ORDINUL RAPITOARELOR DE NOAPTE (STRIGIFORMELOR)

ORDINUL RĂPITOARELOR DE NOAPTE (STRIGIFORMELOR)[1]

Nimic nu te impresioneaza mai mult decît strigatul plîngator al cucuveicii ori cel patrunzator ca al huhurezului, un rîs strident, iesit din necunoscutul întunerecului. Judecata nu-ti 22322j97w ajuta decît dupa ce a trecut impresia de fior. Taina noptii, zabralnicul îndoliat azvîrlit peste natura toata, padurea cu tainele ascunzisurilor ei, produc, prin ele singure, o strîngere de inima; dar cînd din linistea noptii ori chiar amestecat cu suierul furtunii auzi acel Uhuu, prelung vaiet strapungator, fara sa vrei îti îngheata sîngele în vine. La toate popoarele si în toate vremurile glasul rapitoarelor de noapte este legat de moarte, de prevestiri sinistre, de nenorociri. Românul e sigur ca din casa pe al carui ogeac s-a lasat într-amurg cucuvaia, va fi scos în scurta vreme un mort. «Cobeste ca o bufnita», se spune de acela care vorbeste a rau.

Sînt mai multe soiuri de rapitoare de noapte. Românul le cam încurca si nu fara oarecare dreptate. Toate au cam aceleasi caractere, iar vremea cînd ies din ascunzisuri nu e tocmai potrivita pentru a observa deosebirile.

Toate au haina cernita a întunerecului, coloarea castanie închisa, care le fac tot una cu haina noptii. Stropi albiciosi nu sînt rari, ba uneori au preponderenta, dar numai cînd pasarile au penele zborsite ori aripile întinse.

Toate au penele matasoase, moi, asa încît cînd zboara abia se aude fosnetul aripelor. Trec ca o naluca pe lînga om si cel mult le prinzi de veste dupa valurile de aer.

Toate au auzul si vazul minunat. Cînd le gasesti ziua, dormind într-o vagauna ori scorbura de copac, ajunge fosnetul pasului pe frunze ca sa le destepte si sa-si ia zborul greoi, ascunzîndu-se aiurea. Vazul e tot asa de bun pentru lucrurile de aproape ca si al vulturului pentru cele de departe. De aceea si ochii lor sînt mari, holbati, ca doua cirese negre[2], iar ziua, cînd le supara lumina prea mare, mai lasa perdelele, închizînd pe jumatate pleoapele. Sînt fiinte fricoase, putin inteligente.

Ziua stau ascunse, un valatuc de pene din care nu rasar decît ochii mari, negri, ce par adînci si întrebatori.

Cuibul si-l fac unde pot, în locuri cît de ascunse. Pe cît parintii sînt de respingatori, privirea lor fixa aducînd aminte de aceea a sarpelui, pe atît puisorii îmbracati în camasuta lor de puf, moale, flocos, zburlit, cu ochii mari, curiosi, sînt ca niste jucarii.

Fig. 122. Cucuveaua.

La noi, ca si în întreaga Europa, traiesc diferite specii de rapitoare nocturne.

Cea mai comuna este cucuveica[3] (Athene noctua), care e si cea mai mica de pe la noi (20-22 cm) . Cenusie bruna pe spate, are pieptul mai albicios. Ochii sînt ca de pucioasa. Sta toata ziua linistita în clopotnitele bisericilor, în ruini ori scorburi de salcii batrîne. Uneori alearga si ziua dupa hrana. Glasul ei «cucuveau, cucuveau», cînd mai ascutit, cînd mai strident, urmat de altul repezit, ca un rîs mefistofelic, se aude de cum vine amurgul.

De altfel dintre toate neamurile ei, este cea mai draguta. Cît sta linistita, trage capul între umeri, dar roteste ochii sa patrunda ce e în jur. De aceea Grecii au pus-o alaturea de Minerva, zeita întelepciunii. E oarecare dreptate în cinstea ce i s-a facut nu numai prin aparenta de adînca gînditoare, dar în adevar este dintre toate huhele cea mai desteapta. Cînd zboara ziua, se tine în jurul ei un cortegiu de pasarele. Italienii folosesc aceasta împrejurare. Ţin anume cîte o bufnita legata, caci se poate îmblînzi, iar în preajma ei pun laturi pentru pasarele. Ceva mai marisoara, mai zvelta, la îmbracaminte cam la fel, striga (Tyto alba)[5] se deosebeste însa lesne prin fata ei ovala, ca un as de cupa, avînd înfatisarea unei fete de om, cu nasul lungit. Se deosebeste si dupa glasul mai ascutit, des repetat. Sta ascunsa toata ziua si nu iese decît cum se însereaza, pîna-n ziua zboara, mai ales pe noapte cu luna. E una din pasarile cele mai folositoare, caci stîrpeste soareci-de-casa, de cîmp.

Fig. 123. Striga (d. refacut de M.s.)

Huhurezul[6] (Strix aluco), cu înfatisarea trista, morocanoasa, adormita, face trecerea catre huhurezul-cu-coada-1unga (S. uralensis), amîndoi locuitori ai padurilor. Cînd se zburleste, huhurezul e cam cît un curca-nas, iar aripele, ca niste covatele, sînt frumos-încondeiate cu dungi late, vîrstate alb si castaniu. Cel mai mare reprezentant al rapitoarelor de noapte este buha (Bubo bubo), mare cît un curcan si cu doua moturi de pene, de o parte si de alta a capului. Îmbracamintea ei e bogata, cu pene frumos colorate, macar ca nu au alte culori decît alb, galben si brun cu diferite ape. Pe cînd huhurezul înspaimînta cu strigatul lui strident de hu-hu-hu, auzit în preajma padurilor dinspre dealuri si sesuri, buha se tine mai mult spre partea muntoasa, dar si în padurile dobrogene. Glasul ei scurt, patrunzator, se aude cine stie de unde. E concurenta pasarilor mari de prada, cu care se zice ca se lupta uneori.

Fig. 124. Buha (d. refacut de M.s.).

Hrana lui o fac iepurii, dar mai ales pasarile mari: gîste, rate; asa de lin ce zboara, încît bietele pasari nici nu deschid ochii, cînd sînt apucate în ghearele ascutite ale hraparetului, dusman de moarte. Face cuibul în copaci înalti, punînd în fiecare an cîte 3 oua, din care ies puisorii unul dupa altul, la doua-trei zile. Din cauza aceasta nu sînt toti tot una de mari.

si ciufu1-de-cîmp[8] (Asio flammrus) este tot atît de folositoare. Un ornitolog banatean, prof. D. Lintia, a avut rabdarea sa cerceteze 100 de «cocolosi » din stomacul ciufilor; a gasit peste 298 cranii de soareci de cîmp, dar nici o pana de pasare. Seamana ca un uliu cu coada retezata .