ORDINUL CORMORANILOR, PELICANILOR (PELECANLFORMELOR)

ORDINUL CORMORANILOR, PELICANILOR (PELECANLFORMELOR)[1]

Familia cormoranilor (Phalacroeoraeidelor)

În acest ordin intra doua din pasarile cele mai mari de la noi, care au comun marea lor lacomie, fiind adesea tovarase la vînat. În afara degetelor la fel, se deosebesc la înfatisare.

Una, cormoranul ( Phalacrocorax carbo)[2], e dracul în forma de pasare, la coloare ca taciunele nears; cafeniu închis. De aceea i se spune pe aiurea: corb-de-mare. Nu e însa la fel peste tot; pe pîntece si piept, penele dese, 454x2318e marunte, bat în albastriu, cu stralucire metalica. Pe spate si aripi pare ca are isolzi; fiecare pana pe margini este încondeiata cu alb, asa încît se deosebeste bine una de alta. Pete albe nu are decît pe obraji, presarate pe cap si doua cana-furi la solduri. Coada e formata din pene mai tapene, retezate la vîrf, asa asezate încît ai crede ca îi sînt înfipte, ca sa se poata sprijini în ele.

Familia pelicanilor (Pelecanidelor)[3]

Babita sau pelicanul (Pelecanus onocrotalus), dimpotriva, pare ca e acoperita uneori cu petale rozacee de macies; numai spre vîrful aripelor are cîteva pene mai sure, iar pe cap poarta un soi de creasta de pene încretite si ceva mai lungi[4].

Amîndoua au picioarele ca de rata, cu unghii mari[5]. Amîndoua au gîtul subtire, destul de lung, putîndu-1 îndoi în toate chipurile.

Deosebirea e la cap. La cormoran capul e lungaret, terminat printr-un plisc subtire, puternic, îndoit la vîrf ca o gheara. Babita are si ea capul mic fata de trup, dar cu pliscul lung, din oase ce seamana cu solzii de crocodil si încîrligat la vîrf. Caracteristic pentru babita este sacul de piele galbena sustinut de marginile falcii de jos, cum este pînza crîsnicului tinut de nuielile îndoite si legate de coada acestui instrument de pescuit.

Amîndoua însa sînt tovarase la vînat, caci amîndoua se hranesc aproape numai cu pesti. De aceea traiesc pe lînga baltile mari; puzderii sînt în baltile din Delta Dunarii, contrastînd, cînd stau alaturea, prin caloarea lor. Rar se ratacesc pîna-n tinutul Vaslui.

E o priveliste neuitata aceea care ti-o prezinta bancurile de nisip de pe lînga lacurile mari din delta sau de lînga tarmul marii. Se pare o insula de nuferi într-un cadru negru. Iar de te poti apropia sa le privesti mai bine, atunci poti prinde contrastul.

Pelicanii greoi stau mai linistiti. Tacticosi, îsi usuca aripele pe jumatate întinse ori îsi potrivesc penele de pe spate cu pliscul cu care ajung pîna la coada. Alaturea, cormoranii au pozitiile cele mai comice. Care e cu gîtul întins, atent, care cu gîtul îndoit ca o toarta de ulcior, care cu penele de la coada rasfirate ca ale unui curcan ori cu aripele întinse, gata sa zboare. Unii stau nemiscati ca soldatii de santinela, altii dimpotriva mereu schimbîndu-si pozitia.

Sute si mii împînzesc fata apelor; sînt pasari carora nu le place decît traiul în societati mari. Nu se bat între ele de la mîncare, caci au îndeajuns macar ca sînt de o lacomie fara pereche. Se împaca, ba chiar îsi cauta tovarasia, pentru ca se completeaza unele pe altele.

Cormoranii sînt dibaci înotatori, se cufunda lesne si tin îndelung sub apa. Ca o sageata se afunda în apa, la adînc; ies, cine stie unde, respira putin si se afunda din nou. Vînatoarea lor este mai mult sub apa. De aceea ei se duc spre largul baltii sau se pironesc în asteptare pe parii ce sustin voloacele la un talian asezat ceva mai departe de tarm, ca la Agigea. Prin aceasta aduc un serviciu babitei, rascolind pestii si mînîndu-i spre mal, unde-i asteapta crîsnicu! celorlalte nesatioase. Acestea se tin lant la marginea apei, caci macar ca înoata bine, nu se pot cufunda. Cel mult îsi vîra pliscul si gîtul lung în apa, dar niciodata nu da gres.

Sînt pacostea baltilor[6]. O pereche de babite cu cei doi pui manînca pîna la 14 kg peste pe zi. Înghitind crapi de 2 kg, iar un cormoran înghite 2 - 3 kg de peste pe zi .

Fig. 47. Babita (d.C. Mol as din Revista sliint. V. Adaniachi - Iasi, refacut de M.s.

Vînatoarea o fac mai întîi dimineata; e dejunul. Dupa ce s-au saturat, se retrag spre tarm. Cormoranii zboara pe arbori, daca sînt, croncanind ca ciorile, îndoind crengile de greutatea lor. Babitele se tin de regula pe pamînt. Amîndoua se soresc, ca sa li se usuce penele, curatindu-le cu pliscul. Îsi întind aripele, bat din ele ca sa se zvînteze mai repede, se leagana cînd pe un picior cînd pe altul, luînd pozitiile cele mai variate. Dupa ce-si curata hainele, se odihnesc cît bate soarele prea de sus, mistuind ce au mîncat. Babitele se lasa pe pîntece ca gîstele, strîngîndu-si gîtul si sprijinindu-si pliscul greu pe spate. Cormoranii stau la rînd ca soldatii, dar neastîmparate.

Dupa-amiaza se întorc iarasi la balta, pentru masa de seara, pe care o prelungesc pîna la apusul soarelui, cînd se retrag la culcusul lor, cormoranii, galagiosi, babitele tacute, demne, caraghioase de importanta ce dau trupului lor, numai pîntece.

Cei dintîi sînt tipul hraparetului lacom, dar inteligent, vioi, iscodind orice, cu simturile agere, prudent si îndraznet; cele de-al doilea fiind tipul burghezului domol, lenevos, care nu-si împarte viata decît între mîncare si odihna, multumit de sine cînd s-a saturat, placîndu-i linistea între ai sai si chiar traind bine cu toata lumea pasareasca.

Neavînd dusmani - e greu chiar hultanului cît de mare sa se încumete sa le atace - dau pace si ele altora.

Babita îsi face cuibul adunînd papura sau stoloane de stuf pe insulele plutitoare, unde e mai mare siguranta, ori pe plaur. Cuibul seamana cu niste gateje azvîrlite la întîmplare. Cormoranii, dimpotriva, îsi iac cuibul pe copaci, din crengi azvîrlite fara mestesug; bietii pui golf.si te miri cum nu se înteapa în vîrful vreascurilor uscate. Cuibul, crengile si trunchiurile copacilor s-îiit ca varuite de gainatul albicios al pasarilor; pe lînga toate e un miros greoi de putreziciune, provenit din pestii cazuti din cuib. E un adevarat iad sub salciile pline de cuiburi de cormoran, care marginesc iazurile din delta sau canalele din balta. Ca si vulpea, uneori nu se ostenesc sa-si faca culcusurile singure, ci-1 fura de la ciori si de la stîrci. Cele dintîi fug în fata dusmanului mai puternic; cei de-ai doilea duc lupta pentru casa lor, dar ies de regula biruiti. Numai cormoranii de pe Insula serpilor[8], nu au încotro si trebuie sa-si astearna culcusul puilor pe stînca goala.

si babitele si cormoranii traiesc lesne în captivitate; una din placerile gradinilor mari zoologice este si cusca lor.

Cormoranii, prin unele parti, cum e în China, servesc la pescuit, omul slujindu-se de lacomia, dar si de istetimea lor. Pentru aceasta sînt crescuti si educati anume. Dusa în larg, pe pluta de bambus, pescarul da drumul pasarei. Ea se afunda si iese dupa scurt timp, cu un peste în plisc, gata sa-l înghita. Ţi-ai gasit! Omul i-a pus un inel la gît, asa încît gîtita e strîmtata. Pescarul o cheama, pasarea vine. Prada îi este luata din gura. Ca sa fie si ea multumita, rasplatita de osteneala si mai ales ademenita, i se azvîrle un chiticas. Alteori cormoranul se pune-n greva si nu vrea sa vina la chemare. Pescarul îl prinde cu un soi de plasa si-l trage spre pluta.