Phyllum bryozoa
Introducere. Briozoarele (animale muschi) sunt un grup de animale mici, importante din punct de vedere geologic, care aparent seamana cu coralii. În ciuda faptului ca exista circa 5000 de specii actuale, de câteva ori mai multe decât cele fosile, briozoarele ramân necunoscute pentru cei mai multi oameni. Ele sunt animale acvatice, traind, în cea mai mare parte, în colonii formate din indivizi interconectati. O colonie poate fi format 16116v2124q a din câtiva pâna la câteva milioane de indivizi si poate avea dimensiuni de la câtiva milimetri pâna la câtiva metri, dar indivizii care alcatuiesc colonia rareori depasesc 1 mm. Cele mai multe briozoare sunt marine si au frecventa cea mai mare în ape temperat-tropicale, cu turbiditate relativ scazuta. Ele au nevoie de un substrat ferm pe care sa se ataseze sau pe care sa se încrusteze si de ape curate si agitate din care sa-si obtina hrana în suspensie.
Închise
într-un schelet calcitic, briozoarele au un corp coelomat, ca un sac, cu
gura, anus si alte organe specializate bine definite. Un astfel de
organ este lophophorul (o
structura ciliata folosita pentru prinderea hranei), care este
atasata la tentaculele care înconjura gura. Lophophorul este o
structura care apare si la phylumul Brachiopoda, ceea ce i-a facut pe unii sa construiasca Phylumul (sau
Superphylumul) Lophophorata care
include atât brachiopodele, cât si briozoarele.
Briozoarele sunt considerate o pacoste de catre unii: sunt cunoscute peste 125 de specii care cresc pe fundurile navelor, reducând eficienta si manevrabilitatea acestora. Unele specii de apa dulce formeaza, ocazional, colonii gelatinoase asa de mari, încât pot înfunda gurile surselor de apa industriala sau potabila. si totusi, briozoarele produc o varietate remarcabila de compusi chimici, dintre care unii îsi pot gasi utilizari în medicina. Un astfel de compus produs de un briozoar marin absolut comun, bryostatin 1, este, în prezent, foarte serios testat ca medicament anti-canceros.
Caractere morfologice generale. Aproape toate briozoarele sunt coloniale, compuse din câtiva pâna la milioane de indivizi. Fiecare individ sau zooid, este inclus într-un tesut, zooecium, care la multe specii secreta un schelet rigid din carbonat de calciu. Fiecare zooid este, în general, mai mic de 1 mm lungime si are o deschidere unica. Prin aceasta deschidere, lophophorul, un inel de tentacule ciliate centrate pe gura, iese afara pentru a captura particule de hrana. Lophophorul poate fi retractat rapid de catre muschi retractori specializati, iar deschiderea este închisa de un operculum ca o usa. Gura se deschide într-o cavitate gastrica în forma de U; anusul este localizat în afara lophophorului. De la acest aranjament deriva numele alternativ al phylumului Bryozoa, Ectoprocta (în greaca, "anus în afara"). Corpul mai contine un coelom si gonade; exista un mic ganglion central sau "creier", dar nu exista sisteme excretoare sau respiratorii specializate. Zooidele sunt, de obicei, conectate între ele prin fibre subtiri de tesut. La multe briozoare, într-o colonie coexista mai multe tipuri de zooizi, fiecare specializat pentru o anumita functie. Zooizi de hranire, ca cei descrisi mai sus, sunt cunoscuti ca autozooizi, în timp ce zooizi specializati fara rol în hranire se numesc heterozooizi. Heterozooizi sunt dependenti de autozooizi pentru nutrienti. Ei includ forme specializate pentru producerea si eclozarea oualor sau, mai rar, spermei. Avicularia sunt heterozooizi mici în care zooeciumul si operculul formeza o structura ca un cioc cu care se pot apara de pradatorii mici. Vibracula poarta tepi lungi, despre care se crede ca au rol în curatarea coloniei de briozoare, în timp ce kenozooizii sunt heterozooizi mici care întaresc si sprijina colonia. În concluzie, coloniile de briozoare prezinta diferite grade de integrare. Cele mai integrate colonii se comporta ca organisme individuale, deoarece zooizii care formeza coloniile sunt toti specializati pentru anumite functii si sunt conectati unii cu ceilalti.
Coloniile de briozoare au o mare varietate de forme. Briozoarele încrustante formeaza pânze care se raspândesc peste roci, scoici si alte substraturi. Formele care cresc în coloana de apa pot fi masive, foliacee, dendroide (cu aspect de copac) sau fenestrate (multe ramuri care se unesc pentru a forma o retea).
Sistematica. Separarea grupurilor de briozoare se bazeza pe morfologia superficiala, structurile extra-zooidale, modurile de crestere a coloniei, morfologia zooidului, prezenta zooizilor specializati (de ex. zooizi maternali), si structurile interne ale zooeciumului. Pentru a ajuta la identificarea lor trebuie sa se tina seama ca briozoarele coloniale se împart în doua tipuri de baza:
Acelea cu zooecii strâns împachetate, care împart peretii zooeciilor, au pori multipli si regiuni mature si imature bine definite ca la trepostomate, cyclostome si fenestrate.
Briozoare cu zooecii moderat sau slab împachetate, de obicei, briozoare încrustante cu grosimea de o zooecie si, de obicei, cu pereti frontali ca cei ai cheilostomelor.
Briozoarele sunt împartite în trei clase:
Phylactolaemata:
Briozoare de apa dulce fara polimorfism al zooizilor si fara calcifieri; formeaza structuri rezistente peste iarna, cunoscute sub numele de statoblaste. Nu se cunosc în stare fosila, cu exceptia a câteva statoblaste din depozite cuaternare.
Stenolaemata:
Briozoare marine cu zooizi tubulari cu pereti calcifiati. Lophophorul poate iesi în exterior prin actiunea unor muschi inelari. Include cinci ordine:
Trepostomata: Colonii în general robuste; dendroide, încrustante sau masive (Ordovician-Triasic).
Cystoporata: Colonii robuste sau delicate (Ordovician-Triasic).
Cryptostomata: Colonii tipic delicate; foliate sau dendroide (Ordovician-Permian).
Fenestrata: Colonii tipic delicate; reticulate (ca o retea) sau penate (Ordovician-Triasic).
Tubuliporata sau Cyclostomata (Ordovician-Recent).
Gymnolaemata
Cele mai multe sunt briozoare marine cu zooizi cilindrici si aplatizati. Lophophorul iese la exterior prin actiunea muschilor care actioneaza pe peretele frontal. Include majoritatea speciilor de briozoare actuale, clasificate, în mod traditional, în doua ordine:
Ctenostomata: Forme necalcifiate, incluzând cîteva care sapa în substraturile calcaroase. Operculii sunt rari. Ouale sunt eclozate în interiorul corpului (Ordovician-Recent; aproape toate fosilele sunt urme ale formelor care se îngroapa.
Cheilostomata: Forme calcifiate, de obicei cu opercule. Ouale, de obicei, eclozate în ovicele. (Jurasic-Recent; include majoritatea formelor actuale).
Distributie stratigrafica. Briozoarele sunt singurul phylum animal extrem de bine reprezentat ca fosile, care nu apare în roci Cambriene sau Precambriene. Cele mai vechi briozoare fosile cunoscute, incluzând reprezentanti ai ambelor grupe marine majore, Stenolaemata (briozoare tubulare) si Gymnolaemata (briozoare tip cutie), apar în Ordovicianul inferior. Este posibil ca Bryozoa sa fi existat în Cambrian, dar sa fi fost cu corp moale sau sa nu se fi conservat din cine stie ce motiv; este posibil ca ele sa fi evoluat dintr-un stramos de tip phoronid aproximativ în aceasta perioada.
Briozoarele stenolaemate au radiat rapid în Paleozoicul inferior si sunt fosile foarte caracteristice pentru rocile paleozoice, uneori fiind contributori substantiali la formarea recifilor si a calcarelor. Cu exceptia unui ordin de stenolaemate, Tubuliporata sau Cyclostomata, toate aceste linii de briozoare paleozoice au suferit puternic în urma extinctiei permiene: cryptostomatele au disparut la sfârsitul Permianului (245 milioane de ani în urma), în timp ce câteva alte linii au mai rezistat pâna la sfârsitul Triasicului (210 milioane de ani în urma). Briozoarele tubuliporate au rezistat pâna astazi, si au trecut printr-o radiatie remarcabila în Cretacic, dar nu mai sunt dominante astazi.
Gymnolaematele necalcifiate sunt cunoscute ca fosile începând din Ordovicianul superior, aproape în exclusivitate ca urme de îngropare distincte în substraturile carbonatice cum ar fi scoicile. Briozoarele gymnolaemate necalcifiate si care nu sapau în aceste substraturi sunt extrem de rare ca fosile si sunt cunoscute doar din Jurasic si Cretacic. Gymnolaemate calcaroase nu au aparut pâna în Cretacic, în timpul caruia ele s-au diversificat rapid de la numai câteva specii din Cretacicul inferior. La sfârsitul Cretacicului existau peste 100 de genuri de gymnolaemate. Ele au continuat sa se diversifice si în Cenozoic: astazi exista peste 1000 de genuri, reprezentând marea majoritate a briozoarelor din marile actuale.
Paleoecologie. Briozoarele se pot reproduce atât sexuat, cât si asexuat. Reproducerea asexuata se face prin înmugurirea unor noi zooizi pe masura ce colonia creste si este calea principala prin care colonia îsi mareste dimensiunile. Daca o bucatica din colonie se rupe, aceasta poate continua sa creasca si va forma o noua colonie. La unele specii de briozoare, coloniile mor în timpul iernii si se regenereaza în vara urmatoare. Briozoarele de apa dulce se pot, de asemenea, reproduce asexuat formând mase de celule înconjurate de valve chitinoase. Aceste mase de celule, cunoscute sub numele de statoblaste, ramân amortite pentru un timp oarecare si pot suporta seceta si înghetul; atunci când conditiile devin din nou favorabile, statoblastele germineaza si formeaza un nou zooid. Cele mai multe briozoare sunt hermafrodite, cu indivizi continând atât ovare, cât si testicule; totusi acestea nu pot ajunge în acelasi timp la maturitate. Unele specii dau drumul atât la ovule, cât si la sperma direct în apa unde fuzioneaza, dar majoritatea speciilor pastreaza ouale în zooecium sau în camere speciale (ovicelle) si captureaza sperma din apa cu tentaculele pentru a fertiliza ovulele. Ovulele fertilizate se divid si se dezvolta într-o larva care înoata, parasind camera de fertilizare. În final, aceste larve se aseaza pe un substrat potrivit si se metamorfozeaza într-un nou zooid, care devine zooidul parinte, sau ancestrula, unei noi colonii de briozoare.
Briozoarele sunt toate animale acvatice, cele mai multe fiind marine, cu exceptia formelor de apa dulce din clasa Phylactolaemata. În habitaturile acvatice, briozoarele pot fi gasite pe toate tipurile de substraturi: granule de nisip, roci, scoici, lemn si frunze de plante acvatice. Unele colonii de briozoare, totusi, nu cresc pe substraturi solide, ci formeaza colonii pe sedimente.
Daca unele specii au fost întâlnite la adâncimi de 8200 de metri, cele mai multe briozoare traiesc în ape cu adâncime mult mai mica.
Cele mai multe briozoare sunt sesile si imobile, dar unele rare colonii sunt capabile sa se târasca, iar câteva specii de briozoare necoloniale traiesc si se misca în spatiile dintre granulele de nisip. O specie cu adevarat remarcabila traieste plutind pe oceanul Atlantic.
Briozoarele se hranesc cu microorganisme, incluzând diatomee si alte alge unicelulare. Acestea sunt prinse în cursa de catre tentaculele ciliate de hranire (lophophorul). În schimb, briozoarele sunt la rândul lor prada pentru organisme ca aricii de mare si pestii si sunt, de asemenea, în competitie cu spongierii, algele si tunicatele.
|
