ORDINUL PLOSNITELOR (HEMIPTERELOR)

ORDINUL PLOsNIŢELOR (HEMIPTERELOR)[1]

Au prima pereche de aripi pe jumatate groasa, ca elitrele coleopterelor, iar spre vīrf membranoasa ca la Orthoptere.

Urīcioasa insecta, mai urīcioasa chiar decīt paduchii, deoarece nu suge numai sīngele din om, dar īmprosca un suc atīt de puturos, īncīt abia spalīndu-te cu sapun, poti sa-l stergi de pe degete, este plosnita-de-casa numita si stelnita (Cimez lectularius).

O cunoaste toata lumea, caci din pacate &# 848x2316i 351;i la noi este raspīndita atīt la tara, mai ales la munte, cīt si īn tīrguri, īn casele murdare, necuratite des, oriunde e mare īngramadire de oameni.

Fig. 307. Plosnita.

E o insecta lata, numai pīntece. E lata ca sa se poata vīrī prin crapaturile cele mai subtiri. Unde nu dai de dīnsa? Prin īncheieturile patului, ale tablourilor, ale icoanelor, prin crapaturile grinzilor, pe sub coscoviturile paretilor.

E o dihanie pe cīt de lacoma, pe atīt de rezistenta. Poate sa stea nemīncata si jumatate de an, fara sa moara. Ajunge ca un solz straveziu, dar tot misca. Cīnd a dat peste prada, bietul om mai ales, suge-suge pīna ce se umfla ca o bute. Apoi tot īncetisor cum a venit - abia o simti pe piele - se īntoarce la locul ei, mistuindu-si īncet hrana. Daca i se pare ca drumul e prea lung pīna la patul omului pe care-l simte dupa mirosul sudoarei, plosnita īsi da drumul de pe pod ori grinda, pe asternutul de pe pat.

Se īnmulteste din cale afara. Femeia da si 50 de oua mici, ca lindinele, din care pīna la 2 saptamīni a si iesit puiul; acesta are nevoie sa napīrleasca de cīteva ori, īnainte de a se īnmulti. De aceea īn cuibarele de plosnite, se gasesc numeroase piei si putine plosnite. Cele dintīi nu sīnt plosnite pierite, ci īmbracamintea de chitina, lasata la napīrlire. Odata patrunse īntr-o casa, cu grea casna se mai scot, caci se ascund atīt de bine, īncīt nu poti da peste ele, pentru ca direct sa le faci sa plesneasca stropindu-le cu gaz, terebentina ori acid fenic concentrat. Nu le vii de hac decīt razaluind peretii pīna la caramida si tencuind din nou ori varuind cīt mai des īncaperile, dupa ce se dau jos coscoviturile. Curatenia este unul din mijloacele cele mai sigure, dupa cum, ca sa nu te supere plosnitele, cīnd dormi īntr-un hotel plin cu ele, lasa lumina aprinsa toata noaptea. Plosnitele fug de lumina.

Plosnite-de-apa. Una din atractiile ochiurilor de apa din cīmpii ori paduri sīnt insectele din ele. Unele roiesc la fata apei; altele se pot urmari si īn adīncul limpede. Dintre acestea mai mare e racusorul (Nepa tinerea) care īnoata de colo-colo, spre fund, cu picioarele de dinainte īntinse ca niste brate de scorpion, gata sa le īnfiga chiar īntr-un pestisor ori mormoloc[2]. Cu greu īl poti deosebi dintre pietricele, caci corpul latit are o culoare mai mult cenusie īnchis, macar ca sub aripi e rosu ca focul.

Fig. 308. Capul de racusor cu picioarele de dinainte ca un cutitas.

Līnga ele cornatariul (Naucoris cimicoides), tot asa de iute la miscari avīnd si el picioarele de dinainte ca un cutitas deschis. Īn noptile senine si calde de vara, iese din apa; atras de lumina, vine si el ades si se izbeste de geamurile ferestrelor, simtindu-se apoi destarat din mediul lui obisnuit.

Notoneteta glauca īnoata pe spate. Pentru aceea si fata ventrala, īntoarsa īn sus, este mai īnchis colorata, pe cīnd spatele, īntors īn jos, mai deschis la coloare, asa īncāt nu e vazut lesne dinspre fund. Ca si celelalte are un ac otravitor, cu care omoara prada, dar strapunge si pielea omului producīnd o rana dureroasa.

Alte neamuri ale plosnitei-de-apa se tin numai la fata apei. Nu se afunda niciodata. Aluneca pe luciul baltilor, ca si cum ar patina pe gheata, oprindu-se din vreme īn vreme brusc īn loc, ca sa vada daca nu-i vine vreo prada īn labe. Bunaoara, fugaul zis si gonaciul (Hidrometra stagnorum), e subtirel si lung ca un pai, avīnd capul umflat la vīrf ca o maciuca, iar picioarele ca niste fire de ata. Fuge ca un fulg batut de vīnt.

Tovarasul sau, gonitoriu (Geris lacustris), e mai zdravan, mai gros, dar cu picioarele tot subtiri si lungi ca ale paianjenului-de-casa. Obiceiul ce-l are de a patina, unii dupa altii, pare ca s-ar face ca se gonesc, nu a scapat poporului, care e un fin observator. Īn mintea lui a socotit ca aceste insecte ar fi bune de leac. «Se prind cu sita, se fierb si se dau la vite sa bea, descīntīnd: "cum se gonesc goangele pe apa. asa sa se goneasca si vita" » (N. Leon).

Fig. 309. Diferite hemiptere de balta

Puturoase sīnt Plosnitele-de-cīmp. Pe unde au pasit lasa un miros atīt de patrunzator, īncīt nu se trece degraba. Stupesti cīt colo zmeura, vizitata de plosnita-de-cīmp. Tocmai din aceasta pricina nici nu se grabeste la mers, nici nu se ascunde prin culoare. Amenintate, se opresc locului, īsi strīng picioarele sub ele, se fac moarte; daca le atingi, o īmproscatura de «parfum» dintr-un vaporizator, le īnvaluie īntr-o atmosfera atīt de īntepatoare īncīt chiar dusmanul cel mai īnfometat se lipseste de asemenea hrana. E arma lor de aparare.

Sīnt numeroase si felurite.

Plosnita-de-zmeura (Dolycoris baccarum) e cea mai comuna la noi. O īntīlnesti pretutindeni, pe cires, pe fragi, pe zmeura. De coloare maslinie pe spate, cu antenele īndungate negru si galben, ca si pe laturile corpului, ierneaza fie prin crapaturile scoartei de copaci, fie prin locurile adapostite si ies printre cele dintīi primavara.

Plosnita-de-cīmp (Palomena prasina) e verzuie pe spate, castanie pe aripi si rosietica pe pīntece. O gasesti īn gradina pe toate poamele ori legumele.

Plosnita-de-gradina (Euryderma oleraceum) are coloare frumoasa albastruie, stralucind ca si cīnd ar fi de metal. La mijlocul pīntecelui e īncinsa cu un brīu ca de pietre scumpe. Mica de statura, īi place sa stea pe flori mari, cum e pe cea de morcov, de cucuta. Nici nu-i pasa ca straluceste ca un bob de smaragd. Sucul puturos si usturator o apara de orice dusman. Īn schimb este stricatoare, lucru mare. Cīmpuri īntregi de varza abia rasarita pot sa cada prada acestei insecte, care slabeste o planta tīnara, firava, sugīndu-i seva.

Plosnita-de-pom (Pentatoma rufipes), cu picioarele rosii si cu o piatra de topaz la vīrful scutului de pe piept, e iarasi una din cele mai obisnuite la noi, stīnd locului pe coaja de copaci, unde e batuta de soare. Tot asa de comuna este plosnita-sura (Corcus marginatus), mai zvelta. Se recunoaste lesne prin capul ca un cub, cu pieptul pare ca ar avea umeri, de coloare bronzata pe spate, aripile fiind mai īnguste, lasa pe margini sa se vada trupul ca doua dungi portocalii. Mai are o particularitate: sucul ce-l īmprosca nu e puturos, ci e mai mult aromatic.

Desi neam de aproape cu plosnitele, vaca - domnului (Pirrliochoris apterus) e una din cele mai dragute insecte, fie ca se vede singurateca, miscīndu-se repede, fie gramada, cīt stau primavara pe pietrele batute de soare, de socoti de departe ca sīnt pete de sīnge.

Fig. 311. Vaca-Domnului (d.C. Motas).

Se recunoaste lesne prin coloarea rosie a aripelor de deasupra, avīnd doua puncte negre ca ochi de paun. Negru cu dungi rosii e si pieptul ca si capatul pīntecului. E o insecta cu īnfatisare nu numai placuta, dar si simpatica. Nu te īndeparteaza prin nimic. Primavara, printre insectele batrīne, se amesteca puzderia puisorilor cu un ros mai fraged si cu mai putin negru pe spinare. Stau linistite si se soresc. Nu fac nimanui nici un rau, caci se hranesc cu sucuri din animale moarte, fructe cazute. Speriate, fug. Nu pot zbura, caci nu au aripile de dedesubt, subtiri. Romānul nu le urmareste. Le lasa īn pace, caci le socoate facute din picurile de sīnge ale Ilenii Cosīnzenei cīnd a fost omorīta de Voinic īnflorit, īn ajunul Pastilor (Marian).