ORDINUL DIPTERELOR

ORDINUL DIPTERELOR[1]

Peste 40 000 de specii intra īn aceasta grupa atīt de raspīndita īn care se cuprind mustele si tīntarii. Se recunosc lesne pentru ca n-au decīt o pereche de aripi subtiri. Cele de dindarat ramīn ca niste solzi.

Familia mustelor (Muscidelor)[2]

O singura musca duce uneori la disperare. Afara e īnnaduseala de baie ruseasca. Īn odaie e racoare si umbra; numai bine pentru lucru. Īti pregatesti dinainte hīrtia de scris.

Nici n-ai apucat bine sa scrii titlul si o musca obraznica vine si se pune tocmai pe frunte. Printr-un gest reflex, o alungi. Fara rusine se asaza pe vīrful nasului. Te strīmbi, dai din cap, dar degeaba: musca nici nu vrea sa stie. Cel mult se muta pe sfīrcul urechii. Te lasa o clipa īn liniste; se duce, multumita, sa-si curete capul, aripele, cu piciorusele ei subtiri. Cīnd iar īncepi a scrie, afurisita gīnganie se pune pe sprīncene ca sa īnainteze pe pleoape. Arunci condeiul, te pui īn urmarirea ei. Ea se urca sus, pe geam, unde se misca lesne, caci are ventuze la vīrful picioarelor. Se explica ciuda cu care Schopenhauer vorbeste de musca «simbolul nerusinarii si al obrazniciei».

Daca nu ar fi decīt acest necaz ce aduce musca, n-ar fi mare paguba. Oamenii īnsa i-au declarat nimicirea, din ce īn ce mai crīncen, pentru alte rele. Īn celalalt razboi[3] mustele erau o adevarata plaga. Morti de oboseala, soldatii nu puteau īnchide ochii, de raul lor. Roiuri īntregi se lasau peste ei. Ranitii sufereau īngrozitor. Ranile deveneau iute negre de mustele care se adunau.

Fig. 324. Musca-de-casa (d. I. Muresan, refacut de M.s.).

Goana īmpotriva mustelor se explica mai ales dupa ce s-a constatat ca ele sīnt carausele semintelor de boli diferite. Cautīndu-si mīncarea oriunde, īn scuipatoarea ofticosului, ca si īn gunoaiele murdare, vīrīndu-si labele īn necurateniile tificului, ca si īn ale holericului, musca transporta pe trupu-i paros fel de fel de microbi. Iar cīnd se curata, caci, ca un contrast īi place curatenia trupului, īi lasa oriunde se nimereste: īn casa, pe bucata de pine, pe bucatele neacoperite.

N-au avut ce face unii ? Numarīnd, au gasit peste un miliard de microbi pe trupul unei muste. Carantina e iluzorie. Microbii se anina de labele mustei si trec granitele ca si contrabandistii īn aeroplane. Īsi īnchipuie oricine isprava. Dintr-o casa unde zace un bolnav de tifos, musca vine cu microbii, care s-a dovedit ca pot trai si cīteva zile pe ea, īn casa vecinului si se duce de-a dreptul la compotul neacoperit, pus pe masa. Transmisia bolii e īnlesnita. Tot asa mai ales cu copiii murdari, unsi pe la gura cu dulceata ori zeama de fructe. Intrarea microbilor īn gura copilului e si mai asigurata.

Alarma a plecat de la Institutul de entomologie condus, īn America, de Howard. Īn unele parti din Statele Unite chiar s-a 545s1824f introdus īntre prescriptiile igienii publice masurile de luat īmpotriva raspīndirii mustelor. Īn Anglia a fost si o «expozitie īmpotriva mustelor» cu toate mijloacele de combatere īn noua lupta a omului pentru viata sa. Fara crutare! e cuvīntul de ordine. Printre scolari se raspīndesc tablouri, grafice de pericolul roiurilor de muste. S-a ajuns sa se plateasca de fiecare musca ucisa ca si pentru guzgani īn vremea ciumei; un drac de baiat a cīstigat 500 lei omorīnd 110 000 muste, care umpleau 10 vase mari, expuse vederii, celor multi.

Nu i-a fost prea greu. Ca toate animalele cu multi dusmani, musca este foarte plodicioasa. Din cercetarile facute, fiecare depune, īn gunoaie, īn crapaturile dintre scīndurile dusumelelor, 120 de oua. Din ou iese larva, musita alba, fara picioare, dupa 6 ori 24 ceasuri, cum e vremea. La cel mult doua saptamīni, din larva se iveste musca. Sa faca acuma oricine socoteala cīte muste ajung sa se adune toamna, de la musca batrīna adapostita peste iarna īntre ferestre si care la 1 aprilie e īn stare sa depuie oua.

Urmasii unei singure muste din primavara, daca toate ar trai si s-ar reproduce, ar atinge dupa Howard, numarul fantastic de 5 trilioane 600 bilioane de indivizi. Pusi cap la cap, toti acesti copii ai batrīnei muste ar face un sir lung de aproape 56 milioane kilometri. Dintr-o musca īntr-un an s-ar acoperi pamīntul tot cu 2 straturi de muste. Asa cel putin sta scris la carte, īn teorie. Ar fi pieirea lumii prin muste, dar totodata si a lor. Natura are īasa o adevarata politie. Cīnd un animal plodicios ameninta traiul altora, valul se opreste. Dusmanii se īnmultesc si ei, avīnd prada īndeajunsa. si, slava Domnului, mustele au destui dusmani īntre pasari, paianjeni etc. Omul cu toate hīrtiile de muste - īn Sahara si femeile īsi ung nasul cu un soi de clei - nu este dintre dusmanii cei mai rai. si totusi, e o necesitate ca sa intre īn mintea fiecaruia ca omorīnd o musca, omori un aeroplan viu cu puzderie de microbi.

Ca si la lacuste, apriga lupta trebuie īndreptata asupra larvelor, care nu pot zbura. Gunoaiele de līnga casa aiurea se acopara cu paie uscate. Larva de musca, trecīnd īn stare de nimfa, se ascunde printre paie. Acestea arse, se distrug si mustele īn fasa. Gunoaiele trebuie stropite cu var, ceea ce e mai usor.

Pentru launtru casei īnsa principalul e sa nu se lase nimic, ce s-ar mīnca nefiert, la īndemīna mustelor. Toiul trebuie bine īnvelit, adapostit de lacomia lor.

Musca e unul din cei mai obisnuiti dusmani ai omului, dar nu si dintre cei mai putin periculosi.

Familia Califeridelor[4]

Mai mare e muscoiul, musca-mare, musca-albastra (Calliphera vomileria). Intra cīteodata buzna īn odaie, face zgomot mare bīzīind ca un barzaun si caznindu-se sa sparga geamul, atīta ce se zbate la fereastra. Altfel, aceasta musca cu trupul albastriu īsi duce viata mai mult pe flori, lingīnd sucurile dulci pe care unele plante le secreteaza. Īn schimb, daca gospodina cumva nu a īnvalit bine carnea īn frunze de urzica sau n-a acoperit-o cum trebuie īn timpul verii, repede capata musita. Foiesc niste viermisori albi, care nu sīnt altceva decīt larvele de muscoi. Aceasta musca nu-si pune ouale - vreo 300 - decīt pe carne, pe hoituri, pe putreziciuni. Larva iese dupa cīteva ceasuri si se asaza pe mīncat. Neavīnd falci, ci putīnd numai suge sucurile, larva varsa un suc ce contine un soi de pepsina, care mistuie carnea si numai asa o poate suge.

Īntr-o privinta, aceasta masca, prin larvele ei e mai mult folositoare; face parte din armata agentilor sanitari ai naturii, mistuie repede orice hoit, care altfel ar infecta aerul cu putoarea putreziciunilor. Dupa o vreme larva se lasa la pamīnt, se īngroapa, se īnveleste īntr-o coaja si ierneaza sub forma de nimfa. Cum da primavara iese musca adulta.

Fig. 325. Muscoiul, larva si nimfa (d.E. Saulea).

Familia Sarcofagidelor[5]

Mai rea este vierminariul (Sarcophaga carnaria), caci depune nu cīteva oua, ci un mare numar, pīna la 10 000 de larve. E, deci, vivipara. Se lasa unde poate, pe putreziciuni, dar si pe ranile vitelor, ba chiar si a oamenilor. Larvele se dezvolta, maresc ranile, dezgolind uneori carnea pīna la os. Musca se recunoaste prin ochii caramizii si niste dungi negre pe dosul pieptului, iar pe pīntecele paros are pete numeroase mai deschise la coloare. Tot asa de rau e ciulul (Sarcophaga magnifica) de pe la ses, care se īncumeta sa-si depuie larvele pīna si-n ranile copiilor, de mor īn chinuri groaznice.

Fig. 326. Vierminariul (R., refacut de M.s.).

De muste gospodina trebuie sa se pazeasca aproape ca de foc. Nimic nu ramīne neinfectat, daca se afla neacoperit.

Familia cīsitei (Phiophilidelor)[6]

Cīsita (Piophila casei) abia pīndeste sa gaseasca brīnza descoperita spre a lepada cele 30 de oua, fie la un loc, fie īn pachete. Din ou repede iese o larva cu un capat ascutit si altul gros; care se pune pe mīncat brīnza. Se recunoaste o asemenea larva, caci este de o vioiciune fara seaman.

E un adevarat acrobat. Īndoindu-se si apoi īntinzīndu-se face sarituri si de doua degete. Īn acest chip se poate misca din loc īn loc. Romānul le zice codati, desi adevaratii codati sīnt larvele unei alte muste (Eristalomyia teiiax)[7] cu obiceiuri foarte curioase. Musca e frumoasa la īnfatisare. Mai degraba ai lua-o drept o albina, īncinsa cu brīulete aurii si negre peste pīntece, cu pieptul ca de catifea albie si cu capul cafeniu deschis. Īsi duce viata mai mult printre flori si nu rar o gasesti īmpreuna cu alte muste colorate, pe florile albe de coada-soricelului sau de morcov salbatic.

Fig. 328. Eristalomyia larva ei (codati).

Ce contraste mai sīnt īn natura! Larva acestei muste traieste īn locurile murdare, foind mai ales īn latrine. O recunosti dupa o coada lunga si subtire, un tub prin care respira, cīnd iese mai la fata murdariilor groase. Daca īi vine vremea sa se schimbe īn nimfa, e drept, paraseste aceste locuri. Apuca la drum pornind spre altele, uscate. Īn cale īnsa adesea cade prada furnicilor; cum dau de ea, o ataca si pīna ce nu o omoara nu se lasa. Nu rar īntīlnesti asemenea codati luptīndu-se cu furnicile, voind sa scape de ele, rostogolindu-se cīnd pe o parte cīnd pe alta, ceea ce nu-i vine greu, avīnd trupul ca un tavalug.

Familia taunilor (Tabanidelor)[8]

Unele muste aduc stricaciuni vitelor. Dintre acestea taunul (Tabanus bovinus) e cea mai curioasa, caci e nelipsita din preajma vitelor sau a cailor la drum. Vizitiul atent are grija din vreme īn vreme sa alunge cu coada biciului o musca mai mult cafenie, cu ochii mari si verzi si cu niste pete stralucitoare, galbui īn fundul pintenului. E una din mustele suparatoare, pentru ca nu linge sucurile, ca altele, ci īmpunge pentru a face sa picure sīngele pe care-l suge. Numai femeia e rea; ea are aparatul de īmpuns. Barbatul īsi duce viata printre flori sau cel mult se multumeste cu sudoarea de pe vite. Au un zbor iute ca sageata si abia alungate dintr-un loc, repede īsi gasesc altul unde se asaza.

Fig. 329. Taunul.

Familia strechiilor (Hypodermatidelor)[9]

Pomenirea taunului aduce aminte īndata de streche (Hypoderma bovis), una din cele mai rele muste, caci pune pe goana vita de care s-a prins, de unde si vorba: «A da strechia» sau «fuge ca de streche». Dar vita fuge nu de groaza strechiei, cīt īnselata de bīzīitul ei, care e ca si al taunului. Taunul īnteapa si fuge, strechia e rea prin larvele ei, ca insecta traieste numai cīt se īmperecheaza si moare, fara sa manīnce.

Insecta pune ouale pe perii vitelor, unde se prind ca si lindina. Lingīndu-se pe trup, vita trage īn gura si cīteva oua de strechie. Aici, la caldura, iese larva, trece īn faringe si apoi īn esofag, de unde face adevarate calatorii īn trupul vitei, vreme de un an si mai bine. S-au gasit larve de strechie pīna si īn maduva spinarii. Dupa un asemenea drum lung, larva, īn sfīrsit, se astīmpara, oprindu-se sub piele. Īn locul acela se formeaza o umflatura, numita īn popor «cos ». Pe o vita poate sa fie si pīna la 100. Din fiecare cos iese larva, cade la pamīnt, se preface īn nimfa si de acolo īn strechie.

Deci nu insecta e vatamatoare, ci larva ei, larva-cīrtita, caci īsi face drum prin trupul vitei, ca si cīrtita pe sub pamīnt (fig. 330).

Fig. 330

Īn unele tari, cum e īn Scandinavia[10], nu e rar cazul cīnd larva se dezvolta īn trupul omului producīnd buboaie dureroase.

Tot asa de rea este si strechea-oilor (Oeslris ovis), o musca castanie (fig. 331), cu perisori numai spre vīrful pīntecelui. Se gramadeste spre toamna pe līnga stīne, stīnd linistita pe copaci, pe pareti, de o poti prinde cu mīna. Ea īsi pune ouale īn narile oilor la caldura si umezeala. Larva (Carabeti) se hraneste cu muci, se vīra īn nas, pīna patrunde īn spatiile goale din oasele fruntii, cīteodata ajungīnd si la creier. Sta asa īn nasul oii vreo 9 luni, dupa care iarasi se lasa pīna-n nari. Oaia stranuta si larva cade la pamīnt, unde se schimba īn nimfa si apoi īn insecta. Degeaba se strīng oile gramada cīnd simt apropierea acestor muste. Degeaba se īndeasa una īn alta, plecīnd botul la pamīnt. Musca tot se vīra printre ele, depune ouale īn nari.

Tot de o musca sufera rau si calul. Musca-de-cal (Gastrophilus intestinalis) este lunguiata, paroasa, cu pieptul galbui īn jumatatea de dinainte cu 2 brīulete late si 2 pete castanii pe aripi. Traieste īn roiuri mari, iar īn zilele de naduf vin pe unde pasc caii. Oricīt s-ar apara dīnd mereu din cap, vīnturīndu-si coada ori īntovarasindu-se doi cīte doi cu gīturile īncolacite, musca vine, pune un ou pe parul de pe coama ori pe picioarele de dinainte, se duce īn treaba ei, iar vine, iar pune oua si tot asa cīte are īntr-īnsa.

Din oua ies larvele. Calul le īnghite lesne, lingīnd cu buzele locurile unde se gasesc larvele si care, cautīnd sa se vīre īn piele, aduc mīncarime. Din gura trec īn stomac, unde se īnfig īn mucoasa, sugīnd sucurile. Dupa ce au stat vreo 10 luni īn stomacul calului, fac drumul prin intestine, de unde sīnt date afara cu balega. De aceea poporul le-a dat numele de trīnji. Cazīnd jos, mai stau vreo 6 saptamīni īn pamīnt si numai dupa aceea iese musca.

Sīnt muste mari ca muscoiul, taunul, strechia sīnt muste marunte de tot, ca firul de praf. Acestea traiesc īn roiuri dese, uneori atīt de dese, īncīt cīnd vine cīte un suvoi īti intra īn nas, ochi, urechi, de nu stii cum sa scapi de ele.

Fig. 332. Larvele mustei-de-cal stīnd gramada īn stomac (d. refacut de M.s.).

Familia musculitelor-de-otet (Drosophilidolor)[11]

Printre mustele marunte, care roiesc mai ales spre toamna, sīnt betivele sau mustita (Drosophila melanogaster), care umplu vazduhul mai ales īn toamna secetoasa, de cum prinde a se coace poama; roiesc īnsa si īn jurul muraturilor, a drojdiilor din fabricarea tuicii.

Fig. 333. Betiva (E., refacut de M.s.).

Sīnt musculite zvelte, abia de 3-4 mm lungime, cu capul roscat ca si pieptul, cu picioarele galbui si cu pīntecele negru cu brīulete aurii. Cīnd se joaca īn raza de soare, pare ca sīnt fluturasi de aur. Mai au un obicei. Zborul lor e zvīcnitor. Deodata salta ca arse si apoi se asaza linistite pe o frunza, pentru ca iarasi, ca apucate de ceva din nou zboara īn razele de soare. Larva traieste īn must, īn dospeala si se hraneste nu numai cu substanta dulce din must, dar si cu ciupercile marunte care produc fierberea.

Familia Tefritidelor[12]

Tot marunta esi musculita care da «viermi» cireselor (Rhagolciis cerasi). E o musculita nu mai lunga de 4 mm, neagra-stralucitoare ca smoala, cu pete galbene pe piept, cu picioarele galbui si cu brīulete castanii pe pīntece. Cīnd ciresele prind a se īnrosi, musculita vine si pune un ou la capatul coditei; larva se vīra īn cireasa, līnga sīmbure si manīnca din carnea dulce a fructului. Cīnd cireasa s-a copt de tot, larva iese din īnchisoare, se lasa la pamīnt, unde ca nimfa sta peste iarna si numai la primavara se arata musculita.

Fig. 334. Musculita-cireselor (d.O.Fintescu, refacut de M.s.).

Fig. 335. Un tachinid: a = larva; b = nimfa (R.).

Familia Tachinidelor[13]

Sīnt īnsa si muste politiste care ca si unele viespi, au rolul de a stīrpi alte insecte stricatoare.

Acestea fac īn special parte din grupa Tachinidelor, de mare ajutor pentru agricultori. Sīnt musculite unele ceva mai mari decīt musca de casa. Se recunosc de obicei prin perisorii lungi ce le acopar aproape tot corpul sau macar capatul pīntecului, dīndu-le o īnfatisare zburlita. Zborul lor e mult mai iute, ceea ce le-a si dat numele. Īsi duc viata prin flori, din care sug nectarul. Unele īsi depun ouale pe carne; cele mai multe īnsa depun cīte un ou pe larvele vii de fluture. Vezi cum zboara de-a dreptul asupra unei omizi. Uneori ti se pare ca numai a trecut pe līnga ea. A avut īnsa vreme sa puie un ou mic, stralucitor, care se lipeste fie de peri, fie de piele. Cīnd omida se gaseste īn preziua unei napīrliri, a scapat de moarte. Dezbracīndu-se de haina verde, leapada si oul de pe ea. Altfel Ousorul acela nici cīt un fir de mac e moartea sigura a omizii. Din ou iese larva a carei grija cea dintīi e sa sparga pielea oaspetelui si sa se vīre īn trup. Aici creste, īntīi din grasimea omizii, apoi cu maruntaiele ei (fig. 335).

La īnceput omida pare ca nu simte moartea din ea. Manīnca, se misca tot ca mai īnainte. Deodata īnsa, īntr-o buna zi, se moaie si cade moarta la. pamīnt. Numai pielea i-a mai ramas.

Unele din aceste muste (Lucilia bufonivora) sīnt un fioros dusman al broastei-rīioase (Bufo bufo bufo). Musca e inofensiva; ea īnsa īsi lipeste ouale pe pielea broastei. Larva iesita se misca pīna ajunge la narile broastei, intra īnlauntru si printr-un adevarat cutitas al falcilor scrijeleaza mucoasa nasului, o irita, caci se hraneste cu sucurile iesite din aceasta iritare. Cu cīt larvele cresc, ranile se maresc, iar din nari trec īn creieri, de aduc capierea broastelor; animalul se īnvīrte-n loc, se da tumba pīna ce moare īn chinuri groaznice, mīncata de vie. Larvele continua sa manīnce si cadavrul, de nu ramīne din broasca decīt pielea si oasele. La noi larvele ataca mai adesea broasca-rosie (Rana temporaria), dupa observatiunile lui M. Bacescu, de la Universitatea din Iasi[14].

Curios obicei īl are musca Miltogranima. Pune oul nu pe larva vie de fluture, ci pe larva amortita adusa de vreo viespe īn cuibul ei spre a o da ca hrana puilor. Musca īnsa se teme de viespe. Nu īndrazneste sa puie oul chiar īn vazul ei. Nici n-ai banuit ingeniozitatea la care recurge aceasta mica faptura.

«Se pune la pīnda īn preajma cuibului de viespe. Aceasta aduce prada amortita, tinīnd-o cu picioarele de dindarat. Cīnd viespea a patruns īn cuib, dar prada ei n-a fost īnca de tot vīrīta, musca, īntr-o clipa, depune oul pe aceasta, fara sa fie īmpiedicata de viespe care n-a vazut-o, fiind deja īn cuib.»

Numarul oualor depuse de aceste muste pot sa se ridice si la 20 000. Presupunīnd ca numai 50 % din oua sīnt puse pe larvele de fluturi si se vede ca dintre ele pier cu nemiluita. Fluturii sīnt stīrpiti sau apar īn mic numar la anul viitor. Atacul mustelor tachinide īmpotriva larvelor a fost folosit īn America, unde stiinta este pusa si īn serviciul binelui public.

Din Japonia s-a importat īn Statele Unite un coleopter[15] foarte periculos deoarece distrugea grīul, dar si pometurile. Prin īnmultirea lor nemaipomenita ameninta agricultura. Oamenii de stiinta s-au pus pe lucru fata de īngrijorarea agriculturilor. Au ajuns sa gaseasca un tachinid (Centeler) care avea o predilectie pentru larvele de Papiliio. L-au cultivat si, cīnd au capatat un numar suficient de asemenea tachinide, le-au dat drumul īn cīmpurile infectate. Rezultatul a fost uimitor. Astfel, prin ajutorul mustei au scapat de pacostea fluturelui amenintator.

Spre norocul oamenilor, numarul acestor tachinide, minunati politisti din natura, este foarte mare. P.M. sustcr, de la Universitatea din Iasi, īn studii documentate asupra lor, publicate īn «Anualles scientifiques de l'Universite de Jassy», a gasit peste 350 de specii īn cuprinsul Romāniei. Se īntīlnesc mai putin īn tinuturile muntoase; cele mai multe sīnt raspīndite īn cīmpii. Oriunde ar fi, le place loc cu soare mult. Dintre ele majoritatea sīnt asemenea celor din restul Europei centrale; putine īnsa sīnt emisari ai tinuturilor mediterane.

Īn sfīrsit trebuie de pomenit ca pe līnga noianul de multe īnaripate de tot soiul, care īmpīnzesc fata pamīntului, sīnt si unele care au pierdut aripele. Au ajuns parazite; nici nu-ti vine a crede ca pot fi rude cu musca. Parazitismul are aceasta ca urmare. Transforma un animal de nu-i mai cunosti obīrsia.

Familia Hipobescidelor[16]

Batucelul (Hippobosca equina) are īnca aripi. Īl vezi tinīudu-se mereu de calul asudat, cautīnd sa se anine de partile putin paroase, cum e īntre picioare, īndaratul trupului (de unde si vorba «a se vīrī ca musca īn c... calului»), sau sub burta. Are trupul lataus si īmbracat īntr-o chitina asa de scortoasa, ca n-o poti zdrobi, ca pe musca, īntre degete. Īsi aluneca lesne. E galbuie īnchisa, mai mult ruginie la coloare, cu o dunga castanie pe spate si o pata galbuie pe piept. Are trompa scurta, dar tapana ca o sula, de o poate vīrī lesne īn pielea calului, de care se tine pīna ce se umfla de sīnge.

Chichirita-oii (Melophagus ovinus), dimpotriva, nu mai are aripi. Doi solzisori pe spete e tot ce le mai arata urma. De altfel nu e numai aceasta schimbatoare. Chitina e ca de piele, pieptul dintr-o bucata, iar pīntecele ca o punga. Picioarele zdravene, cracanate, se sfīrsesc cu cīte 2 cangi, ca la paduche. Cu aceste cangi se tine de mitele līnii, ajunge la piele, īsi īnfige rītul drept si ascutit si se pune pe supt. Cu atīta lacomie suge, ca-si īmplīnta pīna si capul īn piele, asa īncīt nu se vede decīt ca o buburuza rotunda si moale. Nu scapi oile de chichirita decīt la tuns, cīnd le alunga ploaia, sau cīnd oile se scalda si chichiritele se īnadusa. Ciobanii mai au bunul obicei de a spala oile dupa tuns cu pacura ori cu zeama de strigoaie (Marian). Chichiritele se īnmultesc altfel decīt cele mai multe muste. Larva sta īn pīntecele mamei, fiind hranita cu un soi de lapte secretat de ghinduri anumite. Cīnd e nascuta, larva nu mai sta ca atare decīt scurta vreme, cīteva ore si se schimba īn nimfa.

Fig. 336. Chichirita-oii.

Familia tīntarilor (Calicidelor)[17]

Ţīntarii sīnt rude de aproape cu mustele, caci si ei au doua aripi. Se deosebesc īnsa prin trupul zvelt, subtire, ca si prin armatura bucala. Cei mai multi tīntari īmpung si sug. Au, deci, un soi de ace, gazduite īntr-un jgheab-format din baza de jos, acoperit īn lung de buza de sus.

E o insecta tot atīt de nesuferita ca si musca. Nu e vorba numai de cel care da frigurile, ci si de tīntarul obisnuit. Sīnt nesuferiti, pentru ca de cum se lasa seara, nu mai poti sta afara de raul lor, mai ales daca prin apropiere este fie si numai un ochi statut de apa de ploaie.

Cel mai cunoscut este tīntarul obisnuit (Culex pipiens). Observa-1 cīnd se apropie. Īl vezi cum fara nerusinare se Iasa: de-a dreptul pe piele, ba īnca nu vine pe tacute, caci «tīntarul cu cīntari te saruta». Nici nu-l simti cīnd se asaza fiind usor ca o pana, iar picioarele, subtiri si lungi, abia te ating. Īsi cauta un loc bun de supt, unde e pielea subtire sau īsi īnfige trompa tocmai īn fundul uneia din īncretiturile numeroase ale pielei pe care le poti observa mai bine cu lupa. Līsīndu-1 sa te īmpunga, poti sa bagi de seama si la faptura trupului lui zvelt, cu cele doua aripi lungi,, transparente, cu antenele ca niste pene ori crengute. Īl vezi cum se cazneste, se īngheboseaza pin a-si vīra acele īn piele. Pe urma simti o usturatura. E momentul cīnd tīntarul a lasat sa se prelinga īn rana stu-pitul lui iritant, pentru ca sa scoata mai mult sīnge. Īn vremea aceasta, cīt si-a vīrīt acele, buza de jos ca un jgheab a ramas afara, īncretita. Pe urma se pune tīntarul sa suga cu atīta lacomie, ca nici nu stie pe ce lume e si ce se īntīmpla cu dīnsul. Poti sa-l omori lesne, desi nu e bine, caci trompa ramīnīnd īn rana, o irita, aducīnd puroiere. De la o vreme se satura; umflat se duce de la sine, ca sa mistuie ce a supt, ca si sarpele.

Numai femeile sug; barbatii se hranesc cu sucuri vegetale.

Fig. 337. Ţīntarul, larva, nimfa si pachetul de oua (d.C. Motas,t de refacut M.s.).

Ţīntaroaica pune ouale īn apa. Nu e nevoie de cine stie ce iaz mare si īntins. Adesea vezi larve de tīntari īn polobocul cu apa de ploaie mai statuta de sub acoperisul casei. Repede cunosti larva de tīntari, caci e vioaie si neastīmparata lucru mare. O clipa nu sta īntr-un loc, ci mereu se īncovriga si vine la fata apei, de-si ia aer printr-un tub ce-l are la capatul subtire al trupului. Ca nimfa are un aspect si mai batator la ochi. Pare ca ar fi un scafandrier. Se tine de obicei tot la fata apei, caci trage aer prin doua cornite scurte, ce le are la cap. Cum tremura apa, nimfa s-a lasat la fund, pentru ca iarasi sa se ridice, ca sa respire. Dupa 4 - 5 saptamīni de la depunerea oualor, care sīnt rezistente si pot chiar ierna, din nimfa iese tīntarul.

Prin tīntari se raspīndesc frigurile de balta. Nu īnsa prin oricare tīntar, ci prin Anopheles maculipennis. Īl recunosti lesne, cīnd sta ziua linistit pe perete. Pe cīnd tīntarul obisnuit [...] se tine cu trupul paralel cu paretele, la Anopheles trupul e oblic.

Pe tīntarul frigurilor īl mai cunosti si dupa antenele lungi si subtiri. Ţīntarul nu aduce boala prin sine. Cīnd īnteapa, face sa ajunga īn rana, odata cu stupitul lui usturator, un parazit marunt, ce face parte dintre protozoare[18]. Cum se vīra īn sīngele omului, acest parazit se prinde de globulele rosii; īn ele se īnmulteste, distrugīndu-le si facīnd ca omul sa se anemieze, sa devie galbicios.

De aceea pretutindeni se duce o lupta costisitoare pentru a distruge tīntarii prin orice mijloace. si la noi se cheltuiesc multi bani, pentru a stīrpi paludismul[19]. La Institutul "Dr. I. Cantacuzino" exista o anumita sectie pentru combaterea malariei, iar un savant al nostru prof. M. Ciuca[20], membru al Academiei Romāne, a fost īnsarcinat de Liga Natiunilor cu īndrumarea si studierea malariei īn tarile departate din Extremul Orient (China, Indochina).

Goana se da dupa femeile purtatoare de oua, īn vreme cīt ierneaza prin pivnitele calde, prin ascunzisurile din casa, prin grajduri.

Īn al doilea rīnd se duce lupta pentru distrugerea larvelor. Se īnadusa, turnīndu-se petrol pe ochiurile mici de apa, se formeaza o patura la fata apei de nu niai poate ajunge aer īn tevile larvelor si ale nimfelor. Mai sigur īnsa e secarea si īnsanatosirea mlastinilor, unde se adapostesc larvele de tīntari. Bun efect are prin unele parti si politia naturala, un pestisor care manīnca toate larvele, aflate la un loc cu el. S-a prins de veste ca si unele plante pot sa departeze tīntarii de casa. Asa sīnt plantele ce au īn ele un suc mirositor, cum e usturoiul. Chiar floarea-soarelui este mīncatoare de tīntari fara voia ei. Pe fata de jos a frunzelor are un suc cleios. Ţīntarii vin sa se adaposteasca ziua la umbra frunzelor late si acolo ramīn, īncleiati.

Fata de tīntarii producatori de boli rele, ceilalti par nevinovati.

Familia tīntaroilor (Typulidelor)[21]

Mai cunoscut este tīntaroiul (Tipula olcracea) unul din cei mai mari de pe la noi, dar cu totul nevatamator. Cīnd zboara nu bīzīie ca ceilalti, ci produce un soi de sfīrīit, datorit zbīrnīiturilor aripelor lungi.

Fig. 338. Cum se cunoaste un tīntar obisnuit (stīnga) de un Anopheles (dreapta) cīnd stau pe pereti.

Se recunoaste lesne nu numai ca are trupul galbiu, de 2 centimetri, si mai bine, dar si dupa picioarele lungit ca si unii paianjeni, asa īncīt trupul e purtat ca pe niste catalige, iar cīnd se asaza, le cracana cum īsi cracana girafa picioarele, ca sa poata apuca ceva de jos. De altfel, cum pui mīna pe el, cum se rup picioarele, asa de lesne ca la nici un alt insect.

Pare fara nici un rost pe lume. Zboara bezmetic si cīnd se asaza tupaie, de nici el singur nu stie pentru ce. Femeia depune un ou īn pamīnt, unde traieste si larva, hranindu-se cu radacini si vegetale putrezite, asa īncīt poate sa aduca paguba mai ales īn pasuni si gradini.

Poporul īl cunoaste pentru: ca nu rar intra si prin casa, asezīndu-se ca mort, īn ungherele umbrite

Fig. 339. Ţīntaroiul (1/2 din marimea naturala) (K).

Familia tīntarilor-de-balta (Caoboridelor)[22]

Tot asa de bezmetici si fara rost sīnt tīntarii-de-balta (Corethra plumicornis), caci nici ei nu sug sīnge. Trompa lor e scurta, mai scurta decīt antenele care sīnt ca doua pene stufoase la barbat, īnfipte pe frunte. Larva traieste īn balta si e transparenta, ca si apa, de n-o poti vedea decīt cīnd se misca asemenea unei zvīrlugi. E rapitoare, dar nu se anina decīt de animalele mici din apa.

Sīnt si tīntari marunti-marunti, care zboara, mai ales barbatii, īn roiuri atīt de dese, īncīt cīnd te cuprind nu poti: rasufla de raul lor. Poporul le zice loabe si apartin la diferite specii, dintre care unele se tin tot de ape, caci depun ouale īn mīl.

Familia mustelor- produeatoare-de-gale (Cecidomyidelor)[23]

Sīnt tīntari a caror larve produc gogosile mici, tuguiate, roscate, de pe frunze de fag. Ca sa se vada cīta ingeniozitate greu de lamurit exista si la aceste marunte fiinte, se pomenesc gogoasele unui tīntar Mikiola fagi, de pe frunzele de tei. Vine tīntarul si pune oul unde va creste gala, aparīnd si hranind larva. Prin mijlocul verii se formeaza īn jurul ei o casuta ca un dop īn care e gazduita. Catre toamna, printr-un joc mecanic, gala externa umflīndu-se de apa, īmping pe cea interna, care cade de pamānt īn frunzar. Aici sta peste iarna larva, se dezvolta īn nimfa si apoi da tīntarul (fig. 349).

Fig. 340. Frunza de tei cu gogosi de Mikiola fogi.

Familia Sciaridelor[24]

Larva de Sciara militaris s-a bucurat odata de mare faima, caci are un obicei curios. Lunga cam de 10 mm, pare ca e o omida, cu capul mic, negru stralucitor, iar trupul ca de sticla de se vede prin el si matul negru. Traieste sub frunzele moarte, prin cetini si se hraneste cu vegetale putrede. Īn unii, ani, din ce cauza nu se stie, se aduna cu miile, gramada, asa īncīt par un sarpe urias ce se misca īncet printre copaci. Romānii de la munte le numesc posganie. Īn vremurile de demult, asemenea sarpe pestrit ce se misca īncet aducea groaza īntre oameni, socotindu-l drept prevestitor de razboaie.

Familia mustele-columbace (Simuliidelor)[25]

Un tīntar rau, care aduce multe stricaciuni la vie si nu traieste decīt īn partile noastre este musca-rea, musca veninoasa (Simulium colurnbaczense). De ea se leaga povestea cu Iovan Iorgovan, care a dus lupta cu balaurul, dar a uitat, ademenit de Ileana Cosīnzeana, sa-i zdrobeasca si al 12-lea cap. Balarul s-a furisat cum a putut pīna la Dunare, unde a pierit. Din capul lui īmputit a iesit musca-rea, dupa blestemul balaurului:

«De me-i omorī

Capu-mi s-a-mputi

Muste-or slobozi,

Calul ti-o musca,

Pe loc va crapa

Boul s-o otravi

Plugul s-o opri!»

Legenda spune ca musca īsi are cuibul īntr-o pestera «Gaura cu musca» de līnga satul Coronini,[26] din Banat. Fapt e ca se tine mai mult de locurile noastre, aducīnd īn unii ani pagube īnsemnate. E un tīntar marunt. Femeia e cea mai periculoasa. Nori īntregi, apuca drumul apelor; dau navala asupra vitelor, asupra oamenilor.

Femeia mica la trup pare ca ar fi presarata cu faina; e albicioasa si cu perisori galbui. Pare gheboasa, caci pieptul, la spate, e umflat. Picioarele sīnt vargate alb cu negru.

Zboara mai mult dimineata si spre seara. La amiaza, cīnd e arsita mare, ori noaptea se fac nevazute, ascunzīndu-se prin hugeacuri.

Fig. 341. Raspīndirea mustei-rele (d. I. Ciurea si G. Dinulescu).

Cum dau de vite, le īnteapa. Se napustesc mai ales īn partile cu pielea subtire, cum e īn nari, īn ochi pe sub burta, sub coada. Īsi īnfunda acul si sug, pīna ce se umfla de sīnge, de nici nu mai pot zbura.

Cum le simt, vitele īncep sa fie nelinistite, ba unele apuca razna peste cīmpuri cine stie la ce departare. Au pentru ce. Īntepaturile mustei aduc de cele mai multe ori moartea. Locul īmpunsaturii la īnceput e ca al unui purice. Cīnd īnsa mai multe muste s-au pus pe acelasi loc, iar īmpunsaturile sīnt unele līnga altele, se face o rana rosie de apare carne vie. Adeseori vita piere dupa cīteva ceasuri. De obicei īnsa mai taraganeaza cīteva zile, dar tīnjeste. Abia se misca, nu manīnca, rasufla iute, are fiori, sta culcata, cu gura deschisa, cu limba scoasa. La urma tot moare dupa vreo saptamīna de chin.

Noroc ca roiurile nu se īmprastie si nu zboara toata vara. Altfel ar fi la noi ca si pacostea mustei tete din Africa, de raul careia nu se pot creste vite. Musca-rea iese catre sfīrsitul lunii lui April.

Femeia zboara dupa īmperechiere si dupa ce si-a pus ouale prin pīraiele de munte. Din ele mai iese īn toiul verii īnca un roi, prin Mai ori Iunie. Locul lor obisnuit e īn Banat, Oltenia si peste Dunare īn Iugoslavia. Cele mai īncercante judete sīnt: Mehedinti, Gorj, Dolj, Caras-Severin. Alteori, īnsa, se raspīndesc si mai departe. Astfel, īn anul 1923, s-au īntins catre rasarit pīna-n judetul Dīmbovita, fugind de cīmpie si tinīndu-se mai mult de partea dealurilor si a muntelui. Spre miazanoapte s-au urcat pīna-n Bihor, aproape de Oradea, iar spre Apus au cuprins tot Banatul deluros si muntos.

Numai īn acel an au pierit, īmpunse de musca-rea, peste 16 000 de vite de toate soiurile. Mai mult, au pierit dintre boi si vaci, dar si cai (1 585), oi (915), capre (460), porci (2 834), bivoli, magari. Au ajuns si īn unele crescatorii de cerbi din Ardeal, de le-au zvīntat. Bietele capre piereau cu botul vīrīt īn fīn sau īn apa, numai sa scape de pacoste[27].

Musca īmpunge fara crutare ori alegere. Sufera si oamenii de pe urma ei. Nu mor, dar se chinuiesc macar vreo 2 - 3 saptamīni, capatīnd rani urīte, īn locurile īmpunse. Numai copiii mai slabi mor cīteodata.

Pīna acum nu s-a gasit leac sigur īmpotriva mustei-rele. Nu se cunoaste nici unde īsi pune ouale, nici cum traiesc larvele[28].

Cum. le simt roiurile, oamenii tin peste zi cīt pot vitele īnchise īn grajduri. Munca cīmpului se īntelege ca sufera mult. Aprind tizic[29] pentru ca fumul sa apere vitele; le ung pe partile cu piele subtire, cu dohot, cu gaz, cu zeama de frunze de nuc, de pelin, de tutun.

Oricum musca-columbaca e īn adevar o musca rea. Noroc ca nu traieste decīt pe o portiune restrīnsa din tara noastra.

Fig. 342. Larva si nimfa de Simulium īn Bistrita de Brosteni. Specie apropiala de mascarea, (desene originale de C. Motas).

Neamurile ei (Simulium) traiesc si pe la munte. E curioasa faptura larvelor, ce se tin fixate īn mare numar de pietrele din Bistrita sau alt rīu de munte. La capat au doua manunchiuri de peri, prin a caror miscare se fac vīrtejuri ce le-aduc mīncare la gura. Pe primul inel de la piept au un soi de ventuze cu cīrlige, ca si la capatul dindarat. Se prinde cu cel dintīi, aduce pe cel din urma līnga cel dintīi īndoind trupul ca si lipitoarea si tot asa se pot misca din loc īn loc. Curioasa e si nimfa, īnvelita īntr-un cocon de matasa, fixat pe o piatra si cu gura īndreptata īmpotriva directiei valurilor. Prin aceasta deschidere se proemineaza capul nimfei iarasi cu 2 manunchiuri fine de perisori.