ORDINUL RAPITOARELOR DE NOAPTE (STRIGIFORMELOR)

ORDINUL RĂPITOARELOR DE NOAPTE (STRIGIFORMELOR)[1]

Nimic nu te impresioneaza mai mult decīt strigatul plīngator al cucuveicii ori cel patrunzator ca al huhurezului, un rīs strident, iesit din necunoscutul īntunerecului. Judecata nu-ti 22322j97w ajuta decīt dupa ce a trecut impresia de fior. Taina noptii, zabralnicul īndoliat azvīrlit peste natura toata, padurea cu tainele ascunzisurilor ei, produc, prin ele singure, o strīngere de inima; dar cīnd din linistea noptii ori chiar amestecat cu suierul furtunii auzi acel Uhuu, prelung vaiet strapungator, fara sa vrei īti īngheata sīngele īn vine. La toate popoarele si īn toate vremurile glasul rapitoarelor de noapte este legat de moarte, de prevestiri sinistre, de nenorociri. Romānul e sigur ca din casa pe al carui ogeac s-a lasat īntr-amurg cucuvaia, va fi scos īn scurta vreme un mort. «Cobeste ca o bufnita», se spune de acela care vorbeste a rau.

Sīnt mai multe soiuri de rapitoare de noapte. Romānul le cam īncurca si nu fara oarecare dreptate. Toate au cam aceleasi caractere, iar vremea cīnd ies din ascunzisuri nu e tocmai potrivita pentru a observa deosebirile.

Toate au haina cernita a īntunerecului, coloarea castanie īnchisa, care le fac tot una cu haina noptii. Stropi albiciosi nu sīnt rari, ba uneori au preponderenta, dar numai cīnd pasarile au penele zborsite ori aripile īntinse.

Toate au penele matasoase, moi, asa īncīt cīnd zboara abia se aude fosnetul aripelor. Trec ca o naluca pe līnga om si cel mult le prinzi de veste dupa valurile de aer.

Toate au auzul si vazul minunat. Cīnd le gasesti ziua, dormind īntr-o vagauna ori scorbura de copac, ajunge fosnetul pasului pe frunze ca sa le destepte si sa-si ia zborul greoi, ascunzīndu-se aiurea. Vazul e tot asa de bun pentru lucrurile de aproape ca si al vulturului pentru cele de departe. De aceea si ochii lor sīnt mari, holbati, ca doua cirese negre[2], iar ziua, cīnd le supara lumina prea mare, mai lasa perdelele, īnchizīnd pe jumatate pleoapele. Sīnt fiinte fricoase, putin inteligente.

Ziua stau ascunse, un valatuc de pene din care nu rasar decīt ochii mari, negri, ce par adīnci si īntrebatori.

Cuibul si-l fac unde pot, īn locuri cīt de ascunse. Pe cīt parintii sīnt de respingatori, privirea lor fixa aducīnd aminte de aceea a sarpelui, pe atīt puisorii īmbracati īn camasuta lor de puf, moale, flocos, zburlit, cu ochii mari, curiosi, sīnt ca niste jucarii.

Fig. 122. Cucuveaua.

La noi, ca si īn īntreaga Europa, traiesc diferite specii de rapitoare nocturne.

Cea mai comuna este cucuveica[3] (Athene noctua), care e si cea mai mica de pe la noi (20-22 cm) . Cenusie bruna pe spate, are pieptul mai albicios. Ochii sīnt ca de pucioasa. Sta toata ziua linistita īn clopotnitele bisericilor, īn ruini ori scorburi de salcii batrīne. Uneori alearga si ziua dupa hrana. Glasul ei «cucuveau, cucuveau», cīnd mai ascutit, cīnd mai strident, urmat de altul repezit, ca un rīs mefistofelic, se aude de cum vine amurgul.

De altfel dintre toate neamurile ei, este cea mai draguta. Cīt sta linistita, trage capul īntre umeri, dar roteste ochii sa patrunda ce e īn jur. De aceea Grecii au pus-o alaturea de Minerva, zeita īntelepciunii. E oarecare dreptate īn cinstea ce i s-a facut nu numai prin aparenta de adīnca gīnditoare, dar īn adevar este dintre toate huhele cea mai desteapta. Cīnd zboara ziua, se tine īn jurul ei un cortegiu de pasarele. Italienii folosesc aceasta īmprejurare. Ţin anume cīte o bufnita legata, caci se poate īmblīnzi, iar īn preajma ei pun laturi pentru pasarele. Ceva mai marisoara, mai zvelta, la īmbracaminte cam la fel, striga (Tyto alba)[5] se deosebeste īnsa lesne prin fata ei ovala, ca un as de cupa, avīnd īnfatisarea unei fete de om, cu nasul lungit. Se deosebeste si dupa glasul mai ascutit, des repetat. Sta ascunsa toata ziua si nu iese decīt cum se īnsereaza, pīna-n ziua zboara, mai ales pe noapte cu luna. E una din pasarile cele mai folositoare, caci stīrpeste soareci-de-casa, de cīmp.

Fig. 123. Striga (d. refacut de M.s.)

Huhurezul[6] (Strix aluco), cu īnfatisarea trista, morocanoasa, adormita, face trecerea catre huhurezul-cu-coada-1unga (S. uralensis), amīndoi locuitori ai padurilor. Cīnd se zburleste, huhurezul e cam cīt un curca-nas, iar aripele, ca niste covatele, sīnt frumos-īncondeiate cu dungi late, vīrstate alb si castaniu. Cel mai mare reprezentant al rapitoarelor de noapte este buha (Bubo bubo), mare cīt un curcan si cu doua moturi de pene, de o parte si de alta a capului. Īmbracamintea ei e bogata, cu pene frumos colorate, macar ca nu au alte culori decīt alb, galben si brun cu diferite ape. Pe cīnd huhurezul īnspaimīnta cu strigatul lui strident de hu-hu-hu, auzit īn preajma padurilor dinspre dealuri si sesuri, buha se tine mai mult spre partea muntoasa, dar si īn padurile dobrogene. Glasul ei scurt, patrunzator, se aude cine stie de unde. E concurenta pasarilor mari de prada, cu care se zice ca se lupta uneori.

Fig. 124. Buha (d. refacut de M.s.).

Hrana lui o fac iepurii, dar mai ales pasarile mari: gīste, rate; asa de lin ce zboara, īncīt bietele pasari nici nu deschid ochii, cīnd sīnt apucate īn ghearele ascutite ale hraparetului, dusman de moarte. Face cuibul īn copaci īnalti, punīnd īn fiecare an cīte 3 oua, din care ies puisorii unul dupa altul, la doua-trei zile. Din cauza aceasta nu sīnt toti tot una de mari.

si ciufu1-de-cīmp[8] (Asio flammrus) este tot atīt de folositoare. Un ornitolog banatean, prof. D. Lintia, a avut rabdarea sa cerceteze 100 de «cocolosi » din stomacul ciufilor; a gasit peste 298 cranii de soareci de cīmp, dar nici o pana de pasare. Seamana ca un uliu cu coada retezata .