VIERMII LATI

VIERMII LAŢI[1]

Sînt viermi al caror trup latit seamana cînd cu o frunza, cînd cu o panglica. Unii traiesc de sine statatori, în apa; altii, cei mai multi, îsi duc cel putin o parte din viata închisi în trupul altor fiinte sau ca paraziti. În acest caz multe din însusirile animalelor libere se pierd.

Cele mai curioase fac parte din clasa Turbelariilor, viermi foarte raspînditi; traiesc în oceane ca si în apa dulce, în regiunea ghetarilor polari ca si la ecuator. Plutesc la fata apelor, dar îsi duc viata si pe pamînt, pe frunzele arborilor sau chiar ca rîmele, în cotloane subpamîntene. Numele, care aduce aminte de turbine, le vine din chipul cum se misca. Corpul lor e acoperit cu cili marunti, prin miscarea carora animalul se misca fie macar leganîndu-se într-o par 141m1210b te si alta, daca nu învîrtindu-se în jurul axei. Mai au o particularitate, care i-au facut vestiti în cercetarile biologice.

Din un asemenea vierme (Planaria), taiat în lung, se nasc doi indivizi perfect dezvoltati. Experienta însa nu reuseste decît în anumite conditii de temperatura. La frig sau la o temperatura peste 33°C, împlinirea jumatatilor nu se întîmpla. De asemenea s-au facut din ei monstri cu 2 capete, cu doua cozi, tot soiul de experimentari, care dovedesc cît este de variata natura în mijloacele ei de a asigura viata unora dintre animale.

Printre viermii Turbelarii care traiesc la noi mai comuna este planaria (Dendrocoelum lacteum), unul din cei mai lungi din neamurile ei, ajungînd si 2½ cm. La el se poate vedea bine particularitatile grupei, anume intestinul ramificat, parca ar fi nervurile unei frunze. Gura e cam la partea de jos a trupului. Sta lipit de dosul frunzei de nufar. E un mare hraparet. De cum simte trecînd vreun racusor sau un melc de apa, se tîraste încetisor cu trupul putin ridicat pîna ce vine în apropiere de prada. Ca fulgerul prinde animalul cu o trompa esofagiana[2] pe care o rasfrînge în afara. Daca prada e mica, este înghitita în întregime; daca e mai mare, îi suge sîngele sau bucati din trup. Afara de planaria pomenita, mai usor de prins si chiar de tinut în acvarii, traiesc pe la noi si altele, în apele curgatoare. Atît de variate sînt încît se gasesc si planarii microscopice, cum e Geocentrophoras phyrocephala în frunzarul de fag de la Sinaia (fig. 430).

Fig. 428. Monstru format din taierea unui planer.

Nu are nici un milimetru lungime, dar pe cîte de mic, pe atît se misca vioi, cîte 60 mm într-un minut, hranindu-se cu animale mai mici decît el.

Fig. 429. Planaria.

Fig. 430. Geocentrophoras (Sinaia) (d.M.C. Ionescu, refacut de M.s.).

Fig. 431. Galbeaza

În clasa Trematodelor[3] intra tot viermi lati, dar au o ventuza cu care se fixeaza fie de alte animale, fie de plante.

Cel mai cunoscut la noi, aducînd mari pagube în turmele de oi este galbeaza (Fasciola hepatica) de forma unui sîmbure de dovleac, lung uneori si de 2 cm. Are doua ventuze, una în jurul gurei la un capat, cealalta în mijlocul trupului, de unde si numele vechi ce i s-a dat (Distomum = 2 gauri).

Tubul digestiv e despicat în doua ramuri lungi, din care pleaca alte ramurele laterale, închise la vîrf, animalul neavînd anus.

La el se observa fenomenul biologic cunoscut sub numele de «generatie alternanta», digeneza[4]. Adultul traieste în ficatul oilor sau al caprioarelor. Ouale sînt date afara cu baliga animalelor. Daca ajunge la ele o picatura de ploaie ori chiar de roua, din ou repede se dezvolta o larva libera, cu trupul acoperit cu cili marunti, ce o fac sa se poata misca în apa. Are intestin, gura, ventuza . Daca întîlneste un mic melc (Limnaea), larva intra în trupul lui. Acolo pierde gura, ia forma unei besici (sporochist) în interiorul careia se formeaza larve cu alta înfatisare, numite redii, dupa numele învatatului italian Francesco Redi (+ 1697), care le-a descoperit.

Nu devin libere, ci stau în launtrul melcului, caci în corpul lor lungaret iau nastere alte forme mai mici, cu un trup umflat avînd ventuza, tub digestiv, iar la capatul inferior o coada lunga. Sub aceasta înfatisare (Cercarii) ies din trupul melcului, duc o bucata de vreme, pe timp calduros, o viata libera si apoi se închisteaza, lipindu-se de frunza unei buruieni de pe mal. Oaia, pascînd iarba, înghite si chisturile de cercarii. În stomacul oii, cercaria iese din închisoarea ei, strabate mucoasa subtire a intestinului, intra în sînge, ajunge în canalele fierii si devine adult[6]. Daca au intrat putine în trupul oaiei, aceasta nu se prea simte. A înghitit mai multe, dupa vreo 2 luni, slabeste vazînd cu ochii, nu mai manînca, pîna ce piere. În anii ploiosi boala este foarte raspîndita si, ce e mai rau, e fara leac.

Nici omul nu este scutit, pe aiurea, de asemenea soiuri de viermi paraziti, din neamul galbezei.

Pe branhiile unor pesti si din apele noastre (porcus si platica) se întîlnesc adesea niste viermi în forma de X (Diplozoon). În realitate sînt doi viermi prinsi între ei crucis, în chip ingenios. Fiecare are cîte un neg pe spinare, dar si o ventuza pe fata, cum ar fi capsele de la manusi. Dupa ce traiesc în libertate o bucata de vreme, se întîlnesc si se unesc de dau înfatisarea unor gemeni[7]. Fiind hermafroditi, se fecundeaza, iar în oul prevazut cu o ata lunga, încîlcita, se formeaza o larva ciliata care înoata în apa, se prinde de branhiile unui peste si se transforma în adultul care-si cauta perechea.

Cestozii sînt viermi în forma de panglica, paraziti; aduc multe stricaciuni. Cel mai cunoscut este cel mai obisnuit oaspete nepoftit la om: cordeaua sau panglica (Taenia solium), lung uneori si de 4 metri. De fapt nu e viermele întreg acesta, ci un soi de colonie[8]. Trupul e format din mai multe si numeroase bucati, care au oarecare individualitate. Cel dintîi e ca o maciuca mica. I se spune pe nedrept cap (Scolex). De fapt e partea înzestrata cu cîrlige si ventuze, cu care se prinde de mucoasa încretita a intestinului subtire. Dupa el vin inele (proglotizi), cu specialitatea înmultirii. Traind în mediul hranitor al sucului intestinal pregatit pentru om, n-au nevoie nici de gura, nici de tub digestiv. Hrana trece prin inele si-l hraneste. Numarul inelelor poate ajunge si pîna la 800.

Fig. 432. Diplozoon (d. refacut de M.s.).

Fig. 433. Cap

Cînd ouale acestea au ajuns mature, inelele se dezlipesc si sînt date afara o data cu necurateniile omului. Cum e mai mult obiceiul la noi, la tara, omul se pune unde se întîmpla. Porcii nu sînt animale care sa aleaga hrana. si astfel din necurateniile omului, ouale de panglica sînt înghitite de porc, în stomacul caruia din oua ies puii. Mici si cu doua cîrligase la un capat[9], trec în sînge si se opresc undeva, de obicei în ficat, plamîni, dar si în muschi. Acolo se transforma, capata înfatisarea unei besicute albicioase , în care sta ascuns însa capul viitoarei panglici. Omul manînca jambon crud, friptura în sînge din carnea porcului cu panglici; ajunsa în stomacul omului, pielita ce învaluie puiul se distruge; iar acesta trece în intestinul subtire; se prinde de încretiturile mucoasei, se hraneste, da inel dupa inel. În fiecare inel s-a putut numara si 50 000 de ousoare. Un ou poate lepada si 40 000 000 de oua. Noroc ca ouale azvîrlite cu necurateniile omului sînt spalate de ploi, arse de soare; putrezesc multe pîna ce unul din ele trece în trupul unui porc. Altfel s-ar îmbolnavi toti oamenii de panglica.

Panglica e un oaspete nu tocmai placut. Sînt medicamente prin care poate fi data afara. Dupa un post de 24 ore, iei un extract de feriga. Se vede ca nu e pe placul animalului. Se zvîrcoleste, provoaca zvîrcoliri si din partea intestinului. La cele din urma viermele e dat afara. Trebuie însa multa bagare de seama. Nu scapi de tenie decît daca a fost dat afara si capul cît o gamalie.

Sînt numeroase soiuri de panglici care traiesc în intestinul omului, luate de la diferite animale.

Cel mai lung si mai mare este Diphyllobothrium latum cu inelele mai latite si mai scurte decît ]a cordeaua obisnuita, iar capul lungaret, ascutit, are numai doua cheotori în lung. Poate ajunge si 9 metri lungime, cu peste 4 000 de inele. Din ou iese embrionul ciliat[11], care înoata o bucata de vreme liber în apa, apoi trece de obicei în micii crustacei, unde se transforma . stiuca, dar si mihaltul ori somnul, înghitind acesti crustacei, înghit si larvele de botriocefal , ajunse apoi în trupul omului.

De aceea botriocefalul la noi este mai des întîlnit în satele din lungul Dunarii si în Delta, în orase [...]

Fig. 434. Inele de Taenia si botriocefal.

Boala produsa de acest vierme este mai rea decît tulburarile date de Taenia. Otravurile nascute ataca mai ales sistemul nervos, aducînd crize histerice, asemenea epilepticilor. Bolnavii devin anemici. Noroc ca botriocefalul se poate mai usor da afara, caci nu are ventuze cu care sa se tie de mucoasa intestinala.