MAMIFERELE MARINE

Macar ca mamiferele au pentru hrana lor fata continentelor toate se vede ca nu le-au ajuns īn lupta lor pentru trai.

Din timpurile cele mai vechi geologice, din tertiar, unele mamifere s-au adaptat la viata marina. Īnfatisarea lor s-a schimbat īntr-atīta, īncīt chiar absolventii de liceu confunda delfinii cu pestii, cīnd se īntīmpla ca sa-i vada īn largul marii de pe cheiul de la Constanta.

Adaptarile mamiferelor la viata de apa nu sīnt la toate tot 13113x2315n una de desavīrsite. Balena si delfinul, bunaoara, īsi duc traiul numai īn largul marii. Acolo manīnca, acolo se odihnesc, acolo nasc. De tarm rar se apropie.

Focile, dimpotriva. Pot sa se avīnture īn larg, dar le place sa se soreasca pe tarm, unde se hīrjonesc, unde puii sug si se joaca. Īnnegresc plajele cu gra-madirea trupurilor lor.

Īn Marea Neagra, mare mai mult īnchisa, se gasesc reprezentantii ambelor categorii de mamifere marine.

Dintre neamurile focii, una singura s-a ratacit prin Marea Neagra.

Este foca-patata (Monachus albiventer). Traieste īn cīrduri mai numeroase prin Oceanul Atlantic, pe līnga insulele Madera si Canare; din Marea Mediterana s-a avīnturat si īn Marea Neagra[2].

Rar se vad, caci se tin ascunse, unde gasesc liniste. Sīnt ca niste sihastre; numarul lor se tot īmputineaza, deoarece pescarii nu o crutau, macar ca nu au ce face cu carnea ei.

Dr. Antipa citeaza ca o asemenea foca s-a prins, īn 1877, īn cīrligele pentru morun de la Sf. Gheorghe, īn 1913 s-a prins alta īn cīrmacele dintre Sf. Gheorghe si Portita Razelmului. Pescarii le īnchid drumul prin plase si le prind uneori aruncīndu-le un lat de gīt. Chiar granicerii cīnd le zareau, le luau la tinta. Astazi sīnt ocrotite prin lege, caci fac parte din rezervatiile naturii.

E una din focile mari, avīnd si 2,5 m lungime. Trupul grasun e acoperit cu par scurt, pe pīntece albicios. Macar ca traieste īn Mediterana, deci īn Marea tarilor calde din cauza ca se tine ascunsa, retrasa īn locurile putin umblate, obiceiurile ei sīnt aproape necunoscute.

Se mīnie usor si atacata e rea. Foca prinsa la Gura Zatonului, cīnd au scos-o pescarii din cīrlige, a rupt cu dintii ascutiti si zdraveni marginea lotcii si a ranit un pescar.

Altfel, luata cu binisorul, crescuta de mica, se domesticeste lesne si era odata expusa īn Anglia, la menajeriile de iarmaroace, drept «pestele vorbitor».

Delfinii,[3] din a doua categorie, sīnt mai numerosi. Traind īn larg au fost lasati īn pace pīna-n anii din urma, cīnd īncep sa fie pescuiti pentru grasimea lor.

Fac placerea calatorilor, īn drumul de la Constanta la Constantinopol.[4] Īn grupe de 4 - 5 indivizi, dau mereu tīrcoale vaporului, jucīndu-se ca niste copii, asteptīnd ca sa le cada ceva hrana mai deosebita decīt [cea] pe care o au ei īn apa. Acum se afunda, acum se dau pe o coasta, acum sar deasupra apei si deodata, parca s-ar mīnia, se fac nevazuti īn larg.

Au si o īnfatisare dragalasa, cu ochii mici, vioi, cu trupul mladios si grasun, acoperit cu o piele negrie. Sīnt hrapareti, dar nu lacomi.

Au de altfel de unde sa se sature. Le da mīna sa-si duca viata numai īn sarituri de veselie, pentru ca nu le lipseste nimic. Cine poale sa-i atace, cīnd ei sīnt īmparatii Marii Negre? Cel mult cīte un peste cu botul ca o spada poate sa le sparga burta[5]. Īncolo, īsi duc viata fara griji; de aceea, dupa spusa marinarilor, traiesc si o suta de ani. Mai ales īn Marea Neagra nimeni nu-i vīna īnainte, macar ca de pe vremea Romanilor ficatul de delfin tinea locul chininei īmpotriva frigurilor. Nu-i prea vīneaza oamenii, poate si dintr-un punct de vedere sentimental, desi sentimentele nu prea joaca mare rol cīnd e vorba de cīstig. La toate popoarele, delfinul se bucura de o mare dragoste. Dintre vietuitoarele marilor este cel mai des cīntat de poeti, poate si īn amintirea legendei ca poetul lesbian Ario (veacul 7 ī.e.n.) a scapat de la īnec pe spinarea unui delfin, ademenit de cīntecul poetului.

Īn Marea noastra traiesc trei soiuri de delfini, deosebiti prin īnfatisare.

a) Marsuinii (Phocaena phocaena)[6], obisnuiti īn Marea Mediterana, au trecut si īn Marea Neagra; intra mai ales īn urma scrumbiilor si a sardelelor, cīnd acestea calatoresc catre nord, spre Crimeea. Īn drumul lor se abat uneori si prin apropiere de Constanta. Sīnt de o lacomie fara pereche.

b) Mai rar se zareste Tursiops truncatus, lung si de 5 metri, ca un enorm chiscar, cu botul scurt si fruntea bombata. Īnoata ca o zvīrluga.

c) Cel mai obisnuit īn apele noastre este delfinul-comun (Delphinus deīphis), dupa care s-a luat si marca Dobrogei. Se recunoaste prin botul lung, ascutit, cu multi dinti ascutiti, conici, mai toti la fel, care se īmbuca unii īn altii ca dintii de la doua roti dintate. Fruntea tesita, da animalului o īnfatisare mult asemanatoare unui peste, mai ales ca are si o īnotatoare pe spate ca si la coada. Membrele de dinainte au forma de lopeti. Cele dindarat au disparut.

Fig. 39. Delfini de Marea Neagra