ANTOFITOZE
Bolile produse plantelor de cultura si celor spontane de unele specii de plante superioare poarta numele de antofitoze. Pagubele cauzate de antofitoze nu sunt prea mari deoarece numarul acestor boli este relativ redus, iar posibilitatile de raspāndire ale acestora sunt restrānse. Numai un numar mic de antofite sunt parazite pe plante cu flori din care īsi procura hrana partial sau total, prezentānd īn structura si fiziologia lor modificari īn legatura cu modul de viata parazitar.
|ināānd cont de modul de nutritie si gradul de parazitism pe care īl prezinta, antofitele se īmpart īn doua mari grupe:
- antofite hemiparazite (plante semiparazite)
- antofite holoparazite (plante total parazite)
ANTOFITE HEMIPARAZITE (plante semiparazite) sunt plante cu clorofila, capabile de 545q1621f fotosinteza care preiau de la plantele gazda, seva bruta (apa si sarurile minerale) pe care o prelucreaza īn substante organice cu ajutorul pigmentilor proprii. Dupa gradul lor de parazitism distingem doua subgrupe:
19.1.1. Hemiparazite facultative - cuprind acele plante care īn mod obisnuit duc o viata independenta prezentāād radacini capabile sa absoarba din sol apa si sarurile minerale. Pe unele din radacinile lor īnsa, se pot forma haustori (sugatori), care pot parazita radacinile plantelor īnvecinate din care īsi completeaza necesarul de seva bruta, devenind astfel semiparazite.
Genurile de plante care fac parte din acest grup sunt: Thesium spp. din fam. Santalaceae si Melampirum spp. si Rhynanthus spp. din fam. Scrophulariaceae.
19.1.2. Hemiparazite obligate - cuprind acele plante ale caror radacini sunt transformate īn totalitate īn haustori (sugatori) care se dezvolta numai īn tesuturile plantei gazda si cu ajutorul carora absorb seva bruta.
Reprezentantii acestui grup apartin familiei Loranthaceae (ord. Santalales) ce cuprinde plante lemnoase de talie mica, arbusti, ce paraziteaza ramurile si tulpinile arborilor si pomilor fructiferi. Din aceasta familie īn flora tarii noastre se īntālnesc doua genuri Viscum si Loranthus cu urmatorii reprezentanti:
Viscum album (vāscul) - Este un arbust īnalt de 30 - 50 cm, erect sau pendant cu haustorii bine dezvoltati. Tulpina scurta si ramurile dihotomic ramificate are culoare galben cenusie sau galben verzuie. Frunzele sunt galben-verzui, pieloase, persistente, īntregi, obovat-lanceolate sau īngust lanceolate, obtuze carnoase. Florile sunt mici, galben-verzui, unisexuate. Fructul este o baca falsa alb galbuie cu o singura samāānta inclusa īntr-un mezocarp gelatinos, datorita unei substante numita viscina. Vāāscul īnfloreste din februarie pāāna īn mai, fructele ajung la maturitate īn iarna urmatoare iar raspāāndirea lor se realizeaza prin intermediul pasarilor. Efectul daunator al vāāscului asupra plantelor se manifesta prin aceea ca el absoarbe o mare parte din seva bruta a plantelor gazda, favorizānd totodata formarea gāālmelor la locul atacului care īmpiedica buna dezvoltare a ramurilor si tulpinilor acestora. Vāāscul se dezvolta pe speciile urmatoarelor genuri de plante lemnoase: Salicaceae, Rosaceae, Leguminoase. Este totodata si planta medicinala folosita īn combaterea hipertensiunii arteriale.
Loranthus europaeus (vāāscul de stejar). Este un arbust ce se dezvolta pe diferite specii ale genului Querqus; are ramurile de culoare cafeniu-deschis, bogat ramificate dihotomic. Frunzele ablong eliptice cu vārfurile subtiri, scurt petiolate de culoare verde, nepersistente. Florile sunt unisexuat dioice, cele barbatesti fiind dispuse īn raceme terminale, iar cele femeiesti īn spice laxe. Fructul este o pseudobaca cu o singura samānta ce se disemineaza cu ajutorul pasarilor.
Combaterea speciilor de vāsc. Ambele specii de vāsc cauzeaza plantelor gazda boli de subnutritie ducānd la uscarea prematura a acestora. In paduri, livezi si parcuri combaterea vāscului se realizeaza prin extirparea tufelor si dezinfectarea ranilor rezultate cu fungicide specifice de mare eficacitate (CuSO4 īn concentratie 5%) pensulare cu Vitavax, Santar etc.). Aceasta operatie trebuie efectuata de mai multe ori deoarece ambele specii se regenereaza. Īn cazul atacurilor puternice plantele gazda se taie si se ard īnlaturāāndu-se sursa de seminte ce pot da noi infectii.
19.2. ANTOFITE HOLOPARAZITE (plante total parazite) sunt plante lipsite de clorofila, ceea ce le face incapabile de a-si sintetiza substanttele organice necesare nutritiei. Prezinta haustori bine dezvoltati prin intermediul carora absorb seva elaborata de la plantele gazda care sunt autotrofe.
Antofitele haloparazite cuprind doua subgrupe:
- holoparazite lianoide;
- holoparazite epirizoide.
19.2.1. Holoparazitele lianoide sunt plante parazite care se rasucesc īn jurul plantelor gazda. Ele sunt lipsite de radacini si prezinta haustori ce se dezvolta īn floemul partilor aerierne ale gazdei de unde extrag seva elaborata. In aceasta subgrupa se īncadreaza reprezentantii familiei Cuscutaceae ce apartin genului Cuscuta, care cuprinde numeroase specii de plante ierboase anuale sau perene raspāndite pe tot globul. Acestea pot parazita plante ierboase, arbusti si chiar arbori din flora spontana si cultivata. Tulpina volubila a plantelor de cuscuta este filiforma, cilindrica si de culori variate īn functie de specie, de la galbena roscata la verzuie sau bruna. Lungimea tulpinii variaza foarte mult, de la cātiva centimetri, pāna la mai multi metri, iar grosimea de la 0,3 - 5 mm. Este alcatuita din internodii si noduri si ramifica monopodial īn forma de cima. Frunzele sunt rudimentare, sub forma de solzi mici triunghiulari. Inflorescenta poate fi o cima glomerulata, un racem, spic, umbrela falsa sau capitul umbeliform. Florile sunt mici pe tipul 5, scurt pedicelate, caliciul are sepalele concrescute si este tubulos sau cupuliform. Corola este gamopetala, tubuloasa, campanulata, cu antere sesile sau filamente foarte scurte inserate pe fata interna a corolei. Ovarul este superior, bilocular cu 2-4 ovuli. Fructul este o capsula dehiscenta de forma conica, globuloasa sau turtita cu 2-4 seminte de forme si culori diferite. Embrionul este spinal fara cotiledoane.
In flora tarii noastre au fost descrise de catre I. Buia (1960) 18 specii ale genului Cuscuta care produc pagube importante īn culturile de trifoi, lucerna, mazariche, linte, tutun, sfecla de zahar, cartof, hamei, tomate, cāānepa etc. La īnceput atacul se manifesta īn vetre de unde se extinde si poate cuprinde īntreaga cultura, rasāpāndindu-se prin seminte. (O singura planta poate forma pāna la 15000 seminte). Acestea rezista īn sol unde īsi pot pastra facultatea germinativa 5-12 ani. Plantele parazitate se usuca si pier iar chiar daca fructifica semintele lor sunt amestecate cu cele de cuscuta.
Cele mai raspāndite specii de cuscuta īn tara noastra sunt: Cuscuta campestris, C. trifolii, C. prodanii, Cuscuta europea, C. suaveolens, C. epithimum.
Combatere. Pentru a īmpiedica atacul acestei antofitoze se vor aplica urmatoarele masuri preventive: Utilizarea la semanat de samāānta curata, lipsita de cuscuta; decuscutarea realizāāndu-se cu ajutorul instalatiilor electromagnetice. Pleava de trifoi si lucerna īn care ar fi posibil sa existe cuscuta nu se va folosi pentru īngrasarea terenului.
In hrana animalelor nu se va folosi samāānta cu cuscuta, īntrucāāt aceasta trece intacta prin tubul digestiv al animalelor, ajunge īn gunoiul de grajd si odata cu aceasta īn cāāmp.
Focarele de infectie trebuie distruse prin mijloace directe de combatere. Vetrele unde a aparut cuscuta se cosesc pe o raza cu cel putin un metru mai mare, se aduna plantele atacate care apoi se distrug prin ardere. Locul respectiv se sapa si se reīnsamānteaza. In cazul cāānd cuscuta a fructificat iar semintele acesteia s-au scuturat, vetrele se vor cosi si arde, apoi se vor sapa, solul se va dezinfecta apoi se va reīnsamānta. Pentru dezinfectia solului se va folosi sulfat feros 15-18% utilizāndu-se 8 l/m2; Reglone īn concentratie 2% utilizāāndu-se 100 l/ha sau acid sulfuric īn concentratie 8% utilizāndu-se 0,5 l/m2.
19.2.2. Holoparazitele epirizoide, cuprind specii de plante parazite a caror haustori se dezvolta pe radacinile plantelor gazda. In aceasta subgrupa se īncadreaza unii reprezentanti ai familiei Scrophulariaceae dintre care cei mai importanti sunt: Lupoaia (Verigelul)- Orobanche cumana; O. ramosa.
Este una din antofitele care pot produce pagube mari īndeosebi culturilor neīngrijite de floarea-soarelui.
Simptome. Plantele de floarea-soarelui parazitate de lupoaie se dezvolta mai slab, au tulpinile subtiri, nu produc capitule, sau daca produc acestea ramāān mici si dau o productie scazuta de samāānta. In cazul unui atac puternic frunzele plantelor cu simptome se vestejesc si cu timpul se uscuca. In jurul plantelor atacate se observa tulpinile de lupoaie, de 20 - 40 cm īnaltime de culoare galbuie.
Pagubele sunt cu atāt mai mari cu cāāt numarul de indivizi este mai mare. S-a constatat ca la plantele parazitate de 18 tulpini de lupoaie productia de seminte scade la un sfert, iar la cele parazitate de 60 tulpini productia de seminte scade la zero. In afara de floarea soarelui lupoaia mai poate ataca si alte plante de cultura cum sunt: tutunul, tomatele, hameiul, cāānepa etc.
Agentul patogen. Boala poate fi produsa de trei specii ale genului Orobanche respectiv: O. cernua var cumana, O. ramosa si O. aegyptiaca.
In conditii favorabile, aceste specii de Orobanche germineaza si dau nastere unui filament subtire care se īndreapta spre radacina plantei gazda, patrund īn tesuturile scoartei ajungāānd īn fascicolele libero-lemnoase de unde īsi extrage hrana.
Partea superioara a filamentului care nu patrunde īn scoarta, se umfla transformāāndu-se īntr-un bulb (tubercul).
In partea inferioara a bulbului se formeaza numeroase radacini adventive care patrund īn radacina plantei gazda pāna la fasciculele libero-lemnoase. Din aceste radacini adventive, se formeaza alte radacini care
patrund īn radacinile apropiate ale plantei gazda principale. In partea superioara a bulbului se formeaza una sau mai multe tipuri florifere. Tulpina parazitului care se dezvolta la suprafata solului este erecta, simpla sau ramificata de culoare galbena - brunie, sau galbuie cu nuanta violet ce poate ajunge pāna la 40 cm īnaltime. Frunzele sunt reduse īn forma de solzi. Florile sunt dispuse īn inflorescente (spic sau) laxe de culoare galbena - liliachie sau albastruie - violet. Fructul este o capsula cu o singura loja ce contine 1200 - 1500 seminte; un singur individ putānd produce pāna la 40 - 50.000 seminte. La maturitate capsulele se deschid eliberāānd semintele care fiind foarte usoare sunt transportate la distante mari de vānt, sau sunt antrenate de apa ajungānd īn sol unde īsi pastreaza capacitatea de germinatie timp de 10 ani.
Combatere. Pentru prevenirea infestarii cu acest parazit se iau o serie de masuri tehnologice cu rol important atāt pentru micsorarea rezervei de inocul īn sol cāt si pentru crearea unor conditii neprielnice de germinare a semintelor de lupoaie. Mijlocul cel mai eficient de prevenire a atacului īl reprezinta īnsa cultivarea soiurilor si hibrizilor rezistenti la lupoaie. Īn prezent, īn tara noastra se cultiva hibrizii Turbo si Favorit cu rezistenta genetica la acest parazit.
Ca masuri agrotehnice de limitare a atacului se pot enumera: respectarea asolamentului de 6-7 ani; alegerea unor premergatoare nesusceptibile la atacul acestui parazit; evitarea cultivarii florii-soarelui dupa tutun si tomate, care constituie plante gazda pentru lupoaie; aratura adānca de toamna; folosirea la semanat a semintei sanatoase, curate, provenita din loturi neinfestate cu lupoaie. Semanatul devreme, pentru ca plantele sa devina viguroase si rezistente la atac.
Muma padurii - Lathraea squamaria. Este o specie ierboasa cu tulpina glabra īn partea inferioara si pubescent glanduloasa īn partea superioara ce se ridica putin de la pamāānt. In sol parazitul prezinta un rizom albicios ramificat, acoperit cu scvame carnoase. Corola este bilabiata, inflorescenta are culoare albicioasa sau roz palid.
De pe rizomul subteran se desprind ramuri subtiri care se īnfig īn radacinile unor specii lemnoase cum ar fi arinul, alunul, fagul pe care le paraziteaza.
|
