NEAMURILE STRIGII (SPHINGIDELOR)
Sīnt fluturi cu trupul lungit si obisnuit ascutit la capatul dindarat, cu antenele scurte, subtirele catre vīrf. Ariptele de dinainte sīnt mai lungi si īnguste, a doua pereche mai scurte. Cīnd se asaza pe flori, le tin obisnuit orizontale, spre deosebire de cei de zi. Au o trompa lunga, cu care uneori sug nectarul din zbor. Zboara, de regula, numai īn amurg.
Cel mai cunoscut fluture din aceasta categorie, fiind si unul din cei mai mari de la noi, este striga (Acheronia airopos); cu aripele īntinse masoara si 15 cm. E cunoscut de toata lumea, caci pe dosul pieptului paros are niste pete care seamana cu un cap de mort. Īn credinta poporului nostru e socotit ca trimisul mortii si se feresc oamenii de el ca de foc.
Aripele de dinainte, matasoase, sīnt castanii si cu tot soiul de puncte, galbene, negre, pe cīnd aripele de dindarat, galben-roscate, au doua dungi negre. Haina-i, e drept, e asemenea amurgului īnaintat.
I s-a dat numele de striga, dupa unii pentru ca ies din strigoi, care umbla seara. Mai sigur e pentru ca atunci cīnd īl apuci īn mīna scoate un zgomot ascutit, ca si glasul unui soarece. Pe aiurea se mai numeste si buha-ciumii, pentru ca zboara pe īnserate, ca si buha.
Fig. 349. Striga (d. refacut de M.s.).
Ziua e lenes; cu aripele plecate īn jos, acoperindu-si pīntecul gros, paros, cu dungi negre si portocalii, sta nemiscat, lipit de pietre ori chiar pe un copac; De cum se īnsereaza īnsa zboara īn linie dreapta, dar nici nu-l auzi. Prea adesea, cīnd e lumina-n casa si fereastra deschisa, da buzna drept īn parete cīnd poate fi lesne prins. Nu se hraneste cu sucuri de flori, ci mai ales cu acele din ranile copacilor. Īi place īnsa din cale afara de mult mierea de albine si nu rar se vīra pe urdinis īn stup, de se face doldora de miere. Adesea īnsa acolo īsi afla mormīntul, caci albinele tabarasc pe el. Macar ca are trupul īnvelit cu o coaja groasa de chitina, albinele īl īmpung prin partile cu piele subtire si-l omoara. Neputīnd sa care afara un asemenea urias, īl īnvelesc cu ceara si se pastreaza asa, ca o mumie, fara sa putrezeasca.
Fluture mare este si Porumbacul (Hyles euphorbiae) mai frumos decīt striga. Aripele lui de dinainte mai ascutite la vīrf sīnt galbene si cu dungi cafenii, pe cīnd cele de dindarat au toate colorile pe ele. Linistit, aproape nu-l vezi; īsi alege o coaja de copac batrīn sau o piatra cu licheni pe ea. Aripele de dinainte, mari, le tine asa ca acopera cu ele si pe cele de dindarat, mai vioi colorate. Spatele neacoperit de aripi, are o coloare īnchisa, maslinie. Sta nebagat īn seama toata ziua. Cum se īnsereaza, zboara ca o sageata. Se duce la o floare, dar nu se pune pe ea, caci are trompa lunga, dreapta, pe care o vīra īn corola, din zbor[1], ori tinīndu-se ca vīnturelul, fīlfīind repede din aripi.
Frumoasa e si larva. Nici nu-i pasa ca e īmbracata īntr-o haina deschisa, verzuie, lucitoare, īmpiestritata fel si chipuri.
Nu manīnca decīt frunze proaspete de laptele-cīinelui. Īn vederea tuturor pasarilor, care nu se ating de ea sa moara de foame. Nu doar ca se sperie de fapt (asa zice poporul larvei), desi acesta tine capul amenintator īn sus, iar la coada are un corn.
Nu-l ciupesc, pentru ca are un miros asa de urīt, īncīt nu stie pasarea cum sa-si curete ciocul mai repede.
Dupa ce a ajuns cam cīt degetul cel mic de lunga, larva se moleseste, se scoboara, īsi cauta un loc īn pamīnt, se īnvaleste īntr-o pīnza de matase si se schimba īn nimfa, din care iese apoi fluturele.
Fig. 350. Hyles euphorbiae si larva.
Mai toate neamurile acestor fluturi au particularitatea de a nu se prea putea lesne deosebi de locul unde stau ziua. E un caz interesant de mimetism[2]. Au coloarea cam ca a suportului pe care stau si adesea treci pe līnga sfinxul-de-pin fara sa-l poti dintr-o data vedea, ci seamana mai mult cu un solz cafeniu din coaja.
Fig. 351. Fluturele-de-seara-cu-ochi-de-paun (d. refacut de M.s.).
Interesant este īn aceasta privinta un frumos fluture caruia i se poate spune fluture-de-seara-cu-ochi-de-paun (Smerinthus ocellalus), caci are pe aripioarele de dindarat purpurii, doua pete īnchise, care seamana cu niste ochi īncruntati, mai ales ca o dunga neagra, groasa, de deasupra lor, pare o sprīnceana stufoasa. Aripele de dindarat, dimpotriva, seamana cu o frunza īngalbenita, scorojita, galbena cenusie si cu ape neregulate. Fluturele sta ziua spīnzurat pe salcii, plopi, de crezi ca e un smoc de frunze uscate. Aripele de dinainte le tine asa īncīt acopera pe cele de dinapoi. Cum aude īnsa un zgomot si crede ca e un pericol, printr-o miscare brusca se īngheboseaza si face sa rasara cei doi ochi īncruntati de pe aripioarele dindarat. S-au facut experiente din care reiese ca pasarile se sperie asa de tare de aceasta neasteptata schimbare, īncīt fug cīt pot mai repede. Fluturele atīta dorea.
Īn afara de asemanarea cu suportul pe care stau, multi fluturi, mai ales cei de prin tarile calde, īntrebuinteaza alta siretenie. Pe ce cale, nu s-a putut īnca destainui de catre īnvatati[3]. Un fluture, care nu are nici o arma de aparare, se īmbraea īn haina altuia care da din el un suc atīt de puturos, īncīt pasarea nici nu vrea sa auda de un dejun din ele. Īn zboru-i iute dupa hrana, pasarea īnsa se īnseala īntr-atīta īncīt nu-si īnfige pliscul nici īn trupul celuilalt fluture, bun de mīncat, dar care seamana leit cu cel puturos . Asemenea siretenii se pot prinde si prin Europa. Exista un fluture (Ae«eria apiformis), care traieste pe līnga plopi. Trupul lui e ca al unei viespi, cu capul galben, cu pieptul brun, iar pe pīntece are cercuri de culoarea lamīii. Ai zice ca e un viespoi mai ales ca si mijlocul e mai subtiat, iar aripele sīnt si ele transparente, stralucitoare si nicidecum īmpodobite cu tot soiul de brīie. Ziua sta pe scoarta copacului, dar adesea se īncumeta sa zboare si prin bataia soarelui. Are grija īnsa sa bīzīie, tot ca o viespe. Asemanarea e asa de mare, īncīt un naturalist german a zis ca dintre 10 germani, care sa stie cīt sīnt de deprinsi cu observarea, noua nu s-ar īncumeta sa atinga acest fluture, chiar cīnd sta linistit pe coaja de plop, deoarece cred ca au īnainte o viespe cu ac otravit.
Fig. 353. Rachitarul (D., refacut de M.s.).
Fig. 352. Aegeria apiformis (d. refacut de M.s.).
Larva acestui fluture īsi duce viata īn trunchiurile de plop, de rachita si sīnt, din aceasta pricina, foarte stricatoare. Īsi sapa un canal lung de vreo 2 cm, spre inima copacului, apoi īn al doilea fin se īndreapta spre coaja, pentru ca schimbīndu-se īn nimfa, sa fie mai la fata si fluturele sa poata lesne iesi la lumina zilei.
Nu e singura de altfel īn launtrul copacului. Sīnt o multime de fluturi ale caror larve se hranesc cu lemn. Curīnd trunchiul cel mai sanatos cu canale, la cele din urma īl face sa se naruie usor, cīnd o furtuna mai naprasnica īl zgīltie dintr-odata. Cel mai des īntīlnit la noi este rachitarul (Cossus cossus), un fluture care zboara numai noaptea. Toata ziua sta lipit de coaja salciilor si are iarasi o īmbracaminte asa facuta, numai pistrui si linii cafenii, cenusii, negre, īncīt ai jura ca e un solz desprins din scoarta copacului. Pe cīt fluturele e de linistit si lenevos, pe atīta e de harnic sfredelusul, larva lui. Cum a iesit din ou, se pune pe ros, cu falcile ca niste ferastraiase. Īntīi roade sub coaja, apoi se īntinde īn lungul trunchiului. Lemnul nefiind o hrana tocmai satioasa, larva traieste vreo 2 ani īn inima copacului, schimbīndu-si īmbracamintea de cīteva ori. Ajunge mare, cīt un deget. La īnceput trandafirie, devine urīcioasa, grasa, cu pete mari pe spinare si da din ea un suc asa de mirositor de acid salicilic īncīt de pe departe poti sti care rachita e atacata. Dupa doi ani, omida se schimba īn nimfa; din rumegatura de lemn, īncleiata, īsi face un īnvalis ca un sicriu. Cu larva acestui fluture s-au facut experiente interesante ca sa se vada daca pot sa ierneze pe gerurile mari. S-a constatat ca omizile īnghetate bocna, īncīt lovite se sfarma ca sticla, daca sīnt puse īn o odaie īncalzita tot īncetisor, īsi vin īn fire si se misca. Dar daca dimpotriva se pun īn luna lui Martie, deci cīnd a īnceput īn trupul lui semnele vietii active, īntr-un aer rece de 0°C omizile pier.
Cīt stau iarna la adapost, traiesc īntr-un soi de amortire. Nu-s moarte, dar nici vii de tot. Respira, dar rar si slab; circulatia e īnceata de tot; hrana este luata din rezervele de peste vara, dar tot pe sponci. E ca o masina care sta īn statie, cu aburii sub presiune si cu focul gata sa arda mai intens. De aceea gerul nu are ce opri mai mult. Cīnd īnsa īncep schimburile de hrana mai vii, atunci orice īmpiedicare aduce moartea.
|
