Documente online.
Zona de administrare documente. Fisierele tale
Am uitat parola x Creaza cont nou
 HomeExploreaza
upload
Upload




ORDINUL GALENACEELOR

Animale


ORDINUL GALENACEELOR[1]



În acest ordin, intra principalele noastre pasari de curte: diferitele rase de gaini, paunul, curcanul, piehirea (bibilica) etc, si fazanii[2] crescuti în fazaneriile de la Arad, Branesti-Bucuresti.

Familia cocosilor-de-munte (Tetraonidelor)

Gotcanul sau cocosul-de-munte (Tetrao urogallm )[3] Dupa spusa vînatorilor pasionati, nici o alta vîntatoare aleasa de la noi nu se poate pune alaturi de aceea a gotcanului, cavalerul muntilor înalti. Nu e numai anotimpul, cînd zapada nu s-a topit de tot, iar clopoteii îsi itesc floare la locul mai însorit. Afara de suierul mierlei sau al sturzului, înca nici un cîntaret nu tulbura lini 13513s1818n 51;tea desavîrsita a padurilor de brad, la marginea carora se tin gotcanii si gainile. Urcusul se face de cu seara, caci vînatul e legat numai de lumina slaba a zorilor.

De cu seara se aduna, ca dupa o comanda, cocosii dintr-o coasta de munte, în preajma unei poenite, cu arbori batrîni si înalti la margine. Uneori vin si acolo se va desfasura zbuciumatul dans al cocosilor batrîni.

Jocul gotcanului are loc, de regula, la începutul primaverii, prin April, dupa vreme. Cînd se întîmpla ca babele sa fie mai furioase si sa scuture cojoacele mai cu temei, iar zapada se asterne ca-n toiul iernii, bataia cocosilor mai întîrzie. În unele parti de la noi, pe cînd obisnuit vînatorul se urca mai înainte ceva de 23 April, în primavara anului 1933, toiul bataii a fost abia pe la 10 mai. Bataia a fost, fara zabava si fara multa ceremonie, caci gainile erau grabite sa cloceasca.

În zori de zi, de obicei cînd înca luceafarul nu s-a stins de tot si înspre rasarit se trage geana zilei, are loc una din cele mai minunate manifestatii ale fierbintelilor dragostei din cîte se întîmpla în lumea vietuitoarelor de la noi.

Sus, pe o creanga uscata de brad, se profileaza, pe discul luminos al cerului, silueta atît de cunoscuta a gotcanului, dupa figurile si picturile des raspîndite. Cu gîtul întins, cu capul plecat într-o parte, unii spun întotdeauna spre rasaritul soarelui, cu aripele rasfirate în jos, ca la curcan, cu coada desfasurata ca un evantai, dar ceva mai ridicata, e într-un neastîmpar ca apucat de duca-se pe pustii. Nu sta locului o clipa. Sau tupaie pe creanga pe care se afla, sau nervos se lasa pe alta, spre a reveni pe cea dintîi. În toata vremea zbuciumului, nu tace de loc. Scoate niste sunete din ce în ce mai repezi; dupa o scurta întrerupere iar toaca, pare ca ar lovi cineva doua betisoare uscate unul de altul. Tonurile sînt diferite, cînd mai încete, cînd mai accentuate, asemenea zanganitului coasei ascutite cu un fier. Sfîrsitul e ca o plesnitura din limba, puternica, de rasuna în linistea din jur.

Fig. 71. Gotcanul în cîntec (d. M.s.).

E atît de cuprins de nebuneala jocului, încît nu se întrerupe nici cînd alicele unei împuscaturi îi ating penele, fara sa-l loveasca de moarte. Un vînator scrie în revista «Carpatii»;

«Dl. R. ridica arma si trage în mijlocul strofei cucosului, o data, de doua ori. Cucosul cînta înainte. Termina o strofa, începe alta, o termina si pe aceasta... În vreme ce dl. R. se scotocea grabit prin buzunare dupa carluse; sa-si încarce arma din nou. Pe cînd se grabea sa gaseasca cartusele, spre mirarea noastra mare, deodata cocosul tace si se rostogoleste la pamînt prin cetini la vale. Împuscatura mortala nu a fost în stare sa-l trezeasca din lumea lui de visuri; si-a irosit ultimile puteri ca sa-si continue cîntecul; a murit fara sa simta groaza mortii».

Tot în aceeasi revista se povesteste un caz si mai curios: «Cocosul cade ranit fara sa moara. Dupa ce paznicul îl prinde cu greu, îl aduce acasa fara sa-l omoare, cum cere datina vînatoreasca în tot drumul pîna acasa, si apoi acolo în mijlocul nostru, care priveam ca la o minune, cocosul cînta strofa lui de dragoste, parca era în crucea bradului si nu în bratele paznicului».

Nu e simpla povestire vînatoreasca. Se citeaza de pe aiurea cazuri tot atît de stranii. În fierbinteala jocului un gotcan s-a napustit asupra unui taietor din padure; altul asupra unui cal s.a.

Cum s-a terminat jocul, cade ca o piatra în desisul padurii, unde de regula stau adunate gainile.

Nu rar se întîmpla si dueluri între doi cocosi ce s-au întîlnit în preajma unei gaini. Lupta e pe moarte, adesea unul din ei ramînînd locului, lovit în cap.

Toate colorile se întîlnesc pe penele sale. Fiecare pana luata în parte e ca si besica de deasupra cafelei gingirlii. De la rosul de cîrmîz cu care sînt încondeiate sprîncenele, pîna la verdele de smaragd al penelor din dreptul gusei, de la castaniul întunecat al aripelor pîna la cenusiul închis al pîntecului, toate nuantele îsi dau întîlnire pe trupul lui. Peste tot e stropit cu puncte mari, închise, pe fond deschis ori cu pete mai mari, albe, pe penele negre de la coada, pe care le rasfira, cînd e în toiul fierbintelii.

Gotcanii din Carpati, unde au ramas înca multi, fiind mai putin vînati, sînt mari, pot ajunge si pîna la un metru lungime (120 cm), iar lungimea masurata din vîrful aripelor, pîna la 1 metru si jumatate. Gaina e mai mica si seamana la îmbracaminte cu o potîrniche.

E o pasare care tine la locul unde creste; nu calatoreste. Cel mult pe iarna grea se trage mai catre deal. În afara vremii de bataie, nu-i plac arborii înalti; dupa obiceiul gainilor de curte, cu care e înrudita ceva, se tine mar mult prin tufisuri, prin ierburi, unde îsi gaseste hrana scurmînd. Se hraneste-cu frunze de brad, cu muguri, cu mure ori seminte. Cînd se lasa pe copaci, îsi alege totdeauna crengile din vîrf, ca sa aiba orizontul larg deschis, sa vada de departe, dominînd zarea. Noaptea, se odihneste în ascunzisul cetenelor de brad ori a tufisurilor dese.



Cocosul e un egoist; viata de familie nu-i place. Dupa bataie si împerechere se întoarce în domeniul sau si lasa în seama gainii grija cresterii puilor. În aceasta privinta se deosebeste de mîndrul cocos de ograda.

Gaina îsi cauta loc de cuibar, printre tufisuri mai dese. Nu e mestera în facerea cuibului; abia daca scurma o groapa pe fundul careia asterne frunze uscate. Puisorii, de cum au spart gaoacea, se pot tine lesne pe picioare, iar closca îi iubeste si-i îngrijeste ca o buna mama. La pericol îi apara cu mare curaj, dîndu-se bucuros mortii, numai sa-si vada puii scapati.

Dusmani au cît lumea; de gotcan se feresc chiar vulturii, carora se vede ca le impune înfatisarea mîndra, dar si puterea pliscului si a ghearelor. În schimb gaina si puii sînt atacati lesne de tot neamul rapitoarelor din padure. Din aceasta pricina, ca si din faptul ca e un vînat nobil, neamul gotcanului e în pericol mare. În Alpi si tarile din apus, numarul lor descreste din an în an. În Carpatii nostri, mai ales în Carpatii împaduriti ai Moldovei, de o parte si alta, traiesc înca multi gotcani. Vînatoarea lor este atît de grea si cere atîta iscusinta, atîtea precautii si osteneli, încît e socotita drept o «vînatoare aleasa». Nu se încumeta sa faca decît vînatorii dibaci. E mai mare fala pentru cel ce a împuscat un gotcan decît pentru unul care a ucis o dropie.

În afara de gotcanul mîndru, cu obiceiuri atît de ciudate, în tara noastra mai traiesc cîteva neamuri de ale lui. Asa e cocosul-de-padure sau gotcanul-mic (Lyrurus tetrix)[4], mai mic si mai putin impunator decît gotcanul, dar la înfatisare tot asa de frumos, mai ales cînd îsi rasfira coada în forma de lira si-si întinde capul cu cele doua creste de cîrmîz de deasupra ochilor. Bataia e tot atît de serioasa, în zori de zi din primavara. Erau odata atît de multi la noi, ca spun batrînii din Dorna Candrenilor ori Poiana Stampei ca se bateau cocosii pîna si pe gardurile din sat. Acum s-au împutinat, caci sînt mai lesne de vînat.

Fig. 72. Cocos de ierunca (d. Rev. "Carpatii").

Ierunca (Telrasies bonasia), iute la miscari, cu pene ca de potîrniche. se tine tot mai mult de munte. La noi se întîlneste pîna la 1 600 m, dar se scoboara si în regiunea livezilor. Despre ea spune Cantemir ca e surda, ceea ce a gresit. «Daca gaseste un vînator si o suta într-un copac, pe toate le poate împusca pe rînd si celelalte privesc cum cad una dupa alta». E negarea oricarui simt de aparare al vietii.

Carnea de ierunca e gustoasa; în evul mediu se cauta: «cibus laudatissimus». Se vîneaza chemata cu fluiericea facuta din osul piciorului de iepure sau de gîsca.

La sunetul scos din fluierice, vin cocosii, dar ies uneori si vulpile socotind ca au dat peste o victima. Pe unde se gasesc mai multe (Valea Lizului, Covasna, Prahova) un bun chemator poate aduce acasa si 6 cocosi.

Fig. 73. Fluierica de os pentru chemat ierunca (d. Rev. "Carpatii").

Familia prepelitelor, potîrnichilor, fazanilor (Phasianidelor)[5]

Cînd toate celelalte pasari, spre seara, au amutit, iar ceata amurgului lasa peste cîmpurile ruginite de spicul gata sa fie secerat, glasul prepelitei (Coturnix coturnix), pitpidic, pitpidic, strabate linistea cîmpurilor.

Una pe alta se îngîna, se cheama. Locul lor de odihna e în ogorul de grîu ori secara. Acolo undeva, într-o scobitura de pamînt, pe o gramajoara de paie uscate, îsi pune ouale de doua ori pe vara, din care ies puisori draguti, care furnica drept ca soriceii printre plaiurile de grîu.

Vine la noi nu prea devreme; în orice caz mai tîrziu decît alte pasari calatoare, abia prin Aprilie. Îsi alege locuri uscate, semanate cu cereale sau pasunile cu iarba înalta. Acolo, în umbra plaiurilor, îsi duce viata; nu-i place sa se arate prea mult la lumina, nici sa zboare fara de nici un rost. E satula de drumul lung ce-l are de facut înspre toamna, cu peripetiile povestite de atîtea ori.

Se aduna asa de multe la plecare, catre regiunile mediterane, unde po-poposesc înainte de a trece în Africa, încît la fiecare pas, în cîmpiile Greciei sau ale Italiei de Sud, tîsneste pe lînga picior cîte o prepelita pitita la umbra unui bulgare de pamînt sau al unui tufis de iarba. Cu miile sînt prinse si vînate. Se spune ca la Roma se vindeau zeci de mii într-o singura zi[6].

Fig. 74. Prepelite (d. refacut de M.s.).

Vine dupa aceea trecerea apei. Daca e vîntul prielnic calea-valea; într-o noapte pot trece de la un tarm la altul, cazînd asa de obosite pe coasta Africii, încît se pot prinde cu mîna. Cînd se stîrneste în drum o furtuna, e vai si amar de capul lor. Nu putinea de oboseala, se ratacesc, zboara în loc, se lasa pe insule, pe corabii sau chiar pe apa, înghitite de valuri. E o întreaga batalie cu elementele naturii, din care putine ies învingatoare. Au de ce sa se îngrijeasca, deci, sa cloceasca de doua ori pe vara si cît mai multe oua.



De altfel, dusmani au si pe la noi, cîta frunza si iarba.

Soarta lor e-la fel cu a potîrnichii (Perdix perdix), cu care se potrivesc în multe obiceiuri. Amîndoua traiesc în desisul paielor de grîu, macar ca potîrnichea se mai abate si prin huceaguri ori tufisuri spinoase. Amîndoua îsi fac cuiburile la pamînt expuse la prada atîtor lighioane. Amîndoua au îmbracamintea ruginie. Potîrnichea este însa presarata cu mai multa cenusa, iar pe piept poarta o decoratie negrie în forma de V, pe cînd prepelita este acoperita tu mai multa rugina. Amîndoua au însa atît de fine încondeieri, dungulite, puncte, pe pene, încît haina lor e ca un tablou minutios lucrat. Potîrnichea e mai mare, se tine cu trupul ridicat, pe cînd prepelita e ca o puica nodoleana grasuna, mai ales spre toamna.

Fig. 75. Potîrniche cu pui (d. N. Maniu, refacut de M.s.).

Dupa spusele învatatilor, potîrnichea este mai isteata, putîndu-se repede face nevazuta, folosindu-se de coloarea penelor sale asemenea tarinei uscate, nemultu-mindu-se, ca prepelita, numai sa-si ascunda capul. Potîrnichea traieste în perechi, barbatul fiind credincios sotiei; prepelitele însa nu pot fi luate drept pilda de buna casnicie. Dupa ce prepelita se pune la clocit, barbatul nici nu vrea sa stie de ea, ci se duce în treaba lui; e poligam ca si cocosul. Pe seama bietei mame ramîne grija copiilor si apararea lor contra numerosilor dusmani. Marea deosebire este însa aceea ca pe cînd potîrnichele nu ne parasesc nici iarna, prepelitele, prin septembrie, se calatoresc spre locurile unde înfloresc lamîii. Amîndoua însa sînt vînaturi gustoase. Pe fiecare an cu miile sînt sacrificate. Om, vulpe, jder, sarpe, uliu, atîtia si atîtia dusmani le urmaresc, încît te miri ca a mai putut ramînea în viata neamul acestor pasari, urmarite si omorîte mai mult decît oricare altele.



Ord. GALLIFORMES (= GALLI) este reprezentat si în fauna taarii noastre prin cele 2 familii ale sale: Tetraonidae (cocosi salbatici) si Pbasianidac (potîrnichi, prepelite, fazani) (CD.).

În prezent, fazanii se gasesc liber în teren, prin popularile artificiale din ultimul deceniu (C.D.).

Animal ocrotit de lege, monument al naturii (CD.).

I se mai spune si cocosul-de-mesteacan. Este pasare ocrotita de lege, fiind declarata monument al naturii. (C. D.)

Titlul "Familia prepelitelor, potîrnicilor, fazanilor (Phasianidelor)" nu apare în textul editiilor precedente ale volumului "Fauna României". Fam. Phasianidae este reprezentata în avifauna tarii noastre, în afara de prepelita - numita si pitpalac - ori de potîrniche si de fazan (Phasianus colchicus) cu mai multe varietati (G.D.).

Aprecierea este exagerata (CD.).




Document Info


Accesari: 3679
Apreciat: hand-up

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site


in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate | Termenii si conditii de utilizare




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2025 )