ORDINUL SALAMANDRELOR SI TRITONILOR, (URODELELOR)

ORDINUL SALAMANDRELOR sI TRITONILOR, (URODELELOR)[1]

Familia salamandrelor (Salamandridelor)[2]

Salamīzdr a (Salamandra salamandra)[3]. Cīte credinte, cīte legende nu sīnt legate de acest animal, la care, e drept, te uiti cu scīrba. Īn timpurile cele mai vechi, cīnd stiintele naturale erau mai mult o īmpletire de observatii drepte cu credinte necontrolate, chiar spirite ca Aristotel si Pliniu, care īnseamna puncte luminoase īn progresul omenirii, nu se puteau scutura de anumite pareri, ramase azi numai īn mintea poporului.

Ba ca salamīzdra stinge focul 20320u208u cel mai īncins; ba ca este unu] din animalele cele mai veninoase, scrie Pliniu. Chiar daca īn cuptorul de copt pīine ard lemne peste care odata s-a tīrīt o salamīzdra, pīinea este otravita, ca si poamele dintr-un copac la radacina caruia s-a odihnit o salamīzdra. Asemenea exagerari, bazate pe oarecare adevar, s-au pastrat din popor oriunde aceasta jivina se arata.

si poporul nostru crede ca salamīzdra e otravitoare.

E un animal care n-are īn el nimic, dar absolut nimic, care sa te atraga. si sarpele te face sa te opresti īn loc. Admiri la el macar usurinta cu care se furiseaza; īn ochii lui vezi o expresie, care, chiar de te īngheata, spune ceva la salamīzdra nimic.

Rar o zaresti ziua. Numai dupa o vreme ploioasa, īntr-o zi calduroasa iese din ascunzisul ei de peste noapte, dupa rīme. Īn padurile de brazi, vesnic mohorīte si umede, īn care unde si unde se furiseaza o raza de soare, o poti zari si ziua, mai des. De abia se tīraste; e bun tovaras de drum a] melcului.

La trup e ca o sopīrla; doar capul e mai turtit, mai lat. Picioarele scurte, date īn laturi, īi ridica putin trupul de la pamīnt. Īti atrage privirea fara sa vrei prin coloarea ei. E neagra cu pete neregulate, mari peste tot trupul, de o coloare ce variaza de la aceea a galbenusului de oua si pīna la portocaliu. Prin judetul Gorj se cunosc exemplare, rare, cu petele albe. Chiar noaptea o poti lesne vedea din cauza aceasta.

S-ar parea ceva de neīnteles. Pe cīnd mai toate animalele mai cu seama cele de noapte, nu stiu cum s-ar īmbraca īn haina īntunerecului, ca sa nu fie zarite de dusmani, salamīzdra arata unde este, prin acele pete batatoare la ochi. si totusi de nimeni nu este atinsa, macar ca are pielea moale si ar fi usor īnghitita. Un guzgan nestiutor, flamīnd, care ar apuca-o de mijloc, ori o bufnita care ar prinde-o īn clont, repede o stupeste si cu semne, nu numai de dezgust, dar de durere, fuge cīt poate de ea.

Aici vine faptul adevarat, care a dat nastere la atītea credinte. Salamīzdra, pentru dusmanii ei, este otravitoare. Īn pielea-i mereu umeda are niste ghinduri. Cīnd o iei īncetisor īn mīna, simtindu-se bine īn caldura palmei, nu da dintr-īnsa nimic. Īndata ce o apuci mai strīns, īmproasca din ghinduri un suc urzicator, care e otravitor pentru animalele mici, dar care aduce numai usturime si arsura la limba si buze animalelor mai mari. Cīnd dai unui cīine o salamīzdra taiata bucatele, amestecata cu mīncare, īl apuca varsaturi rele. Drept arma de aparare, deci contra dusmanilor, salamīzdra are īn piele o otrava. De aceea īi da mīna sa se tīrīie agale, aratīndu-se tuturora īn haina-i īmpodobita cu colori asa de oachese.

Dar tot prin acest suc ce-l da din trup, cīnd e atacata, se explica si legenda stingerii focului. Pusa pe un carbune aprins, simte focul, un dusman pentru ea ca si pentru oricine. Sucul ce l-a īmproscat din belsug acopera carbunele cu o patura cleioasa, care opreste oxigenul si, deci, īl stinge, īn locul cīt tine trupul. Dar bietul animal nu scapa fara arsuri, care poate sa-i aduca moartea. De aici si pīna la exagerarea ca poate stinge o casa īn flacari este un pas cīt lumea de mare. si cīnd te gīndesti cīt de greu se stīrpesc asemenea credinte, odata vīrīte īn capul oamenilor, īti dai seama de ce nu poti scoate din mintea sateanului nostru sa nu lucreze īn ziua de Foca[4].

Ba chiar se gaseau, draga Doamne, si īnvatati de prin evul mediu care spuneau ca acei care socot aceste lucruri drept scornituri - se vede ca erau si banuitori - īnseamna ca sīnt prosti si natīngi.

Tīrīndu-se salamīzdra peste frunzisul din padure, īsi gaseste din belsug hrana: rīme, larve, insecte, cīte un culbec². De altfel stie sa rabde si de foame. E un animal a carui viata nu sfīrseste cu una cu doua.

Daca ea traieste pe uscat, desi nu poate sa-si duca zilele decīt la umezeala, puii ei sīnt amestecati, īn apa, cu mormolocii de broasca. Cīnd īi vin «durerile nasterii», salamīzdra se trage spre un ochi de apa limpede, se īntoarce cu coada īnspre apa si īn zvīrcoliri, care arata oarecari dureri, da drumul īn apa la 40 - 50 de pui-oua, pe toti deodata sau īn rastimpuri, mai odihnindu-se cīte putin. Ouale au coaja asa de subtire, īncīt poti vedea īnlauntru, puiul stīnd ghem. Abia a dat de apa si sparge coaja. Prin urmare salamīzdra nu e tocmai o vipera, adica nu da oua, care sa fie clocite, si din care, dupa o bucata de vreme sa iasa pui. Ea nu e nici vivipara, adica sa dea nastere la pui. E cam la mijloc; ouale se clocesc īn trupul animalului, acolo puiul se dezvolta si cīnd e complet dezvoltat, este nascut, īnvelit īnca īn coaja. Puii nu seamana cu parintii, ci au mai mult forma de peste sau de mormoloci mai batrīni. Au coada turtita lateral, ca sa poata īnota, iar pe creasta cozii, pīna la mijlocul spinarii, e o pielita asa de subtire - cum ar fi īnotatoarea de la peste - īncīt poti vedea la microscop cum circula sīngele si se misca globulele īn vase.

Pe cīnd batrīnii respira prin piele sau prin plamīni, puii au līnga gīt branhii. Pusi īn apa prin mijlocul verii, catre toamna capatīnd īnfatisarea batrīnilor, puii se ridica pe tarm si duc viata acestora.

Cīnd s-apropie iarna, acest animal singuratec de felul lui cauta tovarasia altora. Se īngramadesc cu sutele, undeva la adapost īn vreo hruba, sub radacina unui copac ori printre pietre. Nu dorm īn timpul iernii; īn orice caz nu au un somn adīnc ca al hīrciogului; īn cea mai calda zi de iarna se pot dezmorti si nu rar se citeaza cazuri cīnd, īnselata de vreme, iese cīte una din cuibul ei, ratacindu-se chiar pe omat. Apucata de īnghetul de peste noapte, doarme īnsa somnul de veci!

Nu e de nici un folos omului, dar nici stricatoare nu se poate spune ca e. Īsi duce si ea traiul printre toate celelalte, ca o marturie a vremurilor prea departate, cīnd stramosii ei, care se umbreau sub ferigile cīt palmierii, din timpul cīnd se forma huila, erau cīt viteii de mari, dominīnd lumea animala.

Dar daca salamīzdra nu aduce nici un folos practic, īn schimb ea a servit pentru o prea frumoasa si demonstrativa experienta.

Se stie ca a fost pe vremea lui Darwin mare discutie īntre oamenii de stiinta. Cei care tineau cu trecutul nu vroiau sa creada, īn ruptul capului, de schimbarea speciilor unele īn altele, ci tineau mortis ca speciile sīnt neschimbatoare, asa cum le-a lasat Dumnezeu.

Īncetul cu īncetul īnvatatura lui Darwin a īnvins. Dar a īnvins mai ales īnvatatura lui Lamarck, savantul francez care explica variatia speciilor prin influenta mediului. Una din experientele convingatoare s-a facut cu doua salamīzdre. Pe līnga salamīzdra patata cu galben, prin padurile īnaltimilor muntoase traieste o salamīzdra la fel, numai ca peste tot e neagra ca un drac. si fiindca pe munti apa de ploaie se scurge repede si nu se fac baltoace decīt unde si unde, aceasta salamīzdra neagra nu are unde sa-si puie puii ca sa traiasca īn apa, ci īi tine īn pīntece pīna ce se dezvolta complet. Nefiind loc prea mult īn trup, numai doua oua dau pui, celelalte servesc sa-i hraneasca pe acestia, care, cīnd ies, sīnt asemenea parintilor. Aceasta este deosebirea īntre specii.

Dar iata ca experienta dovedeste ca aceasta deosebire nu mai ramīne daca se schimba conditiile de trai. Daca salamīzdra neagra e pusa līnga apa, dupa cīteva generatii puii ei trec mai īntīi prin forma de larva, traind o bucata de vreme īn apa, īnainte de a se face mari, asemenea cu parintii. Dimpotriva, salamīzdra patata daca se tine īntr-un loc fara apa, iarasi dupa cīteva generalii, naste putini pui, care n-au nevoie de apa. Mai mult chiar, culoarea pielii se schimba, puii de salamīzdra neagra capata la urma pete galbii, pe cīnd puii de salamīzdra-patata devin tot mai negri. Prin urmare s-a ajuns sa s-e transforme o specie īn alta specie, numai schimbīnd conditiile mediului. De altfel asemenea experiente s-au facut si cu alte animale, cum sīnt fluturii si s-a ajuns la acelasi rezultat, ceea ce īnseamna ca teoria lui Darwin este adevarata, iar explicarea data de Lamarck, tot asa de adevarata etc.[5]

Salamīzdrele-de-apa. Salamīzdra-patata, greoaie la mers, urīcioasa la īnfatisare, te opreste sa pui mīna, instinctiv, pe dīnsa. Ea se tīrīie numai pe frunzisul padurilor, la umbra. Soarele, lumina, nu-i sīnt dragi, īn schimb sīnt alte salamīzdre, fapturi dragalase, vioaie, frumos colorate. Pentru cei care vor sa aiba īn casa lor un mic acvariu, sīnt podoaba lumii de fiinte din el. Nu stau o clipa īn liniste. Trupul lor e ca al larvelor de salamīzdra patata, semanīnd, īn trasaturi generale, cu mormolocii de broasca dupa ce le cresc cele patru picioare. Mai bine zis au trup de sopīrla, fara solzi, cu coada de mormoloc. Coada le e vīsla, ba chiar organul prin care īsi arata bucuria ori supararea.

Le vezi īn fīntīnile parasite, cu apa mai la fata; le vezi īn valurile de apa limpezi, īnotīnd printre ierburile verzi, venind din vreme īn vreme la fata apei, ca sa mai «īnghita» cīte o gura de aer. Colorile lor sīnt mai vesele, deosebindu-se de la specie la specie.

La noi se īntīlnesc mai des trei specii, de altfel comune īn toata Europa. Mai traieste īnsa una Triturus montandoni[6] care a fost gasita pentru prima oara īn padurile de la Brosteni, iar mai pe urma īn tot cuprinsul Carpatilor, pīna īn Tatra si Bucegi.

Cea mai mare este salamīzdra-crestata[7] (Triturus cristatus), care poate ajunge si cīt o sopīrla de lunga. Se recunoaste lesne pentru ca de-a lungul spinarii de la ceafa si pīna la vīrful cozii are o creasta dintata ca marginea unei frunze de urzica.

Fig. 148. Salamīzdra-crestata (d. de M.s.).

Īmbracamintea ei variaza dupa vreme. Are o haina de nunta, bogata, frumos colorata si o alta mai simpla, cīnd iese din apa. Haina de nunta, īn primavara, este de catifea cas-tanie-īnchisa, cu pete mari negre si cu stropituri ca de margaritare albe. Pe piept si pīntece are un patrafir portocaliu-īnchis - cum e coaja portocalelor cu miez ros - cu pete negre. Patrafirul este īncheiat īn lung, cu mantaua catifelata, printr-un firet de argint albastriu. Cīnd iese din apa, desi īn acvariu poate sa stea toata vremea īn apa, pierde creasta care-i devine de prisos, pierde firetul de argint, iar patrafirul e mai sters.

Alta specie, salamīzdra-cu-dungi[8] ( Triturus vulgaris) este mult mai mica, mai zvelta, avīnd vīrful cozii ascutit ca si botul de altfel. Pe spate este maslinie cu pete negre, cu dungi, īn lungul trupului. Pe spate, creasta e mai īngusta, iar pe pīntece portocaliul este mai īnchis, aproape purpuriu, cu pete mici rotunde.

Cea mai frumoasa desigur e salamīzdra-de-munte (Triturus alpestris), ca marime īntre celelalte doua. Pe spate barbatul pare ca e de marmora. Pe un fond albastriu-cenusiu se afla o gramada de pete_; ca niste stropi, formīnd hieroglife. Pe pīntece e una peste tot, portocaliu-īnchis, fara nici un strop. La īmbinarea spatelui cu pīntecele, o dunga albastrie curata si alta mai lata galbie cu stropi, desi negri, īi maresc frumusetea hainei. E o salamīzdra careia īi plac apele limpezi de munte.

Toate petrec jumatate din viata, primavara, īn apa, unde īnoata dīnd din coada latita, iar cīnd se lasa de la suprafata spre adīnc, īntinde picioarele īn laturi ca un soi de parasol ai aviatorilor. Femeia depune ouale īn niste cornete facute din frunzele plantelor de apa. Apucīnd frunza cu picioarele dindarat, o suceste, depune un ou cu un īnvelis cleios; se duce la alta frunza si asa mai departe. Salamīzdra-crestata poate pune īn acest chip pīna peste 700 oua. Īn vremea aceasta, ca toate fiintele, este mai vioaie si mereu umbla dupa mīncare: viermi, larve de insecte, mormoloci sau chiar rude mai de aproape, care sīnt mai slabe.

si ele, nu e vorba, cad prada altor animale, cum e īn lumea īntreaga, īnotul iute le e arma de aparare. Ramīn cīteodata cu vīrful cozii sfīrcuit ori chiar oloage de cīte o laba. Paguba mare nu e, mai ales ca la ele, ca si la sopīrle ori rīme, partile rupte, cīnd nu e rupt vreun organ mai de seama, pot creste la loc. Ba chiar si un ochi scos, daca a ramas neatins capatul nervului si bucata de pielita din fundul ochiului, poate sa se faca la loc.

Aceasta este una din numeroasele arme de aparare, mai cu seama pentru larve, expuse prea mult lacomiei pestilor ori altor animale de balta.

O alta arma de aparare este schimbarea nuantei colorilor de pe trup. E dovedit la multe animale ca prin iritarea sistemului nervos se produce si o variatie īn coloarea pielei. La urma chiar omul nu se īnroseste la fata de bucurie, iar la vestea unei dureri se face galben ca ceara ? īn vremea īmperecherii, cīnd si la salamīzdra emotiile sīnt mai vii, mai ales schimbatoare, cīnd sistemul nervos este mai impresionabil, colorile pot sa varieze. Lumina mai mare, caldura, hrana mai buna, aduc o īntarire a colorilor; frigul, dimpotriva, le mai slabeste. S-au facut fel de fel de experiente, reusite chiar īn acvariul mic, care dovedesc aceasta legatura īntre conditiile fizice ale mediului, ale sistemului nervos si pigmentul din piele.

Dupa ce si-au facut datoria de parinti, lasa ouale si puii īn voia soartei si ies pe uscat, schimbīndu-si hainele si cautīndu-si un loc potrivit de trecut batrīnetele. Sīnt rezistente la frig, stiu sa se multumeasca cu putin, numai sa ajunga din nou primavara, sa intre īn apa, sa depuie ouale, din care sa iasa pui. si asa īntr-una roata vietii se īnvīrteste, pīna cīnd, īntr-o buna zi, biata fiinta fiind ciupita de cocostīrc, firul s-a rupt.