ORDINUL PODICIPEDIFORMELOR

ORDINUL PODICIPEDIFORMELOR[1]

Sînt pasari de apa, cu picioarele date îndarat ca sa poata mai bine înota; degetele de la picioare sînt sau latite sau unite prin o pielita formînd lopeti de vîslit.

Familia corcodeilor (Podicipedidelor)[2]

Cufundacul (Podiceps cristatus), zis si fundacul sau corcodelul este pasarea cea mai interesanta din aceasta familie. Se poate vedea uneori si de cei care se preumbla pe cheiul de la Constanta, ce duce la far. Pare ca ar fi o bucata de pluta, care salta dupa jocul valurilor. Deodata o pierzi din ochi. S-a scufundat; dupa o bucata de vreme, poate si cîteva minute, îsi scoate capul la o oarecare departare de locul unde a fost dintîi zarita.

Traieste numai pe apa; de uscat are frica; la mare nevoie se urca pe tarm, caci abia poate merge, nesigur. Trupul lui este alcatuit în legatura cu apa; în apa se misca, din ea se hraneste, pe apa doarme si cloceste.

Fig 42. Cap de cufundac, din laturi si din fata (A.).

Cînd doarme, crezi ca e o covatica rasturnata, care pluteste, Gîtul lung, ca un S, îl aduce pe spate si-si vîra pliscul subtire, ascutit, printre pene. Picioarele, asezate îndaratul trupului, le ridica si le sprijina pe marginea aripelor. Cînd apa e linistita, asa doarme.

Daca bate vîntul si se teme ca, atipind, sa n-o mîne valurile catre tarm, îsi lasa picioarele în jos, cu trei lopatele în loc de degete, sa fie pregatita la vîslit pentru orice întîmplare.

Pe uscat se tine într-un chip comic, cautîndu-si mereu echilibru. Picioarele fiind prea îndarat, trupul este vertical, ca la pinguin, cu gîtul îndoit ca un cîrlig. Paseste încet, leganîndu-se anevoie.

În apa e neîntrecuta vîslitoare si mai ales cufundatoare. Asa de iute înoata, încît întrece în miscare pe un copil care ar fugi pe mal. Cum aude vreun zgomot, de i se pare ca nu e ceva curat la mijloc, se scufunda în apa, lasînd numai capul afara.

Privit din fata, capul e asemenea celui de buha. Niste pene lungi, castanii închise, aproape negre, formeaza în jurul gîtului un guler ridicat, în felul celor care se purtau prin veacul al 17-lea. Prin ele capul capata înfatisarea rotunda. Asemanarea e si mai completa cu buha, prin aceea ca ochii vioi, mari, sînt îndreptati înainte, iar îndaratul lor se înalta cîte un mot de pene negre, capetele mai lungi ale unei creste pusa în curmezis, pare ca ar fi un pieptene asezat mai pe frunte. Fata aduce astfel cu un chip omenesc, dar nu respingator cum e la bufnita.

Daca vede si vede ca zgomotul se tine, ca un pericol serios o ameninta, printr-o împinsatura din labe se afunda cu totul în balta si nu iese la fata decît la vreo 50 - 100 metri. Astfel scapa de dusmanul cel mai ager; adîncul apei este ascunzis mai bun decît desisul papurei.

Ducîndu-si viata numai pe apa, are o adevarata zale de pene. Pieptul lat, cu o carare la mijloc, este îmbracat cu o flanela deasa de pene argintii, moi ca matasea. Pacatul ei, sarmana, caci de dorul acestor pene este foarte mult vînata. Penele de pe restul corpului sînt si ele frumoase, castanii închise, batînd în negru; ca si la cormoran, fiecare pana este încondeiata pe margini cu o dunga mai deschisa, asa încît pe spate pare ca are o pavaza de solzi metalici.

Duce o casnicie ideala; pe-rechi-perechi traiesc pe luciul apei, fiecare pereche avînd domeniul ei, neamestecîndu-se cu cea vecina.

Fig 43 O grupa de cufundaci

Cuibul e simplu; cîteva ramuri de stuf si papura, larg împletite cu alte buruieni de apa; refacut de M.s.).

Seamana mai mult cu o zdreanta de rogojina, care pluteste. Ouale stau în umezeala si sînt clocite cînd de barbat, cînd de femeie.

Puii, dragalasi, au gîtul lung, subtire si cu niste dungulite negre pe fondul cenusiu, cum e pe blana de tigru. De cum au iesit din gaoace sînt pusi la învatatura. Vreme nu este de pierdut, caci cuibul fiind în vazul tuturor dusmanilor lesne se poate repezi un uliu sa ia în gheare un puisor.

Sistemul de educatie este acel aratat de J.-J. Rousseau pentru oameni.. La început, cît puii sînt înca cu tuleie, parintii le dau mîncare din plisc. De îndata ce au crescut mai maricei, si cresc repede, parintele se face ca scapâ mîncarea în apa. Puii se reped, siliti sa învete a înota, caci altfel mor de foame. O adevarata alergare are loc, iar cel ce a dat mai bine din labute capata hrana. Mai pe urma tot asa sînt învatati sa se cufunde. Cînd se ostenesc, parintii îi iau în cîrca, pe spinare. În acelasi chip dorm noaptea. Mama ori tata se afunda în apa si iese tocmai în locul unde se afla puii, care se trezesc ca pe o insula pe spatele batrînilor. Cînd vor sa-i lase pe apa, din nou se cufunda.

E o adevarata distractie cînd poti sa privesti la asemenea scene gingase de familie. Nu-i usor cînd te apropii. Pasarile stau regulat departe de tarm, departe de padurea stufului, Le place sa aiba cîmp deschis, ca sa se poata repede cufunda, la cea mai mica amenintare.

Traind izolate de lumea celorlalte pasari de balta, avînd un mijloc asa de sigur de aparare, rar cînd cad în ghearele unui vrajmas. Din aceasta cauza se pare ca traiesc multi ani; timp îndelungat, aceeasi pereche vine în acelasi loc, din aceeasi balta.

E o pasare calatoare, caci peste iarna se duce de la noi, desi numai cînd îngheata baltile de tot.

Cele mai multe pasari calatoare vin dinspre miazazi, fie trecînd spre regiunile nordice, fie oprindu-se vara la noi spre a scoate puii.