ANTOFITOZE
Bolile produse plantelor de cultura si celor spontane de unele specii de plante superioare poarta numele de antofitoze. Pagubele cauzate de antofitoze nu sunt prea mari deoarece numarul acestor boli este relativ redus, iar posibilitatile de raspândire ale acestora sunt restrânse. Numai un numar mic de antofite sunt parazite pe plante cu flori din care îsi procura hrana partial sau total, prezentând în structura si fiziologia lor modificari în legatura cu modul de viata parazitar.
|inâând cont de modul de nutritie si gradul de parazitism pe care îl prezinta, antofitele se împart în doua mari grupe:
- antofite hemiparazite (plante semiparazite)
- antofite holoparazite (plante total parazite)
ANTOFITE HEMIPARAZITE (plante semiparazite) sunt plante cu clorofila, capabile de 545q1621f fotosinteza care preiau de la plantele gazda, seva bruta (apa si sarurile minerale) pe care o prelucreaza în substante organice cu ajutorul pigmentilor proprii. Dupa gradul lor de parazitism distingem doua subgrupe:
19.1.1. Hemiparazite facultative - cuprind acele plante care în mod obisnuit duc o viata independenta prezentââd radacini capabile sa absoarba din sol apa si sarurile minerale. Pe unele din radacinile lor însa, se pot forma haustori (sugatori), care pot parazita radacinile plantelor învecinate din care îsi completeaza necesarul de seva bruta, devenind astfel semiparazite.
Genurile de plante care fac parte din acest grup sunt: Thesium spp. din fam. Santalaceae si Melampirum spp. si Rhynanthus spp. din fam. Scrophulariaceae.
19.1.2. Hemiparazite obligate - cuprind acele plante ale caror radacini sunt transformate în totalitate în haustori (sugatori) care se dezvolta numai în tesuturile plantei gazda si cu ajutorul carora absorb seva bruta.
Reprezentantii acestui grup apartin familiei Loranthaceae (ord. Santalales) ce cuprinde plante lemnoase de talie mica, arbusti, ce paraziteaza ramurile si tulpinile arborilor si pomilor fructiferi. Din aceasta familie în flora tarii noastre se întâlnesc doua genuri Viscum si Loranthus cu urmatorii reprezentanti:
Viscum album (vâscul) - Este un arbust înalt de 30 - 50 cm, erect sau pendant cu haustorii bine dezvoltati. Tulpina scurta si ramurile dihotomic ramificate are culoare galben cenusie sau galben verzuie. Frunzele sunt galben-verzui, pieloase, persistente, întregi, obovat-lanceolate sau îngust lanceolate, obtuze carnoase. Florile sunt mici, galben-verzui, unisexuate. Fructul este o baca falsa alb galbuie cu o singura samâânta inclusa într-un mezocarp gelatinos, datorita unei substante numita viscina. Vââscul înfloreste din februarie pââna în mai, fructele ajung la maturitate în iarna urmatoare iar raspâândirea lor se realizeaza prin intermediul pasarilor. Efectul daunator al vââscului asupra plantelor se manifesta prin aceea ca el absoarbe o mare parte din seva bruta a plantelor gazda, favorizând totodata formarea gââlmelor la locul atacului care împiedica buna dezvoltare a ramurilor si tulpinilor acestora. Vââscul se dezvolta pe speciile urmatoarelor genuri de plante lemnoase: Salicaceae, Rosaceae, Leguminoase. Este totodata si planta medicinala folosita în combaterea hipertensiunii arteriale.
Loranthus europaeus (vââscul de stejar). Este un arbust ce se dezvolta pe diferite specii ale genului Querqus; are ramurile de culoare cafeniu-deschis, bogat ramificate dihotomic. Frunzele ablong eliptice cu vârfurile subtiri, scurt petiolate de culoare verde, nepersistente. Florile sunt unisexuat dioice, cele barbatesti fiind dispuse în raceme terminale, iar cele femeiesti în spice laxe. Fructul este o pseudobaca cu o singura samânta ce se disemineaza cu ajutorul pasarilor.
Combaterea speciilor de vâsc. Ambele specii de vâsc cauzeaza plantelor gazda boli de subnutritie ducând la uscarea prematura a acestora. In paduri, livezi si parcuri combaterea vâscului se realizeaza prin extirparea tufelor si dezinfectarea ranilor rezultate cu fungicide specifice de mare eficacitate (CuSO4 în concentratie 5%) pensulare cu Vitavax, Santar etc.). Aceasta operatie trebuie efectuata de mai multe ori deoarece ambele specii se regenereaza. În cazul atacurilor puternice plantele gazda se taie si se ard înlaturâându-se sursa de seminte ce pot da noi infectii.
19.2. ANTOFITE HOLOPARAZITE (plante total parazite) sunt plante lipsite de clorofila, ceea ce le face incapabile de a-si sintetiza substanttele organice necesare nutritiei. Prezinta haustori bine dezvoltati prin intermediul carora absorb seva elaborata de la plantele gazda care sunt autotrofe.
Antofitele haloparazite cuprind doua subgrupe:
- holoparazite lianoide;
- holoparazite epirizoide.
19.2.1. Holoparazitele lianoide sunt plante parazite care se rasucesc în jurul plantelor gazda. Ele sunt lipsite de radacini si prezinta haustori ce se dezvolta în floemul partilor aerierne ale gazdei de unde extrag seva elaborata. In aceasta subgrupa se încadreaza reprezentantii familiei Cuscutaceae ce apartin genului Cuscuta, care cuprinde numeroase specii de plante ierboase anuale sau perene raspândite pe tot globul. Acestea pot parazita plante ierboase, arbusti si chiar arbori din flora spontana si cultivata. Tulpina volubila a plantelor de cuscuta este filiforma, cilindrica si de culori variate în functie de specie, de la galbena roscata la verzuie sau bruna. Lungimea tulpinii variaza foarte mult, de la câtiva centimetri, pâna la mai multi metri, iar grosimea de la 0,3 - 5 mm. Este alcatuita din internodii si noduri si ramifica monopodial în forma de cima. Frunzele sunt rudimentare, sub forma de solzi mici triunghiulari. Inflorescenta poate fi o cima glomerulata, un racem, spic, umbrela falsa sau capitul umbeliform. Florile sunt mici pe tipul 5, scurt pedicelate, caliciul are sepalele concrescute si este tubulos sau cupuliform. Corola este gamopetala, tubuloasa, campanulata, cu antere sesile sau filamente foarte scurte inserate pe fata interna a corolei. Ovarul este superior, bilocular cu 2-4 ovuli. Fructul este o capsula dehiscenta de forma conica, globuloasa sau turtita cu 2-4 seminte de forme si culori diferite. Embrionul este spinal fara cotiledoane.
In flora tarii noastre au fost descrise de catre I. Buia (1960) 18 specii ale genului Cuscuta care produc pagube importante în culturile de trifoi, lucerna, mazariche, linte, tutun, sfecla de zahar, cartof, hamei, tomate, câânepa etc. La început atacul se manifesta în vetre de unde se extinde si poate cuprinde întreaga cultura, rasâpândindu-se prin seminte. (O singura planta poate forma pâna la 15000 seminte). Acestea rezista în sol unde îsi pot pastra facultatea germinativa 5-12 ani. Plantele parazitate se usuca si pier iar chiar daca fructifica semintele lor sunt amestecate cu cele de cuscuta.
Cele mai raspândite specii de cuscuta în tara noastra sunt: Cuscuta campestris, C. trifolii, C. prodanii, Cuscuta europea, C. suaveolens, C. epithimum.
Combatere. Pentru a împiedica atacul acestei antofitoze se vor aplica urmatoarele masuri preventive: Utilizarea la semanat de samâânta curata, lipsita de cuscuta; decuscutarea realizâându-se cu ajutorul instalatiilor electromagnetice. Pleava de trifoi si lucerna în care ar fi posibil sa existe cuscuta nu se va folosi pentru îngrasarea terenului.
In hrana animalelor nu se va folosi samâânta cu cuscuta, întrucâât aceasta trece intacta prin tubul digestiv al animalelor, ajunge în gunoiul de grajd si odata cu aceasta în cââmp.
Focarele de infectie trebuie distruse prin mijloace directe de combatere. Vetrele unde a aparut cuscuta se cosesc pe o raza cu cel putin un metru mai mare, se aduna plantele atacate care apoi se distrug prin ardere. Locul respectiv se sapa si se reînsamânteaza. In cazul câând cuscuta a fructificat iar semintele acesteia s-au scuturat, vetrele se vor cosi si arde, apoi se vor sapa, solul se va dezinfecta apoi se va reînsamânta. Pentru dezinfectia solului se va folosi sulfat feros 15-18% utilizându-se 8 l/m2; Reglone în concentratie 2% utilizâându-se 100 l/ha sau acid sulfuric în concentratie 8% utilizându-se 0,5 l/m2.
19.2.2. Holoparazitele epirizoide, cuprind specii de plante parazite a caror haustori se dezvolta pe radacinile plantelor gazda. In aceasta subgrupa se încadreaza unii reprezentanti ai familiei Scrophulariaceae dintre care cei mai importanti sunt: Lupoaia (Verigelul)- Orobanche cumana; O. ramosa.
Este una din antofitele care pot produce pagube mari îndeosebi culturilor neîngrijite de floarea-soarelui.
Simptome. Plantele de floarea-soarelui parazitate de lupoaie se dezvolta mai slab, au tulpinile subtiri, nu produc capitule, sau daca produc acestea ramâân mici si dau o productie scazuta de samâânta. In cazul unui atac puternic frunzele plantelor cu simptome se vestejesc si cu timpul se uscuca. In jurul plantelor atacate se observa tulpinile de lupoaie, de 20 - 40 cm înaltime de culoare galbuie.
Pagubele sunt cu atât mai mari cu câât numarul de indivizi este mai mare. S-a constatat ca la plantele parazitate de 18 tulpini de lupoaie productia de seminte scade la un sfert, iar la cele parazitate de 60 tulpini productia de seminte scade la zero. In afara de floarea soarelui lupoaia mai poate ataca si alte plante de cultura cum sunt: tutunul, tomatele, hameiul, câânepa etc.
Agentul patogen. Boala poate fi produsa de trei specii ale genului Orobanche respectiv: O. cernua var cumana, O. ramosa si O. aegyptiaca.
In conditii favorabile, aceste specii de Orobanche germineaza si dau nastere unui filament subtire care se îndreapta spre radacina plantei gazda, patrund în tesuturile scoartei ajungâând în fascicolele libero-lemnoase de unde îsi extrage hrana.
Partea superioara a filamentului care nu patrunde în scoarta, se umfla transformâându-se într-un bulb (tubercul).
In partea inferioara a bulbului se formeaza numeroase radacini adventive care patrund în radacina plantei gazda pâna la fasciculele libero-lemnoase. Din aceste radacini adventive, se formeaza alte radacini care
patrund în radacinile apropiate ale plantei gazda principale. In partea superioara a bulbului se formeaza una sau mai multe tipuri florifere. Tulpina parazitului care se dezvolta la suprafata solului este erecta, simpla sau ramificata de culoare galbena - brunie, sau galbuie cu nuanta violet ce poate ajunge pâna la 40 cm înaltime. Frunzele sunt reduse în forma de solzi. Florile sunt dispuse în inflorescente (spic sau) laxe de culoare galbena - liliachie sau albastruie - violet. Fructul este o capsula cu o singura loja ce contine 1200 - 1500 seminte; un singur individ putând produce pâna la 40 - 50.000 seminte. La maturitate capsulele se deschid eliberâând semintele care fiind foarte usoare sunt transportate la distante mari de vânt, sau sunt antrenate de apa ajungând în sol unde îsi pastreaza capacitatea de germinatie timp de 10 ani.
Combatere. Pentru prevenirea infestarii cu acest parazit se iau o serie de masuri tehnologice cu rol important atât pentru micsorarea rezervei de inocul în sol cât si pentru crearea unor conditii neprielnice de germinare a semintelor de lupoaie. Mijlocul cel mai eficient de prevenire a atacului îl reprezinta însa cultivarea soiurilor si hibrizilor rezistenti la lupoaie. În prezent, în tara noastra se cultiva hibrizii Turbo si Favorit cu rezistenta genetica la acest parazit.
Ca masuri agrotehnice de limitare a atacului se pot enumera: respectarea asolamentului de 6-7 ani; alegerea unor premergatoare nesusceptibile la atacul acestui parazit; evitarea cultivarii florii-soarelui dupa tutun si tomate, care constituie plante gazda pentru lupoaie; aratura adânca de toamna; folosirea la semanat a semintei sanatoase, curate, provenita din loturi neinfestate cu lupoaie. Semanatul devreme, pentru ca plantele sa devina viguroase si rezistente la atac.
Muma padurii - Lathraea squamaria. Este o specie ierboasa cu tulpina glabra în partea inferioara si pubescent glanduloasa în partea superioara ce se ridica putin de la pamâânt. In sol parazitul prezinta un rizom albicios ramificat, acoperit cu scvame carnoase. Corola este bilabiata, inflorescenta are culoare albicioasa sau roz palid.
De pe rizomul subteran se desprind ramuri subtiri care se înfig în radacinile unor specii lemnoase cum ar fi arinul, alunul, fagul pe care le paraziteaza.
|
