SISTEMATICA ZOOTEHNICA

SISTEMATICA ZOOTEHNICA

Sistematica zoologica se termina la nivel de specie. De subdiviziunile posibile in interiorul speciilor domestice se ocupa sistematica zootehnica. Ea are ca unitate a categoriilor, populatia.

3.1. POPULATIA

Populatia mendeliana este un grup de animale izolate reproductiv. Conform acestei definitii, cea mai mare populatie este specia.

In functie de gradul de izolare reproductiva se pot distinge urmatoarele categorii de populatii:

Populatii deschise, care sunt comunitati reproductive ce sunt supuse unui mare si continuu aport de gene straine (unele semirase);

Populatii inchise, care sunt comunitati reproductive cu un mare grad de izolare reproductiva, ele nefiind supuse aportului de gene straine (rasele ²pure² cu registre genealogice inchise).

In functie de structura interna a populatiilor se pot distinge:

Populatii simple, care sunt de regula, populatii mici, in care toti indivizii au posibilitatea reala de imperechere intre ei (liniile);

Agregate de populatii, care sunt comunitati reproductive mari, subdivizate in populatii simple, in care indivizii au posibilitatea potentiala de a se imperechea intre ei (rasele, speciile).

In functie de teritoriul ocupat, se pot distinge:

Populatii synpatrice, care ocupa acelasi teritoriu;

Populatii allopatrice, care ocupa teritorii diferite.

In functie de diferentele intre populatii, se poate distinge taxonul, care este o populatie suficient de distincta ca izolare reproductiva, performante, ce poate fi clasificata printre categoriile sistematice.

Taxonomia sau sistematica zootehnica este teoria si practica clasificarii populatiilor de animale domestice. Ea este o disciplina practica care ajuta exploatarea si ameliorarea genetica a animalelor.

Taxonomia trebuie sa aiba un sistem corect si eficient pentru aprobarea noilor populatii.

Taxonomia in istoria sa a cunoscut trei idei de baza.

Conceptia morfologista a fost formulata de K. Linné, fondatorul sistematicii.

Conform acestei conceptii, criteriul principal in distingerea unei populatii il constituie exteriorul animalelor. Adeptii acestei conceptii nu accepta existenta variatiei genetice si considera ca indivizii unei populatii sunt copii mai mult sau mai putin asemanatoare ale unui tip, creat probabil de o ²fiinta infinita²

Conceptia nominalista, considera ca numai individul este o realitate, categoriile sistematice fiind conform acestei conceptii, creatii ale imaginatiei omului .

Conceptia populationista sau biologista, considera ca gradul de izolare reproductiva constituie critreriul taxonomic principal pentu aprobarea unei populatii.

3.2. CRITERII TAXONOMICE

Taxonomia foloseste urmatoarele criterii pentru aprobarea populatiilor: gradul de izolare reproductiva, diferentiere morfofiziologica, diferentiere prin cerinte fata de mediu si marimea populatiei.

3.2.1. Gradul de izolare reproductivA

Este criteriul principal, intrucat satisfacerea lui creeaza premise ca si celelalte criterii sa fie satisfacute.

Rolul izolarii reproductive ca factor al evolutiei a fost pus intro noua lumina in urma dezvoltarii geneticii populatiilor, teoriei evolutioniste si sistematicii moderne.

Izolarea reproductiva permite reconstructia genetica a populatiilor, prin eliminarea genelor disarmonice aparute dupa hibridare si retinerea acelor gene armonizate intre ele, integrate.

Gradul de izolare reproductiva poate fi masurat printr-un indicator cantitativ numit coeficient de izolare reproductiva sau indice de izolare reproductiva:

unde:

AA - reprezinta indivizi ce au ambii parinti autohtoni.

AI - reprezinta indivizii ce au un parinte imigrant si unul autohton, fiind consecinta unei imigrari anterioare sau prezente.

II - reprezinta indivizi cu ambii parinti imigranti, fiind consecinta unei imigrari prezente.

Acest coeficient ia valori de la -1 la +1. Un efectiv este aprobat ca populatie daca indicele sau de izolare reproductiva este pozitiv timp de cinci generatii.

Valoarea coeficientului de izolare reproductiva, nu trebuie sa fie, deci, neaparat +1, caz in care se vorbeste de o populatie inchisa. Mai mult, o evolutie ideala se pare ca au populatiile relativ izolate reproductiv, cu I = +0,8, deci care primesc circa 10% din reproducatori prin imigratie.

3.2.2.DiferenTiere morfofiziologicA

A fost multa vreme criteriul principal pentru aprobarea populatiilor, desi este numai consecinta genofondului creat prin izolarea reproductiva.

Populatiile difera una de alta, prin prezenta sau absenta unor caractere calitative si prin media unor caractere cantitative.

Sistematica nu poate analiza toate caracterele populatiilor. Caracterele taxonomice preferate de sistematica sunt cele calitative pentru ca au avantajul ca sunt usor vizibile, putin influentate de mediu, implicit au o suprapunere mai slaba a curbelor de variatiei, fiind caracterizate si printr-o heritabilitate mai ridicata. In separarea populatiilor prin asemenea caractere (culoarea pielii, parului, lanii, dezvoltarea corporala, conformatia corporala etc.) se aplica regula ² ², conform careia sunt populatii diferite efectivele care, dupa amestecarea lor, pot fi corect separate in proportie de 3/4.

Astazi exista tendinta de a se renunta complet la caracterele neeconomice si a se produce populatii diferentiate numai prin unele caractere utile economic, in general cantitative. In cazul acestor caractere, desi mediile difera, curbele de variatie ale caracterelor se suprapun, iar diferenta intre medii poate avea o dubla cauza, de mediu si genetica.

Populatiile pot fi considerate diferite numai si in masura in care diferenta este genetica.

Componenta genetica a diferentei poate fi pusa in evidenta prin exploatarea in aceleasi conditii de mediu (statiuni de testare) a unor esantioane suficient de mari din populatiile care se compara.

Diferentele genetice intre populatii pot fi cauzate, deci, de:

frecventa diferita a aceleiasi gene in populatiile comparate

prezenta unor gene intr-o populatie si absenta lor in cealalta (mai ales in cazul speciilor).

Liniile sunt mai putin diferite intre ele ca rasele, rasele sunt mai putin diferite intre ele ca speciile, dar potential fiecare linie poate deveni o rasa si fiecare rasa o specie.

Darwin afirma ca ² speciile sunt rase consolidate, iar rasele sunt specii in devenire²

DiferenTiere prin cerinTe faTA de mediu

Aceasta diferentiere este tot consecinta unor genofonduri diferite. Se pot accepta ca populatii diferite si efective care nu sunt neaparat diferentiate prin performante, dar care reusesc sa dea aceleasi performante in conditii de mediu indeajuns de diferite.

MArimea efectivA a populaTiei

Marimea populatiei este foarte importanta pentru ca in functie de ea se instituie sau nu izolarea reproductiva. De asemenea marimea populatiei influenteaza ponderea selectiei, consangvinizarii si derivei genetice in evolutia ei. Rasa, de exemplu, fiind un agregat de populatii, deci avand o marime efectiva mare, evolueaza sub influenta selectiei, iar linia consangvinizata, avand o marime efectiva mica, evolueaza sub influenta derivei genetice.

3.3. CATEGORII SISTEMATICE ZOOTEHNICE

3.3.1. Specia

Specia este cea mai mare populatie, este un sistem inchis, complet izolat reproductiv printr-un mecanism de izolare controlat genetic. Specia nu face obiectul ameliorarii genetice pentru ca omul nu si-a fixat obiectivul de a forma specii noi.

Dupa Mayer (citat de Draganescu, C., 1979) exista urmatoarele mecanisme de izolare reproductiva a speciilor:

Mecanisme care impiedica imperecherea (precopulatoare)

parintii potentiali nu se intalnesc datorita izolarii geografice sau ecologice

parintii potentiali se pot intalni, dar imperecherea nu e acceptata (izolare etologica)

copularea se produce, dar nu are loc transferul de sperma (izolare mecanica)

Mecanisme postcopulatoare

transferul de sperma se produce, insa ovula nu este fecundata (mortalitate gametica)

ovula este fecundata, insa zigotul moare (mortalitate zigotica); de exemplu hibridarea oaie - capra.

zigotul poate produce un hibrid cu viabilitate scazuta (mortalitate neonatala)

sterilitatea hibrizilor; exemplu: catarul (hibridare magar-iapa) si bardoul (hibridare ar-masar-magarita).

Mecanismele de izolare reproductiva nu sunt perfecte, uneori sunt depasite si aceasta permite imperecherea fecunda intre indivizi din specii diferite. Acestea s-au numit pana in zilele noastre hibridari.

In functie de gradul de izolare reproductiva, de diferente fenotipice si de diferente ecologice se disting urmatoarele tipuri de specii:

Specia propriuzisa, reprezentata prin agregat de populatii panmictice izolate reproductiv.

Specii gemene, care cuprind specii ce sunt asemanatoare fenotipic, dar posedand intre ele un mecanism de izolare (mai ales la speciile salbatice).

Semispecia, este reprezentata de populatii care au dobandit unele criterii ale rangului de specie, dar nu in totalitate. Nu au dobandit izolarea reproductiva completa.

Exemplu: taurinele si zebul (forma africana de taurine); taurinele si yakul (forma de taurine din Asia Centrala).

In natura exista aproximativ 120 000 de specii de animale, din care aproximativ 200 specii domestice. Dintre toate acestea numai aproximativ 4-20 fac obiectul zootehniei.

Supraspecii - sunt grup monofiletic de specii care sunt fenotipic prea diferite pentru a fi incluse intr-o singura specie.

3.3.2. Rasa

Rasa este, in general, un agregat de populatii, indeajuns de mare pentru a evolua sub influenta selectiei. Spre deosebire de specie, rasa este un sistem deschis (poate schimba gene cu alt sistem), nu poseda mecanism de izolare reproductiva.

Izolarea reproductiva a rasei este facuta de catre om, cu ajutorul registrelor genealogice la rasele perfectionate sau prin bariere geografice, la rasele locale.

Rasele sunt clasificate in functie de urmatoarele criterii:

Tipul de productie: rase specializate (lapte, lana, carne, oua), rase mixte (lapte si carne, lana si carne, oua si carne etc.).

Precocitate: rase precoce, rase tardive

Dezvoltarea corporala (talie si greutate): rase usoare (elipometrice), rase mijlocii (eumetrice), rase grele si de talie mare (hipermetrice).

Conformatia corporala de ansamblu: brevimorte (compacte), mezomorfe (mijlocii), dolicomorfe (zvelte).

Profilul capului: rectiliniu (drept), concav, convex.

Conformatia capului: brevicefale (cap scurt), mezocefale (cap mijlociu), dolicocefale (cap lung).

Lungimea si forma urechilor: mai ales la porci (rase cu urechi scurte si drepte, rase cu urechi mari si blege etc.).

Forma si lungimea cozii: mai ales la ovine, care se impart in oi cu coada lunga, oi cu coada scurta, oi cu coada lata, oi cu coada si fese grase.

Gradul de ameliorare, gradul de izolare reproductiva si diferente fenotipice. Se disting urmatoarele tipuri de rase:

Rase perfectionate sau 'pure' (in sens de izolat reproductiv). Aceste rase au evolutia controlata de selectia artificiala si sunt izolate reproductiv prin registre genealogice de rasa. Ele sunt mai putin adaptate la conditiile de mediu natural, ele fiind exploatate mai ales in mediu artificial. Rasele perfectionate, dupa gradul de izolare reproductiva sunt 'inchise', adica cu registrul genealogic absolut inchis (Pur sange englez) si 'deschise' cu registrul genealogic deschis, dar cu o slaba imigratie (Trapasul romanesc).

Rasele locale sau naturale sunt rase izolate reproductiv prin bariere geografice sau de catre om. Ele evolueaza mai ales sub influenta selectiei naturale, sunt mai putin productive, insa mai bine adaptate la conditiile de mediu natural.

Semirase sau rase de tranzitie, sunt rase in curs de absorbtie, care au dobandit unele atribute ale categoriei de rasa, dar nu in totalitate, nu au dobandit izolarea reproductiva deplina. Semirasele se afla in zona de imigratie a unei rase perfectionate.

Suprarase - sunt grupuri monofiletice de rase, fenotipic prea diferite pentru a fi incluse intr-o singura rasa (ovinele Merinos, porcii Marele Alb, taurinele Friza etc.).

3.3.3. Linia

Linia este o populatie simpla care evolueaza sub influenta selectiei sau (si) derivei genetice. Linia este izolata reproductiv de om.

In functie de ponderea consangvinizarii pe generatie se disting patru tipuri de linii:

Linia neconsangvinizata este o populatie simpla, indeajuns de mare ca homozigotia sa nu creasca pe generatie decat cu circa 1%, deci sa evolueze sub influenta selectiei.

Se disting doua tipuri de linii neconsangvinizate:

Crescatoriile de elita, care sunt linii deschise intre ele, plasate in varful piramidei ameliorarii raselor. Uneori, selectia in acestea a fost artizanala si nu toate crescatoriile de elita au fost linii, respectiv populatii izolate reproductiv.

Liniile neconsangvinizate propriu-zise sunt populatii ameliorate dupa programe riguros calculate si ele sunt destinate incrucisarilor industriale.

Linia moderat consangvinizata este o populatie simpla, care evolueaza cu o crestere a homozigotiei pe generatie de 1 - 6%, in medie sub 3%. Aceste linii sunt utile pentru pastrarea asemanarii genetice cu reproducatori remarcabili, prin conlucrarea selectiei cu consangvinizarea.

Linia consangvinizata este cea mai mica populatie (pot fi chiar si doi indivizi), cu cresteri de peste 6% ale homozigotiei pe generatie, deci evoluand sub influenta derivei genetice. Aceste linii se creeaza in special la animale de laborator, dar s-au format linii consangvinizate si la pasari si porci in vederea obtinerii de hibrizi.

Linia (populatia) stabila genetic este un tip special de linie, o populatie scoasa de sub influenta tuturor factorilor evolutiei si folosita ca rezerva de gene sau ca populatie martor pentru masurarea progresului genetic inregistrat de alte populatii supuse ameliorarii.

3.4. STRUCTURA POPULATIEI

Populatia, ca si individul, poate avea o structura ce s-ar putea modifica in procesul de adaptare. Populatia are de asemenea o aparitie, o dezvoltare, o disparitie, deci o ontogenie.

Structura populatiei se descrie prin categoriile de indivizi care o alcatuiesc si prin ponderea detinuta de fiecare categorie din total. In functie de criteriul de categorisire pot fi descrise mai multe structuri ale aceleiasi populatii.

Una din cele mai importante structuri ale populatiei este structura genetica, constituita din genotipurile existente la un anumit locus sau la un numar de loci si frecventa acestor genotipuri.

O alta structura importanta este structura de reproductie, reprezentata de categorii de indivizi implicate in reproductia populatiei, implicit in evolutia ei. Pot fi mai multe structuri de reproductie: de sexe, de familii, de varsta, de generatii, de imigratie, de subpopulatii.

3.4.1. Structura de sexe

Numarul de masculi si femele care participa efectiv la reproductie confera marimea populatiei. In interiorul acestei marimi, numita si matca, structura de sexe se descrie prin raportul de sexe, adica numarul de femele care ii revin in medie unui mascul.

3.4.2. Structura de familii

Familia este un grup de indivizi apropiat inruditi, adica ce au un stramos comun suficient de apropiat. In sens genetic, familia se intinde pana la inrudirea dintre semiveri primari (indivizi ce au un bunic comun).

Familia nu este o populatie, ci o structura genetica a populatiei.

Pentru ameliorare prezinta interes familia in sens restrans, reprezentata de familii de frati buni si semifrati, care au unul sau ambii parinti comuni. Exista doua tipuri de familii:

familii de mama, care la speciile unipare (taurine, cabaline, ovine) nu exista, iar la speciile pluripare (suine, pasari) sunt familii de frati buni, surori bune (sibs);

familii de tata, care la speciile unipare sunt familii de semifrati, semisurori (halfsibs), iar la speciile pluripare sunt amestec de frati buni, semifrati si surori bune, semisurori (sibs si halfsibs).

Structura de familii intereseaza in ameliorare la testare (candidati) si in momentul intrarii in matca (la retinuti), analizandu-se: numarul de familii, tipul de familii, marimea medie a familiei si varianta marimii familiei.

3.4.3. Structura de vArstA

Pentru descrierea structurii de varsta, ca structura de reproductie a populatiei, varsta poate fi exprimata in ani, dar, de regula, este exprimata in numar de participari la reproductie (fatari, lactatii).

Structura de varsta este importanta pentru exploatare pentru ca influenteaza productia medie a unui efectiv. Ea este foarte importanta si pentru ameliorare pentru ca influenteaza intervalul de generatii, prin urmare raspunsul anual al selectiei si chiar variabilitatea populatiei.

Pe baza structurii de varsta se calculeaza varsta medie a efectivului existent si durata medie de exploatare la reproductie (d).

Exista populatii cu structura de varsta stationara si populatii cu structura de varsta fluctuanta.

Structura de varsta stationara (stabila, echilibrata). La populatiile cu o astfel de structura, ponderea primiparelor este egala cu ponderea reformelor:

% primipare = %reforme

De asemenea, durata medie de exploatare se poate deduce din procentul de reforma, astfel:

In expresie grafica, structura de varsta stationara este piramidala (fiecare categorie de varsta are o pondere mai mare decat categoria de varsta urmatoare) - figura 10.

Structura de varsta fluctuanta (instabila, dezechilibrata). In cazul populatiilor cu astfel de structura pot exista categorii de varsta cu pondere mai mica decat categoriile de varsta urmatoare (figura 11).

Apare necesitatea optimizarii structurii de varsta in programele de ameliorare si tehnologiile de exploatare. Se doreste, de regula, o structura de varsta stationara, o structura de varsta care sa maximizeze constant productia (figura 12).

Structura de generatii. Din punct de vedere al structurii de generatii, se disting populatii cu generatii suprapuse, in care convietuiesc strabunici, bunici, nepoti, stranepoti etc. (taurine, cabaline) si populatii fara generatii suprapuse, formate numai din grupe de frati, surori, semifrati, semisurori (porci, pasari).

Suprapunerea generatiilor mareste in general variabilitatea, adaptabilitatea populatiei, insa are si unele dezavantaje de exploatare (transmiterea bolilor) si de ameliorare (mareste intervalul de generatie).

Structura de imigratie. Structura de imigratie imparte indivizii populatiei in autohtoni (AA) si imigranti (II). Din imigratiile anterioare pot apare si descendenti cu parinti impartiti astfel: unul dintre ei este imigrant si celalalt este autohton (AI). Preponderenta celor cu ambii parinti autohtoni (AA) este o masura a gradului de izolare reproductiva, apreciat prin coeficientul de izolare reproductiva (I):

Acest coeficient ia valori de la -1 la +1 si izolarea exista cand are valori pozitive.

Fig. 10 Structura de varsta stationara

Fig. 11 Structura de varsta fluctuanta

Fig. 12 Structura de varsta care maximizeaza constant productia

Structura de subpopulatii. Populatiile mari ar putea avea si o structura de subpopulatii (crescatorii). Stratificarea functionala a subpopulatiilor confera unor populatii o structura piramidala (piramida ameliorarii). Aceasta structura piramidala este proprie raselor perfectionate.

In lipsa acestei stratificari functionale, intre crescatorii aflati pe aceeasi treapta au loc schimbari reciproce de reproducatori, iar structura se numeste ²insulara² (rase locale).

La nivelul fermelor de elita ar putea fi o structura insulara si in populatii cu structura piramidala.

3.5. ADAPTAREA POPULATIEI

Adaptarea este procesul de modificare pe care organismele vii il sufera pentru contracararea actiunii unor factori de mediu asupra lor.

Factorii de mediu devin stimuli ai procesului adaptativ cand ies din zona de confort a organismului. Zona de confort este o parte a domeniului de reactie al genotipului organismului, in care mecanismele adaptative nu trebuie sa intre in functie.

Factorii adversi (agresivi) care provoaca reactia de adaptare pot fi de natura climatica (frig, cald etc.), nutritionala (carente in microelemente, vitamine, aminoacizi etc.), sociala (treapta inferioara in grup) sau interna (toxine, germeni patogeni, paraziti etc).

Adaptarea poate fi fenotipica si genotipica.

3.5.1. Adaptarea fenotipicA

Adaptarea fenotipica se face in cadrul domeniului de reactie al genotipului si se refera la individ. De aceea, se poate spune ca adaptarea fenotipica este modificarea fenotipica (fiziologica, anatomica) realizata in limitele domeniului de reactie al genotipului, ca raspuns si pentru a anihila fluctuatiile adverse ale factorilor de mediu.

Aceasta adaptare este posibila pentru ca genotipul unor caractere poate producce in interactiune cu diversi factori de mediu, fenotipuri diferite. Totalitatea fenotipurilor pe care le poate produce un genotip reprezinta domeniul (norma) sau de reactie. Insa, nu toate caracterele au acelasi domeniu de reactie. Caracterele de adaptabilitate (h² mic) au un domeniu de reactie larg, pe cand caracterele care nu sunt implicate in adaptare (h² mare) au un domeniu de reactie restrans.

Adaptarea fenotipica se poate realiza pe cale comportamentala, prin homeostazie fiziologica si prin canalizare (homeostazie de dezvoltare).

Adaptarea comportamentala este procesul prin care indivizii aleg mediul convenabil si il evita pe cel neconvenabil (cautare umbra-soare, adapostire-expunere etc.).

Adaptarea prin homeostazie fiziologica este procesul prin care indivizii isi mentin echilibrul dinamic intern, isi mentin constantele fiziologice (termoreglarea, mentinerea presiunii sangelui, mentinerea nivelului de glucoza din sange etc.).

Adaptarea prin carnalizare (homeostazia de dezvoltare) este un fenomen prin care un anumit genotip da nastere aceluiasi fenotip in diferite conditii de mediu. Acest proces este controlat de gene specifice promovate de selectia naturala.

Aclimatizarea este o adaptare fenotipica de lunga durata, dar in aceeasi generatie.

Pretul pe care speciile il platesc pentru adaptare consta in: pierderi in greutate, scaderea productiei, diminuarea rezistentei la boli, a longevitatii si caracterelor de reproductie. Asemenea modificari pe parcusrul unei generatii care si-a schimbat mediul de viata nu trebuie confundate cu degenerarea; ele reprezinta doar criza de aclimatizare. Imigratiile repetate nu fac decat sa prelungeasca criza de aclimatizare. Imigratiile cu tineret sau prin insamantari artificiale dau sansa imigrantilor sa foloseasca si canalizarea in procesul adaptarii lor.

Adaptarea genotipicA (geneticA)

Spre deosebire de adaptarea fenotipica, care este fluctuanta, adaptarea genetica este directionala, modifica radical populatia. Formarea unui nou domeniu de reactie este chiar procesul de evolutie.

Adaptarea genetica se bazeaza pe flexibilitatea genetica a populatiei, pe variabilitatea populatiei in ceea ce priveste valoarea adaptativa a indivizilor ce o compun: unii indivizi sunt foarte bine adaptati, altii mai slab adaptati, iar altii sunt neadaptati. O populatie fara flexibilitate genetica nu poate fi ameliorata, nu poate evolua.

Adaptarea stricta a populatiei la o nisa ecologica (ansamblul factorilor de mediu general la care este adaptata o populatie) ii reduce aceasta variabilitate si implicit sansa de evolutie viitoare. Deci adaptarea viitoare se face prin indivizi neadaptati de acum, care constituie povara genetica a populatiei, intrucat ii diminueaza actuala valoare adaptativa; ei sunt expresia fenotipica a balastului genetic.

Valoarea adaptativa a populatiei (W) este masurata prin numarul de dscendenti apti de reproductie pe care ea ii produce.

Considerand ca media este , unde g_i este frecventa unui genotip posibil, iar valoarea ei maxima este 1 sau 100%, povara genetica (L) este .

De remarcat faptul ca populatiile manifesta si o rezistenta la modificare, o inertie evolutiva, numita si ²coeziunea populatiilor² sau ²homeostazie genetica²; ultima formulare sugereaza chiar faptul ca dupa incetarea actiunii externe, populatiile tind sa revina la ceea ce au fost, deci adaptarea nu este definitiva. Cantitatea de revenire se numeste ²tensiune homeostatica²

Coeziunea populatiilor rezulta in principal din faptul ca genele lor sunt coadaptate si echilibrate ca frecventa pentru a da fenotipuri cu valoare adaptativa optima.

InteracTiunea genotip-mediu

Trebuie precizat faptul ca aceeasi modificare a mediului ar putea avea efect fenotipic diferit pentru genotipuri diferite, ceea ce schimba ierarhizarea acelorasi indivizi in medii diferite, fenomen numit ²interactiune genotipmediu²

Mediile care pot duce la interactiuni cu genotipul pot fi: anul (fluctuatii de la an la an ale climei), ferma (sisteme diferite de exploatare in diferite ferme), clima (diferenta de clima in care sunt plasate fermele).

Existenta interactiunii genotipmediu are importanta in stabilirea mediului in care trebuie facuta selectia, precum si in cazul introducerii unor rase perfectionate in medii noi (importuri).

Intensitatea interactiunii genotipmediu se masoara prin corelatia genetica (r_G) dintre performantele acelorasi indivizi pusi sa produca in medii diferite. Daca valoarea coeficientului de corelatie genetica tinde spre 1, nu exista interactiune, daca tinde spre 0, exista o puternica interactiune.

Prin prisma acestei interactiuni genotipmediu, se pune adesea intrebarea ²cei mai buni indivizi din ferma de elita vor fi cei mai buni in ferma de productie ?²

Cand nu exista interactiune genotip-mediu, selectia se poate face oriunde, in orice conditi de mediu.

Cand exista interactiune genotipmediu se recomanda ca selectia sa se faca in conditiile de mediu in care vor produce apoi descendenti, deci se recomanda aceleasi conditii de exploatare in fermele de elita, ca si in cele de productie.

3.6. ONTOGENIA POPULATIILOR

Populatiile, ca si indivizii, apar, se dezvolta si dispar.

3.6.1. ApariTia populaTiilor

Populatiile pot apare pe trei cai principale: anageneza, cladogeneza si sinteza.

Anageneza presupune modificarea in timp a unei populatii pana ajunge tot atat de diferita incat se admite aparitia unei populatii noi. In acest timp populatia poate ramane strict izolata reproductiv -anageneza autogena - de exemplu: Friza olandeza, Simmenthal elvetian, sau poate beneficia de imigratii limitate care sa faca si infuzii de gene straine anageneza alogena de exemplu: Tigaia romanesca.

Cladogeneza presupune ramificarea unei populatii vechi in mai multe populatii noi.

Si ea poate fi fara incrucisare - cladogeneza autogena - de exemplu Friza olandeza, sau cu incrucisari de absorbtie a altor genofonduri - cladogeneza alogena - de exemplu, Baltata romanesca.

Sinteza presupune amestecarea mai multor populatii in una noua, in asa fel incat noua populatie nu mai poate fi considerata echivalenta cu niciuna din populatiile parentale (oile Suffolk, Oxford).

3.6.2. Dezvoltarea populaTiilor

Dezvoltarea populatiilor consta in primul rand in diversificarea genetica si in al doilea rand in expansiunea numerica si teritoriala.

Diversificarea genetica este chiar consecinta adaptarii la noile conditii de mediu pe care populatia le intalneste cu prilejul expansiunii teritoriale determinata de expansiunea numerica. Cresterea numerica a populatiei este exprimata prin rata ei bruta de crestere, care este diferenta intre natalitate si mortalitate, exprimata in procente.

Expansiunea populatiei se poate realiza si prin transferul de reproducatori in conditii de izolare reproductiva, dar cel mai adesea se realizeaza prin absorbtia unor populatii locale.

3.6.3. DispariTia populaTiilor

Disparitia populatiilor se realizeaza prin neadaptare, fie la conditiile de mediu, dar mai ales la cerintele omului, ceea ce le scoate din cursa eficientei economice, fiind inlocuite de populatii noi, mai eficiente economic in noile conjuncturi.

Inaintea disparitiei se recomanda conservarea fondului lor genetic.

Amintim cateva metode de conservare a materialului genetic:

populatii de control, ca rezerve de gene, prin amestecul raselor si liniilor supuse conservarii

mentinerea unor probe stabile genetic din fiecare populatie in curs de disparitie.

banci de sperma, embrioni, ovare congelate.