pereche de apendice unele slujind ca picioare, altele din jurul gurii, ca organe de mestecat.

Neamurile racului traiesc mai ales īn mari, cum sīnt homarul, chetele marunte ce se īntīlnesc si īn Marea Neagra.

Tot īn mari īsi duc viata racii fara coada (Bracluurele); cu carapace solida ceea ce le da īnfatisarea unor mari paianjeni.

La Constanta se avīnta unul dintre ei (Carcinn maenas) si pe blocurile de beton de la baza cheiului, atragīnd atentia prin mersul de-a-coasta, iute, de īndata ce aude cel mai mic zgomot.