VIESPI

VIESPI[1]

Avīnd caracterele generale ale albinelor, chiar cīnd seamana cu acestea, viespile se cunosc sigur prin felul cum īsi tin aripele. Pe cīnd albinele, cīnd se asaza, au aripele īntinse oblic, viespile le tin īn lungul trupului, cele de dinainte mai lungi, acoperind pe cele dindarat.

Se mai deosebesc prin trupul zvelt, subtirel la mijloc; pīntecele abia se tine de piept, ca legat cu o ata.

Viespile sīnt numeroase, mari si felurit colorate, mai ales prin tarile calde. Nici pe la noi nu sīnt putine.

Unele, ca si albinele, sīnt solitare; altele sociabile. Sīnt si viespi parazite.

Viespile solitare

Sīnt multe si cu viata unele foarte curioasa. Aici intra, bunaoara, vestita Ammophila a carei dibacie si «stiinta» a uimit lumea, dupa ce Fabre i-a descris obiceiurile. Viespile solitare īsi duc viata īn chip foarte deosebit.

1. Viespile-de-plante Au cele mai simple obiceiuri. Fiind legate de plante, la īndemīna lor oricīnd, nu sīnt nici prea vioaie, nici prea «destepte ». Se recunosc dupa aceea ca pieptul si pīntecele nu sīnt atīt de despartite, ci dau unul īn altul cam de-a dreptul.

Una din cele mai obisnuite viespi de acest soi este viespoiul (Sirex gigas), ce poate ajunge cīt doi centimetri de lung, cu trupul rotund ca un valatuc, iar la femeie sfīrsit cu o prelungire, ce nu e ac, prin care pune ouale.

La īmbracaminte e frumoasa. Barbatul, mai mic, are capul si pieptul negre, antenele galbii, iar pīntecele caramiziu cu vīrful cafeniu. Femeia mai mare, cu pieptul si capul tot negre, are pīntecele galbiu, cu o fasa lata violacee-negrie.

O vezi prin padurile de brad, mai ales prin locurile batute de soare, zburīnd cīnd ici cīnd colo, ca fara rost. Urmarind partea femeiasca nu rar o poti prinde asupra faptului. Cu prelungirea de la vīrful pīntecelui se cazneste, cu grea truda, care tine cīteva minute, de gaureste lemnul unui brad cazut ori al unui bustean taiat pentru ca sa puie īn fund un ou. Se odihneste o clipa, mai zboara prin soare, apoi iarasi se trudeste, īn zvīcnituri din care se vede cīt sufera. Grija de mama e mai puternica decīt groaza chinurilor.

Din ou iese larva. Nici viata ei nu e tocmai usoara. Alba, pentru ca traieste ca īntr-un sicriu, are si ea la capatul trupului un soi de spin, ca un sfredel, cu care īsi face loc mai departe printre fibrele lemnului, mīncīnd din el. Ajunge sa sfredeleasca astfel un canal lung, īn fundul caruia traieste vreo 2 ani.

Viespoiul nu alege copaci īn viata, de aceea nu e la drept vorbind un dusman al padurilor. Īn schimb nu rar se īntīmpla ca viespea tīnara sa iasa dintr-o laita, o donita sau din lemn pentru foc, deoarece larvei putin īi pasa unde e dusa. Ea continua sa manīnce lemnul, chiar dupa ce a fost prefacut īn scīndura. si asa adesea baga īn sperieti pe copii, care vad deodata iesind un viespoi netam-nesam, īn casa. Zboara cīt zboara bezmetic, pīna ce gaseste un geam spart ori usa deschisa, de se face nevazut īn padure.

Fig. 278. Viespoiul (B., refacut de M.s.)

Viespoiul ca si cumatrul lui (Sirex juvencus), frumos īmbracat īntr-o haina neagra-albastrie, pare ca ar fi de metal, poate sa faca chiar minuni. Se citeaza cazul cīnd, iesind din scīndura unei lazi īn care erau īncarcate obuze, si dorind numaidecīt, īmpins de instinctul de viata, sa iasa la lumina, a īnceput a roade pīna si īnvelisul de metal al obuzelor.

Fig. 279. Viespea-pinului, a = barbat; b = femela (5-7 mm) (R.).

Alta viespe, micuta īnsa (Diprion pini), dimpotriva, e distrugatoare, caci are obiceiul sa-si puie ouale īntr-o despicatura ce o face īn lungul frunzei de pin. Larvele sīnt ca niste viermusi verzui si cu pete negre īn dreptul fiecarui picior, semanīnd ca o omida de fluture. Sīnt lacome si nu lasa din frunze decīt nervura din mijloc, acesta fiind semnul dupa care se cunoaste prezenta lor. Traind multe la un loc, sīnt o pacoste cīnd dau mai ales īn padurea tīnara, abia plantata, de pini. Raul cel mare e ca viespea iesita prin toiul verii poate sa dea si ea oua; se nasc astfel doua generatii pe vara, care se pun pe capul pinilor de-i desfrunzesc, īncīt pare ca au fost pīrliti.

Gradinarii care cultiva trandafiri au mare spaima cīnd vad prin gradina lor o viespe (Hylotoma rosae) cam cīt un lat de deget, zvelta, cu capul si pieptul negru, iar cu restul trup 12212d313m ului galbiu. Se recunoaste dupa antene, cu forma unei perii, ca un rīnd de peri.

Ouale le pune īntr-o zgīrīietura din scoarta trandafirului, iar larva e atīt de mīncacioasa, īncīt crezi ca nu se mai satura, toata ziua mergīnd pe dunga frunzei si mīncīnd, dīnd mereu din cap.

Asa-s de felurite aceste viespi, īncīt prunul are anume una, a carei larva manīnca partea verde, de ramīne frunza ca un tesut straveziu de nervuri. Este o viespe a pomusoarei, alta a mesteacanului, adaugīndu-se la ceilalti dusmani ai arborilor, ca si cīnd n-ar fi īndeajunsi.

Sīnt numeroase viespile a caror larve nimicesc frunzele, ca si omizile. Curioasa e larva de Craesus septentrionalis, care se hraneste cu frunza de plop. Viespea are drept particularitate ca vīrful picioarelor dindarat a-rata ca niste lopatele. Depune ouale pe dosul frunzei, de-a lungul nervurii. Larvele sīnt ca niste omizi verzui, cu capul negru si cu pete negre īn lungul trupului. Manīnca frunza īnsirīndu-se una dupa alta pe marginea ei, ridicīndu-si trupul de seamana cu niste semne de īntrebare.

Fig. 280. Larve de Craesus (d.C. Motas).

Alta viespe īnrudita [cu] acestea (Caliroa cerasi), neagra ca taciunele, semanīnd mai mult cu o musca, depune ouale pe frunzele de cires, de ptun. Din oua ies niste larve, moi, cleioase, ce seamana mai mult ca un melc, care stau pe fata de sus a frunzelor si le manīnca de nu ramīne decīt pielita de dedesubt din ele. Sīnt uneori atīt de multe tacit copacul pare ars. Dupa ce a napīrlit de vreo 4 ori, cad la pamīnt (fig. 281); īsi fac gogoasa din matasa cu fire de nisip, īn care stau īnchise toata iarna, spre a iesi ca viespi īn mijlocul verii.

Fig. 283.Viespea-grīiului (B).

Pīna si cerealele nu sīnt lipsite de viespi (Cephus pygmaeus) zvelte, subtiri, cu pīntecele vrīstat negru cu galben de lamīie. Zboara cīt zboara pe flori dupa nectar si cīnd grīul da īn spic se fiinteaza si viespea nodul, īl īmpunge si pune un ou. Se duce la alt pai si tot asa pīna ce ataca vreo 14,-15 fire. si-a luat de-o grija si se face nevazuta (fig. 282).

Din ou iese larva, strabate nodul si se lasa īn golul paiului unde creste, napīrleste, hranindu-se cu parte din coaja. Grīul tīnjeste, fpicul ramīne sterp; pe cīnd cel plin se īndoaie de greutatea boabelor, el ramīne drept ca lumīnarea. Cīnd se apropie vremea seceratului larva se lasa tot mai īn josul paiului, unde ca un tīlhar se īnveleste īntr-o mantie de matase, ierneaza si numai spre primavara se schimba īn nimfa si apoi īn viespe. Ca sa scape de raul ei, agricultorul trage toamna o aratura buna ori da foc miristei.

Fig 281. Viespea-de-cires cu larve (H).

2. Viespile-de-drumuri, pe cīt e de sprintara si neastāmparata, pe atīt de rea, caci īmpunsatura acului ei provoaca chiar omului o umflatura dureroasa. Sīnt mai multe soiuri. Una din cele mai obisnuite (Anoplius viqticus) subtire, are pīntecele rosietic si numai la vīrf negriu; antenele lungi sīnt īnvārtite la vīrf. Cīnd merge, fuge iute, iar aripioarele īi tremura īntr-una. Fuge cīt fuge si deodata zboara o clipa pentru ca iarasi sa fuga iute, fie pe marginea drumurilor, fie pe copaci.

Cuibul si-l face īn nisipul de līnga drum, iar drept hrana pentru larva ce va iesi dia ou se serveste de 4-5 paianjeni cu cruce, pe care-i paralizeaza fara sa-i omoare, cu o īmpunsatura de ac data īntre inelele pieptului, tocmai unde este un ganglion mare nervos.

Fig. 283. Viespea-de-drum tīrīnd un paianjen (d.C. Motas, refacut de M.s.).

Iata cum descrie lupta īntre o asemenea viespe si un paianjen, un observator, preotul iezuit Schupp:

«Īntr-o zi ma aflam īn gradina, cīnd vad un paianjen fugind o bucata si oprindu-se īn loc, pare ca s-ar uita īn (oale partile dupa cineva si apoi iar fugind.

Era nelinistit, plin de groaza, asa īncīt mi-am dat seama ca fuge de un dusman. Īn adevar zaresc una din viespile acelea care vīneaza paianjeni, cum zboara grabita.

Era caraghios de vazut, cum se zbatea zburīnd cīnd īn dreapta cīnd īn stīnga, īnainte, īnapoi, acum īntorcīndu-se, acum alergīnd, acum zburīnd mereu cercetīnd si cautīnd. Īn sfīrsit zari paianjenul. Ca fulgerul se repede īnspre el si o scurta lupta avu loc. Paianjenul nu se apara lunga vreme, caci cum a fost īmpuns īndata cazu lat, la pamīnt, īn nesimtire. Viespea zboara, se īntoarna, iarasi zboara, spre a se lasa mai īndelung pe cīmpul de lupta.

Cīnd am cercetat mai tīrziu trupul paianjenului, am gasit un ousor la locul unde pīntecele se tine de piept.

Pentru tīrīrea paianjenului la cuib, nici o piedica nu cunoaste viespea. Īl duce īn gura peste pietre, printre buruieni si chiar pe pereti. Nu-l lasa nici daca o sperii, sau cīnd vrei sa i-1 iei; pentru aceasta trebuie oarecare sila».

Cam aceleasi obiceiuri are si viespea-cu-4-puncte (Batozonellus lacerticida), mai mare decīt cea dintīi si cu niste cercuri galbene pe pīntece, īntrerupte ne linia spatelui, de par ca niste puncte. Se recunoaste bine si dupa aripele portocalii, ceea ce-i da o īnfatisare destul de mīndra si batatoare la ochi. Sīnt numeroase viespi care paralizeaza paianjeni pentru odraslele lor. De altfel ele nu au un cuib facut, ci pun paianjenul la adapost īntr-o groapa, iar oul īl lipeste de trupul lui. Larva, cīnd iese, are carne proaspata, caci paianjenul e numai paralizat si nu mort. E drept ca otrava e destul de puternica, iar paianjenul nu mai e bun de nimic, chiar daca nu mai e mīncat de larva. Desteptīndu-se din letargie, īncearca sa se miste, dar da de cīteva ori din picioare si moare.

Fig. 284. Viespea-cu-4-puncte.

3. La viespile - zidar se observa un progres. Īsi fac cuiburi fie īn lutul din prispe, din case, fie mai ales īn peretele de lut dintr-un mal, alaturea de albinele solitare. Asa e, bunaoara, viespea-obisnuita-de-perete, cu dungi galbene si negre īn curmezisul pīntecelui. Īsi face cuibul īn peretii de lut; īntīi īsi sapa un pridvor īngust, ca sa īncapa numai ea, apoi la capat sapa mai multe galerii scurte, umflate, fetuite pe dinlauntru, destul de spatioase ca sa īncapa vreo cīteva omizi paralizate, hrana larvei. Eumenes pomiformis, de coloare neagra cu galben, cu mijlocul subtire, īntrebuinteaza lut sit nisip ca sa-si faca cuiburi izolate, īn forma de amfore, pe care le lipeste cīte una, izolate, de pereti. Īl face repede; īntr-un ceas e gata. Dupa ce pune oul, aduce omizi, īnchide cuibul si grija de mama s-a terminat. Pune cīte 15 omizi verzui, īnsa neperfect paralizate, astfel īncīt aceasta se misca. «Himenopterul» nu depune oul sau, foarte delicat, direct pe vīnat, ci īl spīnzura cu un fir de matase extrem de fin de bolta casutei si apoi astupa intrarea aceasta, taind gītul vasului. Cīnd iese larva, aceasta se retrage, cīnd omizile se zbat. Abia dupa ce larva a crescut, iar omizile din cauza postului īndelungit si-au domolit miscarile, aceasta īsi da drumul pe provizii (C. Motas).

4. Viespi-de-nisipisti. De unele din ele se leaga obiceiuri foarte curioase, observate de Fabre si dezvaluite ca adīnci taine, greu de lamurit, din lumea insectelor.

Iata, bunaoara, viespea-de-nisip (Aminophila sabulosa) comuna īn locurile nisipoase, batute de soare. Se recunoaste lesne prin īnfatisarea ei zvelta. E o fiinta vioaie, vesela, care bīziie pitigaiat, fie cīnd e multumita, fie cīnd e īn treaba. E lunguiata si subtire. Pīntecele e dintr-o data subtiat, pentru ca sa se umple brusc, spre a se termina cu un vīrf tot subtire. Aripele lunguiete le tine, cīnd sta locului, pe spate, iar cīnd paseste linistita īsi ridica, mīndra, pīntecele umflat īn sus. Negrie peste tot, are vīrful pīntecelui rosu. Barbatul este paros si argintiu pe cap.

Sīnt vesnic neastīmparate. Pe flori sīnt vioaie. Cīteodata le vine sa se hīrjoneasca. Se reped una la alta, muscīndu-se de ceafa. In altele, de se amesteca la joaca; se face un golomet de vespi. Deodata zboara īn toate partile, ca si cīnd nimic nu s-ar fi īntīmplat.

Fig. 285. Cuib de Eumenes: a = astupat; b= īn curs de aprovizionare (d.C. Motas).

Pentru ca sa-si faca cuibul, cauta un loc nisipos, batut de soare. Se pune imediat pe lucru. Scurma pamīntul ca un cīne, azvīrlind nisipul pe sub pīntece. Cīnd tarina sapata s-a pune īngramadit la gura cuibului, lasa sapatul si o īmprastie repede. Lucrīnd, ea cīnta. De da peste o pietricica, povara grea pentru puterea ei, o apuca īntre cap si piept, iese din groapa de-a-ndaratul si zburīnd face sa cada pietricica la o distanta de cuib, si iarasi se pune se pune pe scurmat, si scurma, scurma asa de repede, īncīt cu putina atentie vezi locul unde lucreaza dupa vīrtejul de praf ce-l stīrneste.

Īn sfīrsit cuibul e gata, adīncit si largit la capat. Mai rasufla o clipa dupa atīta truda, dīnd goana printre flori spre a gusta din nectarul acestora. Alta grija vine apoi la rīnd.

Fig. 286. Ammophila paralizīnd o larva (d.C. Motas, refacut de M.s.).

Puiul are nevoie de mīncare. De aceea se pune pe cautat o larva grasuna, care sa contina o rezerva īnsemnata de hrana. Īn sfīrsit, dupa ce sta cīt sta la pīnda, da de ea. E o larva golasa, cu pielea lucie dintre acelea pe care Romānul le zice Cīnele-babei, larva fluturelui Sphinx ligustri. Se repede ca o sageata, se pune calare pe ea, o apuca cu falcile puternice de dupa ceafa, īsi īndoaie pīntecele subtiat si ca fulgerul o īnteapa. Nu oriunde. Potriveste, ca si cīnd ar fi un anatomist desavīrsit, acolo unde este un ganglion nervos. Speriata de atacul ce-i vine din cer, larva se zvīrcoleste, cauta sa scape, dar īn cele din urma se īntinde ca moarta.

E paralizata de otrava cu efect fulgerator.

Acum vine truda cea mai grea din partea viespii. Macar ca e usoara ca o pana, trebuie sa carabaneasca prada care este uneori de 10-15 ori mai grea. Nu pierde curajul. Punīndu-se calare pe larva īntoarsa cu picioarele īn sus, īsi īnfige falcile īn carnea moale si īncepe a o tīrī. Ceea ce a minunat pe oamenii de stiinta, care i-au studiat obiceiurile, este siguranta cu care-si gaseste locuinta, avīnd un simt de orientare mai bun decīt al multora dintre noi. Fabre scria: «Ammophila īsi are cuibul īntr-un loc pe care ieri probabil pentru īntīia oara l-a vazut si pe care azi trebuie sa-l regaseasca, desi a pierdut cu totul directia. Totusi niciodata memoria nu o īnseala»

Īn sfīrsit marsul īncepe. Povara e grea, dar curajul mare. Dupa o bucata de vreme, viespea īsi lasa prada din gura, se odihneste o clipa ori trage o raita ca sa vada pe unde e mai bine de apucat.

"Ajunsa pe coasta santului ce avea sa-l treaca, cal si calaret se dau dintr-o data de-a rostogolul. Viespea sloboade prada si singura ajunge īn fundul santului, nevatamata».

Din nou se pune sa-si tīrīie prada. La urcus munca e mai grea. Nu mai calareste, ci apuca larva si o tīrīie mergīnd de-a buselea. O mai scapa, iar o apuca, se odihneste ea omul ce are de dus o sarcina grea īn spate. Īn sfīrsit, cu chiu cu vai a ajuns la gura casei, sapata īn nisip. Lasa frumos prada līnga gaura, nu doar ca ar fi prea obosita, ci din prevedere. Daca īn lipsa ei vreun musafir nepoftit i-a venit īn minte sa puie stapīnire pe casa gasita goala? De aceea o inspectie prealabila nu strica. Se face o clipa nevazuta si daca nimic suspect nu este, īncepe sa tīrīie larva īn casa, tot de-a buselea.

Acolo se īndeplineste ceremonia finala. Pe spinarea larvei, viespea pune un ou si apoi cu crengute, cu frunzulite, astupa bine deschiderea pivnitei īn care si-a īngropat speranta neamului. Cīnd iese de sub pamīnt, mai obosita, se odihneste o clipa, īsi īntremeaza puterile mai haladuind printre cele flori cu nectar si apoi se pune pe lucru din capat, caci are de asezat mai multe oua, iar pentru fiecare sapa cīte o casa si cara cīte o larva.

Spre sfīrsitul verii, cīnd īsi da sufletul, moare multumita ca si-a facut datoria pe deplin.

Larva, de īndata ce-si scoate nasul din ou, da de omida cu pielea moale si grasuna, ce i-a adus-o mama ei. Roade o bucata din piele si se pune pe mīncat, de nu ramīne la sfīrsit din omida decīt numai pielea uscata.

La fel e cu viespea care vīneaza cosasii (Sphex maxillosus), mult mai mare ca cealalta, mai plina si cu mijlocul subtire, mai scurt. si despre ea se spun minuni. Observarile lui Fabre sīnt facute pe specii care traiesc īn Sudul Frantei, dar obiceiurile sīnt aceleasi si la tipurile de pe la noi, ca si acelora de prin tarile mai nordice.

«Trebuie sa petreci cīteva zile īn contemplarea locului unde aceste insecte īsi fac locuintele lor, pe o vreme senina si un soare arzator, pentru ca sa-ti faci o idee de activitatea febrila, de iuteala cu zvīcnituri, miscarile saltarete ale acestor harnice fiinte».

Munca īncepe. Sphex īsi face ca si Ammophila īntīi cuibul si apoi īsi cauta prada.

Lucreaza la fel ca si cumatrul sau pomenit. Sapa cīntīnd, iar din vreme īn vreme se odihneste si-si curata de praf antenele si pieptul. E vesel si curat. Cīnta chiar cīnd a ajuns cu sapatura pīna-n adīnc. E neastīmparat si nervos. Nu poate lucra mult īncontinuu, fara sa ia o baie de soare, sugīnd o picatura de nectar.

Fig. 287. Sphex tīrīnd un greier (D refacut de M.s.).

Locuinta lui e formata dintr-un pridvor oblic, apoi o intrare īngusta ce da īn casuta de forma migdalei, cu pereti bine batuti, fara sa fie captusiti cu ceva. Dupa ce pune oul si prada, astupa intrarea, sapa o alta camera si īnca vreo 3 - 4 alaturea si numai dupa ce-a depus cīte un ou īn fiecare, astupa cu tarina pridvorul larg, īn care se oploseste si el pe vreme rea. Astupa asa de bine, īncīt nici ochiul cel mai ager nu gaseste locul cuibului.

Dupa ce si-a spalat cuibul, se duce sa aduca prada. Sphex nu vīneaza omizi, ci cosasii. Nu are preferinta pentru o anumita specie, desi īi place mai mult femeia unui cosas vatamator viei. Se pune la pīnda.

Cosasii, animale saltarete, nu pot fi usor prinsi ca o omida. Trebuie de gasit prilejul cel mai favorabil. Cīnd viespea a crezut ca e mai nimerit, se azvīrla īn spatele cosasului. Acesta da sa se apere, sa sara cu fiara īn spate. N-are vreme. E rasturnat pe spate. Cu picioarele de dinainte viespea tine picioarele lungi īntinse ale cosasului; cu falcile se prinde de burta; cu picioarele de dindarat da pe spate capul, iar cu sageata otravitoare de la vīrful pīntecelui īl īnteapa sub barbie, unde e pielita subtire, dar unde se afla si ganglionul nervos.

Cosasul se zbate, cata sa sara, dar dupa cīteva clipe cade fara nici o miscare. E atīta iuteala īn atac, atīta dibacie īn operatia īmpunsaturii si atīta siguranta īn efectul otravii, īncīt nu se poate sa nu ramīi nedumerit īn fata acestui masacru; nu e mai putin crud decīt al jaguarului care sare īn spinarea caprioarei.

Acum e vorba sa-si aduca prada la cuibul uneori departat. De regula nu-si tīrīie prada decīt cīnd e prea grea. Altfel o apuca de o antena si zboara cu ea īn gura. E mai de-a dreptul. Īn drum se mai odihneste, iarasi zboara, pīna ce se lasa la gura cuibului. Ajunsa aici, are un gest de prevedere. Se vira īntīi singura īn cuib, ca sa-l inspecteze. Daca nu afla nimic suspect, iese vesela si, tīrīind, apuca cosasul de o antena si-l tīrīie, mergīnd de-a-ndaratele, īn cuib. Drama este sfīrsita. Viespea astupa intrarea bine si se pregateste pentru alta operatie.

Daca e prea grea prada, si n-o poate duce īn zbor, o tīrīie pe spate, apucīnd-o de o antena.

«Chiar vertical pe ziduri, prada este tīrīta cu destula repeziciune, cum am avut ocazia sa ma conving. Īn luna August 1928 am observat un asemenea sfegid - pe malul lacului Techirghiol, la Carmen Svlva[2] - care, īnhamat de o antena a unui cosas, īl ducea cu iuteala spre cuib. Cīnd ajungea la un loc anevoios, īnflutura aripile, ajulīndu-se astfel la mers» ((S. Moios).

Alte viespi vīneaza muste ori albine de tot soiul, pe care le transporta īn zbor.

Asa e Bembex, caruia īi plac nisipistile din preajma padurilor de pini. E o viespe marisoara, de 20 - 30 mm, una din cele mai marisoare de pe la noi. Pe pīntece este īnsemnata cu tot soiul de dungi si brīulete galbene, iar dupa gura se recunoaste lesne, avīnd buza de sus lunga ca o trompa.

Cīnd īsi sapa groapa, īmprastie nisipul cu aripile pe care le bate repede, de da nastere unui vīrtej de praf ce-i tradeaza locul unde lucreaza. Pe deasupra nu-i tace gura deloc, ci bīzīie īntr-una, un bīzīit puternic ce-ti da de veste cīnd se apropie.

Fig. 288. Viespea Bembex (R.)

Fig. 289. Viespe ducīnd o albina la cuib (d.C. Motas).

Barbatul e plin de foc. Cīnd face dragoste, e mereu neastīmparat. Femeiusca sta linistita pe o floare si-si umple gusa cu nectar, iar barbatul īj face curte. Acum se ridica īn cercuri strīnse si bīzīind deasupra femeii, acum se lasa din zbor de o atinge cu vīrful pīntecului pe spate ori sta alaturea de ea fara sa guste din nectar. E asa de īnfierbīntat si bataios, īncīt se anina netam-nesam si de alte viespi ori albine, care se nimeresc īn drumul lui. Īn schimb este credincios femeii si, spre deosebire de barbatii altor viespi, sta alaturea de ea, luīnd parte la lucrul cuibului.

La acest soi de viespi se observa mai bine decīt la oricare alta simtul directiei si finetea antenelor ca organe de simt. Au obiceiul ca astupa gura locuintei chiar cīnd o parasesc vremelnic sau cīnd femeiusca se odihneste īn ea. Cel mai fin observator - vorbesc de oameni - nu si-ar putea da seama unde se afla gaura astupata. Viespea īsi īntinde antenele, pipaie pamīntul cu ele si cu o siguranta uimitoare se pune la scormonit ca sa deschida usa din nou.

Mīncarea puilor ei sīnt mustele. Viespea le vīneaza din zbor. Nu ataca mustele care stau linistite pe frunze ori flori. E un obicei care, de altfel, se vede si la pasarile rapitoare. Prinzīnd-o de ceafa din zbor, īi īnfige acul otravitor si o duce imediat la cuib, tīrīnd-o numai de la intrare si pīna īn fundul coloanelor, destul de īntortochiate.

Fig. 290. Cereeris cazīnd īn spatele unei insecte  spre a o duce la cuib (d. C Motas.) Celelalte viespi pun la nasul larvei o mīncare abundenta, o omida grasa ori un cosas cu pīntecele umflat. O musca pentru o larva lacoma e numai o īnghititura, mīncare pe o masea. De aceea la aceasta viespe si sentimentul de mama este mai dezvoltat decīt la altele. Ea nu-si uita copilul din adīncul cotloanelor. Ca si cīnd i-ar auzi tipatul de foame, cīnd a terminat cea dintīi musca de mīncat, īi aduce alta si alta.

«Vreme de doua saptamīni cīt dureaza cresterea larvei, mama cara puiului hrana proaspata, cu atīt mai multa cu cīt larva creste. Catre sfīrsitul celor doua saptamīni, se cere din partea mamei o harnicie deosebita pentru a satura pe lacomul pui, care īsi tīrīie pīntecele plin printre resturile mustelor mīncate: aripi, picioare, inele chitinoase. La "tot momentul vezi pe mama cum iese grabita dupa vīnat, spre a intra apoi cu o musca īn gura. Īn scurt, Bembex īsi hraneste puii zi cu zi, fara provizii adunate mai dinainte, īntocmai ea. si pasarea care aduce īn plisc mīncare puilor din cuib» (Fabre).

Viespile parazite

Sīnt multe si raspīndite peste toata fata pamīntului, o adevarata binefacere pentru agricultori, omorīnd nenumarate larve de insecte stricatoare. Asemenea viespi fac parte din chibzuita organizatie a naturii; ca si un conducator constient al īntregii economii, ea nu permite īnmultirea din cale afara a elementelor cu tendinta de a distruge echilibrul īn gospodaria generala. Insectele care ataca plantele ar deveni o calamitate, daca nu ar exista altele care sa le stea īn cale. Aici intervine parazitismul, cu un efect salutar asupra īntregului.

Sīnt viespi parazite care ataca chiar neamurile lor apropiate. Dintre ele viespea-de-aur (Chrysis ignita) e cea mai comuna pe la noi. O vede oricine mai ales īn bataia soarelui, īn locurile īnfierbīntate, ascunzīndu-se de īndata ce norii acopera izvorul placerii ei de viata. Trupul pare ca ar fi poleit sau mai bine ca de arama batuta cu ciocanul, caci pe scutul pieptului are numeroase gropite. Mai ales cīnd e privita sub lupa, se poate admira irizatia cu care e īnvestmīntata. La trup e destul de zvelta, desi pīntecele e cam latit, iar la capat are un tub ce-l poate lungi - dupa chipul telescopului - pentru a pune oul, dar si pentru ca sa se apere.

Fig. 291. Chrysis ignita īn preajma cuibului de Eumenes (R., refacut de M.s.).

Are un bun obicei deosebit. Pīntecele fiind supt pe fata inferioara, la nevoie ea se īncovrigheaza ca o molie sau īn felul ariciului. Facīndu-se ghem, pavaza chitinoasa a spetelui face adesea sa lunece acul ascutit al cumetrelor, cīnd e prinsa īn cuib strain. Mai are un obicei dupa care se poate recunoaste. Antenele le tine īndoite si mereu le misca īn toate partile. Are preferinta sa-si puie ouale īn cuibul unei rude (Eurnenes coaretata), un olar dibaci, avīnd cuibul īn forma de ulcele. Viespea parazita da tīrcoale dese prin locurile unde se afla aceste ulcele, ca si cīnd n-ar avea nici o intentie rea. De īndata īnsa ce prinde de veste ca Eumenes zboara ca sa aduca polenul necesar larvei, viespea noastra ca fulgerul intra īn ulcica neastupata si pune un ou. Cīteodata e prinsa asupra faptului. Se strīnge ghem si asteapta pedeapsa. De cele mai multe ori e luata de guler si azvīrlita jos. Alteori īnsa e pedepsita mai rau. Neputīnd fi īmpunsa, Eumenes īi taie aripele si o rostogoleste ca pe o minge īn afara de cuib. Putin īi pasa de pedeapsa, daca si-a ajuns scopul, caci gazda nu baga īn seama ousorul lasat īn gramada de polen, alaturea de al ei. Daca nu l-a pus īnca, chiar fara aripi, se tīraste cum poate fi īncearca sa-si īndeplineasca datoria de mama. Larva ei iesita din ou se comporta ca si puiul de cuc. Iesind mai īnainte, se pune pe mīncat tulpan provizia carata cu grea cazna de gazda, iar cīnd si larva acesteia apare, moare de foame. Alteori, daca se īntāmpla ca aceasta sa iasa īntīi, e atacata de parazit si casapita.

Alte viespi parazite si-au pierdut chiar īnfatisarea de viespe. Asa e viespea-furnica (Mutilla europaea).

Barbatul are aripi, zboara printre flori, duce viata hoinara a mai tuturor barbatilor din lumea insectelor. Femeia este nearipata si seamana cu o furnica mare, numai ca e paroasa, pare ca ar fi īmbracata cu catifea si e mai vioi colorata. Pieptul e caramiziu, iar spre vīrful pīntecului negru are cīteva cingatori argintii. Femeia fie tīraste prin vecinatatea cuiburilor de bonzari, se vīra īn el si-si pune oul. Larvele iesind ataca pe ale bonzarului si se hranesc cu ele.

Sīnt īnsa viespi parazite care ataca alte insecte. Asa e Laelius, un dusman neīmpacat al gargaritei-de-slanina (Dermestes). Larvele acesteia sīnt paroase si se gasesc īn blanuri, īn camari. Viespea se repede asupra ei, o apuca de cap si-i da o īmpunsatura mortala. Ca sa vada ca īn adevar e paralizata, o musca de trup. Dupa aceea se pune pe ouat, lipind pe partea inferioara a trupului cīteva oua. Larvele cum ies īncep sa suga din trupul oaspetelui. Cīnd s-au saturat, se lasa jos, prefacīndu-se īn nimfa.

Fig. 292. Femeie de viespe-furnica (R., refacut de M.s.).

Fig. 293. Cum ies larvele de viespe din omida.

Viespea-patata-īn-frunte (Scolia flavifrons) ataca larvele de caraban (Oryctes nasicornis). Nu se lasa pīna ce nu da de una din ele, care, dupa cum se stie, traiesc īn pamīnt. Cīnd a ajuns-o, īi īmplīnta acul sub barbie si o paralizeaza. Apoi pune un ou īn deschizatura dintre inele si se cam mai duce īn treaba ei. Larva grasa de caraban este lasata īn seama puiului lacom. Acesta, cum a iesit din ou, īncepe sa sfredeleasca īn carnea moale a grasunei omizi, sugīndu-i toate maruntaiele, pīna ce nu mai ramīne din ea decīt pielea uscata.

Atīt de pretuite ajutoare pentru agricultori sīnt asemenea viespi īncīt īn America s-au importat unele din ele ca sa stīrpeasca larvele de carabus care amenintau recolta de arbori.

Temute viespi īn lumea insectelor, caci distrug tot soiul de larve, sīnt si Ichneumonidele[3].

Traiesc īn mare numar si la noi. M.I. Constantineanu[4], de la Universitatea din Iasi, specializat īn studiul lor, a descris numai din Romānia peste 500 specii si varietati.

Sīnt viespi mici, dar se recunosc lesne ca au pīntecele subtire, lung, cu antenele ca niste fire de ata; cīt stau, mereu tremura din aripi, pare ca ar fi scuturate de friguri. Pe līnga toate sīnt si mute; nu scot nici un zumzet cīt de slab, de aceea se pot furisa pe nesimtite spre prada, care n-are vreme sa se fereasca de dusmanul ce-i aduce moarte sigura.

Mai au un caracter deosebitor. La vīrful pīn-tecului sau uneori sub pīntece, femeile au un tub subtire si lung, cu care se apara, uneori avīnd otrava, dar mai ales īi slujeste sa īnfiga ouale īn trupul larvelor īn felul unui ac de seringa fin.

E plina lumea de ele spre folosul agriculturii.

Īn fond, felul lor de a se īnmulti e legat de cea mai crīncena salbaticie. Ca tīlharul se apropie pe nesimtite de o omida. Īnainte ca aceasta sa simta īmpunsatura, Ihneumonidul i-a vīrīt sub piele un ousor cīt un fir de praf. Se duce apoi īn treaba ei, cautīnd alta omida si tot asa cīte oua are īn pīntece.

Tragedia de acum īncepe pentru biata omida. Din nou iese larva micuta, cave deodata nu aduce nici o suparare gazdei. Cel mult daca aceasta simte o mīncarime īn locul unde se afla musafirul nedorit. Larva creste si cu cīt creste cu atīta distruge bucatica cu bucatica carnea si maruntaiele omidei. Oricīt de omida ar fi, trebuie sa sufere neīnchipuit, mai ales ca zi cu zi simte cum o roade dusmanul fara sa poata face ceva īmpotriva lui. La cele din urma, din omida nu ramīne decīt pielea, iar īn locul maruntaielor ei salaslueste nimfa fiarei īnvelita īn cocon de matasa, pīna ce-i vine vremea sa iasa ca viespe adulta.

Sīnt viespi care produc cunoscutele gogosi, bombitele frumoase si perfect rotunde ce se vad bunaoara pe frunzele de stejar[5].

Pe cīt de mici sīnt la trup, pe atīt de mari gogoase fac, care nu sīnt altceva decīt casa īn care īsi duc viata copilariei. Taind o asemenea gogoasa īn doua, īn mijlocul ei niciodata nu lipseste larva viespei, un viermus albicios ca o musita, ce sta linistita la adapost si se hraneste din materia ce umple gogoasa.

Desi mai cunoscute sīnt viespile care au predilectie mai mult pentru stejar, sīnt numeroase si acele care se folosesc de alti arbori si arbusti, si chiar de buruieni.

E foarte curios procedeul cum ajunge sa se faca o gogoasa. Viespea mai adesea punīnd oul, īnteapa si partea plantei, unde īl asaza. Alteori numai īl lipeste printre solzii mugurelui sau printre perii de pe frunze. Cum ajunge ca īn acel loc tesutul iritat al plantei sa creasca īn asa masura, e una din tainele nepatrunse de om[6]. Acesta a ajuns sa gaseasca si pete-n soare, dar nu poate sa lamureasca formarea gogosilor, dupa cum nu a putut nici sa faca pe cale artificiala ceea ce marunta viespe īnfaptuieste īn natura.

Atīta doar s-a putut stabili ca aceste viespi au o generatie alternanta. Sīnt femei nefecundate[7], din a caror oua iese numai parte femeiasca si apoi din acestea o generatie de barbati si femei, din care ies alte generatii de femei. E aceeasi alternanta ca si la filoxera.

Gogosile produse de catre viespi pot servi drept oplos la tot soiul de animale marunte. Dintr-o asemenea gogoasa un naturalist a capatat nu mai putin de 75 specii de insecte felurite, cu vreo 55 000 de exemplare[8].

Fig. 295. Gogosi pe stejar.

Fig. 296. Gogoasa pe stejar facuta de viespea Biorrhiza pallida (B.-I., refacut de M.s.).

Sīnt atīt de numeroase si plantele pe care se fac gogosi ca si viespile care dau gogosi, īncīt e o stiinta aparte, care se ocupa cu aceasta chestiune. Regretatul profesor I. Borcea[9], de la Universitatea din Iasi, care a facut studii asupra gogosilor din Romānia, dealtfel ca si Marcel Brāndza[10] a gasit ca numai pe stejar a dat nastere la gogosi vreo 50 de viespi.

Cea mai cunoscuta viespe din aceasta categorie e viespea-stejarului (Cynips quercusfolii); da cunoscutele bombite de pe frunzele stejarului la īnceput verzui, apoi galbui si chiar rosietice. Cīnd cad toamna, īn interiorul lor se gaseste viespea gata. Cum iese, facīndu-si drum prin carnea gogosii, se tīrīie pe copac, ajunge pīna la mugure, pune iar ou. Din acesta, prin luna Mai, iese generatia sexuata, viespi marunte de 2 -3 mm negre, cu picioarele ruginii. Dupa ce s-au bucurat cīteva zile de caldura soarelui si s-au īmperecheat, femeiusca se pune pe īmpuns dosul frunzelor si anume nervura principala sau o nervura mai mare. Aici se formeaza gogosile ce īmpodobesc toamna frunzele mīndrului copac si din care se face cerneala (fig. 295),

Alte viespi (Biorrhiza pallida) produc o gogoasa cīt pumnul de mare īn vīrful ramurilor de stejar (fig. 296).

Tot asa de raspīndite si cunoscute sīnt gogosile paroase, ca niste cuiburi, ce se vad pe macies (fig. 297). Sīnt datorite tot unei viespi.

Fig. 297. Gogoasa viespii-de-trandafir (Diplolepis rosae)..

Īn mijlocul carnos al acestei tufe de peri, ca muschii colorati felurit, se gasesc camarutele ce adapostesc larvele si chiar viespile tinere, caci gogosile stau pīna-n primavara viitoare, cīnd viespile ies din ele. Sīnt numai fe-meiusti negre si cu picioarele portocalii.

Viespile sociale

Prin podul caselor, al grajdurilor, adesea se gasesc cuibare mari si cīt o roata de caruta, īnvelite īn numeroase scutece ca de hīrtie. Sīnt stupurile viespilor sociale, singurele pentru care Romānul nu numai ca are deosebite numiri, dar despre care pomeneste adesea si īn poeziile populare.

Mai toate asemenea viespi se recunosc prin aceea ca atunci cīnd merg sau Stau linistite au aripile īndoite īn lung. Au ochii īn forma de rarunchi, iar pīntecele lunguiet ascunde īn vīrf un ac temut si de oameni, nu numai de animale.

Prezinta cu albinele domestice multe asemanari, traind īn roiuri īn care regina e stapīna, lucratoarele sclave si soldati, iar barbatii trīntori. Īsi cladesc si ele faguri cu casute hexagonale, dar numai pe o parte. Fagurii sīnt orizontali, nu ca ai albinelor, verticali.

Minunat īnsa este mestesugul cu care-si fac stupul natural din parti de plante mestecate bine si īntarite cu un suc salivar.

Totusi viespile se deosebesc printr-un simt razboinic, care le fac temute. Sīnt curajoase si nu le īmpiedica nimic de la hotarīrea lor. Au simturile agere, iar antenele le sīnt de un folos deosebit. Cele mai mari viespi de la noi sīnt:

Gargaunii (Vespa crabro), frumoase insecte, lungi aproape de 30 mm, cu aripile galbii, cu cingatori pe pīntece portocalii, iar peste restul corpului ruginii. Dar sīnt rele si hartagoase. Mai ales pe zilele de zaduf sīnt atīt de nervoase, īncīt daca se apropie cineva numai de locul unde se afla cuibul lor, fara sa-i banuiasca macar existenta, īl cred un dusman si hazuiesc sa-l īmpunga si doar īmpunsaturile gargaunilor sīnt strasnic de rele. Nu degeaba Romānul a cautat īn toate chipurile sa scape de ei si sa-i dea tiganului īn schimbul albinii mici si pricajite.

Pe cīt de razboinici, de galagiosi, de īndrazneti, pe atīta viata lor e scurta si plina de griji. Nu traiesc decīt o vara si numai cīteva femei trec iarna, ascunse īn vreo scorbura de copac. De cum simt vīntul de primavara, se dezmortesc, īsi īntind pe rīnd picioarele, īsi īncearca puterea aripilor si īntr-o buna zi se fac nevazute.

Īn femeie s-a desteptat instinctul neamului. Abia s-a mai īntremat cu ceva hrana, cam pe sponci īn primele zile de primavara si se pune pe lucru. Ea e regina, dar si lucratoare deodata. Īsi alege o scorbura de copac, un colt ascuns de sura sau īn podul caselor si-si cladeste stupul. Se duce, rupe coaja de frasin, o mesteca, o preface īntr-o pasta, iar golomotul īl transporta la locul ales. Cu o iuteala neīnchipuita, face īntīi un acoperis cenusiu ca de hīrtie īn forma de clopot. Apoi cladeste cea dintīi celula, mare, cu gura-n jos. Cum a terminat-o, pune un ou īntr-ansa. Apoi iar se pune pe cladit, di r acum grija īi e mai mare caci are de hranit o gura mai mult.

Fig. 298. Un gargaun (B., refacut de M.s.).

Fig. 299. Cuib de gargauni (R., refacut de M.s.).

Repede se duce prin vecini, cade īn spatele celei dintīi muste, īi taie picioarele si aripele si apoi o hacuieste cu falcile. O bucata manīnca ea, alta o duce si o pune la nasul larvei. Aceasta creste vazīnd cu ochii, pare ca-si da seama ca trebuie cīt mai repede sa vie īn ajutorul reginei, singura pe lume. Dupa ce a crescut, larva īsi fabrica singura un capacel si mai asteapta cīteva zile pīna ce iese ca viespe tīnara, cu aripele ca de sticla. Nu se īncumeta sa zboare dintr-o data īn aerul proaspat, ci s-apuca de curatit celula care i-a servit ca leagan, pentru ca regina sa mai puie un ou īn ea.

Īn vremea cīt prima larva, a facut ochi, regina cladeste, cladeste mereu alte celule. Īn sfīrsit, a scapat la ajutor, cīnd prind a iesi viespile tinere din celule. Sīnt lucratoarele, pe seama carora acum cade greul. Regina, ostenita, nu mai face alta decīt inspecteaza si se oua. I-a ajuns munca din primavara, iar odihna e binemeritata.

Dupa ce s-a ispravit un fagure, cladeste al doilea legat de celalalt printr-un stīlp mijlociu. Acum roiul e marit, vara e īn toi, hrana din belsug. Claditul fagurilor se īnteteste si cu cīt se adauga un rīnd nou, cu atīt si īnvelisul creste, pīna ce ajunge cīt un dovleac si numai o deschidere e lasata, pe unde intra si ies viespile, si unde stau santinele care dau de veste la apropierea dusmanilor.

Catre sfīrsitul verii ies si barbatii. Viata lor e si mai scurta. Abia au luat parte la nunta si tot poporul gargaunilor piere, unul cīte unul, amortiti de frigul toamnei. Nu ramīn īn viata decīt femeile fecundate, care-si cauta oplos de iarna, ca sa īnceapa la primavara din nou aceeasi truda ca si mama lor. Gargaunii sīnt cele mai mari viespi de la noi, de care īn adevar ai groaza cīnd dau tīrcoale prin jurul nostru. Celelalte viespi sīnt ceva mai marunte, dar nu mai putin lacome, nici mai putin razboinice ori mai putin dibace īn alcatuirea cuibului lor.

Asa, bunaoara, viespea mijlocie (Dolichovespula media), a caror cuib se gaseste prin hugeacuri, gradini mai mari cu pomi, atīrnat de crengi si avīnd forma unui balon mai lat decīt īnalt, īnvelisul tot ca de hīrtie, nu e īnsa atīt de unit ca la gargauni, ci e facut din solzi mari ce se acopera ca tiglele, de pe casa, ca niste coji uscate.

Viespea-de-padure ( Dolichnvespula silvestris) are cuibul mai mare, īn forma de para Fig. 300. Cuib de viespe-cu gītul īn jos si aninat de crengile arborilor din padure, īnvelisul mai bogat, mai gros, mai des decīt la altele si format din pasta īntarita ca hīrtia, foi acoperite unele peste altele. Cu drept cuvīnt Reaumur, unul din observatorii cei mai iscusiti ai vietii viespilor si care traia la mijlocul veacului al 18-lea, cīnd hīrtia nu se fabrica din pasta lemnoasa, putea sa scrie: «Viespile ne īnvata cum sa īnlocuim īn fabricarea hīrtiei, cīrpele prin lemn». Ceea ce insecta cunostea din timpul cīnd nu existau oameni pe pamīnt, acestia au izbutit sa nascoceasca abia īn veacul al 19-lea.

Celelalte viespi īsi cladesc cuibul mai mult ori mai putin la fel. Unele (Paravespula vulgaris) īl fac īn pamīnt ca si Paravespula germanica. Aceasta din urma are cuiburi atīt de mari īncīt s-a facut socoteala ca cuprind peste 20 000 de casute, iar daca au iesit doua rīnduri de viespi pe vara, s-au īmprastiat peste 40 000 dintr-un singur cuib.

Nu trebuie sa ne sperie numarul mare al viesparilor. Nu sīnt toate asa de rele, cīt e frica de mare.

Fig. 301. Variatia culorilor la gargaunii de la noi. Stīnga: Paravespula germanica; dreapta: Paravespula vulgaris vulgaris (dupa W. Kneehtel).

Cīnd bīzīie taioase, pe līnga noi, ori, īndraznete, dau de-a dreptul, nu vin īntotdeauna cu intentii rele. Nazuiesc la miere, la dulceata, la fructe si daca le dam pace sa-si ia partea de hrana, se duc cum au venit fara sa le treaca prin minte a ne īntepa numaidecīt. Zadarite īnsa, sīnt asa de rele ca, de cīnd e lumea, numele viespei este legat cu notiunea de rautate.

Nu cunosc margine īn mīnie, mai ales cīnd te atingi de cuib. Sar cu toatele. Reaumur povesteste ce i s-a īntīmplat lui cīnd era copil, poate ceea ce l-a facut ca mai tīrziu sa studieze obiceiurile viespilor.

«Īmi aduc aminte, ca, fiind copil, ma jucam īntr-o zi azvīrlind fara socoteala cu pietre īntr-un trunchi de stejar batrīn, care cuprindea īn scorbura lui un cuib de gargauni. O piatra nimeri tocmai īn gaura pe unde intrau viespile si tot norodul iesi amenintator. Macar ca am īnceput sa fug, gargaunii veneau dupa mine si auzeam mereu pe la urechi zgomotul strident al zborului lor. Fugind īntr-una, cei mai multi au ramas īn urma, dar vreo cītiva nu s-au lasat deloc sa ma urmareasca. Īn sfīrsit, dupa ce am fugit vreo jumatate de kilometru, ultimul gargaun m-ajunge, se prinde de par si mi-a dat o lectie pe care nu voi uita-o cīt voi trai. Vreme de 2 zile am avut dureri si fierbinteala de a trebuit sa stau īn pat».

Tot din Brekm voi reproduce si urmatoarea patanie a unui vīnator din Antile, cu viespi, mici ca niste muste. Se poate vedea cīt sīnt de usor de mīniat si ce rele sīnt la mīnie.

«Un locuitor din San-Domingo, mare vīnator, s-a nimerit sa aiba o nevoie. Se vīrī īntr-un huceag si se asaza, fara sa vada, līnga un capacel īn care se afla un cuib de viespi. Cīnd s-a ridicat īn picioare, atinge una din crengi. La un moment dat e asediat de viespi, care-i acopera hainele. Cel dintīi gest fu sa fuga, cautīnd sa-si īncheie pantalonii, fara sa-si dea seama ca īnchide īn ei si o gramada de viespi. Ajungīnd la drum īncepu sa tipe si sa se zvīrcoleasca pare ca era pe jaratic. Nu s-a descotorosit de dusmanii cei marunti, decīt, urmīnd sfatul meu, dupa ce s-a dezbracat cu totul de haine. Era numai umflatura līnga umflatura. Cu toate īngrijirile ce i-am dat, a stat vreo 2 zile īn pat. Acest īnceput neplacut i-a slabit zelul, pierindu-i si gustul pentru st. naturale».

De altfel viespile sīnt de ajutor omului īn unele privinte. Omoara multe muste. Se reped din zbor, doboara musca la pamīnt, nelasīnd-o din gura; o omoara, o taie-n doua si nu duce la cuib, drept hrana puilor, decīt pīntecele insectei cu carne moale si dulce. Pieptul scortos si muschiulos īl lasa locului; stie ca nu e prea hranitor. Nu e vorba ca si ele au dusmani numerosi. Dintre acestia mai rau este viesparul, un mic uliu care omoara cu nemiluita, cīnd da peste un cuib de viespi.