ORDINUL BROASTELOR-FARA-COADA (ANURELOR)

ORDINUL BROAsTELOR-FĂRĂ-COADĂ (ANURELOR)[1]

Familia broastelor (Ranidelor)[2]

Nu e loc din tara unde sa lipseasca broasca-de-balta (Bana). E animalul cel mai raspīndit. Īn orice apa statuta, de la un iaz cīt fata casei pīna la un lac cum e Razelmul, nu e cot mai linistit de apa curgatoare, īn cara s 525p1515f 59; nu se gaseasca acest animal fricos si īndraznet, linistit, dar si neastīmparate galagios, īnotator minunat, dar si bun alergator pe uscat[3]. Cīt e ziua de mare mai ales primavara, oracaitul broastei te asurzeste, iar seara, cīnd linistea se lasa peste ape, concertul lor se aude pīna noaptea tīrziu.

Fig. 140. Broasca-de-bnlta.

Domeniul broastelor e apa; nu prea se departeaza de ea decīt cel mult cītiva metri de līnga tarm, ca sa se soreasca. La cel mai mic fosnet, oricīt de tiptil ai pasi prin iarba, ca niste mingi tusnesc īn apa, īn sarituri elegante si mari.

Ajunse īn elementul lor, īsi scot capul din apa si privesc, īntrebatoare, cu ochii lor mari, holbati, cine era dusmanul care le-a stricat odihna?

Picioarele dindarat lungi, cu degetele unite printr-o pielita, sīnt vīslele care le poarta elegant, īn toata adīncimea iazului, dar sīnt si arcurile pe care le īntind cīnd sar. Nici o sfortare nu se vede īn īnotul lor; īmpingīnd apa cu labele dindarat, mai mult aluneca īn apa decīt īnoata.

Dimpotriva, pe uscat merg sarind. Sar si din apa, cīnd e vorba sa prinda vreo insecta zburatoare. Īntr-o clipa o alunga; limba-i cleioasa, lata ca o lopatica, e asa prinsa īn gura, īncīt o poate scoate afara, prinzīnd insecta, cum ai face cu degetele strīnse deodata si apoi rasfrīnte.

E o hrapareata fara pereche. Toata vremea nu face decīt manīnca, cīnd are ce. S-a cercetat amanuntit cuprinsul stomacului de broasca, sa se vada daca nu sīnt stricatoare helesteielor de cultivat pesti. Rar s-au gasit īn stomacul lor pestisori mici ori insecte, care servesc de hrana pestilor. Mai mult s-au īntīlnit urme de buhai-de-balta, insecta neagra, mare, lacoma, stricatoare de icre, apoi scorpioni-de-balta ori larve de libelule, iarasi mīncacioase si lacome. Nu e rar cīnd se īncumeta sa traga la fund si cīte un ousor de rata ori chiar un soarece. De putreziciuni nu se atinge; īi place numai carne proaspata si la nevoie īsi īnghite si mormolocii, pe care de altfel cu greu i-ar recunoaste drept puii ei, asa sīnt de diferiti īn īnfatisare. Īn schimb mormolocii sīnt prapadul icrelor de pesti. Se citeaza cazuri cīnd elesteiele cu crapi au fost secatuite numai de catre mormolocii lacomi de icre.

La īmbracaminte, broasca-de-balta variaza fel si chipuri. Doua broaste nu se aseamana una cu alta. La noi sīnt mai mult cenusii pe spate, cu stropituri mai īnchise, maslinii, verzii, negrii, cu dungi mai deschise, īn lungul trupului, īn dreptul coastelor. Mai rar sīnt verzi ca pe aiurea. Īn orice caz sīnt asa de colorate, īncīt cu greu le poti deosebi din iarba sau dintre lintita de pe balta ori frunza de nufar pe care le place mult sa stea si sa se soreasca.

Coloarea trupului, simturile agere, miscarea iute sīnt tot atītea arme de aparare contra numerosilor dusmani pe care-i are. Rar animal care sa numere mai multi vīnatori decīt broasca. Doar iepurele, ca si broasca, fricos si de umbra lui, o īntrece īn aceasta privinta.

Pasarile cerului, unii pesti din balta, tīrītoarele, pīna si vulpea nu o cruta. Se explica atunci pe de o parte toate īnsusirile broastei: vioiciunea, prevederea, inteligenta, dar si puzderia de oua pe care le depune īn balta.

Abia a īnceput sa se īnverzeasca cadrul baltii si broasca e gata la lepadat ouale.

Nu e cea mai timpurie īn aceasta privinta. Altele o īntrec īn harnicie, caci abia s-a luat pojghita de gheata de deasupra iazurilor si ouale de broasca-de-cīmp sīnt depuse[4].

Īn preajma fierbintelilor dragostei, caci si broastele au fierbinteli, sīnt mai neastīmparate, mai galagioase. Atunci, prin luna lui Aprilie, concertul broastelor e īn toi. Basi, baritoni, tenori, de toate se gasesc īn corul lor. Cīntaretii sīnt numai barbatii; ei au doua besici pe care le umfla cu aer de o parte si de alta a gītului, adevarate aparate de rezonanta. Cīnd glasuiesc: un-ort, un-ort, mai prelung ori mai grabit, mai ragusit ori mai subtire, atunci intra īn joc besicile. Broscoiul cīnta, sare īn jurul broastei, e mereu īn neastīmpar.

Īn sfīrsit broasca leapada ouale, ca niste puncte mai negre, asemenea icrelor de nisetru, īnvelite īntr-o materie gelatinoasa. Boturi, uneori cīt pumnul, se prind de buruienile de balta. Repede, repede, īn ou se zareste īnceputul larvei, ca o virgula mai groasa, iar peste cīteva zile foiesc mormolocii īn balta ca furnicile īn musuroi.

Fig. 141. Mormoloci.

Nici o asemanare īntre pui si parinti. Cei dintīi seamana cu pestisorii, de unde si numele de «peste tiganesc», dat īn rīs de Romān. La īnceput sīnt ca niste ace cu gamalie. Numai burta si coada e de dīnsii. Sīnt nesatiosi; cu gura ca de papagal, cu buzele īntarite de o placa mai cornoasa, sīnt prapadul icrelor si al animalelor mici de balta. De o parte si de alta a gītului au branhiile ca niste mici ramurele, prin care iau oxigenul din apa, picioare n-au de loc. Īnoata cu ajutorul cozii, care e ca o frunza lunguiata si asa de subtire pe de margini, īncīt se vad vasele de sīnge prin transparenta, īncetul cu īncetul se ivesc picioarele dindarat, apoi cele dinainte - spre deosebire de larvele de salamīzdra. Coada se strīmteaza la baza, branhiile se īnchircesc, capul se turteste si... broscuta e gata.

Spre toamna, cīnd īncepe sa cada bruma, broastele sīnt mai tacute, mai amortite īn miscari. Se credea ca trag la fund, se īngroapa īn mīl si asteapta primavara. Īn realitate chiar dupa ce se prinde gheata la fata iazului, tot mai umbla prin apa. Macar ca pielea lor moale, subtire, le poate servi la respiratie, totusi au nevoie de aer mai mult. Cu cīt se īngroasa gheata, cu atīt se trag si ele mai spre fund, dar nici īn toiul iernii nu sīnt complet amortite. Nu au somn de iarna, caci pot sta toata iarna, fara sa doarma, cīnd sīnt tinute la caldura odaii.

Daca broasca este urmarita de atītea animale, daca prin mormolocii ei aduce oarecare paguba helesteielor cu pesti, īn schimb omenirea trebuie sa-i fie recunoscatoare, pentru serviciile nemaipomenit de mari ce le-a adus stiintei. Īn Japonia s-a ridicat broastei chiar o statuie, īntr-o institutie stiintifica; a fost doar jertfita īn mii si mii de exemplare pentru experientele stiintifice.

Cunoasterea functionarii multor organe de la om, prin ajutorul ei s-a lamurit, caci mai toate experientele de laborator pe seama ei se fac. Contractia muschilor, circulatia sīngelui, actele reflexe, toate au la baza studiile īnvatatilor facute pe broasca. De pe urmele bietelor broaste s-a ajuns la mari descoperiri. Tot lor se datoreste descoperirea electricitatii. Sīnt cunoscute de orice copil care a trecut prin scoala experientele lui Galvani cu picioarele de broasca proaspat taiate. Pe līnga toate, broasca e urmarita de om si ca hrana, delicatete chiar. Obiceiul a patruns si la noi. Primavara, īn marile magazine de coloniale din Bucuresti [...] se vad si broaste jupuite, mai ales picioarele de dindarat.

Fig. 142. Broasca-rosietica (A) si broasca-de-padure (B) (d. Faideau, refacut de M.s.).

Īn afara de broasca-de-balta, la noi mai traiesc si altele: Broasca-rosietica (Rana temporaria) din partile muntoase e cam tot cīt broasca-de-balta ca dimensiune, numai ca e pe spate mai mult castanie, cīnd mai deschisa, cīnd mai īnchisa. O pata mai negrie se īntinde de la ochi spre tīmple, de unde si numele stiintific. Pete mai īnchise sīnt raspīndite neregulat pe spate, iar o dunga ca o vīrca desparte spatele de partile laterale ale trupului. Se mai deosebeste de broasca-de-balta si prin picioarele dindarat, ceva mai scurte.

Nu se tine numaidecīt de ochiurile de apa, ci sare dupa insecte īn iarba, prin pasuni si livezi. E cea mai harnica dintre toate broastele, caci abia s-a dezmortit vremea si ea depune ouale īn balta. Ouale sīnt mascate si nu ramīn lipite la fund, ci plutesc la fata. O dispozitie minunata, caci caldura īn luna lui Martie e slaba, asa īncīt mai la fata e mai cald decīt la fundul baltii. Numai īn vremea primaverii, cīt i se mai aude glasul; īncolo e tacuta. Nu i-ar prea veni la socoteala sa-si arate locul de adapost, caci si asa are din cale afara de multi dusmani. Nici macar ascunzisul īn apa nu-l poate folosi ca si cumatra sa broasca de balta.

Broasca-de-padure[5] (R. dalmatina) este raspīndita mai ales īn padurile de la ses. E mai mica decīt celelalte si se recunoaste lesne prin degetele lungi, iar la īncheietura are cīte o nodīlca, ca si oamenii bolnavi de guta . La coloare cam aduce cu precedenta, fiind īnsa mai castanie, iar picioarele dindarat are dungi negrii, de-a curmezisul.

Dupa cum numele o arata e cea mai vioaie broasca. Avīnd trupul mai zvelt si picioarele asa de lungi, poate sa faca niste sarituri de 2 metri si īnalte de jumatate de metru. De altfel nici ei nu-i prea place balta si cīnd e silita, pe vremea īmperecherii, sa sara īn apa, īntr-una sta pe o frunza de nufar mai bine decīt īn apa. si ea īsi depune ouale cīt mai devreme.

Familia buratecilor (Hylidelor)[7]

Scīrba care, fara sa vrei, te cuprinde cīnd te a-propii de un reprezentant al neamului broscaresc se sterge īn fata buratecului (Hyla arborea).

Asa de dragut ce e, cu o cautatura atīt de blīnda, īncrezatoare si o coloare asa de placuta, īncīt īl iei īn mīna fara grija. Poate unde īl gasesti numai printre arbori ori pe frunzele copacilor, pe care sta pitit, asteptīnd sa-i iasa īn cale o musca, te face sa-l socoti inofensiv si dragalas.

Fig. 143. Buratecul.

Cīnd sta pe frunza linistit, numai ochii putin bulbucati rotindu-i īn toate partile, cu greu īl poti zari. Peste tot, de la vīrful botului scurt si pīna dinapoi, e vopsit cu o coloare uniforma, verdele grīului de primavara. O dunga catifelata, cafenie, trasa peste ochi si de-a lungul coastelor, īl mai da putin de sminteala, desi ai crede ca este o codita de frunza lipita pe trup. Cīnd īl rastorni, vezi ca pe pīntece este iarasi verde, dar mai albicios, argintiu.

Aceasta este īmbracamintea lui obisnuita. si-o poate schimba īnsa fel si chipuri, dupa locul īn care sade. Īn aceasta privinta, este cameleonul padurilor noastre. Sta pe un loc mai īnchis la coloare, pe coaja crapata a unui copac; i se schimba si coloarea de pe spate. Se face cam la fel cu coaja; ajunge uneori ca īn locul verdelui stralucitor sa se īntinda o coloare liliachie īnchisa sau chiar bruna. Dimpotriva, locul unde se aciueaza buratecul este mai deschis; se deschide si coloarea hainei de ajunge aproape albicioasa. E o schimbare automata, fara voia animalului; e un act reflex, prin care se reguleaza grauncioarele colorante aflate īn piele. E īnsa o arma de aparare pentru animal, dar si o arma de vīnatoare. Nu e zarit usor nici de vreo pasare care l-ar īmbuca destul de multumita, dar nici de musca īnselata, care vine pīna la nasul buratecului, crezīndu-l o frunza.

Datorita acestei īncrederi pe care se vede ca el o are īn īmbracaminte, īl poti lua de pe frunza fara greutate. Se crede, sarmanul, cu scufia din poveste care te face nevazut.

Īn schimb coloarea īi prieste mult la vīnat, caci sub īnfatisarea blajina e pentru muste, mīncarea lui favorita, ce e mīta pentru soareci. Se cam potrivesc si īn apucaturi. Ca si pisica sta la pīnda. A vazut o musca? Sau o lasa sa se apropie ea de dīnsul sau se tīraste tiptil, tiptil pīna ce socoate ca e nimerit sa o apuce. Prin o saritura, musca se trezeste īn gura larga a buratecului, īmpinsa īn īnghititoare de limba moale. N-a avut vreme biata musca nici sa bīzīie.

Mai niciodata buratecul nu da gres. stie asa de bine sa potriveasca saritura, īncīt prinde musca si din zbor. De sarit sare mai ca si veverita. Dupa trupul ei, face niste sarituri uriase, caci la o lungime a trupului de 3 - 5 cm, o saritura uneori si de un metru nu e gluma. Nu se teme ca-si va zdrobi trupul, caci are cu ce sa se catare lesne. Nu e īnzestrata, e drept, nici cu gheare, nici cu cīrlige, ci cu 10 perechi de ventuze. E de-ajuns sa se atinga de o frunza cu vīrful unui deget si ventuza functioneaza, se prinde lesne. Ca dovada ca ventuza functioneaza prin ajutorul aerului, este ca daca se pune buratecul sub clopotul unei masini pneumatice, iar presiunea atmosferica slabeste, buratecul īn zadar īncearca sa se ridice pe peretele de sticla al clopotului, cum ar face usor daca ar fi īn aer liber.

Glasul buratecului, mai ascutit, mai limpede si mai placut decīt al broastei, se aude de cum se desprimavareaza. Cum īncep sa iasa clopoteii, iese si el din amortirea de iarna, barbatul mai īntīi, femeia mai tīrziu. si cum iese, da semne prin glas, cīntecul lui care se īntareste printr-o singura besica; cīnd e umflata, mai mare decīt capul, e ca o gusa. O arata mai ales īn perioada dragostei.

Femeia depune ouale oriunde gaseste, prin padure, un ochi de apa. Ouale se lasa la fund, iar repede, repede, cel mult īn doua saptamīni ies mormolocii; pīna la sfīrsitul verii le-au cazut si coada. Parintii īi lasa īn voia soartei, urcīndu-se pe frunzele desfasurate ale tufarisului din padure. si puii de īndata ce au pierdut coada si le-au iesit picioarele, se urca si ei pe frunzele buruienilor, foind ca soarecii, abia-abia mai mari decīt o unghie.

Cum da de frig, īsi cauta un oplos, īn mīlul unui ochi de apa. Nu-i pasa nici de īnghet. Viata se stinge cu atīta greu din trupul lui, īncīt chiar daca pare īnghetat, cīnd caldura vine pe īncetul, si nu deodata, se trezeste. De altfel aceasta e soarta multor animale «cu sīnge rece». Un mijloc de a se trimite la departari peste proaspat este si acela de a-l īngheta pe īncetul. Unde ajunge, daca e dezghetat tot pe īncetul, e proaspat ca si cīnd l-ai scoate acolo din balta.

Familia broastelor-rīioase (Bufonidelor)[8]

Nici cocostīrcul, afara doar de mare nevoie, nu vrea sa manīnce o broasca-rīioasa. Dar nici n-o poate suferi. Cīnd o īntīlneste, o strapunge cu sulita si o lasa umflata, sa se usuce la soare [...]. E, desigur, singura vinovata de ponosul ce cade asupra celorlalte broaste, care nu au nimic īn ele vatamator. Nu e vorba ca nici broasca-rīioasa, pentru om nu e īntr-atīta de rea cum o crede poporul. Daca te-ai lua dupa credinta gresita din popor, ea raspīndeste rīia printre oameni; cum o atingi, cum se iveste si rīia printre degete.

Īn realitate se stie ca aceasta boala se datoreste unui animal mic de tot, nici cīt un fir de mac. din neamul paianjenului[9]. El e acela care se prinde de pielea unui om sanatos cīnd da mīna cu unul rīios.

La fel e cu toate cele care se pun īn seama broastei-rīioase, nu numai la noi, dar la toate popoarele, nu numai acum, ci de cīnd e lumea.

Fig. 144. Broasca-rīioasa.

Ba ca e otravitoare, ba ca unde atinge udul ei, pielea putrezeste ori ca pe unde trece, buruienile sīnt otravitoare, si cīte si mai cīte astfel de credinti trecute, necontrolate, din generatie īn generatie. Mai era o credinta ca broasca rīioasa poate trai īn pietre. Se gaseste, e drept, de multe ori īn ziduri; daca a avut ce mīnca, daca, deci, era locul pentru insecte, ca sa se vīre pīna la dīnsele, se multumeste cu putin si-si duce viata īn īnchisoare; de nu, cum s-a experimentat, nu face exceptie si moare de foame.

Toata groaza si credintele au venit, de la īnfatisarea ei, fiind greoaie, mai mult mergīnd decīt sarind, dar mai ales de la pielea ei buboasa, din care se scurge, cīnd animalul e suparat, un suc, balos, iritant.

La noi traiesc doua soiuri de broaste-rīioase. Una mai mare, cafenie ca pamīntul la culoare (Bufo bufo bufo), mai rara; alta mai mica, mai des aflata, mai verzuie la piele cu pete maslinii neregulate (Bufo viridis viridis). Aceasta din urma se īntīlneste pretutindeni, de la īnaltimi de 1 000 m, cum e Schitul Durau, pīna īn cīmpii. O vezi sarind cu greu pe drumuri, pe strazile oraselor, prin ograzi, intrīnd si īn casa cīnd e pragul jos. Dupa broasca-de-balta e cea mai raspīndita la noi.

Sīnt animale de noapte. Viata lor īncepe o data cu amurgul.

Numai cīnd e vremea calduta si ploioasa, iese si ziua. Departe de a fi vatamatoare, dimpotriva sīnt asa de folositoare, stīrpind insectele, īncīt īn Paris se vīnd pentru gradinarii.

Sīnt tipul animalelor tihnite, multumite sa aiba ce mīnca. Cīnd au, īnghit cu o lacomie nemaipomenita; tind nu, se multumesc cu ce le pica. Poate sa rabde de foame vreme īndelungata. Nu sīnt vioaie, ci dimpotriva, abia se misca. Le place mai mult sa stea locului si sa-si roteasca ochii holbati. Cīnd vede insecta, o lasa sa se apropie si o īnghite īntr-o clipa. Cīnd prinde cīte o rīma si nu o poate īnghiti dintr-odata, o īndeasa cu labele de dinainte.

Broasca-rīioasa-cafenie mai mare, mai greoaie la miscari, se misca mai īncet; cealalta mai zvelta, mai subtire, sare ca o broasca si de multe ori cade īn zemnice, unde traieste din mila īntīmplarii.

Cea mare pune ouale mai de timpuriu; cea mai mica tīrziu, prin luna Mai. Se strīng gramada īn jurul ochiurilor de apa si nu li se aude glasul. Dupa ce si-au facut copilaria īn apa, puii ies pe uscat de multe ori īn asa de mare numar īncīt se crede ca a plouat cu broaste. Cum vine iarna, cad īn amortire, fie afundate īn mīl, fie scurmīndu-si o groapa īn pamīnt. Fiind rezistente, pot sa ierneze si stīnd unele peste altele. Īn pivnite, unde e cald, de multe ori nici nu cad īn letargia celor care au ramas afara.

De īndata ce clopoteii suna desteptarea naturii, si ele sīnt la locul lor, īn lumea vietatilor trezite din somnul cel de iarna.

Familia broastelor-gheboase (Pelobatidelor)[10]

Broasca-de-cīmp (Pelobates fuscus) e o specie ratacita pe la noi, desi nu ajunge bunaoara pīna īn Bucovina. Neamurile ei mai apropiate se proslavesc la umezeala si caldura tarilor dintre tropice si ecuator, unde nu cunosc ce e piscatura gerului si unde se īmbraca īn haine frumos colorate, ca mai toate vietatile de pe acolo.

Ratacita, asa cum e, nici nu vrea sa se arate decīt cum īnnopteaza: rar, pe o vreme ploioasa si calda, se avīntura si ziua. Altfel sta ascunsa pe sub radacinile de copaci, fiind mestera īn sapatul groapei, īn care se pituleste. Cu degetul mijlociu, lung si avīnd la vīrf un mont mai vīrtos, repede scurma tarna si se vīra de-a-ndaratelea. Īn cīteva minute a disparut din fata observatorului, parca a intrat īn pamīnt. Daca da cumva de o piatra si nu mai poate scurma, īsi strīnge iute labutele de dinainte, līnga gīt si se preface, ca vulpea din poveste, moarta.

La trup aduce cu broasca-rīioasa, are ceva īnsa si din īnfatisarea broastei de balta.

E ceva mai zvelta decīt cea dintīi, e ceva mai mica decīt cea de pe urma. La cap se deosebeste si de una, si de alta; are capul mai tuguiat, iar oasele sprincenelor mai iesite, formeaza ca o streasina ochilor. si dupa ochi o poti lesne deosebi. Pupila, lumina ochilor, e ca la mīta, verticala, pe cīnd la broasca-de-iaz este ca o elipsa orizontala, la buhaiul-de-balta ca un as de cupa, la broasca-rīioasa ca un romb lungit tot vertical. Sīnt semne dupa care, printre altele, se pot deosebi cele patru genuri de broaste din tara noastra, īn afara de buratec, recunoscut si de un copil.

La īmbracaminte e poate cea mai frumoasa dintre broastele de la noi. Pielea este neteda, moale, cu foarte putine besici ca niste negi, mai multi si mai marunti pe partea dindarat. Cenusie sau castanie, deschis pe spate, are niste pete mai cafenii, īncondeiate cu dungi alburii, asa īncīt spatele a fost asemanat cu o harta colorata, cu insule si fluvii. Sīnt exemplare la noi, cum s-a gasit prin Baragan, cu spatele roscat, caramiziu, asa īncīt aduc mai bine aminte de neamurile lor departate din tarile calde.

Nu trag la apa decīt īn vremea īmperecherii; altfel gasesc destule insecte, hrana lor obisnuita, pe uscat, tinīndu-se mai mult la sesuri. Sīnt dintre cele care īsi pun ouale īn balta mai devreme, īnsirate ca un sirag de margele pe o lungime de un metru, aninate de papura, ierburi. Larva care iese, creste repede, īntrecīnd īn lungime larvele tuturor celorlalte broaste. Pe cīnd batrīnii abia au jumatate de decimetru de lungime, o asemenea larva, cu coada lunga poate sa fie si de 17 cm.

Cum a capatat picioare, larva iese din balta si asa de mare le este coada īncīt le mai ramīne un capat si cīnd sar pe uscat, ca broscute.

Familia buhaiului-de-balta (Discoglossidelor)[11]

[...] īn serile linistite de vara, chiar cīnd prin apropiere nu este nici un iaz ori pīrīu, ci numai smīrcurile adunate pe fundul vaiugelor de la izvoare, deseori se aude o īngīnare de tonuri simple nu displacute, care nu sīnt asa de stridente, nici asa de variate ca ale broastei obisnuite. Acelasi glas monosilabic, cu intonari deosebite: hu, hu, pare ca ar fi niste lovituri simple, surde, de toba. E glasul buhaiului-de-balta, nume dat de popor si unui stīrc al carui glas, īn adevar, la sfīrsit pare ca e un muget scurt.

E o broasca destul de des īntīlnita la noi; seamana cu broasca-rīioasa, pentru ca e buboasa pe spate, de care se deosebeste lesne, cīnd o rastorni pe spate. Pe pīntece pare ca e salamīzdra-de-padure.

Sīnt doua soiuri la noi. Unul (Bombina bombina) cu pīntecele ca para focului, altul (B. variegata) cu pīntecele ca uns cu galbenus de oua. Cea dintīi se tine mai mult la ses, cea de-a doua spre dealuri si pīna īn munti. si la una si la alta culoarea vie a pīn-tecelui nu e una peste tot, ci e patata fel si chipuri cu pete īnchise, cenusii-negrii ori castanii.

Fig. 146. Variatia petelor galbene pe pīntece (1, 3) si pe spate (2) la buhaiul-de-balta de la noi (R. Calinescu).

Īncolo obiceiurile lor sīnt la fel cu ale celorlalte broaste. Le place sa stea toata vremea īn apa. Nu sīnt pretentioase. Nu le trebuie iazuri īntinse, adīnci, unde sa-si poata arata maestria īn īnot. Se multumesc si cu un ochi de apa, ramas dupa o ploaie mai mare. Nu le plac, de asemenea, nici apele curgatoare. Cīnd sīnt nevoite sa calatoreasca pe uscat, dar numai prin locurile umede si ferite de bataia soarelui, sīnt comice de tot la mers. Sar asa de repezit, īncīt fac tumbe si cad pe spate. Repede se zbat, dau din labe - cele de dinainte cu 4 degete nelipite, pare ca sīnt niste mīini grasune de copil - si se īntorc spre a-si continua drumul. Tot asa de repezite sīnt si la apucat hrana. Cīnd se nimeresc ca doua sa prinda deodata o rīma, e o placere sa le vezi, zbatīndu-se, sarind, pīna ce ajung sa suceasca trupul lungit al bietului vierme rupīndu-l īn doua. Multumita, īnghite fiecare partea ce i-a ramas īn gura, stergīndu-si botul cu labutele de dinainte.

Prin miscarile iuti, par mai nervoase decīt celelalte broaste. Cīnd le netezesti de-a lungul spinarii, cad īntr-un soi de letargie, īncovoindu-si spinarea ca o covata. Cīnd vad ca e un pericol mai rau, se rastoarna pe spate aratīndu-si culorile vii de salamīzdra, ca si cīnd ar zice: pazeste-te, nu sīnt de loc placuta la gust. si, īn adevar, asa e. Sīnt crutate ca si broastele-rīioase, pentru ca, iritate, dau din ele, mai ales pe coapse, un suc unsuros, ca de sapun, care e destul de iritant. Daca se tin īntr-o cutie mai multe broaste de acest soi si mirosi aerul din cutie, te apuca stranutul, parca ai mirosi amoniac. Cum vine iarna, īn felul celorlalte broaste, se ascund īn mīl si asteapta vremea buna.