ORDINUL DROPIILOR, COCORILOR, CIRSTEILOR ETC

ORDINUL DROPIILOR, COCORILOR, CĪRSTEILOR ETC. (GRUIFORMELOR)[1]

Familia Rallidelor[2]

Din ea face parte lisita (Fulica atra) cu īnfatisarea mai mult a unei gaini negre cu o pata alba īntre ochi, prelungita si pe mijlocul pliscului, contrast vizibil fata de restul corpului. Chiar pliscul e mai mult de gaina sau bibilica (pichere), scurt, rotunjit si ascutit la 959u208j Vīrf. Este īnsa o īnotatoare maiestrita, ca rata, si se afunda ca si cufundacul. Fiind sperioasa, nu se prea avīntura la larg, ci tot īn preajma stufului īnoata, pentru ca la cea mai mica miscare suspecta sa se faca nevazuta īn adīncul padurii de stuf.

Un neam al acestor pasari e cīrsteiul[3] (Crex crex), auzit chiar de cei care nu sīnt prea deprinsi cu natura, dar au īnnoptat macar odata

Fig. 66. Lisite (A., refacut de M.s.).

Fig. 67. Cīrsteiul.

Īntr-un sat de cīmp. Primavara mai ales, de cum īncepe sa se lase amurgul pīna ce se īntuneca bine, se aude glasul «crrt, crrt, crrt», cam asemanator cu īnceputul numelui dat de popor.

E pasare cu picioarele naltute, cu trupul turtit dintr-o parte īn alta, iar aripele ca niste coretele.

Coloarea trupului este frumoasa. Pe spate negrie cu pete maslinii, pe partea laterala a trupului mai cenusiu cu dungi ruginii īn curmezis, pe aripi roscat cu pete galbui.

E una din pasarile cele mai vioaie de la noi. Traieste prin pajisti cu iarba īnalta, prin ogoare de grīu si stie atīt de dibaci sa fuga prin iarba, de nu clinteste un pai care sa-i arate prezenta printre ierburi. E usurat īn aceasta alunecare si prin corpul ca o nava; mai ales cīnd fuge, īsi strīnge capul īntre umeri de se face ca o suveica.

Femeia cloceste vreo trei saptamīni si e atīt de credincioasa mama, īncīt poti pune mīna pe ea cīnd e pe oua, fara sa le paraseasca. Puii foiesc ca furnicile, dar la cea mai īnceata chemare a mamei sīnt sub aripele ei.

Cīrsteiul e mai mult o pasare rapitoare[4], se hraneste cu seminte, dar soarbe si galbenusul oualor de la alte pasari, care clocesc, ca si el, īn cuiburi puse īn iarba.

Cīrsteiul-de-balta (Rallus aquaticus), dimpotriva, īsi duce viata unde e desisul mai mare de papura, de rachita marunta, amestecata cu buruieni de balta. Nu prea se avīntura la fata deschisa a apei. Spre deosebire de celalalt, are trupul mai ridicat, gīt scurt si gros, picioare mai lungi, iar pliscul putin īncovoiat, lung si ascutit la vīrf. Traind mai aproape de apa, are penele dese; galbui pe spate cu pete negre, este cenusiu pe piept, ruginiu pe pīntece si cu dungi vrastate pe de laturi.

Are aripele scurte, de aceea zboara, uneori, cu aripele īntinse, cu zbor amucit ca al unui liliac. Dintr-un loc se muta īn altul mai mult mergīnd, īnoata īnsa minunat. Ziua sta linistit īn ascunzis; glasu-i scurt īncepe sa se auda cum amurgeste, īngīnīndu-se uneori cu al celuilalt. Cuibul si-l face unde e īncīlcitura de buruieni mai mare si-l acopera uneori cu un soi de gluga facuta tot din ierburi.

Gainusa-de-balta (Gallinula chloropus) este o pasare ce se vede si pe iazul cel mic, numai sa aiba un petec de stuf. E ta o puica, avīnd penele castanii pe spate si aripi, cenusii īnchis pe burta. Coada scurta o tine ridicata, cu cīteva pene albe pe de laturi, ca si o dunga alba īn lungul trupului, sub aripe. Pliscul e ca de cīrmīz la baza, galbui la vīrf; e scurt si cam turtit lateral. Picioarele īnaltate, cu solzi ca unsi cu pucioasa si cu degete lungi, ceva latite.

Fig. 68. Cīrsteiul de balta (R.).

Sīnt pasari dragute, putīnd īnota bine, dupa cum se cufunda lesne. Traiesc de obicei perechi-perechi, singuratice, stapīnind mai voioase ele singure īn īmparatia unui iaz. Cīnd se īncumeta sa le faca vizita nepoftita barbatul altei perechi, are loc o batalie. Stapīnul iazului īntīmpina mīnios pe noul venit, se īndreapta spre el cu capul plecat, cu aripile putin rasfirate. Daca nepoftitul se face ca nu-l vede, celalalt īsi cheama si sotia īn ajutor.

Alunecīnd la fata apei usor, cīnd la dreapta, cīnd la stīnga, ciuguleste ba o frunza, ba seminte, ba o insecta ce-i iese īnainte. Nu e sperioasa, dar daca simte un pericol se face nevazuta īn stuf sau se afunda īn apa.

Cuibul e la fata apei, īn desisul stufului Clocesc si barbatul si femeia, uneori de doua ori pe vara; iar puii mai maricei din cea dintīi clocire, ajuta parintilor sa faca alt cuib pentru fratiorii mai tineri.

Traieste nesuparata de vīnatori, caci carnea ei e cam atoasa si cu gust de mīl.

Mai ascunsa mai sfiicioasa este gainusa-pitica (Porzana parva), micuta, maslinie pe spate, cu pete si puncte alburii, cenusii-albastrii pe pīntece. Zboara prost, la fata apei, greoi, cu picioarele spīnzurate. Īn schimb pe apa se misca tot asa de repede ca si gainusa-de-balta.

Familia Otididelor[5]

Īn aceasta familie intra una din cele mai mari pasari de la noi; dropia (Otis taria) zis si mitropo1itul.

De cīnd mai toate cartile de cetire cuprind minunatele pagini din Odobescu, relativ la Baraganul de demult, a ramas īn mintea unora ideea gresita ca dropia numai īn Baragan traieste. Nici chiar cīnd Baraganul, stepa fara ogoare, era al dropiilor, aceste pasari istete, daca nu cele mai mari, de£:<?ur cele mai grele de la noi, nu traiau numai īn stepa ialomiteana. Cīrduri īntregi, de departe pare ca ar fi niste cīrlani la pascut, se vad īn Dobrogea, pe līnga tarmul Marii, atīt spre Nord pe līnga vechiul asezamīnt Istria, de la capatul lacului Sinoe, cīt si spre Sud, prin apropierea Mangaliei. Se avīntura īnsa uneori si prin Moldova[6].

A mai ramas īnsa o notiune necompleta din descrierea lui Odobescu, anume ca nu te poti apropia de dropii. Mi s-a īntīmplat sa trec pe līnga un cīrd, fura sa se sperie. Īmi cautam de drum, iar pasarile īsi cautau de treaba, ca si cum nici n-ar fi fost prin apropiere dusmanul lor cel mai de temut. Cel mult erau aproape toate cu capetele īnaltate, banuitoare, gata sa apuce fuga daca ar fi vazut o pusca.

De vīnatori se tem, e drept; iar vīnatoarea de dropii are un farmec deosebit, dupa spusa celor ce o practica, tocmai pentru ca vin fata īn fata doua fiinte istete. Vīnatorul īntrebuinteaza toate mijloacele pentru ca sa se apropie de dropii, iar ele īl vad, īl simt de la departare, dincolo de bataia pustii. Pare-se ca stiu sa deosebeasca o arma de foc de o sapa ori hīrlet. Cīnd zaresc de departe silueta unui om, īndata īsi atintesc privirea. Vad ca e un cioban, o femeie sau un taran cu desagii īn spate, se linistesc si nici nu le pasa. stiu sa deosebeasca iarasi un om bun de altul rau, pentru ele. Vad ceva suspect īn portul vizitatorului?; Īsi iau masurile de siguranta.

Fuga e arma lor de aparare. Īntr-aceasta sīnt neīntrecute; e strutul nostru, caci numai un cīne bun de vīnatoare le ajunge. De aceea nu le place orice loc. Cauta tot regiunile deschise, cu orizont larg, fara copaci, fara dealuri, dupa care ar putea fi surprinse. Picioarele naltate sīnt fara pene; sīnt «neīncaltate».

Vīnatorul īntrebuinteaza toate mijloacele ca sa poata ajunge līnga dropii īn bataia pustii. Daca se ascunde īntr-o caruta cu covergi de rogojina, trebuie sa fie iute la miscari, cīnd s-a apropiat de ele. Iute sa ocheasca, iute sa traga, alt foc, degeaba truda. Altii se īmbraca ciobaneste ori femeieste, avīnd grija sa-si ascunda pusca.

Un vīnator povesteste ca zbura spre el un cīrd de dropii; de i-ar fi vazut pusca, repede cīrneau īn alta directie.Vīnatorul, cum le-a zarit, s-a īntors cu spatele si s-a prefacut ca sapa: numai asa a putut trage īn ele.

Alteori se fac bordeie, din vreme, īn locul unde obisnuiesc dropiile sa se lase la mīncare, semanīndu-se acoperisul de pamīnt, asa īncīt sa para o movilita īntīmplatoare. Dropiile nu banuiesc ca sub aceasta movila e moartea lor; vin pīna aproape de ea si chiar daca una din ele cade īmpuscata, celelalte nu-si dau seama, ci, probabil, socot ca detunatura e din senin, un tunet.

Daca īnsa simt vreo miscare ori vīnatorul tuseste, banuiala se desteapta īndata si ocolesc īn zilele urmatoare movila fermecata. Chiar cīnd vad urme proaspete de picior omenesc ori vreo schimbare oarecare, repede īsi cauta de drum aiurea. Din aceasta pricina nici nu dorm unde si-au petrecut ziua, ci zboara ceva mai departe la odihna.

Īncolo, cīnd sīnt mari, au prea putini dusmani. Chiar vulturii cu greu se abat asupra lor. Se zice ca numai soimii, cu miscari iuti, le vin de hac.

La mīnie sīnt atīt de furioase īncīt nici de om nu se sperie.

«Un dropioi enorm, ridicat, cīt era de mare, cu aripile desfacute, scotīnd un fel de sunet ragusit din ciocul īntredeschis, se repezi, la soldatul ce ma īntovarasea si īn pieptul calului tinut de mīna, lovind cu aripile si ciocul cu o furie de nedescris» (C. Rosetti-Balanescu).

De altfel coloarea penelor le apara de minune. Cīnd sīnt razlete īn stepa arsa de soare, greu e sa deosebesti galbenul ruginiu al penelor de iarba dogorita, īntr-aceasta sīnt la fel cu toate animalele din stepa. Se pot ascunde de minune īn grīul de vreo palma. Mai ales dropia, uneori nu o poti simti decīt cīnd fuge. Cu gītul īntins, cu aripele ceva desfacute date īn laturi, trupul si coada lipita de pamīnt, sta tupilata, nemiscata. Un vīnator īncercat īn ale dropiilor, C. Rosetti-Balanescu, citeaza ca i s-a īntīmplat sa nu fi zarit dropoiul ascuns īn orzul de o palma si jumatate decīt la 6 pasi.

Fig. 69. Dropioiul umflat (d. C. Rossetti-Balanescu din Rev. "Carpatii", refacut de M.s.).

Daca privesti īnsa mai de aproape trupul unei dropii īntr-un muzeu, bunaoara, te minunezi de īmbinarea maiestrita a colorilor de pe pene, pentru ca asemanarea cu mediul sa fie mai mare. O pana nu seamana cu alta; pe fondul galben-ruginiu, fel de fel de stropituri si linii frīnte, care mai de care mai fine, īmpodobesc penele. Numai pe cap si pe gīt e cenusie ca un hulub, iar īn josul gītului are o dunga latuta ruginie, curata, ca un guler de blana de jder. Īntre cele doua sexe este o deosebire mare, cum ar fi īntre o curca si un curcan. Barbatii sīnt impozanti la īnfatisare: lungi de 1 metru si grei de 20 kg, distanta īntre vīrfurile aripelor īntinse e de 2 m. Mai ales primavara, pe vremea bataii, īn toiul dragostei, haina lor este mīndra; sīnt gatiti de sarbatoare. Mai pe urma, spre toamna, se īmbraca modest, mai la fel cu sotia si cu puii[7]. Cīnd e īn fierbinteala dragostei, dropoiul se roteste īn jurul dropiei ca un curcan. Īsi zburleste penele de la gīt, īsi lasa aripele īn jos fara sa le tīrīe. Īsi rasfira penele de la coada. Avīnd obiceiul sa-si deie capul pe spate, fudul, seamana cu un valatuc de pene fel de fel colorate, din care nu se zaresc decīt ochii sclipitori, vioi, si cele doua [smocuri de] pene aspre, ca niste fire de par, lungi si de 20 cm, pe care le are sub barbie.

Pe partile gītului are doua pete golase, vinetii, care īn primavara se umfla ca o gusa. De aceea dropoiul se mai numeste de popor «curcan de Baragan». Sub gusa are un colan roscat de pene. Catre toamna dispar aceste podoabe de nunta. Gusa si colanul ajung spalacite de abia se mai disting.

Īn schimb numai asa īsi arata podoaba mantiei sale de mire. Aripele īntinse, īncovoiate, sīnt ca doua steaguri tricolore; ruginii spre umeri, albe la mijloc si negre spre vīrf. Pe marginea cozii īntinse ca un evantai pare ca a tras cineva cu pensonul o dunga lata negrie, alaturea de alta, īngusta, alba. De sub coada rasar pene zburlite, matasoase, albe, ca niste dantele bogate.

Rotindu-se īn jurul femeii, care-si cauta de hrana, linistita īn aparenta, dar desigur magulita de desfasurarea pentru ea a atītor podoabe, pare ca vrea sa o īntrebe: «Vezi? Este altul pe lume mai mīndru si mai īmpodobit decīt mine»? Iar daca de dupa tufa rasare protrivnicul, tot asa de īmpodobit, cu aceeasi pretentie, batalia e gata.

Fig. 70. Repartitia dropiilor īn Romānia (d.G. Manu).

Trebuie sa fie o priveliste minunata aceasta bataie de cavaleri rotofei, īn mijlocul cīmpului īntins, sub cerul senin de primavara, īn tovarasia cīntecului ciocīrliei, care īnalta slava firii īnviate. Īn orbirea luptei, stapīnite de patima, cele doua valatuce de pene se izbesc unul de altul, se rostogolesc cu furie, uitīnd pericolele vietii, putīndu-i lovi cu biciusca fara sa vada prezenta omului, dusmanul lor cel mai de temut. Lupta este īnsa fara sīnge. Ai crede ca din ciocnirea cu atīta īnversunare a protivnicilor plini de ura, unul trebuie sa cada īn nesimtire. Rar numai cīte o pana sau doua din haina lor de nunta daca ramīne pe pamīnt sau e luata de vīnt. Mai degraba este o completare a curtenirii; pe līnga podoaba se cere si voinicie; de unde duelul īn fata femeii.

Dupa ce s-a trecut perioada batailor, prin April, sīnt cei mai linistiti si mai buni prieteni, traind īmpreuna īn cīrd, avīnd grija sa apere puii neexperimentati si sa-i fereasca de primejdii. Femeia īsi cauta adapost, unde e desisul de iarba mai mare. Īsi scurma o groapa si cuibul e gata. E prevazatoare īnsa. Nu se duce de-a dreptul la cuib, ci da tīrcoale ca sa īnsele dusmanul caruia īi plac ouale. A simtit ceva banuitor, repede se īntinde la pamīnt si sta neclintita pīna ce socoate ca a trecut primejdia. Dupa aproape o luna de clocire, ies doi pui mici, cu puf marunt pe ei, crescuti cu multa grija si prevedere.

Un mare si rau dusman au bietele dropii; poleiul. Cīnd ploua, noaptea, si frigul face sa īnghete picaturile de ploaie, se prinde peste aripi o coaja de gheata, care le īmpiedica īn zori sa zboare. Atunci pot fi prinse lesne, cu ajutorul unui cīne mai sprinten la alergat, iar īn Dobrogea le omoara taranii cu bītele.

Asa se explica faptul ca nu e gradina zoologica īn care sa nu se vada cīteva dropii, ducīndu-si viata de captivitate īn liniste si resemnare. Daca e greu sa le prinzi obiceiurile īn libertate, i le urmaresti lesne īn spatiul restrīns al unei gradini.

Suprafata lor de īntindere īn Europa se tot micsoreaza. Īn apus se vad numai cīrduri īn treacat. si la noi se simte īmputinarea lor; cu īntinderea cīmpurilor de cultura se micsoreaza siguranta de care au nevoie. Se impune ocrotirea lor, caci ar fi pacat sa dispara una din podoabele pasarilor noastre.