ORDINUL LEBEDELOR, GISTELOR, RATELOR (ANSERIFORMELOR)

ORDINUL LEBEDELOR, GĪsTELOR, RAŢELOR (ANSERIFORMELOR)[1]

Familia ratelor si gīstelor (Anatidelor)[2]

Īn aceasta mare familie intra nenumaratele soiuri de rate si gīste-salba-tice, atīt de minunat pictate si atīt de multe īncīt īmpīnzesc fata lacurilor din apropierea tarmului Marii.

Aice intra  21221r172v 51;i:

Lebada (Cygnus olor)[3], cea mai nobila ca īnfatisare dintre toate pasarile de la noi. Chipul ei este cunoscut de toata lumea, chiar daca nu s-ar gasi si prin lacurile din gradinile mai īngrijite din orasele noastre, cum e bunaoara īn Parcul Carol din Bucuresti.

Īn Delta ramīne uneori si iarna. Se trage de obicei pe ghiolurile mai izolate, mai departate din calea oamenilor, desi nu e o pasare prea sperioasa. Albul penelor sale, linia eleganta, arcuita, a spatelui, gītul lung si mladios, pe care 1 tine obisnuit īndoit, miscarile line pe apa o fac sa fie admirata si respectata. Pare ca o statuie taiata īn marmora alba, īnoata linistit, alunecīnd elegant pe luciul apei, de lasa īn urma cīteva unde. Īn fierbinteala dragostei īsi ridica īn laturi aripele boltite, capatīnd o īnfatisare impunatoare.

Nu-i prea place sa mearga pe uscat, caci trupu-i greu abia-l poate tine pe picioarele scurte, galbene, date īndarat. Ceea ce le face mai simpatice, ca si pe turturele, este viata lor familiara. Totdeauna le vezi perechi-perechi, traind īn buna īntelegere, tacute, rar scotīnd cīte un gīgīit strident, ca si cīnd si-ar da seama ca glasul nu este potrivit cu mīndru] lor chip.

Alte pasari de balta nu prea vin īn atingere cu ele, caci au atīt de impunatoare demnitate, īncīt sīnt ocolite, iar cīnd niste ratuste mai obraznice se dau pe aproape, lebada stie repede sa le alunge, ferindu-se de amestecul cu vulgul. Īn al doilea rīnd ca marime vin gīstele salbatice, galagioase, numeroase. Cea mai comuna este gīsca-cenusie[5] (Anser anser) din care a iesit gīsca noastra domestica. E destul de mare, putīnd ajunge si 1 m lungime. Penele sīnt cenusii peste tot, ceva mai īnchis pe spate si cu cīteva dungi albicioase, ca niste cercuri, īn curmezis. Spre deosebire de rate, īsi cauta hrana mai mult īn afara de apa: graunte, seminte diferite. Īi da mīna, caci cu picioarele ei mari, naltute si asezate mai la mijlocul trupului, poate chiar bine fugi. Rar sta si iarna la noi, ca[si]īn Germania. De regula, spre toamna, gīstele, gramada, zbor īn siraguri de forma unui unghi, cea mai batrīna, mai cu experienta drumului, īn frunte. Īsi iau ramas bun, dupa cum vestesc prin Martie si sosirea, prin cunoscutul lor ga-ga-ga, destul de tare ca sa fie auzite de toata lumea.

Fig. 44. Gīsca-salbatica.

Numeroase la noi sīnt soiurile de rate-salbatice, marunte la trup, dar frumoase la pene. Īmbracamintea unora dintre ele e ca un curcubeu rupt īn bucatele, azvīrlite si lipite pe tot corpul lor. Īn muzee, cīnd sīnt puse unele līnga altele, nu stii la care sa-ti opresti ochii.

Fig. 45. Rata-salbatica.

Cea mai raspīndita si la noi este rata-salbateca (Anas platyrhynchos), din care se trag ratele de curte.

Nu e iaz cu ceva stuf ori papura pe care sa nu se vada un pīlc de rate, placīndu-le societatea, spre deosebire de cufundac. Este tipul pasarii īnotatoare, cu pene, dese, cu trup scund, cu gīt scurt. E drept ca pe uscat merge greu. Nu degeaba e vorba «a merge ca o rata», leganīndu-se de la dreapta la stīnga, dar si de dinainte īndarat. Nu are picioarele date prea īndarat ca la cufundac, dar nici nu sīnt atīt de īnaltute ca la gīsca. Īnoata de minune, iute; rar īsi scufunda numai gītul si jumatatea de dinainte a trupului. Īn schimb poate zbura bine fīlfīind des din aripi, fara zgomot.

Are trupul frumos īmpodobit, mai ales īn vremea de nunta. Coloarea predominanta pe spate este bruna-cenusie, dar cu capul si gītul verzui, pieptul mai mult castaniu, avīnd ca o panglica albicioasa la gīt. Albastrul aripelor e lucitor, ca o poleiala de smalt. Ratusca e mai īntunecata la pene, caci nu trebuie sa prea bata la ochi, cīnd cloceste.

E nesatioasa. Ciupeste mugurii fragezi ai plantelor de balta, dar īnghite si viermi ori cīte un chitic marunt.

Cīnd vine vremea clocitului, se despart perechi-perechi cautīnd loc pentru cuib.

«Cuibul si-l cladeste fie īn stufarisul malului, fie īn scorburile batrīne ori chiar īn copaci mai departati de apa, pe resturile vreunui cuib parasit al unei alte pasari. Interesant e faptul ca rata-salbateca nu-si construieste cuibul de la īnceput, ci abia dupa ce a facut 5 - 6 oua; pe primele le depune de-a dreptul pe locul ales īntr-o adīncitura a acestuia, asa ca sa nu cada afara. Cam la al saselea ou īncepe sa-si faca cuibul, asezīnd jurīmprejurul oualor tot felul de bucati de stuf, papura, frunze uscate si pene. Cīnd socoate ca temelia casei e gata, rata īsi smulge cu ciocul puf de pe corp, captusind cu el cuibul; ouale (8 - 14) stau de acum pe o saltea moale si calda pe care puisorii se vor simti īn voie» (CS. Antonescu).

Īn zbor se īnsira īn linie dreapta, taind vazduhul ca o sageata, fara glas, cu batai dese din aripi.

Sīnt multe rate la noi. Cīnd stau gramada, la adapostul vīntului pe Razelm, līnga I. Popina, si le sperie o īmpuscatura, ca un nor se ridica de deasupra apei.

Cea mai mica este rata-pitica (Anas crecca) venind īn cīrduri nenumarate spre toamna, lasīndu-se pe līnga ghiolurile dunarene, pentru ca primavara sa apuce drumul catre nord. Rata-cu-frigare (Anas acuta)[6] are coada lunga si ascutita, iar aripele mai ca le īntrec īn pestritatura pe ale sticletului. Rata-lopatar (Anas clypeata) sta si iarna pe la noi. Rata-rosie (Ayihya nyroca) e foarte obisnuita la noi. Rata-motata (Ayihya fuligula) se tine mai mult īn lagunele Marii etc.

Neam cu rata, dar diferita la īnfatisare e bodīrlaul-cu-ferastrau (Mergus merganser)[8]. Dupa nume seamana cu bodīrlaul, adica are pliscul mai īngust, cam īndoit la vīrf ca la cormoran, dar zimtii laterali sīnt mai proeminenti, ca dintii de ferestrau. Se mai deosebeste prin aceea ca are obiceiul cufundacului, de a se face nevazut pe cīnd rata numai capul si-l vīra īn apa.

E o pasare frumoasa, pe cap cu pene verzi, pe piept si pīntece cu pene dese albii, iar pe spinare cenusii-castanii. [9]