MIRIAPODELE

Sub acest nume se īnteleg animale marunte, cu trupul din multe inele chitinoase si pe fiecare, dedesubt, se afla una ori doua perechi de picioare. N-au 1 000 de picioare, cum s-ar deduce dupa nume. Pe cap poarta doua antene subtiri, ca si ale insectelor. Avīnd trupul lungaret, tīrīndu-se īn mers, poporul nu le-a deosebit de viermi si de aceea tot sub numele de «viermi» le cu 232m1223c noaste.

Sīnt artropode stravechi, printre cele dintīi aparute pe fata pamīntului. Cīnd pe uscaturi se asternea umbra deasa a copacilor fara flori, cīnd nici urma de pasare ori de mamifer nu se afla, miriapodele, īn tovarasia scorpionilor si a unora dintre insecte, erau singurele animale cu carapaca de chitina, care foiau printre frunzele cazute.

Pīna astazi au pastrat obiceiul de a se ascunde la īntunerec, īn umbra frunzelor moarte sau pe sub pietre, fugind īn alte ascunzisuri de īndata ce le scormoneste cineva din culcusul lor cald si umed.

Cele mai cunoscute miriapode de la noi sīnt urmatoarele, apartinīnd la doua grupe diferite[1]:

A. Diplopodele sīnt miriapode cu trupul obisnuit rotund, cu antene scurte, cu picioare marunte si numeroase, obisnuit cīte 2 pe un inel.

Destul de des se gaseste scolopendra (Polydesmus complanahis)_t lunga cam de doua degete (24 mm), cu trupul latit si colorat cafeniu-deschis, batīnd īn rosietic.

Primavara, cīnd padurea nu e īnca īnfrunzita si clopoteii vestesc vremea calda, printre cele dintīi fiinte īntīlnite sub frunzarul uscat de pe jos este si acest animal, care fuge de īndata ce-l izbeste lumina. Alteori se īntīlnesc mai multe, prin scorburile de salcii batrīne.

Cīnd e sa-si puie ouale, īsi face un cuib de lut lipit bine pe o piatra ori o bucata de lemn cu tarina pe ea. Se face covrig si se īnvīrteste-n loc pīna ce īn jurul ei se ridica un val de tarina. Cu saliva ce o da din gura, tarina e īntarita. Īn mijlocul valului pune oule, marunte, asezate colac. Dupa aceea īnalta gardul de tarīna pīna ce-l īmbina ca un clopot, īn vīrful caruia lasa o gaura pe unde intra aerul.

Unul dintre cele mai obisnuite pe la noi este sarpele-orb (Ommatoiulus sabulosus), lung si de 4 cm, cu trupul ca de metal, stralucitor, negriu, un mic valatuc luciu cu picioare maruntele, dese, cīte doua pe fiecare din inelele numeroase ale trupului.

Sta printre frunze, pe jos, dar se urca si pe copaci. Cum īl atingi, cade la pamīnt, se face colac, īntorcīndu-si spre dusman dosul luciu al inelelor chitinoase. Se hraneste cu frunze putrede, cu ciuperci.

Fig. 378. Polidesmus (d. A. P. Bāznosanu)

Fig. 379. sarpele-orb (B.-I.).

Fig. 380. Glomeris marginala (B.-I.)

Mai scurt, mai lat, semanīnd mai mult cu o molie-de-casa este Glomeris marginala; traieste pe sub pietricele si printre frunzele moarte mai ales īn padurile de fag. Nici nu-i zaresti piciorusele, caci sīnt ascunse sub marginea latita a chitinei de pe spate. Cīnd merge, nu i se vede decīt capusorul negru cu doua antene scurte. Paseste banuitor si cu prevedere. Cum i se nazare ceva īndoielnic, repede se face ghem, ca ariciul, de nu-i mai vezi nici capul, nici picioarele. E ca un hot de pamīnt. Sta asa pīna ce crede ca a trecut primejdia si numai cu toata prudenta īncepe sa se īntinda, continuīndu-si drumul.

Neamurile lui, de prin tarile calde, unele lungi si de un lat de mīna, scot un tīrīit prelung, tīnguitor, ce rasuna īn linistea noptii ca un glas de pasare.

Toate aceste soiuri de miriapode traiesc mai mult din putreziciuni de plante. Nu sīnt periculoase.

B. Chilopodele cuprind animale cu trupul turtit, mai latut, cu antene lungi si cīte o pareche de picioare lungi pe fiecare inel. Urechelnita (Lithobius forficatus) se repede si la insecte ori omizi. De aceea fuge iute. Nu rar se īntīlneste pe sub coaja arborilor batrīni ori ascunsa sub o surcica din gradina. E castanie la coloare, cu capul mare si antenele lungi. Inelele mai moi sīnt latute, asa īncīt picioarele sīnt mai rare, iar ultima pareche mai lunga este data īndarat.

Printre neamurile ei, e un hraparet īn lumea fiintelor marunte. Are toate īnsusirile animalelor de prada, din orice categorie ar fi. Este iute la mers si miscari, are simturile agere. Pipaie cu antenele lungi si vede vreo 40 de ochi de fiecare parte a capului[2].

Se repede la prada, o apuca cu niste cangi ascutite, ca niste gheare, din vīrful carora se scurge o otrava ce paralizeaza repede victima[3]. Cu falcile chitinoase, zdravene, taie trupul omidei.

Fig. 381. Urechelnita (d. refacut de M.S.).

Fig. 382. Necrophloephagus.

Sīnt animale de noapte sau de amurg, peste zi tinīndu-se ascunse. Īn cele dintīi zile de primavara, femeia tīrīie dupa dīnsa, la capatul trupului, un ou alb ca un sacusor, care cade la cele din urma, iar din el iese puisorul ce seamana cu parintii, dar are numai 7 perechi de picioare[4].

Cel mai lung miriapod[5] de la noi este NecropMoeophagus longicornis, ai zice ca-i o sfoara ce se misca serpuind pe pamīnt. Trupul e lung, subtire, ca un viermisor cu antene lungi. Inelele sīnt numeroase si pe fiecare dintre ele se afla cīte o pareche de picioruse scurte, mai negricioase fata de trupul alburiu. E dusmanul rimelor. Se īncolaceste ca un sarpe pe trupul lor si cu toate zvīrcolirile viermelui, nu se lasa pīna ce nu-l paralizeaza cu sucul otravitor.

Īn totul luate, miriapodele sīnt animale īn stingere, urmasii slabiti ai unei spite vechi[6].